196. Gherga în cadastrul otoman


Pe lângă toponimia Ghergană din V Balcanilor, în Evul Mediu acolo Gherganii au fost prezenţi şi în alte numeroase localităţi; de exemplu, registrele otomane din 1431 menţionau înlesnirile fiscale ale Armânilor din Albania (cu condiţia de a asigura liniştea în regiune). În 2001, lingvistul Albanez Skender Gashi a indicat existenţa în 1330 a lui Gratan Gheorga în Giakova 42,23 lat. N, 20,26 long. E / Kosova, Ghiurg şi Ghiuraş în Greva 40,39 lat. N, 20,18 long. E / Albania, ş.a. (Maica Tereza 1910-1997, născută Boiagiu / tatăl ei fiind Armân ortodox în Skopje, răposată în Calcutta / India - laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 1979 și canonizată în 2016 - avea familia mamei din Kosovara Giakova, după cum a scris primul ei biograf, preotul Kosovar Lush Gjergji / acum vicarul general al catolicilor din Kosovo: se pare că pe linie maternă era Ghergă Albaneză); lingvistul Albanez Skender Gashi după ce a explorat lista din 1455 a proprietăţilor Brancovici şi cadastrul Macedoniei întocmit de otomani în 1468, a identificat multe familii Gjergji inclusiv în Kercove / Kîrcova 41,31 lat. N, 20,57 long. E din Macedonia (văduvele acolo fiind consemnate ca Armene, Vlahe, etc.) şi nume de persoane Gjergja ca Bojko în Slojani, Gjergj ca Daie şi Stoia în Gjegj, Gherghi / Gergi în Macedonia (ca Bogoslav în Rojden, Staio în Budimirci, Strahinia în Birino), respectiv Gherg / Gerg (Andrei în Gurgevişte / Macedonia, Doien în Vrbjani / Macedonia, Iovan în Jelovdol şi Pojărani / Kosova, Ive în Jitoşe / Macedonia, Netko în Radiovce / Macedonia, Nicolae şi Petre în Lomniţa / Serbia, Pavel în Pirok / Macedonia, Peio în Slivie / Macedonia, Petko în Dbruşta, Petre în Negotino / Macedonia, Radin în Negotin, Spase în Selce / Macedonia), ş.a.
Gherga în primul cadastru otoman din Vestul Balcanic

Cadastrul terminat în 18 III 1485 de scribul Suleiman Abdulah - primul de la cucerirea Vestului Balcanic de către otomani - consemna prezenţa Gherga (ca de pildă Gmiza Gjergja în Gruda / Muntenegru) ori sub forma familiilor Armâne Gherghi / Gjergj, ca de exemplu cele de la confluenţa cu Slavii de pe Muntele Voroniţa ale lui Marcu, Nicolae, Paul şi Petru, ale Lupului şi Junelui în Cuci, Andrei în Podgora, Dabko în Stan / Muntenegru, Dimitrie în Marina / Kosova, Dobre în Peronja, Dobroş în Josa / Podgoriţa, Duca în Dragovol, Dumitru în Malici, Ion în Dobrani, Mile în Icpaja / Muntenegru, Mladen în Rjenica, Radosav în Luşkojupa, etc. Un inventar complet Gherga între Ohrida / azi în Macedonia, N Albanez Ghegaria şi Coşava / S Serbiei era la acea dată împreună cu (scriere fonetică, otomană) ale lui: Andrei în Bucmira, Bojidar în Lughiani, Dom în Clir, Paul în Petraşani, Şirg în Poştercuza, Tanuş în Carpent şi sub forma Ghiorghi ca 14 familii, în alte 14 localităţi Kosovare (conduse de Bogdan în Jablanica, Bogon în Gorni Zagrad, Bogosav în Balici, Ivan în Gorna Belica / Joşanicare, Kola în Krajina, Lazăr în Lepovac, Pop în Oprashka şi Stijena, Radic în Krivogllava şi Nemiloviq, Radman în Kotradiq, Radosna în Liba, Rajcin în Lubişte, Stilan în Noşiq). Profesorul Anastase Hâciu în studiul Aromânii” din 1936 a scris: “Aromânii nu s-au îndeletnicit numai cu schimbul de bunuri și industrializarea acelora. Ei au împodobit palatele conducătorilor, seniorilor și marilor bogătași, bisericile și moscheile - unele gingașe, altele grandioase, construite în mare parte de ei - cu lucrări artistice în aur și argint, cu picturi și sculpturi în lemn. Ei au satisfăcut simțul de eleganță al femeilor din Peninsula Balcanică cu haine brodate în metale nobile. Au azvârlit peste furia apelor tumultoase poduri minunate. Au lucrat arme ucigătoare sau decorative și au dus toate acelea la desăvârșiri de artă, fiind catalogați alături de cei mai mari artizani ai Apusului. Punți nesusținute de nici un picior la mijloc există peste tot în Epir, Macedonia și Albania. Aromânii își creaseră un stil arhitectonic original altoit cu stilul bizantin, și ei - grație inteligenței lor naturale - știau să execute cu ușurință punțile cu mai multe arcuri, bolțile și cupolele. Toată strălucirea arhitectonică și confortul Moscopolei, cu zecile de biserici și casele ei monumentale, construite din piatră șlefuită, toate înalte, cu bolți și balcoane, precum și minunata distribuție a apelor, fântânile ei țâșnitoare și podurile ei azvârlite peste apele colinelor, toate acestea erau opera marilor constructori Aromâni. Toate bogatele biserici și mănăstiri ale Moscopolei și Ținutului respectiv au fost ridicate și împodobite cu picturi, sculpturi minunate și obiecte prețioase numai de artiștii și constructorii Aromâni. Mănăstirile din Meteore / Tesalia păstrează urme prețioase și din timpuri mai recente: nartexul Mănăstirii Ypapanti - din cadrul Marii Meteore - a fost zugrăvit în 1784 de maestrul Dimitri Zuchi din Călarii / Epir și de ucenicul Gheorghe Călăritul (care după 2 ani s-au asociat, ei fiind capii Școlii de Pictură cunoscută și prețuită în partea locului); în Biserica Sf. Niculae din Castrachi este o icoană din 1786 reprezentând pe Iisus tronând: opera aceluiași Gheorghe Călăritul (numele de Zuchi se pomenește în Veria și la Sfakioții / Sfakianii coloniști în secolul XI în Creta). Manoil Ghiorghiu-Selița a lucrat frumoase icoane la Biserica Sf. Nicolae din Neveasta / Nymphaio, ridicată în 1867. În București era un Aromân din Monastir / Bitolia pe nume Ștefan Gheorghe - zis Cuimgiu, adică șef argintar - așezat în 1789 în Hanul Zlătari, pe locul grădinii Bisericii Zlătari din partea străzii Lipscani, unde lucra obiecte fine de filigran, dintre care o mulțime artistic executate, între altele, cruci și chivote, lucrate în filigran de argint aurit, se află la Patriarhie, pe Dealul Mitropoliei din București. Acel meșter distins și om cu carte destulă ajunse, în curând, staroste și surghinuit la Brașov de Caragea Vodă fiindcă luase parte la mișcarea contra Fanarioților, el și-a continuat și acolo meseria, unde câștigă bani destui. După alungarea lui Caragea Vodă (1818), s-a întors la Zlătari și a murit acolo, în 1828. În 1933, istoricul Niculae Iorga găsi că în general, lucrările în filigran de origină Venețiană sau Aromânească erau broderii care au putut atinge cele mai subtile rafinări”. În Zlătăria Bucureșteană, Gheorghe “Coemgiopolu” - fiul lui Ștefan Gheorghe zis “Cuimgiu” - s-a născut în 1819; a deschis un mare magazin de lipscănie - adică de pânzărie și postavuri - și un atelier de haine pe ulița Lipscanilor în București / capitala Țării Românești. Împreună cu Petrache Poenaru 1799-1875, pe 80 de hectare în Pantelimon a plantat duzi, investind în producția viermilor de mătase; în 1857, cu probe de mătase filată manual, a câștigat medalia de aur la expoziția internațională de sericicultură din Lyon / Franța și - cu ceva bani de la Grigore Cantacuzino - a deschis în Dămăroaia o fabrică de filat gogoșii de mătase, profitabilă din 1859. Trăind în timpuri de mari schimbări vestimentare, croia haine și curând “toată elita Românească” a ajuns să se îmbrace la el, devenind cel mai cunoscut și mai bogat din Lipscani, “mare staroste peste toate corporațiile”. Gheorghe “Cuiumgiul” / “Coemgiopolu” a murit în 1878 (a avut 5 copii, care însă n-au continuat afacerile). La sfârșitul secolului XIX, în București a deschis o brutărie Aromânul Nicolae PapaGheorghe din Gopeș. Printre fondatorii Bursei Române - azi Bursa de Valori din București - se poate remarca bogatul Aromân Evloghie Gheorghiev / Gheorghief, în 1839 (avea 20 de ani, s-a născut în Karlovo 42,38 lat. N, 24,48 long. E / Bulgaria iar împreună cu fratele său mai mic Cristu a donat banii necesari construcției Universității din Sofia – acum având acolo fiecare câte o statuie la intrare – cavoul lor din București fiind realizat de arhitectul Ion Mincu). În Epoca Modernă, odată cu înmulțirea populației, în N Dunării s-a răspândit tot mai mult numele Gheorghiu: numele dulgherului Ștefan Gheorghiu 1879-1914 din Ploiești / județul Prahova (care împreună cu Nae Georgescu - alt Prahovean - a fondat în 1903 asociația “România muncitoare” / redactând și publicația omonimă) a fost preluat după ultimul război mondial de școala supremă a comuniștilor din capitala București; electricianul Gheorghe Gheorghiu 1901-1965 din Bârlad / județul Vaslui - care a lucrat puțin în Dej / județul Cluj, astfel ivindu-i-se apelativul “Dej” - a fost primul lider comunist al României. Etc.