 |
| Cetatea Magilor Șiz, în Media |
Un fapt important creştin - întărit încă de primul sinod ecumenic / ţinut la Anatoliana Niceea în 325 - e precizarea că Iisus n-a fost creat = “făcut”, ci născut (a fost ultimul Zeu născut pe Pământ); data naşterii însă n-a fost notată ca 25 XII / de Crăciun - sărbătoare anuală mult anterioară Noului Testament - Biblia de fapt neconsemnând decât că a fost în timpul unui recensământ (Iisus s-a născut în timpul Anului pastoral, fiindcă a fost vizitat de ciobani iar aceia nu păstoresc în plină iarnă, evanghelistul Luca 1:26 și consemnând despre concepția Sa că a fost - corespunzător Calendarului Ebraic - în luna VI, adică în “Elul” = Septembrie, ceea ce nu dă nicicum nașterea Lui după un sfert de an, în Decembrie): Biserica însă a decis în timpul împăratului bizantin Constantin “cel Mare” să celebreze Nașterea Domnului de Crăciun - ceea ce înseamnă că Fecioara Maria a prins rod anterior cu 9 luni, adică în Martie / Buna Vestire este în 25 III - prima atestare fiind în anul 334 (în “competiția” dintre Iisus și Crăciun de la 25 XII se poate ușor observa că Moșul Crăciun e mult mai vizibil și azi decât Pruncul Iisus, colindele fiind de Crăciun, nu de Iisus, darurile fiind în legături cu Crăciun iar nu Iisus dăruiește, pomul împodobit de Crăciun - iar nu de Iisus - este bradul, ceea ce e nespecific Canaanului, etc). Crezul - simbolul credinţei - în varianta ortodoxă (respectiv cea “dreaptă”) începe astfel: “Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul / Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor / Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu / Unul-Născut, Carele din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii / Lumină din lumină / Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iară nu făcut / Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire / S-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara / Şi S-a făcut om”. În Antichitate, Nazaret 32,42 lat. N, 35,18 long. E era o localitate din Ţinutul Gherganilor / Gherghiţilor (Ghergheseilor / Ghirgasiţilor), al cărui nume - însemnând “Consacrat” - provenea de la odraslele locuitorilor săi, cărora le plăcea să zică întotdeauna adevărul; e de știut că denumirea Iraniană / Persană نظر “Nazar” = “Vedere” iar vocabularul Românesc are verbul “a i se năzări” ca “a i se năluci”. Orașul a devenit celebru la începutul secolului I datorită copilăriei lui Iisus Nazarineanul acolo - ca urmaş după mamă al regelui David - până şi Lacului Galileea din apropiere ajungându-se să i se zică Ghe-Nazaret / Genazareth (în timpul lui Iisus, întreaga regiune a Galileeii avea în total circa 200 mii de oameni). Localitatea a fost înfiinţată imediat după Ierihon, de către oameni veniţi din NE Anatoliei - adică din Pont / Gharghia, respectiv Georgia / Gorghis - conform Englezoaicei Kathleen Kenyon 1906-1978 (prima preşedintă a “Societăţii Arheologice” Oxford şi directoarea la Universitatea Londrei a “Institutului de Arheologie” - tatăl ei a condus “Muzeul Britanic” - care a studiat regiunea în perioada interbelică, adică înaintea apariţiei ultimului stat Israel); întemeietorii localităţii, în număr de 65, odihnesc sub un uriaş bloc orizontal din piatră, de circa 3 tone. La înfiinţarea Nazaretului, stilul construcţiilor s-a schimbat din circulare - cum se practica din vechime - în drepte: puterea pământului era mare. În secolul IX î.C. în aşezarea Gat-hefer - dintre Nazaret / 5 km şi Cana Galileeii / 1 km - a trăit Ionianul Amitai (al cărui nume însemna “Adevăr”), însurat cu o Evreică; ei l-au avut ca fiu pe profetul numit Iona / însemnând “Ionian”, activ la începutul secolului VIII î.C. (Tradiţia Evreiască a reţinut că a fost resuscitat de către profetul Ilie): experienţa Galileanului Iona a fost redată de Vechiul Testament şi a fost menţionat de asemenea de Coran (se poate observa apropierea dintre “Iona” şi “Nun” - care în vechime era “prunc” / “prinţ”, la Arabi însemnând “peşte” - aceeaşi apropiere putându-se remarca şi la regiunea Ionia, de pe coasta V Anatoliană). Cartea Galileanului Iona - iată aşadar o apropiere atestată inclusiv religios între Anatolian şi Galilean - din Biblie prezintă: Dumnezeu i-a comandat lui Iona să prezică în orașul Ninive. Nevrând să meargă, Iona a încercat evitarea, ducându-se la Iope / Jaffa și apoi plecând spre portul Anatolian Tarsis. A început o mare furtună. Marinarii au descoperit repede că furtuna nu era una obișnuită și că furtuna a apărut din cauza nesupunerii lui Iona în fața Domnului. Iona a admis aceasta și a spus că furtuna se va sfârși atunci când marinarii îl vor arunca peste bord (ceea ce aceia au şi făcut). Când Iona s-a aflat în apă, Marea s-a calmat. Iona a fost înghițit de către un “pește” mare. După ce a stat în burta “peştelui” rugându-se, a treia zi a fost aruncat de acela pe ţărm. Domnul i-a cerut pentru a doua oară să meargă la Ninive, unde Iona a propovăduit. Însă Iona a privit ce s-a întâmplat ca pe un afront personal şi s-a mâniat pe Dumnezeu. Dumnezeu s-a folosit de un vrej pentru a-i demonstra că mânia sa nu era dreaptă. Povestirea s-a sfârşit cu cuvintele lui Dumnezeu la adresa lui Iona: “Ţie îţi pare rău de un vrej pe care nu l-ai semănat sau udat, care într-o noapte a crescut şi în alta a pierit, iar mie să nu îmi fie milă de atâţia oameni care nu pot deosebi stânga de dreapta?” Azi (când submarinul e o realitate), povestea profetului Iona - Ionian / Galilean care a prorocit pentru ne-Evrei - e de înţeles fizic; însă ceea ce într-adevăr s-a întâmplat în Epoca Fierului cu profetul Iona a rămas una dintre cele mai stranii aspecte biblice, pe lângă elemente stilistice diferite de restul Vechiului Testament, de genul: Care profet a mai încercat să fugă de Dumnezeu? Care profet s-a mai luat la ceartă cu Dumnezeu? (“Am dreptate să fiu supărat de moarte!” / Iona 4:9). Un incident nautic a fost redat și de “Evanghelia după Luca” 8 (pe când Iisus traversa Lacul Galileeii pentru întâlnirea fățișă Ghergană, încheiată cu exorcizarea Gherga și urmată de declanșarea propovăduirii creștine în Decapolis de către Gherghei):
“22. Şi într-una din zile a intrat în corabie cu ucenicii Săi şi a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Şi au plecat.
23. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Şi s-a lăsat pe lac o furtună de vânt, şi corabia se umplea de apă şi erau în primejdie.
24. Şi, apropiindu-se, L-au deşteptat, zicând: Învăţătorule, Învăţătorule, pierim. Iar El, sculându-Se, a certat vântul şi valul apei şi ele au încetat şi s-a făcut linişte.
25. Şi le-a zis: Unde este credinţa voastră? Iar ei, temându-se, s-au mirat, zicând unii către alţii: Oare cine este Acesta, că porunceşte şi vânturilor şi apei, şi-L ascultă?
26. Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este în faţa Galileeii”.
 |
Icoana lui Iona
(Mănăstirea Kizhi / Karelia)
|
 |
Buna Vestire în Nazaret
|
 |
Biserica Naşterii din Betleemul Sudic
|
În Canaan existau, ca şi 2 aşezări Betania, 2 aşezări Betleem / una în N, la o oră de mers pe jos de la Nazaret 32,42 lat. N, 35,18 long. E - deci în Galileea, respectiv Ţinutul Gherganilor - şi una în S, la câteva zile de mers de la Nazaret, ce era satul Efrat unde s-a născut păstorul David, care a ajuns rege al Evreilor vechi, uns în secret de profetul Samuel / 1 “Regi” 16:13 (mulţi cercetători biblici s-au mirat că pentru recensământ gravida Miriam / Maria - în ultima lună de sarcină - ar fi călătorit, în loc de o oră la Betleemul 32,44 lat. N, 35,11 long. E de lângă Nazaret, câteva zile pe asin în S, la acel Betleem / Efrata 31,42 lat. N, 35,11 long. E, pe drumul dintre Ierusalim şi Hebron, azi în Cis-Iordania / la răsărit de Râul Iordan e Iordania iar la apus e Cis-Iordania); la Evrei numărătoarea poporului era interzisă: Biblia a scris despre asta în 2 Regi 24 și în Osea 2:1 (recensământul pentru care Fecioara Maria și Iosif s-au dus în Betleem a fost organizat de Romani). Localizarea naşterii lui Iisus în Viflaim (versiunea Ebraică a numelui “Casei Pâinii” = Betleem din marginea Ierusalimului), astfel ca să se împlinească profeția din Vechiul Testament / Miheia 5:1, a fost atribuită filozofului şi martirului creştin Iustin - executat de prefectul Romei în anul 164 - care a auzit de grota în care era jgheabul / ieslea pentru cornute într-un dialog pe care l-a avut cu Evreul Trypho / Trifon; de altfel şi papa Benedict XVI (19 IV 2005 - 28 II 2013 / care a demisionat imediat după congresul aniversând 9 secole de existenţă a Cavalerilor Ioaniţi) a afirmat în cartea sa din 2012 “Iisus din Nazaret” că este posibil ca Fiul lui Dumnezeu să nu se fi născut în Betleem, ci poate în Nazaret: e ciudat că, dacă Evanghelia după Luca - ce a precizat 2:4 că pentru recensământ Iosif a mers din Galileea în Iudeea - ar fi fost scrisă în secolul I, atunci să mai fi existat discuții despre locul Nașterii lui Iisus în secolul următor, II (așa cum a făcut-o Anticul Iustin), presupunerea fiind că ori versetul a fost un adaos târziu ori Iustin nu l-a citit pe Luca. “Evanghelia după Matei” a redat în capitolul 2 Naşterea lui Iisus:
“1. Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând:
2. Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.
3. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el.
4. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos?
5. Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeeii, că aşa este scris de proorocul:
6. ‘Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel’.
7. Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua.
8. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui.
9. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul.
10. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.
11. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.
12. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.
13. După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.
14. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt.”
 |
| Magii (sculptură realizată după 2 secole) |
 |
Botezarea în Iordan
|
 |
| Galileea la N de Iudeea și la S de Liban (între Muntele Carmel și Înălțimile Golan) |
 |
| Ruta Sf. Andrei |
 |
| Get în Ierusalim |
 |
| Moscheea din capitala Indiei |
Unii au crezut că întors din Egipt, până să se manifeste public, Iisus ar fi fost - pentru câțiva ani - în India. Fariseul Iosif Flaviu în “Antichităţi Iudaice” 18:3 - lucrare realizată în secolul I după ce Iisus S-a înălțat la Cer - a scris: “Tot în vremea aceea a trăit şi Iisus, un om înţelept, dacă este îngăduit să-L numim om. Căci a fost autorul unor lucrări minunate, învăţător al oamenilor care primesc cu plăcere adevărul: pe mulţi Iudei şi de asemenea pe mulţi dintre neamuri I-a atras la sine. Acesta era Christos. Tras în judecata lui Pilat de către primii noştri oameni, deşi L-au pedepsit cu răstignirea, totuşi n-a încetat de a fi iubit de acei care întâiaşi dată L-au iubit. Căci a apărut a treia zi din morţi, după spusa prorocilor divini, care multe alte minuni ne-au vestit despre El. Iar secta, numită după El, a creştinilor, n-a încetat nici până astăzi”. Se ştie că după răstignire / Înviere fratele a preluat cârmuirea Esenienilor / Esenilor, care urmau calea iniţiatică deschisă / structura Bisericii timpurii bazându-se pe practica lor (cu regulile cuprinse în “Învăţăturile Domnului” - cartea folosită de comunităţile creştine în ascensiune); așadar, după răstignirea de pe Dealul Gorgota / Golgota, nu altcineva decât un Galilean - de lângă Evreii fostului Israel - a ajuns dintre Nordici în fruntea acelei comunități Esenă aflată printre Iudeii Sudici. Esenii / Esenienii - prima grupare de călugări care se rugau deopotrivă Maicii Pământeşti şi Tatălui Ceresc - erau copişti ai scrierilor vechi şi au lăsat “Manuscrisele de la Marea Moartă”, scrise în Aramaică, nu în Ebraică, pe piei tăbăcite / pergamente şi papirusuri, găsite în secolul XX, între documente fiind “Cartea lui Enoh” (interzisă de cârmuitorii religioși ai Evreilor din Ierusalim în anul 70), lista gravată în cupru a locurilor unde erau ascunse obiectele sacre ce alcătuiau tezaurul Templului din Ierusalim / găsită în Valea Hyrcania 31,43 lat. N, 35,21 long. E din Qumran, etc.; în secolul I, istoricul Evreilor Iosif Flaviu a scris despre Eseni - era contemporan cu ei - că “traiul lor seamănă cu cel al Dacilor care se cheamă Polistai” ori “Pleistoi”, căci claritatea manuscrisului nu e grozavă (adică luptătorii Zeului Trac Pleistoros / al Războiului sau “întemeietorii localităţilor” din casta preoţească a învăţătorilor Daci / Geţi “Klistai” = însemnând “Cinstiți” / “Castus” în Latină, conform Dr. Mihai Vinereanu). De altfel, în legătură cu acei Eseni din Canaan, e de observat că Geţii spuneau Aseni vindecătorilor: denumirea Asenă rezona Antic cu cea Ausonă iar Medieval a ajuns să rezoneze cu Asanii / ţarii Asăneşti ai Imperiului Scito-Vlah / Bulgaro-Român (la începutul secolului I - în timpul lui Iisus - poetul Roman Ovidiu în “Ponticele” indicând că Ausonii sau Asenii / Esenii erau ştiuţi printre Geţi ca lideri, inclusiv războinici). Răspândirea Dacă era aşa de largă, încât şi gruparea Decapolis - ce avea mai mult de 10 aşezări urbane - a ajuns să fie denumită Daca-polis; creștinismul acolo îl avea pe primul episcop din lume - anume pe Ghergheseul exorcizat de Iisus - în Iudeea erau călugării Eseni în fruntea cărora se găsea fratele lui Iisus iar în lumea Antică au plecat atunci să propovăduiască apostolii lui Iisus (din Galileea). Academicianul A/Român N. Iorga despre “Cărţi reprezentative în viaţa omenirii”, a scris: “Iisus a predicat contra iudaismului religios şi a iudaismului politic ‘naţionalist’, aşa cum exista după cucerirea de către Romani. A găsit câţiva oameni care să-L înţeleagă, înainte de toate fiindcă erau buni şi săraci, iar nu fiindcă erau fruntaşi intelectuali ai timpului: pescari sau aparţinând altor categorii umile de muncitori. Ei nu erau în stare - în completa lor ignoranţă - de ce se întinde dincolo de marginile satelor lor sau de marginile Ierusalimului, în totala lor înstrăinare de tot ce însemna scriptură şi idei, de tot ce însemna sistem, să predice ideile lui Iisus în mijlocul acelora pe care Scriptura îi numeşte ‘neamuri’. Partea cea mare din creştinism, partea adâncă, scormonitoare de suflete, învietoare a acestei religii, exista cu mult înainte de Iisus”. În 2006, Britanica Marylin Hopkins sintetiza că “la baza creştinismului mai mult decât învăţăturile lui Iisus stă Pavel, al 13-lea apostol, ce i-a înfuriat pe adepţii originari ai lui Iisus susţinând că tot ce era necesar pentru mântuire era numai credinţa” (canonicii mizând pe credinţă, gnosticii preferând cunoaşterea), divinizarea propusă de el, plăsmuită așa cum s-a menționat în “Faptele apostolilor” 11:26, că întâi în Antiohia au fost creştinii, ajungând să fie decisă de primul sinod - de la Niceea 40,25 lat. N, 29,43 long. E / în NV Anatoliei, în anul 325 - că Iisus nu era aşa cum susţinea despre sine “fiul omului”, ci Fiul Domnului; Iisus după Tată era Domn, după Mamă era om. Iisus / “Ii-sus” = literalmente “Lumina de sus” zicea așa deoarece a coborât din Cer, de la condiția divină, la condiția de om, în Galileea; precedentul a fost în aceeași zonă, cu mult timp înainte, când în N Galileeii - pe Înălțimile Golan - îngerii Grigori au coborât din Cer, abandonându-și condiția divină, pentru a trăi împreună cu oamenii, cu care au avut prunci (păstrați în memoria omenirii prin reținerea caracteristicilor lor, ca având dimensiuni uriașe): deopotrivă cei sosiți din Cer, atât îngerii Grigori, cât și Iisus, au făcut miracole în areal, primii beneficiari fiind pruncii îngerilor Grigori cu indigenele pământene, apoi Gherghe-seii - ambele categorii de oameni, aflați la distanțe temporale îndelungate - fiind explicit menționați biblic ca exact autohtonii acelor locuri. Nici Evreii / care au cerut execuţia lui Iisus, nici Romanii / care L-au crucificat, nu pot fi găsiţi vinovaţi de omorârea Lui, căci El a înviat şi a urcat de pe Glie la Cer: Iisus nu poate muri. Iisus - ca Fiul lui Dumnezeu - este nemuritor: Iisus / “Ii-sus” = “E sus”. După Învierea lui Iisus, unele din discuțiile Sale cu apostolii au fost cuprinse în “Cărțile lui Ieu” (păstrate de Copți, scrise la sfârșitul primului secol); “Ieu” - ca și “iYi” - însemna iluminarea (“Ieu-Tatăl” fiind primordialul stăpân suprem): manuscrisele au fost de la început considerate gnostice. Despre divinii înaintași - nemuritorii îngeri Grigori - se știe că au rămas “atârnați” (în a treia stare, specială), adică nici în Rai, nici în Iad: la un interval de milenii, aceleași aporturi civilizaționale sosite din Cer față de oamenii acelorași locuri au apărut cu scopul esențial de exemplificare acolo a legăturii divine cu Pământul, concretizat și similar onomastic Ghergan, prin numele celor implicați, întâi Grigori ca agenții fertilizatori, apoi - după exorcizarea lui Gherghe-seu - ca agenții propagatori (ai creștinismului). Se poate observa că în Imperiul Roman creştinismul a devenit tolerat din 311 datorită cârmuitorului Romanilor Galeriu, prin actul emis din Sofia / Dacia Aureliană de acel cârmuitor de origine Dacă (Galeriu “cel Tânăr” - fiul surorii sale, știut și ca “Ler-împărat” - purta numele Dac adevărat Dara) şi legal din 313 prin edictul de la Milano al împăratului Dac Constantin “cel Mare”, născut în Niș / tot Dacia Aureliană - acceptat printre alte religii - iar din 380 a devenit singura religie oficială a Imperiului / prin edictul de la Salonic 40,39 lat. N, 22,54 long. E / Macedonia din 28 II al împăratului bizantin Teodosie “cel Mare” 347-395; edictul de la Milano promulgat de împăratul Dac Constantin restituia comunităților creștine bunurile ce le fuseseră confiscate (libertatea cultului a fost acordată anterior cu 2 ani, prin edictul Dacului Galeriu: el a realizat pentru creștinism premiera mondială a acceptării oficiale, Martirologiile creștine notându-l explicit ca “Dacianus” pe Galerius). Fariseul Pavel, un Evreu care producea corturi, niciodată nu l-a întâlnit pe Iisus, însă i-a avut ca ajutoare pe evangheliştii Luca şi Marcu (ceilalţi 2 evanghelişti canonici fiind apostolii Ioan şi Matei); de fapt, Evreul Pavel (o “bestie pentru creştini” conform Spaniolului Fernandez Urresti, autorul în 2007 a lucrării “Chipul neştiut al lui Iisus”, el fiind prezent de pildă în anul 34 alături de Evreii ucigași la lapidarea primului martir creştin din lume, Ştefan / care n-a fost Evreu), l-a avut ca propagandist principal pe evanghelistul Luca, care provenea din Teritoriul Gherghe-seilor şi care nu era Evreu, fiind întemeietorul iconografiei / începând cu a Fecioarei Maria, cu care Luca a avut o legătură foarte apropiată - el a şi precizat că n-a fost martor ocular al activităţilor lui Iisus - rolul său pentru creştinism fiind asemănător cu rolul propagandistului Gherga pentru Imperiul Macedonean cu 4 secole înainte: din punct de vedere literar, Luca este considerat cel mai înzestrat dintre autorii Noului Testament. Dintre cele 4 Evanghelii ale Noului Testament, 3 au fost scrise după apostolii Ioan, Marcu şi Matei iar una după Gentilul Luca / posibil Ghergan (de altfel, apostolii nu au fost Evrei - doar Iuda era Evreu cu ambii părinți Evrei - unii apostoli fiind numai corciți, având poate doar unul dintre părinți de etnie Ebraică); la început, creştinarea explicit a fost legată de numele neamului Gherga (prezenţa Gherga a fost printre primii creştini din lume, de pildă prin exorcizarea Gherghe-seului de către Iisus, după cum a atestat Biblia: așa ceva a fost foarte concret o exemplificare a începuturilor creștine, religie oficial începută odată cu Învierea). În proces a intervenit și bogatul Evreu Pavel - fost fariseu, provenit nu din Canaan, ci din diaspora, din Tarsul Ciliciei 36,55 lat. N, 34,54 long. E, numele lui de fapt fiind Saul / numit Latin Paul (semnificând “mic”), respectiv Pavel de Români - care nu i-a înfuriat numai pe primii creştini din Galileea; convertit în Damasc / Syria, oraș integrat în Anticul Decapolis (fariseii fiind fundamentaliștii mozaici / Tradiţia maronită a reţinut că Saul / Paul - adică Pavel - a fost ajutat să fugă din acea cetate de către ofiţerul George), în trecerea sa spre Roma a declanşat o revoltă la Efes în anul 53, atunci când a predicat împotriva Gherghiţiei: localnicii aveau mare dragoste pentru Zeiţa Artemisa / Gherghiţia ce le aducea pelerini profitabili la una dintre cele 7 minuni ale lumii Antice (abia apoi Saul / Pavel l-a întâlnit pe Luca, în Alexandria Troiei 39,45 lat. N, 26,09 long. E). Evreul Pavel / Paul (Saul) nu a făcut parte din duzina de apostoli ai lui Iisus - nici nu l-a cunoscut direct pe Iisus - și nu a fost evanghelist, însă fiind cetățean Roman i-a facilitat medicului Luca = evanghelistul care a pictat prima icoană creștină, cea a Fecioarei Maria, deplasarea la Roma / capitala Imperiului Roman, unde propovăduia apostolul Petru, fratele mai mic al apostolului Andrei. Noul Testament, în “Faptele apostolilor” 19, redă episodul din Efes (metropolă Antică - mult mai mare decât Atena acelor timpuri - puternic populată de Gherghiţi):
“23. Şi în vremea aceea s-a făcut mare tulburare pentru calea Domnului.
24. Căci un argintar, cu numele Dimitrie, care făcea temple de argint Artemisei şi da meşterilor săi foarte mare câştig,
25. I-a adunat pe aceştia şi pe cei care lucrau unele ca acestea, şi le-a zis: Bărbaţilor, ştiţi că din această îndeletnicire este câştigul vostru.
26. Şi voi vedeţi şi auziţi că nu numai în Efes, ci aproape în toată Asia, Pavel acesta, convingând, a întors multă mulţime, zicând că nu sunt dumnezei cei făcuţi de mâini.
27. Din aceasta nu numai că meseria noastră e în primejdie să ajungă fără trecere, dar şi templul marii zeiţe Artemisa e în primejdie să nu mai aibă nici un preţ, iar cu vremea, mărirea ei - căreia i se închină toată Asia şi toată lumea - să fie doborâtă.
28. Şi auzind ei şi umplându-se de mânie, strigau zicând: Mare este Artemisa efesenilor!
29. Şi s-a umplut toată cetatea de tulburare şi au pornit într-un cuget la teatru, răpind împreună pe macedonenii Gaius şi Aristarh, însoţitorii lui Pavel.
30. Iar Pavel, voind să intre în mijlocul poporului, ucenicii nu l-au lăsat.
31. Încă şi unii dintre dregătorii Asiei, care îi erau prieteni, trimiţând la el, îl rugau să nu se ducă la teatru.
32. Deci unii strigau una, alţii strigau alta, căci adunarea era învălmăşită, iar cei mai mulţi nu ştiau pentru ce s-au adunat acolo.
33. Iar unii din mulţime l-au smuls pe Alexandru, pe care l-au împins înainte iudeii. Iar el, făcând semn cu mâna, voia să se apere înaintea poporului.
34. Şi cunoscând ei că este iudeu, toţi într-un glas au strigat aproape două ceasuri: Mare este Artemisa efesenilor!
35. Iar secretarul, potolind mulţimea, a zis: Bărbaţi efeseni, cine este, între oameni, care să nu ştie că cetatea efesenilor este păzitoarea templului Artemisei celei mari şi a statuii ei, căzută din cer?
36. Deci, acestea fiind mai presus de orice îndoială, trebuie să vă liniştiţi şi să nu faceţi nimic cu uşurinţă.
37. Căci aţi adus pe bărbaţii aceştia, care nu sunt nici furi de cele sfinte, nici nu hulesc pe zeiţa voastră.
38. Deci dacă Dimitrie şi meşterii cei împreună cu el au vreo plângere împotriva cuiva, au judecători şi proconsuli care să judece, şi să se cheme în judecată unii pe alţii.
39. Iar dacă urmăriţi altceva, se va hotărî în adunarea cea legiuită,
40. Căci noi suntem în primejdie să fim învinuiţi de răscoală pentru ziua de azi, fiindcă nu avem nici o pricină pentru care am putea da seama de tulburarea aceasta.
41. Zicând acestea, a slobozit adunarea”.
 |
| Hattin |
De pe “Muntele fericirilor” Iisus a rostit unei mulţimi aşezată pe platoul de lângă Colina Hattin 32,48 lat. N, 35,26 long. E (560 metri altitudine), lângă aşezarea Safet, pe malul Lacului Galileeii, în Ţinutul Gherghe-seilor, “predica de pe munte”, care a început cu anunţarea celor 9 fericiri, conform evanghelistului Marcu 5:
“3. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
4. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
5. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
6. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
7. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
8. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
9. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
10. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.
11. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea”.
 |
| Tabor |
