104. Adunările Gherga


Toate religiile (inclusiv cele monoteiste) au populat Universul cu divinităţi; Marea Zeiţă a matriarhatului a fost înlocuită de Consiliul Bătrânilor - instrument al patriarhatului - cu expresii / reflecţii mai numeroase, mai concrete, mai practice: principiile feminin şi masculin s-au împletit pentru a forma societăţile cu diverse credinţe şi organizări ce au dus la actuala Civilizaţie.
Emblema Afghană a Adunării Gherga
La începutul mileniului III, Adunările Gherga - “Loya” Jirga / Jirja din centrul Asiei în unele versiuni - sunt Sfaturile Bătrânilor Înţelepţi care iau decizii prin consens, fiind un proces de mediere a conflictelor valabil la orice nivel al societăţii (aplicat înaintea adresării poliţiei sau justiţiei), ce include şi suporterii părţilor în dispută / tradiţional neavând conducători: participanţii se aşează în cerc, astfel încât nimeni să n-aibă poziţie dominantă; de altfel, o preocupare de gen s-a reflectat şi printr-o carte din 1999 despre medierea conflictelor realizată în premieră naţională în România de Gherga (publicată şi în Engleză de “Institutul pentru o societate deschisă”). Prestigiul Adunărilor Gherga - cu transcrieri ale denumirii şi ca Girgah - este larg recunoscut în Asia Centrală (Iran, Mongolia, Turkmeni-stan, Uzbeki-stan, etc.), mai ales de către Paştunii din S Pamirului, din Paki-stan şi Afghani-stan / unde talibanii le-au legiferat, dându-le putere maximă; dacă este nevoie, Adunările Gherga pot institui “miliţii” ad-hoc, formate din tinerii părţilor, ce nu iau încă parte la deciziile bătrânilor datorită vârstei dar care sunt puternici şi loiali pentru a aplica hotărârile Adunării / ce odată adoptate sunt obligatorii în comunitate. În Adunările Gherga - similar se petrecea Medieval printre ciobanii Balcanici Ghega - deseori un principiu judiciar aplicat e cel de responsabilitate comunitară (prin care individul este dizolvat în grup), astfel încât se face abstracţie de persoană, subsumând-o voinţei colective: fapta unuia sau unora - fără ca marea majoritate să fie direct afectată - e considerată în felul că în joc ar fi onoarea ori interesele tuturor, Adunarea reacţionând astfel corespunzător. Sorgintea e recunoscută a fi Antică, în legătură şi cu Anatolia. În Africa, justiţia făcută de Sfat era ştiută ca “Bătrână” iar în centrul Asiei pleacă de la înţelesul Altaic drept casă al Gherga (de exemplu, născut în S Lacului Baikal, Temugin=“Fierarul” din Hanul Tătar al Mongolilor / clanul matern Barga, înaltul roşcovan cu ochi verzi conform cronicarului Raşid Al-Din din Iran, ales în 1206 de către Adunarea Gherga sub denumirea de conducătorul universal Ghenghis însemnând “Oceanic” - cu mari însuşiri şamanice - a dezvoltat un uriaş Imperiu, el afirmând că doar împotriva populaţiei Saami din N, în majoritate având exact acelaşi profil genetic cu Gherga, n-ar lupta vreodată şi n-a făcut-o): se ştie despre “Khan” că era titlul Antic pentru conducător, provenit dintre mediatorii Consiliului Bătrânilor (el a introdus în vastul său Imperiu paşaportul diplomatic denumit “Ghereghe”, o tăbliță din metal preţios - chiar aur - ce autoriza libera trecere deţinătorului, la întoarcerea din misiune Gherega / Gerega trebuind returnată khanului / împăratului). De altfel, psihologii (între care Francezul Gustave Le Bon 1841-1931) au demonstrat că personalitatea individului aflat într-o mulţime se diminuează şi raţiunea colectivă a mulţimii devine dominantă, “reţetă” aplicată de Ghergani din cele mai vechi timpuri / profitând atât de înţelepciunea bătrânilor lor în domeniu, cât şi de numărul lor mare, ceea ce a dus chiar la denumirea astfel a Sfatului. Dr. Jamil Hanifi din Afgani-stan a scris în 2008: “Jerga în prezent soluţionează conflictele tribale Paştune din Afgani-stan şi Paki-stan; de exemplu, în 1815 guvernatorul Britanic Mountstuart Elphinstone a notat existenţa întrunirilor Jerga la Kabul şi Peshawar. Funcţiile Jerga sunt invocate când apare o nevoie şi sunt oprite când nu mai e necesar; Jerga este simbolul autonomiei legale şi politice Paştune pentru un comportament adecvat, în ‘carta’ sa cuprinzând: susţinerea onoarei bărbăteşti, evitarea ruşinii, conduita sexuală feminină, răzbunarea, iertarea, protecţia, ospitalitatea, oferirea de azil / refugiu, etc. Conceptul Jerga este familiar populaţiilor ne-Paştune din regiune: în Persană, prin Jerga se înţelege reţeaua socială de clică folosită ca mecanism tribal de rezolvare a conflictelor. Ierarhia liderilor tribali, organele administraţiei externe şi părţile se articulează într-un mod decisiv pentru funcţia fiecăruia. Adunările Jerga se ocupă de conflictele majore intra-tribale şi inter-tribale. În principiu, reprezentarea tribului este ca un întreg, Jerga acţionând ca o entitate juridică, legislativă şi executivă. În caz de război - cum s-a întâmplat în 1708 în Afgani-stan - se convoacă Marea Jerga, adică Loya: Marea Adunare. În formatul tradiţional, numai proprietarii de pământuri pot participa la o Adunare Jerga. Nimeni nu prezidează şi fiecare are dreptul de a vorbi; e preferat spaţiul deschis, nu sub vreun acoperiş. Locul unde se întruneşte Adunarea Jerga este sacru; numărul participanţilor poate fi de la câteva zeci până la câteva sute. Deciziile derivă din discuţii, dezbateri şi se bazează pe consens deschis (iar când e dezacord explicit, prin majoritate); decizia Jerga este definitivă şi obligatorie (cine nu respectă, riscă distrugerea proprietăţii ori excluderea din comunitate)”. În prezent, Parlamentul Afgan are oficial drept Cameră supremă pe cea a Bătrânilor, Jirga. În disputele judiciare, vicepreşedintele Curţii Internaţionale de Justiţie, judecătorul Christopher Weeramantry (din Sri Lanka), susţinea doctrina Erga Omnes drept concept universal: decizia adoptată faţă de unele părţi în conflict nu trebuie să afecteze alte părţi, ce nu sunt implicate (însă care astfel pot fi deranjate). Erga în Greaca veche însemna “lucru intens” iar în Latină însemna “pentru cineva”.
Tetrada YHVH”
Adunarea Gherga - în Orient știută şi ca Jirgah / Jirja - a fost notată în vechea Ebraică, ce utiliza numai consoane, prin Tetradă / Tetragrammaton: JHWH (se referea la pluralul Consiliului Bătrânilor, fiind ulterior preluat cu vocale, literar Latin ca Iahve sau Iehova / în lipsa cunoaşterii sonorizării sale, căci numele sacru nu era niciodată pronunţat, ceea ce şi în Banat a dus la încurajarea utilizării poreclelor); de la Hitiţi, Zeul Iyaya - patronând călătorii - a fost notat apoi de vechii Evrei ca Iahve (Fenicienii ziceau părintelui zeilor “El”). În 2013, cercetătorul Canadian Polat Kaya a studiat rezonanța Yahve ca “Ay Hava”, însemnând în Turcă “Vântul Lunii” (căci “Ay” = “Lună” și “Hava” = “Vânt”). Iniţial, Evreii scriau aşa deoarece Dumnezeu e unic, fără a fi singular, la Curtea Sa fiind arhangheli / heruvimi (numele popular Iisus era versiunea rezonantă pentru Isis / mama ancestrală, Evreii - cu toate că în Canaan au introdus primatul patriarhilor - păstrându-şi până în prezent descendenţa maternă). În 1979, cercetătorul Român Constantin Daniel a afirmat în “Civilizaţia Egiptului antic” că numele adevărat al lui Dumnezeu nu este ştiut realmente de Evrei nici azi: “El nu este nici Iahve, nici Elohim, nici Adonai, ci acel nume era cunoscut doar de marele preot care o singură dată pe an - de Ziua Iertării - îl pronunţa în şoaptă în Sfânta Sfintelor, încăperea cea mai tainică a Templului lui Solomon”; Evreii vechi procedau la fel cum era practica în templele Egiptene (în care numele reale ale zeilor erau ţinute secrete). Pluralismul divin apare în Biblie din prima carte a lui Moise” (Facerea” / Geneza”), ca de exemplu în 1:26 “Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” ori 11:7 “Haidem, dar, să ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înţeleagă unul cu altul”, apoi guvernarea prin judecători fiind des prezentată de “Cartea Cărţilor” (concept ajuns Medieval ca “Divan” printre Români). Faptul că Adam a gustat din cunoaştere (şi nu dintr-un fruct comestibil în sensul strict) e adeverit în Facerea” / Geneza” 3:22 de regretul gelos al lui Dumnezeu care aşa şi-a pierdut atributul mistic / aura divină: “Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul” (trebuie ştiut că pluralul folosit în versiunea originală Ebraică nu era al majestăţii, ci era plural fizic); curând însă, în restul Vechiului Testament, Semiţii au înlocuit pluralul Iudeic “Elohim” cu “Cel care este” - notat prin tetragrama JHWH - ca zeu unic. Cercetătorul Basarabean Victor Kernbach în “Mituri esenţiale” a reflectat: “Pasajul straniu conţine, pe lângă confirmarea de sens a pluralului Elohim (‘unul dintre noi’), aspectul de concurenţă între creator şi operă, însă se prea poate să nu fie totuşi decât un ecou al concurenţei între grupurile speciei Homo Sapiens şi tipul Neanderthal, dacă ar fi să judecăm problema euhemerist” (adică după Antica doctrină a învăţatului Euhemeros de la Curtea Macedonă a sfârşitului secolului IV î.C., potrivit căreia zeii nu erau decât oameni de seamă divinizaţi). Astfel, din cele mai vechi timpuri se poate observa că firul “roşu” Gherga s-a regăsit atât în toponimia Grădinii Raiului cât şi la femeia primului om, de fapt atât la divinitatea supremă Ghirghe (a Epocii Pietrei), cât şi la forul suprem Gherga: Consiliul Bătrânilor / Sfatul Înţelepţilor. Apoi, o geneză similară a fost în Europa (transmisia din India în Italia a fost prin Iran-Irak-Iordania-Israel-Ionia): la Romani ceea ce pentru Grecii vechi era zeul suprem Zeus a ajuns să fie Jupiter, legat de Jove / o denumire rezonând cu Iahve (se ştie că Javan însemna - pentru mai mulţi - Ionian, înţelesul lui Jupiter / Iupiter fiind şi de “tatăl luminii cereşti”: “Dyeus” + “pater”). La Romani, Ginta era legată prin comunitate de nume (aşa-zisul “Gentilic” care figura în numele fiecărui membru / şeful Ginţii “Princeps” fiind ales); bărbaţii adulţi formau Adunarea, numită “Comitium”, ce era convocată de rege (“Rex”), investit cu putere pentru aceasta: “Imperium”. Autoritatea regelui era însă limitată de controlul Consiliului Bătrânilor, numit Senat (de la “Senex” = bătrân); membrii Senatului se numeau “părinţi” (“Patres” / din care au derivat aristocraţii, numiţi Patricieni) iar însemnele regalităţii erau - încă din vremea primilor regi Romani - coroana de aur, mantia de purpură, sceptrul cu vulturi şi scaunul / tronul de fildeş: toate erau familiare Gherganilor. Regalitatea Romană s-a încheiat la sfârşitul secolului VI î.C., prin refugierea ultimului rege la Cume, colonia întemeiată în Peninsula Italică / Apenină de Gherghiţii din Ionia / Anatolia. Nu doar vechii Evrei au scris despre timpurile pre-diluviene, ci şi filozoful Platon, care - atunci când a relatat povestea Atlantidei - a notat că Marea Zeiţă “a ales țara în care urmau să se nască oamenii cei mai asemănători cu Ea însăşi” (Marea Zeiţă - aşa după cum a rămas consemnat în prima scriere din lume, din Banat - se numea Ghirghe / Kirke); conform Gherghinului poet Homer, Kirke / Ghirghe era nepoata Zeului Okeanos. Vechii Greci ştiau că Okeanos a fost tatăl lui Keto / Crataeis şi astfel era bunicul Meduzei Gorgone iar pe de altă parte că era unchiul lui Poseidon, fiul fratelui său; nepotul Poseidon s-a iubit cu Gorgona Meduză iar după ce ea a murit s-a cununat cu Klito / Clito. Ţinând cont că acelea erau amintiri îndepărtate - din urmă cu aproape 12 milenii faţă de acest prezent - se poate presupune o distorsionare onomastică a personajelor, între nepoata Gorgona sau Ghirghe a lui Okeanos ori între fiica Keto / Crataeis sau Kleito / Clito a aceluiaşi Okeanos (ambele având aceleaşi atribute “pământene”, evidenţiate similar de relatări: frumoasă” şi muritoare”); corespunzător, poate fi o suprapunere a celor înfăţişate de vechii Egipteni - de la care s-au inspirat Evreii vechi când au plecat dintre ei - despre Zeiţa Net / fiica soarelui Ra (în templul căreia din Delta Nilului era prezentată povestea pre-diluvienei Atlantida) şi sora Rhea a lui Okeanos din mitologia Greacă, care era fiica Cerului. Ceea ce a rămas de la vechii Greci a fost că oamenii erau asemănători Marii Zeiţe iar ceea ce a rămas de la vechii Evrei a fost că oamenii erau asemănători lui Dumnezeu (însă considerat fizic la plural şi nu era Sfânta Treime, deoarece Sfântul Duh e fiinţă - însă nu fizică - iar Vechiul Testament dăinuia dinaintea manifestării Fiului Iisus în Canaan, Evreii de altfel nerecunoscându-L nicicând pe Fiu, astfel încât pluralul exprimat de Dumnezeu trebuie să fi fost al Adunării îngerilor iar primii îngeri menţionaţi de scripturi au fost gardienii îngeri Veghetori / observatori Gregori, Fiii lui Dumnezeu”, întrunirea lor fiind Adunarea Gregori). Adunarea Gherghi - cu forma mai timpurie rămasă ştiută ca Gregori - era Adunarea celor ai lui Dumnezeu / simplu şi general numită ca Adunarea Gherga. Ca Sfatul Înţelepţilor / Consiliul Bătrânilor, Adunarea Gherga îşi are rădăcina dovedită istoric / arheologic în Epoca Pietrei, dinaintea Potopului, pre-diluvian; mărturiile despre timpul pre-diluvian conectează caracterul şi denumirea Adunării Gherga în viziune biblică de Adunarea Gregori a îngerilor masculini - sub patronajul Tatălui Dumnezeu - iar în viziune păgână (respectiv pe filieră feminină) de gruparea în cerc / Gargară a credincioşilor Marii Mame Ghirghe: ambele feţe divine înalte - El sau Ea - de la început au fost slujiţi de cei care le semănau iar Adunarea Gherga dintotdeauna a fost unul dintre instrumentele reprezentării reale (fizic încă existând, aşa după cum e oficială de pildă şi acum în Afgani-stan). În Dubla geneză biblică” din “Miturile esenţiale”, cercetătorul Basarabean Victor Kernbach a scris: “Yahweh / YHWH - tradus canonic prin ‘Domnul’ / ‘Cel care este’ - avea atributul Elohim, plural intensiv indicând pe ‘cei puternici’, mai exact un grup de divinităţi artizane consacrate construcţiei şi reconstrucţiei universului, ca grupul de zei Anunnaki” (adică prinţii Anuna dintre Karduniaş / Babilonia şi Galileea, ştiuţi ca strângându-se în Adunarea îngerească Gregori). În trecut, deoarece se considera că faţa era manifestarea persoanei, privirea directă a liderilor era unsacrilegiu (la fel se credea despre divinităţi, a căror faţă nu era văzută de cei în viaţă iar numele nu le era pronunţat). Un exemplu Medieval al recunoaşterii conectării îngerilor Gregori cu prinţii Anuna a fost dat şi de episcopul Grîgur 1226-1286 din Ebra - localitate aflată în Districtul Gargaria din actuala Turcie - de aceea lui Grîgur zicându-i-se “Fiul Ebrei” / Latinizat “Bar Hebraeus” (tatăl său Harun / Aron era medic în Melitene / Malatya, oraşul cel mai important al regiunii), în urma explorării bogatei biblioteci de la Observatorul Maraga 37,23 lat. N, 46,14 long. E, din fosta Gherganie / Iran: episcopul Grîgur a fost înmormântat în Mănăstirea Mar Mattai / Irak (locul unde Sf. Isaac a învăţat Antica Meditaţie Herga); la acel observator, pe atunci cel mai mare din lume, a studiat şi George / Gregor “Choniades” 1240-1320, probabil nepotul istoricului bizantin Nicetas poreclit “Choniates”, fiindcă era din Colossae / Bazinul Meandrului, episcop ortodox al Tabrizului 38,04 lat. N, 46,18 long. E / Iran - loc pe unde a trecut exploratorul Marco Polo în 1275, fiind pe Drumul Mătăsii - episcop Gregor care, pasionat de ştiinţele exacte, a copiat din Biblioteca Observatorului lucrări ale întemeietorului Nasîr 1201-1274 din Tus / Khorasan (aproape de graniţa Iranului cu Afgani-stanul) şi le-a dus în capitala bizantină, concept de care s-a folosit apoi astronomul Nicolaus Copernic 1473-1543 din Torun 53,02 lat. N, 18,37 long. E / capitala Pomeraniei, pe Vistula, Fluviul cu izvorul în Carpați, pentru a explica matematic heliocentrismul, adică teoria că soarele e centrul sistemului planetar.