156. Sanctuarul Gherga

Poarta Nordică Gherga

Prin definiţie, sanctuarul este zona consacrată din jurul unui loc sacru, unde s-a întâmplat un miracol ori a fost înhumat un sfânt; el este dedicat ceremoniilor religioase şi e interzis profanilor: sanctuarul e un aşezământ religios iar Cariana aşezare ritualică Gherga în Epoca Fierului s-a înscris în asemenea profil, sub forma Sanctuarului Gherga (după ce timp îndelungat a fost din lemn, a ajuns realizat în piatră, convenţional funcţionând aşa timp de peste un mileniu, între 657 î.C. - anul când pe de o parte colonişti Cariani lângă o localitate Getă existentă în Dobrogea au înfiinţat portul Tomis / azi Constanţa 44,10 lat. N, 28,38 long. E în actuala Românie iar pe de altă parte mercenari Cariani s-au înrolat pe Valea Nilului în Naucratis / Egipt - şi sfârşitul Antichităţii, în 392, anul când împăratul Teodosie cel Mare” din capitala Constantinopol a Imperiului Bizantin / azi Istanbul în Turcia a pus capăt printr-un decret jertfelor păgâne, interzicând cultul zeilor locali, inclusiv în Caria). Străvechiul Sanctuar Gherga era în Regatul Cariei un mare aşezământ religios, era reprezentant al divinului, era sursă a puterii printre credincioşi şi era respectat îndeosebi datorită spălării păcatelor lor (deopotrivă din motive medicale şi morale); spălatul lustral era prin ceremonii de purificări: mâinile erau spălate, gurile erau clătite, se făceau chiar băi, etc. (acolo apa poseda calităţi de împăciuire a zeităţilor / aşa cum sângele a fost în vremuri demult trecute). În Caria, preotesele şi preoţii Gherga slujeau obligatoriu având haine albe, cu o robă purpurie şi purtau o bandă care le înconjura capul; de marile sărbători, Sanctuarul Gherga se bucura de mari procesiuni, când convoaie din întreaga Carie soseau pentru a lua apă sfinţită după ceremonii (între Mylasa - cândva capitala Cariei - și străvechiul Sanctuar Gherga a existat pentru procesiuni chiar și o vestită Cale Sacră, menționată inclusiv de către geograful Anatolian Strabon, însă savantul Antic, datorită reducerii rolului așezământului religios din timpul dominației Romanilor, nu a mai elaborat și descrierea destinației “Gerga Kome” = însemnând “Comunitatea Gherga”): credincioşii veneau la Sanctuarul Gherga aducându-şi corturi şi de-a lungul timpului petrecut acolo şedeau în acele corturi. În anul 2000, cercetătorul Turc Evin Dogu a scris că “Regatul Cariei a prosperat în orașe acum uitate: Alinda, Alabanda și Gherga. Frumusețea adormită Gherga e pe Valea Râului Cine. Unii cercetători au afirmat că Gherga a fost un oraș sacru special construit pentru divinizare. Acoperișul de piatră al Templului Gherga este extraordinar, inspirat de stilul construcției din cherestea. În 1889, arheologul Francez George Cousin a relatat că o statuie uriașă încă putea fi văzută acolo (azi dispărută): așezarea Gherga - foarte puțin explorată - își așteaptă trezirea din negura istoriei”. În 2010, cercetătorul Melih Uslu din Turcia a scris: “Misteriosul oraș Carian Gherga e ascuns într-o zonă stâncoasă lângă actualele sate Alabayîr, Topcam și Hacîpașalar. Corespunzător arheologilor care au lucrat în zonă, Gherga era o zonă sacră printre cele 27 de așezări din jurul capitalei Milasa. Cu surprindere am aflat că orașul - care a fost influențat profund de către Civilizația Egipteană - a găzduit 2 piramide Anatoliene”. În Anatolia dar și în Balcani, piramidele cu trepte - datând de exemplu din timpul ultimelor valuri Kurgane / Gorgane - au fost dese, existente de pildă în Frigia / centrul actualei Turcii, în Bulgaria, etc., decorul natural terasat din Caria al Sanctuarului Gherga fiind un mediu propice pentru asemenea structuri.
Lei Ghergani la Templul lui Zeus Karios din prima capitală a Regatului Cariei
Arheologul Abdulkadir Baran de la Universitatea Mugla din Turcia a scris în 2005: “Înainte de Milasa, Regatul Cariei a avut capitala la Bercin / Becin, la 5 km Sud (așezare din Epoca Bronzului); în ruinele castelului Medieval de acolo sunt urmele fostului Templu al lui Zeus Karios, decorat cu capete de lei astfel cum doar în Sanctuarul Gherga existau, datate ca de la sfârșitul secolului VI î.C”.
În Sanctuarul Gherga, “demnitatea regală” era interpretată ca având sensul de stăpânitoare peste suflete şi însemna căpetenia preoteselor şi preoţilor de acolo (toţi din acelaşi neam): chiar dacă în Sanctuar era doar un templu - cu altare afară - ceremoniile din jurul marilor statui ale aşezământului religios, administrarea căsuţelor cu apă sfinţită dar şi a mulţimii credincioşilor cantonaţi temporar în areal, etc., cerea pentru organizare un clan Gherga foarte puternic (numeros şi cu îndemânări corespunzătoare). Titlul de “rege” ca şeful preoţimii a fost şi la Eleusis, etc. ajungând să fie purtat de filozofi ca Heraclit, Plotin, ş.a.: niciunde altundeva în Vechea Lume acea demnitate nu se păstra în acelaşi neam, aşa cum ereditar proceda Gherga în Caria (în Balcanii perioadei pre-Elene - la întemeierea Atenei - preoţii erau numai din clanul memorat ca denumit “Keruke” / Keryke dar după sosirea Aheilor din Egipt acolo, tradiţia respectivă s-a sfârşit); se pare că regalitatea Gherga din Caria a fost transmisă prin coloniştii trimişi în Dobrogea între liderii care nu numai că au condus cetăţile fondate de ei acolo dar au şi ajuns regi ai Geţilor din jur (deoarece mai ales tinerii colonizau, între Carianii mutaţi în Dobrogea - regiunea cea mai răsăriteană a României actuale - în mod cert au fost nobili flăcăi Gherga, căci coloniile întemeiate pe litoralul Pontic spre Dunărea inferioară au fost înfiinţate tocmai de către cei din Ţara Gherghiţilor = Caria).


Drumul dintre Sanctuarul Gherga şi Alabanda

Pe vechiul drum dintre oraşele Hilarima şi Alabanda ce cobora paralel cu Râul Mars - Chinar / azi Cine - care curge de la S spre N în Râul Meandru, pe o porţiune de-a lungul a 1,5 km (o mare întindere pentru acele vechi timpuri dar chiar şi pentru un aşezământ religios de azi) mai pot fi văzute vestigiile Sanctuarului Gherga: lângă o mică peşteră / grotă pe câteva terase sunt menhire, dolmene, altare, statui, ziduri, case ruinate şi un templu, inscripţionate masiv cu numele Gherga; marele complex era integrat în zonă printr-o reţea de turnuri de observaţie aflate pe colinele vecine şi a funcţionat din plin în regiune timp de peste un mileniu (aşezământul a fost abandonat la sfârşitul Antichităţii, în secolul IV, datorită impunerii creştine). Faţă de marele aşezământ religios Gherga, la E era oraşul Afrodisia / centrul de cult al Zeiţei Afrodita iar la V era oraşul Lagina / centrul de cult al Zeiţei Hekate: cele 3 Sanctuare - pe linia geografică a parcursului soarelui pe cer, de la răsărit la apus, anume Afrodisia, Gherga şi Lagina - au fost cele mai mari aşezăminte religioase de acel fel nu doar din Caria, ci din întreaga lume Greacă, de fapt chiar din toată Lumea Veche (între ele, domina Sanctuarul Gherga - cel mai mare din Ţara Gherghiţilor / Caria - care s-a dezvoltat puternic prin faptul că se afla în mediul rural şi nu era limitat de constrângerile mediului urban, ca şi cele 2 Sanctuare vecine, ce totuşi au fost în Vechea Lume cele mai mari centre de cult ale divinităţilor lor, făcând pentru acelea la fel precum Sanctuarul Gherga își cinstea gloria Gherga).
Ziduri Gherga
Ca loc unic, atipic în Caria faţă de celelalte de gen, se distinge Gherga (GERGA), cu notabile monumente megalitice, care a fost centrul de cult cel mai mare din zonă, pe pământul sacru Gherga (locuinţele din aşezarea Gherga au fost evident case particulare); localitatea proteja proprietăţile, fiind construită între Munţi, pe vechiul drum dintre oraşele Vil-arima” / Hilarima însemnând Prima așezare” şi Alabanda însemnând “Calul victorios”. Cele mai vechi ziduri ale Sanctuarului Gherga erau compuse din piatră fără mortar şi au fost construite în funcţie de starea terenului, într-o căldare în formă de potcoavă - mărginită de 3 Coline - în faţa Peşterii / Grotei Gherga (Antic inscripţionată astfel, aflată la 390 de metri altitudine, pe dealul răsăritean, cele 2 silabe ale numelui Gherga din interior putând fi văzute în fotografia următoare / în prezent, Grota Gherga e cam surpată).
Inscripție Gherga în Grota Sanctuarului Gherga
În perimetrul actualei localităţi Kîrksakallar din SV Turciei (Kîrk-Sakallar înseamnă “Barba lui Kîrk”) lângă satul de acum Alabayîr / fost Nazîrba - în locul popular numit în prezent Gâvurpazarî / Gâvurdamlarî sau Lebla pe scurt, al fostului Bazar Gâvur” - se află fostul aşezământ religios cu Anticul Templu Gherga 37,31 lat. N, 28,07 long. E, cel mai misterios loc din Caria; conform unora, Sanctuarul Gherga este şi cel mai fascinant loc de gen din Anatolia (colţul SE al hărţii următoare, opus colţului Efes, cu film pe Internet):
Sanctuarul Gherga - cel mai mare centru de cult din Munţii Latmos / “Lat-mos”, notați de Anatolianul Homer în “Iliada” 2:868 ca Munții Phthires / “Fti-res” - s-a individualizat printr-un aspect deosebit faţă de celelalte centre de cult din areal (plasate în aşezări): Sanctuarul Gherga - cu excepţia preoţimii Gherga trăind chiar acolo, îngrijindu-l - n-avea locuitori (iar aşa ceva a fost timp de peste un mileniu, perioada din Epoca Fierului şi Antichitate când a funcţionat ca structurat în piatră / anterior aşezământul religios Gherga existând din lemn). Localnicul Guler Bener a fost impresionat în 2007 de monumentele Gherga ca fiind fără vârstă - având un aspect nemuritor - foarte puţin legate de Civilizaţiile obişnuite, oarecum reduse ca dimensiuni, însă enorme ca spirit; opinia cercetătorilor despre solida arhitectură din aşezarea Gherga în general s-a concretizat şi prin faptul că nu se poate încadra în tiparele cunoscute, fiind simplu declarată Cariană / Ghergană. Harta actuală are în centrul său Gherga, între Bozdogan 37,40 lat. N, 28,18 long. E şi Yatagan 37,35 lat. N, 28,14 long. E:
În apropierea sa există drumul dintre Cine / fost Kîroba şi localităţile Ovacik 36,47 lat. N, 28,41 long. E, Alabanda (cu care în Antichitate Templul Gherga din aşezare ţinea strânse legături, numele Carian al aceleia provenind de la “ala” = cal, respectiv “banda” = victorie) şi Aydîn / Tralles 37,50 lat. N, 27,50 long. E (fosta Antiochia / Seleucia de pe Valea Meandrului); la SE de Gherga - lângă care există actualul sat Derebag - a fost Hyllarima / Hilarima (sau Wallarima / Ularima), localitate înfiinţată de Ghergani la începutul mileniului III î.C.
Gherga în Anatolia
Urmele Sanctuarului Gherga conduc până în perioada arhaică, fiind legate de Zeiţa Fecundității și Fertilităţii; începutul său de pe Valea Madran din Bazinul Meandrului - subiect de studiu pentru savanţi încă din secolul XIX - a fost determinat de veneraţia faţă de Rhea, ştiută şi ca “Meter Oreia”: Mama Muntelui. Sub patronajul Marii Mame, în Sanctuarul Gherga din Caria se “spălau” păcatele - ale viilor și morților - practicându-se ceremonii de comemorare ale celor duși și purgatoriu / purificări ale celor rămași (inclusiv vindecări, considerate miraculoase atunci când se întâmplau): acolo dialogul dintre cele 2 Lumi - “Cea de Aici” și “Cealaltă” - era condus numai de către preoți Gherga (erau aflate şi iertate păcate - morţii fiind “contactaţi” şi prin vise - se practicau reculegeri după cei dragi, erau rememorate faptele celor duşi, se ofereau pomeni în amintirea celor dispăruţi, se celebrau zile importante, se sărbătoreau evenimente majore, se încercau rețetare la diverse afecțiuni, etc.); ceea ce se întâmpla în Sanctuarul Gherga pentru purificări era diferit de ritualurile obişnuite din celelalte lăcaşe de cult ale Cariei ori chiar Anatoliene, funcţionarea locaţiei timp de peste un mileniu demonstrându-i popularitatea: inclusiv visele pentru tratările diverselor afecţiuni erau încercate acolo. În 2007, arheologul Coşkun Bilgi - preşedintele Societăţii de Dezvoltare a Cercetării Ştiinţifice din Turcia - a studiat Cultul Gherga din aşezare şi a remarcat motivele cu leoaice caracteristice în prezentarea ancestrală a mamei preistorice, afirmând că aceea a fost sursa apariţiei Gherga. Arheologul Turc Osman Doganay din Konya 37,52 lat. N, 32,29 long. E a scris în 2007 despre Cultul Zeiţei Mamă din Gherga: “Localizată în mijlocul munţilor Cariei, Gherga e la o distanţă de câţiva km în linie aeriană de importantele localităţi Alabanda, Labraunda, Stratonikeia şi Lagina, situate în punctele strategice ale Anticei Caria. Despre numele aşezării Gherga sunt diverse versiuni. Una din ele priveşte Gargareii care sunt presupuşi a fi trăit în Caucaz. Asemănarea numelui său cu Gargaron de lângă Lapseki merită de asemenea atenţie. Mai mult, Gargara sau Gargaron din Troia sunt printre numele similare Gherga. Un altar din secolul II aflat în zona rurală de la N de oraşul lui Midas a fost dedicat Zeiţei Mamă Kybele. Aceasta arată că denumirea Frigiană de Kubilea sau Kybele nu denotă doar numele zeiţei în Anatolia, ci şi un atribut. În special, faptul că referirea la divinitate a fost prin denumiri variate demonstrează că numele Gherga a putut fi unul dintre acelea. Vastitatea răspândirii Cultului Zeiţei Mamă reiese din figurine, altare şi inscripţii; cele mai reprezentative sunt sculpturile ce o înfăţişează pe Zeiţă stând pe tron cu o tamburină într-o mână şi leoaice la picioare. Capul şi labele leoaicei lângă capul taurului şi mânerele de la baza sculpturii centrale de cult din aşezământul Gherga sunt atributele Zeiţei Mamă. Altarele şi standurile din centrul de Cult Gherga, dedicate Zeiţei Mamă, formează o categorie de relicve frecvent întâlnite până în secolele I-II. Acele standuri erau folosite pentru ofrandele Zeiţei Mamă şi de asemenea pot fi găsite în centrul Gherga dar numai cu numele Gherga înscris pe ele. Aceasta indică sacralitatea locului Gherga şi că a fost întemeiat cu numele local al Zeiţei Mamă. Stâncile ce înconjoară localitatea Gherga şi inscripţiile de pe ele conduc la venerarea Zeiţei Mamă Anatoliene. Faptul că meteoritul ei a fost transportat din sacrul oraş Pessinus la Roma în anul 204 î.C. şi faptul că localnicii, conform lui Liviu, o ştiau ca Mama Zeilor sunt tot atâtea dovezi despre faima Zeiţei Mamă. Din acestea e de înţeles că piatra venerată ca Zeiţa Mamă nu înfăţişa figura ei. Fiinţa pietrei era considerată sacră şi venerată corespunzător, ceea ce nu era o nouă tradiţie în Anatolia. Cazuri asemănătoare au fost întâlnite la Labraunda, Kaunos şi Aphrodisias. Cultul Zeiţei Mamă a fost reformat în Gherga. Locul sacru Gherga a fost înfiinţat cu numele Zeiţei Mamă şi a fost un templu în aer liber. După transportarea meteoritului ce o reprezenta pe Zeiţa Mamă de la Pessinus la Roma, Cultul Zeiţei Mamă a căpătat semnificaţie deosebită în Roma. E firesc că templul în aer liber al Zeiţei Mamă întemeiat în aşezământul Gherga a fost în apropierea importantelor oraşe din vechea Carie, ca Alabanda, Alinda, Hyllarima, Stratonikeia şi Labraunda”. (La uriaşele gheare de leoaică din Sanctuarul Gherga al Cariei erau depuse ofrandele aduse de credincioşi).
Uriaşe gheare de leoaică în aşezarea Gherga
Existenţa Gherga a fost menţionată de documentele Hitite, ceea ce îndreptăţeşte considerarea vechimii aşezării la circa 4 milenii, grota din apropiere pre-datând aşezarea. Dr. Bilge Umar de la Universitatea Egeeană afirma că Gher-Ga era acelaşi cu Luvianul Kar-Ka (pentru cei din patria / Ținutul Karkia, respectiv Karia). Caria / Karia a avut localităţi cu sofisticate planuri - egale ca importanţă - între care localităţile vecine Gherga şi Geyre / Afrodisias (a Zeiţei Iubirii Afrodita).

Afrodita (reprezentare Cariană)
Aşezământul religios Gherga din piatră este marcat din secolul VII î.C. prin zeci de inscripţii cu litere mari în piatră şi un templu bine păstrat / în centrul hărţii următoare, notat Gerga-kome:

Localizarea Gherga
Autorul hărţii, profesorul universitar German Winfried Held - şeful Catedrei de Istorie a Universităţii Marburg 50,49 lat. N, 8,46 long. E - a scris în 2008: “Aşezarea Gherga, situată în Munţii Cariani în partea de Est a Râului Cine, este o neobişnuit de bine păstrată aşezare Antică, ce conţine inclusiv acoperişurile clădirilor, 3 statui colosale şi inscripţii. Este surprinzător că acest loc nu a prezentat nici o atenţie majoră pentru ştiinţă până acum. Gherga nu seamănă cu alte aşezări Antice - este mult mai rafinată - iar acest lucru a putut fi observat din prima evaluare a arheologilor; aşezarea masivă, construită din roci puternice şi având statui, dă impresia că este foarte veche. Pe monumente şi pe stânci sunt multe inscripţii Ghergane; literele lor cunosc forme ca şi cele din Imperiul Roman însă sunt contrare apariţiei lor atunci, variaţia în funcţie de dată sugerând a fi din perioada dintre arhaic şi timpul imperial. Categoric, acest aspect este extrem de ciudat şi neclasic în ceea ce priveşte situaţia monumentelor, Gherga fiind o curiozitate. În plus, aşezământul Carian a fost pe termen lung favorizat de neglijarea localităţilor Greceşti de pe coasta Vest Anatoliană (după cum au relevat cele mai recente studii din Latmos, Milasa şi Alinda, respectiv din Bazinul Cine). Primul cercetător ajuns la Gherga a fost Cousin la sfârşitul secolului XIX, ce a călătorit fără aparat de fotografiat şi descrierile la care s-a limitat au lăsat o urmă de neputinţă: a descris statuia feminină ca ‘primitivă şi grosieră’, însă azi statuia nu mai are cap şi are schimbat calificativul în ‘absolut monstruoasă’ (a ezitat să interpreteze personal sistemul dar a evidenţiat că un obiect de 0,48 metri îi acoperea capul). În perioada interbelică, Laumonier a vizitat aşezarea Gherga, interpretând sanctuarul ca pe un cult, la mormântul unui erou, în jur fiind grupate o serie de morminte ale unor preoţi; el a atribuit numelor sfinte de rădăcină Greacă inscripţia dominantă Gherga, ca aparţinând întemeietorului aşezării. Postbelic, Sanctuarul Gherga a fost vizitat de Bean, care a documentat mai temeinic locul, descoperind numeroase inscripţii pe stânci şi explicându-le vechimea. Şahin, Harper şi Marchese au considerat monumentele Ghergane ca distinctive datorită Coloanelor, corespunzând cu ceea ce a relatat Herodot drept ‘Leukai Stelai’ în revolta Carianilor contra Perşilor. Inscripţiile imperiale au fost din ultima etapă a Sanctuarului, când au şi fost anexate suplimente clădirilor existente. Diler a privit Sanctuarul Gherga ca pe un loc de cult din piatră deosebit în tradiţiile Anatoliei, unele structuri interpretându-le ca sisteme agricole. Cel mai recent studiu semnificativ este al lui Işîk, care a caracterizat Sanctuarul ca loc de Cult al Kubabei / Kybele, venerată sub numele Gherga. El a corelat statuia feminină şi pe cea masculină din apropiere ca având amândouă - împreună - legături cu Mama Zeilor. Foarte neobişnuit este că în perimetrul aşezării Gherga sunt împrăştiate cioburi ceramice ce n-au putut fi datate, cu câteva excepţii. Sanctuarul Gherga este aşezat departe de drumuri şi aşezări, acum având în S satul Incekemer. Pentru înţelegerea contextului Antic, descrierea locului poate fi făcută printr-o contemplare a mediului precedent, vechi: Văile afluenţilor Meandrului - printre care Karpuzlu şi Harpasos / Ak - au constituit rute naturale de trafic şi au permis practicarea agriculturii, ceea ce a coagulat populaţia interesată; aşezământul Gherga este situat în Masivul Menteşe, udat de Marsyas / Cine. Munţii din apusul Marsyas - Bati Menteşe - ajung până la Latmos; Munţii din răsăritul Marsyas - Dogu Menteşe - sunt dominaţi în N de Madran Dag, 1792 metri altitudine şi în S de Gok Tepe, 1857 metri altitudine. Pădurile sunt mai ales de pin şi cedru, însă datorită defrişărilor masive solul e erodat şi peisajul a devenit aspru. O mărturie a procesului coroziv a fost în V transformarea Văii Miletului într-un teren mlăştinos, în jurul a ceea ce a fost Golful Bafa, acum Lac. Potrivit unor surse istorice, cele mai recente depozite aluvionare s-au strâns începând cu secolul V î.C., până în secolul I, peisajul de astăzi datând din timpul stăpânirii Romane. Distanţele de la aşezarea Gherga până la vechile localităţi din regiune sunt: 17 km în N la Alabanda, 19 km în SE la Hilarima, 23 km în SV la Stratonikeia. Drumul Antic cel mai important traversa Valea Marsyas. Strabon a descris drumurile către Marmaris şi Efes, numind staţii importante, ca Lagina, Alabanda şi Tralleis / Aydîn, cele mai valoroase oraşe din Munţii Cariei - după opinia lui - fiind Milasa, Stratonikeia şi Alabanda. Fondatorul mitic al oraşului Alabanda (cel mai apropiat de Gherga, având un mediu urban de 80 hectare, mai mic decât suprafaţa Sanctuarului Gherga, însă cu o densitate a populaţiei mai mare) a fost Alabanos, fiul lui Car. Onoarea Alabandei de a găzdui instanţa de judecată pentru aproape întreaga Carie a fost însoţită de avantaje financiare; din secolul II a devenit şi un important centru de prelucrare a bijuteriilor, specializat în almandin negru (denumire dată de Pliniu cel Bătrân prin coruperea numelui localităţii), cristal de stâncă şi granat roşu importat din India. Deoarece producţia locală de cânepă era de cea mai bună calitate, un factor economic al Alabandei a fost şi producţia de frânghii, respectiv plase, viaţa urbană ajungând prin urmare acolo de lux. Drumul ce ducea de la Alabanda la Hilarima era pe Valea Marsyas; la Diest încă se pot observa ruinele podului şi ruinele turnului său de pază. În S, lângă Incekemer - la gura lui Mesevle - a fost un pod şi un apeduct Roman; pe un perete de 20 metri există fresce bizantine, examinate de Otuken şi Zah, Şahin presupunând că - datorită unei continuităţi a cultului - locul urma să devină parte a Sanctuarului Gherga (el s-a bazat pe surse multiple în ceea ce priveşte relieful, Peschlow-Bindokat descoperind chiar desene preistorice pe stânci, asemănătoare celor din Masivul Latmos). Valea se lărgeşte apoi spre Lagina / Koranza, ce găzduia Templul lui Hecate; de la Lagina era drumul către Stratonikeia (Chrysaoris / Idrias, localitate întemeiată în secolul III î.C.) şi apoi spre V la Milasa, de unde se putea ajunge pe coastele Cariană şi Ionică. La E de Râul Marsyas / Cine, Eskicine a fost o localitate Cariană cu morminte inscripţionate din secolul IV î.C. - pe drumul dintre Alabanda şi Hilarima - spre aşezământul Gherga. De-a lungul drumului sunt 2 turnuri Antice: unul lângă satul Ovacik, la poalele căruia sunt morminte Cariane cu acoperiş şi unul la 2 km distanţă, în jurul căruia a fost construită fortăreaţa bizantină Sîgîr Asar. În actualul sat Turc Kîrksakallar se atinge partea cea mai înaltă a aşezării Gherga - denumită Gavur Pazar - iar în satul Alabayîr au fost găsite morminte Antice. Din Gherga drumul continuă spre S peste podul Roman de lângă Incekemer şi de acolo pe Valea Mesevle la Hilarima (Kiepert a descoperit pe traseu un sarcofag Antic). Prin această retrospectivă asupra geografiei Antice se relevă însemnătatea aşezământului religios Gherga: Sanctuarul era o staţie pe drumul dintre Alabanda şi Hilarima, la aproximativ jumătatea traseului. În vechime a avut o mare importanţă pentru locuitorii regiunii. Gherga beneficia de numeroase surse de apă, deşi vara acum există doar una, maxim 2 surse de apă; numeroasele case vechi de vară arată însă că în Antichitate existau mai multe surse de apă (comparabil este Sanctuarul Labraunda, aflat la jumătatea traseului dintre Alinda şi Milasa, ale cărui surse alimentează şi azi cu apă potabilă oraşul Milas)”.
În 2014, cercetătoarea Americană Tracy Jennings a studiat statuile de piatră Gherga drept “cele mai ciudate” atracții ale Cariei, având stilurile asemănătoare cu uriașele sculpturi Egiptene vechi ori vechi Grecești de tip “Kouros”, observând în plus similaritatea dintre construcțiile rezervoarelor de apă ale Labraundei = Karghe-djak și ale Sanctuarului Gherga (așa cum s-a putut vedea anterior).
Alabandos, al cărui nume însemna “Armăsarul victorios” / de aceea în Greacă ajungând Hipponicos - întemeietorul Alabandei, cel mai apropiat oraş de Sanctuarul Gherga - era feciorul lui Car / strămoşul Carianilor; acum acolo e localitatea Doganyurt, “Asociaţia de Protecţie Culturală” din zonă anunţând: “Carianii s-au aşezat în Asia din timpuri pre-istorice. După ce la sfârşitul mileniului V î.C. au trecut în Insulele Egeii, ei au fost pionierii Civilizaţiei Minoice. Cu un nou val de migraţie la sfârşitul mileniului IV î.C., s-au stabilit în regiune. Au făcut din Milasa capitala lor şi au restaurat Alabanda, un loc sacru devotat lui Zeus şi lui Apollo. Localnicii Alabandei trăiau în abundenţă, bogăţie şi distracţie, oraşul lor fiind considerat într-un timp la fel de important ca Efes”. În 1919, arheologii Francezi Gustave Lefebvre şi Paul Pedrizet au descoperit o inscripţie din secolul II î.C. în piatra aşezării Egiptene Gherga, pe care era scris numele Carian Alabanda ca referinţă etnică. În secolul II î.C., fraţii oratori Menecles şi Hierocles din Alabanda au impus discursul Asiatic deosebit ca stil al elocinţei de cel din Elada (printre discipolii lui Menecles a fost localnicul Apollonius, un antisemit declarat, care - ajuns ambasadorul Rodosului la Roma - i-a avut ca studenţi pe senatorii Marc Cicero 106-43 î.C. şi Iuliu Cezar 100-44 î.C.); în secolul I î.C., arhitectul Roman Vitruviu l-a menţionat pe arhitectul foarte imaginativ Apaturius din Alabanda, care în regiune, la Tralles / Aydîn, a propus pe o scenă un concept pictat îndrăzneţ pentru atunci (tot din Alabanda a fost în secolul II î.C. arhitectul Hermogenes, care a realizat un alt model al templului Grec, cu coloanele plasate în interior, nu în exterior).

Capitel uriaş din Tralles / Aydîn
Originalul geograf cultural Pausania din secolul II era Carian din regiune, presupus din Alabanda sau Magnesia 38,36 lat. N, 27,25 long. E / localitatea de unde a provenit denumirea magnetului; printre altele, el a consemnat că - de-a lungul timpului - din Tralles / Aydîn (oraş autohton numit Erynina / “Ery-nina”) au fost şi câţiva campioni olimpici. În 2000, cercetătorul Turc Evin Dogu a afirmat că “Regiunea Caria aşa cum a fost ştiută, a prosperat odată în aproape uitatele acum oraşe Alinda, Alabanda şi Gherga”.

Perete Gherga
În Anatolia până în mileniul I î.C. templele au fost rare, serviciul religios realizându-se îndeosebi sub cerul liber (şi relieful obliga la dezvoltarea izolată a unor concentrări social-politice specifice), aşezările având şi o componentă militară, coeziunea lor fiind prin sentimentul unei origini comune, practicarea aceluiaşi cult religios şi având interese economice colective. Aşezământul Gherga pe lângă aspectul religios, social şi economic a fost şi un punct strategic de apărare militară; era reşedinţa căpeteniei comunităţii Gherga - care nu conducea singur, ci numai prin Gherusia / Consiliul Bătrânilor Gherga - era târg de schimburi / de care ţinea şi zona agricolă învecinată, loc firesc de Adunări (dar nu pentru a delibera decât în situaţii deosebite, în mod curent doar pentru a lua cunoştinţă de hotărârile luate) şi totodată era centru religios important în regiune: în vechime, apogeul manifestărilor publice era ospăţul (găzduind aşa ceva, Gherga a fost celebru în regiune timp îndelungat). În vechime, o mare atenţie dădeau constructorii amplasării templelor, perspectivelor în care apăreau, cadrului natural în care erau; templele erau plasate într-o poziţie ce să le armonizeze cu peisajul din jur şi în acelaşi timp să le confere un aspect impresionant, de calm, de grandoare, de solemnitate, ceea ce s-a confirmat pe deplin în cazul Gherga (între gnaisurile, marmurele şi copacii din zonă).
Fundaţia Culturală Turcă a încadrat activitatea de apogeu a aşezământului Gherga între Epoca Fierului (secolul VII î.C.) şi Antichitate (secolul III): “Aşezământul acoperă o distanţă de circa 1,5 km; probabil că era limitat de colina vestică de 500 metri altitudine şi de inscripţiile sale cele mai periferice. Centrul sanctuarului a fost în sectorul răsăritean, deoarece acolo sunt concentrate cele mai multe construcţii şi consta din 3 platforme: vestică, nordică şi estică. În jur sunt şi multe terase agricole, unele fiind posibil să fi fost terasele vechilor clădiri (sunt considerate îndeosebi terase agricole deoarece nu pot fi observate resturi arhitecturale). Zidurile teraselor constau din pietre mari, zidite uscat, mai ales pe pantele vestică şi sudică. O tehnică asemănătoare cu cea a zidului oraşului / aşezământului o au mormintele templului, făcute în etape şi în conformitate cu natura terenului. Probabil că erau cultivate plante valoroase, ca viţa-de-vie şi măslinii. Numărul de terase este mult mai mare decât acela din Rodiana Peraia (posesiune între secolele II î.C. şi II a celor din Insula Rodos în nordul portului carian Kaunos / azi Dalyan). Monumentul principal al sanctuarului este templul situat pe terasa estică; el are o structură dreptunghiulară de 5/4 metri şi o nişă de 2 metri în adâncime, uşa având-o pe latura sudică. Un mare bloc inscripţionat cu numele în greacă ‘Gherga’ formează frontonul; el stă pe un buiandrug ţinut de 2 arbori monolitici. Întregul monument este din gnais; nici un ţăruş sau cârlig nu e implicat în construcţie, ce e deschisă la culoare, având mortar intens şi dur în mai multe părţi. Blocurile pereţilor au 80 de cm lăţime; sunt foarte mari. Acoperişul făcut din gnais imită lucrul din lemn; el are un căprior principal şi 2 perechi de grinzi pe ambele părţi. Plăcile acoperişului sunt plasate prin exterior. Monumentul a fost descris ca un templu al sanctuarului mortuar în funcţie de caracteristicile sale ca axa de simetrie, intrarea frontală şi prezenţa nişei. Prizele de pe ambele laturi ale nişei indică prezenţa unei perdele ce acoperea nişa; acolo a fost găzduită o statuie de cult şi un bazin pentru apa sfinţită. Statuia uriaşă găsită lângă monument a fost probabil statuie de cult. Toate părţile sale componente sunt disponibile, exceptând capul. Dimensiunea sa reală e apreciată ca în jur de 5,20 metri, în timp ce greutatea trunchiului rămas este de aproximativ 9 tone. Există 2 basoreliefuri cu gheare de leoaică şi capetele lor la o distanţă de 60 cm în partea de jos a statuii, pe câtă vreme piedestalul cu 2 trepte are sculptat un cap de taur. Se presupune că statuia a fost ataşată de postament printr-un orificiu oval aflat între picioare sale; a fost utilizat mortar. 6 prize pentru cuie pe pieptul statuii indică un pieptar de metal. Se presupune că mâna stângă a fost prelungită spre înainte. Este de comparat cu Artemis din Efes, mai ales datorită picioarelor ei. Costumul ei e mulat pe partea de jos a trupului iar sânii sunt ornamentali. Antebraţele îi sunt prelungite în faţă şi un cordon se prelungeşte în jos de la mâini, încheindu-se cu un ciucure: o tipologie a grupului ‘Artemis din Efes şi statuile asociate cultului său’. Partea din spate a statuii a fost lăsată neprelucrată, deoarece era menită a fi privită doar frontal. Datorită poziţiei capetelor leoaicelor pe piedestal şi a întregului ansamblu, probabil că aparţinea Kybelei. Considerându-se că statuile din lemn specifice sud-vestului Anatoliei erau mai mici în dimensiuni decât mărimile naturale şi cel mai târziu datau din secolul VII î.C., reiese că statuia monumentală din vechiul oraş Gherga nu poate fi inclusă în acel grup, ci datată în secolul corespunzător dimensiunilor sale; materialele utilizate - cleme şi mortar - de asemenea sunt luate în considerare. În plus, este puţin probabil că mai devreme de perioada greacă să fi fost săpat pe piedestal capul de taur; deci sculptura este dintr-o perioadă mai târzie. În răsăritul templului sunt 4 structuri construite. Cea sudică are un bazin din gnais cu 2 găuri de scurgere pe laturi iar celelalte au piedestale de gnais; cele 2 obeliscuri, pe socluri dreptunghiulare, au inscripţia Gherga în greacă pe partea lor frontală. Între obeliscuri era o statuie, al cărei trunchi a fost descoperit în apropiere; partea din spate a ei de asemenea e neprelucrată şi de aceea a fost comparată cu statuia de cult din templu; capul şi coapsa statuii n-au prins zilele de acum. În nordul terasei principale e un bazin acoperit cu dimensiunile 2/2,50 metri, realizat din gnais, cu faţada orientată spre sud; colţurile îi sunt decorate cu capete de leoaice. Înăuntrul său e o nişă pe peretele din spate, mijlocul fiind înconjurat cu plăci de gnais; apa de izvor curgea în bazin printr-un orificiu din spate. Totodată, au fost găsite inscripţii cu numele Gherga în multe locuri; majoritatea datează până în timpul romanilor. Ele pot fi comparate cu inscripţiile cariane până în secolele II-III; nu-s în greaca veche. Numele Gherga poate indica o zeiţă sau un zeu din zonă, căruia i se închina oraşul. Prezenţa inscripţiilor peste tot în sanctuar poate indica limita sa teritorială. Locul e de comparat cu Knidos / Cnidus (din care a fost astronomul Eudoxos - care după ce a ridicat un observator la Kerkesyra în Egipt a făcut unul şi acasă - port carian din care a mai fost Sosastrus care a construit Farul din Alexandria, ş.a.): a fost una dintre podgoriile cele mai importante din lumea antică. Au mai rămas câteva mori pentru vin şi ulei de măsline; podeaua uneia dintre mori, lângă menhirul / obeliscul piramidal din sud-estul terasei, arată ca a unui bazin dreptunghiular de mică adâncime, cu fundul aplatizat, cu susţinerea pe blocuri din piatră groase şi plate, din cauza înclinaţiei terenului, fiind similară cu cea din Alabanda (ce avea patul braţului de presare apropiat de podea). Totuşi, s-a sugerat că era şi un pavaj de cult în legătură cu menhirul, fiind apropiat de el, însă ideea a fost abandonată deoarece nu se afla în faţa sa. S-a constatat că podeaua din apusul menhirului, în faţa terasei, a fost utilizată de un tip de presă folosită la struguri şi măsline, ce avea un canal de scurgere a lichidului şi o gaură de descărcare; găurile de mai multe dimensiuni în piatra din vecinătate erau probabil utilizate pentru striviri ori au fost legate de cult (de asemenea, s-a constatat că piatra de 3 metri înălţime găsită acolo era poate sacră; iniţial pe terasă era şi o gaură adiacentă cu diametrul de jumătate de metru)”. În legătură cu pieptarul Mamei Gherga - pe cea mai mare statuie din Sanctuarul Gherga - e de remarcat că în Kurdă, Turcă dar şi vechea Română era ştiut ca “ghiordea” (ghiordie / ghiorghie) mai ales cel purtat de femei.
În 1994, Dr. Adnan Diler de la Universitatea Ataturk a observat că “între Marea Caspică şi Insula Rodos, aşezarea Gherga - cu terase agricole inclusiv în interiorul său - era producătorul fruntaş de vin şi măsline din Lumea Antică; la început, cultul în Sanctuarul Gherga a fost de tip ‘xoana’ (adică utilizând sculpturi din lemn ale divinităţilor - niciodată ale muritorilor - copiate ulterior în fildeş ori marmură, dintre care până azi nu s-a păstrat ceva concret, decât valoroasele relatări ale lui Pausania)”. Sanctuarul Gherga n-a fost excavat arheologic până acum şi nu e integrat în circuitele turismului cultural, locul fiind izolat în natură, la câţiva km pe poteci de primul drum auto; în imaginea următoare sunt câteva din cioburile unor vase ceramice, ce încă se găsesc la suprafaţă în centrul aşezământului Gherga:

Resturi ceramice în Sanctuarul Gherga