50. Prima capitală a Egiptului: Gherga


Primul faraon
Dacă în spațiul stră-Român, aflat la jumătatea distanței dintre Siberia și Sahara, dominau denumirile Ghergane pentru păsări și pești, pe Valea Nilului au fost implicate totemic o mulțime de animale (apropierea de faună fiind - de altfel - tipică Vechii Lumi; Dr. Mircea Eliade a enunțat că solidaritatea mistică dintre om și animal dăinuia din paleolitic / Epoca Pietrei). Aşa după cum reiese din toate mărturiile, Egiptul întâi a fost cârmuit de Zei - în Epoca Pietrei - iar abia apoi a fost cârmuit de faraoni (ceea ce apare și pe unele artefacte din piatră, de la sfârșitul mileniului IV î.C.); de exemplu, descoperită lângă Paleta celor 2 câini” - de fapt, lupi - Paleta lui Narmer” reprezenta primul faraon dominând, în picioare, Africanul: primul faraon nu era negru, ci alb (după cum a observat și cercetătorul Afro-American Lex Will în studiul său din 2016 despre Gergae). Anticul Diodor din Sicilia în “Biblioteca istorică” 1:94 a scris: “Trebuie acum să vorbim despre legiuitorii Egipteni care au statornicit legi cu totul neobișnuite și foarte ciudate. După străvechea orânduire a vieții în Egipt, care - potrivit Tradiției mitologice - s-a datorat zeilor și eroilor, cel care primul a hotărât mulțimile să se folosească de legi scrise a fost zice-se Menes, un bărbat mărinimios și pornit a face societății mai mult bine decât toți legiuitorii dinaintea lui, ale căror nume se amintesc și azi. Potrivit Tradiției, el susținea că legile i-au fost date de către Hermes, Zeul încredințându-l că ele vor aduce oamenilor mari mulțumiri. Și la multe alte neamuri - ne relatează Tradiția - au fost folosite atare născociri care au pilejuit adesea mult bine tuturor celor ce le dădeau crezare. Într-adevăr, se povestește că la Ariani Zoroastru a făcut să se creadă că o bună Zeitate i-a încredințat legile. La așa-numiții Geți - care își închipuie că sunt nemuritori - Zalmoxis pretindea că și lui îi dăduse legile Hestia, Zeitatea lor”. Aşezarea natală a faraonului Menes / Narmer - Menes fiind apelativul său Nordic Egiptean iar Narmer cel Sudic Egiptean, însemnând Luptătorul” / Războinicul”, numele fiind format din împreunarea termenului “nar” pentru “somn” şi termenul “mar” pentru “daltă” “sculptor”, adică era sculptorul somnului de veci - el fiind cel care a unificat Egiptul înfiinţând o confederaţie la sfârşitul secolului XXXII î.C. şi a întemeiat Dinastiile Egiptene (termenul faraon deriva din înţelesul Egiptean pentru “casă măreaţă”), a fost Gherga / Gerga 26,20 lat. N, 31,54 long. E, unde s-a şi instituit locul primei capitale Egiptene la începutul secolului XXXI î.C., a primei formaţiuni statale din istoria lumii. În mileniul I î.C., istoricul Herodot 1:62 a scris: “Faraonii își acoperă capul cu măști în chip de leu, de taur sau de șarpe, simboluri ale domniei. De asemenea, ei mai poartă pe cap crengi, ierburi înmiresmate și chiar - uneori - foc. Aceste podoabe îi fac mai arătoși dar și trezesc în sufletele celorlalți oameni frică și neliniștea în fața divinității”. (Preoții purtau măști de animale la ceremonii - inclusiv în Misterii - închipuind diferiți Zei, după animalul a cărui mască o purtau; de exemplu, masca unui ibis îl reprezenta pe Thot, cea a unui berbec pe Amon, etc.: faraonii purtau pe partea superioară a frunții o cobră în erecție - Grec numindu-se Ouraios” / însemnând Cer”, aducând cu Românescul Uriaș” - ca simbolul domniei).
Gherga în Egipt

Oraşul Gherga este pe cursul Nilului după prima cataractă, la 4792 km distanţă de-a lungul apei Fluviului de ecuatorialul Lac Victoria - cel mai întins Lac African - aflat la poalele celui mai înalt Munte al continentului, Kilimanjaro (cel mai îndepărtat izvor al Nilului este Ka-Ghera / Kagera, loc unde azi e statul Burundi). De altfel, primul titlu al vreunui cârmuitor Egiptean a fost “hotep”, acordat lui Khensu / divin considerat ca o formă a scribului Zeilor Thot - ginerele lui Ra - ştiut şi ca Ghehauti / Ham: bunicul Gherga (de exemplu şi “piatra de la Rosetta” 31,24 lat. S, 30,25 long. E - cu ajutorul căreia în Epoca Modernă Francezul Jean Champollion, în 1822, a descifrat hieroglifele - l-a asimilat pe Thot cu Ham / Hermes; e de ştiut că expediţia savanţilor Francezi trimisă în 1799 de Napoleon Bonaparte în Egipt a ajuns în S până la prima capitală a aceluia, Gherga - în Imperiul Otoman a fost unul dintre cele mai populate orașe - ca punctul final, foarte important al traseului său, prin descoperirile revelate impresionând puternic lumea de atunci). Este de reţinut că în Rosetta / iniţial numită Khito - după cum a scris Anatolianul Strabon în “Geografia” XVII 1:18 - în mileniul I î.C. Carianii au construit la gura Nilului o fortificaţie cu valuri şi şanţuri ştiută ca “Grădişcea Milesienilor”.
Faraonul Nar-mer” / Narmer a avut-o ca soţie pe Neit-hotep” / Neithotep, prinţesa Egiptului de Jos. Ei utilizau ceramică din Canaan (încă din prima dinastie - care a cârmuit Egiptul mai mult de 2 secole, având 9 faraoni - vasele cu vin ce circulau prin Egipt au purtat sigiliul GRG, generic dedicat divin surorii lui Ra, Zeiţa maternităţii şi bucuriei Gher-ghet / Bastet, protectoarea felinelor, după cum a studiat de pildă în 2005 Italianul Francesco Raffaele; e de remarcat că în Egiptul Antic respectul pentru acele animale considerate sfinte era imens de serios - Bastet / Bas-Tet” la începuturi fiind reprezentată ca leoaică, apoi ca pisică - ajungându-se de exemplu într-un timp la pedeapsa capitală pentru cine omora vreo pisică abisiniană, urmaşa directă a pisicii sălbatice): ghepardul - cu blana gălbuie şi pete întunecate - este cel mai rapid mamifer din lume (e de origine Africană - din familia felidelor - şi poate fi domesticit uşor). Râsul African (căruia i se mai zice şi caracal” / felină ce atinge până la un metru lungime) are mare faimă datorită abilităţii de a sări până la 3 metri pe verticală pentru a lovi cu laba păsările care zboară sau care dorm pe crengile copacilor.
Hieroglifele Gherg / Gerg

Hieroglifa Gherga - ca un bumerang sau cârja / sceptrul cârmuitorului - a fost interpretată de Egiptologul Britanic Alan Gardiner (ţinând cont de diversele împrejurări în care a fost folosită) drept semănând cu un târnăcop înfipt într-un bloc, ceea ce l-a determinat să-i asocieze înţelesul cu verbele a fonda, a înfiinţa, a construi chiar o aşezare echipată, aprovizionată, gata pregătită pentru ospitalitate dar şi ca proprietatea locului de veci / respectiv cimitir; e de remarcat că pe atunci în centrul Asiei domiciliul avea acelaşi înţeles Gherga (cu perpetuare până în prezent în unele locuri). Hieroglifa Gherga a mai apărut de exemplu în Cartea Egipteană a Morţilor” - ce era despre Lumea Cealaltă”, numită Egiptean Khert - la inscripţia “Osiris în aşezarea sa”, în textele funerare ale faraonilor Teta şi Pepi de la Piramida din Saqqara, etc.
Osiris în aşezarea sa Gherga

La baza amforei Egiptene de la sfârşitul mileniului III î.C. - azi prezentată de Muzeul Luvru” din Paris 48,51 lat. N, 2,21 long. E / Franţa - este inscripţia Gherga:


Necropola primului faraon e în S oraşului Gherga, lângă cea a predecesorului său Ka - care a fost doar cârmuitorul Egiptului de Sus - şi purta coroana albă de piele a lui Osiris; simbolul înaintaşilor din susul Nilului / S Egiptului era scorpionul, cu denumirea de inspiraţie Sumeriană Ghirta / GIR.TAB - cârmuitorii aceia ai Egiptului de Sus fiind ştiuţi ca regii Ghirta / respectiv regii “scorpion” - ulterior, la fel cum în Banat pasărea măiastră avea cele mai ridicate atribuţii, şoimul Ghirgo fiind acela al regalităţii Egiptene şi a rămas protectorul faraonilor, apoi ajungând simbolul aristocraţilor Europeni (prin translaţia G”= K”, în vechea Greacă şoimului i se zicea Kirko). Egiptului Sudic i se zicea “Ta Şemâ”, adică “Ţara de Sus” (în limbajul invers fiind Tărâmul Vechi, din moși-strămoși).
Este de ştiut că şoimii-vulturi, cu creste lungi şi înguste, sunt caracteristici mai ales zonelor tropicale din Africa şi Asia, în Egiptul de Sus, pe malul Vestic al Nilului, în Ghergt Nekhen - cunoscut ca “Oraşul Morţilor” - fiind altarul găzduind cel mai vechi Oracol Egiptean, unde preotesele numite “mu”, adică mame, purtau robe făcute din penele lor / arătând ca nişte îngeraşe, inclusiv mânecile lor având pene, ca nişte aripi, pentru indicarea legăturilor acelor pământene cu Cerul (de remarcat că şi monumentele funerare ale Geţilor de vază aveau vulturul Egiptean ca simbol: între primele hieroglife, Mama era reprezentată ca Vultur); până azi s-a păstrat denumirea - folosită şi de Sirienii din fostul Canaan - de Ghergati / Gergati pentru porumbeii călători rapizi, cu patria în Egipt (ce - conform şi cercetărilor profesorului Silvano Benvenuti de la Universitatea din Pisa 43,43 lat. N, 10,24 long. E / Italia - se ghidau mai mult după o hartă a mirosurilor zonelor decât după magnetismul terestru). Deoarece Egiptul de Jos avea coroana roşie de cupru a lui Gheb, unificatorul Narmer ca urmaş al ambilor regi abreviaţi hieroglific “GRG”, adică a lui Gheb şi a fiului său Osiris - a purtat împreună cele 2 coroane, îmbinându-le ca Mărţişorul într-una dublă, alb-roşie (transmisibilă faraonilor, ce însă n-a dăinuit în original până acum, în timp fiind remodelată):
Dr. Hakim Awyan (1926-2008) - arheolog Egiptean - afirma despre coroana dublă că era legată de procreare: partea roşie reprezenta placenta iar partea albă înfăţişa timusul (glanda creşterii, situată între plămâni, ce produce anticorpii necesari sistemului de imunitate al trupului), împreună reflectând conectarea lor pentru viaţă; căciula albă - purtată în Egiptul de Sus / Sudic - se numea “He-Djet” (în prima dinastie a existat chiar și faraonul numit Djet - care a domnit un deceniu - ajuns îngropat la Abydos). În continuare, se poate vedea - din echivalarea alfabetului cu hieroglifele - că “placenta” = “kh”, “opaițul” / “candela” = “g”, “trestia” = “h”, “gura” = “r”, “vulturul Egiptean” = “a”, etc.:
Coroana Gherga a faraonilor era conică / ascuţită - denumirea conservată pentru aşa ceva pe coasta Est Mediterană fiind cunoscută până în Antichitate ca “tartur” / “turtur” - derivată din tichia Magă, similară fiind tiara orientală (predecesoarea tur-banului) sau ulterioara căciulă Getă, purtată de pletoşii / “Pilleati” cârmuitori ai strămoşilor Valahilor, mai târziu regăsită ca emblematică la papă şi cardinalii săi din Vatican ori la dogii Veneţiei. Şansa ca Egiptul unit să nu fie doar un episod istoric a fost cataclismul recentului Potop, oamenii fiind atunci mai preocupaţi de supravieţuirea în noile condiţii climatice, noul regim consolidându-se pe Valea Nilului. În secolul V î.C., poetul Pindar a indicat că Hiperboreii în timpul Gorgonelor erau până în Etiopia (de pildă, dansul ploii - al Paparudelor - a fost practicat şi în vechiul Egipt); acolo (în Marele Rift African) de altfel până azi există obiceiuri - după cum se poate vedea în imaginile următoare, realizate de fotograful German Hans Sylvester - reflectând străvechile Paparude / aşa cum erau cândva şi în Banat:

În 1928, arheologul Australian Gordon Childe (1892-1957) a scris: “Pe Nilul superior locuieşte astăzi o populaţie care ar fi înrudită cu vechii Egipteni în ceea ce priveşte statura, înfăţişarea, indicele cranian, limba şi veşmintele. Triburile sunt cârmuite de vrăjitori ce ştiu cum să facă să plouă sau de regi de obârşie divină care până nu demult erau ucişi în mod ritual; ele sunt organizate în clanuri totemice. S-ar părea într-adevăr că la acele triburi de pe Nilul de Sus dezvoltarea socială s-a oprit la un stadiu pe care Egiptenii îl străbătuseră mai înainte chiar să înceapă istoria lor. Acele triburi reprezintă un muzeu viu, ale cărui exponate completează şi dau viaţă cazierelor preistorice din colecţii”. (De exemplu, la Copți “onkh” = “viață”, termenul mise” înseamnă “a da naștere” iar “mere” = “iubire” / “dragoste”). Un document European, de la sfârşitul mileniului I î.C., despre cele petrecute în N Africii cu 3 milenii înainte de el, s-a adăugat dovezilor Egiptene despre apariţia primului faraon, relatând pactul făcut cu extraordinara putere din Nord ce exista pe atunci (exercitată de Amazoane, partenerele Ghergarilor din Caucaz şi Capadochia); Diodor Sicul / Diodor din Sicilia - contemporan cu tatăl Cleopatrei / ultima faraoană (el a şi vizitat Egiptul în anul 60 î.C.) - a scris în a treia sa carte de Istorii” despre apariţia primului faraon, prin Tratatul de Prietenie (încheiat în aşezarea Gherga de pe Nil între Murina ca reprezentanta Amazoanelor şi Narmer ca reprezentantul Gorgonelor): Amazoanele, care aveau o armată din 33 mii de luptătoare, s-au înfruntat cu Gorgonele în Africa, regina lor Murina încheind atunci armistiţiul acolo printr-un Tratat cu Horus / de fapt Narmer, primul faraon - din Gherga / prima capitală a Egiptului - căci faraonul era considerat împuternicitul lui Horus (unii considerând că lui Narmer i se mai zicea şi Hor-Aha / alţii afirmând că Hor-Aha a fost fiul lui, locaţia, orizontul temporal şi aspectele conjuncturale îndreptăţind consideraţia că atunci, datorită acelei acţiuni, când a fost şi un aport însemnat de Gorgone pe Calea Ghirga - din Bazinul Nigerului în Bazinul Nilului - s-a ridicat Narmer din aşezarea Gherga, care a unificat ţara şi a instaurat dinastiile faraonilor acolo). Despre timpul anterior cu un mileniu conflictului dintre Gorgone şi Amazoane, Diodor din Sicilia 1:18 a scris că Osiris în expediţia sa intercontinentală “corespunzător surselor Egiptene, a fost însoţit de primii lui 2 fii, Anubis îmbrăcat în piele de câine şi Makedon îmbrăcat în piele de lup - foarte distinşi prin valorile lor - pe Makedon lăsându-l conducător în ţara ce i-a preluat numele”; Anupu / Anubis a fost născut de cumnata lui Osiris - soţia lui Set, fratele lui Osiris - adulter de care ei i-a fost mare teamă să nu fie descoperit de răzbunătorul Set iar după uciderea lui Osiris de către Set, Anubis a ajutat-o pe Isis să mumifice rămăşiţele (Romanii l-au denumit Hermanubis, ca sincretismul Hermes-Anubis). În imaginea următoare e mama lui Anubis, de asemenea soră cu Set, Osiris şi Isis:

Mitul a fost - pe scurt - astfel: Osiris era un cârmuitor legendar, celebru prin vigoarea şi dreptatea cu care guverna. Set - fratele său - i-a întins o cursă şi a reuşit să-l asasineze. Soţia lui Osiris, “Marea Magiciană” Isis, a izbutit să se facă fecundată de către Osiris mort. După ce i-a îngropat trupul, Isis s-a refugiat printre hăţişurile de papirus ale Nilului, unde l-a născut pe Horus. Ajuns adult, Horus şi-a făcut recunoscute drepturile sale în faţa Zeilor şi l-a atacat pe unchiul său Set. La început, Set a reuşit să-i scoată un ochi - faimosul “Ochi Gorgon” - dar lupta a continuat şi în final Horus a triumfat. Ochiul rămas lui Horus a fost ştiut drept “Ochiul lui Ra”. Recunoscut drept succesor legitim al tatălui său, a fost încoronat cârmuitor şi Osiris s-a “trezit”, resuscitat ca energie vitală: urma ca de atunci încolo să asigure fertilitatea Regatului, ce a început să fie cârmuit de către fiul său, Horus.
După Gherga, care a impus în Civilizaţia Egipteană noţiunea de “fondarea casei”, baza puterii s-a mutat temporar în S, în susul Nilului, la Nekhen, hieroglific notat şi GRGT (în Greacă Hierakon-polis) 25,05 lat. N, 32,46 long. E / oraş existent din mileniul V î.C. - capitala Egiptului de Sus, ce de asemenea a fost un centru puternic al Culturii Gherzane - de unde cârmuirea a fost exercitată de acelaşi neam. Faraonii primelor dinastii - din Regatul Timpuriu, până în secolul XXVIII î.C. - erau din regiunea Gherga. Apoi, dinastiile din Regatul Vechi al Egiptului - profitând de revenirea climei la normal şi domnind din “Ine-Bou” / Inebou = Memphis 29,50 lat. N, 31,15 long. E - au început să-şi mumifice morţii şi să ridice piramide (savantul Român Nicolae Densuşianu observând interferenţa cu vecinii, în sensul că “vechii Egipteni aveau aceeaşi credinţă a vieţii după moarte pe care o aveau şi Pelasgii din EurAsia, cu deosebire Hiperboreii; columnele cerului figurau pe cutiile mumiilor ca simbol al vieţii fericite iar în papirusurile pe care preoţii le puneau lângă trupuri se făceau adeseori referiri la ţara divină din Nord”). Încă din timpul primei dinastii - adică începutul mileniului III î.C. - Egiptul era până la Ghebal / Byblos 34,07 lat. N, 35,39 long. E (azi în Liban), de unde se aproviziona cu cedri şi pini, lână din N Canaanului / unde puterea era a Ghirga-siţilor / Gherghe-seilor după cum a relatat şi Biblia, metale din Taurus şi Caucaz, etc.; în mileniul III î.C., Byblos - Vyv-Ros / literalmente însemnând cetatea “Viului Ra” - găzduia o importantă colonie comercială Egipteană: corăbiile de acolo furnizau şi principalele vase de luptă pentru flota Egipteană, traficul de mărfuri fiind foarte intens (un produs tradiţional la exportul faraonic era papirusul pentru cărţile de atunci, în formă de rulouri). Inscripţia funerară din imaginea următoare - acum la “Muzeul Brooklyn” din New York 40,43 lat. N, 74 long. V / SUA - este despre o promisiune pentru hrană şi bere în viaţa de apoi a cuplului marelui preot Djefi, pe o piatră din mileniul III î.C., dezgropată în aşezarea Gherga:
Inscripţie din capitala Gherga

Legătura Egiptului de Sus cu Egiptul de Jos - prezentă din prima dinastie cu titulatura adăugată faraonului, care purta coroana dublă, drept stăpânul a “două doamne”, adică stăpânul a 2 tărâmuri - s-a manifestat de la prima dinastie şi în N Platoului Saqqara (o rezonanţă a denumirii ca şi a deşertului Sahara - de fapt un pleonasm, căci Sahara însemna “deşert” - fiind în marginea sa, lângă ceea ce a fost capitala Memphis a Egiptului unificat de către Gherganul Narmer), prin catacombele cu reprezentarea taurilor Gherga / Gerege Mutiti şi Taamun, pe care în secolul III î.C. au fost efectuate şi inscripţii că aveau Mama Gherga, mai ales datorită Serapeului construit acolo de Makedonul Euergetes Ptolemeu pentru a slăvi sacrele animale; e de ştiut că Gherganului Narmer - primul faraon - i-a fost atribuită instituirea Cultului Taurului sacru în Egipt, ca simbol al forţei şi fecundităţii (de exemplu, în 2008 şi Dr. Douglass White a indicat în Imnul 289 din Textele Piramidelor menţiunea despre Kher-Ka: “Taurul Raiului”). Istoricul Carian Herodot 2:51 a văzut în Egiptul secolului V î.C. cum “falusuri de 4 coți erau purtate de alaiul femeilor pe drumuri iar falusurile puteau fi trase în sus și în jos cu frânghii; ridicarea falusurilor în erecție – ca la statuile lui Hermes – deriva de la Pelasgi”.
Scrib în Saqqara
În Saqqara / Sakkara 29,52 lat. N, 31,12 long. E, prima dinastie a Vechiului Regat a ridicat prima piramidă, în trepte, din Egiptul de Nord, înconjurată iniţial de un zid înalt de 10 metri, având porţi de acces, constructorul fiind din actualul Beit Khallaf / Egiptul de Sud - la câţiva km V de aşezarea Gherga, după cum a descoperit arheologul Britanic John Garstang 1876-1956 - impunând divinizarea generală solară Ra (de altfel, e de remarcat că aşezările temporare ale constructorilor piramidelor şi ale preoţilor care le slujeau purtau acelaşi nume ca şi cel al piramidei, de exemplu în partea de Nord a celei mai mari piramide din lume aceea fiind GRG.T, ştiută ca Gherghet / Gerget-Hem).
Leoaice în Saqqara

În N Indiei înaltele construcţii hinduse însemnând literar “vârf de munte” sunt până astăzi numite “Sikhara” (în S Indiei casele Zeilor fiind denumite “Vimanan” - din ele au derivat arhitectural stupele - rădăcina “Vim” fiind aceeaşi ca la carul solar Vimana, căci palatul / casa divină era a Zeilor Cereşti cârmuind carul; e de observat că atât în Bazinul Ghargar, cât şi la N de India, pentru casă se utiliza denumirea Kherga). “Sikhara” în Bazinul Ghargar din N Indiei însemna “scară spre Rai”, înţelesul regăsindu-se în N Egiptean la prima piramidă “Saqqara”, deşertul din apusul său - se ştia că răposaţii ieşeau din Egipt - primind numele de Sahara, locurile fiind onomastic în rezonanţă şi cu denumirea Anatoliană de Sakarya (din răsăritul Troadei / Troiei), Râu iniţial numit Krka. După ce la sfârşitul mileniului I î.C. Anatolianul Strabon a vizitat Saqqara, a scris în “Geografia” XVII 1:32 că acolo, “într-un loc foarte nisipos, unde vânturile îngrămădesc dune de nisip, am văzut sfincşi acoperiţi unii până la cap, alţii până la brâu”.

Dr. Mircea Eliade în Istoria credinţelor şi ideilor religioase” a scris: “Transferul de putere de la Creator (primul rege) succesorului său - primul faraon - a consacrat regalitatea egipteană ca instituţie divină, gesturile faraonului fiind descrise în termenii folosiţi pentru a descrie epifaniile solare: faraonul era întruparea adevărului, dreptăţii, ordinii Maat (ce aparţinea creaţiei originare, reflectând perfecţiunea Erei de Aur), constituind modelul exemplar pentru supuşii săi. Opera faraonului asigura stabilitatea cosmosului şi a statului şi prin urmare continuitatea vieţii. Ritualurile în Egipt aveau drept scop apărarea - deci stabilitatea - ‘creaţiei originare’. De fiecare An Nou cosmogonia era reiterată într-o manieră mai exemplară decât victoria zilnică a soarelui, căci era vorba de un ciclu temporal mai mare. Întronarea faraonului reproducea episodul vechi al miracolului de prima oară: unificarea; se repeta ritualic întemeierea statului, ce echivala cu o cosmogonie (faraonul - zeu întrupat - instaura o lume nouă, o civilizaţie mult mai complexă şi superioară aceleia a Epocii Pietrei). Ceremonia încoronării instaurate de primul faraon a fost repetată consecvent timp de 3 milenii de toţi faraonii care i-au urmat: ea nu era o comemorare a isprăvilor lui, ci reînnoirea sursei creatoare; divinitatea faraonului constituia garanţia. Întrucât faraonul era nemuritor, decesul lui însemna numai translaţia sa la Cer: continuitatea de la zeu-întrupat la alt zeu-întrupat asigura continuitatea ordinii cosmice şi sociale. Este remarcabil faptul că în Egipt cele mai importante creaţii socio-politice şi culturale avuseseră loc în timpul primelor 5 dinastii, din Regatul Vechi, care au fixat modelele pentru perioada următoare. Imobilismul ce a caracterizat civilizaţia egipteană aşa mult timp s-a străduit să menţină intactă prima creaţie, perfectă din toate punctele de vedere: cosmologic, religios, social, etc”.
Valea Regilor (marcată cu roşu)

În Egipt, lângă Gherga este Valea Regilor - unde din mileniul II î.C. au fost mormintele faraonilor - debutul aceleia fiind în timpul Regatului Nou datorită Dinastiei Amen-hotep, a faraonilor cununaţi cu Ghergare orientale / Asiatice, Hurite şi Kuşite (“foc” la vechii Armeni era hur”, la Frigieni era “pur”, etc.); aşezarea artizanilor care au realizat lucrările respective - Deir el-Medina 25,43 lat. N, 32,36 long. E, acum patrimoniu UNESCO - şi-a luat denumirea de la locul de acolo unde Hathor / Het-Hor (însemnând “Casa lui Horus”) era venerată, având inscripţiile Ghergane că “pentru numele acelora au fost făcute”:

De altfel, în apropiere, Gherga se află cuprins şi în numele Zeului protector al Nilului, la Esna 25,18 lat. N, 32,33 long. E, un loc unde constructorul celei mai mari piramide din lume era venerat (lângă Insula Elefantina):
Studiile comparative, efectuate de pildă de către Americanul John Wilson în 1955, au arătat că în Antichitate Gherga a fost cel mai populat şi productiv loc de pe cel mai lung Fluviu al planetei, Nil (cu cele mai bune recolte de ceapă, linte, etc.), regiunea fiind depăşită doar mult ulterior de către Delta Nilului; Zeul Thot - adică Ham = bunicul Gherga - a fost acolo reprezentat câteodată cu chip de babuin (maimuţă din hoardele savanei de care era ataşat Babi - divinitatea tutelară a morţilor - ce devora sufletele celor care au păcătuit împotriva percepetelor soţiei Ma’at a Zeului Thot / Hermes):
Statuete de marmură din localitatea Gherga

În “Simboluri sacre”, coordonatorul Robert Adkinson a scris: “În strânsă legătură cu Thoth, zeul scrisului, babuinul a fost adesea reprezentat în acelaşi context cu scribii. Asemenea figurine purtau pe cap de multe ori semiluna sau discul solar. Thoth a fost iniţial un zeu al lunii şi se credea că urletele scoase de babuini dimineaţa erau un bun-venit adresat soarelui. Figura cultică a lui Thoth era în forma babuinului (luată după ce s-a unit cu o zeitate din Hermopolis / limita Egiptului de Sus cu Egiptul de Jos). Descântecul 182 din Cartea egipteană a morţilor’ e sugestiv: Eu sunt Thoth, scribul priceput ale cărui mâini sunt curate, posesorul purităţii, care îndepărtează răul, care scrie adevărul, care detestă minciuna, a cărui peniţă apără pe Stăpânul Tuturor; stăpân al legilor ce interpretează scrierile, ale cărui cuvinte au dat naştere celor 2 ţinuturi’.” În Insula Thera / SanTorini din Marea Egee, frescele mileniului II î.C. cu “maimuţe albastre” reprezentau legăturile Epocii Bronzului dintre Egipt / NE Africii şi Ciclade (Arhipelagul din jurul centralei şi sacrei Insule Delos, populată de Cariani = Gherghiţi).
Maimuță albastră în Insula Creta
În secolul III î.C., preotul Manethon din Delta Nilului a notat în “Egiptica” = “Istoria Egiptului” ca “Thinis” locul primei capitale Egiptene, denumire sub care până azi nici un arheolog n-a găsit-o însă, ci numai ca Gherga (primul faraon Narmer fiind numit de acela ca “Menes” / “Manis” - însemnând “omul lui Ra, cel stabil” - o denumire ce n-a existat ca referinţă în Tradiţia Egipteană până atunci, în legătură cu Manu, adică “om” din Sanscrită / aşa cum s-a perpetuat până la actualul înţeles Germanic pentru om, Manethon de fapt aflând de potentul Min, primul cârmuitor al Egiptului de Jos, menţionat de Herodot 2:99, care însă a fost mult anterior primului faraon); Min - presupus de unii ca tatăl lui Horus - era din aceeaşi Dinastie Ghergană a lui Osiris din care a făcut parte Narmer iar cununia primului faraon Narmer din oraşul Gherga cu prinţesa Egiptului de Jos a fost de fapt între rude îndepărtate. “Thinis” însemna “înălţat” (pentru colina sacră de la început); la vechii Egipteni, “THN” = strălucitor / luminos, “TNJ” = măreţ, “TIN” = numele Copt al colinei, “TN” = semn de hotar, etc.: e interesant că “aetinia” la E/Trusci însemna foarte înalt iar “Thini” şi acum la Basci e pisc / vârf. Acelaşi preot Manethon, angajat ca să imagineze un nou cult de Makedonul Soter Ptolemeu 367-283 î.C. (comandant acolo pentru Alexandru cel Mare”, fost coleg în Macedonia la şcoala filozofului Makedon Aristotel cu împăratul şi cu Gergithios / propagandistul imperial) a mai scris şi că Moise - al cărui nume se pronunța “Moșe”, la fel ca “Moșul”, adică acela de demult - nu era Evreu, ci Egiptean; iar Arab - limbă având scrisul inspirat din alfabetul Aramaic de către creștini în secolul V - Moise se pronunță “Musa”. Bătrâneţei lui Narmer / Menes acelaşi autor i-a atribuit întemeierea celei ce a fost capitala Egiptului pentru majoritatea faraonilor din Regatul Vechi: Memphis, acolo unde se întâlneau Egiptul de Sus şi Egiptul de Jos - pe locul unei fortăreţe denumite “Zidul Alb” - poziţie excelentă pentru controlul strategic atât asupra Văii Nilului, cât şi asupra Deltei Nilului (acum localitatea Mit Rahina 29,50 lat. N, 31,15 long. E de lângă Cairo). În secolul I î.C., Diodor din Sicilia, în primul volum din “Biblioteca istorică”, a scris despre “înţelepţii din Memphis” că “ei împart pământul în 3 părţi. Una, spun ei, este partea pe care o locuim, a doua este aceea în care anotimpurile sunt tocmai pe dos de cum sunt în regiunile noastre iar a treia - aşezată între aceste două părţi - nu poate fi locuită, din pricina căldurii celei mari”: era descrierea zonelor planetei, în ambele Emisfere - Nordică și Sudică - însemnând cunoașterea respectivă în Antichitate. “Despre cei dintâi regi ai Egiptului şi despre înfăptuirile fiecăruia”, el a scris: “Unii pun pe seama zeiţei Isis descoperirea lotusului folosit ca hrană, iar alţii o atribuie unuia dintre străvechii regi ai Egiptului, Menas / Narmer. Preoţii, în legendele lor, povestesc că descoperitorul ştiinţelor şi meşteşugurilor ar fi fost Hermes / Thot, pe câtă vreme regii ar fi fost aceia care au aflat cele trebuincioase vieţii. Şi aceasta datorită faptului - astfel ne-o spune tradiţia - că puterea regală, în vechime, nu trecea asupra copiilor de regi, ci asupra oamenilor care făptuiseră cel mai mare bine poporului, fie pentru că locuitorii Egiptului voiau astfel să-şi îndemne regii a face cât mai multe lucruri bune în folosul obştii, fie pentru că aşa era datina, statornicită în cărţile lor sfinte. Horus, fiul lui Isis, a fost cel din urmă rege de neam zeiesc. După ce s-a sfârşit domnia zeilor, cel dintâi rege al Egiptului a fost - aşa cum ne-o spune legenda - Menas / Narmer. El a învăţat poporul să-i slăvească pe Nemuritori şi să le aducă jertfe. A mai învăţat pe Egipteni să folosească mesele, paturile şi bogatele covoare. Pe scurt, i-a deprins să ducă o viaţă de plăceri şi foarte costisitoare”.
Primul faraon - după o lungă domnie sfârşind sfâşiat de un hipopotam - n-a fost îngropat însă în Memphis ori altundeva decât în aşezarea sa natală: Gherga (împreună cu aproape 5 tone de vin); e de ştiut că din scrierile lui Manethon s-au păstrat mai ales fragmente culese de istoricul Evreu Flaviu Iosif în secolul I şi de părintele cronografiei creştine Iuliu Africanul, în secolul III (e de remarcat că în secolul IV, bizantinii au finanţat ridicarea Bisericii cu hramul “Sf. Arhanghel Mihail” pentru Copţii din Gherga, construcţie finalizată în 365).
Episcopul Eusebiu 263-339 din Cezareea 32,30 lat. N, 34,54 long. E / lângă Al Zarqa în Israel, a considerat că Manethon a indicat în Egipt 13900 de luni ca durata stăpânirii de către Zei (între Osiris şi Narmer) şi 5212 de luni pentru perioada semi-zeilor, dintre primul faraon şi ridicarea piramidelor - 2 intervale semnificative de timp, ce ar fi al Erei predinastice şi al Vechiului Regat - apoi urmând cârmuitorii consideraţi vechi: Moşi / Mani.
Relațiile faraonicului Egipt cu Anatolia, Sumeria și India (Dr. Laurence Waddell, 1930)
Dr. Laurence Waddell – a cărui viață a inspirat ulterioarele filme de gen Indiana Jones” - în cartea sa “Civilizația Egipteană și originea ei Sumeriană” din 1930 a observat că lista primilor faraoni a fost știută după aproape jumătate de mileniu deopotrivă în Sumer și în vechea Indie (“cu aceleași nume, titluri, ordinea succesiunii, simboluri dar și cu aceleași nume ale rudelor, începând cu consoartele și pruncii lor”); conform analizei pe care a făcut-o pe baza cercetărilor resurselor din Epoca Bronzului, primii faraoni erau de sorginte Gută, considerați dinaști Sargon (din aceeași Dinastie Sargonică – notată și Gin / Guni - căreia i-a aparținut împăratul Sargon I / “cel Mare” care a fondat în secolul XXIV î.C. Imperiul Akkadian: se poate remarca rezonanța Sargon / “S-Argon” = Sf. Argon / Gargon). Autorul Britanic a scris despre acei străvechi dinaști Gini (Sfinții Gini = Siginii au fost atestați EurAsiatic, atât în Ghergania / E Caspic – la răsărit de Magii din Media - cât și în apus, în Europa, anume în România / V Pontic): “Regii Sumerieni au existat inclusiv în mileniul IV î.C., pe vremea pre-dinastică Egipteană. Sumerienii – dar și brahmanii din India – îl știau pe Horus ca Daxa; lângă orașul Abydos = principalul centru cultic al tatălui său Asir / Osiris era – poziționată pe ruta comercială cu India – cetatea Koptos / Gopta = principalul centru cultic al lui Min din Egiptul superior. Primul faraon (întâi remarcat în Egiptul superior) a fost dinastul Sargonic – de tip Gotic timpuriu - Menes în Egipt, notat Manis în Sumer, știut ca solarul Manja sau lunarul Manasyu în India; era Arian, alb înalt, cu cap mare și ochi albaștri / așa cum apare statuar, având lazurit în orbite. Revoltat contra tatălui său – Cronica din cetatea Sumeriană Kiș consemnând că avea trupe Gute - a luat puterea de tânăr în Egiptul superior și a avut o domnie lungă după unirea cu Egiptul inferior, poate așa lansându-se și Civilizația Minoică în Insula Creta / Aeria, adică Ariană; moartea sa violentă - provocată de o bestie – a putut fi cauzată nu de un hipopotam, ci datorată înțepăturii unui gărgăun / viespe, căci pe atunci ambele viețuitoare aveau aceeași reprezentare hieroglifică (decesul lui a fost consemnat că s-a întâmplat în Nord). Narmar din Egipt s-a regăsit ca Naram în Sumeria și ca Naramma – dinast Gut – pe sigilii din Bazinul Indului (în Rig Veda 2:13 menționat ca Naram), etc.; după prima dinastie faraonică, Guții – știuți ca Sumerieni în Mesopotamia – s-au ivit și în Asia Mică”. În 1854, pictorul Britanic Edward Lear a schiţat o vedere de pe Nil a localităţii Gherga:
În prezent, oraşul Gherga de pe malul V al Nilului este reşedinţa Provinciei Egiptene Sohag (Provincia Egipteană Gherga a fost dezmembrată în 1826); ulterior primei capitale Gherga, capitalele Egiptului au fost mai multe - până la Cairo acum.
Unificarea Egiptului a pornit din S către N; Regatul Kuşit exista mai ales pe teritoriul actual al Sudanului / “Eritreea”, ajungând să ridice pe cursul superior al Nilului mai multe piramide acolo decât cele Egiptene / ulterior, acea zonă a fost numită Nubia - Nub însemna aur la vechii Egipteni, descoperit acolo de Osiris - în mileniul III î.C. Egiptenii înţelegând cu respect că acolo era “Ţinutul Arcaşilor” (în S Egiptului, Kuşiţii din Nubia erau deosebiţi de Sudanezii şi Etiopienii din prezent); în acele piramide, îngroparea nu era în interiorul lor ca în unele din Egipt, ci sub ele.
Efectele interioare şi exterioare piramidelor - mai ales a celor Egiptene, cele mai mari - au fost observate de-a lungul timpului, o explicaţie fiind energiile statice apărute datorită acumulărilor unor aşa mase mari de materiale (Marea Piramidă de pe Platoul Ghiza / “Ghi-za” - de fapt cea mai mare piramidă din lume - are feţele uşor concave, la echinocţii acelea fiind vizibile prin revelarea optică a unui număr dublu de “feţe”; când Marea Piramidă era faianţată, desigur că aspectul cristalin al celor 8 “feţe” era şi mai evident).
Marea Piramidă, pe Platoul Ghiza / Ghizeh
În 1880, inventatorul German Werner von Siemens 1816-1892 a observat manifestările electrice din vârfurile piramidelor, încercate a fi explicate de către mulţi savanţi, printre care şi Dr. Claude Swanson, fizician la Universitatea Princeton 40,20 lat. N, 74,39 long. V / SUA ori profesoara Carmen Boulter de la Universitatea Calgary 51,02 lat. N, 114,03 long. V / Canada: Anticii cunoşteau energii acum considerate “subtile” - manifestări sporadice la oamenii Moderni de pildă mai existând instinctual, intuitiv, inteligent, ş.a. - mai perceptibile în trecut datorită simţurilor nealterate ale vechilor oameni (unele simţuri ajungând mult estompate în timp, în prezent oamenii Moderni fiind limitaţi îndeosebi la cele curent utilizate acum, ca văz, auz, miros, gust, pipăit, etc.); similar ca la multe tipuri de animale, capacitatea instinctivă de înţelegere mutuală / telepatică din rândul cetelor / cârdurilor de oameni existentă dinaintea apariţiei aptitudinii de abstractizare (din urmă cu 50 de milenii) a parcurs vremurile, păstrându-se mult timp după închegarea vorbirii (din urmă cu 35 de milenii), însă reducându-se din cauza acelora - datorită abstractizării şi vorbirii - acum apărând doar accidental. În “Miturile creaţiei”, Dr. Traian Stănciulescu a enunţat: “La nivelul fiinţei umane, constituirea codului simbolic primar a echivalat cu însăşi definirea nucleului structural-funcţional al conştiinţei. Mecanismele bio-fizice ale formării acelor psihograme pot fi descrise în termenii fizicii cuantice şi ai teoriei informaţiei, ca procese de rezonanţă neuro-cerebrală. În calitate de ‘traducător de frecvenţe’ (impulsuri de diferite tipuri energetice preluate pe calea analizatorilor şi amplificate la nivelul structurilor fizico-chimice ale sistemului nervos), creierul este capabil să re/construiască permanent interpretări ale realităţii obiective, prin mijlocirea unor reprezentări mentale de tip holografic (atare reprezentări sunt susceptibile de o utilizare comunicativă cu totul aparte: aceea a ‘limbajului fără cuvinte’, angajând canalele transmisiei intermentale / de natură telepatică); cercetări recente atestă, cu prestigiul ştiinţelor experimentale, că asemenea disponibilităţi atavice sunt posibil de actualizat, în împrejurări diverse, de omul modern inclusiv”.
Pe Nil, graniţa Egiptului cu Nubia din Sud a fost mult timp pe Insula Pilak / Philae - azi patrimoniu UNESCO salvat pe continent - unde inscripţia ritualică Ghergană se referea la proprietatea sa integral Egipteană:
În vecinătatea imediat Sudică a Insulei Philae era Insula Biga, unde din străvechi timpuri exista Sanctuarul Abaton (se poate observa că în Peninsula Biga din Anatolia a fost Regatul Troian, ce avea la Abydos vadul pentru legătura cu Europa): “locul interzis” (unde Isis - după ce a găsit pe Insula Philae inima lui Osiris - i-a înhumat unele moaşte). În 2011, cercetătorul Român Andrei Cheran a scris: “În afara tratamentelor complexe pe bază de plante, a chirurgiei şi a tratării fracturilor prin masaje, vechii medici egipteni practicau şi terapia cu apă; ei îşi îmbăiau pacienţii şi le dădeau să bea apă de izvor, pentru că în viziunea lor aceea purta puterea vindecătoare a Pământului. Pe de altă parte, ei nu tratau decât pe cei care credeau în magia apei şi aveau determinarea de a se supune acelor tratamente. Pacienţii trebuiau să ţină regim şi să facă diverse abluţiuni (spălări rituale pe unele părţi ale trupului - prescrise pentru purificări - prin duşuri) în incinta sacră a Abatonului, adică în cavernele sanctuarului, unde nimeni altcineva nu avea voie să intre. Mai apoi, pacienţii erau adormiţi de medici în incinta Abaton, pentru ca aceia să poată visa. Existau adevărate ritualuri de incubare a viselor, în care dialogul mistic cu Pământul-Mamă trebuia să trimită vise ce indicau motivul maladiei şi modul de tratare. A doua zi visele erau povestite preoţilor, care prescriau un tratament. Învăţămintele trase din studiul viselor erau foarte sofisticate. Nu se practica o generalizare a interpretării lor. Se considera că pentru fiecare persoană interpretarea unui vis ducea la o altă viziune a bolii, căci se considera că fiecare om avea limbajul său oniric iar visele îi erau studiate cu mare atenţie. Acea ştiinţă a fost numită ‘incubaţie iatromantică’. Diferenţa între un vis clasic şi unul iatromantic era că cel din urmă era trimis cu un scop precis de către un zeu-vindecător, într-un loc sacru, perceput tocmai în acel scop. Iată un exemplu păstrat din trecut în memoria colectivă: un om bolnav de stomac a mers la templul lui Asclepios pentru a avea un vis inspirat de către un zeu. El a visat că acela îi întindea mâna dreaptă, pe care el începea s-o mănânce. A doua zi, preoţii au interpretat visul său şi au tras concluzia că trebuia să mănânce 5 curmale, pentru că acelea erau numite (pe atunci) ‘degetele divine’. Omul s-a vindecat în scurt timp. Importanţa terapeutică a viselor a făcut ca o întreagă castă de doctori-preoţi să trăiască în ‘casele vindecării’ de lângă temple, pentru a-şi îndeplini dubla funcţie, sacerdotală şi medicală. Pentru ei, boala nu era nicidecum văzută drept o pedeapsă divină, ci mai degrabă o ruptură a armoniei dintre om şi cosmos. Pentru pacient, era vorba de a restaura legătura cu natura. Armonia reprezenta o valoare capitală a gândirii egiptene, ea impunându-se asupra forţelor negative, a minciunii, a nedreptăţii şi a haosului în care lumea era născută: ea era garanţia echilibrului global al lumii iar ştiinţa sa era propovăduită în temple. Zeiţa foarte puternic implicată în restabilirea sănătăţii pacienţilor a fost Isis. Diodor din Sicilia a scris: ‘Isis vindecă trupul oamenilor. Celor care doresc ajutorul său, ea li se înfăţişează în vis. Îi linişteşte pe toţi aceia care o cheamă în ajutor’. Există numeroase texte egiptene care numesc Sfinxul ‘Idolul lui Isis’. Foarte mulţi cercetători sunt convinşi că în spatele Sfinxului, cavitatea interzisă accesului era concepută pentru un pacient ca să îşi poată petrece noaptea acolo, aşteptând un vis vindecător. În comparaţie cu templele greceşti care puteau primi mai mulţi vizitatori odată, Sfinxul nu putea servi decât 365 de ‘aleşi’ într-un an. Pe vremea aceea, la Sfinx se urca pe o scară uriaşă iar între labele sale se aduceau ofrande. Faptul de a putea dormi chiar în interiorul trupului său trebuia să fi fost o înlesnire de excepţie”. Somnul în vulva uriaşei leoaice Ruti ce era Marea Sfântă / Sfinx a fost înlocuit în Sanctuarul Gherga din Caria, unde urmele uriaşe ale ghiarelor leoaicei, loc unde erau depuse ofrandele credincioşilor, încă sunt vizibile, cu dormitul pentru visare în căsuţele / cabinele de piatră - din mileniul I î.C. - încă vizitabile acolo, în Ţara Gherghiţilor / Gherghinilor (marele aşezământ religios Gherga din SV Anatoliei îndeplinea scopul de spălare a păcatelor - din motive medicale sau morale - şi a dăinuit foarte mult timp); alte paralele (deopotrivă în zonele religioasă şi literară “D”=”T”) se pot observa între Abydos şi Abaton, adică “locul interzis”, ambele regăsite atât pe marea cale acvatică a Văii Nilului, la capătul răsăritean al Căii Ghirga - în celebrul Sanctuar al lui Osiris din Abydos - cât şi pe cealaltă mare cale acvatică, la Dardanele, în Abydos, pe partea răsăriteană a fostelor Coloane ale lui Hercule, în Troia Ghergarilor. Istoricul Nelu Zugravu de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi în “Divinităţi şi experienţe onirice în Dacia” din 2005 a afirmat: “Important este de reţinut distincţia operată de anatolianul Artemidoros din Daldis între visul obişnuit sau din timpul somnului lipsit de semnificaţie oraculară şi ‘viziunile onirice’, adică visele cu valoare premonitorie - domeniul prin excelenţă al divinaţiei. Conform erudiţilor din Antichitate, acestea din urmă se puteau produce în mod neaşteptat, aşadar din iniţiativa exclusivă a divinităţii, fiind aşa-numitele ‘vise trimise de zei’ sau puteau avea drept cauză o preocupare ori o solicitare expresă a credinciosului, fiind aşa-numitele ‘vise cerute de la zei’. În Dacia au fost atestate epigrafic zeci de închinări făcute în urma unei indicaţii divine: cele mai multe dintre prinosuri au fost puse în urma revelaţiei nocturne explicite a zeităţilor, aşa cum o indică formulele; celelalte au fost solicitări imperative ale divinităţilor (în lipsa unor elemente adjuvante care să permită încadrarea lor în rândul altor forme de manifestare divină, pot fi considerate ca dedicaţii rezultate în urma unor revelaţii onirice). Prin urmare, din punctul de vedere al originii, visele atestate în Dacia pot fi încadrate în categoria viziunilor onirice. Cele în urma cărora s-au ridicat s-au ridicat monumente pot fi incluse printre aşa-numitele ‘vise trimise de zei’. Neîndoielnic însă că unele exprimau gratitudinea credincioşilor care, încrezători că divinităţile le ascultă rugile, au solicitat acelora un remediu, un sfat, o garanţie; închinări de acest gen pot fi rezultatul aşa-numitelor ‘vise cerute de la zei’. 2 inscripţii din Apulum / Dacia au făcut cunoscut un tip de experienţă onirică ce dezvăluie un fenomen religios cu totul particular: acte de devoţiune făcute pentru numite divinităţi la îndemnul altora prin intermediul unui agent uman (incubaţie iatromantică). ‘Visătorii’ se comportau asemenea contemporanilor: în somn ei vedeau ceea ce credeau iar în stare de trezie ei credeau în ceea ce văzuseră; credibilitatea sporea pe măsură ce premoniţiile onirice se împlineau. Visul reflecta o religie personală, interiorizată. Ca şi divinaţia sau oracolele chaldeene, foarte populare în secolele II-III, el oferea muritorilor ‘revelaţii verificate’, dăruind astfel încredere sufletelor chinuite de întrebări; eşecurile interpetative şi reticenţa creştinismului în ascensiune faţă de practicile oniromantice n-au avut ca efect abandonul credinţei în valoarea premonitorie a viselor”. În capitala Nubiană Napata 18,31 lat. N, 50,24 long. E (foarte bogată în aur), în 2002 arheologul American Orlando Felix a evidenţiat simbolul şoimului pe faţada palatului regal, conţinând numele GRG al lui Horus, “fondatorul celor 2 Țări”; de altfel, Țara de la S de Egipt era notată hieroglific drept Kerka:
Kerka

La cumpăna dintre mileniile III î.C. şi II î.C., Gerg Tauf - însemnând “cel ce se manifesta pe 2 tărâmuri” - a fost un cârmuitor rebel (pretendent la tronul faraonic deţinut de Mentu-hotep) refugiat în Nubia, care şi-a lăsat inscripţiile la Abu Hor 23,29 lat. N, 32,53 long. E, lângă Lacul Toschka 23,06 lat. N, 30,54 long. E şi în alte locuri din S Egiptului:
Este de ştiut că “dubla regalitate” - suveranitatea asupra a 2 părţi - era formula politică exprimând tendinţa veche Egipteană de a înţelege lumea în termeni dualişti ca o serie de contraste într-un echilibru stabil: formele regaliste ale dualităţii nu rezultau din accidente istorice, ci încarnau acea gândire specific Egipteană după care o totalitate se alcătuia din contrarii. Conform teologiei solare, faraonul era fecior al lui Ra; însă - deoarece succeda suveranului decedat / simbolizat ca Osiris - faraonul era, de asemenea, ca Horus: o “tensiune” între cele 2 orientări apărea în funcţia regală. Totuşi, filiaţia Osiris-Horus garanta continuitatea dinastică şi asigura prosperitatea statului (ca sursă a fertilităţii universale, Osiris făcea înfloritoare şi domnia succesorului fiului său), faraonii ajungând astfel să poarte fiecare în numele lor câte un epitet al Gherganului / GRG Horus.