Trăsătura marcantă care-i deosebea pe profeţi de ceilalţi oameni era sentimentul lor remarcabil de a avea o misiune iar Oracolul Gherga - al Gherghiţilor - a prezis inclusiv aceasta (prin oracol se înţelegea atât mesajul provenit de la autoritatea divină, cât şi persoana care transmitea acel mesaj, oracolii fiind persoanele în stare de graţie, care preziceau). Profeţiile în lumea Antică erau de 2 feluri: inspirate direct de divin - practicate în Canaan şi de Grecii vechi - ori interpretative, prin care revelaţiile veneau din descifrarea unor semne (ca de pildă la Babiloneni ori Etrusci); profeţia “interpretativă” era mai adecvată culturilor stabile iar cea “inspirată” predomina la nomazi. În Grecia Antică rolul de profet era jucat mai ales de preotesele oracolelor, accentul religios al credinţei în viaţa eternă - existent din cele mai vechi timpuri - mutându-se treptat pe preţuirea vieţii curente.
“Dicţionarul Antichităţilor Greco-Romane” din 1877 al Francezului Charles Daremberg a consemnat: “Locurile cu pământ roşcat şi emanaţii sulfuroase au fost cele în care erau plasate Oracolele Sibiline, ca în cazurile Troianei Gherghi, Ionianei Eritreia, Italienei Cume, etc. Acel mediu al stâncilor cu aspect fantastic şi sinistru, al apelor curgând subteran cu vuiet surd şi a activităţilor vulcanice de tot soiul, erau în armonie cu structura profetei, interpretei. Iniţial, oracolele n-aveau nevoie de vreun echipament - cum ar fi cel de cult sau de construcţii ca temple - ele fiind transmise direct prin preotese, supranaturalul comunicând cu oamenii fără intermediere artificială; aşa de pildă a fost şi când s-a răspândit din Anatolia, de lângă Efes, în Italiana Cume, prin emigraţia Ioniană. Punctul de plecare a fost femeia care în regiunea Troiei, în pădurile Masivului Ida, avea oraşul fortificat Gherghi drept centrul său cel mai important; acel oraş avea un oracol interpretat de către o profetă şi un templu închinat lui Apollo. Din cele mai vechi timpuri localnicii au menţinut relaţii cu oraşul Cume din Eolia, din care emigranţii plecaţi în secolul XI î.C. au colonizat oraşul Cume în Golful Napoli (ei transportând acolo atât oracolul profetei, cât şi Cultul lui Apollo). Aşa cum Gherghis şi-a împărtăşit profeţiile în Marpessos (locul ei sălbatic din vecinătatea Nordică), Anatoliana Cume a răspândit oracolul spre Sudica Eritree - apropiată de Efes - locuri unde ea şi oracolul său au apărut la fel. Toate tradiţiile de pe coasta Mării Egee - din N de la Dardanele, Ilion, Alexandria Troiei, până în S la Colophon, Efes şi Insula Samos - erau ataşate de Oracolul Gergithe, cel primar, originar. Prioritatea profetei, denumită şi Herophile, a ajuns ca în timp să fie disputată de Eritreia, colonie Ioniană; în anul 76 î.C., Senatul Roman a analizat spiritul pur al profetei: în acel timp, Gherghis a ajuns un umil sat iar Ilionul era şi mai neglijat. S-a produs atunci pentru Sibila un fenomen analog celui multiplicat de pretenţiile oraşelor din V Anatoliei de a fi onorate primăvara de prezenţa ei. În toate exista cultul celebru al fratelui său Apollo, tendinţa fiind de înlocuire a preoteselor care au făcut oracolul tradiţional: acea substituire a declanşat declinul religios. Ea s-a născut înaintea Războiului Troian şi a profeţit aşa cum Homer a arătat în versurile sale; în Delphi a fost înlocuită iar în Templul lui Apollo (din Gherghi) a apărut mormântul ei. A fost înălţată o columnă acolo, prezentând lista serviciilor divine pe care ea le-a adus; lângă a fost ridicată statuia lui Hermes - Zeul persuasiunii - şi imaginile nimfelor care au însoţit-o pe profetă. În regiunea Troiei şi în localităţile riverane (atât din Anatolia cât şi din Balcani), profeta nu s-a bucurat de o favoare moderată, ci de o largă difuzare, explicată - pe lângă caracterul său straniu şi misterios - de relaţia ei cu Apollo. Pe lângă mărturiile religioase şi literare ale contemporanilor săi, popularitatea profetei a fost demonstrată relativ mai recent şi monetar, susţinere îndeosebi efectuată de către centrele ce au putut pretinde cea mai mare Antichitate. Cea mai veche dintre acele monede este fără dubiu a Misienei Gergithe şi nu a Gherghiţilor din Frigia; corespunzător mărturiilor Carianilor din Tralles / Aydîn (de lângă Sanctuarul Gherga), efigia ei a apărut pe acele monede în premieră mondială. Monedele din Misia au figura unei femei frapând prin expresia sa gravă, chiar iritată; pe revers imaginea Sfinxului e interpretată drept simbol nefast, ca pedeapsă rezultată din încălcarea cerinţelor ei”. În legătură cu acestea e de ştiut că în centrul Eladei, Oracolul din Krisa / Delphi - pe Valea Phocis a faliei Kerna, deservit de portul Kirra 38,26 lat. N, 22,26 long. E la Golful Corint - a fost un loc religios Antic venerat pentru mult timp (acolo Apollo a ucis dragonul Python).
 |
| Ombilicul din Delphi |
Prima sa preoteasă - care îşi primea profeţiile de la Gaia - a fost Anatoliana Herophile, născută în Kilikia la Ghorgos / Corycus şi îngropată în Troia la Gherghis (primele monede din lume au fost bătute în Lidia începând cu secolul VII î.C., în Nordul său Gherghiţii din Misiana Gergithe - ce a fost Gargara II de la poalele Masivului Ida - având emisiuni monetare din secolul următor, pe acei primi bani din lume apărând Herofila); investigaţiile geologice au demonstrat că emisia gazelor din crăpăturile unde cobora - loc denumit “buricul pământului” - o inspirau pentru conectarea cu divinul (de altfel, istoricul Plutarh a descris în anul 100 î.C. că acolo din pământ ieşea fum, pe care preoteasa îl inhala şi astfel auzea vocea lui Apollo). În Anatolia - după cum au scris Anticii Strabon XIV 5:5 și Mela 1:63 - “Korykion” erau Grotele de la Ghorgos, unde se întâlneau Cerul cu Pământul, intrate sub patronajul lui Zeus Korykios (cu Templu de piatră acolo din secolul III î.C.); așa cum a consemnat Apollodor în “Biblioteca”, după ce Uriașii au fost învinși în Grotele Ghorgos a apărut Dragonul Python / Balaurul Typhon, care s-a agitat pentru răzbunare, luptându-se cu Zeus în Haemos / Balcani, sfârșind în Tartar (a dispărut în Etna / cel mai mare Vulcan al Europei). În preajma Korykionului - funcțional din Epoca Bronzului, apoi Armean știut ca Gorigos Կոռիկոս, bizantin Gorhigos, etc. - au fost îngropați preoții și liderii Olbiei: în Antichitate, localnicul poet Oppian în cartea 3 din “Halieutika” a susținut despre Korykion că era “orașul lui Hermes”; așa cum a studiat și antropologul Kerenyi Karl din Timișoara, vechii Greci au folosit termenul “korikos” pentru desemnarea sacului de piele în care păstrau mierea (dar și burduful pentru apă, confecționat primitiv din stomacul vitelor ori din pielea vreun miel / ied). Este de știut că pe coasta S Anatoliană, la apus de Korikos din Cilicia, a mai existat Korikos în Licia (notat și Olympos 36,26 lat. N, 30,28 long. E - după cum a studiat în 2004 istoricul Turc Mustafa Adak - de la primii săi locuitori, coborâți de pe Sacrul Munte Olymp); în Cilicia, complexul Korykos - despre care istoricul Karian Herodot a afirmat că a fost fondat de Ghorgos, prinț din Cipru - cuprindea în Antichitate o Cale Sacră, sculpturi monumentale pe stâncile din apropiere, un fortificat port al piraților / corsarilor Ciliciei și după prima cruciadă un castel bizantin spectaculos pe Insula Mediterană din fața sa. Mai e şi de observat că de pildă în arhitectură “cariatidele” adică statuile reprezentând câte o tânără femeie susţinând, ca o coloană, vreo intrare, cornişa unui acoperiş, etc., provin din Cultul Carian al Gherghiţiei (erau dansatoarele virgine în onoarea Artemidei Karyatis), după cum au fost reprezentate în mormântul regelui din Daosdava = “cetatea lupilor”, acum Sveştari / Bulgaria 43,44 lat. N, 26,45 long. E, capitala Geţilor Sudici, în România până în perioada interbelică putând fi întâlnite cariatide, adică ţărănci transportând greutăţi pe cap:
Arhitecții știu despre versiunea masculină a cariatidelor că e cea dată de telamoni / “tela-moni”, adică de “atlanți” (fosta structura consonantică “GR” - devenită “TL” - se regăsește la ambii termeni, “Atla-s” și “Tela-mon”): statui bărbătești care susțin cu eforturi părți ale vreunei clădiri; vechiul nume Atlas / “At-Las” = “At-Ras” îl reda pe cel al “Tatălui Soare” - “At” = Tată și “Ra” = Soare - iar în Vechea Lume provenea de la eponimul primei Civilizații Homo Sapiens imperiale, organizată ca Atlantida, în sanctuarul central al căreia era Axa Lumii, simbolizată prin marea sculptură a unui falus, ca o coloană inscripționată cu simboluri de venerare / ceea ce a fost prima scriere de pe glob. Gherghiţii din Sudul Lidiei, prin lucrarea “Miletul - ornamentul Ioniei”, au fost descrişi de Vanessa Gorman de la Universitatea Michigan în 2001: “Existenţa Oracolului Gherghiţilor este de mai mare importanţă istorică decât predicţiile făcute de acela, savanţii aprecindu-i valoarea în general. Straniul nume al Gherghiţilor e derivat de la localitatea Gherghi şi regiunea Gergithion sau Gergithia din Troia, extinsă în Sud până la Cume. Pe baza prezumţiei că Gherghiţii erau indigeni ca şi vechii Lelegi, unii istorici au insistat pe înrudirea lor; astfel, pătura superioară în Milet ar fi fost formată din Greci, în timp ce Gherghiţii ar fi fost băştinaşii, probabil Cariani, artizani care trudeau pentru Milet. Acceptând însă că Gherghiţii se întindeau pe un spaţiu mai larg decât Caria - din Troia / N, până în Kilikia / S - atunci legătura exclusivă cu Lelegii din Milet nu mai e valabilă, mai ales că locul lor consolidat era în răsăritul Miletului, unde Gherghiţii aveau localitatea Gherga (prezenţa Gherghiţilor în Milet totuşi a fost anterioară timpului acelei aşezări); mai mult, reşedinţa Gherghiţilor era strâns asociată cu Sibila, locul naşterii ei fiind tocmai în Gergis, sursa de provenienţă a Oracolului Gherghiţilor, înfrăţit ulterior cu Oracolul din Didyma (ceea ce era funest pentru Milet, aşa că prezenţa Gherghiţilor în Milet trebuie respinsă)”.
 |
| Aspecte din Didyma |
Este de ştiut că sanctuarul pre-Grec Didyma 37,23 lat. N, 27,15 long. E (însemnând “al gemenilor”, cu care au fost în legătură - conform profesorului Joseph Fontenrose 1903-1986 de la Universitatea California - Sidyma 36,24 lat. N, 29,11 long. E din Lykia în jurisdicția ulteriorului Sf. Nicolae / episcopul zonei și Idyma 37,03 lat. N, 28,19 long. E din Karia) distrus de Perşi în 494 î.C., a fost la ordinul din 334 î.C. al împăratului Makedon Alexandru “cel Mare” restaurat şi redeschis în 331 î.C., cu efortul Gherghiţilor din Milet - cărora împăratul le-a dat controlul - manevra determinând atunci ieşirea majorităţii Gherghiţilor din oraşul Milet, ceea ce explică absenţa lor din cetate după acea dată, adică după secolul IV î.C.; după cum a scris Anatolianul Strabon în “Geografia” XIV 1:5, ei “au construit templul cel mai mare din toate câte au fost, care însă a rămas fără acoperiş datorită mărimii sale” (avea suprafaţa de 60/118 metri, cu o sală rotundă înconjurată de 210 coloane duble de 20 de metri înălţime): din Didyma pe Calea Sacră erau 16 km spre N, până în Milet, la gura Meandrului. De exemplu, catalogul răspunsurilor Oracolului din Didyma, realizat de Americanul Joseph Fontenrose, cuprindea aserţiuni de genul “Omorârea paşnicilor Gergithai mă preocupă”, “Domnul n-ar permite ca Gergithai, inclusiv copiii, să fie arşi”, etc. Anatolianul Pausania în a şaptea sa carte, în al patrulea paragraf din al doilea capitol, a scris: “Sanctuarul lui Apollo de la Didymoi - ca şi oracolul - datează dinaintea aşezării Ionianilor iar Cultul Zeiţei Artemis din Efes este cu mult mai vechi decât aşezarea Ionianilor. Cât despre Zeiţă, socot că Pindar nu era informat de toate lucrurile legate de divinitate, căci spune că Amazoanele au ridicat sanctuarul atunci când porniră în expediţie împotriva atenienilor şi a lui Tezeu. Adevărul este că femeile din preajma Thermodontului aduceau şi pe atunci jertfe Zeiţei din Efes, întrucât cunoşteau din vechime sanctuarul şi au adus jertfe şi atunci când au fost urmărite de Hercule şi chiar mai înainte, când au fugit din faţa lui Dionisie şi au venit la sanctuar ca rugătoare. Dar sanctuarul n-a fost înălţat de Amazoane, ci de localnicul Efesos şi de la acest Efesos şi-a luat oraşul numele. Cei care locuiau ţinutul erau Lelegii - făcând parte dintre Cariani - şi mai ales Lidianii. În preajma templului, spre a fi protejaţi, mai locuiau şi alţii; printre aceştia erau şi femei din neamul Amazoanelor”. În mileniul I î.C., Karka / Caria - ca Țara Gherghiților din SV Anatoliei - avea așadar atestate în Vechea Lume prezențele Gherghiților nu numai în Sanctuarul Gherga din centrul Țării Cariei ca preoții Gherghiți, nu numai în Milet / pe țărmul Cariei ca oligarhii agricoli Gherghiți, nu numai pe Mări ca Gherghiții “corăbieri sacri” ai Țării Cariei - care îi cârmuiau pe Carianii / Gherghiții de pe coasta Asiei “Mici” deopotrivă la gurile Dunării și Nilului, printre Geți / Europeni și printre Egipteni / Africani - ș.a.m.d., ci și la importantul Sanctuar Didymoi / Didyma = “al gemenilor divini” din Țara Cariei, Gherghiții efectiv fiind etnonimii și cetățenii Țării Karka / Cariei. “Cronica ilustrată a omenirii” menţionează femeile religioase ale zonei, în acele timpuri: “Din Asia Mică s-a extins şi în Grecia cultul zeului Dionysos. Conform legendei, zeul vinului Dionisie era însoţit de Menade; acelea îl urmau prin păduri, cu părul despletit, îmbrăcate în piei de căprioară / cerb sau de panteră şi cu capul înconjurat de şerpi. Ameţite şi ca în transă, mergeau la vânătoare rituală şi sfâşiau prada cu mâinile goale pentru a o mânca crudă. Thiadele - aşa cum erau numite închinătoarele lui Dionisie - le imitau în cult pe Menade. La serbări, grecoaicele lăsau toate convenţiile sociale deoparte şi cădeau pradă până la epuizare dansului şi nebuniei; cea mai mare serbare se termina într-o orgie de o noapte” (când se angajau în activităţi sexuale necontrolate).
