43. Primele cavouri



La începutul mileniului IV î.C., construcţia de morminte în Egipt a apărut datorită Culturii Gerzean / Gherzeană, incluzând camere subterane cu mobilă şi amulete / căci din adâncă vechime oamenii vizau viaţa eternă: credeau în viaţa după moarte (în vechea Cultură Egipteană nu exista cuvânt pentru “moarte”, ci doar ca “apus”; despre decedaţi se credea că vor face la fel ca soarele - ce răsare la Est şi se duce la Vest - credinţa generală fiind în fenomenul viitoarei învieri); pentru acei vechi locuitori ai Egiptului, lumea de dincolo de moarte era o lume perfectă, cuprinzând toate elementele lumii celor vii care, la rândul ei, era o oglindire imperfectă a acelei lumi idealizate. Conceptul era că fiinţa umană reunea 3 elemente esenţiale de agregare - energia, trupul şi spiritul - într-o legătură universalizată prin ecuaţia relativităţii, ce a indicat că traiul este numai în viitor (căci trecutul nu mai există iar prezentul n-are durată); fiecare persoană e sinteza trihotomică dintre corpul spiritual, trupul fizic şi corpul emoţional (al sufletului, sediul sentimentelor). Pentru vechii Egipteni, în viaţă vitalitatea energiei Ka era dată de puterea organismului, partea materială a trupului fiind curent vizibilă iar sufletul Ba - reprezentat prin barză - oferea caracterul, la deces sufletul părăsind persoana ca o pasăre (oamenii la limita morţii au relatat experienţele printr-un sentiment de plutire în afara trupului, cu revederea rapidă a unor întâmplări din viaţa personală, într-o stare calmă, parcă simţind o adiere de vânt; se ştie că în condiţiile opririi respiraţiei şi pulsului scade tensiunea arterială, lipsa oxigenului afectând prima oară în cortex - prin încetarea funcţionării normale a nervilor - centrul văzului, ceea ce conduce la senzaţia perceperii unei lumini strălucitoare sub formă de tunel, de unde conceptul că moartea nu e întuneric, ci lumină). Suflet vine de la suflu; în orice religie, omul este privit ca o construcţie peste care Creatorul a suflat suflare de viaţă. Darea sufletului - la deces - este întoarcerea sa Creatorului, o trecere privită firesc în acele vremi, când obişnuit lipsea teama de moarte considerându-se existenţa vieţii după viaţă. Sufletul Ba avea nevoie de trupul defunctului sau de statuia lui, pentru a-i păstra identitatea. Obeliscul era coloana ridicată pentru poposirea sufletului în vârf, în plin soare (în Epoca Pietrei, sufletele morţilor poposeau - ca păsările - pe menhire).


Ka era reprezentat prin braţele îndreptate spre cer, ce trasau un pătrat cu latura de sus deschisă: o practică existentă în Banat, mult anterioară vechiului Egipt; făcând acel gest, preotesele / preoţii aduceau Ka-ul zeilor - “mana” / adică energia vitală - asupra statuilor ce-i reprezentau (Ka nu dispărea în momentul morţii, după moarte Ka-ului defunctului aducându-i-se ofrande iar preotesele / preoţii slujind funeraliile erau servitoarele / servitorii lui Ka). Câmpul emoţional Ka al oamenilor interferează - astfel putând fi preluate stări de simpatie sau antipatie ori chiar gânduri - fiind alcătuit din aură şi centri ce comunică prin meridiane, degajând culori ce se schimbă corespunzător stărilor, vizualizarea uşoară putând fi acum facilă cu aparate, în vechime procedura realizându-se prin închiderea ochilor şi vederea dârelor dinăuntrul pleoapelor, cei înzestraţi uneori putând vedea “dublura” / “corpul de lumină” al celorlalţi, având capacităţile şi de a identifica stările de sănătate ale semenilor ori stabilind legături mai subtile (halourile ori doar nişte bule de aer electrizat apar datorită schimbării umidităţii aerului din preajma unor persoane aflate în intensă activitate cerebrală sau emoţională, azi deseori simplu imortalizate foto, în trecut fiind desenate; de pildă, Dr. Michael Ledwith, decanul Facultăţii de Teologie din Maynooth 53,22 lat. N, 6,35 long. V / Irlanda - care în 2006 împreună cu Dr. Klaus Heinemann a studiat “Fenomenul Sfera” - a afirmat că “e o experienţă pozitivă pentru omenire” iar Dr. Norman Shealy, preşedintele “Asociaţiei Americane de Medicină Holistică”, a indicat că reprezintă “o comunicare energetică”: un exemplu e în penultima poză Ghergană din această lucrare, în faţa celui mai tânăr Gherga). În vechiul Egipt, termenul “ren” era folosit pentru “animal tânăr” şi termenul “renu” pentru “om tânăr”; e interesant fenomenul izolării de natură, în medii cât mai artificiale, prin incidenţa mărită a sindromului “curentului de aer” îndeosebi printre femeile - mai ales trecute de tinereţe - din SE Europei, cuprinzând inclusiv spaţiul Român (într-o evaluare empirică recentă, cea mai densă aglomerare din lume de acest fel): unele persoane - predispuse la suferinţe ori cu sistemele imunitare slăbite - nu agrează dezechilibrele atmosferice din interioare, făcându-şi chiar rău prin autosugestie (adică acţiune internă la pretext extern, când nu pot controla circulaţia vântului ori a curenţilor de aer dintr-o încăpere), sensibilitatea lor psihokinetică faţă de starea energiei statice ieşind din standardele majorităţii. Este interesantă apropierea lingvistică - deopotrivă etimologică și fonetică - a unor termeni civilizaționali timpurii: cu Românescul “vraci” pentru “vindecător” corespunde Sanscritul “vrac” = “ghicitor” (Bulgărescul “vraci” e “vrăjitor”); Slavonul “vraza” era “incantație” iar “vrukati” se folosea pentru “boscorodeală” / “mormăială”: în aglomerarea vechilor orașe - denumite “var” - printre orășenii / “varahii” care grăiau uneori și bolborosit / “Barbar” viețuiau persoane care știau ori făceau “vrăji”. În “Dicționar universal al limbei Române” - în legătură și cu celebra “vâlvă” - lingvistul Lazăr Șăineanu a scris în 1929 despre vechiul cuvânt Românesc “vlâhvă” (echivalat cu “vrăjitor”) că avea corespondentul Slavon “vluhvu” pentru “Mag” = “de unde ființă Magică și ca atare ideea generală de faimă’ ce răspândea asemenea ființă”; după 8 decenii - în 2009 - Dr. Mihai Vinereanu în “Dicționar etimologic al limbii române (pe baza cercetărilor de indo-europenistică)” a scris despre “vrajă” că “este probabil de origine traco-dacă”. Țara Magilor a fost în SV Caspic, între răsăriteana Gherganie - Hyrkanie / Gorgan din S Caspic - și apuseanul Regat Ghergar din V Caspic (fosta Albanie Caucaziană, acum acolo fiind Azerbaidjan și Daghestan), teritoriul său formând NV actualului Iran; de la migrarea unor Mezi / Magi la Gherdap - Defileul Dunării - au rămas toponime redând Media lor natală (din partea Nord-Vestică a Iranului), ca Bănățeana Mehadia, Ținutul Mehedinților, etc.: așadar, între străvechii urbani - Barbari / Varvari - obișnuiți cu vracii / Magii - și Valahii / Vlahii sau Rumânii / Românii populând vechile așezări urbane “var” (unele documentate ca fiind din vremurile neolitice) au fost certe legături Magice, printre ecourile atestând și azi asemenea moșteniri fiind de exemplu abilitățile detectării curenților de aer mai ales de către persoanele Române cu sensibilități deosebite în așa domeniu.

În ceea ce priveşte sufletul Ba, chiar dacă are organizare diferită de a materiei, totuşi este supus energiei gravitaţionale, cântărirea morţilor relevând la deces o pierdere imediată în greutate de câteva grame - echivalentul “Penei Adevărului” a bunicii Gherga, divina Maat - considerate ca datorate părăsirii de către acela a trupului (e de remarcat că până în prezent gravitaţia este cea mai puţin înţeleasă energie fundamentală de către savanţi, sufletul fiind incognoscibil, aşa cum oglinda nu se poate vedea pe sine ca oglindă iar cântărirea sufletelor era o idee orientală). După obligatoria “confesiune negativă” a decedatului Egiptean (în care erau înşirate toate faptele ce nu se cuveneau să fie săvârşite), Thot - soţul lui Maat - anunţa verdictul balanţei: dacă răposatul era îngreunat de păcate, sufletul era prada monstrului Babau ce aştepta la picioarele cântarului iar dacă sufletul defunctului era mai uşor decât pana, atunci îşi putea continua călătoria spre Lumea Cealaltă” (considerată ca un univers paralel); Ba era invizibil şi putea călători în alte lumi (graţie lui Ba, defuncţii îşi îndeplineau transformarea în “Cealaltă Lume”): şi azi Românii induc mai ales copiilor frica de BauBau - o entitate supranaturală fără chip ori caracteristici fizice - tipică fiind puternica sa rădăcină mistică. Nu este surprinzător că tocmai în Banat (din multele regiuni Europene), “baba” este înţeleasă - indiferent de Grai - ca bătrâna care a trecut prin multe, în marea vechime referinţa fiind de fapt la Ba-Ba = “sufletul sufletelor”: marea divinitate regăsită în Babilon, în Caucaziana Al-Banie / însemnând a sufletului sfânt, populată de Ghergari - ce apoi a fost cu aceeaşi denumire şi în Peninsula Balcanică - Iberia Caucaziană / ce a fost reprodusă şi în Peninsula cu acelaşi nume din apusul Mediteran, etc.; însuşi regiunea Banat - condusă de Ban - era în legătură cu Ba-Sarab iar marea Peninsulă din S Banatului, cea Balcanică, şi-a avut denumirea derivată din sensul înălţimilor muntoase Balkan (oriental Baal fiind fiul - notat şi Bel - al Marii Mame iar Khan însemnând conducător). La Semiți, termenul “serab” = “miraj”, așa că “Ba-sarab” putea fi “mirajul sufletului”. Academicianul Român Petriceicu Haşdeu a comentat că “în Română ‘bălaur’ / ‘băl-aur’ - drac ori zmeu - nu însemnează altceva decât ‘băl’ sau ‘bălaiu’, adică blond” şi a schiţat:
Este de ştiut că şi creştinismul (Noul Testament, Prima epistolă a lui Pavel către Tesaloniceni” 5:23) şi islamul - cea mai recentă religie mare - menţionează (Coran 39:6) tripartiţia oamenilor în minte, suflet şi trup. Trebuie notat că în timp oamenii, faţă de materialitatea trupului, au început să trateze cumulat imaterialitatea forţei spiritului şi energiei sinelui / sufletului (simplist, în trinomul unde trupul e legat de materie, creierul e legat de spirit şi inima de suflet). De exemplu, e de observat că Lacul Baikal din S Siberiei (acumulând o cincime din apa dulce de la suprafaţa planetei) grupează în denumirea sa expresiile Ba şi Ka, că mai la răsărit, din mileniul III î.C. Chinezii au dezvoltat conceptul Ba Gua / Ba-Kua în legătură cu Yin Yang - dezvoltat din roata tripolară Gakyil a spiritului, sufletului şi materiei - respectiv geomanţia Feng Shui (literar însemnând vânt şi apă, simbolistica sugerând aerul şi apa drept curenţi indispensabili vieţii) şi că în mileniul II î.C. Evreii şi-au însuşit cunoaşterea din Egipt sub forma Cabalei: compusul aspectelor Ka, Ba şi Ankh (tradiţia lor permiţând accesul la învăţături doar celor trecuţi de vârsta mijlocie, căsătoriţi şi sănătoşi, întrucât înţelegerea schimba chiar şi informaţia din codul genetic / ADN, putând tulbura până la provocarea nebuniei); conform tradiţiei, acela era darul făcut oamenilor de către îngeri, echivalentul creştin fiind gnosticismul iar echivalentul islamic fiind sufismul. Este de remarcat că acum Ankh e crucea Bisericii Ortodoxe Copte (Egipteanul Ankh era instrumentul în legătură cu anterioarele An şi Ka - pentru timp şi energie - din Banat, respectiv denumirea prescurtată de la Anunakhi pentru cei ştiuţi în Sumer ca “nobilii sosiţi din stele”, numiţi în perioada Vedică de cei din N Indiei ca astronomii Garga şi ulterior de vechii Evrei ca Grigori: în ambele referinţe orientale - din India şi Israel - acei Ghergari au fost indicaţi ca supraveghetorii cerului).
Cavou Egiptean cu obiecte


Un cimitir pe malul V al Nilului, în Gerzeh / Girza (29,27 lat. N, 31,12 long. E) este foarte relevant; împotriva deochiului se folosea un talisman albastru - culoarea cerească - creat din lazurit / “Lapis lazuli”.Podoabele erau din lazuritul provenit din Munţii Gherghi / Afghani-stan (ceea ce era denumit Gherghistan - inima Afghani-stanului - comercializa acel mineral în multele sale variante încă de la mijlocul mileniului V î.C., acel trafic fiind extins şi în Bazinul Ghaggar, beneficiară acolo fiind Dinastia Garga, pe ceea ce apoi a devenit Drumul Mătăsii), de culoare turcoază, favorita Gherghiţilor Teucri - din Troada / Troia - de la care ulterior a provenit numele Turcilor / Turanicilor; în 2002, Englezul Kerr Jarett, coordonatorul lucrării “Civilizaţii dispărute”, afirma că respectiva piatră albastru-verzuie, folosită pe scară largă mai ales de aurarii Mesopotamiei şi Egiptului, era exploatată atunci în regiunea Badakşan - în prezent împărţită de Nordul Afghan şi Sudul Tadjik - din ceea ce acum e ştiut ca Hindu-Kuş în SV Pamirului (“kuş” a rămas ştiut ca însemnând “pasăre” în Turcă / în trecut nu era o stare statică, ci o circulaţie care permitea difuzarea, adoptarea şi adaptarea unor bunuri de civilizaţie între grupuri aflate la mari distanţe, principalele rute din mileniul IV î.C. fiind înfăţişate pe harta următoare):
Rute comerciale în Epoca Pietrei

Mulţi faraoni şi înalţi preoţi au fost blonzi sau roşcaţi, cu ochi albaştri (după cum le-au rămas unele mumii ori unele statui de piatră cu ochii din lazurit): aceia erau Pontici / Caucazieni - fiind mai ales dintre cei vechi - cu timpul unele dinastii ale lor ajungând să fie chiar şi negroide (în prezent - corespunzător şi analizelor genetice - după foştii conducători Europeni ca descendenţi biologici există numai puţini Egipteni); pe scara istorică, una dintre cele mai recente surse umane Caucaziene / Pontice din Egiptul pre-dinastic a fost formată din Dunărenii care au colonizat Valea Nilului la sfârşitul mileniului V î.C. (când între Carpaţi şi Dunăre a început să fie marcată ruta Nordică EurAsiatică de migraţie a oamenilor conduşi de liderii Asi prin megalitica Brazdă a lui Iorgu - ca hotarul de miazănoapte al Civilizaţiei Dunărene / urmaşa Vechii Civilizaţii Europene - iar la hotarul de miazăzi a fost remarcat Osiris / “Osi-ris”, adică literalmente “regele Osi”, ca acela de la care vechii Egipteni şi-au început calendarul). Este de remarcat că în zonele Asiei Centrale de proveniențe ale lazuritului au ajuns să trăiască înalții Caucazieni Tochariani / Docha-Ariani, de la care au rămas mumii bine conservate, până în Bazinul Tarîm (tipologic unii dintre faraoni fiind similari); de la acei “Dahi Ariani” / Tochariani în mileniul I î.C. s-a răspândit spre răsărit - la Chinezi - daoismul / taoismul (modul de viață inspirat din ritmurile naturii, sub semnul Yin-Yang, existent în spațiul Românesc cu mult înainte de a fi în cel Chinezesc, căci în Cultura Cucuteni a fost puternic reprezentat).
În Egipt, sarcofagele - ce în interior aveau pictate formule Magice - reprezentau universul: partea de deasupra era cerul, partea de sub era pământul iar părţile laterale erau cele 4 direcţii ale spaţiului. În aşezarea Gherga au fost înhumaţi cu morminte masive, aşa cum n-au mai existat până atunci în Africa, primii lideri ai Egiptului unificat (pe lângă aspectele culturale deosebite şi caracteristicile lor anatomice erau diferite faţă de cele de până atunci din Egipt, ei având cranii mai mari, similare cu cele ale Est-Europenilor). Ulterior apariţiei primelor cavouri, “Textele sarcofagelor” au consemnat confesiunea divinităţii supreme cumulând fundamentele, incluzând egalitatea oamenilor (egalitarismul era o caracteristică a nomazilor) de la începutul lumii: “Am săvârşit 4 fapte bune: Am creat cele 4 vânturi pentru ca orice om să-şi poată umple plămânii cu ele; aceasta e prima mea faptă bună. Am făcut ca apele Nilului să se reverse, pentru ca săracul să aibă aceleaşi drepturi la binefacerile lui ca bogatul; aceasta e a doua faptă a mea. L-am făcut pe fiecare om aidoma semenului său şi niciodată n-am poruncit oamenilor să facă răul dar inimile lor au nesocotit învăţătura mea; aceasta e a treia mea faptă. Am făcut ca inimile lor să nu dea uitării apusul, ci să aducă ofrandă zeilor locali; aceasta e a patra mea faptă”. În imaginea următoare se poate vedea o “mastaba” - clădire rectangulară, cu acoperişul plat şi pereţii înclinaţi, ce marca mormântul nobililor din vechime / denumirea sa “mas-taba”, similară cu “mas-dava”, sugerând prin “mas” / “moș” și “dava” / “deva” de fapt “vechea așezare” a strămoșilor - aflată pe Platoul Khallaf, în V Gherga, datând din perioada dinastică timpurie Egipteană:
Mas-taba în apusul Gherga

Diodor Sicul 1:51 a înfăţişat atitudinea Egiptenilor vechi: “Deoarece locuitorii Egiptului socot că viaţa pământească preţuieşte foarte puţin şi dau, în schimb, cea mai mare însemnătate faptului că un om - în ciuda morţii - îşi poate veşnici faima virtuţii sale. Egiptenii numesc locuinţele celor în viaţă ‘locuri unde omul poposeşte’, ‘hanuri’, pentru că acolo muritorul îşi are o aşezare vremelnică, pe câtă vreme mormintelor ei le spun ‘lăcaşe veşnice’, întrucât pe Lumea Cealaltă oamenii trăiesc o viaţă fără de sfârşit. Iată, prin urmare, pentru ce nici nu se sinchisesc de clădirea caselor, dar - în schimb - nici o străduinţă n-o precupeţesc, fie ea oricât de mare, când e vorba să-şi clădească morminte”. La timpul lor, beneficiind de ploi abundente, care au ajutat producerea de hrană în abundenţă, Gherzanii au ajuns să vieţuiască în localităţi cu mii de suflete; ca divertisment, jucau Senet - unul dintre cele mai vechi jocuri din lume - inventat de Gherzani la mijlocul mileniului IV î.C. (popular în Egipt până la sfârşitul secolului IV), cu scopul mistic ca - prin isteţime - jucătorii să-şi şi câştige locul meritat în viaţa de apoi / pentru că oamenii nu agreau moartea, ci viaţa veşnică.
Primul joc din lume

Senet e considerat strămoşul jocului tablelor; se juca în 2 pe o tablă ce avea 3 şiruri a câte 10 căsuţe însă nu se foloseau zaruri, ci beţişoare care aruncate prin poziţiile lor indicau punctele pentru mutare (în vechime, pentru jocuri beţişorul era semnificativ, de pildă fiind parte constitutivă în Banat la ţurcă). Senet era jucat de către toate păturile sociale, atât de faraoni, cât şi de muncitori (inspiraţia au fost tăbliţele de alabastru ale Vechii Civilizaţii Europene, aşa după cum au fost anterior la Sesklo, în Balcani; de altfel, în contemporana Bhărat / Indie Vedică - în Bazinul Ghargar - erau pe atunci foarte populare zarurile, cărora le-a fost dedicat un întreg imn în “Rig Veda” 10:34).