104. Gherga în răsăritul Indiei

Epopeea “MahaBharata” 2:27 a menţionat că oamenii Mleccha s-au aşezat inclusiv în Insulele din Oceanul Indian iar pe de altă parte, Tăbliţele cuneiforme din Mesopotamia mileniului III î.C. au anunţat dezvoltarea comerţului localnicilor cu aceia; la stră-Români, termenul “mlacă” se folosea pentru “mlaştină”. În 1902, Americanul Henry Field de la “Muzeul de Istorie” din Chicago a afirmat că “populaţia conducătoare timpurie a Indo-Chinei, a Peninsulei Malacca şi a Arhipelagului Indonezian, n-a fost Mongoloidă, ci de tipul rasial Mediteranean, care s-a impus peste negroizii locali” (este evidentă asemănarea lingvistică între numele Peninsulei Malacca şi înţelesul cuvântului “malac” pentru “viţel” / “puiul bivoliţei”, popular prin “malac” ştiindu-se şi omul zdravăn, masiv sau Uriaş, vechii Indieni folosind “mleccha” pentru aşa ceva - denumirea Mecca a unei însemnate aşezări a lor în Arabia provenind astfel - iar Evreii vechi numind îngerii mesageri ca “malachi” iar pentru “rege” folosind “melek” / “melhi”, Slavii înţelegând prin “mlczati” pe cei tăcuţi, Românii echivalând prin “molcomi”, ş.a.); de altfel - după cum a scris Vechiul Testament în “cartea a treia a regilor” 11:7 - în Canaan cel mai important idol al Amoniţilor dar şi al Evreilor cârmuiți de înţeleptul rege Solomon era Moloch = Zeul Focului, unii cercetători apropiind insistent denumirea vechiului Zeu Geto-Dac Zalmoxe / Zal-moxis (“Zeul-moş”) de ulteriorul Zamolxis / Za-molxe (“Zeu Moloch”), ca legată de foc, drept “Zeul-focului”:
Cercetătorul Makedo-Armân Branislav Stefanoski în “Hyperboreii şi zamolxismul” din 2013 a prezentat rolul şi poziţia centrală a Zeului Moloh la Daci (egalat cu Zamolxis): “Pe ‘Tăbliţele din Sinaia’, reprezentarea lumii cereşti era foarte interesantă prin imaginea puternicului taur care avea, în loc de picioare, 10 raze solare. Prin reprezentarea zoomorfă a taurului se exprima puterea fertilităţii bărbăteşti, adică bărbătescul început în construcţia lumii. Taurul era reprezentarea zoomorfă a zeului suprem, Zeul Soarelui, denumit Moloh”. (Se poate observa că “Tăblițele Geților” găsite la Sinaia erau în scrierea sacră - ce se deosebea de scrierile contemporane - de pildă istoricul Carian Herodot 2:36 remarcând și la vechii Egipteni scrierea “Sfântă”, în paralel cu cea a “gloatei”; în Vechea Lume, după cum a observat de exemplu și preotul ortodox Român Ilie Cleopa 1912-1998, Zeul Fericirii Moloch era denumit popular “Noroc” și idolatrizat ca atare de Sumerieni, Fenicieni, Romani, ș.a). În Canaan, echivalentul Zeului Moloch la Moabiţi - vecini cu Amoniţii şi cu vechii Evrei - era “Che-moş” / Chemoş; pe lângă despărțirea genetică a bărbaților din grupul patern “IJ” în “I” principal la Români și “J” principal la Evrei, pe lângă cele 2 Țări Sfinte din EurAsia - fostul Rai în Europa / România și tărâmul biblic în Asia / Canaan - a apărut apropierea dintre Zeul-moș / adică Zalmoxe la Geto-Dacii din Europa și Zeul Moloh / adică Zamolxe din Asia (cercetătorul Canadian Polat Kaya a susținut în 2016 că de fapt în jurul vechiului Zeu Moloh = “Zeu-moș” s-a dezvoltat o școală ce uneori prin severitate îngrozea copiii, însă fără crudul sacrificiu suprem, căci era mierosul Zeu Moloh - mierii în Greacă zicându-i-se “meli” iar în Latină “mel” - fiind chiar “izvor” de mir / untdelemn parfumat).
În răsăritul Indiei, prezenţa Gherga a fost semnalată atât în Indo-China, cât şi în Indonezia. O puternică înmulţire genetică N* - din care Gherga face parte - a fost remarcată în Peninsula Indo-Chinei, în Bazinul Mekong (Fluviu a cărui denumire derivă din Gange, el curgând din Tibet în Vietnam), tiparul genetic LLY22G existând până în cel mai Sudic punct al Indo-Chinei: Singa-pur / Singapore 1,17 lat. N, 103,50 long. E (“Oraşul Leului”). În 2011, “Enciclopedia ştiinţei creaţiei” a considerat că printre acei vechi cârmuitori ai Indo-Chinei, ai Peninsulei Malacca şi ai Indoneziei au fost descendenţi numiţi Ghergasi şi Arvadei (urmaşii fratelui Arvadeu al lui Gherghe-seu) din Canaan. În Malaezia, marea sală a Peşterii Gua Tempurung 4,27 lat. N, 101,10 long. E din Peninsula Malacca e denumită Ghergas / Gergasi (fiind ştiută că a fost reşedinţa celei purtând numele respectiv care a înfrânt Uriaşi), ea fiind din Insula Langwaki 6,19 lat. N, 99,50 long. E, căci acolo - însoţindu-se cu un prinţ Malac / Malaian - a născut; în folclorul Malaian a rămas despre Gergasi că erau spiritele pădurilor (după cum a documentat și cercetătorul Sabri Zain “Influența Indiei asupra Culturii Malaiane”). Profesorul Malaian Haji Salleh a afirmat că ea aparţinea navigatorilor Ghergasi şi când soţul ei şi-a îndemnat supuşii Malaci / Malaiani să procedeze la fel - prin cununii în afara Tradiţiei lor hinduse - a şocat. În 2002, Olandezul Micha Lindemans în “Enciclopedia mitică” a consemnat că “vechile documente Malaiane au reţinut că soţul ei a fost Merong Maha, devenit după căsătorie primul rege al statului Malaian Kedah; atunci o flotilă a Imperiului Roman a navigat spre Imperiul Chinez pentru realizarea unei alianţe a lor” (în ideea stăpânirii lumii): în anul 166, împăratul Roman Marc Aureliu a trimis un grup cu daruri pentru împăratul Chinei (e de ştiut că recensământul Chinez din anul 157 a relevat aproape 57 milioane de oameni, mai mulţi decât locuitorii Imperiului Roman / ce pe atunci se întindea de la Atlantic până în Mesopotamia). Regatul Kedah a introdus Civilizaţia în Peninsula Malacca iar dinastia sa regală azi e urmaşa lui Ghergasi şi Merong. Cronicele Malaiane / “Analele Keddah” (traduse de Britanicul James Logan în 1849) au reţinut că Girgassi / Gergasi era prinţesa înrudită pe linie maternă cu Uriaşii Asura / Rakşasi iar prinţul care a devenit soţul ei ar fi fost un descendent al împăratului Alexandru “cel Mare”: “Împăratul Roman l-a împuternicit ca ambasadorul său în China pe prinţul Malaian Merong / Marong (‘Maha Wangsa’) - denumirea Marong însemna ‘Astronom’ - pentru a negocia cununia fiului său cu fiica împăratului Chinei. Tatăl ambasadorului descindea din Genii iar mama lui din semizeii Deva. Contrar voinţei părinţilor săi, prinţul Maha s-a însurat cu prinţesa a cărei tată era regele Girgassi şi a cărei mamă cobora din Raksasa. Prinţul Maha oriunde umbla, o lua cu el. Împăratul Roman a dat ambasadorului Maha o corabie pentru voiajul în China, ce a acostat în Insula Langwaki. Când corabia Romană a acostat, Maha şi anturajul său a mers acolo şi a întâlnit un mare număr de Uriaşi aparţinând Tribului Girgassi; aşa a cunoscut casta acelor Girgassi şi i-a încurajat să discute, utilizând un ton moale al vocii. Girgassi l-au salutat respectuos spunându-i că e binevenit şi deoarece n-aveau un conducător al Insulei, putea să se aşeze unde dorea. Fiind anunţat că va sosi şi prinţul Roman pentru a se prezenta împăratului Chinez, în aşteptare Maha şi-a ridicat un palat întărit pe Insulă. Deoarece statul Kedah a fost răvăşit de un război lung de 2 decenii, ce s-a încheiat când Maha era pe Insula Langwaki, el s-a proclamat conducătorul ambelor teritorii şi a debarcat pe continent împreună cu neamul soţiei Girgassi, preluând puterea şi acolo (nu se mai ştie ce s-a întâmplat cu prinţul Roman, posibil că acela a fost oprit de Girda / Garuda, regele Ceylonului / azi Sri Lanka). Primul lor născut a stăpânit Siam / Thailanda, al doilea a stăpânit restul Peninsulei Malacca iar mezinul a preluat Regatul Kedah de la părinţi (sora lor s-a măritat în Pattani / N Malaeziei). Dinastia regală Girgasi - formată din oameni foarte frumoşi - a condus statul Kedah pentru mult timp”. Este de ştiut că în anul 634, Kedah (Dr. Omar Amin în 1962 considera că numele Kedah - ce iniţial a fost Kalah - provenea de la Kurzii Kalahari care au migrat acolo la o dată incertă) a devenit primul sultanat din lume: cârmuitorul Derbar din Gemeron 27,11 lat. N, 56,16 long. E / azi Bandar-Abbas în Iran, a naufragiat acolo în anul 630 şi a ajuns să se însoare cu regina Gergassi. Bănăţeanul Iosif Constantin Drăgan a scris în 1986 în “Mileniul imperial al Daciei”: “În Imperiul Roman, Alexandria devenise cel mai activ centru comercial din Africa de Nord, datorită faptului că de aici se putea trece spre Marea Roşie, iar din Marea Roşie, pe drumul cel mai lesnicios al apelor, se ajungea în India şi în China. O flotă romană construită în Marea Roşie a asigurat desfăşurarea normală a circulaţiei mărfurilor dintre Imperiul Roman şi Orientul Îndepărtat. În vremea lui Traian şi a urmaşilor săi, comerţul practicat prin intermediul Alexandriei s-a extins în Indochina şi insulele indoneziene. De acolo se aduceau cele mai de seamă obiecte de lux şi bumbacul de calitate iar romanii exportau fier şi grâne, ca şi produse meşteşugăreşti realizate în atelierele din Alexandria”.
Cercetătorul Indian Jeyakumar Ramasani a scris despre mantra Vedică “Om” / “Aum” (cea mai importantă incantaţie la hinduşi dar şi la budişti): “După cum se poate observa, în Malaiană - ca şi în limba vechii civilizaţii din Bazinul Indului - reprezentarea ‘Om’ se păstrează similară. Simbolul ‘O’ - prima literă - divin era egalat cu semnul ‘U’ (ce însă are pronunţia ‘Ka’); ambele semne indicau acelaşi Zeu Ceresc: Ouranos la vechii Greci, Kalan la hinduşi, emblema sa indicându-l pe Man (preoţii hinduşi pronunţând semnul ‘U’ ca ‘Ga’)”. Kalan / Kalahari - curmarea morţii - era un aspect al Zeului Şiva / Rudra, cuceritorul Timpului, însurat cu Marea Mamă Kalî. “Kala” însemna taur, ceremonia Karkida de sacrificare a aceluia fiind închinată slăvirii strămoşilor (după cum a descifrat sigiliile din Bazinul Indului / Ghaggar acelaşi cercetător, care a afirmat că “trebuie verificate legăturile dintre celebrii Garga şi acele menţiuni ale sigiliilor” primei Civilizaţii post-diluviene independente din lume):
Arhipelagul Indoneziei - cu cele mai multe Insule de pe glob - este tot la răsărit de India (pe Insula Borneo / Kalimantan – unde e granița dintre Malaezia și Indonezia – populația indigenă se numește Dayak; în “Nostalgia originilor” din 1970, Dr. Mircea Eliade a scris: “La populația dayak, bucata de stofă atașată la o suliță simboliza unirea celor 2 sexe, steagul – respectiv bățul / sulița – și stofa reprezentând Arborele Vieții, expresia creativității divine și a nemuririi”). De pildă, panglicile foarte colorate Tibetane – de care s-au conectat ulterioarele evantaie ori văluri – ori panglicile dansatorilor Călușari atestați în România din Epoca Pietrei sau franjurii / ciucurii straielor Geto-Dace (afișați cu mândrie de purtătorii lor), etc. aveau aceeași semnificație ritualică a conjuncției contrariilor, de rezolvare a polarităților de exemplu prin cununii, când se ivea “al treilea termen”, ș.a.m.d. Dr. Mircea Eliade a mai arătat, în aceeași carte (referindu-se și la conceptul “Yin-Yang” popular în Asia / China din Epoca Bronzului, după ce a fost atestat în Europa / România din Epoca Pietrei): “Ca în societatea arhaică din Indonezia, polaritatea cosmică, exprimată prin simbolurile ‘yang’ și ‘yin’, a fost, în China, trăită prin rituri. În plus, la fel ca alte concepte în India, perechea de contrarii ‘yang’ și ‘yin’ s-a dezvoltat într-o cosmologie care, pe de o parte, a sistematizat și a validat nenumărate tehnici corporale și discipline spirituale, și, pe de altă parte, a inspirat speculații filozofice riguroase și sistematice. Simbolismul polar a fost abundent atestat în iconografia bronzurilor din mileniul II î.C., potrivit cronologiei tradiționale chineze. Cuvântul ‘yin’ evoca ideea de vreme rece și înnorată, în timp ce termenul ‘yang’ evoca ideea de soare strălucitor și căldură. Altfel spus, ‘yang’ și ‘yin’ indicau aspecte concrete și antitetice ale vremii: ele au fost convocate să organizeze calendarul, pentru că elementele lor evocau cu o forță deosebită conjugarea ritmică a celor 2 aspecte antitetice concrete. Potrivit filozofilor, în timpul iernii, elementul ‘yang’, învins de ‘yin’, suferea sub solul înghețat un fel de încercare anuală, din care ieșea întărit; ‘yang’ scăpa din închisoare la începutul primăverii, apoi gheața se topea și izvoarele porneau. Astfel, universul se arăta a fi constituit dintr-o serie de forme antitetice alternând ciclic. Este important să observăm simetria în alternanța complementară a activității celor 2 sexe și ritmurile cosmice, guvernate de interacțiunea ‘yang’-‘yin’. Și, deoarece s-a recunoscut o natură feminină în tot ceea ce este ‘yin’, și o natură masculină în tot ceea ce este ‘yang’, tema hierogamiei revelează o dimensiune cosmică și religioasă totodată. Opoziția rituală dintre cele 2 sexe, efectuată în vechea Chină în maniera a 2 corporații rivale, exprima în același timp antagonismul complementar a 2 moduri de a fi alternanța a 2 principii cosmice, ‘yang’ și ‘yin’, în sărbătorile colective de primăvară și de toamnă, cele 2 coruri antagoniste, așezate față în față, provocându-se în versuri: ‘yang’ chema, ‘yin’ răspundea (‘băieții cheamă, fetele răspund’). Acele 2 formule erau interschimbabile; ele semnificau deopotrivă ritmurile cosmice și sociale. Corurile antagoniste se înfruntau unul pe altul ca întunericul cu lumina. Aria în care se întâlneau reprezenta totalitatea spațiului, iar grupul simboliza totalitatea societății umane și a realității ordinii naturale. O hierogamie colectivă încheia festivitatea. Atare orgii rituale au fost bine-cunoscute în multe culturi. Și în acest caz, polaritatea – acceptată ca regula fundamentală de viață în tot cursul anului – era abolită, sau depășită, într-o unire a contrariilor. Nu este nevoie să amintim cum au fost elaborate atare categorii de gândire grație muncii sistematice a filozofilor. Putem adăuga numai că o comparare a noțiunii de ‘dao’ cu diversele formule primitive ale unui ‘al treilea termen’, ca soluție a polarităților, reprezintă o temă pasionantă pentru istoria ideilor”. Gherga a influenţat şi Cultura Indoneziană - acum a celei mai mari naţiuni musulmane din lume - menţiune făcută şi de către Centrul Cultural Malaian, populaţia fiind amestecul celor 3 culori umane: albă, galbenă şi neagră (Cultura Malaiană a ajuns să fie răspândită în tot Oceanul Indian, inclusiv Madagascar, numele Gherga răspândindu-se şi în prezent prin areal sau mai departe şi în Pacific, ca de pildă cel mai înalt Vulcan din Micronezia - fost Guerga / acum Agrihan 18,46 lat. N, 145,40 long. E - existând actuala companie Gerga Oil din Filipine, etc.); spre exemplu, în Tradiţia Malaiană din Sumatra - cea mai mare Insulă din Arhipelagul Indonezian, în N căreia se află localitatea Gergas 3,39 lat. N, 98,19 long. E - până acum există baletul Gherga, în costumaţia de batic Gherga, prin mai recenta ceremonie rituală Tabot, în Festivalul Anului Nou, ţinut spre exemplu în Bengkulu 3,47 lat. S, 102,15 long. E dar şi în Palembang 2,59 lat. S, 104,45 long. E, etc. (e de ştiut că în Munţii Karo din E Sumatrei în localitatea Pinem a existat și cartierul Gherga). Specialista în istoria Malaiană Jane Drakard în 1989 a studiat documente Medievale ce au relatat lupte din secolul XII în V Sumatrei, câştigate de luptătorii Ghergasi / Gergasi.
Profesorul Mircea Eliade a consemnat: “În Sumatra / Indonezia, populaţia pre-Malaiană Batak - ale cărei idei religioase proveneau din India - în mare vechime credea că Universul era împărţit în 3 regiuni: Cerul cu 7 niveluri, unde locuiau zeii, Pământul pe care trăiau oamenii şi Infernul, tărâmul răposaţilor; exista şi mitul unui timp paradisiac, în care Cerul era mai aproape de Pământ iar comunicarea dintre zei şi oameni era continuă, însă - din pricina mândriei omului - drumul spre lumea cerească a fost întrerupt. Zeul suprem - cel care începea cu sine însuşi - creatorul Universului şi al celorlalţi zei, a rămas izolat în ultimul nivel ceresc. Acolo domina şi conceptul că moartea era de fapt răpirea sufletului de către spirit”. În Indonezia, Buku Gherga din N Sumatrei - Districtul Bharat Pakpak - a fost sursa ornamentului cârmuitorului, simbolizând triumful guvernării necesare regelui Indonezian (ereditar provenit dintre nobilii locali), după cum se vede în imaginile următoare:
În aceeaşi zonă, ornamentul Gherga din imaginea următoare simboliza frumuseţea feminină a florilor de şofran - minunat de parfumate - ce se utiliza la decorarea marginilor acoperişurilor:

Legendele Indoneziene pomenesc pe chipeşul prinţ Gherga Singa - subiect de bază pentru teatrul clasic Malaian (legătura cu Singa-pur / Singapore - din extremitatea Sudică a Peninsulei Malaiană / Malacca - este evidentă); de altfel, unul dintre faimoşii profeţi Indonezieni a fost ascetul Garga / Gargya în Java / Iava, discipol al lui Rudra / Şiva (era din Peninsula Kathiawar / Gujarat, India), după cum a apărut pe inscripţiile unor tăvi de cupru din anul 860 în Kancana 6,45 lat. S, 107,30 long. E: era fondatorul unui club acolo, asociat direcţiei cardinale de miazăzi şi considerat Yoghin puternic. De exemplu, în toponimia Insulei Indoneziene Iava / Java există aşezările Ghergo-Lan / Gergolan 7,33 lat. S, 110,44 long. E, Ghergu-Nung / Gergunung 7,38 lat. S, 110,45 long. E, Gherga-Dung / Gergadung 7,42 lat. S, 110,05 long. E, etc. În Malaiană, cuvântul Gherga este de bază pentru formarea verbelor despre cusut, ş.a. (ca de exemplu în Insulele Karkar 4,39 lat. S, 145,58 long. E şi Maluku / Moluce 2 lat. S, 128 long. E din apusul Noii Guinei, Gargaris 3,43 lat. S, 153,21 long. E în răsăritul Noii Guinee) iar pentru lup - nu întâmplător - e folosit “gurg”; o asemănare lingvistică e la gura celui mai mare Râu din Noua Guinee: Capul Ghir-Ghir / Girgir 3,49 lat. S, 144,33 long. E.
Nivelul cu 70 de metri mai jos (în timpul ultimei glaciațiuni)
Chiar şi în Australia sunt ecouri Gherga între aborigeni, subiect al cercetărilor recente ale unor savanţi. Înaintea Potopului Pontic, nivelul Mării era cu 70 de metri mai jos decât astăzi; de pe Insulele Indoneziene în zare următorul uscat era în general vizibil iar porţiunile înguste de apă care le separau erau relativ uşor de traversat. În captura următoare – din descrierea efectuată în 2018 de Proiectul Genografic a liniei genetice care a condus la bărbații Gherga de acum – apare și ramura aborigenă Australiană (notată “P128”):
Colonizarea Australiei a început cu mai mult de 40 de milenii în urmă dar nu s-a dezvoltat nici o Civilizaţie care să supravieţuiască trecerii mileniilor, obiceiurile populaţiilor rămânând neschimbate până la sosirea Europenilor, la începutul Epocii Moderne. În N Australiei, în afara repertoriului cultural transmis verbal din generaţie în generaţie, se află locul cu semnificaţia mitologică printre aborigeni organizat în Parcul Naţional Kalka-jaka / Muntele Negru 15,40 lat. S, 145,13 long. E străjuind Bazinul Annan / “An-nan” şi locul istoric reprezentat de picturile rupestre - naturaliste, religioase şi legate de creaţie - din Parcul Naţional Kakadu, aparţinând patrimoniului UNESCO, unde trăieşte Gagudju / populaţia ce a dat numele rezervaţiei, care considera că o fiinţă ancestrală feminină a ieşit din ocean pentru a forma uscatul şi a dat viaţă omului, după care a urmat o altă fiinţă creatoare: Ginga (în peşterile Magice din Kimberley Range 16 lat. S, 126 long. E, din V Australiei, Uriaşa Zeiţă se chema Guriguda, desenele rupestre fiind similare celor din inima Saharei). Aborigenii numeau Garrga salcâmul din care-şi confecţionau bumerangele (existent în Australia, mai puţin în statul Victoria); unii au studiat detaliile antropologice, ca de exemplu John Eyre în 1840 a cercetat triburile central Australiene ce foloseau pentru negaţie cuvântul Gherga, Helen Sheils de la “Institutul Australian pentru Studierea Aborigenilor” în 1961 menţiona prezenţa Gherga, Karen Adams în 1986 a observat la băştinaşii din Victoria că la prinderea pentru strangulare utilizau cuvântul Gherga, etc. Dr. Mircea Eliade – ținând cont despre Australia ca zona de pe glob proclamată cu cea mai veche formă de viață religioasă - a scris în “Nostalgia originilor” din 1970: “centrul vieții religioase australiene este căutat acolo unde australienii au afirmat întotdeauna că se află, anume în conceptul de ‘timp al visului’, acea eră fabuloasă, primordială, când s-a făurit lumea și omul a devenit ceea ce este azi; în 1912, Emile Durkheim / întemeietorul școlii franceze de sociologie – studiindu-i pe aborigeni - a detectat originea sentimentului religios în entuziasmul colectiv de care era impregnată atmosfera ritualului australian”. Așadar, adunările oamenilor dădeau naștere sentimentelor religioase – din cele mai vechi vremuri – iar prezervarea denumirii în Asia vecină / continentul Nordic de unde au ajuns în Australia oamenii Homo Sapiens în timpul ultimilor Neandertali (având Cultura Viselor) ca Adunări Gherga a rămas semnificativă. În Noua Zeelandă - pe glob cea mai îndepărtată Țară de România - dansul Haka / “Ha-Ka” al indigenilor Măori a rămas ca parte esenţială în ceremoniile formale cu ocazia întâlnirilor, amintind de Hora / “Ho-Ra” războinicilor din restul Vechii Lumi: varietatea de acţiuni viguroase ca bătăile puternice din picioare, pălmuirea mâinilor pe lângă trup, scandările ritmate ale unei varietăţi de strigăte, contorsiunile faciale cum ar fi scoaterea limbii şi arătarea albului ochilor, etc., sunt elemente tipice ce combinate arată sentimentele relevante cu ocazia întâlnirilor; fizionomiile fascinante (toţi dansatorii se tatuează concret) şi mişcările sacadate dar armonioase ale dansului ritualic Haka impresionează prin intensitatea lor, fiind o formă dintre cele mai expresive ale originalităţii umane, redând legătura cu lumea strămoşilor.