Metropola - cel mai mare oraş - al Cariei = Ţara Gherghiţilor a fost portul Milet de pe coasta Anatoliană Egeeană (la gura Râului Meandru = “Mândru”); inclusiv marele poet Homer a evidenţiat faptul că oraşul Milet nu era al Aheilor ori al Elenilor din Sudul Balcanic, ci era Carian / Sud Anatolian, notând - la sfârşitul cântului 2 din “Iliada” - în mod explicit: “Carii de limbă străină, care-n Milet locuiau”. Se poate remarca ivirea și dezvoltarea faimoasei “Școli din Milet” - înaintașa vechilor Școli Grecești - tocmai odată cu apariția contactelor organizate dintre Cari / Cariani (adică Greci) și Geți: Măreții / Mândrii Geți - considerați Barbari de către Eleni - se întindeau pe atunci între Gyagar / India și Europa (Geții avându-și centrul European în spațiul Românesc), fiind recunoscuți chiar de către vechii învățați Greci ca purtătorii înțelepciunilor Vechii Lumi, simbioza Geto-Greacă fiind evidentă de pildă în Dobrogea Geților unde acei indigeni au permis așezările coloniștilor Cariani cârmuiți de Gherghiți; de exemplu, în secolul V î.C. istoricul Herodot Karka - din Karia - a scris despre filozoful Anacharsis, anterior lui cu aproape 2 secole, din spațiul stră-Român / nobil Ghergan (aparținând Dinastiei Parga / după cum era știut AgaTârs), la fel procedând și Diogene Laerțiu 1:102, din Kilikia, că a fost un izvor de înțelepciune, inclusiv pentru Elenii din Balcani. De altfel, curând după fondarea Carianei “Școli din Milet”, istoricul Carian Herodot a scris despre Europenii Traci că formau cel mai numeros popor din Vechea Lume, după Inzi; puterea așadar le era mare (iar Geții - care i-au influențat științific pe vechii Greci - erau Traci Nordici), inclusiv statistic putându-se demonstra că acumularea cunoștințelor era mai consistentă printre cei mulți, Indo-Europenii - respectiv Kurganii - fiind dovediți drept milenarii stăpâni ai Vechii Lumi: în Antichitate, doar aflat la apogeu Imperiul Roman și-a permis să atace Geții (de fapt, Romanii s-au năpustit doar pe o mică parte a spațiului Get) iar ulterior tocmai succesorii Goți - după ce au reușit dezmembrarea Imperiului Roman - i-a organizat semnificativ pe Europenii Medievali.
Civilizația nu reprezintă doar aspectul material, economic, al unei populații, nu reprezintă doar bunurile, ci și valorile. Adevăratele valori nu trebuie căutate în realizările materiale, ci în cele spirituale. Când preoții Geților se rugau în Munți, în peșteri ascunse, și îi învățau pe oamenii de rând că sufletul este nemuritor, iar trupul, materia nu contează, cei ai altor neamuri înălțau Temple sclipitoare împodobite cu statui impozante. Iar dacă Geții nu cheltuiau sume enorme pentru a construi clădiri colosale și a întreține armate profesioniste, asta nu-i făcea mai puțin înțelepți decât vecinii lor. Dimpotrivă. Dacă Geții erau convinși de lipsa de însemnătate a valorilor materiale, este firesc să nu fi investit prea mult în aceste valori. Nu și-au ridicat statui, nici palate colosale, se îmbrăcau modest, la fel ca țăranii Români de astăzi, regii purtând în picioare opinci, iar pe cap o căciulă de lână în loc de coroana fastuoasă din aur, bătută cu pietre prețioase. Iar cei care, investind mult mai mult în bunuri materiale, i-au numit pe aceia “primitivi” ori “sălbatici”, nu au înțeles că spiritualitatea este deasupra Civilizației materiale. Cei care trăiau mai mult în mijlocul naturii, aproape de Zei, au înțeles aceste lucruri mai bine decât cei ce-și petreceau vremea în băi, ospețe și spectacole de circ. Spiritualitatea Europei se stinge dinspre Est spre Vest. La răsărit mereu credința a fost mai puternică. Românii au și păstrat - până în Epoca Modernă - zicala că “veșnicia s-a născut la sat” (iar nu în mediul urban).
Carianii / Gherghiții din SV Anatoliei (având portul Milet drept metropolă = cel mai mare oraș) au fost în legături internaționale atât cu Nordicii Geți, cât și - via Sudicii Fenicieni - cu Egiptenii sau Indienii: navigatorii Cariani = sacrii corăbieri Gherghiți - așa cum au rămas dovezile vechilor Greci - dominau apele și țărmurile Mărilor Nordice (Albă / Marmara, Neagră / Pontică și Karga / Azov) iar Fenicienii dominau apele Sudice, cum erau cele ale Mării Mediterane, aceia fiind fie grupați în jurul capitalei Cartagina din Nordul African / dominând până la învecinatul Egipt, fie de pe coasta Țării Sfinte Canaan, ca vecinii Ghergheseilor biblici ai Galileeii; se știe că deopotrivă Karianii / Carianii și Fenicienii / Punicii erau inițial consemnați similar “KRK” (rădăcina consonantică Gherga). Gherghiții Cariani erau din secolul VII î.C. în contacte directe cu vechii Egipteni - ca urmare a contractelor de asigurare a pazei elitei, fiind Gardienii faraonilor - iar Ghergheseii din N Canaanului erau demult în contacte directe de exemplu și cu Chaldeii / Ghargheii Mesopotamiei (dar și cu cei mai dinspre răsărit, anume cu Gargarii din N Indiei); de pildă, în vremea lui Iisus au fost consemnate ivirile Magilor din răsărit, utilizarea mirului de nard importat din Himalaia, etc. (pe lângă acelea, mult anterior au fost dovedite legăturile Sf. Gherghe din Canaan cu primii Egipteni - inclusiv pre-dinastici - sau geografic cu apropiații de pe Valea Eufratului / fosta Sumerie, Țara Ghergarilor din Caucaz = “Albania” Caspică, Anatolia, ș.a). Se știe despre personalități Cariane ca Thales din portul Milet, Pitagora din Insula Samos, ș.a. că aveau rude Feniciene; însă mai mulți Cariani aveau rude Gete: Gherghiții Cariei au colonizat masiv - în număr mare și pe timp îndelungat - mediul Get, reținând (inclusiv în scris) astfel numeroase învățăminte. Este interesant că “Milet” la Aromâni înseamnă “națiune”, termenul “Millet” consacrându-se în Orientul Mijlociu / Apropiat de la Anticii zoroaștri (după cum au studiat în 2002 Robert Montgomery, în 2004 William Wigram, ș.a.) pentru cei respectând legi tipice comunităților lor; otomanii îi numeau pe cei din partea ortodoxă a Imperiului lor = “Rum Millet” ca Ghiauri: în cadrul Milletului era autonomie organizatorică iar hotărârile numeroșilor adunați pentru decizii erau foarte puternice, de respectat ca legi proprii (de exemplu, Arabii au “millah” pentru “neam”). Străvechiul drept Românesc - Medieval notat în Latină “Jus Valahicum” - a fost utilizat de pildă în 1598 de domnitorul Mihai “Viteazu”, fostul ban al Olteniei, ca “Ius antiqum vaivodarum Valachiae TransAlpinae” când a preluat stăpânirea peste Ținutul Făgărașului / “Țara Oltului” (“juzii” în vocabularul Român fiind “judecătorii”, întruniți în “județe”) iar sultanul otoman prin “iradeaua” / decretul din Istanbul / Tracia în 1905 a recunoscut oficial Armânii / Vlahii Imperiului său ca populație distinctă, sub forma de “Millet Ulah”: vechiul concept juridic al Valahilor din România ori din Turcia s-a păstrat până în Epoca Modernă. Este foarte posibil ca portul Miletului de pe coasta Anatoliei / Asiei “Mici” a Egeeii să fi fost metropola Cariei = Țării Gherghiților unde - în cadrul marilor Adunări Gherga - se adoptau și mari hotărâri, nu doar judecăți curente, ci și decizii de mare impact, influențând destinele multora, așa cum au fost cele despre numeroasele colonii Milesiene în Vechea Lume: ceea ce a făcut străvechiul oraș Milet al Cariei Gherghiților s-a regăsit ulterior în progresul omenirii cel puțin dublu, contribuția la istorie fiind deopotrivă prin cele mai multe colonii Grecești fondate în Vechea Lume și prin cele mai mari cunoașteri științifice Grecești în Vechea Lume = celebra “Școală Milesiană” / “Școala din Milet” (din care unii diversioniști - motivați politic ori doar invidioși - s-au străduit să separe așa-zisa “Școală Ioniană”, pentru că uriașele achiziții științifice ale Carianilor / Gherghiților au fost greu de acceptat ca într-adevăr reale, ale lor).
Coasta Vest Anatoliană (la Marea Egee) a avut - în Vechea Lume - 3 metropole renumite, întemeiate de Gherghi: în afară de Milet din Caria = Ţara Gherghiţilor - la gura Meandrului “Mare” - au mai strălucit Efes din Ionia / la gura Meandrului “Mic”, unde primul rege a fost Gargo = Gargoris şi Troia la gura Meandrului “Negru” = Nordic întemeiată de Ghergari, inclusiv apărată de Fortul Gherghis, însă distrusă prin vicleşug de către Ahei / strămoşii Elenilor. În “Religia greacă” din 1981, cercetătorul Francez Fernand Robert a enunţat: “Milet a fost fără îndoială un loc cu totul potrivit pentru influenţele orientale. Acolo s-a născut filosofia ioniană, ale cărei tentative de a explica lumea prin transformările materiei plecând de la un element unic reprezintă un fenomen pur grecesc, întrucât e vorba de aurora gândirii ştiinţifice, situându-se totuşi în prelungirea miturilor cosmogonice şi teogonice care încercau deja să explice Universul. Să nu opunem niciodată gândirea mitică şi gândirea raţională, de vreme ce mitul, explicativ prin natură, îşi propune şi el să satisfacă raţiunea. Să opunem gândirea mitică şi gândirea ştiinţifică, pentru că mitul se mulţumeşte cu explicaţia, cu simplul fapt pe care ea îl explică, în timp ce chiar din această pricină, ştiinţa îl pune la îndoială”.
“Şcoala din Milet” / Caria - V Anatoliei - dezvoltată la gura Râului Meandru “Mare” ulterior Războiului Troian, nu era legată de Elenii Balcanici (stereotipie perpetuată de unii şi respectiv însuşită de alţii / fără discernământ, ca victimele propagandei naţionaliştilor Eleni, ale căror pretenţii de însuşiri patrimoniale sistematic s-au întins dincolo de orizonturile realităţilor - atât ale lor, cât și ale altora - sindromul de asemenea tip fiind caracteristic şi Evreilor ori altor etnii); la “Şcoala din Milet”, Elenii din Atena contemporană n-au contribuit cu nimic - ci numai au avut de învăţat de la Carianii din Anatolia - iar apoi, şcolile ateniene n-au putut să-i depăşească pe maeştrii “Şcolii din Milet” (de exemplu, “Academia din Atena” - prima şcoală superioară politică din Europa - a fost fondată de Platon după “Şcoala din Milet”): un exerciţiu simplu - însă neplăcut Elenilor - ar fi listarea numelor vechi faimoase, cu locaţiile lor, din care reiese, în comparaţie cu restul iluştrilor de limbă Greacă, că lista reală a Atenei se evidenţiază ca foarte scurtă (dar “gălăgioasă”, pentru a servi ambiţiei Elenilor de emancipare, colectând în propriul “coş” inclusiv autori - la timpul lor - dintre inamicii Atenei, fapt petrecut doar pentru “consistenţă”, prin gratuita alăturare postumă a unor nume “grele”). După Războiul Troian, în V Anatoliei (la S de Troia), ca şi în cazurile Societăţii Homeride din portul Cume al Gherghiţilor ori a autorilor Cariani prolifici - ca Pitagora din Insula Samos, Herodot din Halicarnos / Bodrum, ş.a. - şi “Şcoala din Milet” a fost catalizată de Gherga; de altfel, întemeietorul şi eponimul oraşului - conform vechilor autori Greci, între care şi Apolloniu din Rodos - a fost Gherganul Miletus, nepotul Gherghinei / Telchinei Dexithea (tatăl lui fiind Gherghitul Apollo). De exemplu, în 1972 istoricii Vidal Naquet și Michel Austin din Franța - care au studiat Miletul începând cu secolul VIII î.C. - au scris despre Gherghiți că erau nativi acolo; în “Grecia arhaică” din 1980 și academicianul Britanic Anthony Snodgrass (profesor de arheologie la Universitatea Cambridge) a confirmat că “nativii Miletului au fost Gherghiții”.
 |
| Poarta Miletului (mutată în Berlin / capitala Germaniei) |
 |
| Școlile Grecilor vechi (în frunte - cu roșu - având “Școala din Milet”) |
În Antichitate, nici o localitate nu era independentă de zona rurală din imediata apropiere. Gherganii lucrau pământurile bogate aflate în lunca Meandrului - de la care vine numele meandrelor pe care le fac apele curgătoare dar şi motivul emblematic Grec - îndeosebi între aşezarea lor cu Templul Gherga şi perifericul Priene 37,39 lat. N, 27,17 long. E al Miletului, oraş întâi denumit Cadme (iar “Cad-moșii” / “Cad-moniții” au fost străvechii orientali echivalați înspre răsărit - până în India - ca Jați, în Iran ca Guți, etc.); Miletul a fost întemeiat la gura Meandrului de Gherghitai / Gergithai și adesea urmașii fondatorilor, datorită conflictelor cu unii dintre noii bogați ai oraşului - care au început să câștige de pe urma coloniilor Pontice înființate în secolele anterioare - nu-i mai hrăneau, ci îi ţineau înfometaţi pe aceia, timp de lungi perioade (mai ales în secolul VI î.C. / de pildă şi scriitorul Plutarh a studiat profilele morale ale acelei situaţii). Gherganii / Gherghiţii nu aveau doar rolul de arbitraj în prosperitatea zonei, ci conform lui Herodot Karka (istoric contemporan cu ei - a trăit în secolul V î.C. - şi localnic de asemenea al regiunii) au dezvoltat o oligarhie a proprietarilor de pământ ce o duceau bine - indiferent de regimul politic - şi pentru care cereau obedienţă locuitorilor regiunii. Oligarhia însemna “domnia celor puţini” - cu influenţă în politic şi economic - în opoziţie cu aristocraţia care însemna “domnia celor buni” (traducerea directă din Greacă e că aristocraţii erau “mari mâncăi”) şi în opoziţie cu democraţia care avea să apară ulterior în lumea Greacă, ce însemna “domnia poporului”. În secolele VI-V î.C., oligarhii - între care şi Gherganii, care i-au combătut pe cei “vechi”, ei devenind cei “noi” - au dominat Miletul; atunci şi acolo s-a născut filozofia Greacă - prin “Şcoala din Milet” - din care de pildă au făcut parte matematicianul Tales / un urmaş al lui Hesiod, care s-a ocupat de studiul forţei magnetice, a calculat înălţimea Marii Piramide din Egipt măsurându-i umbra (Plutarh a afirmat că savantul stătea pe gheridon, tripodul regal Troian, adică scaunul Sibilei / Gherghiţiei din bronz aurit, cu 3 picioare frumos arcuite) şi a prezis eclipsa solară ce a oprit războiul pentru Capadochia în 587 î.C., elevul său Anaximandru / părintele geografiei ştiinţifice, studiat în 1996 şi de Spaniolul Marco Quintela de la Universitatea din Compostella / capitala Galiciei ca susţinut de Gherghiţi, el realizând primul gnomon / ceas solar - din Epoca Pietrei se măsura umbra unei prăjini înfipte în pământ, sub forma de exemplu că “soarele era de 2 suliţi”, etc. - şi realizând totodată un glob pământesc, plasând planeta în centrul universului, crezând în existenţa unui infinit de lumi şi ceruri (el a afirmat că primele vieţuitoare s-au format într-un mediu acvatic, în nămol, sub acţiunea razelor soarelui şi că omul a derivat printr-o lungă evoluţie din vieţuitoarele acvatice ce ulterior s-au adaptat condiţiilor terestre). Despre susţinerea Pământului, Carianul Anaximandru a afirmat (este cea mai veche consemnare scrisă din istoria omenirii) că “el atârnă liber, rămânând acolo unde este din cauza distanţei egale faţă de toate celelalte”; harta globală a lui Anaximandru avea drept centru Naucratis (principala aşezare a Carianilor în Egipt, aflată lângă Marea Sfântă / Sfinx = centrul geodezic al globului):
 |
| Harta Carianului Anaximandru |
Aflată în centrul Vechii Lumi, colonia Karianilor Naucratis de pe Nil, așa cum a scris Dr. Alexander Herda - profesor universitar de istorie în Germania - în studiul “Viziunile Grecilor (și ale noastre) despre Kariani” din 2013, era în legătură frățească directă, corespunzător inscripțiilor, cu Sanctuarul “gemenilor divini” zis Didyma din apropierea Miletului, unde funcționa faimosul Oracol slujit de preoți Gherghiți pentru metropola Cariei / Kariei, legătura dintre cele 2 repere Anatoliene Cariene, însemnând câteva ore pe jos, fiind asigurată printr-o faimoasă Cale Sacră, decorată cu mari statui, străbătută de majoritatea Carianilor Milesieni; Carianul Herodot în “Istorii” 5:36 a scris că Templul Didyma a apărut datorită preoților “Branchizi” (apropiați de brahmani, așa cum a considerat academicianul Britanic Nicholas Hammond 1907-2001, aceia regăsindu-se atât în capitala Mediei, cât și în Sogdia / TransOxiana: în vremea împăratului Xerxe / Jerje al Perșilor - adică secolul V î.C. - generalul său Gergys i-a trimis tatălui care guverna TransOxiana pe acei preoți din Caria iar în secolul următor împăratul Alexandru al Makedonilor când a ajuns acolo i-a executat pe urmași, deoarece predecesorii lor i-au trădat pe Cariani, plecând cu Perșii după ce au distrus Didyma): în Vechea Lume, influența Indiei a fost observată în Vestul Anatoliei nu doar în Caria / emblematici fiind cei denumiți Indian Garga-Carya, ci și pe coasta Ioniană (de pildă ca “Mleccha” Ghirăg ori Derdae, ș.a.), remarcându-se deopotrivă în Canaanul începutului mileniului II î.C. - unde divinul Melchi-sedec = regele Ghergheseilor l-a găzduit pe patriarhul Avram / de asemenea legat brahman - în Caucaz, etc. Inițial - dar tot în vremea Perșilor, la începutul secolului V î.C. - înaintea mutării preoților Branchizi din Didyma în Sogdiana / TransOxiana, au fost mutați indigenii zonei Cariane Didyma-Milet astfel cum a scris Carianul Herodot în “Istorii” 6:20 (tot în același secol V î.C.): “Milesienii care au căzut atunci prizonieri fură strămutați de aici la Susa. Împăratul Darius, fără să le facă vreun alt rău, îi așeză lângă Marea numită Roșie, în orașul Ampe; pe lângă acest oraș curge Fluviul Tigru la vărsarea sa în Mare” (adică în Oceanul Indian - ce era “Marea Roșie” - Fluviul Tigru avându-și gura în Golful Persic). Acolo era Delta Gihon - menționată biblic ca paradisiacă - formată de Râurile Karun și Kerkha: denumirile Râurilor au fost Ghergane, căci în vechime Karun a fost știut ca Gargar iar pe Kerkha se afla Susa, destinația strămutaților din Caria / Țara Gherghiților; “Ampe” - unde au mai ajuns cei duși de Perși - rezona cu “Apa mea”: acolo era portul unde Perșii i-au dus pe Cariani - îndemânatici navigatori - pentru a le gospodări o bună parte din flotă (așa cum a studiat și istoricul Lionel Scott). Alţi savanţi Cariani de la “Şcoala din Milet” au fost Anaximene 585-525 î.C. (elevul lui Anaximandru), care a explicat originea curcubeului şi că luna reflectă lumina soarelui, arhitectul Hipodamos 498-408 î.C. care întâi a făcut planurile localităţii Cariane Priene şi apoi ale capitalei Insulei Rodos, impunând în lumea Greacă modelul de aşezări cu străzi intersectate în unghi drept, ca în Bazinul Ghaggar, centrele fiind rezervate clădirilor publice: un model de sistematizare răspândit apoi mondial (începând cu taberele militare Romane), ş.a.
 |
| Milet |
Miletul din 546 î.C. pentru 67 de ani a fost controlat de Perşi (la sfatul bătrânului filozof Carian Tales - care în acel an a şi murit - oraşul s-a păstrat neutru când generalul Ghergan Harpagos a cucerit Anatolia şi de aceea a avut un statut special în Imperiul Persan). Profesorul Britanic Percy Ure a scris în “Originea tiraniei” (publicată de Universitatea Cambridge în 1920) despre Miletul Antic: “Căderea tiranilor Thoas şi Damasenor - în secolul VI î.C. - a fost urmată de lupta acolo între 2 tabere: Ploutis şi Cheiromache (nu este nici o certitudine asupra etimologiei ori însemnătăţii istorice a acelor nume). Plutarh a conectat facţiunea Ploutis cu marinarii iar Cheiromache însemna luptătorii cu mâinile goale, nu cu arme ca aceia înstăriţi; însă Eustaţiu a spus despre Cheiromache că erau sinonimi cu artizanii iar Suidas pomeneşte de partidele rivale din Milet drept compuse din bogaţi şi lucrătorii manuali (acest din urmă nume dat de rivali). Heraclide din Pont a scris că alt nume dat lucrătorilor de către bogaţi era cel de Gherghiţi: o afirmaţie compatibilă cu explicarea numelui şi derivat din locul respectiv, denotând sărmanii Cariani, descendenţii populaţiei pre-Elene din zona Miletului. Probabil că Gherghiţii şi Cheiromache erau nume alternative date lucrătorilor de către oponenţii bogaţi după ce partida bogată a masacrat brutal partida săracilor. ‘Eu de asemenea - a zis zeul - am luat seama de uciderea paşnicilor Gherghiţi’ (Athenaues 12:524): mustrarea era deoarece Gherghiţii erau acei Cheiromache, luptătorii cu mâna goală”. (Desigur că “luptătorii cu mâinile goale” = “keiro make” χειρο μαχε aveau la înfruntări unelte din gospodării, nu însă arme ca militarii profesionişti). În 1987, profesorul Canadian Noel Robertson prin lucrarea “Guvernarea şi societatea din Milet în 525-442 î.C.” s-a preocupat de descrierea “unui grup opresat şi de aceea mânios de acolo: Gherghiţii. În secolul IV î.C., astronomul şi filozoful Heraclide din Pont n-a identificat Gherghiţii ca localnici, ci mai degrabă ca o facţiune populară, opusă ‘bogaţilor’ din oraş. (În secolul X, enciclopedia bizantină ‘Suda’ / ‘Suidas’ i-a categorisit drept ‘mulţimea lucrătorilor manuali’, explicând că denumirea de Ghergheţi o dădeau ‘bogaţii’ Milesieni celor care locuiau ‘în provincie’, adică la ţară). Din moment ce bogaţii şi lucrătorii manuali au fost descrişi şi de alte surse ca facţiuni în oraşul Milet, e clar că Gherghiţii dominau îndeosebi mediul rural. Atrocităţile ce le-a imputat Heraclide au avut loc la ţară, unde copiii bogaţilor au fost zdrobiţi de copitele vitelor; represaliile bogaţilor au fost cu arderea victimelor şi a unui măslin sacru, producând jalea printre ‘paşnicii Gherghiţi’: o exprimare ce a subliniat caracterul aparte al neamului. Că ei erau virtual Cariani a fost indicat de către aşezarea Gherga din Caria, la răsărit de Milet, având interesante inscripţii şovine ale blazonului Gherga. Totodată, Gherghiţii erau cunoscuţi drept indigenii Troiei, unde de asemenea era oraşul Gergis / Gherghi. Gherghiţii / Gergithes din jurul Miletului amintesc de Pedieii de lângă Priene, ştiuţi din timpul Tracului Alexandru cel Mare (care trăiau în sate simple şi îi urau pe Elenii de la oraş). Gherghiţii cultivau cereale pe cele mai bune terenuri din regiunea Miletului, având temple inclusiv la Assesos, sanctuar odată distrus de invadatori prin incendierea grânelor (ceea ce corespunde relatării despre arderea Gherghiţilor de către bogaţii oraşului). Heraclide s-a inspirat din versete existente la Oracolul din Delphi (ca şi Herodot anterior, acela indicând agresiuni similare ale Lidianilor asupra Templului Atenei), ororile fiind nedatabile, duşmănia dintre Gherghiţi şi bogaţii Miletului putând dura mult timp. Conform lui Herodot, cele mai prospere momente ale Miletului în secolul VI î.C. au fost determinate de aportul extern, după ce 2 generaţii (adică în total timp de mai bine de jumătate de secol) au fost înfometate. Facţiunile oponente n-au fost identificate, însă procedura e sugestivă: întâi, a fost controlată / dominată întreaga regiune a Miletului iar apoi conducerea a fost determinată să se încreadă în cei câţiva mari proprietari de terenuri, pe baza ideii că aceia urmărindu-şi propriile interese astfel serveau interesul public; din aceasta, a apărut concluzia că siguranţa şi pacea de la ţară erau chestiunile esenţiale pentru regiune şi arbitrajul aparţinea Gherghiţilor. Când s-a întâmplat asta? Herodot a relatat că Naxos şi Milet au înflorit la sfârşitul secolului VI î.C. După expediţia lui Darius contra Sciţilor, adică din 512 î.C. până în 494 î.C., Miletul a fost condus de Histiaios / Histiaeus şi Aristagoras; puterea reală atunci de fapt era în mâinile oligarhilor, adică a Gherghiţilor, mari proprietari de terenuri. Herodot a afirmat în a cincea sa carte de ‘Istorii’ (capitolul 29): ‘conducătorii formali au cerut locuitorilor să asculte de acei gospodari’. Herodot gândea limpede - şi nu sunt motive de îndoială despre asta - că perioada prosperităţii Miletului a început cu acea oligarhie, continuând în timpul conducătorilor formali de la începutul secolului V î.C., amintirea acelei perioade fiind cu drag reţinută până la el. Lista cântăreţilor şi dansatorilor din Milet (grupaţi în societatea privată denumită Molpi, căreia i-a aparţinut şi Anaximandru) a dat anul 525 î.C. ca sfârşitul foametei; oligarhii au deţinut puterea în Milet până la instaurarea democraţiei, în 442 î.C. (în acea perioadă colonizările peste Mări au continuat, adorarea pentru gemenii Gherghiţi Apollo şi Artemis - la cea mai mare cinste în Milet - fiind transmisă în multele locuri unde au ajuns cei plecaţi de acolo, însă împuţinarea populaţiei a permis Atenei să-şi extindă puterea sa în Milet). Concluziile sunt că oligarhia a adus pacea şi prosperitatea unind oraşul cu regiunea înconjurătoare printr-un program de conciliere. Din 479 î.C., Miletul a început să slăbească şi în cele din urmă, Atena a reuşit să se impună” (doar pentru o scurtă perioadă, în 466-412 î.C., după care Imperiul Persan a revenit). Atunci, în secolul V î.C., deja o bună parte din Milesienii Gherghiţi erau în Dobrogea - unii ca lideri, din dinastia lor în combinaţie cu Geţii de acolo ulterior apărând caractere puternice ca împăratul Burebista, regele Decebal, ş.a. - iar în Caria printre cei rămaşi (în afara metropolei Milet) mai erau îndeosebi cei administrând în răsăritul Cariei Sanctuarul Gherga. La ieșirea din Epoca Fierului, talentele Carianilor (ale urmașilor piraților / “Oamenilor Mării”) ca mari constructori - deopotrivă de corăbii și de cetăți portuare - s-au evidențiat pe coastele Mărilor Mediterana / Egee, Albă / Marmara și Neagră / Pontică, așa cum a făcut de pildă șeful Istieu / Histiaios al Miletului, care nu doar că a rezolvat în 514 î.C. trecerea Istrului / Dunării pe podul de vase la Genucla pentru armata împăratului Darie / Darius al Imperiului Persan dar a și realizat la gura Râului Struma / Strymon portul Myrcinus (redenumit în secolul următor Amfi-polis 40,49 lat. N, 23,50 long. E), în teritoriul foștilor Traci Edoni: de acolo se putea controla strategic Valea Strumei, plină de copaci foarte înalți, buni la confecționarea ambarcațiunilor dar și minele aurifere și argintifere din apropiații Munți (după cum au scris Herodot 5:23 și Diodor Sicul 12:68, sub comandamentul Carianului Milet - și cu ajutorul garnizoanei Persană care a cucerit Peonii de pe cursul superior al Râului Struma - a fost condusă partea Europeană a Imperiului Persan); e de știut că în fostul stabiliment Carian Myrcinus / Amfipolis în secolul IV î.C. liderul Makedonilor Alexandru a plănuit atacarea Imperiului Persan, planificând intrarea expediției sale în Asia (care curând a fost victorioasă). Pentru a nu deveni prea puternic, Carianul Istieu a fost mutat de împăratul Darius în Susa - capitala imperială - la Curtea sa, ca mare sfetnic, însă Istieu, dorind să se întoarcă printre oamenii săi, înapoi la stăpânirea sa, a instigat Carianii la revoltă (intuind că imediat el va fi trimis de la Curtea Imperiului din Susa s-o calmeze): în 500 î.C., a tuns un rob și i-a tatuat pe cap mesajul către amicul Aristagoras - care cârmuia Miletul - iar când i-a crescut aceluia părul, l-a trimis din capitala Susa a Imperiului Persan în Caria (așa manevră de precauție era necesară pentru protecția complotului, căci robul nu avea de spus nimănui ceva, ci doar să ajungă viu la șeful Miletului); îndeplinindu-și cu succes misiunea, robul a fost adăpostit în Sanctuarul Gherga / cel mai mare așezământ religios al Cariei, unde liderii Cariani s-au strâns pentru Sfatul Țării și - ca urmare a conspirației dar și datorită curajului lor extraordinar - au decis declanșarea războiului contra Perșilor (Istieu - întors de la Susa în Anatolia - a fost însă suspectat de către Perși pentru trădare iar Perșii au înăbușit sângeros răsculații, el fiind decapitat în 493 î.C. de către generalul Harpagus).
 |
| Față de Templul Carian de lângă Milet, Parthenonul Elen din Atena era pe jumătate |
Este de remarcat că Templul lui Apollo de lângă Milet era de 2 ori mai mare decât Partenonul din Atena 37,58 lat. N, 23,43 long. E (cârmuitorul Atenei în 443-429 î.C., generalul Pericle - ce a adorat-o pe frumoasa Cariană Aspasia din Milet, dăscăliţa care i-a predat lui Socrate retorica şi filozofia - a ridicat şi a aliniat după Pleiade Partenonul pe locul fostei fortăreţe Pelasge de pe Acropola Atenei; e de observat că domnia lui Pericle - general aflat sub influenţa inteligentei Cariane - a fost momentul culminant al istoriei vechi a Atenei, ce atunci a realizat capodopera Partenonului, pe jumătate în dimensiuni cât modelul Carian): era un program mimetic al vechilor Eleni similar cum a fost al vechilor Egipteni, care s-au străduit să imite marile piramide (dar n-au reușit să le atingă grandoarea cu construcțiile lor ulterioare iar atunci au abandonat ridicarea acelora).
În 1992, Margaret Oliphant a prezentat în “Atlasul lumii antice” ascensiunea Atenei (ce şi-a arogat coordonarea anti-Persană, preluând-o de la Carianii insulari): “Transferarea finanţelor Ligii Deliene de la Delos la Atena în 454 î.C. s-a tradus prin controlul financiar dar şi politic al Atenei asupra acelei alianţe; câţiva aliaţi au fost obligaţi să-şi plătească contribuţia către alianţă şi să menţină ostilităţile împotriva Persiei: Atena a trimis vase de război împotriva aliaţilor neloiali şi i-a forţat să continue să plătească contribuţiile, care de fapt deveniseră un tribut. Atena a cunoscut atunci perioada celei mai mari prosperităţi şi puteri; cu fondurile alianţei la dispoziţia sa, ea a folosit o parte din ele pentru a-şi înfrumuseţa oraşul (atenienii au fost criticaţi pentru utilizarea fondurile alianţei astfel). Vasele de război ateniene - construite tot din fondurile alianţei - escortau vasele comerciale ce aduceau cereale din zona Mării Negre şi i-a împiedicat pe alţii să cumpere cereale: drept urmare, hrana era ieftină şi îndestulătoare”. (Aşadar, în locul exploatării Persane a fost exploatarea Elenă). Generalul Pericle “cel Tânăr”, băiatul lui Pericle cu Cariana Aspasia - devenit cetăţean al Atenei ca o excepţie decisă de tată / cârmuitorul Atenei, regula fiind că nu putea fi cetăţean atenian decât cine avea ambii părinţi atenieni - a fost executat de atenieni în 406 î.C., deoarece n-a salvat supravieţuitorii atenieni după bătălia navală de la Arginusae / din răsăritul Insulei Lesbos (tatăl lui - generalul Elen Pericle / şeful Atenei - murise de ciumă în 429 î.C.); după execuţie, unor atenieni le-a părut rău de ceea ce au făcut, însă a fost prea târziu. Mitologia Elenă dar şi Carianul Pausania 1:5 au reţinut că Atena a fost înfiinţată de regele Kekrui sau Kekrops / Cecrops II - îngropat pe Acropole, în acel Kekropion plin de Kariatide - iar pentru corectitudine (Carianul Pausania în “Descrierea Eladei” 6:3 - localnic din apropierea Miletului / V Anatoliei - a consemnat că “scriu tot ce spun Elenii, însă nu sunt obligat să şi cred totul”), trebuie ştiut că Pelasgul Garghitios / Gargetto, menţionat de el a întemeiat de fapt Atena: de pildă în Kharvati - lângă Atena - a rămas inscripţia funerară indicând 3 generaţii de Garghiţi, “a bunicului, tatălui şi fiului”; după cum a observat el, Elenii vechi schimbau locul consoanei “R” în nume, astfel încât Kekrops putea fi forma coruptă / pervertită a lui Gargitios (e de remarcat despre Cecrops I că era androgin: reprezenta imaginea străvechilor înaintaşi).
 |
| Partenon / Atena |
 |
Garghitios
|
Carianul Pausania 6:22 a notat că fiul Ion Garghit s-a mutat apoi în Olimpia, de atunci preotesele Ionide slujind acolo sanctuarul (la început au fost 4 nimfe Ionide); e de ştiut că din Olimpia 37,38 lat. N, 21,37 long. E s-au lansat în 776 î.C. Jocurile Olimpice (pe acea direcţie spre Atena, dezvoltată sincron cu Miletul în mileniul I î.C., Insula Naxos din Arhipelagul Cicladelor se numea Karkesia şi în mileniul I o prezenţă notabilă la sinodul din Tracia / Constantinopol în 680 a fost episcopul Gheorghius de acolo, notat Latin şi Gregorie). De altfel, cu peste jumătate de mileniu înainte de Carianul Pausania, istoricul Carian Herodot a consemnat (1:143) că “Ionienii din Asia s-au despărțit de ceilalți semeni din următoarea pricină: pe vremea când tot poporul Elenilor era slab, ramura Ionică era cea mai neînsemnată din neamurile care-l alcătuiau și nu se bucura de nici o prețuire. Într-adevăr, afară de Atena, nici o altă așezare a lor nu era vestită. Ceilalți Ionieni, ba chiar și Atenienii, fugeau de numele de ‘Ionian’ și nu le plăcea să li se spună astfel; pe cât mi se pare mie, până și astăzi cei mai mulți din ei se rușinează de acest nume. Dimpotrivă, cele 12 orașe din Dodecapolis se făleau cu numele de ‘Ionian’ și au înălțat un templu numai pentru ele singure, căruia i-au pus numele de ‘PanIonion’.” (De altfel, urmașilor Aheilor nici azi / în Epoca Modernă nu le place să li se zică Greci, ei oricând preferând - și insistând - că-s Eleni din Elada). În 2018, Dr. Alexandrina Lițu - arheolog din România - a scris: “În era istorică, întreaga coastă anatoliană era populată de greci. Tradițiile mitice plasau venirea grecilor în Europa în perioada imediat ulterioară Războiului Troian. Atena își justifica dominația asupra Egeeii prezentându-se ca metropolă a ionienilor (mai ales a Miletului)”.
Iată așadar (prin contribuția Dr. Alexander Herda) încă o cercetare științifică recentă - în Epoca Modernă - despre Gherga din Anatolia Epocilor Bronzului și Fierului; astfel, străvechii Gherghi pot fi considerați în Epoca Bronzului ca Ghergarii Troiei iar în Epoca Fierului - având oficial în istorie atât o perioadă întunecată, cât și o perioadă arhaică - ca Gherganii Aeoliei, ca Gherghinoii Ciprului ori ca Ghergheii / Gherghiții Cariei: ei s-au aflat - deopotrivă temporal și spațial - între Atlanții Gherga ai paleoliticului Bazinului Pontic și biblicii Gherghesei / Ghirgașiți (urmașii îngerilor Gregori, din neoliticul Canaanului). În Miletul secolului VI î.C. - adică în metropola Cariei de la gura Râului Meandru, cel mai mare port Egeean - Gherghiţii au ajuns asupriţi de proprii lor cârmuitori şi s-au revoltat, preluând puterea, ceea ce a fost benefic tuturor: atunci a apărut vestita “Şcoală din Milet”, ce a mai lansat în 550 î.C. pe cronicarul Cadmos, primul istoric al Grecilor Hecate, poetul Timotei 446-357 î.C., ş.a.; Cariana metropolă a Miletului a devenit “capitala” Grecilor Ioniani. În 513 î.C., pentru sprijinul expediţiei împăratului “Da-rius” / Darius al Perşilor contra Sciţilor - avut mai ales în Dobrogea Getă colonizată de Cariani - Miletul a primit în dar o mină de argint în Tracia, din a cărei exploatare a beneficiat foarte mult (până la a fi ajuns cvasi-independent). Însă, după 15 ani de la includerea Dobrogei în Imperiul Perșilor - regiune pe litoralul căreia deja demult se aflau colonii Cariane - situația s-a schimbat: deoarece metropola Cariană Milet s-a alăturat revoltei Carianilor faţă de Perşi din 499 î.C., oraşul a suferit în 494 î.C. mari distrugeri din partea Perşilor (în acei ani de lupte, zeci de mii de Cariani au fost omorâţi şi zeci de mii de Cariani au fost înrobiţi); înfruntările vechilor Greci cu Perşii s-au numit “Războaiele Medice” (fiindcă militarii Mediei - din mijlocul marelui Imperiu - erau în prima linie Persană).
Istoricul Diodor Sicul 10:25 a consemnat: “Carianii înfrânţi de Perşi au întrebat Oracolul dacă trebuie să-i ia pe Milesieni ca tovarăşi de luptă iar zeul le-a răspuns: ‘Odinioară Milesienii erau nişte luptători straşnici’. Dar teama de primejdia ce îi pândea i-a făcut să uite tot ce-i învrăjbise altădată şi i-a silit să-şi pregătească foarte repede triremele. Hecateu din Milet, trimis în solie de către Ioniani, a întrebat pentru care pricină fratele lui Darius (guvernator în Sardis / capitala Lidiei) nu are încredere în ei. Iar acela i-a răspuns: ‘Pentru că Ionianii au suferit atâtea în războiul în care i-am învins, încât mă tem că mai ţin minte suferinţele îndurate’. ‘Dar atunci - a spus Hecateu - dacă faptul de a vă fi purtat urât cu ei te face neîncrezător, ai putea, prin binefacerile tale, să câştigi bunăvoinţa cetăţilor faţă de Perşi’. Guvernatorul primi sfatul lui Hecateu, redând cetăţilor vechile lor legi şi hotărând ca ele să plătească biruri doar pe măsura puterii lor”. (Delegaţia înţeleptului Hecateu din Milet la fratele împăratului Perşilor a oprit tragica emigrare a Carianilor / Milesienilor şi Ionianilor, prin negocierea respectivă fiind rezolvată starea lor în Imperiu, administrarea metropolei Milet rămânând sub cârmuirea moderată a Mezilor / Perşilor). În secolul IV î.C., filozoful Heraclide i-a descris pe Ghergani ca ţărani aflaţi în conflicte uneori violente cu bogaţii oraşelor, ca de exemplu cu cei din Milet (după proverbul “unde-i săracul, acolo-i şi stăpânul”: ei erau din acelaşi popor, vorbind aceeaşi limbă, o parte slujind iar altă parte domnind). În 334 î.C. - avându-l ca lider pe Alexandru “cel Mare” - Makedonii au eliberat Milesienii de cârmuirea Mezilor şi au condus timp de 146 ani (după care au fost Romanii urmaţi de bizantini, ș.a.); așadar, după Războiul Troian, după ce Heraclizii / Dorianii de la Dunăre au colonizat Caria iar din secolul VIII î.C. a început să funcționeze fortul Argame / Orgame în Sudul Deltei Dunării, Dobrogenii și Carianii mereu au împărtășit aceeași administrare imperială, starea fiind la fel până în secolul XIX, când Dobrogea a fost desprinsă de Imperiul Otoman, fiind inclusă României independente (din secolul XX, Turciei i-a fost inclusă Caria): deci între Epocile Fierului și Modernă, deopotrivă Dobrogea / de pe coasta Pontică și Caria / de pe coasta Egeeii / Mediteranei au fost împreună (un timp aproape tri-milenar).
După etapa de piraterie din Epoca Fierului, Carianii - conduși de liderii Gherga, formând deopotrivă elita clerului care spăla credincioșii de păcate și totodată fiind cârmuitorii “corăbieri sacri Gherghiți” - au întreținut rutele de navigație între gurile Dunării (Carianii colonizând Bazinul Pontic) și gurile Nilului (Carianii colonizând capitala Egipteană, deoarece au constituit gărzile faraonilor); circulația Carianilor (din Asia “Mică”) între acele mari Fluvii - ale Europei și Africii - au fost foarte intense în secolele de tranziție dintre Epoca Fierului și Antichitate, principalul port Carian = metropola Milet trăgând mari foloase în urma transportului de valori, nu doar materiale, ci și științifice: “Școala Milesiană” - pe coasta Anatoliană / cel mai Vestic țărm al Asiei - s-a ivit ca sinteza unor moșteniri coborând atât de pe urma fabuloșilor Atlanți (continuați de cei din Civilizația Europeană / Dunăreană, pe bază de lemn), cât și de pe urma fabuloșilor realizatori ai piramidelor Africane (continuați de Civilizația faraonilor, pe bază de piatră). Despre apariția “Școlii Milesiane”, se poate observa că s-a ivit imediat după intrările organizate și simultane ale Carianilor în Bazinul Mării Negre și pe Valea Nilului, în portul Milet (cel mai mare al Mării Egee) ei putând compara cunoștințele faraonice cu învățăturile Pontice / Gete, astfel Carianii - conduși de Gherghiți - lansând “Școala din Milet”; deschiderea aceleia a însemnat prezentarea (ce a fost în mod gradat), a gândirii proprii, așa ceva impresionând Vechea Lume. Carianii au fondat la gura Meandrului, în Milet, prima = cea mai veche Școală a Grecilor; conduși de Gherghiți, erau firi practice, activi în viața politică și interesați de progresul științelor: au demarcat teoriile raționale de mituri, astfel remarcându-se chiar mai mult decât în Vechea Lume, ecourile celor concretizate rămânând în istoria universală a lumii.
După încetarea foametei introdusă deliberat în Milet de Gherghiţi în secolul VI î.C., Carianul Hecateu din Milet a publicat în “Genealogii” că printre copiii lui Zeus au mai fost Graicos născut de fiica Pandora şi Makedon, născut de o soră a aceleia (conform şi filologului Elveţian Fritz Graf în 1987, aceia au devenit etnonimii Grecilor şi Macedonilor: marii oameni ai Edenului / Raiului); Carianul Hecateu din Milet a mai cercetat originea nobililor din regiune, având şi o valoroasă lucrare de geografie, “Descrierea Pământului” (din păcate, ambele opere au dispărut). Dr. Alexander Herda - profesor universitar de istorie în Germania, ajuns la Universitatea Americană Harvard - a studiat Gherghiții și a scris la Atena în 2017: “Gherghiții au format un grup etnic indigen în Asia Mică. În timpurile istorice, au apărut în 4 regiuni:
1) În Troia, Ghergarii / Gherghiții au contat ca rudele Troianilor și Teukrilor și au întemeiat orașul numit Gergis, pe teritoriul Gergitha, în Nordul Râului Scamandru, lângă Modernul Karîn-calî, la Kurșak deresi; Gergis găzduia autohtonul Oracol al lui Apollo Gergithios, cu Sibyla Gergithia (în Nordul Troiei, aproape de Lamp-sakos, se întindea Gergithion).
2) În Aeolia, aproape de Kyme și Larissa, exista o altă așezare a Gherghiților, abandonată în vremea geografului Strabon.
3) În Cipru, aristocratica familie Gerginoi din Salamis descindea din Troiani; după Războiul Troian, Teucer a colonizat cu ei Insula Cipru iar unul dintre ei a întemeiat Gergina în Troia.
4) În jurul rural al Miletului, Gherghiții au fost atestați din vremurile arhaice; probabil erau indigeni ca Lelegii și Carianii (ajungând ‘demotai’ = cetățeni așa ca hiloții Spartei), al lor poate fiind Sanctuarul Gerga-kome din Nordul Cariei / funcțional până în secolul III, a cărui denumire conținea teonimul indigen - adică numele divin - Gherga”.
 |
Milet în
Turcia
|