Istoric / cronologic, înaintea scrierilor Armenilor și Georgienilor, a fost scrierea Gargară; exact în zona descrisă de Anticul istoric Herodot - autohton al Cariei / Anatoliei - că era fieful MasaGet, unde în secolul VI î.C. cârmuia regina Tomi-ris (cea care l-a omorât pe întemeietorul Imperiului Persan), a fost zona Gargar, în care a apărut scrisul Gargar / la sfârșitul Antichității. În secolul I î.C., la momentul atacului Romanilor conduşi de generalul Pompei - anul 66 î.C. - ce au fost învinși de armata combinată a Ghergarilor şi Amazoanelor care îşi apărau Regatul lor Alban, situaţia a fost conform hărţii următoare:
Anatolianul Strabon în “Geografia” I 2:34 (lucrare realizată înaintea Noului Testament) a scris: “Cel mai bine s-ar părea că procedează Poseidonios, care caută obârşia numelui în înrudirea neamurilor şi interpenetraţia lor. Într-adevăr, se constată că neamurile Armenilor, Asirienilor şi Arabilor au între ele o mare afinitate şi aceeaşi ramură de rudenie oglindită în limbă, stilul de viaţă şi în trăsăturile lor fizice; aceasta se vede mai cu seamă acolo unde ei sunt învecinaţi: dovada o poate da Mesopotamia, care este formată din acele 3 seminţii. Într-adevăr, mai cu seamă între aceste neamuri asemănarea apare clar. Iar dacă cumva se iveşte vreo deosebire, datorită climei, între regiunile de miazănoapte şi cele de la miazăzi, precum şi între acestea din urmă şi cea din zona de mijloc, aceste deosebiri sunt dominate de trăsăturile lor comune. Iar Asirienii (care îşi zic Armeni şi Aramei) şi Arianii seamănă şi între ei. Poseidonios conchide că de aceea şi denumirile acestor neamuri seamănă între ele”. (Biblia denumea Mesopotamia ca Aram). Calea de dezvoltare a Bisericii Ghergare a fost întrucâtva diferită de cea a Bisericii Armene, Biserica Gargară fiind legată de Ierusalim prin Aramaică, nu ca Biserica Armeană ce era legată de Capadochia prin Greacă (de pildă, încă din secolul I misionari din Ţinutul Galilean al Gherghe-seilor şi din Siria - conduşi de Sf. Eliseu - au ridicat în centrul teritoriului Gargarilor o Biserică, la Ghiş 41,14 lat. N, 47,11 long. E: în anul 74 a fost prima Biserică din Caucaz, pe locul unui altar de la începutul Epocii Bronzului / e de remarcat şi că doar cu un an înainte, credincioşii Ghergani din aceeaşi zonă a Orientului Mijlociu - Pella / Decapolis - au ridicat prima Biserică din lume, în Ierusalim). În Albania Caucaziană religia creştină a fost oficializată ca opera Ghergarului Benjamin, ajutat de fraţii Elisei şi Tadeu în 313, anul când Romanii au legalizat creştinismul (Regatul Gargarilor devenind al doilea stat creştin din lume, la 12 ani după vecina Armenie, ce din 301 a adoptat oficial creştinismul, prin lucrarea lui Grigore “Luminătorul” 257-326 / care avea lancea ce l-a străpuns pe Iisus). Apoi, acelaşi preot Benjamin Gherga, împreună cu călugărul Armean Mesrob Maştoţ şi cu preotul Gargar Ieremia, a adaptat specific scrierea în ceea ce a fost Albania Caucaziană pentru uzul numeroşilor localnici care vorbeau Graiul Gargar - bogat în sunete guturale - ceea ce a contribuit la dezvoltarea învăţământului acolo (Graiul a fost ulterior vorbit de Khazarii “Albi” / strămoşii Azerilor); de exemplu, rune săpate în bazalt au fost găsite pe Stânca Garga din regiunea Armeană Meghri şi Gargar-dashi în Nuvadi 38,49 lat. N, 48,28 long. E / Azerbaidjan ori în toponimia Albaniei Caucaziene la Balasakan sau Karga din Valea Kura, ce în vechime se numea Gargar / Karkar, după cum a indicat în 1970 cercetătoarea Armeană Nina Garsoian (Perşii au folosit pentru Râul Kur/a numele Cyrus, la fel fiind numit şi primul lor împărat, în secolul VI î.C., care s-a ridicat cu ajutorul Gherghilor de acolo, ai cârmuitorului Gobryas). În secolul IV era un timp când din Anatolia bizantină iradia alfabetizarea creştină - ca activităţile episcopului Ulfila / creatorul alfabetului Gotic, pe Valea Dunării - în Caucaz primul scris creştin fiind cel Ghergar (apoi Armean şi Georgian, ce există şi azi). Dr. Firuddin Djalilov a consemnat: “Înaintea sosirii lui Mesrob 361-440 în Albania Caucaziană, vârstnicul Gargar Benjamin l-a vizitat şi Mesrob a creat alfabetul pentru cuvintele barbare ale acelei limbi, fiind ajutat acolo de clerul local (condus de episcopul Gargar Ieremia). Conform istoricului Moise din Koren (362-439, nepot şi student al lui Mesrob), alfabetul a fost creat pentru Gargari - nu pentru toată populaţia Albaniei - deoarece aveau sunete greu de pronunţat; de fapt, el n-a utilizat cuvântul ‘alfabet’, ci ‘scriere’ pentru limba Gargară. Scopul a fost traducerea evangheliilor pentru Gargari, nu pentru toţi Caucazienii, căci nu e logic ca Mesrob să fi ştiut toate dialectele Caucazului”.
Intervenţia părintelui Bisericii Ghergare Benjamin pentru alfabetizarea populaţiei sale s-a datorat constatării că după martirajul şefului Grigore al Bisericii Ghergare (nepot al lui Grigore “Luminătorul”), Magismul s-a întors în regiune şi opera sa de creştinare era periclitată. Scrisul Ghergar - bazat pe Graiul Gargar - avea 52 de foneme (manuscrise de la sfârşitul secolului IV circulând de exemplu şi la Mănăstirea “Sf. Ecaterina” din Sinai 28,33 lat. N, 33,58 long. E / Egipt, şcolile pentru populaţia Ghergară apărând în secolul V, în secolul VI activând la Mănăstirea “Sf. Ecaterina” călugărul Gheorghe / George timp de 62 ani, celebrat de atunci în fiecare 11 III) şi a rămas în uz până în secolul XIII; e de ştiut că în secolul VI - după marea erupție a Vulcanului Krakatau - împăratul bizantin Iustinian a pus garnizoană Valahă la Mănăstirea “Sf. Ecaterina” de pe Muntele Sinai (ridicată pe locul rugului ce nu se mistuia arzând găsit de profetul Moise, construcţia nefiind realizată de către Evrei în memoria părintelui religiei lor, ci de către creştini, după jumătate de mileniu de la martirajul din secolul IV ajungând să adăpostească moaştele fiicei guvernatorului Alexandriei: paradoxul e că propagandiştii creştini l-au popularizat pe fondatorul religiei mozaice la scară mult mai mare decât au făcut-o Evreii, în general respectul creştinilor faţă de Evrei fiind disproporţionat mai profund decât al Evreilor faţă de creştini). Biserica Ghergară - ce şi-a avut sediul la Şaki 41,11 lat. N, 47,10 long. E / acum în Azerbaidjan, la poalele Sudice ale Muntelui Ghiş / Kiş - a existat până la începutul secolului XIX, când a fost suprimată datorită extinderii Imperiului Ţarist din N peste regiune (după un secol, arhivele încă au reţinut că în Armata Albă - ce s-a luptat cu Armata Roşie a comuniştilor în S Rusiei - a fost prinţul Ghergarin).
 |
| Zona Gargar era în răsăritul Armeniei, între Arax și Kura |
 |
| Scrieri Ghergare |
Conform cercetătorului Azer Yusuf Jaffarov - care în 2001 a studiat “Problema Gargară şi apariţia scrierii în Albania Caucaziană” - prezenţa Gargarilor a fost timp de secole importantă mai ales în Bazinul Arax (unul dintre cele mai mari din Caucaz, Fluviul curgând din Turcia, prin Armenia şi Iran, până în Azerbaidjan), Gargarii de asemenea fiind puternic răspândiţi şi în Bazinul Kura, al Fluviului ce curge din Turcia prin Georgia în Azerbaidjan, inclusiv pe Valea afluentului său Alazani, din fosta Iberie / patria vinului; Regatul Alban funcţiona din secolul IV î.C. sub cârmuirea Dinastiei Gargare locale cu capitala în Derbent, având în timp capitala şi la Gabala / Qabala 40,58 lat. N, 47,50 long. E, apoi la Barda 40,22 lat. N, 47,07 long. E (la începutul secolului VIII statul a fost dizolvat): capitala Barda a fost stabilită la mijlocul secolului VII de către cârmuitorul Gardman şi a rămas principalul oraş al populaţiei Uti până în secolul X (în anul 943, Vikingii / Varegii = Rus au intenţionat să se stabilească acolo - în schimbul recunoaşterii stăpânirii lor de către populaţia locală - dar o epidemie de dizenterie i-a determinat să plece din Barda / azi în Azerbaidjan). Este de ştiut că numele Gargareilor din Bazinul Kura s-a perpetuat până acum printre Cecenii din Valea Terka / Terek, unde lupul este cinstit şi în prezent, ca emblematic (la Ceceni, lupul este animalul național: așa ceva e semnificativ, anume în Caucaz încă simbolul lupesc contează - chiar dacă a fost interzis de ocupanți - pe când în Carpați simbolul a dispărut). În 2003, Dr. Zaza Aleksidze a consemnat: “Gargaroii / Gargarii au fost oamenii Regatului Albaniei al căror nume poate fi asociat cu toponimul Armean Gargarac, regiunea din partea centrală a Bazinului Kura (de comparat şi cu Râul Gargar, afluent al Araxului). Gargarii care au avut habitatul în răsăritul provinciei Utik au jucat un rol crucial în administrarea statului cel puţin în momentul convertirii la credinţa creştină. Deşi statul Alban s-a dezintegrat curând după anul 705, scrierea a durat până în Evul Mediu. Actuala populaţie Udi este urmaşă Gargară. Graiul Gargar a fost varianta timpurie a ceea ce vorbesc azi Udi”. Corespunzător lingviștilor, printre care și academicianul German Jost Gippert, ceea ce vorbesc Udi se aseamănă mult cu limba vecinilor Lezghini - aflați în N Azer și S Daghe-stan - sosiți, conform Dr. Murad Adji, în mileniul I î.C. din Valea Chuya / Altai (Vale aflată la întâlnirea dintre Kazah-stan și Mongolia).
 |
| Migrările Altaicilor |
 |
| Albania Caucaziană |
După încheierea cu succes a afacerii cu Gargarii, Armeanul Mesrob (născut în satul Haţeg din judeţul Taron / acum Muş 38,44 lat. N, 41,29 long. E în Turcia, felicitat de cârmuitorul Gargarilor, el lăsând acolo un colectiv de discipoli coordonaţi de Gargarul Ionatan) s-a deplasat şi în Georgia - unde de asemenea alfabetul a rămas unic, adaptat după cel unic Armean introdus de el începând cu Mănăstirea Amaras - în imaginile următoare fiind statuia autorului Mesrob, alfabetul definitivat de el pentru Armeni în 406 şi litera “G”:
 |
| Alfabetul Armean |
Călugărul Zenob - unul dintre creştinătorii Armeniei - a scris că acel judeţ Taron (dominat de Muntele Kharkh, de acolo fiind învăţătorul Mesrob) din 149 î.C. a fost colonizat de hinduşi, Sf. Grigore “Luminătorul” botezând la creştinism doar într-o zi 5050 de urmaşi de gen masculin ai lor. Conform istoricilor Rene Grousset 1885-1952 / academician Francez, Victor Langlois 1863-1929 / director al Arhivelor Franţei, ş.a., alfabetul Armean a rezultat dintr-o combinaţie Aramaico-Greacă. Din scrierile Caucaziene (în ordinea lor istorică Gargară, Armeană, Georgiană), alfabetele Armean şi Georgian au rămas oficiale până în prezent în cele 2 Țări vecine - Armenia şi Georgia - din centrul şi apusul Caucazului; limba Georgiană / Gruzină prezintă şi azi trăsături comune cu alte limbi Caucaziene, cum ar fi un larg inventar consonantic (cu grupuri de până la 6 consoane la începutul unui cuvânt). Dispariţia majorităţii Ghergarilor mai ales din Albania Caucaziană şi dintre Armeni - încheindu-se şi existenţa statalităţii Albaniei Caucaziene - a fost cronologic urmată de apariţia consistentă Ghergană îndeosebi printre Armânii / Ar’mânii (Aromânii / Vlahii) din actuala Albanie şi vecinii din Balcani; e de remarcat că pe lângă consideraţiile temporale, genetice, migratorii, etc., ambele zone - Caucaz şi Balcani - au fost în aceleaşi sfere succesive de influenţe culturale (veche Greacă, veche Macedonă, Romană, bizantină, otomană, Europeană, etc.), confirmându-se legături de tot soiul între Gargarii din Caucaz şi Ghergarii din Balcani, între Albanii Caucazieni şi Albanii Balcanici, între Armenii din Caucaz şi Armânii din Balcani, ş.a.: de altfel, dubletele umane - începând cu cele onomastice și continuând cu cele tipologice - relevă existența fluxurilor migratorii dintre ele (de obicei, coloniile reproducându-și metropolele). De pildă, în 1861 Britanicul Rober Ellis de la Universitatea Cambridge prin lucrarea “Originea Armeană a Etruscilor” a argumentat şi a documentat acestea, plasând Gargarii Caucazieni / Gherganii Anatolieni ca strămoşii Machedonilor: “Descendenţii primilor stăpâni ai teritoriilor dintre Marea Caspică şi Marea Egee s-au adăpostit în Caucaz şi Taurus de Traci, care şi-au dezmoştenit strămoşii; aceluiaşi contingent Caucazian probabil i-au aparţinut şi neamurile de sorginte îndoielnică, circumstanţe similare dintre Liciani având Peonii (acei oameni, al căror Ținut a devenit apoi Macedonia, reprezentau Teucri din Troia / conform lui Herodot). Urmaşii acelor Teucri erau Gherghiţii care trăiau în Ţinutul Cumean / Kyme şi în Gergis, Gergithus sau Gergithion, în Ţinutul Lampsacus (conform lui Strabon); în aceeaşi zonă Strabon a notat Gargaris ca localitate Lelegă iar Troianii / Troii erau Liciani, după cum au arătat inscripţiile: Licianul Tlos era Tros. Gherghiţii Teucriani au fost mutaţi de Attalus într-un loc denumit Gergetha, la izvorul Râului Caicus. Din nou, Strabon a notat că Gergeti era o aşezare din Oseţia, el menţionând Gargarenii din Caucazul Nordic. Licianii - pe lângă Lizi / Lidiani şi Cariani / Misiani - erau din acelaşi trunchi Armean ca Troianii, ei aducând limba Armeană la ţărmurile Mării Egee, multe cuvinte similare fiind regăsite apoi la Daci / Geţi”. Vlahii / Aromânii şi azi insistă că-s Armâni: identitatea cea mai concretă şi corectă; până la începutul mileniului II, în Balcani = V Pontic, Armenii aflați printre Armâni - menționați ca atare de izvoarele istorice scrise - erau considerați ca aceia din Caucaz = E Pontic (numiți Ruși - Ruteni / Rumâni - în N Pontic). În Romania / Imperiul Bizantin au fost puternice populaţii de Armeni în răsărit / Anatolia şi de Armâni în apus / Balcani, ambele populații fiind sub același semn al Soarelui. În 2003, Dr. Ioan Cardula - Aromân, profesor universitar în România - a scris: “Prezența pelasgo-tracilor în Macedonia este confirmată de toponimiile existente în spațiul balcanic, ca de exemplu Trakigos-Pelagos (arhipelagul tracic din Marea Egee) sau Pelagonia, câmpia Macedoniei. După autorii romani Plautus și Quintilian, pelasgii vorbeau un dialect al limbii latine barbare, numit aramic sau arameic, care - după cercetările noastre - era similar sau foarte apropiat de limba vorbită de aromânii macedoneni, fapt confirmat de descifrările epigrafice ale Inelului din Ezer / Bulgaria și de inscripția pelasgă din Insula Lesbos”. De altfel, în secolul VII Gotul / Getul Isidor (episcop în Peninsula Iberică) în “Etimologii” 9:2 a scris că la sfârșitul Epocii Bronzului, generalul Armenius din Tesalia - ajuns în Caucaz via Colchis / Georgia - a fost eponimul Armeniei și etnonimul Armenilor; în Tesalia - inima Balcanică - inclusiv acum sunt foarte mulți Armâni / Vlahi. Crucea Armeană - parte din patrimoniul mondial UNESCO - e “Khachkar” (Românii zicându-i “Hacikar”), fiind tipic înconjurată de rozete / simboluri solare:
