129. Gargara

Vestul Anatoliei
Acum 2 milenii, Anticul Strabon a considerat etnografic gradul de civilizaţie al neamurilor Anatoliene, când în “Geografia” XIII 1:25 a scris: “Platon - în ‘Legile’ 3:677 - presupunea că după Potop au existat 3 forme de viaţă socială, prima pe culmile munţilor, simplă şi sălbatică deoarece oamenii se temeau de apele ce acopereau câmpiile până spre culmi; a doua la poalele munţilor, deoarece încetul cu încetul ei au prins curaj, pe măsură ce câmpiile au ieşit de sub ape. A treia este viaţa la şes”. Pentru primul gen de viaţă a fost dat exemplul traiului Ciclopilor, care populau grotele munţilor, pentru al doilea ocârmuirea lui Dardanos de la poalele Masivului Ida iar celui de-al treilea mod de viaţă i-a corespuns domnia lui Ilos în Câmpia Troiană (“dar nici acesta n-a avut deplin curaj în câmpie, căci nu şi-a construit oraşul acolo unde este în prezent, ci cam cu 5 km mai sus, spre răsărit, spre Ida”).
Datorită climatului şi motivelor comerciale, Gargarii care în timp s-au mutat de pe Masivul Ida la poalele sale - spre coasta Mării Egee - au întemeiat Gargara acolo, la începuturi ei rămânând în legături cu Ghergarii din Caucaz, inclusiv din Gargar / acum Gerger din Armenia. Vechea Gargara - Palaia Gargaros - avea încă urme vizibile în secolul XIX, fiind vizitată şi de istoricul German Ernst Fabricius 1857-1942, care a relatat că “Terasele sale aveau ziduri Ciclopice ce să le adapteze ca platforme pentru ridicarea caselor pe ele. Acropola din vechea Gargara era eliptică, închegată printr-un zid de jur-împrejur lung de 500 metri şi gros de 3 metri. În apus era poarta aşezării, lată de doar 2,35 metri, străjuită de un turn pătrăţos. Acropola era împărţită printr-un zid în 2 părţi inegale: cea din S, mai mică, are fundaţiile unei mari clădiri, probabil ale unui templu (fragmentele sunt dinaintea perioadei Grecilor). Când Palaia Gargaros a fost abandonată, locuitorilor noii aşezări li s-a părut dificil să-şi păstreze Cultul Montan şi şi-au făcut alt sanctuar în partea Sudică a Dealului Adatepe, la altitudinea de 260 de metri”.
Altar Gargar


Gargara a fost populată şi de Pelasgii Lelegi, din a căror denumire a apărut Grecul “leuka” = “lucire” pentru “alb” - ei fiind strămoşii unor Lichi / Liciani, Lizi / Lidiani şi Spartani - care vorbeau limba Luviană (ce folosea Lud pentru Lidia, Lukka pentru Likia, etc.; e de observat că în Punjab / N Indiei - din fostul Bazin Ghaggar - acum cel mai mare oraş e Ludhiana 30,54 lat. N, 75,51 long. E). Anatolianul Pausania a afirmat că înaintaşul lor Lelex a sosit din Egipt la 12 generaţii - circa 3 secole - după primul Carian, adică după Gherga (de altfel şi azi majoritatea Nord Africană e albă). Anatolianul Strabon a scris în Geografia” XIII 1:51: “zona fostului oraş Pedasos al Lelegilor (părăsit în timpul său) aparţinea Gargarenilor, până la marea din dreptul Insulei Lesbos”; în Geografia” XIII 1:58 el a precizat ce s-a întâmplat după Războiul Troian: “Lelegii erau alţii decât Carianii; ei locuiau (în Pedasos din Ţinutul Troiei) printre supuşii lui Enea şi între cei numiţi de Homer Chilichi / Ciliciani. Jefuiţi de Ahile, s-au strămutat în Caria şi au pus stăpânire peste locurile din jurul actualului Halicarnas / Bodrum. Mai târziu, pornind în expediţii cu Carianii, ei s-au risipit prin toată Elada şi aşa le-a pierit neamul. În Caria întreagă şi în Milet se văd morminte ale Lelegilor, fortificaţii şi urme de aşezări Lelege”. În timp, celor din Gargara li s-au alăturat locuitori din Miletupolis 40,23 lat. N, 27,47 long. E - aşezare din Misia, sugerând a fi fost colonie Miletană / Milesiană - ca de pildă învăţătorul Antic Diotimes care a deschis o şcoală acolo (în secolul III î.C., Kilikianul poet Aratos a scris că acela i-a alfabetizat pe fiii Gargarianilor, deoarece conform şi geografului Demetrios din Skepsis aceia au devenit semi-barbari din Eolieni ce erau”). O hartă din 1590 încă indica Gargara:
La Gargara au fost create în străvechea limbă Troiană celebrele cărţi ale Cybelei / Sibilei, ce au influenţat decisiv lumea Antică (în mileniul I î.C. câteva au ajuns în cel mai mare templu al Romei, contribuind puternic la introducerea mitologiei Grecilor printre Romani). În prezent, atât vechea aşezare de pe Masivul Ida, cât şi cea ulterioară de la poale - după coborârea Gargarilor de acolo - au dispărut, unele ruine mai existând doar în Koca Kaya, la 780 de metri altitudine, unde este de pildă vizibilă statuia căzută a unui războinic local de la mijlocul secolului VI î.C. (creionată de arheologul German Reinhard Stupperich în 1994):
În “Analele lumii” din 1658 reverendul Englez James Ussher consemna că în 498 î.C. Persanul Hymees / Hymaies i-a subjugat pe Gherghiţii ce trăiau în jurul Troiei, incluzându-i şi pe cei din Gargara. Trebuie ştiut că la sfârşitul secolului IV î.C., un mare binefăcător al regiunii Troiei, inclusiv constructor de temple, el făcând şi un teatru cu 8 mii de locuri în Ilion - rămas consemnat prin inscripţiile în piatră - a fost filantropul Malousios din Gargara. În secolul IV, poetul Quintus din Smirna / Izmir a indicat (10:90) că Gargaris / Gargaros încă era aproape de culmea Gargaron a Masivului Ida.
Schiţa aşezării Gargara II

Gherghiţii au marcat vechea toponimie a zonei Troiei în 2 ţinuturi ale aceleia: în Ţinutul Ilionului din Sudul regiunii Troia, pe Masivul Ida prin Gargara I de la Vârful Gargaron / Gargarus, apoi mai jos în altitudine cu 1 km prin Gargara II şi la poale, pe ţărmul Mării, prin aşezarea Gargara a fermierilor Ghergari, respectiv în Gherghi / Gergis I (lângă care a apărut oraşul Ilionului: cetatea Troiei) şi în Ţinutul Lampsakos Lampsacus din Nordul regiunii Troia, străbătut de Râul Chiergi, prin Podgoria Gergithion / Gergithium - de pe ţărmul Darda-nelelor până la Ţinutul Ilionului - o plantaţie serioasă de struguri, pentru masa şi vinul Troianilor. Gargara I (Palaia - adică vechea - Gargara) la mult timp după întemeiere a fost scrisă şi Gargarou:
În 1740, Dr. Francois Bellanger din Sorbona a acordat atenţie Gherghiţilor Troiani în eseurile sale critice: “La Vest de Gherghiţi şi Teucriani era localitatea Rhoeteion, ce conform lui Herodot era pe stânga armatei lui Xerxe când a mărşăluit de la Pergamul lui Priam la Abydos, ca şi Ophryneion şi Darda-nelele, căci pe dreapta erau Gherghiţii şi Teucrianii: în Troia, ce se întindea până la coasta Helespontului / Darda-nelelor şi la înălţimea unde era mormântul lui Ajax (corespunzător şi lui Strabon); Herodot a mai afirmat că acela şi-a condus armata pe coastă aproape de Gherghiţi / urmaşii Anticilor Teucriani sau Teucri. Din acestea se înţelege că locuitorii Ilionului erau şi Teucriani, ei trăind şi în interiorul regiunii Troiei. Gherghiţii erau descendenţii vechilor Teucriani, însă diferiţi de persoanele ce îşi păstrau numele tot de Teucriani. Gherghiţii erau rămăşiţe ale Anticilor Teucriani. Unde erau plasaţi Gherghiţii menţionaţi de Herodot? Au avut pe coastă mai multe târguri şi localităţi cu denumirile de Gherghiţi / Gherghite sau Gherghete? În Misia, în apropierea izvorului Râului Caicus, a existat localitatea Ghergheta / Gergethe menţionată de Strabon, unde Attalus i-a mutat pe Gherghiţii din Troia după ce le-a distrus oraşul. În Ţinutul Lampsakos a existat un loc plantat cu viţă-de-vie, denumit Gergithion; de asemenea, mai existau Gherghiţi în Ţinutul Cume. A fost o localitate denumită Gergethes (la plural feminin); de unde provenea Cefalon Gherghetianul / Gergethien? Aproape de Larissa, lângă Cume, era un loc denumit Gergithion. Totodată, exista o localitate Gherghi în Troia, distrusă de Attalus, din care au plecat Gherganele pentru a locui lângă izvorul Caicus. Tit Liviu a pomenit de ‘oraşul Ilion dintre Rhoetium / Rhoeteion şi Gergithium’. Acea plasare Vest - Est corespundea celei a lui Xerxe, din stânga şi dreapta. Geograful Ştefan a declarat că Gherghi / Gergis era un oraş Troian, ca genitivul lui Gergithos, care a fost un cetăţean al acelei localităţi, la fel după cum Gergithia i-a fost cetăţeană. În acel oraş - sau în vecinătatea lui - s-a născut profeta denumită Sibila Gherghiţa (profeta despre care Lactanţiu ştia că s-a născut în regiunea Troiei, în satul Marpesso / Marpessus de lângă oraşul Gergithium / Gergithe, ceea ce este nominativul singular al Gherghiţilor şi nu acuzativul plural utilizat de Herodot). Potrivit lui Athenaus, o localitate Gergithe / Gherghita a fost pe partea cea mai apropiată de Troia a Masivului Ida, iniţial denumită Gherghina / Gergina şi apoi Gergitha. Aceste autorităţi în domeniu dovedesc clar că în Troia era oraşul Gergithe, la răsărit de Rhoeteion, de Ophryneion şi de Dardanele, în imediata apropiere a cetăţii Troiei / Ilionului, lângă Masivul Ida; acest oraş, locuit de Gherghiţi, e posibil să fi fost ceea a rămas din Anticii Teucriani, deoarece ei au locuit acel ţinut, ei fiind cei din dreapta lui Xerxe atunci când acela a mers de la Sud spre Nord, către Abydos. Domnul Antoine Martiniere a spus că totuşi cuvântul Gergetha e clar despre Gherghiţii din Ţinutul Lampsakos, el adăugând că ‘toţi Eolii ce locuiau coasta Iliumului / Troiană proveneau din Sud, Gherghiţii categoric fiind pe coasta Darda-nelelor’. Câte greşeli în aşa puţine cuvinte! Domnul Antoine Martiniere nu ştie geografie Antică nici când e dedusă chiar din autorii Greci. În primul rând, toate localităţile menţionate de Herodot au fost enumerate de la Sud la Nord, în ordinea dinspre locul unde era Herodot, ceea ce face imposibilă prezenţa Gherghiţilor atât de-a lungul Darda-nelelor, cât şi în Ţinutul Lampsakos, aşa după cum consideră domnul Antoine Martiniere. Xerxe când a înaintat dinspre Râul Caicus n-a avut în dreapta sa Ţinutul Lampsakos: pe orice hartă a Darda-nelelor se poate observa asta (Gherghiţii erau la Sud - şi un pic Est - de Ţinutul Lampsakos, ce la rândul său era la Nord şi puţin Est de Rhoeteion, Ophryneion şi Abydos); prin urmare, Gherghiţii şi Teucrianii n-au fost prea departe de acele 3 localităţi. Gherghiţii trebuie plasaţi în dreptul Rhoeteion şi Ophryneion iar Teucrianii în Nordul Gherghiţilor, în dreptul Ophryneion şi Darda-nelelor. Ceea ce Herodot a enumerat de la Sud spre Nord pentru localităţi era valabil şi pentru Gherghiţi întâi, la Sud iar apoi pentru Teucriani, la Nord. Herodot a spus că Eolii / Aeolii locuiau Iliada / Iliumul; el n-a vorbit despre coasta Iliumului. Domnul Antoine Martiniere s-a raportat doar la versiunea Latină. Iliada locuită de Eoli pare acelaşi pământ pe care Herodot l-a denumit teritoriul Ilionului. Acel teren al Iliadei / Ilionului n-a fost precis delimitat, fiindcă el a spus că armata a mers din Lidia la Caicus, în Misia; de la Caicus, având Muntele Cane pe stânga, a mărşăluit până în oraşul Carine şi de acolo, prin Câmpia Thebei - trecând pe lângă localităţile Pelasge - având Masivul Ida pe stânga, a intrat pe pământul Iliadei, prin Valea Scamander, la Nord de râu având pe stânga Rhoeteion şi Ophryneion, pe dreapta Gherghiţii şi Teucrianii iar în faţă destinaţia Abydos. Astfel, domnul Antoine Martiniere a concluzionat că Gherghiţii şi Ţinutul Lampsakos erau de-a lungul Darda-nelelor, adică pe ţărm. Lampsakos şi Gergithion / Gergithe într-adevăr erau pe coastă, însă Gherghiţii la care a făcut referire Herodot nu erau din Ţinutul Lampsakos, ci erau din Ţinutul Ilionului”. (Despărţirea Ghergarilor în cele 2 ramuri - Teucriană şi Gherghită - a condus la structurarea a 2 naţiuni, Greacă şi Turcă: Gherghiţii au fost printre strămoşii Grecilor iar Teucrianii au fost printre strămoşii Turcilor). Este de ştiut că în Războiul Troian la Rhoeteion / Rhoiteion - azi Baba Kale 40 lat. N, 26,18 long. E - a fost îngropat Aheul Ajax, fratele vitreg al lui Gheugher / Teuker, loc cucerit în 190 î.C. de comandantul Roman Livius, care l-a indicat drept Gergithium Roeteum: de mare memorie”. Strabon în Geografia” XIII 1:51 a notat că în timpul său “Ţinutul constând din districtele Antandria, Cebrene, Hamaxitus şi Neandria, până departe peste mare în Insula Lesbos, aparţine celor din Gargara şi Assos” (Antandria - zona localităţii Antandros 39,34 lat. N, 26,47 long. E - era cea mai apropiată de Gargara, între ele fiind Muntele Killaion: conform lui Strabon, denumirea era o rezonanţă Kilikiană / Ciliciană). Epafrodit afirma că localitatea Gargara de pe Munte - Palaia Gargara / respectiv Gargara I - era la genul neutru însă cea de la poale, Gargara II, era feminină. În mileniul I au fost cunoscuţi episcopi Gargarieni, ca: Ion în 518, Teodor în 553, Efrem în 878, ş.a. (sediul episcopal era în Gargara); ultimele menţiuni documentare despre viaţa Gargarei - înaintea părăsirii sale din cauza invaziei otomane - au fost 4 documente din perioada 1284-1304, păstrate în arhiva Mănăstirii Marea Lavră de pe Muntele Athos, despre Constantin de acolo, împreună cu familia sa. Este de remarcat că de-a lungul timpului Gargara a fost cunoscută şi cu denumiri ca: GargarosGherghi, etc.