Deoarece Stepele întinse dintre Pacific (E) şi Panonia (V) nu formau un ocean de verdeaţă, păstorii erau nomazi pentru a găsi cele mai bune păşuni şi surse de apă, circulând pe un teritoriu imens (e de ştiut şi că în prezent Siberia are un sfert din pădurile lumii). Rutele Siberiene în general urmau Văile marilor Fluvii - completând în Nord ceea ce în Sud era traficul pe Drumul Lazuritului, apoi Drumul Jadului şi mai târziu Drumul Mătăsii - pe traseele respective fiind prezent grupul genetic “N” al Gherganilor.
 |
| Rute Siberiene |
Epica locală din răsăritul Lacului Baikal a indicat că Gurgan / Gyrgan a fost primul şaman din istorie - considerat ca fiul pământean / al lui Ghea - descris de pildă de către istoricul religiilor Mircea Eliade ca având abilitatea de a învia decedaţii (prin resuscitarea celor aflaţi în moarte clinică), povestea trufiei lui ca prim şaman, care s-a luat la întrecere cu Dumnezeu, ajungând în 1864 astfel: “Deoarece el s-a lăudat cu puterea sa nelimitată, Dumnezeu a vrut să-l pună la încercare; el a luat sufletul unei tinere fete şi l-a închis într-o sticlă. Ca să fie sigur că sufletul n-o să scape, Dumnezeu a astupat gura sticlei cu degetul. Şamanul s-a urcat la ceruri călare pe tobă, a zărit sufletul fetei şi - pentru ca să-l poată slobozi - s-a transformat în păianjen şi l-a muşcat pe Dumnezeu de obraz; acesta şi-a tras degetul şi sufletul fetei a putut să scape. Furios, Dumnezeu a atenuat puterea lui Gyrgan; drept urmare, puterile şamanilor s-au diminuat simţitor”. În Lacul Baikal este Insula Karga 52,08 lat. N, 106,12 long. E iar lângă Lacul Baikal se află Garga 54,26 lat. N, 110,32 long. E, Khargana 54,04 lat. N, 110,12 long. E şi Iezerul Malaya Kherga 52,50 lat. N, 111,50 long. E; în Extremul Orient Rus mai sunt Depresiunea Karga 49,57 lat. N, 136,12 long. E, Izvoarele Karga 51,13 lat. N, 138,52 long. E şi Kherga 53,07 lat. N, 133,27 long. E, etc. În 2015, grupul de cercetători coordonat de Irina Pugach de la “Institutul Max Planck” din Germania şi Brigitte Pakendorf de la Universitatea din Lyon / Franţa, a studiat principalele migrări neolitice umane în Siberia:
Răspândirea Cultului Gherganilor către Orientul Îndepărtat s-a putut regăsi până la suprema Zeiţă Ma Gu = Mago în Coreeană (numele Peninsulei Coreii a derivat din cel al Dinastiei Goryeo) şi Mako în Japoneză, nume atipic şi în Chineză, Ma provenind de la ancestrala mamă - popular apelată în N Indiei şi ca Mahă-Devî - dar şi de la marihuana ştiută în China din mileniul V î.C. iar Gu venind de la Zeiţă; la Japonezi, figurinele de pământ “dogu” - existente din Epoca Pietrei, fiind caracteristice nomazilor vânători și culegători - o reprezentau pe Marea Zeiță Mamă în ritualurile șamanice și de fertilitate de acolo: denumirea dogu” = do-gu” rezona cu “Divina Glie” / “Doamna Pământului”, la care înălțimile Montane - zise “dagh” în multe părți din Asia - erau venerate de credincioșii săi “Daghi” (strămoșii Dacilor). Se poate observa că în Mesopotamia și în Canaan - inclusiv în Ugaritul popular de Ghergași - Dagon a fost Zeul Fertilității: a fost menționat de textele Sumeriene iar apoi - în Epoca Bronzului - de ceilalți și ca Dagan (inclusiv Biblia a scris despre Zeul Dagon, de pildă în Vechiul Testament / “Judecători” 16:23); după cum a observat în 2010 și Dr. Alexander Koltypin, varianta feminină a Zeului Dagon în Orientul Mijlociu a fost Derketo / Derceto. În Vechea Lume, Marea Zeiță Mamă - ca suverana divină - era “elixirul vieţii”, frumoasa protectoare a femeilor, de exemplu profesorul Victor Mair de la Universitatea Americană Pennsylvania în 1990 indicând că numele Asiatic îi provenea din cuvântul utilizat în Media pentru Magiciană (de pildă, “Magii de la răsărit”, adică din Ghergania aflată în Sudul Caspic / Marco Polo 1254-1324 văzându-le mormintele la Saveh, azi în Iran 35,01 lat. N, 50,22 long. E, cu pălării înalte şi mantii înstelate, venerând focul în Persia ca Ghebiri / Ghebri, fiind renumiţi şi în Capadochia prin întreţinerea focului în vetre, cu rugăciuni de 5 ori pe zi - când înteţeau arderea îndepărtând cenuşa, adăugând lemne proaspete pe jar - ce au dus în Canaan daruri la naşterea lui Iisus, erau ursitorii experţi în religie, favorabili monoteismului, care au oferit aur ca simbol al regalităţii, tămâie pentru spiritualitate şi smirnă / răşină ce amestecată cu vin era un narcotic puternic). În prezent, ceea ce pre-islamic au fost cele 5 rugăciuni zilnice pentru întreţinerea focului (ca să nu se stingă) au devenit la musulmani esenţa credinţei, numită “salăt” - cuvânt Aramaic - cu repetarea rugăciunii rituale de 5 ori pe zi: în zori, la amiază, după-amiază, după apus şi la miezul nopţii. În 6 III 1811, un refugiat Mag - Guebr / Ghebru - în India i-a arătat misionarului Englez Henry Martyn poemul “Georgiada” despre cuceririle Britanice, pe care îl scria în Pahlavi / vechea limbă Sasanită. Expediţia din 1905 a lui Mikhail Berezovsky a descoperit manuscrise Antice Karga şi în Kucha 41,39 lat. N, 82,54 long. E din NV Chinei iar în 2002, cercetătorul Kazakh Yury Zuev a indicat că documentele secolului XVII din Munţii Şoria - dintre Altai şi Baikal - au reţinut prezenţa în acea zonă a puternicului clan Karga, având ca simbol vulturul, sosit demult acolo prin Văile Esi şi Tei, care atunci s-a separat în 2: în Munteni şi în cei rămaşi pe Râuri. În 1993, conform Estonianului Ants Viires, editorul “Catalogului Populaţiilor Imperiului Rus”, mai existau urmaşi Karga - într-un amestec Uralo-Mongol - pe Trans-Siberian, în regiunea Kemerevo din N Altai, Stepa Baraba, ş.a. Sub forma de Hiperborei, Anticii au consemnat prezenţa în Nordul EurAsiatic a Gherganilor, răspândirea grupului genetic “N” acum fiind vizibilă pe harta următoare:
Este de ştiut că Yakuții / Iacuţii - al căror nume e derivat din cel al crescătorilor de iaci (bovine Tibetane), cu denumirea iniţială Gyag / ceea ce a dus la Yak - se îndeletniceau în zonele lor din tundră mai ales cu creşterea cailor, urmau un Cult Solar iar şamanismul lor trebuia să se păstreze în afara instituţiei mariajului, bucurându-se de mare respect, societatea chiar temându-se de cine dovedea putere (şamanele Iacute s-au remarcat şi deoarece vindecau, îndeosebi boli mintale; sindromul vocaţiei mistice se recunoştea prin comportamentul visător, solitudine, viziuni, legăturile mistice cu strămoşii, etc). În 1894, antropologul Rus Mikhailowski a consemnat: “Potrivit tradiţiei Iacute, ‘primul şaman’ avea o putere extraordinară şi - din trufie - n-a vrut să-l recunoască pe Dumnezeul Iakuţilor. Trupul acelui şaman era făcut din şerpi încolăciţi. Dumnezeu a trimis focul ca să ardă trupul şamanului dar din flăcări a scăpat o broască râioasă; din ea au ieşit demonii iar din aceştia s-au născut şamanii şi şamanele Iacuţilor” (cu abilitatea de “citirea gândurilor”, după cum a remarcat Dr. Mircea Eliade). Iacuţii / Yakuţii - sau Saha / Sakha - pe timpul iernii locuiau în cabane din buşteni acoperite cu pământ iar vara în yurte / gher, lângă păşuni şi surse de fân pentru iarnă (majoritatea se ocupa şi cu creşterea vitelor); prin asimilare, mulţi Iacuţi / Ya-Kuți din S au devenit fermieri, în timp ce Iacuţii / Ya-Kuții din N se ocupă mai ales cu creşterea renilor. Iacuţii / Ya-Kuții s-au remarcat şi prin prelucrarea metalelor, îndeosebi a fierului (fierarilor le-au fost adesea atribuite puteri supranaturale), prin olărit şi prin alte arte tradiţionale, ca sculpturile în lemn, ce sunt practicate şi azi. În prezent, Iacuţii - având cel mai apropiat procentaj genetic de Gherga - sunt majoritar ortodocşi; un portret de la începutul mileniului III al unei Yakute / Iacute se poate vedea în imaginea următoare:
În Siberia, multele migraţii şi invazii au dus la moşteniri rasiale şi lingvistice amestecate, ca de exemplu înfăţişarea cu pomeţii ridicaţi, credinţele din ultimele religii ori limbile adoptate de diversele populaţii de acolo, ş.a.; de altfel, tabloul actual lingvistic indică aceeaşi grupă de limbi utilizate de populaţiile din Nordul EurAsiatic (pe lângă înrudirea lor genetică “N”):
Toponimia Siberiană include denumiri ca Karga 59,16 lat. N, 80,09 long. E (aşezare abandonată, pe malul Fluviului Obi - însemnând Fluviul Bunicii, ştiut şi ca “As”, respectiv “Kolta” / “Kulta“ în Finică fiind “Aur” - ce izvorăşte în Munţii Altai şi se varsă în Marea Kara, lângă care este Lacul Karga), Cascada Karga 62,07 lat. N, 92,20 long. E, Gargana 52,07 lat. N, 100,22 long. E, ş.a., prezenţa în extremul Nordic fiind genetică şi nominală până la Oceanele Pacific şi Arctic; e de ştiut despre cea mai friguroasă locaţie locuită de pe glob că e Valea Indi-Ghirka din răsăritul Siberiei (unde des s-au înregistrat temperaturi mai joase de minus 70 de grade Celsius). La N de Cercul Polar sunt aşezarea Karga 75,52 lat. N, 137,30 long. E şi Capul Karga în Insula Kotelny din Oceanul Arctic / în Marea Est Siberiană, Capul Malaya Karga 73,05 lat. N, 106,15 long. E la vărsarea Râului Khatanga în Oceanul Îngheţat / Arctic, Golful Karga 71,54 lat. N, 82,43 long. E şi Capul Karga 71,52 lat. N, 82,42 long. E la Marea Kara dar şi Capul Severnaya Karga 72,44 lat. N, 75,29 long. E la aceeaşi Mare Kara din Oceanul Arctic. Istoricul Englez Arnold Toynbee a analizat dezintegrarea Civilizaţiilor: “Eschimoşii s-au lăsat inspitiţi de stimulentul avantajului economic şi au izbutit excepţionalul ‘tur de forţă’ de a rămâne în regiunea Oceanului Îngheţat chiar în sezonul de iarnă, folosindu-şi uneltele de vânătoare. Acea performanţă le-a solicitat atât de multă energie, încât nu le-a mai rămas suficientă pentru a izbuti să înfrângă provocarea stăruitoare a mediului climatic. Societatea eschimosă a fost astfel silită să suporte penalitatea conformării excesiv de rigide a existenţei ei la ciclul înrobitor al climei arctice. Preţul pe care eschimoşii au fost nevoiţi să-l plătească pentru îndrăzneala lor de a se înstăpâni în mediul arctic a fost obligaţia lor de a-şi conforma viaţa ciclului anual al climatului arctic”. Înrudirea genetică arată - în imaginea următoare, pe portocaliu - că de exemplu Kirghizii, Ruşii Nordici, Saami dar şi Ucrainenii ori Macedonenii sunt mai apropiaţi între ei decât alte etnii / populaţii:
Cercetătorul Canadian Andres Paabo a scris în lucrarea “Uriala”: “Când calota Nordică se topea, grupul genetic masculin ‘N’ - aflat pe atunci semnificativ în centrul Siberiei - s-a împărțit, spre E luând-o Yakuții / pe urmele renilor iar spre V luând-o Saami / tot pe urmele renilor; concentrarea Europeană nu avea cum veni dinspre Yakuți, deoarece în V Siberiei - până la Ural - exista un uriaș lac glaciar unde nu se aflau reni, fiindcă aceia se hrănesc cu licheni”.
 |
| Mișcări ale bărbaților genetic “N” în urmă cu 10 milenii (Andres Paabo, 2018) |
“Merită consemnat că bărbații genetic ‘N’ foloseau renii pentru transport și lapte, nu pentru carne; însă dintre cei care au trecut Munții Ural în Europa - după ce i-au întâlnit pe Europeni - cei mai mulți și-au abandonat felul de trai și au trecut la navigări: o cultură mai de succes, în condițiile unui climat mai umed și mai cald acolo”.
 |
| Situația Euro-Siberiană la sfârșitul mileniului VII î.C. (după Potopul Pontic) |