 |
Frigia
|
În vechime, înnodarea - considerată “încurcare” - avea valențe Magice: nu era doar fizică de exemplu la șuvițele părului sau la vreo sfoară, ci și verbală, de pildă unii “înnodându-se” la vorbă (astfel dezvoltându-se oratoria, filozofia, etc). “Enciclopedia Britannica” a consemnat: “Gordium - aflat în NV teritoriului actual al Turciei - a fost fondat de un ţăran pe nume Gordias, care a devenit mai târziu rege al Frigiei şi a inventat ingeniosul Nod Gordian; oraşul a cunoscut perioada sa de glorie în calitate de capitală a Frigiei în Epoca Fierului” (de altfel, vechii Români ziceau nodului gâlcă, proto Indo-Europeanul pentru “înnodat” fiind “karg”). Istoricul Bulgar Pavel Serafimov a studiat etimologia Gordo: “cuvântul era Frigian, însemnând ‘localitate’ - în legătură cu ‘krte’ în Liciană ori ‘korta’ în Tracă - respectiv însemnând ‘palat’ (în Hitită ‘gurta’ sau în Tockhariană ‘keryce’); înrudite cu Gordo au fost Gortinae în vechea Macedonă, Gortynia în Cretană, Cortona în Etruscă, etc., meritând menţionate în Dolomiţii Italieni Cortina, Val Gardena, ş.a. Slavonul ‘gorodă’ pentru aşezare / cu varianta de ‘grad’ pentru ‘fortăreaţă’ se regăseşte în Bulgară ca ‘gradina’ pentru ‘grădină’, ‘ograda’ pentru ‘gard’ şi ‘sgrada’ pentru ‘clădire’.” Înaintea Războiului Troian, primul conducător Frigian din regiunea apropiată celei consacrate a Gherghiţilor V Anatolieni a fost fiul regelui Gordius - conform istoricului Roman Iustin 11:7 - care s-a numit Midas şi a fost însurat cu Gherghiţia / Sibila (autorul Roman Gaius Hyginus 64 î.C. - 17 a afirmat că Midas era fiul ei adoptat); în timp, legenda a reţinut că Midas din Pessinous - prima capitală a Frigiei - avea abilitatea de a transforma în aur orice la atingere (similar, din perioada pre-islamică, tribul Arab Ghirş / Kuraiş - din care a provenit întemeietorul islamului, profetul Mahomed - îl avea ca strămoș pe Hubal / Zeul Cerului și Lunii, cu o mână de aur, venerat în Templul Kaaba din Mecca, unde controla accesul la idolul său: Hurianii din Mesopotamia ziceau Hebat / Kheba Marii Zeițe Mamă, de la care a derivat numirea Kubaba / Cybela). La Gordium era capitala politică / administrativă Frigiană iar în apus, la Midas / azi Yazîlîkaya 39,12 lat. N, 30,43 long. E, era capitala religioasă Frigiană, închinată Marii Mame Ghirghe / Circe, a cărei statuie era în nişa monumentului de acolo realizat de Frigianul Arkias în secolul VII î.C. (după cum apare în inscripţia sa); pe monumentul Gherghiţei Circe / Cybela - făcut în mileniul I î.C. pentru cârmuitorii Ghergani ai Frigiei - se poate vedea decorarea evidentă cu simbolul crucii, reprezentată religios acolo cu un mileniu înaintea adoptării sale de către creştini (care în mileniul I - aşa după cum s-a demonstrat în istoria creştinismului - se ştie că oficial au preluat crucea de la Caucazienii Gherga / Grigore):
După Războiul Troian, un urmaş al regelui Gordias i-a avut cu soţia sa Demodike / Hermodike, din aşezarea Balcanică Cume a Gherghiţilor Anatolieni, ca fiică pe Aurelia iar ca fiu pe Gordias; de atunci, alternativ în Frigia cârmuitorii i-au avut printre ei pe cei denumiţi Midas şi Gordias (de pildă, în secolul VIII î.C., cârmuitorul Frigian Midas a fost acelaşi cu Mita al Moschienilor / în secolul II, Carianul Pausania 1:1 a scris că şi “Ankara a fost întemeiată de Midas, fiul lui Gordios” / renumit pentru bogăţia sa şi pentru răspândirea Cultului lui Dionysos = Dionisie). În secolul IV î.C., înţeleptul V Anatolian Alcidamas, din Elea 38,58 lat. N, 27,04 long. E / Eolia (continuator al filozofului orator Gorgias), a scris că la moartea unui rege Midas mai timpuriu, poetul Gherghin Homer - care tocmai a publicat “Iliada” - a fost invitat de urmaşul Gorgus să realizeze un epitaf / adică o inscripţie funerară, pentru care a primit ca răsplată un vas de argint: “Sunt fresca de bronz de pe mormântul lui Midas. În timp ce înalţii arbori înfrunzesc, apa curge, râurile se umflă şi marea rupe ţărmul, în timp ce soarele şi luna răsar şi strălucesc, a rămas să anunţ trecătorul că în acest trist mormânt e îngropat Midas”. Un exemplu a fost şi regele Midas al Frigiei - însurat cu prinţesa Anatolienei Cume - care s-a sinucis în 696 î.C., după înfrângerea suferită în timpul unei invazii Cimeriene. La sfârşitul secolului III î.C., Vaticanul a fost instituit ca loc religios cu statuia din meteorit negru a Gherghiţiei - transportată de Romani pe colina capitalei lor - din Templul de acolo, din capitala Frigiană.
Odată lui Gordias - din neamul cârmuitorilor Frigiei - i s-a aşezat un vultur pe plug, ceea ce a fost interpretat că va deveni rege; confirmarea a fost când localnicii rămaşi fără cârmuitor au consultat Oracolul Gherga şi au aflat că primul care se va apropia cu carul de Templul în care o venerau pe Sibila / Gherghiţia va fi acela şi s-a întâmplat că Gordias a făcut-o. La răsărit de Pessinus, pe Râul Krka / Sakarya, el a fondat Gordion / Gordium - capitala politică Frigiană 39,39 lat. N, 31,59 long. E - iar gâlca / nodul uriaş şi complicat cu care era legat pentru tras carul său a fost depozitat în Templu, rămas în legendă ca Nodul Gordian: cine reuşea să-l desfacă urma să stăpânească Asia. Istoricul Basarabean Horia Matei în 1993 în “Civilizaţiile Orientului Antic” a scris: “Tradiţia istorică antică vedea în regele Gordios pe întemeietorul mitic al regatului frigian şi pe fondatorul capitalei acestuia, oraşul Gordion. Potrivit ‘Iliadei’, carul de luptă al lui Gordios - păstrat în citadela capitalei - avea oiştea legată de jug printr-un nod făcut chiar de rege dintr-o curea de piele lungă de 9 coţi; cel care ar fi reuşit să dezlege acel nod (‘nodul gordian’) ar fi devenit stăpânul Asiei. Numele de Gordios a fost purtat de mai mulţi dinaşti frigieni. Potrivit lui Herodot, Gordios a fost tatăl regelui Midas”. Înnodarea se practica din Epoca Pietrei, un exemplu elocvent fiind şnurul Mărţişorului; e de ştiut că rabinii atribuiau invenţia procedeului Magic al înnodării şnurului lui Ham, fiul lui Noe: legarea şi dezlegarea erau ritualuri străvechi (dezlegarea fizică se făcea în sensul invers legării). În 333 î.C., Alexandru Makedon “cel Mare” - care ierna acolo - n-a avut răbdare cu el şi când i-a fost prezentat de cârmuitorul local, urmaş al lui Gordias, l-a tăiat, profeţia apoi împlinindu-se: a stăpânit în Asia - prin forţă - cu Imperiul Macedonean până în India (în secolul II î.C., istoricul Grec Polibiu spunea că inteligenţa împăratului Alexandru Makedon “cel Mare” depăşea inteligenţa normală). Galii veniţi din Tracia / Trakia au desfiinţat Gordium în secolul II î.C. şi au inclus regiunea în Galatia, teritoriul Anatolian pe care îl stăpâneau.
 |
| Alexandru “cel Mare” la Gordion / azi Yassih-oyük |
În perioada 238-244, Imperiul Roman a fost cârmuit de 3 împăraţi Gordian - tatăl, fiul şi nepotul - care descindeau din Frigia, după cum a studiat în 2002 şi Dr. Bernadette Puech, familia lor fiind foarte populară în rândul maselor largi (în ierarhia nobiliară iniţial ei au făcut parte din aristocraţii ecveştri, adică au fost Cavaleri imperiali); în anul 238, în portul Ordessos / Odesa de la Marea Neagră, s-au ţinut chiar Jocurile Derzis / Gherghis - generic intitulate “Darzaleia” - dedicate lui Gordian (e de observat şi atitudinea dârză tipică stilului Gherga de-a lungul timpurilor, convergenţa lingvistică dintre Gherghi şi dârzi - respectiv dintre Gordian şi Darzaleia - nefiind întâmplătoare): de altfel, onomastica Ordessos e apropiată și de Argeș / străvechi nume Ghergar, cu răspândirea în Vechea Lume în Caucaz și Carpați. Cel care a ajuns împăratul Gordian I - născut în Frigia în anul 159 - a fost un mare iubitor al literaturii, biblioteca sa fiind uriașă pentru acele timpuri, având 62 mii de volume (era cea mai mare bibliotecă privată din Imperiul Roman); iar nepotul său Gordian III a efectuat o premieră: în anul 242 a înrolat Goți în armata Romană, pentru luptele ce le avea în Orient împotriva Imperiului Săsan. Academicianul Simion Marian a scris despre datina legată de cordon la mireasa Româncă, de a-şi “înnoda brâul în decursul cununiei în mai multe locuri, cu scopul ca să aibă copii numai atunci când deznoda câte o înnodătură de acelea; punea apoi frânghia într-un loc foarte ascuns, ca nime’ să nu îmble cu ea, să se piardă. Încingerea miresei cu un brâu de lână înnodat era o rămăşiţă de la străbunii Romani, căci şi miresele acelora se încingeau înainte de cununie cu un brâu de lână înnodat - ‘Nodul Herculaneu’ - pe care bărbatul trebuia să-l dezlege în patul nupţial, ca să fie aşa de fericit ca şi Hercule, care a lăsat zeci de copii. La Români a rămas şi vechea tradiţie a păstrării buricului copilului (după ce acela s-a uscat, înnodat de moaşă - ori mamă - de mai multe ori), pentru a fi dezlegat de copil la sfârşitul copilăriei sale: dacă îl putea lesne deznoda, se credea că va fi isteţ / priceput iar dacă muncea mult la deznodare, se credea că nu va fi prea ajuns de cap”. Tema nodului / “no-od” n-a fost tipică numai regelui Gordian, ci și în vecinătatea Caucaziană, de unde a plecat Zeul Odin / “Od-in” în N Europei, înnodarea aparținându-le ambilor, la fel ca și neamul, Odin provenind dintre Ghergarii Udi ai Caucazului iar regele Anatolian fiind dintre dinaștii Gordiani care au cârmuit Regatul timp îndelungat. Magicul nod exista începând din păr și barbă până la carul regal, desfacerea sa nefiind simplă / banală, ci ritualică. Este interesant - după cum a studiat și Dr. Alexandru Busuioceanu până în 1954 - că Nodul Gordian era emblematic pe ghergurile / blazoanele regale din Spania Medievală (ai căror cârmuitori se autodeclarau mândri descendenți Geți / Gheți): străvechea proveniență - din centrul Anatolian - a fost cândva centrul imperial Khet / Hitit; cercetătorul Român din Spania a afirmat că “e destul să spun că heraldiștii Regilor Catolici nu inventau nimic. Heraldica, în forma ei înaltă, nici nu admite invenții. Ea este legată întotdeauna de tradiții. Iar tradiția regilor Spaniei era gotică, adică getică, adică dacică. Izvoarele heraldiștilor erau autori hispanici: Lucan, Seneca, Isidor, ș.a. Lucan în ‘Pharsalia’ pomenise de faima arcului getic. Seneca în ‘Hercule Oetaeus’ vorbise de teribila săgeată getică zburând spre cer. Sf. Isidor citase versuri din Sf. Paulinus din Nola către episcopul Niceta din Remesiana, când acela se întorcea în Dacia, versuri care aminteau de geți, de dacii ‘pileați’ și de bogăția de vite de pe malurile Dunării. În relatarea sa de călătorie prin Spania, Cosimo de Medici - din familia Medicilor de la Florența - explica scutul regilor din Toledo: ‘se află, ca podoabă, însemnele goților, anume săgeți și un jug, folosit de sciți, cum relata Quintus Curtius, astfel că se spune că Regii Castiliei vor să păstreze urma descendenței lor din goți anume’. Mențiunea chiar a numelui lui Quintus Curtius era o aluzie la capitolul binecunoscut din cartea aceluia, referitor la incursiunea lui Alexandru cel Mare în țara geților. Imperiul Roman se dărâmase prin lovitura oamenilor de la Dunăre. Sfântul Isidor celebrase faptul: ‘Roma însăși, învingătoarea tuturor popoarelor, a trebuit să slujească supusă și să primească jugul triumfului getic’. Pe scutul Regilor Catolici apăreau simbolurile dacilor: Jugul și Săgețile iar cu ele - simbolul major, care proclama triumful mitului - Nodul Gordian retezat. Jugul = bogăția dacilor, cu mulțimea de vite de pe malurile Dunării. Săgețile erau cele getice (menționate de mulți antici, inclusiv de Ovidiu). Nodul Gordian = mitul lui Alexandru - anume Imperiul - retezat de ‘jugul triumfului getic’ (așa cum a scris și Sf. Isidor)”.
 |
Ghergurile Iberice Medievale aveau Săgețile Getice, Jugul Getic și Nodul Gordian
(Dr. Lopez Poza, Universitatea Coruna / Spania, 2012)
|
 |
| Blazonul regilor catolici |
