 |
| Regatul Ghirghes = Regatul Gheșur |
În mileniul II î.C. - de pe timpul când în Canaan se întâlneau influențele imperiale ale Egiptului / Hemi și Mitanni / Huri - s-a organizat Regatul Ghirghes (denumit și Gheșur), ca parte a structurii de putere Nordice / Mediane, în Nordul Canaanului. În Galileea, Gherganii au avut la poalele Masivului Hermon / Sirion, pe platoul puternic împădurit al Înălţimilor Golan, o formaţiune statală din zeci de aşezări constituită în Regatul Gheşur, cu capitala la Zer - ca formă organizată de rezistenţă atunci când au năvălit Evreii vechi - reuşind să rămână neocupaţi; Ghergheii erau aşezaţi în locuinţe durabile şi nu trăiau în corturi (aşa cum făceau vechii Evrei), Regatul lor Ghirghes avându-şi numele de Gheşur de la valoarea supremă “Gheş” de 60 a Marelui An, divinitatea luminoasă pentru Sumerienii autonumiţi Ghiengar: cei din Regatul Gheşur erau descendenţii prinţilor Anuna / Gregori, pruncii Zeului An - Gheş / Ghe - primii regi în vecina Mesopotamie / Ghienghir (literalmente însemnând tărâmul urmaşilor celui care a fost “Ghe în Cer”, dispariţia numerologiei divine Sumeriene fiind la mijlocul mileniului II î.C., conform şi “Istoriei universale a cifrelor” publicată în 1981 la Paris - capitala Franței - de cercetătorul Georges Ifrah).
Este interesant că în cuneiforme “Gheşur” însemna “stoarcerea laptelui” dar şi “pişare” / “masturbare”, “gheş” fiind “penis”: unitate de măsură - semnificativă - a lungimii pentru Sumerieni; de altfel, conotaţia Sumeriană falică a lui Gheş cu Anu se ştia în acel timp de pildă atât în Anatolia, cât şi în Banat, unde dragul An era slăvit ca potentul partener al Marii Mame Anat, cu orgii primăvara (ceea ce încă o dată au confirmat străvechile evidenţe sexuale ale divinului început, ca distincte faţă de abstractul trecut androgin al avatarurilor apărute prin așa-zisele clonări pre-diluviene). Academicianul Petriceicu Hașdeu a analizat termenul Românesc “ghiuj” pentru “bătrân” (în Ghegă / Albaneză “ghiuș” însemnând “bunic”): “Ghiujul - o vorbă eminamente populară, conform răposatului poet Basarabean Costache Stamate - reprezintă la bărbat marginea extremă a vârstei. La Albanezi, termenul ‘ștăr-ghiuș’ înseamnă ‘stră-moș’. Prototipul Tracic comun - din care au provenit Albanezul ‘ghiuș’ și Românul ‘ghiuj’ - a fost ‘ghiug’. După ce Tracismul unei vorbe se constată prin co-existenţa ei în graiurile Român şi Albanez şi prin lipsa ei totodată în diferitele limbi cu care, mai mult sau mai puţin, fuseseră în contact din timp în timp locuitorii Daciei şi al Epirului, este o fericire excepţională când acest rezultat se verifică apoi pe neașteptate prin monumentele Antichităţii. Hesychius, celebrul lexicograf care ne-a păstrat un tezaur de vorbe Greceşti şi ne-Grecești de prin feluriţii autori vechi, în cea mai mare parte pierduţi, ne-a dat într-un loc nominativul plural. Ştiindu-se că la Elini ‘u’ se pronunţa ca ‘iu’, iată dar un cuvânt foarte Antic, ‘ghiug-a-s’, având întocmai acelaşi înţeles cu Albanezul ‘ghiuş’ şi cu Românul ‘ghiuj’. Moritz Schmidt l-a afiliat pe acest ‘ghiug-a-s’ cu vorba din Dialectul Ionic însemnând ‘bunic’. E mai curios că deriva prin semnificaţia de ‘veghetor’ din radicala Ario-Europeană ‘sku’; zic că e mai curios, căci la Greci ‘k’ = ‘g’ numai în vecinătate cu lichidele ‘l’ și ‘r’, dintre care nici una nu figurează în ‘bunic’. Cât se atinge de ‘ghiug-a-s’ - ‘bunic’, care se găseşte unicamente în Hesychius - de nicăieri nu urmează să fi fost o vorbă Greacă. Chiar dacă nu l-am avea pe Albanezul ‘ghiuş’ şi pe Românul ‘ghiuj’, prin însăşi clasicitatea Greacă, ne-ar fi lesne a demonstra Tracismul lui ‘ghiug-a-s’. Ca nume personal, acest cuvânt ne întâmpină în scriitorii Greci numai în privinţa Lizilor şi a Macedonilor. Lizii erau în Asia-Mică ‘fraţi şi consângeni cu Moesii’, după mărturia lui Herodot, deşi vorbeau un dialect propriu, în care s-au furişat mai multe elemente Semitice. Despre împoporarea Tracică a Macedoniei, pe de altă parte, ne-a vorbit foarte lămurit Strabon. O principesă Macedonă se numea Ghiuja iar cel mai puternic rege al Lizilor, cu şapte secole înainte de Christos, se numea Ghiuj. Un alt Ghiuj, de asemenea Lid, era considerat în Antichitate ca inventator al picturii. În deşert veţi căuta printre Greci acest nume personal bărbătesc şi femeiesc. Regele Lidic se numea Ghiuj şi principesa Macedoneană Ghiuja, tot aşa precum la Romani se întrebuinţau numele personale Atta, care însemna ‘moşneag’ sau precum la părinţii noştri erau atâţia Tatini şi Tatine. ‘Ghiug-a-s’ = ‘bunic’ este dară în Hesychius o glosă Lidică sau Macedoneană, una din două, dar nicidecum Elină. O probă suplimentară despre aceasta ne-o dă chiar Herodot într-un pasaj peste care au trecut cu vederea toţi acei ce s-au ocupat de a colecţiona vorbele Tracice de prin scriitorii Antici; el afirma: ‘Lângă monument se afla o mare baltă pe care Lizii, crezând că totdeauna curge, o numesc ghiug-aie’. Punând faţă-n faţă textul lui Herodot cu glosa din Hesychius, pasajul de mai sus înseamnă: ‘Balta fiind considerată ca eternă, Lizii o numesc bunică’. Aşadar ‘ghiuga’ = ‘bunic’ ne apare în 4 Dialecte Antice: Lidic, Macedonean, Epirotic şi Dacic”. În 1966, “Dicționarul etimologic român” a scris despre “ghiuj” folosit la “moșneag” că “semantismul se explică prin ideea de ‘îndoit’ / ‘curbat’, ‘a gânjui’ fiind ‘a răsuci’; după Popescu-Ciocănel, ar trebui plecat de la vorba persană ‘ghauz’ pentru ‘curtezană’, a cărui legătură nu se înțelege (probabil e conectat și cu slavul ‘gazî’ = ‘creangă subțire’)”. Sunt interesante unele legături dintre Canaan / Kanaan și Karelia / Finlanda, menționate de exemplu în secolul XVII de episcopul Enevaldus Svenonius, în secolul XVIII de teologul Daniel Juselius, de savantul Suedez Olof Rudbeck, de istoricul Johannis Bilmark, ș.a.; inclusiv în prezent, stemele Țărilor din Nordul Europei sunt sub semnul leului (animal caracteristic Sudicului Canaan). În 2011, cercetătorii Pekka Lyyranen și Tuula Ikonen din Finlanda au studiat o seamă de similarități între cei din Canaan și cei din Țara lor, observând că mulți și-au avut strămoșii în Bazinul Volga (Fluviu cu gura în Caspica, zonă unde a fost documentată populație din Canaan atât Antică, cât și Medievală); urme au fost și lingvistice, ca de pildă pentru Dumnezeu vechii Finici / Finlandezi au utilizat Yuma iar cei din N Canaanului au avut Yama, ș.a.m.d. (de exemplu, Fenicienii erau numiți Finici de către Românii Medievali - așa cum apare de pildă în traducerea din Moldova secolului XVII a “Istoriilor” Anatolianului Herodot Karka - însă pentru a evita confundarea Fenicienilor cu Finicii din Finlanda, cei din urmă recent au fost denumiți Finlandezi: apăruți ulterior marilor navigatori din Anatoliana Karia, Finicii din ambele zone, Kanaan și Karelia, adică Fenicienii și Finlandezii, au fost mari navigatori, dintre Finicii Sudici / Fenicieni dezvoltându-se Kartaginezii / Cartaginezii iar dintre Finicii Nordici / Finlandezi dezvoltându-se Varegii / Vikingii Garðar). Asemănător au mai putut fi trase paralele între populația Sami din Insula Samos - din fața coastei Kariane / Cariane - cei din Insula SamoTracia (adică Sami dinspre Traci) și respectiv Hiperboreii Saami din N Finic: după Epoca Pietrei, Hiperboreii - cei din N Vechii Lumi - au fost foarte stimați / respectați iar așa ceva și-a avut o bază serioasă, consolidată din marele trecut prin argumente solide; în prezent, nu altcineva decât tocmai Saami și Finicii sunt cei mai Nordici Europeni / Hiperborei având bărbații genetic similar cu Gherga în majoritatea absolută (iar ignorarea / neglijarea acestui adevăr științific denotă mai mult decât dispreț față de realități trecute sau curente, fiind de fapt o oglindire a murdăriei).
În 2014, autorul Evreu Chaim Rosenblatt a scris despre “Impurul în mâini pure”: “După cum a fost observat de ‘Bnei Yissachar’ - adică de ‘pruncii lui Isahar’, care au format unul dintre cele 12 triburi Evreiești / acel trib al Evreilor însă a dispărut după ce a intrat în Galileea - dintre cele 7 atribute înșirate de ‘cartea întâia a cronicilor’ 29:11 (corespunzătoare câte uneia dintre națiunile primordiale ale Canaanului), atribuirea din final, anume ‘împărăția’, era cea conectată de Ghirgași; națiunii Ghirgașe îi corespundea divinul atribut regal iar așa ceva poate explica și neangajarea de confruntări directe între Evrei și Ghirgași”. Iată că și Evreii - din trecut sau din prezent - au consemnat paralela universal cunoscută încă din Epoca Pietrei, dintre Gherga și regalitate; în Bazinul Iordanului inferior, în Delta Iordanului și pe malurile străvechii Bălți Galileea - adică a Lacului Galileea / impropriu având denumirea de “Marea Galileeii” - au fost atestați Uriașii urmași ai pre-diluvienilor “Veghetori” Gregori, cei care au fost strămoșii post-diluvienilor băștinași Gherghe-sei / Ghirga-șiți, organizați timp îndelungat în Regatul Gheșur (din areal, după ce Iisus l-a exorcizat pe indigenul Gherghe-seu, au pornit primii creștini în lume, într-o propagandă de asemenea forță încât e viguroasă și azi pe planetă: eficiența propagării creștine pornită pe glob din Decapolis / Galileea nu-i de subestimat nici religios, nici științific, căci a fost grozavă, pe de o parte anterior începutului ei cu 3 secole fiind dovedit succesul rudei Gherghite - generalul care a condus propaganda uriașului Imperiu Macedon - și pe de altă parte fiind imediat utilizată rețeaua Ghergană a multelor rudenii din Orientul Apropiat, plus Europa răsăriteană, pentru transmiterea învățăturilor apărute în fosta zonă imperială autonomă Decapolis, fondată la cererea Gherga prin decizia Makedonă de vârf, cuprinzând inclusiv fostul Regat Ghirghes / Gheșur). Suprafaţa Regatului Ghirghes / Gheșur, la început de aproximativ 350 kmp (ulterior mărindu-se), era delimitată de Râurile Sa-makh în N, Raqqad în E, Yar-muk în S şi Lacul Galileeii în V, agricol fiind cea mai fertilă parte a Canaanului.
 |
| Împărțirea duzinii tribale Evreiești (nu și în Regatul Ghirghes / Gheșur de la Galileea) |
 |
| Regatul Gheşurului |
Regatul era pe o rută comercială internaţională iar în capitala sa Zer - aflată la intrarea Râului Iordan în Lacul Galileea, ce și-a făcut Delta acolo, având o relativ mare întindere - erau largi depozite de grâu (partea de sus, fortificată pe bazalt, azi în partea răsăriteană a Iordanului, a fost numită Betsaida / Beth Saida iar partea de jos, pescărească şi a portului, acum pe partea apuseană a gurii - datorită modificării cursului Râului / ceea ce a făcut obiectul cercetării de către călugărul Italian Bargil Pixner în 1985 - a fost numită Capernaum, lângă cartierul Karkom al capitalei Gheşure). În Antichitate nu exista pod peste Iordan, astfel încât Betsaida - partea iniţială, mai veche, Beth-Sa-Ida însemnând “Stâlpii Sf. Ida”, Saida poate fiind și în legătură cu Sidon / primul născut al lui Canaan, având portul Sidon în actualul Liban - a ajuns să fie mult mai legată de restul lumii decât de Israel / Palestina şi în plus, Lacul Galileea avea nivelul mai ridicat decât în prezent. Sfântul Epifanie din Salamina / Cipru a afirmat că distanţa dintre Betsaida şi Capernaum nu era mare în timpul său (secolul IV), întinderea fostei capitale Gheşure, împreună cu toate bordeiele şi corturile din suburbii, în secolul VIII fiind - corespunzător “Enciclopediei Biblice” - în S până la Gherghesa / Ghergasa.
 |
| Intrarea Iordanului în Lacul Galileea |
Zona din NE Galileeii a fost intens populată de la sfârşitul mileniului IV î.C., datorită bunelor condiţii de viaţă. Arheologul Britanic Theophilus Pinches în 1902 a tradus o Tăbliţă conţinând o inscripţie considerată de el importantă despre Ghirga-siţi (sub forma Kirki-şaţi), ca întemeietorii unei colonii fortificate în Mesopotamia, lângă Fluviul Tigru, unde în secolul XVIII î.C. tatăl regelui Amoriţilor Hammurabi / “Ham-mu-rabi”, din prima Dinastie a Babilonului - cel care a creat primul cod de legi din lume, controlând aproape toată Mesopotamia - s-a gândit să fie îngropat: “Regele a decis ca locul său de veci să fie fortificaţia Kirkişaţilor a partizanului conducător Zakar, printre foarte răspândiţii Kirkişaţi, la Harrisisi / Dur-Dungi, în vecinătatea Ten-Gurgur, către pământul lui Halman, spre care să privească. Prin autoritatea inamicului Lulubit a reuşit ca el, caii, ostaşii şi carele lui să fie paşnic dirijate spre pământul lui Halman, indiferent dacă inamicul Lulubit înaintea lui, după el, în dreapta ori stânga lui nu va înceta ostilitatea, acela nici nu va distruge, nici provoca vreo daună”.
Trebuie ştiut despre Kirkişaţi că în mileniul II î.C. - ca naţionalitate / populaţie distinctă în zonă - erau numiţi şi Karkariţi / Gargariţi (cuneiform notaţi inclusiv Karka-Ra = Garga-Ra), după cum a reliefat printre alţii şi profesorul American Albert Clay de la Universitatea Yale în 1912. Numele Dungi al locului Dur era Sumerian, provenind de la fiul regelui Gur (întemeietorul cetăţii Ur, ce a fost capitala Sumeriei / Sumerului după vecina Uruk a eroului Ghirga) iar Zakar - al cârmuitorului Kirki-şaţilor - era preluat de la patronul viselor, teritoriul Lulu-bit aflându-se în Sudul Lacului cu apă sărată Urmia din Iran, ce e mai întins decât Marea Moartă; Tengurgur / “Ten-Gurgur” a fost Baba Gurgur 35,31 lat. N, 44,20 long. E - lângă Kirkuk / Karkha, în N Irakului, unde a fost găsită cea mai veche hartă din lume, de la sfârşitul mileniului IV î.C. - iar Halman a fost actualul Alep 36,13 lat. N, 37,10 long. E (cel mai mare oraş Sirian după capitală). În imaginea următoare se poate vedea prima hartă din lume, având în centru oraşul Karkuk / Kirkuk de pe Fluviul Tigru, lângă Munţii Zagros:
 |
Prima hartă din lume, cu Karkha în mijloc
|
În 1903, teologii Americani George Goodspreed şi Shailer Mathews au legat apariţia Gheşur-ului de Aşur / Asshur, prima capitală a Asiriei 35,27 lat. N, 43,26 long. E (locuită de la mijlocul mileniului III î.C. de cei din neamul lui Nimrod, văr primar cu Gherga - cel cu Turnul Babel - unde era venerată Zeiţa Aşura / Isis, aceeaşi cu Iştar / Innana, virtuţile partenerului ei Babilonian regăsindu-se ulterior la Sfântul Gheorghe); Asirienii apoi şi-au stabilit capitala pe Fluviul Tigru la Kalhu / Kalakh (azi Nimrud 36,05 lat. N, 43,19 long. E / Irak, localitate zidită de vestitul vânător Nimrod, după cum a scris “Facerea” / “Geneza” 10:11). Este de ştiut despre Asirieni că foloseau rampe de pământ la asedierea cetăţilor; pentru a putea trece de zidurile fortificate, turnau pământ până ajungeau la marginea superioară a zidului (tehnica aceea de asediere era atât de răspândită, încât matematicienii Asirieni au elaborat formule cu ajutorul cărora calculau cantitatea de pământ necesară). Numele lui Nimrod - după unii cercetători - ar fi fost în legătură cu Muntele Anatolian Nemrut 37,58 lat. N, 38,44 long. E din Turcia actuală (dintre Cilicia şi Capadochia / “Capa-Dochia”), ce după alţi cercetători ar fi fost Muntele “Nemuritorilor” / chiar al “Nemuritorilor Daci”; acolo, în secolul I î.C. - în perioada deplinei puteri Dace în Vechea Lume - regele local Antiochus Dikaios a ridicat Gorganul aflat la cea mai mare altitudine din lume, pe sanctuarul din vârf (având altitudinea 2150 metri), flancat de statui colosale, mormântul soţiei sale numindu-se Karakuş: el pe linie paternă a fost descendent al împăraţilor Perşilor - înrudit cu dinastiile cârmuitoare ale Parţilor şi Armenilor - iar pe linie maternă a fost descendent al generalilor Makedoni ai împăratului Alexandru “cel Mare”. Însurat cu prinţesa Capadochiei - şi păstrându-şi independenţa faţă de Romani - a realizat acolo un uriaş complex din piatră, în care artistic a exprimat fuziunea principalelor stiluri intersectate în Regatul său pe atunci, anume: Zoroastru, Mag, Persan, Armean, Grec, Dac, etc.:
De-a lungul a peste 6 secole, Regatul Gheşur a fost atestat şi documentar: în arhivele faraonilor, Regatul Gheşur a apărut menţionat în scrisorile din secolul XIV î.C. păstrate la Amarna - capitala faraoanei monoteistă Nefertiti - ca aliat Egiptului (ca de exemplu în cea numerotată 64 ca atunci stăpânind în răsăritul Iordanului până la Edom / Sudul Mării Moarte ori în cea numerotată 256, a cârmuitorului Mut Balu din Fihl / Pella - cu propunerea deschiderii unei rute pentru caravane către Babilon, traversând Regatul). În 1961, cercetătorul Evreu Benjamin Mazar de la Universitatea Ebraică din Ierusalim a remarcat în vechile transcrieri ale scribilor omisiunea frecvent practicată a particulei de mijloc şi a demonstrat relaţia egalităţii denumirilor Ghe-şur / Ga-şu-ru cu Ga-ru iar mulţi savanţi, ca de pildă, între alţii, Germanul Wilhelm Gesenius 1786-1842 şi Americanul Aloysius Fitzgerald 1893-1972, au arătat că apoi, în mileniul I î.C. - sub influenţa Evreilor vechi - Nordicul “R” s-a schimbat în Sudicul “L”, astfel încât radicalul consonantic al regiunii Garu a devenit mai acceptat prin “G”-“L” / născându-se numele Galileea pentru ceea ce practic era teritoriul cu populaţie Gherga (translaţia de la “R” la “L” era sinonimă cu înţelegerea anterioară din vecini, Ghirga - Gil’ga - Ghilga-meş, Înălţimile Ghoru devenind Înălţimile Golan, schimbare lingvistică revelată de exemplu şi de Ashley Roscoe prin manualul Californian din 1915 despre Civilizaţiile vechi sau uneori la Cecenii şi Inguşii din Caucaz, după cum a analizat în 1997 Rashidovna Abdulaeva de la Academia Rusă de Ştiinţe succesul la vânătoare ca dar al Mamei Naturii pentru Ghelga = Gherga).
 |
Leoaică Gardiană a unui Templu în zonă
|
Dr. Stephen Langfur din Israel a scris: “Septuaginta - varianta Evreiască a Bibliei care în secolul III î.C. a stat la baza traducerii în Greacă - a notat Regatul menționat de Iosua 12:5 ca ‘Girgesi’ (echivalat cu ‘Geșuri’). Talmudul Ierusalimului - realizat în Galileea! - conectează acel areal cu zona locuită de Ghirgași / Ghirga-șiți. Comentariul unui rabin Antic s-a referit la ‘Ghergheșta, în răsăritul Galileeii’. În secolul III, teologul Origen în ‘Comentariu despre Ioan’ 6:41 a scris că Gherghesa era în E Lacului Galileea. Etc”. Capitala Regatului Ghirghes / Gheşur avea la începutul Epocii Fierului (de pildă în secolul XIII î.C., când a fost invazia Evreilor vechi) ziduri impresionante ce închideau străzi pavate şi locuinţe confortabile; întreţinea relaţii foarte bune în N cu Karga-miş / de pe Efrat / Eufrat. Biblia a consemnat în “Cartea lui Iosua Navi” la începutul capitolului 13 (“Împărţirea pământului de dincolo de Iordan”) că:
“1. Fiind Iosua bătrân şi înaintat în zile, a zis Domnul către dânsul: Iată tu ai îmbătrânit şi eşti în vârstă înaintată, dar pământ de luat în moştenire a mai rămas încă mult.
2. Pământul care a mai rămas de luat în moştenire este acesta: ţinuturile Filistenilor şi toată ţara Gheşurului şi a Canaanului”.
Evreii vechi au eşuat în includerea Regatului Ghirghes / Gheşur la Israel (nume apărut pentru Ținutul Evreilor prima oară în 1207 î.C., pe o placă a faraonului Merne-Ptah - fiu al lui Ramses II şi urmaş al aceluia la cârmuirea Egiptului - Isra-il / Israel însemnând “se luptă cu Domnul”), ulterior cele 2 Regate din Canaan rămânându-le să co-existe în paralel ca formaţiuni statale; ca şi Regatul Ghirghes / Gheşur, lângă Asiria a apărut Regatul Isra-il / Israel. Deoarece pe atunci cei puternici îşi măritau fetele cu cei mai slabi pentru a-i controla, Maaca - fiica Uriaşului Talmai, cârmuitorul Regatului Ghirghes / Gheşur (ultimul nume cu rezonanţă Hurită menţionat de Biblie, fiu al legendarului Amihud, de asemenea cârmuitor al Regatului Ghirghes / Gheşur) - s-a cununat cu David / rege al Evreilor vechi, ceea ce demonstra puterea în Canaan a Gherganilor, la sfârşitul secolului XI î.C., respectiv la sfârşitul mileniului II î.C.
 |
Poarta capitalei Gheşure
|
În acel timp, Zer / Betsaida - capitala Regatului Ghirghes / Gheşur - era un oraş mai mare decât Ierusalimul / devenit capitala vechilor Evrei iar conform practicii, mireasa şi-a adus anturajul (format din arhitecţi, artişti, etc.), influenţând Curtea. Dr. Rami Arav - arheolog Evreu - a investigat contribuţiile Hurite din N la consolidarea Regatelor Ghirghes / Gheşur şi Israelian, spre exemplu considerând că magnificul palat regal Galileean din Zer / Betsaida (cu ziduri din bazalt groase de 1,40 metri) a fost modelul după care Evreii vechi s-au inspirat pentru cel regal al lor din Ierusalim, în secolul X î.C. Aşadar regele Evreilor, David din Sudicul Betleem a ajuns să se însoare cu prinţesa Ghirghesă / Gheşură Maaca, băiatul lor Abesalom / “Abe-Salom” fiind cel mai frumos din Canaan iar fiica lor Tamara de asemenea foarte atractivă (când a ajuns în vârstă, David şi-a ucis fiul - pe Abesalom - ca să nu-i urmeze la domnie). Biblia citează cugetările neobişnuite ale unui fiu al lui David (teologii n-au putut conveni asupra numelui său exact), Ecclesiastul / Ecleziastul - însemnând “Predicatorul” - capitolul său fiind cu stil diferit de restul din Biblie, ca de pildă 1 “Nestatornicia lucrurilor pământeşti”:
“9. Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.
10. Dacă este vreun lucru despre care să se spună: ‘Iată ceva nou!’ acesta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră.
11. Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte şi tot aşa despre cei ce vor veni pe urmă; nici o pomenire nu va fi la urmaşii lor”.
Este de ştiut că până atunci simbolul Ierusalimului / capitala vechiului Israel - ce în acel timp, conform experţilor, între care Dr. Teodor Gheorghiu, avea suprafaţa de doar 5 hectare - era pentagrama (cu 5 colţuri), după domnia Ghirghesei / Gheşurei Maaca şi a lui David rămânând scutul cu 6 colţuri. În 2004, Dr. Napoleon Săvescu a scris: “Întretăierea triunghiului este un semn sacru care în preistorie simboliza pe al șaptelea constructor al Universului fizic. El îi reprezintă pe cei 7 constructori ai lumii avându-l în centru pe conducătorul lor, pe Dakșa, reprezentând și cele 7 perioade ale creației. Nu ne miră că autorii Qabalei au remarcat că înaintea creștinismului lumea era dominată de religia vedicilor / carpato-dunărenilor, care au purtat-o prin Asia Centrală, Iran, India și Mesopotamia, până în Palestina. Fiii aleși ai marelui zeu Dakșa, carpato-dunărenii, și-au revărsat cultura nu numai asupra Egiptului, dar și a Chinei și în special a Indiei. Când cu multe milenii mai târziu se năștea creștinismul, Iisus Hristos, în cei 17 ani ai dispariției lui, nu a făcut altceva decât să călătorească pe urmele vedicilor, și ca un adevărat vedic, născut de 2 ori, să se întoarcă și să o propovăduiască”.
Axa Zer-Ierusalim s-a cimentat apoi prin cununia nepoţilor lui David şi Maaca: prinţesa Ghirghesă / Gheşură Maaca, fiica lui Abesalom - numită la fel ca bunica sa - s-a măritat cu Roboam, fiul lui Solomon / ce a fost frate vitreg cu Abesalom (ei având acelaşi tată, pe regele David, nici mama lui Solomon nefiind Evreică, ci o frumoasă Anatoliană, el fiind considerat “Rege Mag”), deci 2 prinţese Ghirghese / Gheşure Maaca, din 2 generaţii, bunică şi nepoată, au fost reginele ne-Evreice ale vechilor Evrei, cununate cu David şi nepotul său Roboam, cu toate că “Deuteronomul” 7:1-3 interzicea explicit cununia dintre Evrei şi Gherghesei; editorul American James Charlesworth a publicat studii pe acele teme, ulterior din urmaşii lor rezultând un lung şir de cârmuitori ai Evreilor vechi / dintre succesori - spre exemplu - peste un mileniu faimă mondială căpătând Iosif, bărbatul Fecioarei Maria (după cum explicit consemnează începutul Noului Testament) şi Fecioara Maria, care descindea tot din casa lui David - fiind astfel rudă îndepărtată cu soţul ei Iosif - însă ca strămoş probabil Ea l-a avut pe Natan, fratele mai mare al regelui Solomon.
De altfel - din perspectivă politică - primii regi ai Evreilor nu numai că i-au cunoscut pe Nordicii Ghergani dar s-au consolidat şi statal cu ajutorul lor: nu prin lupte cu ei, ci prin alianţe cu puternicii Gherghesei (economic având contracte - ca de pildă pentru ridicarea Templului din Ierusalim - siguranţa militară prin gărzile curţii, mariajele regale, etc). Regatul Ghirghes / Gheşur de asemenea a fost în contact cu Fenicienii în V şi ulterior cu Samaritenii în SV dar cel mai mult era în legături, mai ales după 920 î.C., cu cel mai puternic Regat Aramaic / Aramean - cel al Damascului - din NE (care din secolul XI î.C. utiliza Aramaica / Arameana drept limbă curentă, scrisă cu alfabet Fenician). Arameii din acea zonă - expresia străvechilor Arimi, adică Pelasgii care după Potop au migrat din Asia Centrală până în Europa răsăriteană - în mileniul III î.C. au fost în Mesopotamia, în mileniul II î.C. au ajuns în Canaan, în mileniul I î.C. s-au răspândit ca Sciţi între Siberia, Marea Neagră şi India, în prezent în EurAsia multe naţiuni pretinzându-şi ascendenţa Aramaică / Arameană (ca de pildă Armenii).
 |
| Fortăreaţa Erebuni în actuala capitală Armeană |
Apoi însă, de-a lungul secolelor IX î.C. şi VIII î.C., au fost nenumărate lupte între Gherganii din Regatul Ghirghes / Gheşur şi Evreii vechi din Regatul Israel (în 886 î.C. Regatul Ghirghes / Gheşur s-a extins cucerind o parte din Israel - care nostalgic după Sumer pe atunci se numea şi “Şomron”, însemnând “micul Sumer” - iar în 853 î.C. Gherganii au făcut cu alte Regate din zonă, pentru păstrarea dominaţiei şi o coaliţie, cu centrul la Karkar / acum Tell Qarkur 35,44 lat. N, 36,19 long. E în Siria, loc unde pe Monolitul Kurkh au fost menţionaţi atunci pentru prima oară în istorie Arabii, ca aliaţii lor, în bătălia de pe malul Râului Orontes contra Asirienilor avută la Qarqar / Qarqur, după cum a rămas consemnat pe monument, implicându-se şi cumnaţii regi Ahab din Samaria / Israel şi Badezir din Tyr = Qart / Fenicia, bunicul prinţesei Dido care a întemeiat Cartagina, o inscripţie găsită pe coasta Braziliană la Pedra da Gaeva 22,59 lat. S, 43,17 long. V fiind interpretată în 1930 de arheologul Silva Ramos ca avându-i numele, tocmai acolo presupunându-se că acela a murit: Asirienii au învins la Qarqar / Karkar iar profetul Ilie din Ghilead - de fapt, îngerul Ilie / venerat ca Sf. Ilie - a activat pe atunci contra regelui Ahab al Israelului, omorându-i preoţii şi răsturnându-l de la putere, în locul lui ungându-l ca rege al Israelului pe Iehu). Este de ştiut că în vechea Arabă, prin “Dakh-îl” se indica “Protectorul”, în Asia populaţia Dakhă fiind considerată protectoarea celei Arabe.
În 732 î.C., Regatele Damascului şi Ghirghes / Gheşur-ului şi-au încetat existenţa prin înglobarea lor în Imperiul Asirian / ce era cârmuit de generalul Pulu, al cărui fiu când a preluat puterea a deportat Evrei vechi din fostul Regat al Israelului iar nepoata sa, regina Elena a Amazoanelor, a fondat în Ghergania dinastia cârmuitoare a Mezilor (Dr. Nicolae Roddy - profesor la Universitatea Americană Creighton - a condus cele mai recente studii în zonă).
În Ghergasa - fostă suburbie a capitalei Zer a fostului Regat Ghirghes / Gheșur - Iisus = Fiul Domnului l-a exorcizat pe păgânul posedat Gherghe, care imediat apoi a propovăduit creștinismul, fapt ce a fost înaintea scrierii Noului Testament (după cum apare biblic în “Sfânta Evanghelie după Luca” 8:39 că a făcut-o, începând cu cetatea sa din Ținutul Gerghesenilor = “Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus”, plus în Decapolis, corespunzător cu “Sfânta Evanghelie după Marcu” 5:20 = “Iar el s-a dus şi a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui; şi toţi se minunau”, etc.: în “Sfânta Evanghelie după Matei” 8:33 = “Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii” apare pluralul, anume că pe lângă exorcizatul Gherghe a mai fost cineva iar propovăduirea a demarat împreună cu paznicii / Gardienii). De altfel, Biblia a enunțat nu doar efortul colectiv - prin precizarea pluralului propovăduitorilor / multiplicatorilor miracolului divin - ci și aria de răspândire, mai mare decât locul specific unde s-a întâmplat (pe malul Lacului Galileeii) ori doar cetatea din apropiere, anunțând acțiunea ca fiind în Ținutul populat de mulții Ghergheseni: încă înaintea vremurilor Antice, tipic Ghergheseilor mereu le-au fost prezențele în caracteristicile mulțimi Ghergare iar așa ceva conta, îndeosebi în puterea rezultatelor faptelor lor, așa cum a fost cea de după ivirea lui Iisus printre ei; biblic au fost indicate - pe lângă locul exorcizării Gherghesa de pe malul Galileeii - inclusiv importantele cetăți Gadara și Gherasa din Ținutul Gherghesenilor, parte a zonei Decapolis, acum în Iordania (Scito-polis = capitala Deca-polis e în actualul Israel / la V de Iordan). Pentru Evrei - așa cum a observat și cercetătorul biblic Thom Gardner în 2005 - “rădăcina Gher a Ghergheseilor - prezentă inclusiv în denumirea locului - literalmente desemna diferența (cuvântul ‘ger’ în Ebraică înseamnă ‘venetic’ / ‘străin’)”; aceasta fiindcă Ghergheseii nu erau Evrei: Vechiul Testament - scris de vechii Evrei - a arătat explicit, încă de mai multe ori, că Evreii voiau dispariția Ghergheseilor. Unii dintre apostolii lui Iisus - care au făcut prozelitism după răstignirea Lui, predica lor fiind definită de către primii creştini prin cuvântul Grec “kerygma” - poate proveneau dintre puţinii Evrei vechi ce au ajuns să trăiască în Galileea şi în fostul Regat Ghirghes / Gheşur (însă nu există referințe biblice despre rudele lor Evreiești ori despre Evrei navigatori sau Evrei pescari cu plase: Andrei care a început creştinarea spaţiului Românesc, fratele său mai mic Petru ce a devenit primul papă şi Filip care s-a manifestat mai ales în Peninsulele Balcanică și Anatolică erau din ceea ce a fost capitala Regatului Ghirghes / Gheşur al Ghergheilor dintre Golan / Gaulan şi Galileea, anume suburbia Betsaida, așadar - fiind concitadini - se cunoșteau personal ca autohtonii aceleiași localități Zer, fosta capitală Ghirghesă / Gheșură iar numele lor = Andreas, Petros, Phillipos erau Greceşti, nu Evreieşti; însuși Ghirghesii / Gheșurii - din Nordul Galileeii - nu au fost Evrei, ci Gentili distincți față de populațiile Palestinei sau triburile din fostele Israel ori Iudeea). Biblia în capitolul 2 din “Faptele apostolilor” explicit a prezentat că duzina apostolilor Galileeni - apropiații lui Iisus, ultima oară fiind fizic împreună cu Iisus în Ierusalim la Cina cea de Taină - la Rusalii s-au adresat Evreilor în limba Ebraică tocmai ca miracolul marcat creștin drept Pogorârea Sf. Duh (apostolii au vorbit în limba ce nu le era nativă). Evangheliștii - printre care au fost apostolii din Galileea ai lui Iisus - au scris Noul Testament în Greacă, nu în Ebraică: dacă ar fi fost Evrei, era ciudat acel efort ca să nu scrie în limba lor nativă / maternă - așa cum firesc au făcut-o vechii Evrei cu Vechiul Testament - ci în cea universală Greacă de atunci (mai populară printre autohtonii din areal decât Latina ocupanților Romani), credincioșii vizați - respectiv creștinii - fiind de fapt vorbitori de Greacă, nu de Ebraică; de altfel, în privința propovăduirii Evreii nu contau - deoarece aveau religia lor mozaică, bazată pe Vechiul Testament, răspândită numai printre ei, nu și altora - importanți în răspândirea creștinismului fiind păgânii Gentili / Goimi (adică non-Evreii) iar dintre aceia Arameii / Aramaicii aflați printre localnicii nativei Galilee contau mai puțin, căci altfel Noul Testament ar fi fost scris în Aramaică. În imaginea următoare se poate vedea locul unde au trăit fraţii pescari Andrei şi Petru, pe malul Lacului Galileeii (soarta a decis ca primii 2 apostoli - fraţii Andrei şi Petru - să propage noua religie primelor 2 puteri ale timpului, apostolul cel mare Geţilor şi apostolul cel mic Romanilor):
 |
| Relicve Gheșure |
Din punct de vedere creștinesc, Biserica Română și Biserica Romei au aceeași vârstă: ambele au fost întemeiate de cei 2 frați, apostolii Andrei și Petru, pescari din Galileea (chiar Sf. Andrei a fost fratele mai mare al Sf. Petru - fiind considerat și cel dintâi dintre toți apostolii - iar stabilirea sa în spațiul Românesc era mai aproape geografic de spațiul natal decât Roma). Cutremurele din 115 şi 363 au distrus Betsaida, astăzi pe acel loc existând satul Et-Tell; e de reţinut că similar cu ceea ce oriental anterior - ca de pildă în Sumer - se proceda pentru “R” ca “L” (Ghirga în Ghilga, regiunea Garu în Galileea, ş.a.), în Latină se făcea conversia inversă, “L” în “R”, astfel încât ceea ce în Orient era Tell, însemnând “Pământ”, a fost Terra. Iată o perspectivă a Canaanului dinspre regiunea Gherganilor:
De la începutul secolului III, în zona Înălţimilor Gaulan / Golan s-au stabilit Yemeniţi (emigraţi datorită aridităţii ce a lovit atunci Sudul Peninsulei Arabe), care au întărit populaţia locală - creştinându-se şi învăţând Greaca / Latina - ei rămânând cunoscuţi ca Ghasani; au apărat hotarul răsăritean bizantin până în secolul VII, când au fost copleşiţi de islam: Ghasan în înţeles oriental însemna “mâncăcios”, termen pentru care vechii Greci foloseau “aristocrat”.
