Iată schema Grotei Gherga 26,20 lat. N, 31,53 long. E din aşezarea Egipteană Gherga de pe Nil, realizată în 1885 de publicistul German Karl Baedeker, “părintele” ghidurilor de călătorie Moderne:
 |
| Planul Grotei Gherga |
Intrarea în Grota Gherga e străjuită de coloane în exterior - de pe o platformă ca o curte cu stâlpi - interiorul excavat având rolul de Sanctuar, conceptul de Templu în acel gen (reproducând şi relaţiile intime ale faraonilor cu Zeităţi) fiind similar cu al Nubienilor din Sud. Gherga a fost prima capitală a Egiptului iar faraonii în primele dinastii - cele mai vechi - afirmau că se trăgeau din Horus şi purtau amulete cu celebrul ochi, pentru protecţia de deochi şi ca simbol al puterii. În 1912 James Breasted - fondatorul “Institutului Oriental” de la Universitatea Chicago - la începutul lucrării despre “Dezvoltarea religiei în Egipt” a prezentat imnul prin care Horus era slăvit că şi-a înfiinţat în Egiptul de Sus oraşul GRG (mult ulterior acelor timpuri şi Grecii vechi l-au transcris pe Horus ca GRG - ajungând să-l numească George):
“Uşile care stau ca sprijin matern
Se deschid nu spre Vest
Se deschid nu spre Est
Se deschid nu spre Nord
Se deschid nu spre Sud
Se deschid nu spre Troglodiţi
Ci se deschid spre Horus
Căci el le-a făcut
Căci el le-a instalat
Căci el le-a salvat de orice rău Set le-a făcut
Căci el s-a aşezat în propriul GRG
Aşa a dat propriul nume ‘aşezării’ (GRG)
Căci el s-a omagiat
Prin acest nume propriu de ‘oraş’
Căci el s-a salvat de orice rău
Pe care Set i l-a făcut”
 |
| Bumerang Egiptean |
Se poate observa egalitatea dintre reprezentarea hieroglifei pentru Gherg - ca un bumerang, cârjă sau plug - şi reprezentarea numărului 1 de către vechii Indieni: universal, Gherga - ca “An” / “Unu” = “Întâiul” - era primul din cele 4 zări (ulterior, Fenicienii atribuind consonantic semnul pentru “1” lui “G” şi semnul pentru “4” lui “R”). Trebuie ştiut că în etica Egiptului vechi, ordonata Maat, fiica lui Ra / Horus, se opunea dezordinii personificate de unchiul ei Set GRG - patronul umbrei - “Cartea Morţilor” constant evidenţiind antagonismul lor în “Judecata de Apoi” a faraonilor, inclusiv la înaltul roşcovan Ramses II, cel mai mare faraon (divina Ma’at / Maat, fiind soţia lui Thot / Ham - indicat de Biblie ca bunicul Gherghe-seilor - a fost considerată astfel la timpul ei drept bunica Gherga; numele său Maat, ca mama Hamiţilor, reverbera cu Matar în Sanscrită dar şi la Frigieni - vechii Greci o ştiau pe soţia lui Ham / Hermes ca Maia, fiica lui Atlas - Mater la Romani, “mother” acum în Engleză, ş.a.), fiind personificarea a ceea ce era bun, drept şi adevărat, forţa Ma / Maat exprimând-o în completarea energiei vitale Ka. De altfel, de la bătrânii Ghergani s-a răspândit mult ulterior şi ocultul joc de tarot, transmis Medieval în lume îndeosebi de Evrei şi Romi / Ţigani. În 2003, cercetătoarea Maria Crișan din România în “Fals tratat de geto-dacă” a scris: “Nu de mic interes sunt multe informaţii legate de pelasgi pe care cărturarul român Nicolae Densuşianu le-a pus la dispoziţia cititorului, ca de exemplu despre titani, giganţi, monete dace cu legenda ARMIS şi SARMIS (a se vedea opera din exil a lui Ovidiu care învăţase geta şi sarmata şi scrisese şi poeme în acele idiomuri), ce pot fi puse în legătură şi cu istoria cetăţii Sarmisegetuza. Romii au fost pomeniţi ca fiind cei mai vechi locuitori pelasgi din Egipt, întărind supoziţia mea că toponimul de Romania este mult mai vechi decât se bănuieşte, regăsit ici şi colo, sub o formă sau alta, într-o eră sau alta, dar el a fost o permanenţă cu mici întreruperi, uneori de secole sau milenii; deci şi germenii limbii române trebuie căutaţi cu cerbicie, aşa cum a făcut-o şi Densuşianu, în cele mai vechi documente, fie ele şi fragmentare, în inscripţii şi pe monete. Daniel Dimitrie Philippide, istoric grec stabilit în România la sfârşitul secolului XVIII şi unul dintre iluştrii profesori ai Academiei Domneşti de la Bucureşti, a publicat - printre altele - şi o carte de istorie şi o alta de geografie a României, în anul 1816, la Leipzig. Prima lucrare poartă titlul ‘Istoria României sau expunerea celor mai însemnate întâmplări amintite în stânga Istrului de Jos, de la năvălirea Egiptenilor până la aşezarea conducătorilor Romani în Ţara Românească şi în Moldova, acum alcătuită întâi şi tipărită în Lipsca Saxoniei, în tipografia lui Tauchnitz’; cea de-a doua carte: ‘Geografia României ca mijloc pentru o mai bună şi mai deplină înţelegere a istoriei ei, acum’. Lucrarea e însoţită şi de 3 hărţi, una privind Ţările Române, peste care stă scris Rumunia. De reţinut faptul că Philippide a fost cel dintâi care, după ce a delimitat teritoriul național al României, a încetăţenit numele de România (sub forma Rumunia) într-o lucrare ştiinţifică. Iată de ce consider că acei istorici care susţin că despre toponimul România nu putem vorbi decât din 1859 încoace, dată la care, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a avut loc unirea celor 2 principate, Moldova şi Muntenia, într-un singur stat, sub numele de România, de fapt, din varii alte motive, nu numai din comoditate, neagă, pur şi simplu, sute sau chiar milenii de autentică istorie a României, căci chiar din tratatul lui Daniel Dimitrie Philippide reţinem că toponimul politic de ROMÂNIA apare ca atare alături de toponime ca Ţara Românească şi Moldova”.
În contextul Grotei Gherga / aşezământ subteran şi al Imnului lui Horus despre aşezarea Gherga, în care Troglodiţii - remarcaţi prin locuinţe subterane - au fost menţionaţi, observaţiile de la sfârşitul mileniului I î.C. ale lui Diodor din Sicilia 3:34 despre legăturile dintre actuala Ucraină, unde cândva erau Hiperborei (Gherga fiind atestat istoric şi genetic printre Hiperborei) şi S Egiptului / Sudan - unde mai trăiau Troglodiţi - par potrivite, respectivul autor rămânând impresionat de relativa rapiditate a navigaţiei, de 2 săptămâni, peste Mările Neagră şi Mediterană: “Regiunile Sciţilor şi Troglodiţilor, cu toate că au climate atât de deosebite, nu sunt prea îndepărtate una de alta. Pornind de la Lacul Maiotic / Marea Azov, pe malurile căruia locuiesc unii dintre Sciţi, în mijlocul gheţurilor şi copleşiţi de un frig năprasnic, au venit adesea, în 10 zile, până la Rodos corăbii de transport, duse de un vânt prielnic. De aici, îndreptându-se spre Alexandria / Delta Nilului, corăbiile acestea au putut sosi acolo în 4 zile. Şi, după ce au luat-o din Alexandria pe Nil în sus, corăbierii au ajuns în Etiopia după 10 zile. Aşa stând lucrurile, în 24 de zile de plutire neîntreruptă, cineva poate să călătorească de la ţinuturile îngheţate ale lumii până în regiunile dogorâte de soare. Iată, aşadar, pentru ce, fiind o atât de mare deosebire între temperaturile unor ţări - care totuşi nu sunt prea îndepărtate una de alta - nu ne uimeşte, totuşi, faptul că obiceiurile şi felul de viaţă, ba chiar înfăţişarea oamenilor, sunt atât de diferite de acelea ale oamenilor de la noi”. (Este de ştiut că în lume cele mai mari structuri Troglodite au fost oraşele subterane Anatoliene din Capadochia, ce puteau adăposti zeci de mii de oameni - Kheti / Hitiți, Frigieni, creștini, ș.a. - împreună cu bunurile şi chiar animalele lor: acelea au fost și uriaşe depozite de vin). De altfel - că au fost menţionaţi şi Sciţii de lângă Marea Azov / fostă Karga - în secolul V î.C. Anatolianul Herodot Karka a descris întâlnirea Sciţilor cu Amazoanele stabilite în Valea Donului, Fluviu ce se varsă în Marea Azov / Karga: “Sciţii nu puteau defel să se dumirească ce se petrecea: nu le cunoşteau nici limba, nici portul, nici neamul şi se întrebau uimiţi de unde puteau să vină; ei îşi închipuiau că ele sunt bărbaţi - toţi în fragedă vârstă - şi de aceea începură să se lupte împotriva lor” (înfăţişarea marcat masculină a Amazoanelor se datora veşmintelor).
 |
| Hartă de Daniil Dimitrie Philippide, 1816 |
Este de remarcat că semnificaţia de contradicţie ori falsitate conferită hieroglifei Gherg în câteva străvechi inscripţii a provenit din conflictul fraţilor Ghergani Set şi Osiris, înţelesul majoritar al hieroglifei însă fiind cel consacrat constructiv dar şi agricol, asociat câteodată cu ideograma clarificatoare “G” pentru vaze (masiv utilizată şi pentru Zeul solar al vântului Amun / Min) ori pentru tribună:
După cum a observat și cercetătorul Andrew Robinson de la Muzeul Britanic în lucrarea “Istoria scrisului” din 1995, în străvechiul Egipt, triplarea ideogramei “G” însemna “tronuri”, ceea ce conecta domnia faraonică de regalitatea simbolizată prin semnul respectiv (în lume primele sceptre - simbolurile regalității - au fost dovedite arheologic ca ivite în Epoca Pietrei în spațiul stră-Român, ceea ce apropie atestarea respectivă de Vechiul Egipt, unde primul faraon a apărut la sfârșitul Epocii Pietrei); după cum a consemnat acel savant ori în același an lingvistul Antonio Loprieno, ș.a., termenul vechi Egiptean pentru “bărbat” era “rome” iar semnul vălurit ca al apei pentru “pește” era “nun” / “n”, astfel încât compusul “rome-nun” / “rome-n” = “bărbatul apei” (apropierea de Român - știut și ca Valah = bărbat al apei - fiind evidentă): ca alt exemplu, Rameses / Ramses - cel mai mare faraon - era “născut din Ra” (=“Ra-mesu”), adică era “bărbat Sfânt” (=“Rame-ses”). Ca un ecou al triadei hinduse Brahma-Vişnu-Şiva, în Africa a fost întâlnită legenda fiilor lui Godi, Căutătorul-Asamblatorul-Renăscătorul, ritmând respiraţia universului: totul se naşte, trăieşte un timp şi dispare / pentru a renaşte, a trăi, a dispărea, ş.a.m.d.; arhetipul din vechea Indie întruchipa antagonisme în Şiva - stăpânul ruinelor şi reînoirilor - care în vechiul Egipt au decurs din fraţii Ghergani, ca binefacere din Osiris şi ca perversitate din Set. Este de ştiut că dintre faptele lui Horus, cea consemnată în secolul III î.C. de Dionisie “Skytobrachion” a fost că după conflictul războinicelor Amazoane cu Atlanţii şi Gorgonele în V African, printr-un Tratat el a facilitat deplasarea lor - din Sahara ce era tot mai puţin verde - în Canaan (de unde apoi ele au ajuns în Anatolia, etc.); de remarcat este că îndeosebi în Capadochia şi Caucaz celebrele partenere sexuale ale Ghergarilor au fost Amazoanele - preferaţi de ele dintre toţi cei întâlniţi de-a lungul timpului, în toate locaţiile, drept cei mai viguroşi bărbaţi - faimosul lor concubinaj rămânând prin principalele mărturii Antice (ele ulterior ajungând până şi în India, după cum de pildă a relatat balada Vadakkan Pattukal).
 |
| Faraonul Anedjip Gherga |
În 1964, Dr. Nikolay Jirov a scris în cartea “Atlantida” despre dovezile păstrate acum în Italia privind cârmuitorii care au precedat unirea Egiptului: “existența dinastiei legendare a zeilor a fost confirmată ca atare de letopisețul așa-zisei ‘pietre din Palermo’ - ce înșiră numele a 10 semizei - și de ‘papirusul din Torino’, care situează acea dinastie cu 5613 ani înaintea primului faraon al Egiptului unificat, deci în mileniul X î.C. (dată ce ni se pare potrivită)”; acele date despre timpul Atlant, cu indicarea celor 10 lideri legendari - probabil redând dinaștii Atlanți - au existat în Egipt dinaintea Anticului filozof Platon cu mult timp, acela de altfel consemnând mitul Atlant tot în Egipt (având însă ca sursă arhiva Templului Zeiței Anut / Nut din Zau / Sais). Prezenţa Gherga în Sfântul nume Horus al faraonului Nefer-hotep I din mileniul II î.C. este un alt exemplu:
Pe piatra faraonului Kuşit Şabaka din mileniul I î.C., păstrată în prezent de “Muzeul Britanic” - pe care la porunca lui, îngrijorat ca să nu dispară, au fost inscripţionate hieroglifele ce au supravieţuit de pe un papirus degradat - apare Gherga în relatarea despre formarea lumii, în coloanele unde Creatorul satisfăcut după ceea ce a făcut a început să dea nume Zeilor, punându-i la locurile lor:
