12. Ochiul Gorgon

Ochiul a fascinat mereu iar celui uman i-au fost atribuite şi puteri neobişnuite, ca “oglinda sufletului”; în Română s-a păstrat denumirea sa străveche, în legătură cu Marea Mamă Ga / Ka (etimologie similară avea fiul Marii Mame Ga / Ka, Zeul Oceanus, al cărui nume Okeanos / “O-Kean” o reproducea pe stăpâna Pământului). Elenii vechi prin povestea lui Perseu (“Per-seu”, adică “fiul zeului” / “fiul lui Zeus” - pentru ei însemnând “Distrugătorul” - sub patronajul căruia la mijlocul mileniului II î.C. s-au stabilit Aheii între zidurile construite de Ciclopi în Micene / Mykene, la poalele înălţimilor Kalkani) s-au referit la existenţa Medusei mileniului VII î.C. din actuala aşezare Armână / Aromână Sesklo 22,49 lat. N, 39,21 long. E aflată în Tesalia / fostă Pelasgia, de unde în Epoca Pietrei s-a dezvoltat o Cultură Balcanică puternică, cea care a introdus cornutele / vitele domestice în Europa, populaţia fiind demonstrată genetic ca majoritar aceeaşi cu Amazoanele - fiicele / zânele Marii Mame - din Caucaz; faptele au fost analizate de exemplu de către cercetătoarea Americană Joan Marler în 2002. În secolul I î.C., istoricul Diodor Sicul pretindea că frumoasele Gorgone erau în conflict cu aprigele “Ama-zoane”: competiţia era între fiicele Cerului şi Gliei / Gherganele cu “zânele Mamei” / Amazoane (care 10 luni pe an trăiau separat, însă 2 luni pe an trăiau împreună cu Ghergarii). În secolul I, Romanul Pliniu “cel Bătrân”, al cărui nume literalmente însemna ceea ce în Românește e “Plin” / termenul Latin pentru “plin” fiind “plenus”, în “Istoria naturii” 6:200 a consemnat că fostele Gorgone existau inclusiv în Insulele Gorgade - din largul coastei Atlantice Africane - fiind foarte păroase (după cum anterior a scris şi Xenophon); Românii numeau Cosânzene pe cele cu păr bogat: ţinând cont de Sanscritul “kesa” = “păr”, aşa ceva însemna “părul zânei”. Perseu, expulzat din Argos de bunicul său, n-a fost înspăimântat de “demonicele” 3 surori Gorgone din Gorgade, tot timpul îmbrăcate în alb (simbolizând deformările datorate forţelor pervertite a 3 pulsiuni: putere, sex, spirit) - a căror faimă era ştiută din India până în lumea numită de Grecii vechi “Celtă” / Ghergă iar de Romani “Gală”, a oamenilor care trăiau la N de Albia / Alpi - şi când a ucis-o pe mezină / cea mai mică, Medusa, care era gravidă cu Poseidon / Zeul Mării, fratele mai mare a lui Zeus, nu s-a uitat la cap, ea fiind o femeie frumoasă, în faţa sa bărbaţii împietrind; ca exemple ale prezenţei sale, ea în Antichitate a fost pe scutul Atenei, acum e pe steagul Siciliei. Este de ştiut că Zeiţa Atena - a cărei denumire a provenit din transformarea străvechiului nume al Zeiței Anat - avea o egidă (existentă doar la tatăl Zeus şi la fiul Apollo / “A-pollo”): un scut de cristal pe care era reprezentat capul Gorgonei; prin simpla mişcare a egidei - ce simboliza atributele puterii - puteau fi provocate furtuni violente (Gurges în Latină). Ochii mari ai Gorgonei erau divini, simbolistica lor fiind în mod deosebit apreciată de vechii Egipteni dar şi azi mai ales în Anatolia, pentru alungarea răului. Ochii Gorgoni şi povestea lor diabolică s-au răspândit din acele timpuri întâi în Orient iar apoi pe tot globul; amuletele ce îi reprezentau erau talismane împotriva deochiului (privirea fixă / hipnotică fiind considerată capabilă să întoarcă deochiul spre emitent):
Ochiul Gorgon
Aşadar, legendara sursă a aegis” / egidei” = scutului protector” a fost solara Gorgonă Aex / Aix (un nume reproducând As, în Greacă aspida” fiind scut”). Auzind de fapta lui Perseu, bunicul lui s-a ascuns în fortăreaţa Larisa dar nepotul a ajuns acolo şi l-a omorât. Uciderea Medusei Gorgona apare în multe sculpturi vechi:

Uciderea Medusei

Carianul / Grecul Pausania 2:21 - originar din apusul Asiei Mici / respectiv din V Anatoliei, din zona unde în timpul său încă funcţiona Sanctuarul Gherga - a scris în secolul II: “În piaţa publică din Argos se află o movilă de pământ care - după cum se povesteşte - ar cuprinde capul Gorgonei Medusa. Iată ce se spune despre Medusă, lăsând la o parte legendele din jurul ei: Medusa a devenit regina populaţiilor din preajma Lacului Tritonis. Se afla în fruntea Libienilor atunci când aceia porneau la vânătoare sau război şi tot în fruntea lor merse să-l întâmpine pe Perseu, care avea cu el oşti destoinice din Peloponez. Şi fiind ea omorâtă cu vicleşug în timpul nopţii, Perseu a fost atât de impresionat de frumuseţea ei, încât după ce îi reteză capul îl aduse Aheilor spre a-l admira. Cartaginezul Procles, fiul lui Eucrates, socoteşte tradiţia ce urmează mai verosimilă: Pustiul Libiei hrăneşte multe fiare despre a căror existenţă nu-ţi vine a crede. Trăiesc pe meleagurile de acolo femei şi bărbaţi în stare de sălbăticie iar unul din aceia a fost dus şi la Roma. Procles a presupus că - rătăcindu-se - una din femeile acelea a ajuns în preajma Lacului Tritonis, unde omora pe locuitori, până în clipa când a pierit de mâna lui Perseu. La Argos, în apropierea monumentului Gorgonei se află mormântul Gorgofonei, fiica lui Perseu. Pricina care a făcut să i se dea acest nume este uşor de dedus după ce ai ascultat aceste lucruri: după câte se spune, ea a fost cea dintâi femeie care a avut 2 bărbaţi; până atunci, era obiceiul ca femeile să trăiască în văduvie, dacă se întâmpla să-şi piardă soţul”. De fapt, decapitarea Gorgonei de către Perseu a fost furtul unui simbol emblematic de către acel Aheu: capul Medusei nu era decât o mască, reprezentând caracterul ei dual. Atacarea Medusei a fost caracteristică şirului agresiunilor Aheilor din Peninsula Balcanică faţă de Minoicii din Creta şi Arhipelagul Cicladelor (afectaţi de dezastrul natural din Thera / Santorini), faţă de “zânele Mamei” / adică faţă de Amazoane (prin furtul Lânii de Aur având norocul colaboraţionismului), faţă de Troada / Troia (distrusă cu vicleşugul Calului de Lemn), etc. Aheii (care îşi spuneau ei înşişi - cu mândrie - “pustiitori de cetăţi”) au fost printre predecesorii Elenilor; la început - chiar piratând - ei s-au insinuat peste Mare în Aeria / Creta (cea mai Sudică Insulă Europeană, unde au terminat Cultura Minoică) şi pe coasta Anatoliană, la Milet şi Efes / consemnaţi de cronicele Hitite: în mileniul II î.C., Aheii / strămoşii Elenilor şi vechii Evrei au plecat dintre Egipteni atraşi de bogăţiile Nordicilor Ghergani (răspândiţi pe atunci mai ales între Babilon şi Balcani). După Războiul Troian cu strămoşii Elenilor, Gherganii Anatolieni s-au reimpus în Efes şi Milet - oraşele patronate de gemenii Gherghiţi Artemis şi Apollo - preluând şi controlul “Oamenilor Mării”. În 462 î.C., în ciuda zidurilor sale Ciclopice / ştiute ca realizate de meşteri din Licia / Anatolia, oraşul Micene a fost distrus de către trupe chiar din Argos.
Ochiul Gorgon în Capadochia / Anatolia

Grecul Homer, în “Iliada 5:738, a indicat că egida / scutul lui Zeus - vechi, din timpul luptelor Uriaşilor - avea reprezentat capul Gorgon. În Greacă, cuvântul Gorgo a rămas ca însemnând “teribil” iar în vechea “Ir-landeză” / Irlandeză ca “sălbatic”. Leoaica Gargo proteja Templul din Dendera / Egipt:
Groteşti reprezentări artistice frontale, inclusiv arhitecturale, cu rolul de a speria duhurile rele şi astfel a proteja - numite şi Gargoyle - sau Măşti Gorgone (plasate pe porţi, ziduri, podele, morminte, etc.) au devenit universale, fiind utilizate ca talismane populare / provenind îndeosebi din frica de animale mari, aşa după cum de pildă Thalia Howe şi-a publicat în 1954 studiul în “Jurnalul American de Arheologie; cu termenul de “gargui” e denumit jgheabul sculptat, folosit pentru scurgerea apei de pe streaşina unui acoperiş: garguiul gotic era de obicei o pasăre grotescă, sprijinită de spatele cornişei şi proiectându-se în afara aceleia, pentru a permite scurgerea apei departe de clădire (termenul este folosit adesea în sens mai larg, pentru a desemna orice animal fantastic, precum himerele - având obârşia în Gherga-miş / Carchemiş - care decorează zidurile catedralei “Doamna Noastră” / Notre Dame din Paris, construită în secolul XII).


Catedrala Notre Dame

Este interesant că în vechea Armeană “mis” însemna “carne”, oraşul Karkemiş / Gherga-mis putând fi legat şi de “carnea lui Gherga”. A rămas binecunoscut de oricine că extraordinarul Ochi al lui Ra / Horus - atestat Egiptean din mileniul V î.C. - era Ochi Gorgon / Gorgan (faimos în India încă din mileniul VII î.C. - în N căreia au fost produse “Vedele”, prezentând Cultura Vedică - principalul promotor în lume al “magicului” ochi acum rămânând Turcia). Gorgonia în Latină a ajuns să însemne “coral” / “mărgean”.