Evreii numindu-i pe cei neaparţinându-le la modul general ca Goimi, adică “Animale” sau la modul religios ca Gentili, adică “Păgâni” şi Ţiganii numindu-i pe cei neaparţinându-le ca Gagii - ca de pildă pe cei care nu erau de-ai lor din Bazinele Ghaggar şi Gange / aşa după cum a studiat Britanicul John Sampson 1862-1931, rădăcina Sanscrită pentru Gagii găsind-o ca Garhya, însemnând “casnici” acolo - sunt printre cei ce au conservat coduri ale Vechii Lumi, între care ritul purificator datorat “murdăriei naşterii” ce se proiectează asupra mamei (deschiderea ciclului vieţii, încheiat cu putreziciunea morţii), de unde dintotdeauna Cultul Germinaţiei a fost asociat cu cel al morţilor / prin impuritatea naşterii care pătează femeia fiind totodată anunţată şi moartea; într-un ciclu asemănător cu cel al vegetaţiei, glia primeşte la sânul ei rămăşiţele, astfel Marea Mamă - numită Gherghiţia în Anatolia / Ghirghe în Banat - ce o simboliza, având şi un chip al întunericului: din ea a apărut totul şi totul se întoarce cândva în ea. Ambivalenţa intervenită - asocierea germinaţiei cu moartea era şi cu fecunditatea - făcea ca moartea detestată să devină de fapt o nouă naştere, binecuvântată (în cimitirele Evreieşti e obligatoriu capul acoperit iar la ieşirea din cimitir mâinile trebuie spălate); se poate observa că ei s-au numărat printre promotorii rasismului: Evreii, Ţiganii / Romii şi unii negri sunt inclusiv acum printre cei mai vocali din lume contra discriminărilor, pe care le recunosc facil deoarece dintotdeauna şi oriunde - prin firea lor - trăiesc rasist sistematic în societate (traiul lor - de la naştere până la moarte aparte faţă de restul oamenilor - constant discriminând restul iar atunci când ocazional pe scara istoriei mondiale la alţii apare aşa ceva intră sub semnul penalizării, din fericire pe glob preocuparea omenirii în general fiind canalizată spre organizarea vieţii în alt mod decât cel al autoizolării tipice orientale, apelativele “Jidani” sau “Ţigani” rămânând incorecte politic, însă nu şi “Goimi” sau “Gagii” / ale lor faţă de cei care nu-s de-ai lor). Este interesant despre Volohii din TransCarpați - adică Românii din SV Ucrainei - dovediți cu rădăcinile Medievale din N Ținutului Hațegului, din Banat și Crișana (de cercetători ca Dr. Ilie Ghergheș din Maramureș și Dr. Ioan Faiciuc din Ardeal) că ei și azi îi numesc “Goi” / “Goliți” pe Țigani. Cercetătorul American Paul Polansky - după experienţe cu Ţiganii / Romii timp de decenii - a scris: “Am început a locui cu Ţiganii din 1993; limba Ţiganilor Europeni aduce mult cu Punjabi dar - studiată în profunzime - limba are cuprinse foarte multe cuvinte provenind din Persană. Am aflat câteva din poveştile lor, transmise din generaţie în generaţie. Una dintre cele mai vechi istorisiri sună cam aşa: ‘La început, Evreii erau Ţiganii iar Ţiganii erau Evreii, până când Dumnezeu ne-a inversat’. O posibilă origine Evreiască a Ţiganilor m-a intrigat dintotdeauna, deoarece mulţi povestesc cum părinţii lor se rugau lui Avram, înainte de a porni într-o călătorie. Când am întrebat de ce, mi-au spus că există o legendă conform căreia - în timp ce călătorea - Avram a fost însoţit de Ţigani, care-i asigurau protecţie. De aceea, ei acum se roagă lui pentru a-i proteja”. Antropologul American Carleton Coon în “Rasele Europei” a scris: “Ţiganii - copii ai Egiptului - formează o populaţie ne-Europeană; toate caracteristicile Ţiganilor nomazi - care au conservat trăsăturile mai mult decât Ţiganii sedentari care au început să se amestece cu Europenii autohtoni - sunt standard Mediterane, ce Ţiganii nu le-ar fi putut obţine prin migrarea lor Medievală dintre India şi Europa: în Europa Răsăriteană încă arată aşa, în cea apuseană aspectul lor tipic în general estompându-se”. Aşa după cum Gherganii cu mult timp înainte au migrat din N Indiei în Europa şi Romii / Ţiganii au reuşit deplasarea aproximativ pe aceeaşi rută (ei însă izgoniţi din India, ca delicvenţi numiţi în hindi “Ceandala” conform şi cercetătorului Petre Pandea 1904-1968), la sosirea în Balcani din 1068 - deoarece erau foarte sărmani - procopsindu-se cu denumirea de “Athingani” / “Aţigani”, cu înţelesul “de neatins”, din cauza situaţiei lor în general dezastruoasă; este interesant că în Persană denumirea le e Zargari iar la Iberi şi în Finică e Kale (iar de pildă când în 1427 au ajuns 120 de Țigani din Boemia la Paris s-au prezentat acolo ca “Rom-muni”). Traseele Romilor / Țiganilor îndeosebi din Punjab (unde în prezent trăiesc milioane de Gurjari) până în Europa nu au fost ceva inedit în timp: corespunzător documentărilor Dr. David Singh de la Universitatea Britanică Oxford - dar și ale altor cercetători - anterior marilor mișcări migratorii Rome / Țigănești, Romanii au cauzat 2 mari valuri migratorii din Europa în NV Indiei, anume cel Ghergar Get (zis Indian “Gurjar Jat”) la întemeierea Imperiului Roman / sfârșitul mileniului I î.C. și cel Ghergar Hun la disoluția Imperiului Roman / mijlocul mileniului I; intrarea Romilor / Țiganilor - plecați după încheierea dominației Dinastiei Gurjara 730-1036 din S Asiei - a fost masivă în Europa după încetarea puternicelor atacuri din secolul XIII ale Mongolilor (proveniți din centrul Asiei), ei fiind atrași de Europeni după primele cruciade. Genealogul Francez Christian Settipani - referindu-se la surse Arabe - l-a indicat pe bâlbâitul Mihai, împărat bizantin în 820-829 / întemeietorul Dinastiei Frigiene, că era fiul săracului agricultor Georgios din Amorion 39,01 lat. N, 31,17 long. E (fosta Frigie); familia lui - lansat public ca spătarul împăratului bizantin Leon Armeanul / prin conspiraţia sa reuşind să-i ia locul ca împărat - făcea parte din secta Iudeo-creştină “Athinganoi”, numeroasă în Anatolia până în secolul IX (care împreună cu Armenii şi Grecii vechi formau coloana vertebrală a armatei bizantină): membrii “de neatins” ai sectei Athinganoi / Aţiganilor erau Anatolieni cu ritualuri Evreieşti - însă nu practicau circumcizia - menţionaţi explicit astfel şi la sfârşitul secolului VI de preotul Timotei din Tracia / Constantinopol în tratatul “Despre primirea ereticilor”, inclusiv prin faptul că nu erau nici Evrei, nici Gentili (în mileniul I, Aţiganii în Anatolia s-au remarcat şi prin prelucrarea metalelor ori prin circ). Printre însoţitorii unor Gărga Medievali - mutaţi din N Indiei în Imperiul Bizantin datorită expansiunii islamului, urmând traseul folosit în timpurile păgâne și de Geți / Jați - este foarte posibil să fi fost Ţigani; din Evul Mediu - de când au sosit în spaţiul Românesc - de exemplu unii Ţigani / Romi au preluat de la autohtoni prin imitaţie străvechiul obicei al legăturilor cu urşii şi l-au practicat alături de Români, ca Ţigani Ursari (inclusiv în scopul primenirii trupeşti, prin dresarea unor urşi pentru a masa pe cei cu dureri de spate, şalele suferindului fiind călcate de labele animalului). În lucrarea “Satul în Moldova medievală”, istoricul Basarabean Alexandru Gonța a scris: “Popoarele nordice - finlandezii, suedezii și danezii - spuneau țiganilor ‘tartari’ sau ‘saraceni’. Trăind ca și triburile mongole în corturi, având obiceiuri asemănătoare în viața de toate zilele, țiganii au fost confundați cu mongolii și invers; considerați ca atare de români, sârbi și unguri, ei au fost socotiți periculoși ca și mongolii și trecuți în stare de robie, îndată ce puteau fi capturați”. Prin legea rurală din 1864, domnitorul Român Ioan Cuza - văr cu Gherganul Aromân Gheorghe Şaguna - a eliberat Romii / Țiganii din robie; atunci era premier academicianul Mihail Kogălniceanu 1817-1891, care a observat apucătura orientală / Asiatică tipică deopotrivă Țiganilor, Evreilor, practicată inclusiv de otomani, ș.a.: “Toate celelalte popoare sunt Gagii, Ghiauri, păgâni în fața Țiganului, doar el fiind Romniț-șel sau fiu al femeii. Se vede pe cât de mult disprețuiesc și urăsc ei alte neamuri. Toți străinii sunt pentru ei creaturi din altă specie, cărora le refuză chiar și titlul de oameni”. Cercetătorul Basarabean Vlad Cubreacov a scris în 2019: “În dialectul istoric aromân exonimul Țigan lipsește cu desăvârșire, locul fiind ocupat cu un alt vechi exonim românesc, cel de Ghift, cu sensul de Egiptean. Din Ghift provine verbul românesc ‘a se ghiftui’. Așa cum este lesne de înțeles, românescul Ghift e corespondentul și echivalentul semantic perfect al englezescului Gipsy”. În prezent, România găzduieşte nu numai cea mai mare populaţie Ghergană din lume, ci şi cea mai mare populaţie Ţigănească din lume (diaspora Țigănească - la fel ca diaspora Evreiască - mereu s-a aciuat printre oamenii cei mai viguroși); un studiu internațional despre toleranța în lume a considerat printre indicatorii esențiali și numărul Romilor / Țiganilor, ca semnificativ în măsurarea toleranței națiunii-gazdă: cu cât numărul Țiganilor / Romilor e mai mare, cu atât națiunea-gazdă respectivă e mai tolerantă (în cazurile de intoleranță, aceia migrând spre cuibărirea în altă parte). Calchierea onomastică - așa cum s-a putut observa privind Evreii ca Jidani după Jidovi - apare și privind Țiganii ca Romi după Romani ori Români: eforturile de adaptare ale minoritarilor - ca Evreii / Jidanii sau Romii / Ţiganii - la condiţiile majorităţii găzduitoare nu se compară cu eforturile mult mai mari depuse de majoritari pentru a le facilita integrarea socială (perpetuarea - cu încăpăţânare, la fel ca aceia din altă categorie Afro-Asiatică, anume cea a musulmanilor / dominaţi de Arabi - a unor elemente aparţinându-le numai lor, incompatibile cu Tradiţiile diferitelor societăţi în sânul cărora le-au transportat, provocând stări neplăcute, chiar conflictuale); Romii / Ţiganii - dar şi Semiţii, în general, fie Evrei ori Arabi - s-au numărat constant printre Afro-Asiaticii cu probleme de integrare printre Europeni (ceea ce a atras reacţii în Europa, printre cele mai recente - în ultimul secol - fiind cele ale unor Europeni privind Jidanii şi Ţiganii din ultimul război mondial sau cele privind unii musulmani din prezent, ce provocator perpetuează asemenea tipare culturale orientale printre occidentali, abuzând drepturile coexistenței: într-o interferență interculturală întâi contează bunul simț, așa cum o face oricine ca formă de respect de pildă când intră în moschee - indiferent de etnie ori confesiune - prin gestul descălțării). Din punct de vedere genetic, după cum a studiat în 2001 colectivul internaţional coordonat de Dr. Luba Kalaydjieva, cele mai multe Ţigănci aparţin grupării muiereşti “M” (tipic Etiopiană) iar cei mai mulţi Ţigani aparţin grupului masculin “H” (tipic Indian); între Evreice - conform geneticienilor Saudiţi Khaled Abu-Amero, Yufei Shi şi Spanioli Ana Gonzalez, Jose Larruga, Vicente Cabrera în 2007 - a fost copios evidenţiată gruparea genetică muierească “M”, ceea ce, ţinând cont de organizarea pe linie maternă a societăţii lor, confirmă şi ştiinţific legendara apropiere dintre Ţigănci şi Evreice, cu ocazia migrării din cauza Romanilor de la periferia socială Canaanită în condiţia de paria a Bazinului Indului, Ţigăncile fiind femeile “pierdute” prin însoţirea lor acolo cu indigenii (apoi mutarea Ţigănească din Asia a fost - via Anatolia bizantină - în Europa, în diasporă cu păstrarea categoriei marginale, spre deosebire de diaspora Evreiască, ambiţioasă pentru posturi semnificative): adevărul e că - până în Epoca Modernă - pe lângă atractivii Gherghi în Europa aproape mereu s-au regăsit nu doar Afro-Asiatici în general (mai străvechi ori - în vremurile mai recente - îndeosebi cei de confesiune musulmană), ci şi specific ambele diaspore orientale, atât Evreiască, cât şi Ţigănească.
 |
| Răspândirea limbilor Indo-Iraniane |
Evreul Teşu Solomovici din Israel scria în 2007 că o apocrifă evanghelică “plasează un grup de Ţigani la baza Crucii Mântuitorului. Văzându-L pe Iisus răstignit, în loc să fie cuprinşi de milă, Ţiganii I-au furat puţinele haine. Este fapta aceasta umană? le-a spus Iisus, îndurerat. Este ea posibilă sub Cer? Fii blestemat, tu popor al Ţiganilor, pe veci blestemat! Fără de patrie să umbli şi nicăieri să nu găseşti odihna!” (o supralicitare este că Ţiganii au furat şi cuiele cu care a fost răstignit Iisus - până în prezent fiind cunoscută predilecţia unora de a colecta haine şi metale pentru refolosire). Ţiganii - paria din N Indiei, adică inferiori castelor, fiind cei care nu trebuiau atinşi deoarece le reveneau ocupaţiile cele mai dispreţuite - în Evul Mediu au emigrat în Europa şi în secolul XIV au ajuns în Ţara Românească (după ce au avut conflicte cu otomanii timpurii) intrând în secolul următor inclusiv în slujba Gherga, după cum reiese din documentele Medievale Române. La sosirea Ţiganilor în Europa Medievală, nimeni nu vorbea de originea recent Indiană, ci de cea iniţială Etiopiano-Egipteană; când au venit în Europa, afirmând că originea lor era din Egipt, păstrau Sabatul şi alte prevederi din “Tora” dar şi botezul, ce nu le puteau însuşi decât anterior exilului lor în India (Ţiganii îşi recunosc toate regulile în Vechiul Testament, ce a fost scris de vechii Evrei / fără legături puternice cu mediul vechi Indian - unde şi-au avut ultima staţie înaintea trecerii Bosforului - de unde însă nu şi-au însuşit nici un element brahman, hindus, budist, etc). Spiritualitatea Ţigănească n-are nimic Indian vechi (doar judecata Ţigănească - Criss - parţial s-a inspirat din Krişna şi în vocabular sunt unele cuvinte, însă argumentul lingvistic este cel mai puţin consistent în oricare cercetare / deoarece oferind întâietate limbii, atunci de exemplu negrii din America ar trebui să fie Englezi nu de origine Africană; de altfel şi Evreii şi-au abandonat limba, Ebraica fiind resuscitată în secolul XX, utilizată acum forţat după aproape 2 milenii, prin reînfiinţarea politică a Israelului). În memoria colectivă Ţigănească se ştia de originea Egipteană - menţionată la sosirea în Imperiul Bizantin, când utilizau cuvinte Evreieşti de bază şi afirmau că au fost sclavii faraonului - ca tribul pierdut, identitate ce nu le aducea avantaje însă datorită oprimării deja a Evreilor în Europa (din secolul XX, unii activişti ai Ţiganilor - autonumindu-se Romi mai ales în România, pe baza mimetismului cultural tipic îndeosebi lor şi Evreilor - au început să se refere numai la India, omiţând timpul anterior, însă actualii savanţi Evrei şi Indieni au clarificat detaliile); de altfel şi acum în Serbia există Ţigani “Egipteni” - cu înregistrare oficială - iar autorul Daniel Dieaconu a scris în revista “Historia” că “studiile de mitologie românescă menţionează tradiţii conform cărora ţiganii sunt egipteni, urmaşi ai oastei faraonului”: de exemplu, biologul Italian Lazzaro Spallanzani 1729-1799 (care a demonstrat falsitatea generaţiei spontane) a scris în urma unei vizite din 1785 în Transilvania că Ţiganii nomazi de acolo erau ştiuţi ca “Egipteni” iar în perioada interbelică etnologul Francez Martin Block a scris: “La Egipt ar trebui să ne gândim văzând proporţiile impozante ale pieptului la ţigancă, asemănarea în destinele seculare ar vorbi de o origine iudaică iar aspectul exterior - felul apariţiei - ar viza pe tătari, mongoli”. (De altfel - după cum a consemnat în 1895 Ioan Neniţescu / membru corespondent al Academiei Române - pe atunci atât Armânii / Vlahii, cât şi Elenii, îi numeau pe Ţigani ca “Eghifteni” / “Eghipteni”). Printre alte caracteristici, Ţiganii găsesc impur contactul cu alţi oameni iar lunga migrare Ţigănească a dus la apariţia lor similară cu cea Evreiască / prin contactul cu diversele populaţii de pe rutele străbătute, pornind din Nord Africana Eritree Antică, unde au fost Romi / Rhomi: “Supuşii Soarelui”; există Ţigani cu piele închisă la culoare şi deschisă, şateni sau blonzi, scunzi ori înalţi, etc. / genetic probaţi prin mutaţii existente şi în N Indiei, însă majoritatea lor nu s-a amestecat cu vechii Indieni. Ca şi Evreii, talentul nativ al Ţiganilor este pentru comerţ ori pentru manifestări artistice în care dansul şi muzica predomină (conform cercetătorului Indian Dilip Barthakur - care în 2003 a studiat muzica din N Indiei - acolo au rămas din Antichitate denumirile Karkari pentru bătutul din palme şi Gargara pentru trompeta de război dar şi pentru talger / instrumentul de percuţie cu 2 discuri de forma unor farfurii, la început din lemn, în Bazinul Mediteran transmiţându-se denumirea Karkabus) iar jocul de cărţi cel mai popular al Ţiganilor - tarotul - este şi la Evrei, provenind din Egipteanul “drum regal” al Gherganului Thot / Ham, după cum a observat în 1781 şi cercetătorul Francez Court Gebelin. Conform Evreilor ortodocşi, multe reguli nu se regăsesc decât la Ţigani şi la Evrei, ca: ale spălatului trupului şi hainelor, mâna stângă la ei având acelaşi rol, considerarea mamei ca impură în prima săptămână după naştere iar a familiei mortului 3 zile după deces - oglinzile fiind acoperite - familia mirelui plăteşte mireasa (Indienii au invers), arătarea publică a aşternutului dezvirginării, etc. În N Indiei, până în Caşmir, savanţii din Israel au dovedit migrarea Evreiască, zonă unde Ţiganii au format tribul care a păstrat cel mai bine caracteristicile tradiţionale / iniţiale ale Evreilor (la rândul lor, Indienii afirmă despre Ţigani că proveneau din Israel). În India, timpul Ţiganilor a fost mult ulterior timpului Garga, migraţia lor fiind cronologic cel puţin în al patrulea rând pe aceeaşi rută - după cea iniţială Gherga, cea Egipteană / a lui Osiris şi cea majoritar Evreiască din Israel via Mesopotamia (conform textului “Viaţa Sfântului Gheorghe Ancoritul” din 1068 - Atonit de la Mănăstirea Ivirilor / a Iberilor Caucazieni, în Greacă “Anacorit” fiind “Pustnic” - împărăteasa bizantină Zoe, bolnavă de ciumă, în 1050 a chemat vindecători Ţigani din Samaria / fosta capitală a Regatului Nordic al Israelului, astfel pornind intrarea “oficială” a lor în Europa).
