114. Gherga în Irak

Sumerienii venerau pe Ki - Zeiţa Pământului - ca Marea Mamă, numind-o “Mami”; portarul templului de tip ceresc din Nippur al fiului ei Enlil, căpetenia Adunării Zeilor (primul născut dintre prinţii Anuna / Igigu din Eridu, ai căror urmaşi au construit în mileniul V î.C. inclusiv Girsu, ce a devenit capitală în mileniul III î.C.) a rămas cunoscut în mitologia lor drept Kalkal / acelaşi numit Galgal de Evreii vechi deportaţi în Mesopotamia în secolul VI î.C., după cum apare în Biblie - Iezechiel 10 - Vechiul Testament: de fapt, era pervertirea lingvistică a lui Gargar, urmaşul acelui neam venerat de la începuturi acolo (el păzea Tăbliţa Destinelor”, cel ce o avea conducând lumea), din zonă răspândindu-se atributul Sumerian “meş” pentru legătura dintre uman şi divin. La rândul său, fiul aceluia Nergal (nume reverberând în Sumer - Kurgal / Ghiengar - cu Ghergar / zis şi Gugulana / Qaru) asociat cu leul ca totem, a fost indicat de Dr. John Croft de la Universitatea din Chicago / SUA ca Apollo Gergithios în Troada / Troia începutului mileniului III î.C.; femeia lui în Cutha / Gudua 32,45 lat. N, 44,36 long. E - fostă aşezare Gută - a fost Zeiţa Dragostei Laz, de la care a provenit numele lazuritului, de culoare turcoaz (populaţia Laz istoric e cunoscută ca strămoaşa Georgienilor): nuanţele de turcoaz / azur au fost ale Raiului, culoarea albastră fiind preferată în Mesopotamia de Inana / Iştar, în Egipt de zeiţele Nut şi Isis, ş.a. (cele mai mari minerale de lazurit din lume se găsesc în Pamir şi pe malurile Lacului Baikal). De exemplu în Hatra 35,35 lat. N, 42,43 long. E au fost echivalaţi Zeul Războiului Erragal / Nergal şi Hercule / marele războinic; tatăl Kalkal al lui Nergal a fost Marele Veghetor al Porţii Zeului Furtunilor Enlil (de fapt al tornadelor / al vânturilor şi al vremii), Enlil fiind egalat cu Kalkal chiar în Mesopotamia, vechii Greci echivalându-l cu Kronos. Este de remarcat că Enkidu (din Epopeea lui Ghilga-meş) era un ne-educat descendent Anuna / Anunnaki, al observatorilor ştiuţi ca Grigori în N Galileii: o ocupaţie similară cu cea necesară, practicată de Garga Kula (şcoala astronomică din N Indiei / Bazinul Ghaggar), atestarea fiind din mileniul VI î.C.

Ramman - sau Işkur / Adad - fiu al lui Enlil, a fost Zeul Furtunilor, cu principalul loc de cult pe Tigru, în Karkara / azi Al Jidr 35,21 lat. N, 43,20 long. E; Zeul Furtunilor din Bazinul Ghargar era Indra (silabic In-Da-Ra), astfel încât Adad îl reproducea. Ruda sa a fost înţeleptul patron al apelor Enki, echivalat în Egipt cu Thot iar Gubarra / Şala - soţia lui Adad / Ramman - patrona grânele (printre alţi cercetători, în 1911 şi Germanul Martin Gemoll a egalizat-o pe Gubarra cu Anatoliana Kybele, respectiv Sibila la Romani; în mileniul I î.C., o seamă de generali Gubaru / Gobrya au luptat pentru Perşi - fiind notaţi de Grecii vechi ca Gherghi - iar ulterior, Guebre / Ghiabr s-au regăsit pe larg în Orientul Mijlociu: erau descendenţii din Karkara ai lui Gubarra şi ai divinului Ramman, băiatul primului prinţ Anu / fiul Marii Mame Ki). Urmaşii Sumerienilor Gherga, respectiv ai prinţilor Anunnaki - notaţi Enac de vechii Evrei în Biblie - s-au stabilit îndeosebi în Canaan, avându-şi capitala întâi la Hebron / azi Israel (inclusiv Emimii şi Refaimii din Trans-Iordania erau dintre ei); la începutul Epocii Fierului, iscoadele lui Moise - trimise să verifice terenul înaintea invaziei fugarilor din Egipt - au raportat (Numerii” 13):
“28. Am fost în pământul în care ne-ai trimis, pământul în care curge miere şi lapte şi iată roadele lui.
29. Dar poporul care locuieşte în el este îndrăzneţ şi oraşele sunt întărite şi foarte mari, ba şi pe fiii lui Enac i-am văzut acolo.
33. Şi au împrăştiat printre fiii lui Israel zvonuri rele despre pământul pe care-l cercetaseră, zicând: ‘Pământul pe care l-am străbătut noi, ca să-l vedem, este un pământ care mănâncă pe cei ce locuiesc în el şi tot poporul, pe care l-am văzut acolo, sunt oameni foarte mari.
34. Acolo am văzut noi şi uriaşi, pe fiii lui Enac, din neamul uriaşilor; şi nouă ni se părea că suntem faţă de ei ca nişte lăcuste şi tot aşa le păream şi noi lor’.”
De altfel, prinţii Anuna - cu înţelesul Sumerian din mileniul IV î.C. drept “cei veniţi din stele / cer pe pământ” - conform şi consemnărilor Sanscrite din N Indiei / ce similar au consemnat despre Ăngiraşii Garga, erau din acelaşi neam atât cu înalţii Tocariani de pe Valea Karga din Bazinul Tarîm, cât şi cu înalţii Teucriani din Troada / Troia Gherghiţilor (mult ulterior, Celţii / Keltaii au ajuns să-l considere pe Kernunos / “Ker-nunos”, Zeul Vieţuitoarelor, ca soţul Zeiţei-Mamă). Se poate observa similitudinea dintre ceea ce era ştiut în Bazinul Ghargar despre Garga ca Ăngiras şi ceea ce era ştiut în Ghiengar, Kardu-iaş, Golan, etc. ca îngerii Gregori, respectiv Anuna, prinţii Zeului Cerului An: despre ambele notări divine Ăn-Ghiraş şi An-nuna au rămas vechile consemnări - atât din N Indiei, cât şi din Sumeria / Babilonia, ş.a.m.d. - că au coborât din Cer; Ăngiraş / Anuna erau vechile referinţe despre mai vechii Gărga / Gregori, respectaţi - în stilurile tipice vremurilor - ca “îngerii”, respectiv “prinţii” supremului An. Irakul are onomastică Ghergană mai ales în zona Kurdă - denumită Gutium în mileniul III î.C. - ca de pildă la N de Mosul e aşezarea Ghirga / Girga 37,12 lat. N, 43,13 long. E iar la N de Kirkuk = Karka sunt Gargai / Gurgai 35,43 lat. N, 44,55 long. E, Ghergaş / Gerkaş 37,02 lat. N, 43,35 long. E şi Gurgah / Gurgay 35,33 lat. N, 44,39 long. E (de pildă Guţii din Gutium au fost identificaţi ca Tocariani / Troiani de către lingvistul German Walter Henning, ei fiind şi strămoşii Gheţilor, respectiv ai Goţilor: populaţia Asiatică Gută a devenit în Europa mai târziu Ghetă şi apoi Gotă; din aceeaşi zonă în care Antic s-a dezvoltat populaţia Gută, Medieval s-a dezvoltat populaţia Kună / ştiută ca formată din Turanici). În 2011, profesorul Eric Force - specialist de la Universitatea din Tucson 32,13 lat. N, 110,55 long. E / Arizona în geologia locaţiilor arheologice - a schiţat rutele majore de comunicare din mileniul III î.C., din Bazinul Ghargar / Ghaggar fiind peste Ghiengar / Sumeria şi peste Iordan la Nil iar peste Caria şi peste Troada / Troia Ghergarilor la Bazinul Dunării, observând că acelea conectau Civilizaţiile prin negoţ, prin colonizări şi prin războaie, urmând principalele linii tectonice, în general mai bogate decât alte locuri în resurse naturale (erau o moştenire a Epocii Pietrei, înaintea frecventării Drumului Mătăsii):