 |
Steagul Makedon
|
Pentru a clarifica unele din confuziile induse de diversioniştii istoriei (mai ales în a atribui Elenilor ceea ce nu era al lor): aşa cum Troianii nu s-au luptat cu Grecii / Elenii ci cu Aheii, nici Tracii n-au fost Greci / Eleni şi nici Macedonii n-au fost Greci / Eleni; după Războiul Troian, Grecii din Anatolia s-au impus în Vechea Lume, din India până în Europa (au început cu Elenii din S Balcanic), inclusiv în N Africii. În secolul IV î.C., Makedonii - care în mileniul I î.C. s-au desprins din Traci şi nu erau Eleni - denumirea lor derivând din Tracii Mega-Edoni, adică “Marii oameni din Eden” / respectiv din Rai, au luptat contra Elenilor, anume vecinii lor Sudici din Peninsula Balcanică şi au câştigat, după care, împreună cu vecinii lor răsăriteni Traci, au decis în Pella (40,48 lat. N, 22,31 long. E - capitala Macedoniei - denumire falică sugestivă), să treacă sub cârmuirea lui Alexandru în Asia, într-un deceniu constituind cel mai mare Imperiu din istoria lumii de până atunci; realizarea lor s-a bazat pe o armată excepţională pentru acele timpuri, în conducerea căreia un rol inedit l-a avut şi propaganda - destinată să influenţeze atitudinea inamicului, în scop strategic bine definit - coordonarea fiind realizată de camaradul Gherghit al împăratului (de fapt rude îndepărtate, ei având aceeaşi ascendenţă Troiană). Este interesant ce a afirmat Dr. Tom Winnifrith în 1987, privind Vlahii / Armânii: “Dacă vrem să vorbim despre Vlahi, trebuie să începem cu prdecesorii împăratului Alexandru”. Tatăl adevărat al lui Alexandru Macedon nu a fost regele Filip II (a fost știut doar de mamă); încă din acel timp circula versiunea că pruncul Alexandru ar fi fost al unui învățat din Egipt (iar în secolul IV î.C., cel mai calificat din Egipt pentru prezența la Curtea regală a Macedoniei ar fi fost vreun nobil Carian, al cărui înaintaș Carian a fost Gardian la Curtea faraonică: după cum se știe, Carianii erau în Egipt din secolul VII î.C., cu înalte poziții în preajma faraonului). Așadar, se pare că Alexandru era fiul unui Carian - posibil Ghergan - desigur vorbitor de Greacă = limba cunoscută deopotrivă de Cariani și de către Makedoni; despre prezența vreunui nobil Ghergan Carian în Macedonia Antică se poate observa că era aproape ca în mediul propriu, partea aceea Balcanică fiind puternică populată pe atunci de rude Gherga (începând cu Tracii, foștii aliați Europeni ai predecesorilor Troiani). Este de observat că în armata Europeană a împăratului Alexandru Makedon erau şi numeroşi Tribali, Geţi din Sudul Dunării - mai ales din Bulgaria de azi şi Dobrogea / România, adică din N Balcanic - a căror vitejie anterior cu un secol a fost mult apreciată de către istoricul Carian Herodot, ca fiind cea mai grozavă, dintre a tuturor Tracilor (în timpul împăratului Alexandru Macedon / “cel Mare”, acele teritorii Gete / Trace - inclusiv din regiunea Dobrogei populată de strămoşii direcţi ai Românilor Moderni, fie aceia Geți, Cariani / Greci ori Sciți - aparţineau Makedonilor); contingentul Dobrogean Geto-Cariano-Scit din armata Europeană a Makedonului împărat Alexandru “cel Mare” s-a remarcat deopotrivă atât prin ajutoarele date la legăturile cu Dahii şi MasaGeţii întâlniţi pe tot traseul expediţiei în Asia, cât şi prin curajul dovedit în lupte (atunci când a fost nevoie): cel mai mare Imperiu din Lumea Veche de până atunci - întins de la Fluviul Istru până la Fluviul Ind, cuprinzând Indo-Europenii dar şi Egiptenii din Valea inferioară a Fluviului Nil - a fost realizat şi cu efort Geto-Dac, cu masivă contribuţie Anatoliană Greacă, deopotrivă Cariană și Frigiană, sub cârmuirea militară / politică Makedonă (inclusiv Amazoanele au ajutat), despre Sciți știindu-se că în mileniul I î.C. datorită Chinezilor au plecat din Mongolia natală spre apus, dislocându-i pe Cimeriani, ș.a.m.d., în secolul VII î.C. ei ajungând și în Egipt, unde Psame-tik, primul faraon având oficial Gardieni Cariani, s-a înțeles cu vizitatorii Sciți să plece de unde au venit, ș.a.m.d. În secolul IV î.C. la Curtea Makedonă însuși Filip II - regele Macedon la Curtea căruia a crescut Alexandru - a afirmat că soția sa l-a născut pe Alexandru din adulter (regele Filip II a fost ucis de amantul său Celt); în Antichitate s-a şi publicat că regina a fost sedusă de un Magician de la curtea faraonului Nectanebo II 360-342 î.C., astfel născându-se Alexandru (considerat semi-zeu în timpul vieţii şi care oficial a cerut să fie înhumat în Egipt, nu în Macedonia): în mod cert, împăratul Alexandru Macedon nu a fost Elen.
 |
| Poartă de mormânt din Vergina secolului IV î.C. |
Makedonul Alexandru “cel Mare” 20 VII 356 î.C. - 10 VI 323 î.C. afirma că după mama sa Olimpia din neamul Moloşilor era descendent al Gargarului Hercule / profilul său fiind recunoscut drept tipic Nordic (ea îl respecta şi pe Zeul solar Amon / Amun-Ra din Egipt, considerat ca Zeus); el a văzut toate Fluviile semnificative Antic: Istru / Dunăre, Nil, Eufrat, Tigru şi Ind (acelea fiind şi cuprinse în Imperiul pe care l-a cârmuit). Profesorul universitar Ioan Cardula afirma în 2005 că limba maternă a împăratului - ca de altfel şi a anturajului său - nu era Greaca, ci Makedona / respectiv Aromâna, căci limba vorbită în Macedonia mileniului I î.C. era alta decât Greaca însuşită de Elenii vechi din Sud iar actuala limbă Slavă a Macedoniei e derivată din Scita / Bulgara mileniului I; Armâna / Aromâna încă e vorbită de unii locuitori, mai ales din N republicii Elene, Macedonia şi Albania (de altfel, autorii Romani Titus Plautus 254-184 î.C. şi Fabius Quintilian 35-100 au indicat că Pelasgii vorbeau un Dialect Arameic, descifrările epigrafice Machedone confirmând că Armâna / Aromâna era foarte apropiată de acela). Autorul Aromân / Macedo-Român Toli Golu în cartea sa din 1939 “Romanus și Valachus” a scris: “Romanus a primat în fața lui Valachus. Imperiul lui Alexandru-cel-Mare e numit la Arabi ‘Iskender-i-Rumi’, adică ‘Imperiul Rumi al lui Alexandru’; în secolul I, Flaviu Iosephus pretindea că Iberii se numeau ‘Romei’ (înainte de a fi ocupați de Romani)”. În Balcani, Peninsula Chalki-diki a fost ultima regiune inclusă în Macedonia istorică, în timpul regelui Filip II.
Imperiul cârmuit de Makedonul Alexandru “cel Mare” la timpul său de maximă amploare - întins de la Istru până la Ind - a fost exact pe aria Gherga (în V nu era datorită săracilor Romani / care în acel timp reprezentau doar o extensie politică, neatrăgători prin nivelul lor scăzut de trai). Succesul trupelor Macedone (drumul lui Alexandru “cel Mare” cu circa 38 mii de oșteni - atraşi de bogatul Orient - a plecat din Capitolias / Dion, de la poalele Muntelui Olimp) s-a datorat organizării militare excepţionale introduse atunci, cum ar fi raderea bărbilor - pentru ca soldații să nu poată fi apucaţi de ele în lupte; ulterior, Romanii - la care atingerea bărbilor era mare insultă - au preluat modelul şi militarii Imperiului Roman (pe care l-au avut tot pe 3 continente, ca şi Makedonul Alexandru “cel Mare”) erau recunoscuţi prin faptul că erau raşi: n-aveau bărbi. Armata Macedonilor avea un corp valoros de cârmuitori: de exemplu, printre ofiţerii superiori a fost metalurgistul Gorgus, ale cărui servicii au dus inclusiv la minerit preţios în itinerariul Asiatic parcurs odată cu ridicarea Imperiului (militarii urmăreau concomitent gloria şi bogăţia, rolul specialistului Gorgos fiind deopotrivă de geolog şi de evaluator al giuvaerelor / pietrelor preţioase, respectiv ale mineralelor ori ale metalelor găsite la cei cuceriţi). Anatolianul Strabon a scris în “Geografia” XV 1:30 că împăratul Alexandru Makedon “cel Mare” când a ajuns în Gandaris / Kandahar, a aflat că în vecinătate era “un munte cu sare în măsură să îndestuleze India întreagă; se vorbeşte, de asemenea, despre nişte mine de aur şi de argint, situate nu mult mai departe de cele de sare, undeva în munţi, foarte frumoase, după câte desluşiri a dat minerul Gorgos”. De altfel, pe ruta Asiatică, după ce s-a recules la ruinele Troiei strămoşilor, ajuns la gura Râului Meandru, în Priene (localitate fondată la începutul Epocii Bronzului, conform istoricului Herodot Karka, de către Cariani / Ghergani împreună cu Amazoane, la fel ca şi Efes ce era numit de Hitiţi ca Apasas), Makedonul Alexandru “cel Mare” şi anturajul său în 334 î.C. a fost găzduit de oligarhii Ghergani Pediei “Oamenii câmpiilor”, plătind ridicarea unui Templu, căci îi plăcea foarte mult ambianţa; trebuie ştiut că Alexandru Makedon “cel Mare” a fost refuzat politicos de locuitorii Efesului când s-a oferit să renoveze minunea lumii Antice, Templul Artemidei (ce a ars chiar în ziua naşterii sale) şi atunci s-a adresat localităţii înfrăţite cu Efes - Priene, care nu era aşa de superstiţioasă, nici aşa de arogantă. În Priene, Makedonul Alexandru “cel Mare” şi-a ridicat o casă lângă Templul Marii Mame Cybele; pe atunci, aşezarea avea 4 mii de locuitori (în secolul I a fost statuat acolo pentru prima oară cuvântul “evanghelie”, însemnând “bună vestire”).
 |
| Alexandru “cel Mare” |
Timp de peste un deceniu, şeful propagandei oficiale a Makedonului Alexandru “cel Mare” a fost apropiatul lui prieten Gherga (în 343-340 î.C. au fost şi colegi la Şcoala din Mieza 40,38 lat. N, 22,04 long. E / acum oraşul Armân Naousa din N republicii Elene, unde le-a predat Macedoneanul Aristotel), menţionat special ca Gergithius în lucrarea având denumirea “Gergithios” de către cronicarul contemporan lor Clearchus din Soli / Cipru - care cunoştea neamurile Gherga de spiţă regală, cu ascendenţă Troiană, din acea Insulă - ce în 320 î.C., după moartea împăratului, a descris viaţa la curtea celui mai mare Imperiu din istoria de până atunci a omenirii; e de ştiut că profesorul Aristotel a scris pentru Alexandru “Arta de a fi rege” (lucrare ce din nefericire n-a supravieţuit timpului), o vorbă a sa fiind: “fiecare geniu are o doză de nebunie” (filozoful Aristotel s-a născut în Peninsula Khalki-diki, tatăl lui fiind medicul bunicului lui Alexandru Macedon). După cum a scris istoricul Anatolian Arrian, Makedonul Alexandru era “un comandant puternic, frumos, cu un ochi căprui închis ca noaptea și unul albastru ca cerul” (din așa ceva rezultând că ar fi avut heterocromie = “ceacâr”, adică o distribuție dezechilibrată a melaninei). Deciziile importante imperiale erau luate de Alexandru Makedon “cel Mare” împreună cu generalii lui iar în acea suită prezenţa Gherga a fost constantă, eficacele rezultate fiind evidente (printre reuşite fiind şi impunerea unor ritualuri neobişnuite, influenţate de stilul oriental - obligatorii inclusiv apropiaţilor împăratului - ceea ce a şocat, ca îngenuncherea în faţa “regelui regilor” Alexandru “cel Mare” şi sărutarea mâinii aceluia): mândrii Makedoni nu erau obișnuiți nici să îngenuncheze în fața cuiva, nici să pupe mâna cuiva. Ulterior, Grecul Athenaues 170-224 din colonia Naucratis (întemeiată în Delta Nilului de foştii mercenari Cariani), prin “Cina învăţaţilor” a explicat că în 354 î.C. - pe când domnea Filip II, tatăl formal al lui Alexandru Makedon “cel Mare” - mama lui Gergithius a fost invitată din Cipru în Macedonia, în anturajul prinţesei Persane Barsine, refugiată acolo cu familia ei, consemnând că în carul frumoasei prinţese obişnuit erau doar ele 2, ea fiind curteana cea mai apropiată: ajuta prinţesa la car să urce şi să coboare, servindu-i ca “scară”; Barsine - născută în 363 î.C. / mai în vârstă decât împăratul - a fost amanta Makedonului Alexandru “cel Mare”, născându-i în 327 î.C. primul fiu, pe Heracles (stabiliţi în Pergam / Anatolia, Barsine şi Heracles au fost executaţi în 309 î.C. de pretendenţii la împărţirea Imperiului). În 2007, Britanicii Nigel Spivey şi Michael Squire au scris în “Panorama lumii clasice”: “Unele relatări despre Alexandru menţionează că acest puternic conducător era în realitate mai degrabă scund şi deloc impunător. Pentru un autocrat de succes însă, promovarea unei imagini favorabile a fost întotdeauna mai importantă decât aspectul său real. Plutarh susţinea că Alexandru era profund implicat în acest proces. Suprapunerea aspectului său real cu portretul care i se făcea demonstrează cât de eficientă a fost promovarea artistică de care a avut parte. Imaginea proiectată a lui Alexandru cel Mare a fost pentru acel timp o noutate”. Contribuţia propagandistului Ghergan la aceasta a fost hotărâtoare; rolul său n-a fost doar către mediul extern pentru reclama imperială, ci şi în mediul intern, de încurajare pentru unele acţiuni imperiale. Deoarece Makedonul Alexandru “cel Mare” (care i-a învăţat pe Hircani / Ghergani căsătoria) a celebrat cununia cu fete Iraniene a 10 mii de Macedoni, locuri bune din armată - chiar în falangă - fiind atribuite spre integrare Perşilor iar când camarazii săi au ripostat că a făcut din aceia rude, împăratul a strigat: “V-am făcut pe toţi rudele mele!” (şi el era însurat cu o prinţesă locală); răzvrătirea s-a încheiat cu un uriaş ospăţ, la care împăratul Alexandru “cel Mare” a rostit o rugăciune pentru pace şi a urat ca toate popoarele Imperiului să fie părtaşe în administrare / el a urat ca toate popoarele lumii să trăiască laolaltă, în armonie şi în unire de inimă şi spirit (spuse că toţi oamenii sunt fiii aceluiaşi tată şi că rugăciunea sa era expresia credinţei că avea misiunea de a fi reconcilatorul Vechii Lumi). Locul unde împăratul Alexandru Macedon / “cel Mare” a trecut Fluviul Ind azi se numeşte Ghorghuşti 33,56 lat. N, 72,33 long. E, în Paki-stan: acela a rămas în istorie drept marginea Estică a Imperiului, la cea mai mare distanţă de casa Balcanică / Europeană. Mort în 323 î.C. la Babilon, împăratul Alexandru Makedon “cel Mare” a fost îngropat după cum a cerut, în Egipt / NE Africii, într-un sicriu de aur şi cristal (el a fost prima oară venerat ca Zeu de către Tracii Tasieni / din Insula Tasos). În atâţia ani de neîntrerupte campanii militare au fost parcurşi mii de km, în regiuni şi condiţii extrem de grele, fără să fi pierdut vreo bătălie. Marele vis a fost întemeierea unui stat mondial, unitar politic; unele din zecile de oraşe înfiinţate atunci s-au menţinut până azi ca importante centre sociale şi economice. Principalele destinaţii - în lumea de atunci - ale Makedonilor Antici din Europa au fost în Asia Decapolis din Ţinutul Gherga şi Babilonul iar în Africa Alexandria din Egipt, locul unde a fost îngropat împăratul (dus acolo din Mesopotamia scufundat în miere / pentru prezervarea trupului). În 1896, Britanicul William Crooke în lucrarea “Folclorul din India Nordică” a indicat un ecou despre propagandistul imperial Gergithius, la peste 2 milenii după prezenţa aceluia în N Indiei: “Musulmanii fac legătura dintre Ilie şi protectorul apelor Khizr. O legendă îl prezintă pe Khizr ca din familia lui Noe iar alţii îl corelează cu Sfântul George, respectiv cu Gherghis / Ghergis din Siria, care - conform tradiţiei musulmane - a fost trimis în timpul profetului Mahomed să-l convertească pe conducătorul Mosulului; însă culegătorul Husain mi-a spus că a fost general în armata lui Alexandru cel Mare”. (Ulterior profetului Mahomed, în Mosul - dar și în apropiata Arbela - au activat mai mulți erudiți creștini Gherghi / până la sfârșitul mileniului I). Este de remarcat că Imperiul Roman - care a urmat Imperiului Macedon ca mare putere în EurAsia şi N Africii - a preluat din tehnica propagandei Ghergane, fiindu-i un important avantaj imperial iar ca exemplu concret pe persoană, după circa 3 secole și jumătate de la generalul Gergithius al împăratului Macedon Alexandru “cel Mare”, talentul propagandistic Gherga s-a manifestat și prin alt “activist” Gherga, anume propovăduitorul Ghergheseu exorcizat de Iisus în Galileea, pentru răspândirea creștinismului în lume (rezultatele dovedind în timp că eficiența a fost extraordinară).
 |
| Imperiul Macedonean (între Fluviul Istros / Vest și Fluviul Indos / Est) |