62. Turnul Babel

Turnul Babel

Străvechea credinţă a Babilonienilor era elocventă: şi-au plasat capitala în centrul lumii lor, pe axa ce unea Cerul şi Pământul. Zgomotosul Turn Babel / “Ba-Bel” sau Bab-Ili (respectiv poarta de acces pentru Zeiţa din bătrâni - locul prin care coborau Zeii din Cer pe Pământ, după cum a afirmat Dr. Mircea Eliade în “Istoria ideilor şi credinţelor religioase” - menţionat la începutul capitolului 11 din “Facerea” / “Geneza”, în Vechiul Testament) este cunoscut ca fiind prima încercare de instituire a unui sistem unic de guvernare prin care omul a căutat unitate şi prosperitate; pe atunci, Babilonul a început să prospere datorită comerţului la mare distanţă dintre Valea Indului şi Valea Eufratului, fiind populat de neamul rodnic Hamit (de unde și numele marelui conducător “Nim-rod” / Nimrod al său, rămas consemnat biblic pentru cele petrecute în timpul îndelungatei lui domnii): la 755 de ani după Potop, conform calculelor creştinilor, în Babilon 32,32 lat. N, 44,25 long. E - principalul acces în oraş fiind prin Poarta lui Iştar - liderul aceluia, Uriaşul împărat Nimrod, fondatorul Civilizaţiei Sumeriene, care a domnit 56 de ani, a început ridicarea Turnului Babel, ca simbol al puterii sale pentru a atinge Raiul (dar la o cutremurare care a distrus jumătate din Turn - ce deja avea 91 metri înălţime - a fost prins sub dărămături şi a murit). Construcţia impresionantă şi arogantă - împăratul Nimrod, “cel dintâi viteaz de pe Pământ” (conform Bibliei, “Facerea” 10:8), era foarte aspru - a dus la neînţelegeri între localnici şi la fuga unora / ce au abandonat muncile; Nimrod - văr primar cu Gherghe-seu / Gherga, echivalat în 2005 de cercetătorul Britanic Peter Dunstan cu Osiris - reuşise să-şi convingă poporul că fericirea se datora propriilor eforturi dar decesul său a însemnat stoparea şantierului, neamul rodnic al lucrătorilor săi risipindu-se, fiecare făurindu-şi propriul destin şi abandonând limba vorbită până atunci (“cel dintâi viteaz de pe Pământ” Nimrod / “Nim-rod” a ajuns să fie înțeles și ca “îmblânzitor de leoparzi”, pe atunci în zona sa existând uriaşa panteră Hyrkană / Ghergană - specie acum dispărută, portretizarea sa purtând pielea felinei pe sine fiind echivalată de către cercetători cu cea a viteazului Hercule, ştiut ca îmbrăcat cu piele de leu: semn distinctiv / emblematic).
Ghargheul / Chaldeul împărat Nabucodonosor 605-562 î.C., fost prinţ în Karga-miş, a cărui soţie era din Ghergania / Media (pentru care a realizat şi Grădinile Suspendate, ca una dintre minunile Antice, ea tânjind după locul unde crescuse - adică Ghergania - conform consemnărilor preotului Berossos), cu materialul rămas din ruinele Turnului a ridicat în Babilon - capitala Imperiului său - un zigurat: acela era în vecinătatea templului dedicat divinităţii Ba’al / Bel, de aceeaşi sorginte ca sufletul Ba la Egipteni (ce proteja drumurile şi când Romanii în 116 au dus în Dacia cucerită mii de arcaşi Palmirieni - din Iordania şi Siria de azi - ca străjeri ai drumului lor din Banat, prin venerarea divinităţii Bel / Kharbe din Antichitate s-a ajuns și la numele Medieval al Districtului Bel, respectiv inclusiv la denumirea localităţii Belinţ 45,45 lat. N, 21,45 long. E din judeţul Timiş, care a avut populație cândva majoritară Gherga, după cum a reflectat şi Dr. Ioachim Miloia 1897-1940 în “Ancheta monografică în comuna Belinţ” din 1938, că denumirea Belinţ a pornit de la numele Bel; istoricul Român Alexandru Diaconescu susţinea în 2004 că acele trupe care apărau caravanele erau formate din “foarte buni arcaşi, rezistenţi la variaţiile de temperatură, ideali pentru controlul zonelor de câmpie”, mutaţi de Romani în Banat cu familii cu tot de la Marea Colonadă - care în ceea ce azi e Tadmor 34,33 lat. N, 38,16 long. E pe atunci era intrarea în Imperiul Roman - de pe drumul ce lega Orientul de Europa). Politica Romană era de trimitere a Sirienilor în Dacia, a Dacilor în Britania, etc.

Palmira (distrusă în secolul XXI intenționat de Statul Islamic)

Autorul Ion Drăgușanul în “Datina, Biblia Românilor” din 2005 a scris: “După despărţirea neamurilor - efectul Turnului Babel - s-au personalizat zeii, dându-le nume şi porecle, pe care le-au aflat şi alte neamuri, asumându-le, ba chiar şi identităţi, de cele mai multe ori multiple, prin sinteza manifestărilor (stabilite de rit, de datină, de lege); tocmai de asta regăsim acelaşi Cer-Soare şi sub numele lui Anu sumerianul şi sub cel al lui Osiris felahul / pelasgul egiptean şi sub numele lui Uranos grecul. Cuplul Cer-Tată şi Pământ-Mamă din perechea sumeriană An-Ki s-a regăsit, repetat şi contemporaneizat, în continuitatea datinii prin obicei, chiar dacă prin alte relaţii (în tradiţiile noastre - de pildă - prin Făt Frumos-Sânziana, etc). Fiecare timp şi-a retrăit miturile ancestrale sub alte identităţi iar apoi au început rătăcirile, înstrăinările şi dezrădăcinările. Dreptul obştesc, numit - în vremuri - ba ‘reguli de lângă râul cu apă’ multă (sărbătorite drept An-Dar, respectiv ‘Darul lui Anu’ în vechimea carpatică), ba legi pelasgine, ba drept valah, funcţiona în mod natural, consfinţit fiind de cei care au pus stăpânire pe munte şi care, drept prim tribut din partea formulelor asociative nou create, primeau doar jertfe şi ofrande. Pe vremea aceea, oamenii adorau principalele elemente ale naturii - cerul, pământul, aerul, focul şi apa - dar fără a şi le închipui altceva decât ceea ce erau şi fără a le atribui porecle, adică nume şi identităţi umane (Herodot 2:51 a consemnat că ‘înainte vreme, pelasgii aduceau tot felul de jertfe, înălţând rugi zeilor, fără însă să-i dea vreunuia dintre ei porecle şi nume, deoarece nu auziseră încă de ele; îi numeau doar zei, pentru că divinităţile, după ce au orânduit toate lucrurile din lume, le-au luat pe toate sub oblăduirea lor prin bună împărţeală’). În evoluţia lor, datinile şi alaiurile de credinţe şi de superstiţii pe care le slujeau - obiceiurile - s-au numit tradiţie, tradiţia fiind manifestarea ordinii instinctuale la un popor sau la altul. Temelia tradiţiei o reprezintă locul în care s-a însămânţat datina, adică înjghebarea spirituală obştească numită - ulterior - așezare”. Biblia în “Facerea” / “Geneza” a afirmat că denumirea Babilonului a provenit de la Turnul Babel. Talmudul” dar şi tradiţia Arabă socotesc Templul din Borsippa 32,23lat. N, 44,20 long. E (în marginea Babilonului) drept Turnul Babel:

Ruinele de lângă Babilon / Irak