195. Negustorii Gherga


Drumurile istorice în Balcani

În prezent, populația Balcanică Ghegă domină Nordul Albaniei împreună cu vecina din Nord Coşava / Kosova; dacă pentru Gherga - și nu numai - o strălucire, privind conducerea, în secolul XIV, a fost din partea Kosovară / Vlahă prin Sf. Nicodim Gârca / Grcic și a rudelor, o altă strălucire, privind comerțul, în secolele XVII-XVIII, a fost din partea vecină Albaneză / Armână prin negustorii Gherga notați Gheorgu / Gheorghiu și a rudelor, din Moscopole până în Mișcolț (ceea ce a atras atenția și academicianului A/Român Neculai Iorga). Se poate aprecia că apogeul atins acum 3 secole de Moscopole a fost cauzat și de mecenatul familiei Gherga, care avea cea mai tare Casă de Comerț din metropola Aromână. Este de știut, după cum a scris și profesorul Anastase Hâciu (în cartea “Aromânii” din 1936), că “Aromânii puteau face negoț cu privilegii în Vest - Veneția ori Austria - rămânând totodată liberi să circule pe tot cuprinsul Imperiului Otoman, bucurându-se și de avantajul că, în schimbul unei neînsemnate taxe de exonerațiune militară, erau scutiți de serviciul ostășesc. Și totuși, în asemenea condițiuni, riscurile lor erau nenumărate: ei n-aveau siguranța averii și persoanei, ca ortodocși nu erau bine văzuți, negustorii localnici și autoritățile le pricinuiau mari dificultăți. Ca urmare a actului de toleranță al împăratului Iosif II Habsburg (1741-1790), negustori Aromâni bogați’ au ridicat o biserică la Liov - unde din 1671 exista capela negustorului Alex Palapan din Ianina - și o capelă la Cracovia”. După respingerea otomanilor de la Porţile Vienei din 1683 dar înaintea păcii de la Carloviţ 45,12 lat. N, 19,56 long. E / Voivodina din 1699, contactele comerciale ale negustorilor Armâni - care trăiau în marginea Balcanică a Imperiului Otoman - cu creştinii apuseni s-au intensificat, întâi remarcându-se relaţiile afaceriştilor Gherga cu Veneţia (inclusiv peste Marea Adriatică, prin intermediul corăbiilor transportatorilor aparţinând unor puteri neutre / până în 1685, ierarhul ortodocşilor din Veneţia a fost Gherasim Vlahos din Insula Creta); un alt exemplu este de pildă că în 1693 - după cum au fost menţionaţi documentar - Armânii din Moscopole şi Clisura operau frecvent până în Voivodina, la Dunăre (îndeosebi la Novi Sad - acum capitala Voivodinei - şi Carloviţ): despre Novi Sad, e de remarcat că orașul a fost desemnat “Capitală Culturală Europeană” pentru anul 2021, împreună cu Elefsina / Eleusis - fosta cetate a fiului Zeului Hermes și a Oceanidei Daeira / conform Carianului Pausania 1:38, unde primul domnitor a fost legendarul Kerkyon, fiul Zeului Poseidon / conform Carianului Pausania 1:14 - și împreună cu Timișoara / capitala Banatului.
Gheorgu

Puterea de călătorie a Armânilor era mare: de exemplu, academicianul Niculae Iorga pentru Academia Română prin “Câteva ştiri despre comerţul nostru în veacurile XVII şi XVIII” din 1915 şi după 2 decenii discipolul său Valer Papahagi au studiat Arhivele Veneţiei, în care din 1692 apăreau scrisorile lui Mihail Siderii Gheorghi - consemnat şi Gheorgu / Gheorghiu - din Moscopole, care făcea negoţ cu diverse articole iar în 26 VI 1706 Dimitrie Gheorghiu şi Simu Gheorghiu, negustori din Moscopole, au răspuns scrisorii consulului Veneţiei 45,26 lat. N, 12,19 long. E din Durres 41,19 lat. N, 19,27 long. E / Albania, anunţând că-şi vor depune mărfurile (majoritatea postavuri) doar în magaziile aceluia; Dr. Gheorghe Zbuchea în 1997 prin lucrarea “Românii la sud de Dunăre” a reprodus răspunsul la acea ofertă: “Prea strălucite consul Veneţian, noi - cu toţii negustori - ne închinăm cum se cuvine domniei tale. Am primit cinstita scrisoare a domniei tale şi ne-am bucurat că eşti sănătos. Ne spui să trimitem mărfurile noastre în magaziile domniei tale. Ne învoim bucuroşi la asta. Însă te rugăm să nu uiţi de cele pe care le făgăduieşti, la înţelegerea noastră, atât în ceea ce priveşte grija mărfurilor, cât şi pentru cazul când ar lipsi ceva din magaziile domniei tale. Să faci totul bine. Deocamdată ai puţină răbdare, căci fiecare îşi are socotelile, însă mai încolo vei primi marfa pe care noi subsemnaţii o vom trimite. Am şi scris înăuntru să trimită postavurile în mâinile domniei tale. Să ne ajuţi cât se poate de bine şi precum te-ai învoit cu cei din Elbasan, te vei înţelege acolo cu Adam Ghira, prin care vom primi cinstita domniei tale scrisoare. Să-ţi ajute Dumnezeu”. Trebuie ştiut că Elbasan 41,06 lat. N, 20,04 long. E era un târg Armân pe Râul Şcumbi / Albania iar împuternicitul Adam Ghira avea mama Gherga, el mai fiind notat şi Adam Gheorghiu-Ghira; în prezent, fostul cătun Gjergjan 41,03 lat. N, 20,02 long. E e suburbie a orașului Elbasan / reședința județului Elbasanit (învecinat cu răsăriteanul județ Korca): Albanezii au “Qarku” pentru “Județ” iar așa ceva nu e deloc o coincidență, ci ecou al Adunărilor Ghergane, care judecau chestiunile serioase (depășind localitățile). În 1936, autorul Anastase Hâciu a scris despre “Aromâni”: “Se spune că - în bejenia lor - o coloană de Moscopoleni a intenționat să se așeze la Castoria, în partea de est a orașului. Castorienii însă, speriați de aptitudinile comerciale și industriale acelui tip de oameni, au intervenit neîngăduindu-le așezarea, astfel încât coloana s-a îndreptat spre alte meleaguri. Informația acestea o dețin de la prietenul Theofrastos Gheorghiades, din familia Moscopoleană Ghira, un bun cunoscător al trecutului Castoriei”.
Dimitrie Ghiorgu

În 1915, academicianul Niculae Iorga a scris: “în 5 III 1692 Teodor Nicolau din Moscopole s-a adresat lui Zorzi Cumano că merge la Valona - azi Vlore 40,27 lat. N, 19,29 long. E în Albania - împreună cu Mihali, fratele lui kir Alexe (Alessio Georgio). Moscopolea înflorea pe atunci şi din acest centru Macedonean se întreţineau de Aromâni şi relaţii directe, prin Durazzo, prin Valona, cu Veneţia, unde se trimiteau, afară de unele produse orientale, piei zise schiavine dar mai ales cergi, numite chiar aşa în Greceşte: acele cergi de păr de capră, foarte miţoase, vopsite în culori tari, care şi acum sunt o specialitate a ţinuturilor acelora. Îşi trimiteau mărfurile însă îşi încredinţau agentului lor din Veneţia - Zorzi Cumano - şi copiii, pentru a învăţa, fie şi cu sila, socoteli şi Frânceşte” (limba vehiculară, utilizată de administraţia apuseană). Este de ştiut că în zona Ohridei - aşa după cum a scris în secolul XII episcopul Dimitrie Chomatianos - păturii din păr de ied i se zicea “ţerga”: cerga Armână (el chiar a achiziţionat una, de la un Vlah). Tot academicianul Niculae Iorga a scris că Biserica din Ianina a primit în 1324 un privilegiu bizantin de domenii, cu lucrătorii lor “fii de Cumani, adică Români de peste Dunăre”, ceea ce l-ar putea indica pe Zorzi Cumano ca George / Gheorghe Românul (în 1430, Ianina a fost inclusă în Imperiul Otoman); totuşi, e de observat şi că în 1239 - cu toată opoziţia Asăneştilor - 10 mii de Cumani din N Dunării s-au stabilit în Macedonia, de teama Mongolilor. Academicianul Român Victor Spinei în studiul din 2009 despre “Relaţiile Românilor cu Turkii nomazi în secolele X-XIII” a afirmat: “În Praktikonul’ din 1104 al împăratului bizantin Ioan Comnen Minunatul’, un anume George Komanos - probabil astfel fiindu-i prenumele / porecla - apare ca paroikoi’ (adică proprietar ereditar) aparţinând Mănăstirii Iviru / de pe Sfântul Munte Athos; Acta Albaniae Veneta saeculorum XV’ editată la Munchen / capitala Bavariei a scris că în 1417 exista Giergi / George Cumanj în Buzezi (42,03 lat. N, 20,42 long. E / Kosova) şi Georgius - Giorgi / Zorzi - Cumanj / Commanj în Belaj (41,58 lat. N, 19,24 long. E, acum suburbie a oraşului Şcodra, la graniţa Albaniei cu MunteNegru, pe malul Lacului Scutari / cel mai întins din Balcani). Acele nume - derivate de la Cumani - menţionate şi în documentele din arhivele Sacrului Munte - s-au dovedit că aparţineau categoriei socială denumită paroikoi’ (de agricultori ca proprietari ereditari). În 1437 şi 1438 a fost cunoscut un negustor Zorzi Chumano din Genova, activ în Constantinopol. În recensământul otoman din 1474 de pe Insula NegroPonte, a fost notată existenţa acolo a lui Yorgi Cumana. Etc”. În 1935, Dr. Valeriu Papahagi - istoric Aromân - în lucrarea “Aromânii moscopoleni şi comerţul veneţian în secolele XVII şi XVIII” a scris: “Numele negustorilor moscopoleni apar, atât în documentele Greceşti, cât şi în cele Italiene, în următoarele feluri:
Dimitri di Jorghi

1)      numele individului însoţit de cel al tatălui la genitiv (Dimitrie a lui Gheorghiu)
Adam di Jorghi Gira
2)      numele individului însoţit de cel al tatălui la genitiv (Adam a lui Gheorghiu Ghira), Ghira ajungând numele familiei
Jorghi Gira
3)      numele individului însoţit de acela al familiei (Gheorghiu Ghira)
Numele de familii moscopolene care apar în documentele veneţiene au fost mai multe, din 1696 fiind şi scrisori de la Ioan şi Alexe Gheorghiu.
Alex Gheorghiu
În 1706 apare Simu Gheorghiu, în 1720 apare fiul său Mihai Gheorghiu, în 1742 Lazăr Gheorghiu / care avea asociaţi - respectiv o companie - ş.a. (Aromânii moscopoleni pe atunci erau supuşii sultanului otoman; caravanele moscopolenilor făceau cei 800 de km dintre Durres şi Istanbul desigur pe catârii lor obişnuiţi cu drumurile muntoase). În 12 III 1697, Teodor Gheorghiu din Moscopole i-a scris lui Gheorghe Cumano, clientul său (care locuia lângă Biserica Ortodoxă Sf. Gheorghe’ din Veneţia, devenit consulul Veneţiei la Durres / Durazzo în 1700-1705): ‘Te rog să-mi trimiţi totdeauna scrisori din Kerkyra / Corfu şi din Durazzo şi să mă informezi cum stau acolo toate mărfurile’. În 11 IV 1697, Dimitrie Bendu din Moscopole i-a trimis o scrisoare lui Gheorghe Cumano: ‘Nu am scris lui kir Alexe (Gheorghiu), căci credeam că e în drum iar dacă se întâmplă să fie acolo, salută-l călduros din partea mea. Salut şi pe Caloianca Gheorghe’. În 10 V 1697, moscopolenii Ioan Gheorghiu şi Alexe Gheorghiu au scris aceluiaşi Gheorghe Cumano: ‘Am sosit sănătoşi cu mărfurile noastre, după cum vrea Dumnezeu, spre deosebire de duşmani. Cu voia lui Dumnezeu am găsit bine şi pe oamenii noştri. Să nu fii îngrijorat pentru banii pe care ţi-i datorăm. Credem în Dumnezeu să ţi-i trimitem în curând. Află şi despre kir Dimitrie Bendu că nu sosi la Moscopole, deoarece e la Larisa şi nu ţi-a trimis aici marfă cu cea dintâi corabie. După cum am aflat însă, are multă marfă aici, saftian şi ceară. Cu prima corabie vei avea multă marfă. Vei avea şi de la tatăl nostru, după cum am aflat de la alţii, căci sunt 6 zile de când ne aflăm aici la Durazzo şi încă nu ne-au venit oamenii din hoara noastră pentru ca să avem ceva noutăţi a-ţi scrie. Cu prima corabie să aştepţi marfă multă din partea noastră. Avem nădejde în Dumnezeu. Să nu ai însă nici o grijă. Află şi despre smoală că nu au luat-o şi ne-a scăpat Dumnezeu. Te rugăm însă să ne scrii prin Ancona cu privire la mărfuri şi îndeosebi despre lână, căci dacă e potrivit, putem face până la 400 de quintale’. Iată ce scrie în 19 VI 1697 Alexe Gheorghiu - în Italiană Alessio Georgio - lui Gheorghe Cumano: ‘Tata şi fratele meu te salută călduros. Sunt bine, cu voia lui Dumnezeu şi se află în hoară. Ioan te salută, se va duce la Alasona ca să ia nişte museline. Mă aflu la Elbasan, în momentul de faţă, pentru ca să iau ceva lână. Încă nu ştiu însă ce voi face căci cer câte 82 de reali şi asemenea tocmeală nu ne convine. Tatăl meu a luat multă lână, însă până acum nu a putut-o încărca, aşa încât o avem în magazii. Vedem, signor Zorzi, că îţi datorăm mulţi ducaţi; însă lâna e aici scumpă, la fel şi abialele şi săftianul care vor sosi în vara aceasta. Să ai răbdare căci avem nădejde în Dumnezeu să-ţi trimitem acum, cu cea dintâi corabie, marfă în valoare de 5000 de ducaţi, museline şi multă lână. Să dea Dumnezeu să vie corăbiile tale cu steag alb, căci îmi pare că aceea care a venit acum la Durazzo e cu alt steag. Tatăl meu îţi va trimite şi el lână: 150 de quintale. De la Struga, voi merge cu tatăl meu în sus (probabil în Muntenia), după ceară. Mihail, fratele meu, se va duce în Bosnia iar Ioan aici în Albania, ca să facem cumpărături cu toţi banii tăi şi cu cei câţiva ai noştri. Atunci se va duce fratele meu acolo (la Veneţia). Te rog să ai grijă de marfă, de puţinul săftian care e în marciliană şi de lână. Să ne iubeşti, căci suntem ai casei tale’ (marciliana / marsiliana era denumirea Veneţiană pentru corabie). În ziua următoare, Ioan Gheorghiu şi Alexe Gheorghiu i-au scris lui Gheorghe Cumano: ‘Avem nădejde în Dumnezeu să-ţi trimitem cu cea dintâi ocazie mult săftian, multe velinţe bune şi lână’. Acelaşi Alexe Gheorghiu a scris cu data de 27 VI 1697 negustorului din Veneţia pomenit mai înainte: ‘Mă găsesc, cu voia lui Dumnezeu, sănătos aici la schelă. Să nu fii îngrijorat pentru ducaţii pe care ţi-i datorăm, deşi ţi-am trimis puţină marfă cu aceste corăbii. Avem şi lână în marciliană şi nădăjduim în Dumnezeu să mai luăm şi alta. Iar dacă găsim saftian ieftin la Elbasan, vom lua, pentru ca să scoatem banii. Ne datoresc vreo 6000 de reali şi de vom putea să luăm cu ei lână, bine; de nu, vom lua ceară cu toţi banii. Tatăl meu îţi trimite vreo 6000 de ducaţi, împreună cu lâna care ne-a rămas aici în marciliană şi în afară. Marciliana va fi în 10 zile acolo, fără îndoială. Tatăl meu a dat şi alţi bani pentru 3000 de ocale de ceară; şi iar se va duce, anul acesta, în Vlahia, după ceară iar fratele meu în Bosnia. Nădăjduim că, prin voia lui Dumnezeu, ei vor lua foarte multă marfă. Fratele meu va veni să achite datoriile. Crede-mă însă kir Zorzi, că e mare criză şi atunci când dă omul bani nu poate să-i mai recapete. Londrinele, pe care mi le-ai trimis înainte, sunt date tot cu schimb: atât de mare e criza. Bagă de seamă să nu trimiţi nici o marfă şi să întrebi bine, căci e mare criză şi toţi negustorii sunt faliţi. Să mă ierţi, căci s-ar părea că te învăţ, însă îmi scrii şi îţi răspund deoarece, după câte văd, omul trebuie să aibă mare grijă. Îţi dai bine seama. Acestea ţi le scriu deocamdată şi să ne întâlnim cu bine’. (În poezia populară Aromânească sunt aluzii relative la drumul negustorilor Aromâni în Bosnia - ‘Nu-ţi spuneam, măi Gioga frate / Că Bosnia e departe / Două luni ţine dusul / Şi tot atâtea întorsul?’ - şi Muntenia / Vlahia: ‘Focul să ardă Vlahia / Că pleacă tineri în floarea vârstei / Pornesc tinerii să vie acasă / Ies Vlăhuţele şi nu-i lasă’). În Ţara Românească, stolnicul Constantin Cantacuzino (nepotul lui vodă Radu Şerban) scria pe atunci: ‘Sunt dară aceşti Vlahi (cum le spun vecinii lor, că şi cu dânşii am vorbit) oameni nu mai osebiţi nici în chip, nici în obiceiuri, nici în tăria şi făptura trupului decât Rumânii aceştia; şi limba lor Rumânească, e numai mai stricată şi mai amestecată cu proastă Grecească şi Turcească. Pentru că foarte puţini - cum s-a zis - au rămas la nişte munţi care se întind în lung de lângă Ianina Epirului până lângă Elbasan, în sate numai locuind. Mare minune este cum şi până astăzi se află, păzindu-şi limba şi nişte obiceiuri ale lor. De-i întrebi: creştine, ce eşti? el zice Vlahos, adică Rumân. Şi locurile lor, unde locuiesc, le zic Vlahia iar ţării acesteia ei îi zic Vlahia cea Mare. Pare-mi-se că ei grăind mai mult îi înţeleg aceşti Rumâni, decât aceştia grăind aceia să-i înţeleagă; însă şi unii şi alţii, puţină vreme într-un loc aflându-se şi vorbind, prea lesne se pot înţelege’. Alt moscopolean - Nicolae Stavre - a scris în 18 IX 1697: ‘Te rog, kir Zorzi Cumano, să mă iubeşti. Când vei trimite scrisoare lui kir Alexe şi lui kir Dimitrie, să-mi trimiţi şi mie. Fratele meu şi kir Alexe a lui Gheorghe au avut pe tartană 15 legături de lână’. În 1710, Peiu Gheorghe din Şiacişte - care locuia atunci în Durazzo / Durres, Albania - fiul lui Ioan Gheorghiu din Şiacişte / Macedonia (localitate întemeiată de Aromâni), a fost martorul unor afaceri cu untdelemn / ulei. În 3 şi 9 IV 1711, negustorul Dimitrie Gheorghiu-Bizuca / avea mama Gherga - preocupat de piraţii din Dulcigno / Ulcinj care prin acţiunile lor dăunau comerţului său cu Veneţia - după ce a vorbit la Berat cu paşa pentru stopare, a scris despre acelea consulului Veneţian Pietro Rosa, din Durazzo / Durres (Dimitrie Gheorghiu-Bizuca a murit anul următor, în 1712). În 30 IV 1720, Pietro Rosa - consulul Veneţiei în Durazzo - a scris Camerei de Comerţ din Veneţia: ‘Fregata căpitanului Ştefan Tripcovici din Cotor / MunteNegru, fiind încărcată cu ceară, tutun, lână, cordovane, grâu şi altele, cum veţi vedea Excelenţele Voastre, îl expediez la Veneţia. Cu smerenie trebuie să vă aduc la cunoştinţă purtarea căpitanului: înainte de a începe îmbarcarea, a venit în ziua de 13 ianuarie la Consulat împreună cu negustorul Mihail Simu Gheorghiu din Moscopole şi cu camarazii acestuia, care procură tutun asociaţiei din Veneţia. În prezenţa mea, căpitanul s-a învoit să facă negustorilor o reducere de 3 ducaţi asupra fiecărei mii de livre din tutunul ce avea să fie încărcat de aceştia pe corabia lui, pentru sus-zisa asociaţie. Condiţia era ca în poliţe să fie însemnat preţul închirierii, după tarif, ce e de 11 ducaţi şi 12 soldi de fiecare mie de livre. Această înţelegere s-a făcut în mod privat, căci încă nu-mi sosiseră instrucţiunile Excelenţelor Voastre prin care se hotăreşte să se facă, din partea căpitanilor, o reducere asupra preţului transportului. Au rămas astfel înţeleşi. Odată încărcată ceara ce ar fi sosit la schelă, negustorii ar fi dat pentru restul încărcăturii, tutun. Într-adevăr, dacă n-ar fi fost acest din urmă articol, căpitanul şi-ar fi isprăvit cu greu încărcarea. După ce s-a încărcat marfa şi s-au scris poliţele, însemnându-se preţul transportului după tarif, căpitanul a refuzat să dea negustorilor proprietari asigurarea că li se va face reducerea de 3 ducaţi de fiecare mie de livre, aşa cum se înţeleseseră. Această atitudine a supărat grozav pe negustori, deoarece căpitanul afirmase că nu ar iscăli poliţele decât dacă ar fi obligat. Văzându-se astfel înşelaţi, negustorii erau hotărâţi să recurgă la vameşi pentru ca să le facă dreptate. Dacă s-ar fi întâmplat aceasta, s-ar fi născut un mare scandal. Am găsit însă leacul, asigurând pe negustori că voi scrie autorităţii suverane a Excelenţelor Voastre despre cele hotărâte şi că li se va da dreptate conform cu învoiala făcută. S-au lăsat convinşi, cu condiţia să le dau o mărturie autentică a învoielii lor. Aceasta fiindu-le eliberată, au trimis-o asociaţilor din Veneţia care se vor servi de ea când vor primi tutunul şi vor trebui să plătească cheltuiala transportului. Dacă o afacere ca asta ar fi mers în mâinile justiţiei Turceşti, ar fi adus pagubă mare privilegiilor noastre iar căpitanii ar fi pierdut încrederea din partea negustorilor şi poate ar fi pricinuit recurgerea din nou la corăbiile dulcignote, ce ar fi de dorit să fie înlăturate’. (În secolul XX, descendenţii lui Ştefan Tripcovici trăiau la Bucureşti). Angelo Rosa - cancelarul consular din Durazzo al Veneţiei - a scris la 1 V 1720: ‘Certific prin prezenta - oriunde ar ajunge ea - că în ziua de 13 I s-au înţeles în faţa mea domnul Mihail Simu Gheorghiu şi tovarăşii săi cu căpitanul Ştefan Tripcovici ca acesta să reducă 3 ducaţi de fiecare mie de livre din preţul transportului tutunului ce va fi încărcat pe fregata lui pentru Veneţia, cu condiţia însă să fie precizat în poliţa de încărcare că se va plăti taxa conform tarifului şi că atunci când asociaţii din Veneţia vor primi tutunul, vor scădea 3 ducaţi de fiecare mie de livre şi în plus 15 soldi ca taxă de port de fiecare colet’. În acelaşi an, el a mai consemnat că Adam Anton Hagi Gheorghe-Ghira, Mihail Hagi Ghira şi Gheorghe a lui Adam Ghira încărcau ceară pe o corabie, pentru Nicolae Caragiani iar Anton Ghira trimitea rudei sale Adam a lui Gheorghe-Ghira ceară. În 17 X 1720, consulul Veneţiei - într-o dispută cu consulul Britanic - l-a avut ca arbitru pe ‘Adam, fiul lui Gheorghe-Ghira din Moscopole, om foarte priceput în negoţ şi socoteli’: e interesantă forma de proces cu recurgerea la arbitraj, lucru care se întâmpla în comunele Aromâne; deşi nu putea fi constrâns de forţa publică, cel care pierdea procesul era obligat moralmente să-şi achite datoriile, în urma hotărârii arbitrilor, fiind ameninţat - în caz contrar - cu pierderea reputaţiei printre compatrioţii săi (consulul l-a recomandat pe Adam Gheorghe-Ghira din Moscopole unor nobili din Veneţia, prin scrisori din 29 IX 1725, 5 II 1728, ş.a., în termeni ca ‘am toată datoria să-l recomand pentru serviciile pe care le aduce - când e nevoie - Consulatului şi pentru comerţul său activ cu Veneţia, să vadă, prin acest favor, cum sunt ajutaţi de către publicii reprezentanţi, toţi cei devotaţi Serenisimei Republici’).
În 10 I 1742, Lazăr Gheorghiu şi tovarăşii - negustori din Moscopole - au trimis ‘domnului Ioan Dimitrie asociat, la Veneţia, 681 baloturi de tutun, ce cântăresc 38112 ocale şi care fac în Veneţia 114336 livre’; în 1 IX 1746, Lazăr Gheorghiu a adus din oraşul lagunelor ‘4 baloturi de pânză, 15 pahare, o ladă, o ladă cu brocatelă, pentru moment 32 de ocale; o ladă cu oglinzi, garafe de maiolică şi 15 ocale de aramă lucrată’.” În Marea Mediterană, “tartana” era o mică navă de luptă şi de comerţ, cu o singură pânză triunghiulară; este interesant că Evreilor li se ziceau peiorativ “târtani” - ca şi copiilor mici care abia învaţă să meargă ori proştilor - iar în fâneţe, ca “târtan” era numită planta ghimpoasă (proto Indo-European, “ghimpe” era “dheregh”) ce uscată şi desprinsă se rostogoleşte de vânt. Este de ştiut că Veneţia avea consuli Armâni din Macedonia în portul Durres / Durazzo: Gheorghe Cumano putea fi George Românul sau Zorzi / Gheorghe din Kumanova 42,05 lat. N, 21,40 long. E (aşezarea Grădişte în Epoca Bronzului, denumită Kumanova din secolul XII, după invazia Cumană), apoi Pietro Rosa - respectiv Petru Roja - era din Bitolia / Macedonia; şi alţii îşi aveau consulii acolo Armâni, ca de exemplu al Olandei era pe atunci Nicolae “Pulimeno” din Albania (în 1746, episcopul portului Durazzo era Grigorie din Moscopole / pe atunci şi mitropolitul Atenei era Armân). Autorul Anastase Hâciu a scris în cartea “Aromânii” din 1936 despre mai mulți negustori Aromâni Gherga, ca de exemplu - pe lângă puternicii Gherga / Gheorghiu ai celei mai tari Case de Comerț din Moscopole, cu contribuția decisivă la dezvoltarea maximă a metropolei, unii ajunși și în Mișcolț / Panonia - pe cei din “marea firmă Gorghias” de la Siris / Serres 41,05 lat. N, 23,33 long. E (pe Valea Strumei - oraș întâi populat de Anatolienii Frigieni, menționat de istoricul Anatolian Herodot Karka - cu poziția strategică de control a căii spre Dunăre), ca firma Gherca de coloniale en-gros din Pisuderi” (pe Defileul Bigla a Muntelui Nereia - dintre Lacurile Prespa și Kastoria - unde Mănăstirea Sf. Treime” a fost ctitorită în 1111, cutiile de argint și lemn sculptat ale moaștelor fiind inscripționate cu alfabet Latin), familia Moscopoleană Gârba în Veles 41,43 lat. N, 21,47 long. E / pe Valea Vardar, prosperii Gheorghi din Livădz / Meglenia, argintarii Ghiorghi din Macedoneana Crușova / Gheorghiev în Sofia, ș.a. În 2013, Dr. Loredana Dascăl a scris despre contractul de asociere “la boltă între Stavru Gheorghiu din Moscopole și Vasile Ioan din Câmpulung, cu mărturia lui Constas Adam, datat la 30 VI 1740”, observând autoritatea discursivă prin expresia folosită în document: “Aici scriem pentru amintire, cu ajutorul lui Dumnezeu, și al Sfintei Fecioare cum ne-am înțeles și dacă ne-ar fi cu noroc, și ne-ar rămâne vreun câștig mult puțin cât o da Dumnezeu...”, etc.; legăturile celor din S Dunării cu cei din N Dunării funcționau pe atunci pecetluite inclusiv prin împărtășirea aceleiași confesiuni religioase. În timpul regimului comunist din România, în perioada 1985-1986, Eugen Gherga - autorul actualei lucrări Originea Gherga” - a fost închis în Penitenciarul de maximă siguranță Rahova din București pentru speculă” (en-gros cu țigări Americane) și operațiuni interzise cu mijloace de plată străine”, pedeapsa fiind de 5 ani închisoare, însă neavând antecedente penale și cu 3 avocați, sentința a ajuns la 2 ani cu executare: chemarea sângelui” de întreprinzător - însă înaintea legalizării economiei de piață în Țară, căci atunci era interzis comerțul privat - s-a dovedit un ecou foarte concret al nenumăraților înaintași negustori Gherga; e de consemnat că după aproape un an de executare, fapta a fost grațiată și amnistiată (a constituit și unul dintre numeroasele motive pentru care în Revoluția Română din 1989 Eugen Gherga a fost în linia întâi, eroicele acțiuni determinante - în Țară ca primul incendiator în public de lozinci comuniste - fiind public apreciate cu titlul de Cetățean de Onoare” al Timișoarei, din 2014, la marcarea unui sfert de secol de atunci).

Localităţi Armâne în Balcani