Ascendenţa Gherga - din fuziunea Cerului şi Gliei / Pământului - documentată în Banat, Caucaz, Asia Centrală / Orientul Mijlociu, N African, etc. şi elaborată de cei din N Indiei, de Sumerieni, de vechii Egipteni, de vechii Evrei, ş.a. a fost înfăţişată şi de vechii Greci, inclusiv cu aspectul Ghergar al lui Zeus (transmis de la bunicii aceluia):
 |
| Zeus Idaios |
Aşa după cum Zeul Creator Brahma în India avea 4 feţe, Zeus la Grecii vechi cumula mai multe personalităţi, unul dintre aspecte fiind latura sa Ghergară: Zeus = Zeul Zeilor a fost socotit de vechii Greci drept stăpânul suprem al oamenilor şi al celorlalţi Zei, făcând parte din prima generaţie divină după preluarea puterii cereşti (a fost mezinul Titanului Cronos şi al Rheii, fiica Pământului Gaia şi a Cerului Uranus); ulterior, una dintre cele mai vechi divinităţi Romane, înfăţişat cu 2 feţe opuse, una privind înainte şi una înapoi - a fost Ianus, care era Zeul uşii, al riturilor de trecere şi al tranziţiilor - Romanul Macrobius văzându-l în “Saturnalia” 1:9 pe Ianus / Ianum ca exprimându-i pe gemenii D/Iana şi Apollo (cei mai importanţi prunci ai lui Zeus, singurii juniori din luminosul Consiliu format de duzina Zeilor Olimpului).
 |
Duzina Zeilor Olimpului în zodiac
|
În mod asemănător religiilor celor vechi din India, Grecia, etc., creştinii respectă Sfânta Treime, aceeaşi fiinţă a lui Dumnezeu fiind personificată prin Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (aşadar, o ipostază triplă, mai mult decât cea dublă Romană). Vechii Greci - ca Homer din Cume, Epicharm din Kos, Demetrios din Skepsis, ş.a. - l-au localizat iniţial Anatolian pe Zeus / fiul Zeiţei Rhea, că a crescut şi a locuit pe Masivul Gargaros (în paralel, Hitiţii îl ştiau pe Zeus ca Gargu / Tarku iar mult ulterior vechii Armeni ca Gorg / Tork). În afara Graţiilor / Kharite avute cu fiica lui Oceanus / Okean, Zeul apelor dulci, Zeus a avut copii cu mai multe femei - acele legături reflectând hierogamiile Zeului Furtunii cu divinităţile Gliei / Pământului - fiind părintele unor Ghergani (2 gemeni cu Lamia sau Leto, un copil cu nepoata Semele, un copil cu Maia şi 3 copii cu sora ei Electra iar mezinul cu Alcmena). În “Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, Dr. Mircea Eliade a consemnat: “Semnificaţia acelor multiple căsătorii şi aventuri erotice a fost religioasă şi politică: atingându-se de zeiţele locale pre-elenice, venerate din vremi imemoriale, Zeus le-a înlocuit şi - făcând aceasta - el a început procesul de simbioză şi de unificare care a dat religiei greceşti caracterul ei atât de specific; triumful lui Zeus nu s-a tradus prin dispariţia divinităţilor şi cultelor arhaice, ci dimpotrivă, o parte a moştenirii imemoriale a sfârşit prin a fi integrată în sistemul religios olimpian”. Anatolianul Zeus era Ghergar, printre altele nu doar pentru personalitatea sa Ghergară ori pentru faptul că a avut, cu 5 femei din Canaan / Asia până în Balcani / Europa, 8 copii botezaţi Ghergani - în ordinea lor Artemida, Apollo, Dionis, Hermes, Dardan, Iasion, Harmonia şi Hercule - ci şi pentru că era de pe Muntele Sacru Gargarus / Garganus, ştiut şi ca Ida / I-Ga 39,42 lat. N, 26,50 long. E din V Anatoliei, după care s-a mutat pe Muntele Olimp 40,05 lat. N, 22,21 long. E, împreună cu Amazoana soţie Hera (cultul lor a fost foarte vechi: la început ea era Zeiţa Pământului iar el Zeul Cerului); în plus, în secolul IV î.C. şi Imnul din Palai-Kastro 35,12 lat. N, 26,15 long. E îl lăuda pe Zeus că el însuşi încă de copil era “cel mai mare dintre Cureţi” (al căror cel mai vechi rege a fost Gargoris). Cu numele de Zeus Georgos - după cum au evidențiat istorici ca Michael York, Jan Bremmer, Andrew Erskine, ș.a. - a fost venerat mai ales de lucrătorii Greci ai pământului: prima / cea mai veche ipostază a lui Zeus a fost cea de divinitate a fertilităţii. Dr. Mircea Eliade în “Morfologia religiilor” a scris despre Ghergarul Zeus: “Era numit Georgos / ‘Fermier’ pentru că el comanda ploaia, el asigura rodnicia câmpurilor; chiar şi aspectul lui sub formă de lup căruia i se aduceau sacrificii umane se explică tot printr-o magie agricolă (sacrificiile aveau loc în timp de secetă, de calamitate meteorologică, fiind prin lovirea cu toporul ori cu sabia, străpungerea cu săgeţi ori tragerea în ţeapă). Zeus domina 2 importante sectoare: agricultura şi ispăşirea; tot ceea ce implica asigurarea unei bune recolte şi purificarea de păcate cădea sub jurisdicţia celestă. Zeus a fost arhetipul şefului familiei patriarhale. Elementul creatural era evident în Zeus nu pe plan cosmogonic (pentru că nu el a făcut Universul), ci pe plan biocosmic: el comanda asupra izvoarelor fertilităţii şi a fost creator deoarece era fecundator, uneori ca un taur. Supremaţia lui - de ordin patern şi suveran totodată - garanta buna stare a familiei şi a Naturii (şi prin forţele lui creatoare, şi prin autoritatea lui de paznic al normelor)”. Dintre copiii Gargarului Zeus, doar Iasion a murit tânăr; ceilalţi 5 feciori - Apollo, Dionis, Hermes, Dardan şi Hercule - au avut în carierele lor pline de conţinuturi parcursuri faimoase, pentru care au devenit celebri internaţional.
Cu Nordica Leto, Zeus şi-a conceput primii copii Ghergari - gemenii Artemis şi Apollo - în Ţara Gherghiţilor / Caria, la izvorul sacru din Idyma / Didyma, loc cinstit de Gherga, conform mărturiilor mitice şi istorice, de atunci până în timpul lui Alexandru Macedon (de exemplu şi filologul American Joseph Fontenrose a explicat în 1932 etimologia cuvântului Grec pentru gemeni - “didymoi” - ca provenind din Carianul Idyma şi vechiul Dyeus pentru Zeus). Zeiţa Vânătorii Artemis Gergithia - al cărei frate geamăn a fost Apollo Gergithius, ea ca prima născută a lui Leto cu Zeus - era şamanica stăpână a puilor de animale / pe care îi controla, fiind protectoarea de vreun rău produs de către aceia (a fost asociată cu simboluri ca plutitoarea pasăre, ocrotitoarea leoaică, regeneratoarea reptilă, fertila vacă, blânda iapă, etc., amuletele sale fiind răspândite din Mesopotamia până în Egipt, ca “gardiană divină” - apelativ numit în Greacă “Meduza”); fecioara albă de o frumuseţe neîntrecută Artemida / Artemis era Zeiţa Selenei - Lunei / Lunii - precum şi a Magiei şi a castităţii. Dr. Mircea Eliade a scris că “Artemis avea leoaica drept animal favorit şi heraldic, fapt ce aminteşte de prototipurile asiatice; şi numele ei atestat Artimis pe o inscripţie din Lidia indică originea sa orientală. Înainte de toate, ea era - prin excelenţă - Stăpâna Animalelor; îi plăcea să vâneze mai ales noaptea. A fost mereu fecioară, grecii recunoscând frigiditatea zeiţei în perpetua ei virginitate” (Acteon - travestit în cerb - când a spionat-o la fântâna Gargafia unde Artemida făcea baie, a fost sfâşiat de câinii ei de vânătoare).
 |
Artemida
|
Artemis / ArtemIda era păzitoarea frontierelor dintre Civilizaţie şi sălbăticie, după cum a observat şi antropologul Francez Jean Vernant 1914-2007 “aflate desigur în opoziţie, însă întrepătrundu-se reciproc”, descurajând violenţa excesivă (trebuie ştiut că în timp, paleolitica Kybela / Antica Sibila a devenit Artemis pentru vechii Greci şi Diana pentru Romani, semnificaţia ca Zeiţă a Fertilităţii rămânându-i, Medieval în Europa ajungând Zeiţa Vrăjitoarelor; Pindar în “Olimpicele” 3 a pomenit-o pe Artemida / Artemis, Zeiţa vânătorii şi sălbăticiunilor, ca “numită şi Istriana, după Istrul Hiperboreilor, apă în jurul căreia locuiau Amazoanele, care cinsteau mult pe zeiţă” iar “Suidas” a indicat că Sibila / Kybela în V Anatolian era denumită Gergithia: prin obişnuita permutare “B”/“V”, din graţia Sibylei a derivat Latina “suavă” iar din autoritatea Sibylei a derivat Latina “severitate”). În Insula Delos 37,23 lat. N, 25,16 long. E din centrul Arhipelagului Cicladelor, Arte-mis / Artemis a dedicat fratelui ei geamăn Apollo un Imn, în care afirma că era Sibila Herofila, născută de Lamia - fiica Zeului Mării Poseidon - cu Zeus (e de remarcat că Lamia a fost versiunea Latină a lui Lilith - prima femeie a lui Adam - după cum a scris Biblia Vulgata în secolul V, în Isaia 34:14); unchiul ei a fost foarte puternicul Kerkyon / Cercyon, care mânca porc, ajuns - conform Anatolianului / Carianului Pausania 1:5 - primul domnitor în Eleusis 38,02 lat. N, 23,32 long. E / loc sub patronajul Demetrei, ucis într-o confruntare de forţă de Tezeu, stăpânul Atenei, care avea un comportament aberant, renumit negativ din cauza numeroaselor violuri (mai e de ştiut că Mătuşa / Meduza - mezina Gorgonelor - când a fost decapitată de Perseu era însărcinată de Poseidon, care avea supranumele Pelagos / “Pe-Ra-Go”: de altfel - conform şi “Dicţionarului de arhaisme şi regionalisme din România” anului 2002 - “Pelag” = “întindere mare de apă” / denumirea respectivă fiind străveche Românească, înainte chiar de a fi şi Grecească). Despre Dumitra / Demetra e de ştiut că numele său era format din străvechea componentă De / Da (de la Zeiţă sau Ghe / Ga) de la “pământ” şi “meter” de la “mamă”: Zeiţa Pământului, cu numele semnificând “Pământul-Mamă”.
Apollo Gergithius era Zeul Zorilor și Zeul Înţelepciunii, care îi inspira pe prezicători, pe cântăreţi şi pe muzicanţi, caracterul său luminos, scânteietor (redat ca asociat solar), fiind întregit de o înfăţişare formidabilă; ca Zeu al păstorilor și al agriculturilor, proteja vitele şi vegetaţia. Etern tânăr şi frumos - era cel mai puternic dintre Zei - dar arogant şi violent, cu numeroase aventuri sentimentale la activ, Apollo a fost văzut ca prototipul frumuseţii atletice (tinerii îi aduceau la majorat ca ofrande şuviţe tăiate din părul lor, în cursul unui ritual de “tăierea moţului” ce marca intrarea lor în rândul bărbaţilor). Caracteristica Templelor închinate lui “A-pollo” / Apollo era flacăra eternă, ce exista în fiecare credincios. Dr. Mircea Eliade a scris: “Poate părea paradoxal faptul că Apollo nu avea etimologie elenă. Cât priveşte ‘originea’ sa, ea a fost căutată în regiunile septentrionale / nordice ale Eurasiei ori în Anatolia: Herodot (4:32) a consemnat că Apollo primea de la hiperborei anumite obiecte învelite în paie de grâu, care erau transmise din om în om şi dintr-o ţară în alta până ce ajungeau la Delos. Apollo patrona extaticii; ca şi în unele tradiţii şamanice siberiene, ‘viziunile’ apoliene incitau inteligenţa şi deschideau calea meditaţiei: în fond, ele conduceau la ‘înţelepciune’. Apollo releva oamenilor calea ce ducea de la ‘viziunea’ divinatorie spre gândire; în favoarea originii anatoliene a lui Apollo se invocă faptul că cele mai însemnate lăcaşuri de cult ale sale se află în Patara / Licia, Didymos / Caria, Claros / Ionia, etc. (el pare nou venit în Grecia balcanică, la fel cum au fost şi atâţia alţi zei olympieni)”. Francezii Alain Gheerbrant şi Jean Chevalier în “Dicţionar de simboluri” au scris: “Apollo îşi făcea apariţia noaptea, strălucind aidoma lunii (la origine, zeul a fost înrudit mai degrabă cu simbolismul lunar); mult mai târziu, Apollo a fost zeu solar, un zeu al luminii ale cărui atribute, arcul şi săgeţile, pot fi comparate cu soarele şi razele lui. Iniţial, s-a manifestat sub semnul unui orgoliu nemăsurat dar - înglobând elemente diverse, de origine asiatică, nordică, egeeană - acest personaj divin a devenit din ce în ce mai complex. Numele lui Apollo a fost apropiat de forma dorică Apellon, care ar aminti cuvântul ‘apella’, însemnând ‘ţarc de oi’. Înţelegem cum a putut fi slăvit un asemenea zeu de către primii greci - nomazi ce-şi mânau turmele - şi cum a reuşit să ia locul unor divinităţi pre-elenice ale turmelor; în mai multe rânduri - de altfel - mitul ne-a prezentat un Apollo păstor. Remarcabil a fost faptul că acest zeu păstor, care făcea să domnească ordinea în ţarcurile de oi, a putut să devină zeul ce păstorea adunările oamenilor (datorită elocinţei şi înţelepciunii sale)”.
 |
Apollon
|
Obiceiul de a primi în Insula Delos - centrul Cicladelor, dominate de Cariani = Gherghiţi - primele spice din grâul recoltat în Bazinul Istrului şi Nordul Pontic (grânarele Hiperboree ale Grecilor) n-a fost mit, ci o realitate perpetuată din vremuri îndepărtate, până în timpul lor; cercetătorul Francez Fernand Robert (în “Religia greacă” din 1981) a scris: “Grecii care au răspândit acest cult - şi care erau la originea ritului - au fost în mod cert ionienii colonizatori ai Mării Negre iar acest fapt ne face în mod necesar să ne gândim la milesieni, adică la aceia dintre greci care au fost în contactul cel mai nemijlocit cu vestigiile civilizaţiei pre-elene. Homer l-a numit pe Apollo ‘Lykegenes’, adică Lycian; într-adevăr, zeul a fost parte a unui cult foarte vechi în sudul Asiei Mici (la fel ca zeiţa Lada, identificabilă poate cu Leto)”. Carianul Herodot 4:33 a scris că Delienii îi numeau pe aducătorii de daruri “Perpheres” / “Per-Pheres” (darurile Hiperboreilor ajungeau în Insula Delos via Perperik / Bulgaria: o mare aşezare Pelasgă); pe rută - lângă Pergam / Bergama - era Perperene / “Per-Perene”, locul unde în secolul V î.C. a murit scriitorul Hellanicos din Insula Lesbos (care a scris - înaintea Elenului Platon - despre Atlantida, în lucrarea “Atlantis”, din care s-au mai păstrat câteva fragmente). De altfel şi istoricul Carian Herodot a scris despre Atlanţi înaintea Elenului Platon (prezentându-i inclusiv în Africa de Nord, loc unde apoi a ajuns şi filozoful Elen să afle detalii despre Imperiul Atlant, căci Platon a fost în Egipt - după cum a aflat de la discipolul Solon al înţeleptului AnaCharsis din Dinastia AgaTârsă Parga - într-o “verificare” a acelor relatări venite din negura timpului, deja redate şi în scris de cei dinaintea sa). Profesorul German Walter Otto - printre alţi cercetători - în lucrarea din 1954 despre “Zeii Greciei” a observat vocaţiile şamanice ale lui Apollo, prin cel puţin 2 aspecte esenţiale: aşa cum şamanii descopereau ce era ascuns şi cunoşteau viitorul, viziunile - darurile lui Apollo, care era ştiut în Anatolia şi ca “Amazonius” - acordau fidelilor acelaşi prestigiu / ca şi în unele ritualuri şamanice Siberiene, incitând inteligenţa şi deschizând calea meditaţiei (în extazurile şamanice obţinerile cunoştinţelor oculte erau întotdeauna însoţite de exaltări ale spiritului, ceea ce explică importanţa capitală a muzicii şi poeziei în cele 2 Tradiţii - şamanul cu toba, el cu lira); Apollo - săgetând de departe - a transfigurat tehnicile şi simbolistica şamanică, revelând situaţia stăpânirii de la distanţă şi deci a detaşării de vâscozitatea prezentului, reprezentând expresia unei noi cunoaşteri religioase a lumii şi a existenţei umane, prin integrarea contrariilor într-o configuraţie mai complexă, îndrumând credincioşii pe calea de la viziune la gândire, lecţia fiind exprimată prin celebra sa formulă “cunoaşte-te pe tine însuţi”, inscripţionată şi pe Oracolul din Krisa / Delphi 38,29 lat. N, 22,30 long. E, foarte respectat în Lumea Veche, acum în patrimoniul mondial UNESCO (ridicat la început, după cum a scris geograful Antic Pausania 10:5, de HiperBorei sub forma unei colibe rotunde peste Altarul Gaiei, rămas funcţional cu mare prestigiu până în anul 393 - când a fost afectat serios de un puternic cutremur de pământ, după care creştinii zeloşi au distrus restul - ultima sa profeţie fiind că Imperiul Roman va dispărea, ceea ce s-a întâmplat curând după aceea). Este de ştiut că înaintea Războiului Troian, Hitiţii îl denumeau pe Apollo ca Apaliunas iar ulterior Războiului Troian, Etruscii - proveniţi din Troada / Troia - îl denumeau pe Apollo ca Apulu (Apulon / Apulium a fost Alba Iulia, cu denumirea așa de la Tracii Apuli ai zonei iar Apulia - “tocul cizmei Italiei” - a fost locuită iniţial de Iliri, acolo fiind de mare interes Muntele Gargano din “pinten”, populat de Iapygii conduşi după Războiul Troian de nobilul Ghergar Iapyx, din Troiana aşezare Gonen / Zeleia de la poalele Masivului Anatolian Gargarus / Ida, urmaşul Carianului Karkabus); la Traco-Geţi, Apollo era numit Zergathius (după cum a consemnat Titus Livius).
 |
| Coloniile Ilire din secolul VI î.C. în Apulia (coasta opusă Albaniei) |
 |
| Semiluna și Soarele: simbolurile gemenilor Artemis și Apollo |
 |
| Dionis |
Este de ştiut că mărturii Antice - ca ale Grecilor Megastene 350-290 î.C., Arrianus Xenophon 86-160, ş.a. - au încadrat timpul lui Dionis ca acelaşi cu al lui Osiris, ceea ce-l plasează pe Dionis în faţă pe lista divinilor fraţi Gherga, în acel caz fiind crescut de către nimfele surori ale Pleiadelor din Himalaiana Nisa, după cum a consemnat de pildă şi mitograful Pherecydes (Osiris a fost identificat de exemplu de Diodor Sicul 4:6 ca având numele de familie Zagreus, reproducând - datorită rotaţiei consonantice practicate în vechea Greacă - Za-Greu / Gagreu sau Ghargheu); în acea ordine, întâi ar fi fost Artemis ca Mama, Apollo ca Rudra / Şiva şi Dionis ca Osiris Za-Greus / Ghargheu. În cele mai vechi reprezentări, Dionis / Dionisie era înfăţişat bătrân - ca un patriarh şi mire al Zeiţei Mamă “De-meter” - apoi, în Antichitate, a apărut tânăr (în alt plan, o metamorfoză asemănătoare a avut şi ceramica Greacă, întâi neagră iar apoi - din secolul VI î.C. - roşie). În plus, dintre copiii Ghergari doar gemenii erau împreună cu Zeus în duzina de Zei (cei 12) care cârmuiau lumea de pe Muntele Sacru, astfel corespunzând posturii de prim-născuţi; mai mult, locul de onoare al lui Apollo - după ideile religioase vechi - era la dreapta lui Zeus. Francezul Fernand Comte în 2004 a scris în Mitologiile lumii: “Miturile nu mor, ci se transformă iar în cursul dezvoltării lor, sunt supuse reacţiilor agresive ale credinţelor în perpetuă mişcare, se adaptează la circumstanţe, îşi reconturează şi reinterpretează personajele. Rezistă şi îşi păstrează autoritatea, chiar dacă credinţele care stau la baza lor se diluează; îşi conservă prestigiul pe întregul parcurs al civilizaţiilor care le-au dat naştere”. Vechii Greci ştiau că Semele, fiica Harmoniei şi a lui Cadmos din Canaan, pe când era gravidă cu bunicul Zeus a fost trăznită de un fulger şi a murit (iniţial, în Frigia şi Tracia, Zeiţa Pământului era numită Semelo - nume provenind din proto Indo-Europeanul “Ghemel” / “Ghe-Mel”, însemnând “aparţinând pământului” - de la ea provenind cuvântul Slav pentru Țară); dacă se consideră că mama gemenilor Artemis şi Apollo n-a fost Leto ci Lamia, atunci Zeus dintre cei 8 copii Ghergani i-a avut pe toţi - exceptându-l pe mezin - din relaţii în familie, cu nepoatele (o listă Greacă des uzitată a copiilor lui Zeus era pentru ei în ordinea Gargar / Dardan, Iasion, Harmonia, Artemis, Apollo, Hermes, Dionis şi Hercule). Zeus a reuşit să salveze fătul în momentul când mama lui a murit (pe care l-a numit Dionis - adică “Zeul Nisei” - ca ecou al lui Şiva de pe Muntele Sacru al Svasticii Nisa / Meru, din N Indiei), acela crescând împreună cu Hermes. Venerat de aceea ca “zeul care s-a născut de 2 ori” / ca brahmanii, cărora li se zicea la fel - promiţător prin triumful asupra morţii, de unde a apărut şi asocierea lui cu “Cealaltă” Lume - Dionis a dus o viaţă sălbatică, devorând animalele vânate crude, câteodată travestindu-se în ele (Dr. Mircea Eliade identificându-l pe Zeu cu “străinul din noi înşine, temutele forţe antisociale pe care le dezlănţuie patima divină; prin tipul de experienţă religioasă inaugurat, el s-a despărţit de ceilalţi mari zei”). Cultul lui Dionis asigura evadarea prin extaz din ceea ce reprezenta conştiinţa propriului ego (extazul era ieşirea din sine, prin descoperirea divinului). Serbările dedicate lui primăvara marcau fermentarea vinului nou, el rămânând ştiut drept acela care i-a învăţat pe oameni să cultive viţa-de-vie şi de aceea era încununat cu mlădiţele ei, cortegiul său fiind împodobit la fel (procesiunile credincioşilor erau cu simboluri falice, celebrând fertilitatea, prin beţii, nebunii rituale - denumite “mania” - şi personificări teatrale cu măşti); participanţii se deghizau jumătate om, jumătate animal pentru însoţirea lui Dionis în “Komos”: o procesiune exuberantă şi gălăgioasă. Este de remarcat că din exteriorizarea dionisiacă s-a născut teatrul: tragedia însemna “cântecul ţapului”, ca aluzie la drama complexă de sacrificare iar comedia provenea din procesiunea de amploare Komos ce făcea parte din festivităţile cu dansurile falice patronate de Dionisie / Dionis (şi azi piesele de teatru se ţin de regulă seara, ca o conexiune cu celebrările nocturne în care şi-au avut rădăcinile). Din universul dionisiac făceau parte delirurile şi flagelările, el patronând lipsa măsurilor. În vechea Greacă se ştia că numele de familie al primului Dionysus (cel vechi), era Zagreus, după cum a scris de exemplu şi Diodor Sicul 4:4 iar Romanii l-au denumit pe Dionis - în Latină - ca Liber sau Bachus. Ordonatul Apollo Gergithius, fratele său vitreg mai mare, a fost ipostaza diurnă a lui Dionis / Dionisie; pe cât iubea Dionis noaptea şi locurile întunecate, pe atât iubea Apollo lumina şi gloria. În secolul VII î.C., poetul Alceu din Insula Lesbos / largul Ţinutului Troiei a scris despre Dionis (în fragmentul 346): “Hai să bem! S-aşteptăm lămpile, vrei? / Ziua-i de-un deget / Cupe-adânci să-mi cobori! Îndată! / Şi feluri încrustate / Fiul lui Zeus şi-al Semelei omului vinul i-a dat / Amarul să-şi uite. Toarnă: de două ori şi / Apă o parte. Până la gură. Şi-o cupă s-alunge pe alta” (de la poetul Grec Alceu - din Insula Lesbos / aflată în largul Troadei - a rămas vorba că “în vin e adevărul” / Latin: “in vino veritas”). În secolul V î.C., Herodot Karka în “Istorii” 2:145 a scris că Dionisie a trăit cu 16 secole înaintea sa şi că era mai mare la vârstă decât Hercule; istoricul Carian a indicat astfel sfârşitul mileniului III î.C. (ceea ce a corespuns celei de-a doua migrări a Cadmonilor din Canaan): un timp la 2 milenii după cel al lui Osiris. În secolul II, istoricul Pausania - localnic din zona Sanctuarului Anatolian Gherga - a considerat 2 Dionisie: Zeul anterior Dionis, care n-a fost acelaşi cu cuceritorul Dionisie de după 2 milenii (intrat în conflict cu Amazoanele). Ceea ce e mai cert decât datarea este că în centrul Sanctuarului Gherga din Caria - lângă statuia Marii Mame Gherga - era statuia lui Apollo inscripţionată pe spate Gherga iar intrarea în Sanctuarul Gherga dinspre oraşul Hilarima era străjuită de statuia lui Dionis, inscripţionată cu litere mari pe piept Gherga, toate 3 statuile Gherga (ale celor 3 în cauză) datând din mileniul I î.C., existând şi acum, la începutul mileniului III.
 |
Hermes
|
Panteonul Grecilor vechi a indicat că Zeus a făcut o pasiune pentru nimfa Maia - de la care provine numele lunii mai - cea mai frumoasă dintre fiicele Titanului Atlas (era cea mai mare dintre Pleiade); e de observat că în Bazinul Ghargar, Maya însemna “iluzie”. Ea l-a născut pe Hermes, care a ajuns faimos deja ca un copil precoce şi nu doar ca mesager / curier al Zeilor (purta mereu Keryke-ionul / Caduceul cu el); după cum a indicat Imnul său Homerid, a fost patronul atleţilor, comercianţilor, inventatorilor şi oratorilor iar printre multe altele, era şi ghid pentru “Cealaltă” Lume. Dr. Mircea Eliade a notat că “Hermes a păstrat atributele specifice divinităţilor pre-homerice: poseda un ‘baston magic’ / caduceul, o bonetă ce-l făcea invizibil - fiind deopotrivă văzut şi nevăzut - şi îi plăcea să se amestece cu oamenii; despre orice şansă se zicea că era un dar al lui Hermes. Era protectorul turmelor şi al călătorilor întârziaţi. ‘Nu exista alt zeu care să arate atâta grijă pentru turme şi sporirea lor’ scria Pausanias. A fost zeul drumurilor şi protector al păstorilor nomazi, poate chiar un Stăpân al Animalelor. Grecii au interpretat prestigiile arhaice ale lui Hermes într-un sens mai profund: guverna drumurile pentru că mergea cu mare iuţeală, având ‘sandale de aur’ şi nu se rătăcea noaptea. Din acelaşi motiv era şi mesagerul zeilor. El călăuzea morţii în lumea cealaltă pentru că ştia drumul şi se putea orienta pe întuneric, însă nu era zeul morţilor; îşi permitea să circule în toate cele 3 niveluri cosmice: dacă însoţea sufletele în Infern, tot el era acela care le aducea pe Pământ. Era personificarea gândirii şi a fost considerat posesorul tuturor cunoştinţelor (în primul rând al celor secrete, fiind ‘şeful tuturor magicienilor’), victorios împotriva puterilor întunericului, căci ‘el cunoştea totul şi putea face totul’.” În cinstea lui Hermes pe marginea drumurilor erau mormanele de pietre “hermaroi”: fiecare drumeţ arunca o piatră în grămadă. Hermes a avut numeroşi urmaşi Gherga (Evreii vechi l-au notat în Biblie ca Ham). Referindu-se la Troada / Ţinutul Troiei de la poalele Masivului Gargarus / Gargaru, Anatolianul Pausania 10:12 a scris că în aşezarea Gherghis “Sibila a fost îngropată în Templul lui Apollo, exact lângă Hermes, care avea piatra pătrată” (statuile sale au fost primele cu soclu pătrat: premiera mondială a statuilor cu socluri rectangulare a fost realizată de cele ale Gherganului Hermes). În imaginile următoare se poate vedea un soclu pătrat în Sanctuarul Gherga din Caria - unde era invocat Hermes - aflat printre cele mai vechi artefacte de aşa gen din lume:
Ghergarul Hermes a rămas pentru omenire în ipostaza sa de cunoscător al secretelor divine, autorul unor cărţi iniţiatice sacre, profet, educator al preoţilor, legislator, astronom, astrolog, ocrotitor al scrisului, geografiei şi cosmografiei, apărător al porţilor cetăţilor, al turmelor de oi şi ca patronul ritualului sacrificiilor. Acelaşi autor Anatolian / Grec Pausania - de lângă Sanctuarul Gherga - a scris (după ce a anunţat că nu credea tot ce afirmau Elenii vechi, având grijă să introducă sintagma “se spune” în text) ce i-au zis Beoţienii din Tanagra 38,19 lat. N, 23,32 long. E în secolul II / “Descrierea Eladei” (9:20): “1) Există un loc din Tanagra situat la mare, ce se numeşte Delion; în acest loc sunt statui ale lui Apollo şi ale Latonei. 2) Tanagrenii susţin că fondatorul oraşului lor a fost Poimadros, fiul lui Chairesilaos, fiul lui Iasios, fiul lui Eleuther; acesta din urmă era fiul lui Apollo şi al Aithusei, fiica lui Poseidon. Se spune că Poimandros a luat de soţie pe Tanagra, fiica lui Aiolos (dar Corina a scris un poem în cinstea ei, care pretinde că era fiica lui Asopos); şi fiindcă Tanagra atinsese o vârstă înaintată, se zice că vecinii omiţând s-o mai cheme pe nume, i-au spus Graia (‘Bătrâna’) şi apoi - cu timpul - şi oraşului i-au zis la fel. Numele s-a păstrat atât de multă vreme, încât Homer a cuprins Graia în Catalogul său; însă, după mai multă vreme, băştinaşii şi-au amintit din nou de vechiul nume. 3) La Tanagra există un mormânt al lui Orion şi un munte numit Kerykion, unde se spune că s-a născut Hermes”. La SV de Beoţia - în Peloponez - e Muntele Kyllini 37,56 lat. N, 22,24 long. E, declarat de vechii Eleni ca locul naşterii nu numai al lui Hermes, ci şi al Pleiadelor; istoricul German Georg Busolt 1850-1920 a încercat să exploateze apariţia denumirii Greceşti conform acelor notiţe târzii - căci deja la timpul când Carianul Pausania consemna, Elenii erau demult numiţi Greci - ceea ce însă a rămas interesant din intenţia localnicilor fiind prestigiul Ghergan care exista Antic şi mai mult: încercarea Elenilor vechi de a-şi justifica legăturile în consecinţă (forţând mimetic apropierea de ei a Pleiadelor, a lui Hermes, inclusiv cu denumirea muntelui şi denumirea urmaşei Graia a divinului Apollo, împreună cu simbolistica aferentă).
 |
| Dardan |
Iniţial, Dardan a fost Gargarus / Gargaros. În secolul VI, cronicarul bizantin Ştefan a scris în “Etnica” despre Gargaros că l-a avut ca tată pe Zeus iar mama i-a fost din Larisa / azi Liman-tepe 39,36 lat. N, 26,08 long. E, lângă actuala localitate Babadere; Larisa era versiunea Pelasgă pentru citadelă (în V Anatolian pe lângă Troiana Larisa mai existând Larise Sudice, în Eolia şi Ionia), Gherghinul Homer în “Iliada” 2:841 şi 17:301 - cea mai veche mărturie - indicând Larisa Troiană, în SV Masivului Ida: unul dintre locurile favorite ale Ghergarului Zeus. În Media erau aşezările Larasa, Larsa iar în Sudul Cariei coasta Mării se numea Lorimna. Printre Anticii care au scris despre Gargar ca fiul lui Zeus au fost în secolul IV î.C. filozoful Nymphias şi cronicarul Kleitarchos / Cleitarchus, citaţi de Epafrodit / Epaphroditus în secolul I (primul episcop din Mira 36,15 lat. N, 29,58 long. E / Likia, menţionat de Biblie în “Filipeni” 2:25, 4:18 - “Philipos” însemna “drăgăstos” - predecesor creştin al Moşului Nicolae). După cum se ştia popular că Darda / Dardan - eponimul Strâmtorii Dardanelelor - era fiul lui Zeus şi al Zeiţei Electra (căreia îi era asociată o stea a Pleiadelor, ea fiind mama curierei / mesagerei divine Iris şi a Harpiilor), conform şi scrierii învăţatului Ştefan din Tracia / Constantinopol = capitala imperială bizantină în “Etnica” şi după reconfirmarea lingvistică ulterioară, Garga a devenit Darda în pronunţia Lelegă locală, înpământenindu-se astfel ambele denumiri, de fapt provenite din aceeaşi rădăcină; de strălucitoarea Electra din Insula SamoTracia a fost conectată torţa sacră numită Palladion / Palladium: cuvântul era compus din “Palla” = “foc” şi “dium” = “divin” (“Pala” nu s-a regăsit cu acel înţeles în Greacă sau în Latină dar în Română există dublul înțeles, pe de o parte cel falic și pe de altă parte “pala” e pala de foc, Palladion fiind astfel “focul divin”, termenul folosindu-se şi pentru statuia protectoare din Troia a Zeiţei Pallas Atena, zisă “Burta”).
 |
| Zeița Victoriei oferind un ou șarpelui încolăcit pe coloana Palladionului Troiei |
 |
| Peștera lui Zeus / Creta |
 |
| Iasion |
Iasion - fratele mai mic al lui Dardan - a fost un priceput agricultor; de altfel, s-a şi însurat de aceea cu mătuşa Demetra, celebra soră a lui Zeus, cea care a fost venerată puternic de vechii Greci ca Zeiţa roadelor pământului. Acel fiu al lui Zeus şi al Electrei a murit însă trăznit în timpul nunţii surorii sale Harmonia, unii suspectând că astfel s-a împlinit voinţa lui Zeus, care ar fi fost jignit că Iasius / Iasion s-a retras la un moment dat de la petrecere pentru a se iubi cu soţia Demetra. În Insula Samotracia (proprietatea familiei), Iasion obişnuia să sărbătorească cu fast sosirea fiecărei primăveri, obicei rămas apoi mult timp acolo. Hesiod a consemnat în “Teogonia” că Demetra l-a iubit mult pe Iasion, ei având prunci foarte sănătoşi.
 |
| Harmonia |
Harmonia - fiica lui Zeus cu Electra - numele ei rezonând atât cu Muntele Hermon din N Canaanului, cât și cu al fratelui Hermes iar rădăcina tuturor cu “eroi”, la nunta cu Canaanitul Cadmus / Kadmos a primit drept cadou un colier, numit “Ghirdar” confecţionat de Zeul Vulcan, ce a fost apoi moştenit de mai multe generaţii / ei având mulţi urmaşi, în cele din urmă acela fiind donat Oracolului din Delphi, de unde însă a fost furat de către Elenul Phayllus din Phocis pentru amanta sa, de atunci (secolul IV î.C.) colierul fiind considerat pierdut; despre Ghirdar / colier se zicea că avea proprietăţi Magice, păstrând proprietara lui tânără, însă cine era fără binecuvântarea purtării sale avea mare ghinion. Vechii Greci bănuiau că Harmonia a păcătuit cu Zeul Războiului Ares / Marte şi a născut Amazoanele; Harmonia şi Kadmos / Cadmus = Gat-moş au avut 6 copii, mezinul lor fiind Illyrius, strămoşul Ilirilor (care în Balcani au avut printre ei neamul de vază Gherga). Moșul Gat = Cadmus se pare că era vechi Gut / strămoș Get (Masa Get): Ghet masiv / mare; a avut ca emblemă Sfinxul. Savantul Nicolae Densuşianu în “Dacia preistorică” a descifrat inscripţia de pe un colier din cel mai mare tezaur găsit în România ca scris Pelasg “Vulchanos o fiket” = “Vulcan o făcut”, presupunând că ultimii proprietari al aceluia au fost Carpii sau Goţii, în Tradiţia Germană rămânând despre Vulcan - nepotul regelui Vilkinus - ca lucrând şi în Munţii Koukes / Caucaz (iar Carpaţii pe atunci se mai numeau şi aşa), atelierul lui Vulcan fiind în “urbs Sigeni”; e de ştiut că anterior Geţilor şi Dacilor, în spaţiul actualei Românii au fost consemnaţi că trăiau Sigini (adică Sf. Gini din Ghergania / din răsăritul Canaanului). Magicul ghirdar / colier - făcut de Vulcan şi purtat de ruda sa Harmonia ca dar de nuntă - probabil a fost recuperat de la hoţii Eleni în tezaurul Hiperboreu de la Pietroasa iar în secolul XIX n-a adus noroc celor care l-au descoperit (şi tăiat): un Român şi un Albanez, care au fost prinşi.
 |
| Ghirdar / colier inscripţionat în Tezaurul de la Pietroasa |
Iris a fost prima fiică a Electrei (avându-l ca tată nu pe Zeus, ci pe minunatul Thaumas) şi a fost - după cum a scris Homer în “Iliada” - cea care a ajuns să transporte mesajele divine de la Ida la Olimp. În versiunile mitice târzii, Gargaros / Darda şi sora Iris au ajuns fraţii vitregi ai gemenilor Gherghiţi Apollo şi Artemis mai mari (dintre ei, Gargaros / Darda împreună cu gemenii Gherghiţi Artemis şi Apollo aveau acelaşi tată, pe Ghergarul Zeus). Iris, patroana curcubeului, sora vitregă mai mare a lui Darda (ei având aceeaşi mamă Electra) a ajutat-o cu moaşa pe Leto atunci când aceea a născut gemenii Gherghiţi Artemis şi Apollo - prin mai multe zile şi nopţi de chinuri ale facerii - sub un palmier de la gura unei grote, în Insula Delos.
 |
Hercule
|
Ultimul dintre Ghergarii copii ai lui Zeus şi singurul nezămislit de o Zeiţă a fost Hercule, cunoscut Antichităţii cu epitetul de “Idaios” (de la Masivul Ida - adică Troian - conform cronicarului Carian Pausania 5:8 și 8:31). Puternicul Hercule - considerat în mitologia Greacă drept cel mai puternic om din lumea sa de atunci - era după tată ca origine Ghergar / afirmau în 2006 Britanica Pam Millington și Americanul John Yonge (Gherghinul Homer a relatat că înaintea naşterii lui Hercule, mama sa vitregă Hera din Gorghis / Kolkis - numele lui însemnând “Glorie ei” - a vizitat Masivul Anatolian Ida, petrecându-şi acolo clipe adorabile, încărcate de basm dar şi de politică / de altfel, în timp, prezenţa surorii mai mari a lui Zeus fiind semnalată în locuri tangente Gherga, ca Hesperide, Argos şi Samos); cea care l-a născut pe Hercule / Herkle n-a fost frumoasa Amazoană Hera / Kera - altfel pruncul botezat după numele ei în versiune răsăriteană fiind Kerkule - ci Alcmena din Micene 37,43 lat. N, 22,45 long. E, nepoata lui Perseu, descrisă de Hesiod ca foarte înaltă şi inteligentă (fraţii Hera / Kera şi Zeus erau copiii lui Rhea, Kera însemnând “Stăpâna casei”): pământeana Alcmena şi-a înşelat soţul Amfitrion, rămânând gravidă cu avatarul Ghergar al lui Zeus. Este de observat că pasărea sacră a Herei era păunul / pasăre Asiatică decorativă ce îşi deschide coada în formă de evantai, iniţial necunoscută vechilor Greci - e pasărea naţională a Indiei, numită “corcodan” de Români - pe penajul său fiind reprezentaţi ochii lui Argus / mesagerul Zeilor înaintea lui Hermes, bunicul Ghergheilor (după cum a scris poetul Ovidiu în “Metamorfoze”; e de ştiut - în conformitate cu Tragedia Prometeică din secolul V î.C. atribuită lui Eschil, cel care afirma în fragmentul 73 despre curgerea Istrului pe la Hiperborei - că mama puternicului Argos / Argus a fost Gheia).
 |
| Păunul în vechea Grecie |
 |
| Filozoful Apollonius din Tyana / Capadochia, decedat în Gortyna / Creta |
