21. Genele Gherga

Certificatul genetic Gherga
Cea mai mare sursă de meteoriţi din Sistemul Solar e centura dintre Marte şi Jupiter (următoarele planete de la Pământ, faţă de Soare, planeta Marte fiind vecina planetei Pământ / Terra): acei mii de asteroizi din centură se rotesc în jurul stelei centrale pe acelaşi sens ca planetele, orbitele unora intersectându-se însă cu cea a Terrei (astronomii estimează că masa tuturor acelor asteroizi din centură împreună ar fi sub cea a Lunii / Selenei). Geologii au stabilit că în urmă cu 74 de milenii în N Namibiei a căzut meteoritul Hoba 19,35 lat. S, 17,56 long. E, cel mai mare meteorit cunoscut pe Pământ - are circa 60 de tone - constituind cea mai mare bucată de fier natural din lume (ce la impact a influenţat prin urmările sale firava grupare de hominizi Homo Sapiens existenţi pe atunci în Africa):
Meteoritul Hoba
Datorită tensiunilor imense acumulate de-a lungul timpului între plăcile Oceanelor Indian şi Pacific, tot în urmă cu 74 de milenii a fost colosala erupţie Toba 2,37 lat. N, 98,49 long. E din Indonezia - cu un crater de 3 mii kmp / de atunci nu s-a manifestat un vulcan mai mare - eveniment ce s-a dovedit catastrofic, pentru un timp planeta intrând într-o iarnă forţată foarte severă, ceea ce a creat mari probleme tuturor vieţuitoarelor, inclusiv hominizilor (au rămas doar câteva mii pe tot globul); în Bazinul Nilului superior, la ieşirea din acea situaţie, supravieţuitorii umani au dus la apariţia primului bărbat de tip Homo Sapiens de pe linia paternă ce în prezent e Gherga: naşterea strămoşului Gherga s-a datorat Mamei Natură.
Vulcanul Toba
Tot cam de atunci datează cea mai veche urmă ritualică Neandertal din Europa, în Peştera Rece din carstul Ponor al Parcului Naţional Munţii Apuseni / România, sub forma a 4 cranii ale unor urşi de peşteră aranjate în cruce - prinse într-o crustă de calcit - cu datarea în opinia Dr. Marin Cârciumaru poate chiar cu 6 milenii dinainte de evenimentele planetare Hoba-Toba (e de știut că în toate religiile precreștine, crucea iniţial era simbolul Lunii / iar religiozitatea Neandertală era îndeosebi nocturnă, astfel încât Cultul Craniului ursului de peşteră a deschis simbolic aşa ceva, ocupând un loc important în viaţa paleoliticilor):
În timpul iernilor sau glaciaţiunilor, în general peşterile ofereau temperaturi pozitive (mai ospitaliere decât exterioarele supuse temperaturilor negative), ceea ce le făceau atractive şi pentru oameni. Uriaşul “Tătâne” Montan / Muntean care a scos urşii din grote / peşteri pentru a-şi avea locaşuri de cult în ele a fost personificat ca Titanul Uran / “Ur-An” (primul An): era Neandertal şi a făcut-o cert în urmă cu circa 80 de milenii - după cum a rămas dovada Carpatică - un timp când Homo Sapiens trăia doar în Africa şi patern era de tip uman Adam, adică genetic “A”, înaintea primei mutaţii genetice (survenită la momentul fenomenului Hoba-Toba); în opinia Dr. Marin Cârciumaru, conform stratigrafiei din Boroşteni 45,05 lat. N, 23,01 long. E, comuna Peştişani / judeţul Gorj, cele 8 recipiente pentru vopsirea cu ocru ale Neandertalilor descoperite acolo ar data tot de atunci. Este interesantă lucrarea cercetătorilor Robert Graves și Raphael Patai despre “Miturile Evreilor: Cartea Facerii” privind momentul Creației, unde apare că “La început în jurul lui Dumnezeu nu erau decât Tohu și Bohu, adică haos și gol”; în trecutul omenirii, momentul Hoba-Toba a declanșat ieșirea organizată din leagănul African a unora dintre puținii oameni Homo Sapiens ce trăiau pe atunci acolo spre restul Vechii Lumi, începând cu Asia Sud-Vestică. Inițial, Neandertalii - dar și Denisovii ori hibrizii lor - existau numai în EurAsia iar Homo Sapiens existau numai în Africa, între ei fiind Homo Erectus, așa cum se poate vedea schițat în imaginea următoare:
Cel care i-a urmat Zeului generic numit “Ur-An” - corespunzător miturilor dar şi legăturii logice a succesiunii, inclusiv din perspectiva ştiinţifică - mult mai târziu în timp, a fost Zeul “Cr-On” / Cron, ca rod al dragostei dintre Titanul / Neandertalul Ur-An şi Muma Pământului Kirke / Ghirghe (ea ca Homo Sapiens, denumirea sa ca Ghirghe / Kirke fiind aşa ştiută din Epoca Pietrei): “Cr-On” / Cron - Crăciun / “Crăci-Un” la Români - probabil era Cro Magnon, hibridul / corcitura celor 2 specii (apoi au urmat restul urmaşilor, dintre care primii au fost zeificaţi - cei mai semnificativi ca Gherga-Ani / Ghergani - de către Homo Sapiens). În imaginea următoare se poate vedea un schelet Cro Magnon de 1,90 metri expus în “Muzeul din Monte Carlo” / Monaco:
Geneticienii au stabilit că în prezent pe planetă descendenţii cu profil similar Gherga au ajuns îndeosebi în populaţiile aflate din Siberia până în Scandinavia, în timp având unele mutaţii genetice. Referitor la Gherga aparţinând genului Homo Sapiens: în urmă cu 60 de milenii (deci după calmarea efectelor Hoba-Toba din Africa şi Asia), tipul codificat genetic mult ulterior ca având mutația 168 a fost localizat în E Africii, cu o capacitate intelectuală mărită, utilizator de unelte din piatră; genele Gherga indică şi în urmă cu 50 de milenii localizarea acolo - timp şi loc unde deja se utilizau săgeţi, etc. Linia genetică Gherga ce pleacă din Riftul African (de la izvoarele Nilului - cel mai lung Fluviu din lume) este singura comună oricărui descendent uman neafrican. În urmă cu 45 de milenii, Gherga exista în N African (pe atunci Sahara era savană). Seceta apărută în urmă cu 40 de milenii a determinat intrarea Gherga în Orientul Mijlociu (în Stepele căruia a apărut o invenţie grozavă - acul de cusut), o mică parte dintre acei Ghergani mutându-se spre V, intrând în Anatolia şi Balcani; e de remarcat că pe când peşterile / grotele Banatului erau deja folosite ritualic şi chiar locuite iar altarul Babelor din Bucegi / adică primul Sfânt / Sfinx din lume funcţiona - după cum au documentat cercetătoarea Oana Ghiocel, Dr. Robert Scoch, ş.a. - a fost construit, în urmă cu 23 de milenii, zidul cel mai vechi din lume, la poalele Meteorelor (zonă Balcanică unde au fost atestaţi descendenţi Ghergani până în prezent, ca Armânii / Aromânii Gherga): era după impactul în Nordul American al unui meteorit uriaş, rupt în mai multe fragmente, ce a lăsat la Barringer 35,01 lat. N, 111,01 long. V / Arizona un crater cu diametrul de 1265 metri, adânc de 175 metri, cu valuri de pământ de 45 metri înălţime, având efecte - prin urmările produse - pe toată planeta (inclusiv alăturându-se factorilor care au dus la extincţia ultimilor Neandertali, în Europa).
Cardinal şi cromatic, e de ştiut că pentru mult timp - mai ales în Stepele EurAsiei - principalelor direcţii le erau asociate culori: N negru, E albastru, S roşu, V alb (poziţia centrală era galbenă / pretutindeni şi oricând culoarea aurului); în N Africii, adică în Sahara şi în vechiul Egipt, culorile pentru S şi V erau inversate - consacrându-se pentru S albul strălucirii / “stră-lucirii” soarelui la amiază şi pentru V roşul apusului său - iar în Munţii Caucaz lipseau culorile pentru poziţia centrală şi pentru Vest, practicându-se doar tripartiţia N negru, E alb şi S roşu (în cheia corespunzătoare străvechii convenţii a Stepelor EurAsiei, tricolorul Românesc - ale cărui culori erau utilizate şi de Geţi prin stindardul lor în mileniul I î.C., după cum a reliefat cercetătorul Alexandru Soare în 2010 - denotă poziţia Sud-Estică). După cum a studiat și Dr. Rudiger Schmitt în 1989, datorită convențiilor cromatice, în Vechea Lume așa cum în Nord exista Marea Neagră, în Sud prin Marea Roșie se înțelegea inclusiv Oceanul Indian (în Evul Mediu, față de Nordicii Finici și Vikingi, Rușii - însemnând Roșii - erau Sudici). De la Munţii Caucaz până la Marea Caspică se afla Ţara Ghergarilor - care era în răsăritul Caucazian - şi de aceea, fiind în Estul Caucazului, “Ţara Sfântului Suflet” a fost denumită şi “Ţara Albă” / Albania, nume cuprinzând până târziu în timpul istoric ceea ce însemna de la început, ca Țara nunilor Garghi / albi: Albania, la poalele Caucaziene. Culorile asociate orientării au dus la unele denumiri topografice - ca de exemplu Antica Albanie “albă” populată de Ghergari în răsăritul Munţilor Caucaz - sau a împărţirii migratorilor în “albi”, “negri” însemnând Nordici (în mare vechime culoarea pielii oamenilor nefiind atât de relevantă ca ulterior rasial), ş.a.: un exemplu târziu este al familiei întemeietorului Ţării Româneşti din Evul Mediu, ştiută ca a G/herţegului Negru-Vodă (căci o ramură a sa era veche Turcă / Cumană, sosită din Nordul EurAsiei; acela a fost îngropat - după cum apare pe inscripţia de pe mormântul său - prin grija lui “Gherg”, meritul dinastiei sale fiind de a întregi Medievala Ţară Românească prin includerea Banatului Severinului, inclusiv cu Bănia / Oltenia, lângă Muntenia). O formă simplă a traseului spre locul cu cea mai ridicată populaţie actuală având tiparul genetic Gherga se poate vedea în schiţa următoare:
În parcursul său milenar, după extincţia Neandertal, neamul Gherga din Stepele Orientului Mijlociu s-a oprit în Asia Centrală, la poalele Himalaiei; în ceea ce este cunoscut ca nodul Pamirului - azi dominant în Tadjiki-stan (cu fostul nume Dadjik, având populaţie Dahă) și Afgani-stan, unde încep cei mai înalţi Munţi din lume - s-a produs o despărţire, unii luând-o în N spre Siberia, alţii în S spre ceea ce acum e Paki-stan şi India. Nodul Pamirului - a cărui parte Vestică până recent a fost cunoscută ca Gherghi-stan, adică “Ţara lui Gherghi” - este în Nordul Himalaiei, influenţele sale genetice directe fiind până în Caucaz (cei mai înalţi Munţi ai Europei):
Geografii au stabilit că în timp înfăţişările unor locuri de pe traseul Gherga s-au modificat semnificativ - uneori radical - condiţiile naturale fiind de la fluctuaţii climatice, schimbarea cursurilor unor ape, până la despăduriri, etc.; pe lângă câteva transformări de relief (ca secarea unor albii şi Lacuri însoţite de apariţia altora, traversarea unei mari glaciaţiuni, ş.a.), unele plante şi vieţuitoare au dispărut, schimbările faunei şi florei influenţând şi condiţiile de viaţă ale oamenilor, inclusiv ale Gherganilor.
“Geografia” umană
Gerontologii au stabilit că doar unii oameni trăiau mult mai mult decât alţii - majoritatea semenilor fiind reumatici, afectaţi de paraziţi şi de multe boli ori epuizaţi datorită condiţiilor de viaţă - genele fiind printre factorii ce au determinat prelungirea vieţii la unii, Gherganii făcând parte din aşa ceva, în alternanţă generaţională însă cu predestinări scurte, moştenite de la ambii părinţi (deci atât pe linie maternă, cât şi paternă), ceea ce a condus la dezvoltări foarte diverse, rămase inclusiv în mărturiile istorice.
Gherga este stabilit genetic şi istoric ca marcat Siberian / Uralian din urmă cu 10 milenii iar acum în Europa marcajul e similar cu al Eschimoşilor / “Eski-moşilor” Saami, trăind sub luminile magice ale aurorei boreale, la N de taiga (din N European - Karelia, Laponia - aceia fiind în zonă cei mai vechi indigeni, crescători de reni / cerbi Arctici, animale de la care îşi procură carnea şi laptele, însoţind migraţiile turmelor, în călătorii adăpostindu-se în corturi făcute din piele de ren, ajunşi acolo din Bazinul Gorga / Volga, al celui mai mare Fluviu European, ştiut Antic de ei cu numele Ră sau Rau / Rha, în limba lor Finico-Ugră Kerga însemnând “tăiere” - înţeles de provenienţă Anatoliană / conform unei cercetări filologice din 1964, cu răspândirea aşa şi în Dialectul Siberian Tungus - în Lituaniană, paloşul fiind “karda”; în Finică, pentru “ren” se întrebuinţează cuvântul “poro” / “po-ro” - în care prefixul “po” are semnificaţia de “suprem” - în vechea Norvegiană “renna” însemnând “a curge” iar pentru “turmă” se foloseşte “karja”, lingvistul Britanic Adrian Room anunţând-o ca rădăcina denumirii regiunii Karelia). Se poate observa că aşa după cum trăsnetul - suliţe de energie în zig-zag, ca descărcare violentă de energie - a fost uneori înlocuit cu un trident (considerat atât armă divină, cât şi instrument), în stele se considera că era energie acumulată, fiecare având valoarea de trăsnet fixat; securea - zisă şi “piatră de trăsnet” - însemna trăsnet concentrat: trăsnetul era energie explozivă neconcentrată, în vreme ce securea reprezenta energie structurată, instrument al creaţiei ivite din neant. Este de ştiut că în prezent animismul - adică venerarea naturii - şi şamanismul încă se practică de către unii Saami din Suomi / Finlanda.
Răspândirea bărbaților Gherga denotă că strămoșii au fost “Oamenii glaciațiunii” = HiperBorei
Siberia este separată de Europa prin Munţii Ural (Oral în Kazahă) iar în N Kareliei - la Marea Albă din Oceanul Arctic - e Peninsula Kola: în Siberia, renii sunt şi în prezent folosiţi ca animale de hrană, de povară ori de călărie (ca suprafaţă, Siberia este mai întinsă decât Europa; de la sfârşitul Evului Mediu, Siberia face parte din Rusia / e interesant că semnul ideografic Chinez “ren” reprezintă “omul”). Este de observat că denumirea de “arctic” a derivat din Garghic (Gharghic, adică al lui Gherga) iar denumirea de “boreal” - pentru Nord - e cea reproducând Sfântul Suflet al Marii Mame, numele său fiind între prefixul sufletului şi sufixul divin: Ba+Rhea+Al; prin “boreali” se pot înțelege nu numai Nordici, ci și - prin echivalența “B”/“V” - se pot considera orășenii din urbile “var”, anume străvechii “Varahi” / “Valahi” (oamenii dinspre Boreas, adică din Nord).
Soarele Lapon
Este de ştiut că în mare vechime, soarele era imaginat drept conducător al lumii de sus şi al celei de jos, pe care o vizita zilnic (după ce apunea la orizont). Etimologic, denumirea de Saami / “Saa-mi” a “Sfinţilor moşi” de la capătul sacrului Pământ Ga / Ka = “Es-Ki-mo” / Eskimo, e legată şi de Sama - numele soarelui din Sumer, acolo unde Şamaş / “Șa-maș” era Zeul Soarelui - Saami fiind “Oamenii Soarelui”, cârmuiți de şamani (denumirea de “şaman” provenind din Tungusul / Siberianul pentru “om înălţat”, istoricul religiilor Mircea Eliade precizând că la gura Fluviului Tunguska inferioară - la izvorul căruia trăiesc Yakuţii / “Ya-Kuții” = însemnând literalmente “Luminoșii Kuți”, care constituie populaţia similară genetic în procentul cel mai numeros din lume cu Gherga - ce se varsă în Fluviul Enisei, cei sortiţi să devină şamani erau iniţiaţi în tainele meseriei de către Khargi iar asistentul său Ioan Culianu afirmând în 1991 prin lucrarea “Călătorii în lumea de dincolo” că “baza din care se cristalizează toate sistemele religioase este şamanismul primordial, întâlnit la toate popoarele de pe pământ”; de pildă, Dr. Mircea Eliade în “Şamanismul şi tehnicile arhaice ale extazului” l-a descris şi pe primul şaman din istoria lumii, Ghirgan / Gyrgan de la Lacul Baikal - “Ochiul albastru al Siberiei” - locul de unde e alimentat Fluviul Enisei / însemnând Fluviul Mamei = Fluviul e alimentat de Râul Angara, singura apă ce curge din Lacul Baikal): Yenisei / Enisei se poate silabisi ca “Eni-sei”, adică “An-Sfânt” (prefixul Yen / En = “An” iar sufixul Asiatic / oriental “sei” având semnificaţia de “Sfânt”). Denumirea Fluviului Yenisei / “Eni-sei” - ca Fluviul Sf. An - poate fi legată în Asia Centrală de termenul Iranian “Dănu” pentru “Fluviu” (ca “al divinului An” = “Dă-Ănu”); se ştie că dinaştii An au cârmuit Raiul - tărâmul bogat udat de Râuri - aflat la N de Anatolia, dimensiunea acvatică, chiar abisală, a unora dintre apele acelea rămânând legendară (după Potopul Pontic - adică ulterior topirii calotei Nordice - dinaştii “As” / foşti “An” au stăpânit în EurAsia, la extrema apuseană rămânând numiți “Atlanți”). Ramura lor formată din Gherghi a fost foarte importantă - atât pre-diluvian, cât şi post-diluvian - acei Munteni păzindu-i hotarele şi porţile / trecerile, timpi îndelungaţi, situându-se între fruntariile civilizaţionale pe cele mai de seamă planuri (religios, militar, politic, economic, social, cultural, etc.) ulterior şi în toate zările, anume în Bazinele Nordic / Dunării, Estic / Ghaggar, Sudic / Mesopotamian, Vestic / Nilului: urmaşii riveranilor din fostul Rai, anume Românii - oamenii de pe Râuri, respectiv Valahii, iubind Soarele Ra - au descins din cei care au continuat Civilizaţia Atlantă în Europa, începând cu neolitica Veche Civilizaţie Europeană, respectiv Civilizaţia Dunăreană (însuşi Fluviul Dunărea / “Dună-Rea” şi-a primit denumirea din faptul că a fost ax în Rai - ca principala apă curgătoare - rezultatul numirii “Râului Râurilor” fiind prin compunerea particulelor “Dănu” şi “Rhea” = Marea Mamă / regina Raiului, în mariaj acolo cu divinul An).
Yakută în Yakutsk / capitala Yakuției
În imaginea precedentă - datând din 2007 - se poate vedea o Yakută / “Ya-Kută” contemporană (din Epoca Modernă) în portul Tradițional, purtând pe piept vulturul bicefal și discul solar. În 2008, Dr. Edward Vajda de la Universitatea Washington a documentat legăturile lingvistice dintre indigenii Nord Americani și populația “Ket” - însemnând “Om” / conform “Catalogului Populațiilor Imperiului Rus” editat în Estonia de Dr. Ants Viires - din Bazinul Enisei / în centrul Siberiei, la V de Lacul Baikal, grupând ultimii nomazi vânători și pescari Siberieni (Dialectul celor mai Nordici numindu-se “Kureika”, apropiat de dispărutul Grai “Kot”): “Antropologic, populația Ket e cea mai enigmatică din Asia. Cei din Bazinul Enisei sunt descendenții primilor Siberieni, genetic mai apropiați ca înrudire cu cei din Tibet, față de ceilalți Siberieni. Limba lor e diferită în comparație cu oricare limbă din Siberia și lingvistic sunt probe că a rămas neschimbată de milenii (are asemănări cu Navajo / America, Tibetana / Asia și Basca / Europa): proto-limbajul comun e vechi de circa 20 milenii. Legendele Ket anunță că la sfârșitul Epocii Pietrei strămoșii au migrat dinspre Sud din cauza Indo-Europenilor - și diverse detalii etnografice confirmă aceasta - iar din nou au înaintat spre Nord în Antichitate din cauza Hunilor și la începutul Medieval din cauza Kirghizilor (care ulterior au devenit Kazahi); populația Ket probabil că a fost vecină în Antichitate cu proto-Samoyezii, în Altai. În taigaua Bazinului Enisei, Keții probabil s-au amestecat cu rudele Eskimo; o seamă de cuvinte Ket sunt Eskimo. Studierea toponimiei pre-Ruse confirmă Tradiția Ketă despre originea Sudică, la fel ca variate detalii etnografice Kete. Multe dintre numele Râurilor Sudului Siberian sunt de sorginte Ketă. Însuși îmbrăcămintea Ketă din taiga denotă că inițial a apărut într-un climat Sudic iar ulterior a fost adaptată la condițiile extrem Nordice: caftan ca acela Ket nu se mai găsește niciunde în taiga. Keții - ca reprezentanții cei mai Nordici ai triburilor din Bazinul Enisei - încă din vremuri ancestrale au fost pescari și vânători nomazi: săgețile de lemn le otrăveau cu ulei de pește putrezit; vânau - cu ajutorul câinilor - îndeosebi reni (vara mai mult pescuiau din bărcile tip canoe iar iarna coabitau cu turmele de reni - pentru încălzire reciprocă - dar și se hrăneau cu unii din ei). Keții erau transhumanți, între sălașurile de iarnă / Sudice și cele de vară / Nordice (pe frig mare înhămau la convoaie pe lângă reni și pe câini iar ei utilizau sănii și schiuri): știau să gospodărească turme de reni - ca vecinii Samoyazi - dar acea ocupație pentru ei nu era prioritară, ci contau vânatul și pescuitul, practicat totdeauna în grup / nu solitar (ei nici nu aveau echipamente personale, ci doar de uz colectiv). Societatea Ketă era patriarhală și șamanică: spiritul ceresc se numea Es iar animalul venerat era ursul. Keții își îngropau morții în pământ, câteodată împreună cu câinii preferați”.
Influențe Kete în America de Nord
Influențele pre-diluviene Kete din mijlocul Siberiei până în America de Nord, numite “Na-Dene” (așa cum au fost documentate că au avut loc inclusiv de către specialiști ca Bernard Comri, Michael Fortescue, Victor Gola, Eric Hamp, James Kari, Michael Krauss, Jeff Lear, Johanna Nichols, Heinricch Werner, ș.a.) argumentează și influențele post-diluviane Kete în general în EurAsia; printre cei mai importanți nomazi ai Asiei au fost nu doar Siberienii Keți, ci și (în timpul și după Imperiul Khet / Het = Hitit) Marii Geți, numiți Jați în Asia Centrală, respectiv MasaGeți de către vechii Greci - adică “Masivii Geți” - urmașii lor în Europa fiind simpli numiți Geți, respectiv Goți.
Cel mai vechi Siberian în America
În 2015, colectivul coordonat de către Pavel Flegontov de la Universitatea Cehă din Ostrava 49,50 lat. N, 18,17 long. E și Tatiana Tatarinova de la “Institutul Kharkevich” al Academiei Ruse a evidențiat că strămoșii Keți au fost paleo-Eskimoși, înrudiți cu cei care au colonizat America peste Strâmtoarea Bering la sfârșitul glaciațiunii: “Componente genetice Kete s-au regăsit - în această ordine descrescătoare - și în Altai, în regiunea Volga-Ural, în Asia Centrală (la Kazahi, Kîrghizi, Uzbeki, Tadjici, Turkmeni și Indieni), în răsăritul Siberiei la Yakuți, în Caucaz la Inguși, în Finlanda și în Groenlanda; Keții aveau rădăcini Neandertale, regăsindu-se aceleași urme ale dietelor bogate în proteine de carne”.
Înrudiri Kete
În 2009, cercetătorul Robert Lindsay din California a scris despre înrudirea Nord-Americanilor nativi cu Siberienii Keți: “împreună cu Samoyezii, sunt din aceeași familie Uralică”; în prezent, majoritatea Ket trăiește pe cursul mijlociu al Fluviului Enisei (dar - corespunzător și Dr. Michael St. Clair în 2016 - “cu interesanta absență a bărbaților genetici ‘N’, absență similară a bărbaților genetici ‘N’ existând și la Unguri, așa ceva reconfirmând ideea că expansiunile culturilor și expansiunile populațiilor nu s-au condiționat reciproc: pentru paleo-lingviști, ceea ce e deosebit de important este că limbile Uralice, Mongole, Turkice, Eskimose și altele Nord EurAsiatice pot foarte bine constitui artefactele graiurilor străvechilor nomazi vânători-culegători”). Privind Siberienii Keți - al căror totem a ajuns să fie vulturul - e interesant că timp de milenii cei mai puternici EurAsiatici au fost Marii Geți (cărora li se ziceau “Gheti”); de exemplu, în Anatolia mileniului II î.C., imperialii Hetei / Hitiți, având ca emblemă vulturul bicefal numit Ghreb, au fost știuți drept Kheti iar în Europa mileniului I ultimii dinaști regali ai Gheților / Geților - strămoși ai Românilor - s-au numit Gurag / Gherga (printre succesorii lor - înrudiți cu Goții - au fost Vikingii Garðar având corbul ca simbol, care au colonizat Groenlanda și America de Nord). Dr. Adrian Botez a considerat: “Corbul - o altă hieroglifă a bivalentului Zalmoxis”; e interesant despre străvechea “Pasăre Măiastră” (la stră-Români), știută ca “Phoenix” (la vechii Greci) că era cu numele vulturului “Garuda” (la vechii Indieni). Străvechii Gherghi migraţi din Asia Centrală în răsăritul Europei, care foloseau numele Karka pentru vultur, o cinsteau pe Marea Mamă Ghirghe / Kirke ale cărei preotese erau Gorgone, acolo autohtonele Amazoane intrând în parteneriat cu Ghergarii, rămânând de legendă relaţiile lor sexuale, apoi Kurganii = Indo-Europenii - pruncii / prinţii urmaşi - reuşind să instaureze patriarhatul, astfel debutând Epoca Bronzului şi istoria (anterior, în Epoca Pietrei, au fost fazele precedente, ale Erei de Aur / paleoliticul şi Erei de Argint / neoliticul).
În 2002, Dr. Markku Niskanen de la Universitatea din Oulu 65,01 lat. N, 25,28 long. E / Suomi = Finlanda a studiat antropologia fizică Baltică, Finică şi Saami în comparaţie cu cea Scandinavă - ţinând cont de afinităţile lingvistice mai apropiate de Ural decât de Altai, inclusiv de genetica lor în comparaţie cu cea Mongoloidă - ajungând la concluzia (triplu confirmată, corespunzător analizelor genetice, Graiurilor şi fizionomiilor) că populaţiile de Finici, de Saami şi în general Scandinave, respectiv Baltice, au rădăcini Caucaziene, vechi de 10 milenii; la începutul mileniului III aşadar nu mai e de mirare că de exemplu în reprezentările din mileniul I î.C. ale vechilor Greci erau încă prezenţi printre ei în Anatolia şi Balcani numeroşi blonzi Nordici, mult apreciaţii “Hiperborei”.
Străveche pelerină polară 
(Helsinki / capitala Finlandei)
Este interesant că în centrul zonei populate de Saami, pe malurile Lacului Onega, e singurul loc de pe glob unde se găseşte şunghit (formă de carbon aproape pur, sosit din spaţiu / meteoric): minereul e ştiut din vechime ca având proprietăţi miraculoase pentru sănătatea oamenilor (absoarbe şi elimină ceea ce reprezintă un pericol pentru viaţă - refăcând ceea ce este benefic - ca de pildă purifică apa, protejează organismele de radiaţiile electromagnetice, vindecă diverse afecţiuni, etc.); a şi fost unul dintre motivele pentru care - după topirea calotei glaciare - unii învăţaţi Sudici indicau Nordul ca loc miraculos. În continuare se poate vedea fulerena (structura sferică a carbonului din şunghit, unică pe glob) şi o formă piramidală prelucrată din acel minereu:
În vechime, piatra neagră era un simbol asociat Zeiţei Pământului Gheia / Ghirghe (un exemplu elocvent a fost dat la începutul secolului II î.C. de Romani, care cu statuia de meteorit negru a Gherghiţiei din prima capitală a Frigiei / Anatolia au inaugurat în capitala lor primul Templu pe Colina Vaticanului, cinstind acolo Tronul Marii Mame / Sfântul Scaun, acum putând fi ocupat doar de un catolic: papa). Ugro-Finicii şi-au explicat dintotdeauna o seamă de boli prin profanarea sau necurăţenia apelor curgătoare; “izvoarele tămăduitoare” aveau “apă vie”, cu virtuţi binefăcătoare în care se concentrau valenţele germinative şi creaturale ale apei primordiale: apa, prin puterea sa Magică, putea “absorbi” răul, datorită potenţelor sale de asimilare şi dezintegrare a tuturor “formelor”. Purificarea prin apă se datora proprietăţii de a dezintegra orice formă şi de a aboli orice istorie; imersiunea echivala cu dizolvarea, pentru renaştere: apa restaura integritatea (apoi, botezul însemna regenerarea spirituală). Pe o hartă Franceză din 1720 se poate vedea regiunea Rusă denumită Cargapol / Kargopol, aflată în zona Kurgană din răsăritul Lacului Onega / respectiv din E Kareliei (este în Bazinul Râului Onega, ce curge în Marea Albă):
Pe malurile acelor ape Kareliene (cele mai mari Lacuri din Europa) e cea mai mare aglomerare de petroglife neolitice din lume - ca de exemplu la Capul Peri Nos de pe malul Rus al Lacului Onega, etc. - reliefând că Marea Mamă era stăpâna Soarelui.
În 2011, cercetătoarea Suomi = Finică / Finlandeză Eeva Lehtinen (cu profilul genetic patern Gherga), a semnalat existenţa numelui Gerga - având dublă corespondenţă, nu numai onomastică, ci şi genetică, cu Gherga din România - în Karelia, de exemplu în Jaakima / 61,31 lat. N, 30,07 long. E, lângă Lacul “Al-Doga” = “La-Doga” / Ladoga, cel mai mare Lac din Europa, cu un Bazin colector în suprafaţă mai mare decât România, oglinda având-o de 17700 kmp, la graniţa Rusiei cu Suomi / Finlanda, vecin cu Lacul Onega; Râul Neva - la gura căruia, în Golful Finic al Mării Baltice, se află fosta capitală Petersburg a Rusiei țariste - numele Râului însemnând “Mlăștinos” în Finică, respectiv “Nova” = “Canal” în Estonă, deversează apele Lacului Ladoga (etimologia pentru “nave” sau “navigare” ar fi legată cu ceea ce făceau cei din zonă, din vechi vremuri): în ciuda lungimii de doar 74 km, Râul Neva are cel mai mare debit din Europa după debitele Fluviilor Volga / “Ră”, Dunăre / “Dună-Re” și Rin.
Bazinul Neva
(pe Sudicul Volkhov a fost capitala Garða a lui Rurik - primul rege Rus - genetic Gherga)
Karelia - împărţită acum de Rusia şi Suomi / Finlanda - este cunoscută ca “Țara Lacurilor” (are mii de Lacuri, de la cel mai mare Lac din Europa, până la cel mai mic Lac din Europa, rămase din topirea calotei polare din ultima glaciaţiune: Suomi / Finlanda - exceptând imensa Rusie - e cea mai umedă Țară Europeană şi gruparea celor genetic Gherga în areal nu-i deloc întâmplătoare, căci confirmă şi prin acest mod ceea ce a fost locuirea acvatică Atlantă, prin retragerea Hiperboree post-diluviană spre Cercul Arctic din fostul Imperiu Atlant centrat pe Pont, care cu reţeaua sa hidrografică Nordică a fost “leagănul” celor migraţi către marginea calotei polare).
Navă străveche în Suomi / Finlanda
Karelia / Karjala - iniţial fiind Karja, conform lingvistului Riho Grunthal, ca denumire derivată în secolul VIII acolo din numele neamului dominant Garðar - este regiunea Nord Europeană dintre Marea Albă și Marea Baltică (având în Europa cea mai mare grupare genetică “N” ca a Gherga, însă familiile cu acelaşi model genetic patern au acum numele foarte diverse, îndeosebi ca o urmare matriliniară din vechime, când transmiterea numelor era pe linie maternă: pe vremuri, familiile erau ştiute mai ales după numele mamei, abia din Evul Mediu înmulţindu-se utilizările ca “fiica tatălui”, numele de familii mai deosebindu-se şi după locaţiile unde trăiau - pe malurile unor ape, în anumite localităţi, ş.a. - după ocupaţiile lor de bază / în care excelau profesional, etc., doar recent istoric consolidându-se fixarea nominală patriarhală, astfel încât azi inclusiv în N European sunt diferențe între şablonul genetic şi tiparul onomastic; mai mult, de exemplu în Islanda - Insulă Nord Europeană aflată în mijlocul Oceanului Atlantic - autohtonii nici nu au nume de familie). În prezent, cel mai răspândit nume de familie din Suomi / Finlanda e Korhonen, format din “Korho” / “Korhu” însemnând în dialectul E Finic “mândru” / “bogat” şi sufixul “nen”, o reminiscenţă de la “nun” pentru “prunc” / “prinţ”: Korho-nen = pruncul Korho / prinţul Korho (o rezonanţă a străvechiului Gorgo). Tradiţionalele ţesături Kareliene (majoritatea alb-roşii) se numesc “Kaspaikka”, cu motive stilizate de păsări sacre, Arborele Vieţii, etc.:
Este de remarcat că între Nordica Karja / acum Karelia şi Sudica Karia / Caria, din V Anatoliei au fost legături masive, documentate din Epoca Pietrei până la începutul Evului Mediu, Gherga fiind prezent în ambele regiuni (de pildă, atât la vechii Greci, cât şi la Saami, hainele scurte - utile mişcărilor - având mâneci lungi, se numeau “kerake” / în Turcia termenul se mai foloseşte rar iar în lume şi azi, însă sub forma “caraco”); la sfârșitul mileniului I, în Estul Europei se învecinau Turkii din S cu Finicii din N, cele 2 popoare fiind despărțite de ivirea Rușilor / Varegilor. Acum, populaţiile din grupul genetic “N” ca al Gherga sunt aproximativ egale ca mărimi în Turcia şi Suomi / Finlanda (aproape 3 milioane de oameni în fiecare dintre acele 2 Țări: cele mai mari grupări genetice de populaţii tip Gherga din Europa, cu concentrațiile cele mai mari în centrul Anatoliei / Turcia și Karelia / Finlanda).
Procentajul genetic uman masculin azi în Turcia
Se poate facil observa că răspândirea genetică Gherga între Karia / Turcia şi Karja / Finlanda - în număr echilibrat şi de mărimea milioanelor - corespunde exact retragerii de-a lungul timpului a apelor rezultate din topirea gheţurilor ultimei calote polare Nordice: prima așezare la granița Asiei cu Europa a bărbaților genetic Gherga a fost în urmă cu circa 9 milenii ca riveranii Lacului Pontic / Atlant (de unde s-au regăsit ulterior populațiile de ordinul milioanelor din S / Anatolia și din N / până în Finlanda); comunicările preluate de Ruși / Varegi la sfârșitul mileniului I între Nordica Mare Baltică și Sudicele Mări Caspică și Neagră au demarcat pe locurile lor actuale bărbații genetic Gherga.
Mormânt Antic Gherga în Caria / V Anatoliei
O echipă internaţională de geneticieni, de la Universităţi din Italia şi Germania, coordonată de Alessandro Achilli, a observat surprinzătoarea legătură genetică pe linie maternă între Berberii N Africani şi Saami Scandinavi printr-un studiu publicat de către “Jurnalul American de genetică umană” în 2005; în 2010, cercetătorii Diego Marin, Ivan Minella şi Erik Schievenin au scris că “Petroglifele din Munţii Fezzan / Libia înfăţişează femei purtând tichia conică a Amazoanelor, căci în Sahara matriarhatul era la putere în paleolitic: aşa erau reprezentările Marii Mame, cult anterior sosirii Pelasgilor în Europa. Încă şi azi, Berberii se auto-numesc ‘Amazigh’ iar în societatea lor femeile deţin poziţii importante”. Saami - peste trei sferturi dintre ei fiind Caucazieni, conform cercetării Cavalli Sforza din 2006 dar şi a altora, Saami numind pe toți oamenii diferiți de ei ca Dacca - au fost inventatorii schiurilor şi fac distincţie în peisajul genetic European, fiind foarte deosebiţi de restul continentului. De altfel, în 1929 antropoloaga Americană Grace Murray a scris în cartea “Rituri şi ceremonii antice” că “primitivii Kergi - sau Circasianii în variantă Italiană / Cherchezii în variantă Turcă, însemnând Caucazienii Nordici - erau înalţi, majoritatea şateni, cu ochi verzi, femeile lor măritate având tatuaje pe ceafă; îşi legau oase lustruite de tălpi pentru a se deplasa pe zăpada îngheţată şi pe gheaţă, cu mare viteză”. (În Turcă - e de reținut că Medieval Turkii și Finicii s-au învecinat în Câmpia Est Europeană - termenul pentru “nea” / “zăpadă” e “kar”, la Kareli fiind “lumi”; Românii uneori zic luminii puternice că e strălucitoare = “stră-lucitoare” ca neaua / zăpada).
În prezent, “ziua unităţii naţionale” din Karelia Rusă e sărbătorită prin Festivalul Kerghi / Kergi. Cercetătorul Aleksandr Natveev din Ekaterinburg - capitala Urală - în studiul “Substratul toponimelor Saami din Rusia Nordică” din 2004 a scris: “În Bazinul Râului Jerga din Rusia, numeroase terenuri şi păduri şi-au păstrat rădăcinile toponimelor Saami, forme ce denotă că acolo vorbitorii Finici i-au înlocuit la un anumit moment din istorie pe străvechii Saami”. În 2005, cercetătoarea Americană Melissa Stroud a scris despre originea genetică Saami: “Începutul Laponilor / Saami e complex și dificil de urmărit; e strâns legat de al Finicilor: ambele populații vorbesc Finico-Ugric și sunt reciproc asociate. Există consensul că Saami au fost primii locuitori ai Nordului European. Genele Saami sunt diferite de ale celorlalți Finico-Ugri Europeni, deosebiri fiind chiar și în cadrul heterogen Saami, ceea ce întărește concluzia că populația e mai degrabă bazată pe modul său anumit de viață decât ca având o anumită componentă genetică. Din vremea glaciațiunii - începând cu Karelia - Saami au trăit în izolare față de restul lumii timp de câteva milenii; patern, în areal au fost identificate 2 mari linii fondatoare masculine, una Saami și una Finică. În ultimul timp, s-a crezut că au migrat dinspre răsărit și că aveau fond genetic din Asia mai degrabă decât European (presupunându-se un fond Mongoloid); această falsă credință a fost indusă îndeosebi de lingviști, datorită limbilor Finico-Ugre provenind din E. În realitate, trăsăturile Mongoloide nu apar într-o rată medie mai mare ca la ceilalți Europeni: un mare număr de date indică proveniența lor dintr-o zonă mai apropiată de casa lor curentă, testarea genetică punând capăt concluziilor eronate despre originea lor strict Asiatică. Cu ajutorul tehnologiilor Moderne, s-a demonstrat că Saamii și Finicii au deviat dintr-un străvechi grup European, înaintea diversificărilor lingvistice și culturale ulterioare: fenotipurile Saami și Finic sunt identice cu cele Europene, ei totuși formând populații heterogene în înfățișarea fizică (pigmentări datorate adaptărilor la radiații ultraviolete scăzute, polimorfisme ca urmări ale efectului fondator și nu selecției sexuale, etc.; dimensiunile craniilor sau pomeții ridicați pentru mestecarea hranei dure n-au relevanțele considerate majore în studiile trecutului). Așadar, s-au stabilit atât rădăcinile lor din Europa, cât și izolarea lor îndelungată. Cu toate acestea, la un moment dat au apărut Finicii. Cine formează această populație? Când a intrat în existență? De ce sunt legături istorice cu Saami? Ei bine, cele 2 grupuri aparțin aceleiași familii lingvistice, cu răspândire cândva în răsăritul Baltic și din N German până în Scandinavia; acum în areal se vorbesc limbi Indo-Europene, Saamii și Finicii menținându-și identitatea separată, cu influența Uralică: în urmă cu milenii, ambele populații au provenit din același grup European, Finicii aducând agricultura. Laponii vorbesc chiar un grai mai vechi decât al tuturor iar numeroase toponime din N European - mai ales nume de ape - nu au rădăcini lingvistice Urale ori Finico-Ugre. Până acum, știința a cam greșit în privința istoriei Saami și încă există o mare cantitate de informații pentru a elucida misterul istoric al trecutului foarte vechi Saami”.
Golful Finic
Senatorul Gaius Tacitus, care din anul 112 până la moartea sa a guvernat Caria / Karia pentru Romani, în lucrarea “Privind originea şi situaţia Germanicilor” pe care a scris-o în anul 98 - pe atunci Anatoliana Karia deja aparţinea Imperiului Roman - a menţionat populaţiile din răsărit / Est, de Aesti / Estonii de azi şi cea de la finele lumii descrise de el, formată din Fenni / cei din Finlanda de astăzi (vechii Greci numeau Nordicii extremi - inclusiv de la Marea Baltică - ca “HyperBorei”); privind Nemții, cei mai răsăriteni dintre ei - aflați pe cursul Dunării mijlocii - sunt în Austria, adică Osterreich / “Oster-reich”, însemnând “Regatul Estic”. Lennart Meri, preşedintele Estoniei 1992-2001, Țară numită “Viro” de către Finici, a catalogat Saami ca “populaţia lebedei”, ce este pasărea naţională a Finlandei (încă din mare vechime, şamanii Sameni / Saami călăreau lebede, păsările acvatice stimate Baltic, aşa cum mai la Sud erau iubite berzele). Distanţa dintre Tallinn 59,56 lat. N, 24,44 long. E capitala Estoniei / fostă Kalevan şi Helsinki 60,10 lat. N, 24,56 long. E / capitala Finlandei este de 50 km - cea mai mică distanţă din lume între 2 capitale - în capătul Estic al Golfului Finic dintre ele fiind Sankt Petersburg 59,57 lat. N, 30,19 long. E, cel mai mare oraș al Rusiei după Moscova (oraşul Karelian ce a fost capitala Imperiului Rus atunci când acela a dobândit cel mai mare teritoriu din lume); aflat pe țărmul Sudic al Golfului Finic - coastă știută cu vechiul nume Revala - capitala Estonă și-a avut Medieval, cu mențiune documentară în 1154, denumirea după un cârmuitor Kalev / Caleb (poate Khazar, numele fiind cel purtat de tatăl adevărat al profetului Moise, însemnând “Câine”): așa ceva însemna o migrare dinspre S acolo, ceea ce nu era deloc neobișnuit pe atunci (când clima s-a încălzit puternic). Populaţiile din jurul Golfului Finic - Finicii / Finlandezii, Karelii şi Estonii - sunt din aceeaşi mare familie Finico-Ugră, în care prezenţa genetică Gherga este însemnată.
Segmentele genetice Gherga
Australianul Wade Cox, în “Originea genetică a naţiunilor” din 2007, a făcut legături inclusiv biblice reconfirmate de surse istorice, în arborele genetic uman, dezvoltat convenţional de la grupul primitiv bărbătesc / iniţial “A”, ca la Adam, prezenţa actuală Gherga în grupul “N” - din 2013 reconsiderat ca “X” - indicând o ramură evolutivă faţă de mulţi alţi oameni (ultimele litere fiind cele mai recente); de altfel, în studiul “Structura dihotomică a haplogrupului masculin N” din 2015 desfășurat de Chinezii de la Universitățile din Tibet, Jilin și Shangai - printre care au fost implicați specialiștii Long-Li Kang, Shi Yan și Li Jin - a fost discutată mutarea ramurii “LLY22G” separat de “N”, fiind considerată specială genetic datorită palindromiei sale: așa ceva individualizează științific tiparul genetic Gherga chiar ca straniu. O versiune opusă susţine că mutaţiile nu sunt decât de 2 feluri: neutre (cele care nu scad capacitatea de supravieţuire) şi degenerative - cele care duc la slăbire sau dispariţie - astfel mutaţiile neaducând nimic nou, ci doar reducând ceea ce deja există. Aceasta se explică şi prin cele 2 modele, de orientare evoluţionistă (înmulţirea prin mecanismul transformărilor, de la simplu la complex) sau de orientare creaţionistă (diversificarea pe baza potenţialului mare de variabilitate genetică); e de observat că nici o mărturie stră/veche nu s-a referit la evoluţia omului, ci doar la un aspect: omul a fost creat, prin intervenţie divină.
Parcursul Homo Sapiens
Dr. Richard Dawkins - evoluţionist Britanic - a scris în “Gena egoistă”: “Deşi evoluţia poate să pară, într-un sens destul de vag, un ‘lucru bun’, mai ales de vreme ce oamenii îi sunt produsul, în realitate nimic nu ‘vrea’ să evolueze. Evoluţia este ceva care se petrece, vrând-nevrând, în pofida tuturor eforturilor prin care genele încearcă s-o împiedice de a se produce. O genă călătoreşte intactă de la bunic la nepot, trecând de-a dreptul prin generaţia intermediară, fără a se contopi cu alte gene. Dacă genele s-ar amesteca tot timpul unele cu altele, selecţia naturală - aşa cum o înţelegem acum - ar fi imposibilă. Noi putem spera să trăim câteva decenii; genele însă au o speranţă de viaţă ce trebuie măsurată nu în decenii, ci în multe milenii. Reproducerea sexuată nu este replicare. Aşa cum o populaţie este contaminată de altă populaţie, tot astfel posteritatea unui individ e contaminată de cea a partenerei sexuale. Copiii voştri sunt numai jumătate din voi, nepoţii voştri numai un sfert. În câteva generaţii, nu puteţi spera mai mult decât un mare număr de descendenţi, fiecare dintre ei purtând numai o mică parte din dvs. - câteva gene - chiar dacă vreo câţiva vă poartă (de asemenea) şi numele. Indivizii nu sunt lucruri stabile, ci trecătoare. La rândul lor, cromozomii se amestecă şi cad în uitare, ca nişte mâini la jocurile de cărţi, de îndată ce au fost jucate. Dar cărţile de joc supravieţuiesc repetatelor amestecări. Cărţile de joc sunt genele. Genele nu sunt distruse, doar îşi schimbă partenerii şi merg mai departe. Ele sunt replicatorii iar noi suntem mecanismele lor de supravieţuire. Atunci când ne-am îndeplinit misiunea suntem înlocuiţi; genele însă supravieţuiesc. Gena se defineşte ca o bucată de cromozom, îndeajuns de scurtă ca să dureze, potenţial, suficient de mult timp încât să funcţioneze drept unitate semnificativă de selecţie naturală. Atunci când 2 gene - precum cea de ochi căprui şi cea de ochi albaştri - rivalizează pentru acelaşi sector al cromozomului, ele se numesc ‘alele’ una faţă de cealaltă (sinonime cu rivale). Genele concurează direct cu alelele lor pentru supravieţuire, de vreme ce alelele lor din fondul genetic sunt rivale în lupta pentru un loc în cromozomii generaţiilor viitoare. Orice genă care se comportă în aşa fel încât să-şi sporească propriile şanse de supravieţuire în cadrul fondului genetic, pe seama alelelor sale, va tinde - prin definiţie - să supravieţuiască. Gena este unitatea de bază a egoismului. Fără îndoială că unii dintre verii sau unchii dvs. au murit în copilărie, însă nici unul dintre strămoşii dvs. n-a făcut-o; strămoşii n-au murit niciodată la tinereţe! Un trup nu arată ca şi cum ar fi produsul unei federaţii libere şi temporare de agenţi genetici care abia dacă au timp a face cunoştinţă unii cu alţii, înainte de a se îmbarca în spermatozoizi şi în ovule pentru a face pasul următor al marii diaspore genetice. El are un creier devotat răspunderilor sale, care coordonează o asociaţie de mădulare şi organe de simţ, în vederea unui scop. Trupul arată şi se comportă ca un agent destul de energic, cu drepturi depline. Toate genele arată la fel, exact aşa cum şi toate benzile magnetice de înregistrări audio sau video arată la fel. Diferenţele importante dintre gene se manifestă numai în EFECTELE lor. Un penis uman în erecţie poate fi atât de tare şi de băţos, încât lumea se miră, în glumă, că n-are nici un os pe dinăuntru. Este real faptul că multe mamifere posedă un os de întărire ‘os penis’, care ajută erecţia. Mai mult decât atât, este ceva obişnuit la primate; până şi cimpanzeul posedă aşa ceva, deşi - ce-i drept - e unul foarte mic, care se poate afla, din punct de vedere evolutiv, pe cale de dispariţie. Pare să fi existat o tendinţă de reducere a osului penian la primate. Oamenii se bizuie întru totul pe un sistem hidraulic de pompare, pe care nimeni nu poate să-l simtă ca fiind un mod de procedură întortocheat. Şi - după cum bine se ştie - erecţia poate să eşueze (fapt nefericit, folosind cea mai atenuantă expresie, pentru succesul reproductiv). Care este remediul evident? Un os în penis, fireşte. Atunci, noi de ce nu avem unul? La oameni, erecţia se realizează numai prin presiunea sângelui. Nu este plauzibilă sugestia că tăria erecţiei ar fi un echivalent al tensiometrului, utilizat de femele pentru a examina starea de sănătate a masculilor. Dacă, din orice motiv, eşecul erecţiei este un sensibil şi timpuriu semnal de boală, fizică sau mentală, o versiune a teoriei poate fi operaţională. Femela nu are nevoie decât de un instrument de nădejde pentru diagnostic. Medicii nu folosesc un test de erecţie în controalele lor generale de rutină, ei preferă a-ţi cere să scoţi limba. (Dar se ştie că erecţia ratată este un simptom de diabet sau de anumite boli neurologice; cel mai adesea, ea este rezultatul unor factori psihologici: anxietate, depresie, pierderea încrederii de sine, stres, suprasolicitare şi toate de acest gen). Nu este plauzibilă ideea că, după ce şi-au rafinat prin selecţie naturală aptitudinile de diagnostic, femelele ar putea să culeagă tot felul de informaţii despre sănătatea unui mascul, precum şi despre capacitatea lui de rezistenţă, observând tonusul şi ţinuta penisului său. Un os ar fi însă un obstacol! Oricine ar putea să aibă un os în penis; pentru o erecţie bună, n-ar mai fi nevoie să fii deosebit de sănătos ori de rezistent. Astfel, presiunea selectivă din partea femelelor i-a silit pe masculi să piardă osul penian, deoarece - neajutaţi de acela - doar masculii cu adevărat sănătoşi şi puternici ar putea prezenta o erecţie completă iar femelele ar putea să pună un diagnostic nedistorsionat”. Grupul “N” al lui Gherga se poate vedea în schema următoare, pe cel mai recent nivel al profilului genetic uman patern:
Mutaţiile genetice - fie “pozitive”, “neutre” ori “negative” - se datorează influenţei mediului şi constituie sursele de noi caractere; atunci când apar - foarte rar - rezultă că verişorii au acelaşi tipar genetic dar fraţii nu (ele au apărut şi datorită încrucişărilor dintre rude, deoarece piramidele genealogice nu puteau fi infinite, nimeni nefiind “pur”: matematic, nici un om actual nu poate descinde mai devreme de Evul Mediu decât din rude / la intersecţia maximă a 36 de generaţii în urmă; în istorie au fost încrucişări între fraţi, părinţi şi copii, veri, etc., cu timpul societăţile impunând restricţii combinaţiilor apropiate iar în timpul istoric, de-a lungul a sute de generaţii - cu valabilitate la oricine - trebuie admis că rudele s-au împreunat de multe ori, cu atât mai mult cu cât a fost mai în vechime ori în zone mai izolate). De exemplu, la verii primari în mod sigur procentajul fiecăruia de câte un sfert - 25% - e comun (cel puțin, căci poate fi și mai mult, în funcție de înrudirile părinților). O realitate a amestecului uman continuu - din care au tot ieşit noile generaţii - n-a făcut decât să alimenteze în diverse Culturi tematica “reîncarnărilor” (şi fenomenul regresiilor la “vieţile anterioare”); toţi oamenii au provenit de fapt mereu şi mereu din acelaşi “aluat”, periodicitatea concretă ale reproducerilor fiind de câteva secole la majoritatea (mai degrabă decât cea rară milenară la o parte umană minoritară): astfel, reproducerile / replicile sau avatarurile / “clonele” îşi au confirmate existenţele (atât fizic - probate de mărturii “la cald” - cât şi prin calcul “la rece”).

Oricine poate socoti că pentru cineva, în urmă cu o generaţie = 2 părinţi, în urmă cu 2 generaţii = 4 bunici, în urmă cu 3 generaţii = 8 străbunici, în urmă cu 4 generaţii = 16 bunici ai bunicilor, în urmă cu 5 generaţii = 32 străbunici ai bunicilor, în urmă cu 10 generaţii = 1024 persoane, în urmă cu 20 generaţii = 1048576 persoane, în urmă cu 30 generaţii = 1073741824 persoane, ş.a.m.d. (similar despre puterile lui 2, un exemplu practic e și exercițiul împăturirii aceleiași coli de hârtie de 20 ori de pildă, fapt fizic nereușit de nimeni); deja Medieval - puterile lui 2 demonstrând asta - pentru existenţa oricui este epuizată populaţia planetei (peste un milion de fişe pentru doar 20 de generaţii - în locul actualului exemplu prin circa 2 mii de pagini a filogeniei Gherga / cu tot cu imagini, acoperind însă de 20 ori mai multe generaţii - justifică de ce nimeni prin prezentarea propriei origini n-a fişat vreodată o bună parte a omenirii care a existat şi de aceea nimeni n-are vreo genealogie extinsă, colosala bază de date fiind “misiune imposibilă”: pe de o parte, există dificultatea realizării iar pe de altă parte - chiar imaginând o genealogie maximă - însuşi o viaţă de om n-ar ajunge pentru parcurgerea sa, deci produsul integral, presupus complet făcut, în lipsa vreunui utilizator uman concret fiind fără folos). Privind altfel chestiunea, față de imensa situație - păstrând durata limitată la ultimele 10 milenii - abordarea prin această lucrare a mai fost triplu redusă, deoarece referințele din “Originea Gherga”:

·         din totalul alfabetic a urmărit mai ales persoanele Gherga / deci începând cu litera “G”

·         din totalul genetic a urmărit în special persoanele din haplogrupul “N” / acum “X”

·         din filiație a urmărit îndeosebi descendențele persoanelor pe linie paternă (din tată-n fiu)

Dr. Richard Dawkins de la Universitatea Oxford în “Un râu pornit din Eden” din 1995 a scris: “Începem cu un exerciţiu de pur raţionament (relevanţa lui va deveni curând limpede): Ai 2 părinţi, 4 bunici, 8 străbunici, ş.a.m.d. Ne întoarcem cu ‘g’ în urmă generaţii şi numărul strămoşilor este 2 înmulţit cu el însuşi de ‘g’ ori: 2 la puterea ‘g’. Deci - prin calcul pur teoretic - constatăm că aşa ceva nu este posibil. Ca să ne convingem noi înşine de aceasta trebuie doar să ne întoarcem puţin în timp, să zicem, pe vremea lui Iisus, cu aproape 2 milenii în urmă. Dacă presupunem (fără a exagera), 4 generaţii pe secol - adică faptul că oamenii se cunună şi nasc copii în medie la vârsta de 25 de ani - 2 milenii totalizează numai 80 de generaţii. Cifra reală este probabil mai mare (până de curând multe femei deveneau mame la o vârstă foarte fragedă) dar acesta este doar un calcul simplu iar concluzia este aceeaşi indiferent de asemenea detalii. 2 multiplicat cu 2 de 80 de ori este un număr formidabil, un trilion de trilioane. Ai avut un milion de milioane de milioane de milioane de strămoşi care erau contemporanii lui Iisus. Şi la fel am avut şi eu. Dar întreaga populaţie a lumii la acea dată era o fracţiune neglijabilă din numărul strămoşilor pe care tocmai i-ai calculat. Evident, am greşit undeva, dar unde? Am făcut calculul corect. Singura greşeală a constat în presupunerea dublării numărului în fiecare generaţie. De fapt, am uitat că rudele se cunună. Presupun că fiecare avem 8 străbunici. Dar orice copil rezultat din cununia între veri primari are doar 6 străbunici, deoarece bunicii comuni ai verilor sunt străbunicii copiilor. ‘Şi ce-i cu asta?’ ai putea întreba. Oamenii se cunună întâmplător cu rudele lor dar cu siguranţă nu se întâmplă suficient de des ca acel fapt să fie luat în calcul? Ba da, trebuie, deoarece ‘rudă’ include veri de gradul 2, 5, 16, ş.a.m.d. Când iei în calcul veri atât de îndepărtaţi, fiecare cununie este una dintre rude. Auzi uneori oameni care se laudă că sunt rude îndepărtate ale reginei dar e mai degrabă o vanitate a lor, pentru că noi toţi suntem rude îndepărtate ale reginei - şi cu toţi ceilalţi - din mai multe puncte de vedere decât vor putea fi stabilite vreodată. Singurul aspect special al regalităţii şi aristocraţiei este că în cazul lor se poate stabili înrudirea cu exactitate. Rezultatul e că suntem rude mult mai apropiate unii cu alţii decât ne închipuim în mod normal şi că avem mai puţini strămoşi decât arată calculul simplu. Modelul ascendenţei ce ne-a condus la calcularea unui număr exagerat de strămoşi a fost un arbore care se ramifica la infinit. Întors cu susul în jos - şi la fel de greşit - este modelul arborelui descendenţei. Un individ obişnuit are 2 copii, 4 nepoţi, 8 strănepoţi, ş.a.m.d. în jos spre imposibile trilioane de descendenţi peste câteva secole. Un model mult mai realist - al ascendenţei şi descendenţei - este râul de gene care curge: între malurile sale, genele sunt un râu ce se rostogoleşte la infinit prin timp. Curenţii se învolburează, se despart şi se unesc din nou tot aşa cum genele se amestecă şi se despart mergând pe râul timpului. Scoate la interval o găleată de apă din diverse puncte aflate de-a lungul râului. Perechi de molecule din găleată au mai fost companioane înainte - la interval - în timpul înaintării lor pe râu în jos şi vor mai fi companioane încă o dată; ele au fost - de asemenea - foarte îndepărtate în trecut şi vor fi din nou. Este greu să stabileşti punctele de contact, însă putem matematic fi siguri că, dacă 2 gene nu sunt în contact într-un anumit loc, nu va trebui să căutăm departe, în ambele direcţii de-a lungul râului, până când ele se vor găsi din nou împreună. Să presupunem că eşti cu un grup mare de oameni - să zicem la un concert sau la un meci de fotbal - priveşti în jur publicul şi reflectezi asupra următorului lucru: dacă vei avea totuşi câţiva descendenţi în viitorul îndepărtat, există probabil oameni la acelaşi concert ale căror mâini le poţi strânge în calitate de co-ancestori ai viitorilor tăi descendenţi; co-bunicii aceloraşi copii de obicei ştiu că sunt co-ancestori şi aceasta trebuie să le dea lor un anumit sentiment de afinitate, fie că le place, fie că nu le place. Se pot uita unul la altul spunând: ‘Ei bine, pot să nu-l plac prea mult, însă ADN-ul lui este amestecat cu al meu în nepotul nostru comun şi putem spera să avem descendenţi comuni în viitor, mult timp după ce nu vom mai fi; desigur, asta crează o legătură între noi’. Dar părerea mea este că - dacă totuşi vei fi binecuvântat cu descendenţi - unii dintre străinii de la concert vor fi probabil co-ancestorii tăi. Poţi observa publicul şi să meditezi care indivizi - bărbat sau femeie - sunt meniţi să aibă descendenţi comuni cu tine şi care nu. Tu şi cu mine - oricine ai fi şi orice culoare sau sex ai avea - putem fi foarte bine co-ancestori. ADN-ul tău poate fi destinat să se amestece cu al meu. Salutări! Ronald Fisher - părintele statisticii moderne - a spus în 1930: ‘Doar barierele geografice şi alte bariere care se interpun relaţiilor sexuale între diferiţi oameni împiedică întreaga specie umană să aibă - cu excepţia ultimului mileniu - practic o origine identică. Ascendenţa membrilor unei aceleiaşi naţii poate fi puţin diferită după 5 secole; la 2 milenii, singurele diferenţe care s-ar părea că rămân ar fi acelea dintre etnografiile distincte: acestea pot fi într-adevăr extrem de vechi, însă s-ar întâmpla numai în cazul în care pentru un timp îndelungat schimbul de sânge între grupurile separate ar fi aproape inexistent’. Este tentant să compari ADN-ul fiecăruia dintre noi cu o Biblie de familie. ADN-ul este o bucată de text foarte lungă, scrisă cu alfabet de 4 litere (A, C, G şi T, de la adenină, citozină, guanină şi timină / bazele azotate din ADN); literele au fost meticulos copiate de la strămoşii noştri - şi numai de la ei - cu o remarcabilă fidelitate, chiar în cazul unor strămoşi foarte îndepărtaţi. Testele ADN prelevate au fost comparate - cu mare succes, literă cu literă - pentru a construi arbori genealogici; e chiar posibil să pui datele pe ramuri”.
De altfel, în secolul XXI actuala regină Britanică descinde direct, fiind “de sânge” - ca parte a generaţiei 16 - din nobila Ghergană Rada, sora marelui pârcălab Gherghina al Ţării Româneşti din secolul XV (cu care era cumnat Vodă Vlad “Ţepeş” / “Dracula”); anterior acelei descendențe, alți monarhi Britanici au fost înrudiți cu Gherganii (ca de pildă după ce Anabella Drummond - strănepoată a Gherganului domnitor Negru Vodă al Românilor din secolul XI - a devenit în 1390 regina Scoțienilor). Nu doar calculele, ci şi evidenţele istorice documentate au relevat la Ghergani uneori cununii între rude, alteori lupte între rude. Deosebiri genetice Gherga au apărut prin botez, însuşiri în diverse circumstanţe ale numelui, adulter ori viol, etc.; diferite ramuri Gherga au dispărut de-a lungul vremurilor - când linia paternă a acelora s-a întrerupt - fie datorită extincţiilor violente prin războaie, boli, etc., fie prin urmaşe doar feminine / ajungându-se la lipsa numelui (şi doar uneori a neamului). După cum acelaşi tipar genetic se regăseşte la oameni cu diverse nume, e şi invers: acelaşi tipar onomastic se regăseşte la oameni diferiţi genetic; aşa după cum în prezent grupul genetic “N” se găseşte la Gherga şi la multe alte nume, în mod similar numele Gherga - inclusiv derivatele sale - acum există nu numai la cei marcaţi genetic patern “N”, ci şi la unii cu alte gene (spre exemplu, orfanii crescuţi în devălmăşie de către supravieţuitori după unele molime ori lupte preluau diverse nume, căci fie ajungeau de nerecunoscut, fie nu mai erau cei apţi să-i recunoască). Corespunzător probelor istorice, filonul principal patern Gherga actual este genetic “N”.
Arborele genetic uman masculin
În 2017, Dr. Oleg Balanovsky de la “Institutul Genetic Rus” a spus că oamenii își identifică relativ bine rudele pe circa 5 generații iar în profunzimea trecutului pentru mai multe generații ajută studiile genetice mai bine ca studiile genealogice; astfel, nu doar matematic, ci și genetic se confirmă înrudirile pe măsura aprofundării generațiilor: de exemplu, reperarea genetică a unei rude cu - de pildă - 30 de generații în urmă redă și rudele ulterioare ca veri de rang 29, 28, etc. (în plus, la unele neamuri - mai sedentare - putându-se identifica înrudiri atât pe linie paternă, cât și pe linie maternă). Indiferent de toate acestea, înaintea Potopului - pe măsură ce animalele mari, între care mamuţii, erau în număr tot mai mic - profilul Gherga a fost tot mai pronunțat de sedentarizare, înlocuind vânătoarea cu domesticirea animalelor (începând cu câinii ce se trag din lupii cenuşii) şi practicând pescuitul; imaginea lupului era benefică: deoarece vede în întuneric, lupul era simbolul luminii, al soarelui şi al focului (forţa şi ardoarea lui în luptă l-a făcut simbolul războinicilor, care practicau ca tehnică de luptă urgia - năpasta dezlănţuită prin atac colectiv - fonetic şi structural fiind în legătură cu Gherga, inclusiv targa fiind etimologic astfel legată).
Mamut
În “Istoria ideilor şi credinţelor religioase”, Dr. Mircea Eliade a scris ce a fost după Potop: “Un anumit număr de vânători - care refuzau să participe la economia cultivatorilor - au fost folosiţi ca apărători ai satelor (la început împotriva fiarelor sălbatice care îi hărţuiau pe sedentari şi distrugeau ogoarele, iar mai târziu împotriva tâlharilor); primele organizaţii militare s-au constituit pornind de la acele grupuri de vânători, apărători ai satelor (războinicii şi aristocraţiile militare au prelungit simbolismul şi ideologia vânătorului exemplar). După mai multe milenii de la triumful economiei agricole, invaziile şi cuceririle indo-europenilor au fost întreprinse sub semnul vânătorului prin excelenţă, al carnasierului. Membrii confreriilor militare indo-europene şi cavalerii nomazi ai Asiei Centrale se comportau faţă de populaţiile sedentare pe care le atacau asemeni carnasierilor ce vânează, sugrumă şi devoră erbivorele stepelor sau vitele ţăranilor. Numeroase triburi indo-europene şi turco-mongole aveau ca etnonimi animale de pradă (în special lupul)”. Se ştie că primele animale domesticite pentru hrană au fost porcii, ce se trag din mistreţi, apoi vitele şi oile - domesticite întâi, acum aproape 10 milenii, în Bazinul Ghargar / în prezent Valea Indului - respectiv caprele în Munţii Zagros din Iran, etc. (Gherga a fost printre cei care au domesticit câinii, caprele, caii, ş.a.); e de remarcat că fina lână a caprei, cu care în Caşmir se fac şi în prezent şaluri celebre în toată lumea, este numită şi azi “kork” (Hindu-stan e N Indiei, în opoziţie cu Deccan, ce e S Indiei): spre sfârşitul Epocii Pietrei, în Orientul Apropiat şi Vechea Europă a dobândit mare popularitate “gaida”, instrumentul muzical a cărei confecţionare e din piele de capră (încă numit aşa în S Dunării, denumit cimpoi în N Dunării).
Cimpoi
Sub influenţa “gaida”, în limbile Germanice se foloseşte “goat” pentru capră, pentru Dumnezeu “Gott” în Germană iar de exemplu - cu aceeaşi etimologie - “kid” în Engleză e “pruncul”, dintotdeauna văzut ca dar divin şi deoarece regalitatea a provenit din Cer, copilul regesc era “prinţul” (toate aceste derivate Gherga s-au manifestat de pildă şi prin numele populaţiei Gută ce domina la sfârşitul Epocii Pietrei Munţii Zagros din Iran / locul unde au fost domesticite pentru întâia dată în lume caprele, vechii Greci numind ţapii “tragos” iar “tragedia” - acţiunea încheiată printr-o catastrofă - derivând din aşa ceva, un străvechi exemplu tragic, implicându-l pe Gherga, fiind Potopul: proto Indo-Europeanul “tork” / “trog” a fost rădăcina atât pentru porcul mistreţ, cât şi pentru ţap); în Evul Mediu s-a ajuns de la Zeul Godan al lumii Gote - după cum l-a notat pe Zeul Odin de exemplu Diaconul Paul = Sirianul Pavel din Alep - deopotrivă la “good” pentru “bun”, “wood” pentru “codru”, “woda” pentru “apă”, etc. Este de observat că post-diluvian în Bazinul Ghargar / Ghaggar din Nordul Gyagar (Indiei) s-a dezvoltat prima Civilizaţie din lume; denumirea o avea de la Gărga - forma Indiană cea mai des folosită pentru Gherga - dată atât marelui Fluviu ce-l forma, populat cu delfini (azi secat, acum într-o albie paralelă cu cea veche fiind Fluviul Ind, cu debit mai mic), cât şi cârmuitorilor de pe malurile sale la începuturi: Gherga / respectiv Gărga (în forma regională). Ca exemplu de pervertire / corupere lingvistică - practicată în N Gyagar / N Indiei de către populaţiile trăind acolo - în prezent este larga gamă a denumirilor unei alte ape curgătoare, traversând regiunea Terai, populată cu delfini în partea sa inferioară, ştiută printr-o largă paletă de denumiri, ca: Ghargara, Ghirwa / Girwa, Gorga, Gagra, Ghaghara, Ghăghara, Ghăghra, Gogra, Karnali, Kauriala, Kauriălă, etc. (are 1080 km, porneşte din Tibet şi se varsă în Gange, Fluviul Zeiţei Ganga), pe acelaşi şablon - după cum au studiat cei mai buni lingvişti ai lumii - ajungându-se în timp şi la transformarea din Gherga în Ghaggar sau din Garga în Ganga / Gange; spre deosebire de rostirea gângavă ori de cea sâsâită orientală, “rârâiala” / rotacizarea - adică particularitatea fonetică de accentuare a consoanei “R” / obişnuit ultima exprimată clar de copii când învaţă vorbirea - tipică Pelasgilor, nu s-a manifestat în N Indiei la Ganga / Gange, ci în Caucaz, la Gargari, de unde s-a răspândit până în Balcani, de exemplu piscul Gargan al Masivului Anatolian Ida fiind denumit Gargaros, populaţia Istro-Română a fost de Rumeri (în loc de Rumâni / Români), etc. În N Indiei = Gyagar, consolidarea Ghaggar ca denumire pentru “Mama Fluviilor” reproducea prin cele 2 silabe ale sale de fapt relaţia Glie-Cer a lui Gherga, prin inversiunea lingvisto-culturală practicată în areal, în exprimarea de acolo Pământul Gha fiind anterior Cerului Ggar, înţelesul Gha-Ggar = Pământ-Cer rămânând acelaşi cu Gher-Ga = Cer-Pământ (specificul regional ducând silabele Gher-ga la rostirea prin rotirea lor, rezultând Ghaggar).
În 1972, Americanul Marshall Sahlins a demonstrat că înaintea Potopului Pontic vânătorii / culegătorii aveau o viaţă îmbelşugată (nu lucrau mai mult de un sfert din zi) şi sedentarizarea s-a datorat măririi perioadei de muncă necesară dobândirii resurselor, pentru că populaţia umană s-a mărit şi astfel şi zona de acoperit pentru asigurarea resurselor s-a mărit, ceea ce în final a schimbat modul de viaţă, determinând oamenii să se apuce după Potopul Pontic de culturi agricole şi creşterea animalelor: orice calcul conduce la constatarea că de-a lungul vieţii, o persoană consumă zeci de tone de hrană. Agricultura a fost o descoperire a femeilor (exista şi o concepţie că femeia dacă prin natură era destinată să fecundeze, atunci ea era presupusă a fi cea mai indicată să ajute creşterea plantelor, aşa că lucra pământul); e de remarcat că nu din alte motive decât cele religioase au început a fi cultivate cerealele, ce prin fermentaţie produceau berea: nu pentru hrană, ci ca băutură sacră / după cum a demonstrat arheologul Canadian Brian Hayden (e de ştiut că prima fabrică de bere de pe teritoriul României Moderne a fost la Timişoara din 1717, când unor întreprinzători Evrei li s-a acordat permisiunea pentru producerea berii în capitala Banatului, scopul fiind însă pecuniar, de făcut bani prin vânzarea sa militarilor Austrieci cantonaţi în garnizoana locală). Gherganii au fost printre cei mai vechi berari din lume, atestări explicite fiind de pildă pe Valea Bârzavei la Berzovia / judeţul Caraş-Severin ori consemnarea berarilor Gherga - hieroglific notaţi Kerke - în mileniul II î.C. la curtea celui mai mare faraon, Ramses II. Miroslava Derenko de la Academia Rusă a observat în 2007 varietatea genetică mai mare a grupului “N” în răsăritul Europei (prezent de la începutul mileniului VI î.C.) decât în Siberia, adică Nordul Asiei; acei oameni generic au fost ştiuţi Antic drept Hiperborei - cu certe influenţe începând din N Gyagar / N Indiei - mărturiile cele mai vechi fiind despre liderii lor că erau Gherga. Hiperboreii erau masiv respectaţi datorită străvechii lor Culturi, primatul pe timpuri fiind acordat nu numai calităţilor, ci şi în baza recunoaşterii celor dintâi în lume; Hiperboreii categoric au precedat Europenii iar valorile lor au constituit bazele dezvoltării Civilizaţiei.
Actuala răspândire a grupului genetic N în lume
În lume, cele mai mari proporţii, prin cele mai ridicate procente ale grupului genetic “N” - căruia îi aparţine Gherga - sunt acum printre populaţiile Turanice de Cheremi / Mari (din Bazinul Ră / Volga, în zona unde s-au stabilit vechi Bulgari / Sciți în secolul VII) 50%, Ciukci 58% (care au crescut inteligenţii câini Siberieni Husky - denumire provenind de la Eskimo / Eschimoşi - cei mai vechi câini din lume, domesticiţi de Homo Sapiens în Gargai / Altai acum 33 de milenii, în plus fiind de ştiut că nici un câine nu deosebeşte culorile), Tofalari 59%, Finici 63%, Komi (din V Munţilor Oral / Ural) 68%, Udmurţi 85% (cei mai roşcaţi oameni din lume, în V Munţilor Ural / Oral) şi Iacuţi / Yakuţi 88% (în Bazinul Siberian Lena - însemnând “Răsărit” - din E Munţilor Ural); în fotografia următoare se poate vedea un Yakut / “Ya-Kut”, pe un cal tipic Yakuților / “Ya-Kuților”:
Turanicii - adică foștii credincioși în Zeul Tură / Tengri, respectiv în Moșul An știut Sumerian “Din Cer” / “văz-duh”, care îl avea ca fiu pe Kayra - cuprinzând popoarele Turcice și Altaico-Urale, au ca principale limbi Altai, Azera, Bașkira, Ciuvașa, Găgăuza, Kazaha, Kârgâza, Nogai, Tătara, Turca, Turkmena, Uigura, Uzbeka, Yakuta / “Ya-Kuta”, ș.a.m.d. (au dispărut “A-Vara” / Avara, Cumana, Pecenega, Scita / vechea Bulgară, etc.); se poate observa apropierea dintre termenul Turanic pentru “ochi” = “goz” și cel pentru “trib” = “oguz” (termenul pentru “federație” = “orda” are echivalentul Românesc “hoarda”). Sumerienii - care în urmă cu milenii, în neolitic, îl venerau pe Anu “Din Cer” / “văz-duh” au dispărut în Epoca Bronzului iar unii Turanici (de pildă Altaici / din Asia Centrală) încă îl venerează pe Tengri / “Din Cer”; Românii utilizează și în prezent cuvântul An/u, la fel ca în Epoca Pietrei - identic ca în urmă cu și mai multe milenii decât Sumerienii - înțelesul rămânându-i tot “Din Cer” (și această formulă avându-și semnificația exactă tocmai - și numai - în Română). Tengrismul este o religie caracterizată de un amestec între șamanism, animism și totemism, cu baza în Cultul Strămoșilor (de exemplu, în Evul Mediu - stabiliți ca vecini ai Românilor - Sciții / Bulgarii la S în secolul VII și Ungurii / Maghiarii la V în secolul IX au avut aceeași religie: credința în eternul cer albastru patronat de supremul Zeu Tengri; anteriori lor au fost Hunii, credincioși în puternicul An, ca și păgânii stră-Români). Dr. Mircea Eliade a afirmat în 1958 că tengrismul, în comparație cu religia oricui din Orientul Mijlociu, e cel mai apropiat față de religia proto Indo-Europeană (care îl avea pe Dyeus ca Zeu suprem).
Tengrism
Istoricul Indian Kuttikhat Chon în “Remedierea fraudelor despre hinduism” din 1991 a scris că “savanţii au fost surprinşi să găsească la Yakuţi antigenul B70, ce există doar la oamenii din N Indiei; evidenţele arheologice din Bazinul Indului şi măsurătorile oaselor umane rămase indică originea Siberiană” (de altfel, Buriaţii Siberieni reproduc în denumirea lor vechiul nume Bharat al Indiei, au acelaşi ADN şi Tradiţii, etc.): pe de altă parte, în sângele Yakuţilor / “Ya-Kuților” există şi antigenul B17 - de asemenea tipic celor din N Indiei - în combinaţie cu antigenul “European” A1. Cantitativ, în Europa cei mai mulţi din grupul genetic Gherga trăiesc în prezent în Turcia şi Suomi / Finlanda (în răsăritul European numărul în ansamblul populaţiilor crescând dinspre S către N, în procente mai semnificative fiind în preajma Golfului Finic, la Suedezi 14%, Ruşi 16%, Letoni 37%, Estoni 40% şi Lituanieni 43%). În 2014, geneticienii conduşi de Simon Meyers de la Universitatea Britanică Oxford au publicat “Atlasul genetic al istoriei amestecului uman”, în care Românii - printre care se află acum Gherga - la nivelul Medieval apar astfel (analiza genetică publică a Românilor așadar confirmând după 7 ani analiza genetică personală Gherga):
Legăturile genetice ale Românilor Medievali