În cartea “Miturile Evreiești - Cartea Facerii”, autorii Robert Graves și Raphael Patai au scris: “Fetele lui Adam erau ‘femeile pământului’, respectiv ‘pământenele’ = ‘Adama’ în Ebraică, agricultoare credincioase notorii în Vechea Lume pentru prostituția premaritală și orgiile lor”. Deoarece Evreii s-au ivit în Canaan - ce Tradițional întreținea relații strânse cu Egiptul - se impun anumite considerații: de la sfârşitul mileniului IV î.C., Egiptul (organizat post-diluvian, după Potopul biblic) a fost cârmuit - până la cucerirea Antică de către Romani, la sfârşitul mileniului I î.C. - de 32 Dinastii, de la primul faraon, Gherganul Narmer / “Nar-mer”, până la ultima faraoană, Makedona / “Mak-Edona” Cleopatra; anterior Potopului biblic, Vechiul Testament a indicat 8 patriarhi - fiecare întemeietor al câte unei dinastii pământene - între roşcovanul Adam izgonit din Rai / în Ebraică אדמה “adama” = teren sau pământ iar אדום “adom” = roșu, până la Noe (în acel timp au activat îngerii Gregori - “căzuţi” din Eden / Rai - progenitorii unor viteji Uriaşi). Corespunzător surselor anterioare scriptelor biblice, în Rai - existent din mileniul XI î.C. - după dinastia împăratului întemeietor au domnit 10 regi, fapt de la care a provenit şi sistemul zecimal de calcul, utilizat până azi (prin “comprimarea” caracteristică acelor vechi mărturii, aşa înţelegându-se tot atâtea dinastii), care şi-au încetat stăpânirea acolo în mileniul VII î.C., dintr-o cauză catastrofală: atunci Imperiul a fost distrus natural, supravieţuitorii optând după dezbaterea a ceea ce aveau să facă prin fireasca urmare a sorţilor (ceea ce a cauzat şi lupte între cei care au trebuit să plece şi cei care au rămas pe vechile locuri, rămaşi castraţi / mutilaţi prin pierderea avută, marcarea unora ajungând astfel să fie chiar şi fizică); conflictele celor plecaţi din Rai - reţinuţi documentar ca îngerii Gregori purtând penele totemicelor lor păsări - au fost inclusiv cu cei care trăiau la miazăzi (aparţinând de Cornul Abundenţei, care însă au şi beneficiat de cunoştinţele avansate ale vizitatorilor). Aşadar, pe parcursul a 10 milenii - între mileniile XI î.C. şi I î.C. - au fost documentate peste 50 de Dinastii (în total, având mult mai multe generaţii). Iată o reprezentare din timpul primei dinastii a Noului Regat Egiptean, aflată în “Muzeul din Cairo”:
 |
| Libian, Canaanit, Sirian şi Nubian |
În imagine, Canaanitul se distinge cu panglica ţinându-i părul; similar - a scris în Antichitate Romanul Servius - erau idolii Troiani, panglică în jurul capului având şi iniţiaţii în Misteriile SamoTraciei. Cea mai veche scriptură, “Cartea lui Enoh” / în Ebraică, Enoh are înţelesul de “Dăruit”, “Consacrat” sau “Luminos” (conform calendarului creştin, Enoh fiind născut în 4784 î.C., al 6-lea patriarh de la Adam, tatăl lui Matusalem), lucrare descoperită în Etiopia / Nubia de Scoţianul James Bruce în 1773 - ulterior au mai fost găsite exemplare în Africa şi EurAsia, cu traduceri diverse - realizată în timpul Vechiului Testament în limba Kuşită Geez / Gîz, azi în folosinţă doar de preoţi, cu 26 de litere scrise de la stânga spre dreapta, relevă elemente Civilizatoare Gherga, consemnând şi motivul împreunării dintre masculinul ceresc şi femininul pământesc, anterior redat Pelasg; trebuie ştiut că în Antichitate Etiopienii, literar însemnând “feţe arse”, erau îndrăgiţi pentru pietatea lor deosebită (în cartea sa, patriarhul Enoh / Enoch a relatat şi despre Raiul Ceresc: un loc populat de îngeri, diferit de Raiul Pământean descris de Biblie). “Cartea lui Enoh” a fost atribuită patriarhului Enoh - străbunicul lui Noe - însă ea descria fapte mult mai vechi (au existat 2 oameni Enoh înaintea Potopului): Enoh, fiul sedentarului “Ca-In” / Cain - adică nepotul lui Adam - logic era cel care a trăit cele descrise (atât în lucrarea găsită, cât şi în “Cartea Jubileelor”, “Cartea Parabolelor” ori în “Cartea Uriaşilor” / manuscrise apărute şi la Marea Moartă); se pare că primul Enoh prezenta generaţia anterioară lui, când fiicele lui Adam s-au împreunat cu îngerii masculinizaţi Gregori / Grigori (din cei 3 fii ai lui Adam, primul născut, anume sedentarul Cain / “Ca-In”, l-a avut ca fiu pe Enoh - care a descris ce s-a întâmplat cu mătuşile sale, fiicele lui Adam, surorile tatălui său “Ca-In” / Cain, având numele rezonând cu Câine - urmat de fraţii săi mai mici: nomadul Avel / Abel - însemnând Nul în Ebraică - iar apoi mezinul Set zămislind copii, până la urmaşul Noe). Aşa după cum a relatat Enoh / Anoh despre primii oameni, nu toate fiicele lui Adam s-au împreunat cu fraţii lor - ca mama sa Luluwa / Awan măritată cu fratele “Ca-In” / Cain, urmașii lor populând Asia, între Canaan și China - ci cu îngerii Gregori / Grigori (prima generaţie a omenirii a fost formată mai ales de ginerii lui Adam, anume din îngerii Gherga care s-au cuplat cu fetele primului om). Ceea ce Biblia menţionează pe scurt în “Facerea” / “Geneza” la începutul capitolului 6 (“Vestirea Potopului. Facerea corabiei”), ca de exemplu în versetul 4 “În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime” se află în detalii descrise de “Cartea lui Enoh”, un om ce evident a fost supus trăilor şamanice (şi a descris în detalii nişte călătorii cu care cele spaţiale seamănă enorm). Enoh a scris despre deplasarea sa în cer cu ajutorul îngerilor că “înălţându-mă mai sus am văzut văzduhul iar şi mai sus am văzut eterul, apoi Pământul nu se mai vedea şi domnea un întuneric deplin”, anunţând că era cel căruia Domnul i-a deschis ochii iar după ce a văzut tot ce îi arătaseră îngerii - apreciind ceea ce a cunoscut ca prea dezvoltat pentru timpul său - a grăit: “Toate le-am învăţat de la ei şi toate cele văzute le-am înţeles; şi nu sunt ele pentru vârsta aceasta, ci pentru cea de departe, care va să vină!” În vremuri foarte vechi, înainte de Potop, era localizată pe Înălţimile Golan din N Galileeii / Canaan o comunitate angelică formată din 2 sute de observatori ai cerului, adică astronomi, generic numiţi Gregori / Grigori (echivalaţi de mulţi savanţi - de pildă şi conform “Istoriei numelor creştine” de Britanica Charlotte Yonge din 1884 - ca Gherga), organizaţi paramilitar cu comandanţi de grupe, pricepuţi la foarte multe, ceea ce a şocat societatea matriarhală a Amazoanelor, contemporană lor / care a fost constituită de fiicele lui Adam. Descoperirea în 2009 la Qasr Ibrim 22,39 lat. N, 31,59 long. E / în Sudul Egiptului a versiunii Copte, din secolul I, a Cărţii lui Enoh (iniţial denumit Eno, o rezonanţă a străvechiului Anu ori notat ca Anoh în același secol I de către Evreul Iosif Flaviu în cartea sa “Antichități iudaice” 1:2) a confirmat că Uriaşii fii ai Domnului - atât la propriu / fizic, cât şi metaforic - erau cu referire la Genii care prin valorile lor negau organizarea societăţii contemporane lor şi afirmau de fapt capacităţile oamenilor.
 |
| Karka |
Vechii Egipteni, care notau hieroglific zona respectivă din N Canaanului dominată de Masivul Chermon / Hermon 33,24 lat. N, 35,51 long. E drept Karka, denumeau acele fiinţe “Ta-Ur” / Taur - adică cei veniţi de pe un tărâm îndepărtat, între care erau consideraţi Osiris şi Horus - sau “Ne-Teru” / Neteru, respectiv “gardienii” iar Sumerienii la sfârşitul mileniului IV î.C. îi ştiau drept prinţii Anuna / Anunnaki din Rai, care în traducere însemna “cei pogorâţi din cer pe pământ” (aceia erau urmaşi ai lui Anu, fiind asociaţi celor 4 puncte cardinale, de unde apoi Grecii vechi au dezvoltat cele 4 vânturi principale, ajungându-se astfel la “roza vânturilor”).
 |
| Roza vânturilor |
Este de observat că Masivul Chermon din zona Karka era popular numit şi Syrion - menţionat de exemplu de “Deuteronomul” 3:9 / Vechiul Testament, “y” în realitate fiind “u”, în Română preluat ca “i” - în legătură cu Surya = Soarele la hinduşi, numele Syrion fiind baza denumirii atât a Asirienilor, cât şi a Sirienilor (Asyrienii / Asurienii erau legaţi de puterea Asura iar Syrienii mereu au locuit în Syria - în pronunţia locală “Suria” - “Ţara Soarelui”). Acei Gardieni Karka / după cum au fost notaţi de Egiptenii vechi - ştiuţi de Sumerieni drept “coborâţi din stele, în căutarea aurului” şi numiţi Gregori inclusiv de “Cartea lui Eno / Enoh” - au avut ca partenere frumoasele localnice făcând mulţi copii, de statură mare, după Potop învăţăturile lor fiind propagate de Ham, în acea zonă Asiatică regăsindu-se urmaşii Gheşuriţi = Gherghe-sei / Ghergani, după cum a scris şi Biblia; de altfel, la sfârşitul mileniului II î.C. bătrânul Moise (al cărui nume Egiptean era “Mo-ses” / Moses din timpul lui “Ram-ses” / “Ra-Meses” - înțeleși ca nocturnul “Sfânt lunar” şi ca diurnul “Sfânt solar” - “Mo” fiind de la moştenitorul Tradiţiilor / respectiv “Moş” iar Ra / “Ram” pentru faraon fiind de la persoana având o înaltă conştiinţă universală) ştiind din Tradiţia de la Avram dar şi din Africa natală de cele scrise în “Cartea lui Enoh”, a trimis spioni pentru a cerceta Canaanul înaintea invaziei triburilor sale, care au relatat - după cum e consemnat în a patra carte biblică, “Numerii”, prin capitolul 13 “Iscoadele trimise în Canaan” - că au văzut acolo oameni foarte mari, din neamul Uriaşilor / iar dintre aceia Gherganii erau cei mai puternici: singurii care n-au putut fi înfrânţi de vechii Evrei (conform surselor atât biblice, cât şi istorice). În 2016, Dr. Ralph Wilson a schițat ruta acelor spioni, care au ajuns până între Ghirgașiți, după cum se poate vedea în imaginea următoare (aceia au fost cârmuiți de tatăl adevărat al profetului Moise - Mered zis “Câinele” - care nu era Evreu, ci Chenez = Hamit din Canaan, cu slujba în Egipt de supraveghetor al robilor Evrei, așa cum a avut apoi și fiul său, Moise):
Gentilii Gherghei populau îndeosebi regiunea Galileeii şi Înălţimile Golan atunci când Evreii din Egipt au ajuns acolo (la sfârşitul mileniului II î.C.); prezenţa Sfinţilor Gherghe, adică a Gherghe-seilor a fost consemnată şi de-a lungul întregului mileniu I î.C., inclusiv Iisus având de-a face cu Gherghe-seii / Ghirga-şiţii, la începutul mileniului I, de aceea El utilizând Aramaica, nu Ebraica (propovăduia în Galileea - regiunea lor - şi ei nu erau Evrei, Familia Sfântă locuind în Nazaret: Iisus şi-a luat unii adepţi şi a pătruns în Sud, la Ierusalim - printre vechii Evrei - unde a fost răstignit).
 |
| Traseul Canaanit al iscoadelor conduse de Chenezul Caleb = “Câinele” |
Este de ştiut că Nefertiti - denumirea fiindu-i titlul Egiptean, ea prin puternica sa poziţie introducând monoteismul acolo / inspiraţia fiind din primul monoteism din lume, solarul zoroastrism Indo-Iranian numit şi mazdeism, şocând astfel Egiptul - a fost prinţesa Tadukhipa, fiica împăratului Hurian / Mitan = Median, măritată pentru alianţa imperială iniţial cu Amen-hotep III şi apoi cu fiul aceluia, în zestrea cu care a sosit din N Canaanului la Curtea faraonică fiind piese din “Tezaurul Gargar” (după cum au consemnat Medianul / Magul = Hurianul Dusratta în “lista de cadouri” dar şi documentele timpului din Amarna / Egipt, Canaan / Siria, Kilikia / Turcia, etc., interpretate şi de Britanicul Claude Conder în 1898); înaintea ei - din aceleaşi motive politice - mătuşa sa Ghirghi-pa / Kirgipa (adică “Sfânta Ghirghi”) a fost măritată cu faraonul Amen-hotep III: ele erau Ghergare, din puternicul neam Gherga care pe atunci se manifesta între Caucaz şi Canaan, Magii / Mezii - Medianii / Mitanii - respectiv Hurianii fiind numiţi de cei din N Indiei ca Ariani (Şutarna / Duşrata, împăratul Magilor / Mezilor, adică al Hurilor / Hurianilor - fiul Ariano-Mongolului Artatama, împăratul Hurianilor / Mitanilor - a avut cu soţia sa Ghergară 4 copii, primul născut devenind împărat Hurian, sora aceluia Ghirgi-pa / Gilukhipa măritându-se cu faraonul Amen-hotep III iar fiica aceluia, Ghergana Nefertiti, ajungând şi soţia faraonului Amen-hotep IV, ca expresii ale alianţei Hamiţilor, adică dintre Huri şi Hemi).
Ulterior faraoanei Nefertiti, provenind din sânul primei religii monoteiste din lume, cea zoroastră, cele 3 religii monoteiste actuale - mozaică, creştină şi islamul - s-au născut în spaţiul dintre Mările Mediterană şi Roşie (adică au apărut în vecinătatea apuseană zoroastră); conform Bibliei, cel de demult, denumit “Moșul” = Moise / în pronunție “Moșe” a propagat întâi religia monoteistă neamului soţiei sale stră-Rome din Etiopia - strămoaşă Ţigancă - înainte de a o face vechilor Evrei (printre vechii Greci, ideea monoteistă a fost cunoscută mai târziu, ca de exemplu prin rapsodul V Anatolian Xenofan 570-475 î.C. din Colophon 38,06 lat. N, 27,08 long. E / Ionia, bătrân ce susţinea că nu există decât un Dumnezeu “care este unul şi toate”): așadar, monoteismul mozaic a fost cunoscut înaintea vechilor Evrei de lângă Marea Mediterană de către vechii Romi / Țigani de lângă Marea Roșie. Este de remarcat că Zeităţi ca Indra şi Varuna erau venerate de Hurianii Mitani - denumirea de Mitani echivalând combinația dintre Vedicul Mitra și Mediani, biblic ei fiind denumiți Horei, cu înțelesul Sanscrit pentru “Hâri” ca “Fermecători” / “Minunați” - deoarece în Orientul Mijlociu trăiau mulţi ajunşi acolo din N Indiei (Horeii / Hurianii au fost cei care au influenţat cultural în S Caspic Hyrcanii, respectiv Ghirganii din Ghergania şi în Anatolia pe cei știuți ca Hitiţi / Kheti; ulterior - către sfârşitul mileniului I î.C. - în răsăritul Asiatic profilul genetic Gherga s-a dezvoltat Hun în Siberia şi Han în China).
Strămoşii Mediani / Mitanni ai Hurianilor / Huriţilor - Magi numiţi de Biblie ca Horei - erau Caucazieni, colonişti stabiliţi îndeosebi pe Dealul Godin 34,31 lat. N, 48,04 long. E din Provincia Iraniană Lore-stan / Luri-stan, în Munţii Zagros, la începutul mileniului III î.C. (noii locuitori ai Godinului - aşezare funcţională de la sfârşitul mileniului VI î.C. - aparţineau unei Culturi TransCaucaziene timpurii şi graţie unor obiecte ceramice excepţionale au stabilit legături de negoţ cu Sumerul / Sumeria, fiind pe “Calea Khorasanului”, adică pe “Drumul Mătăsii” de mai târziu): despre împărțirea Caucaziană în “CisCaucauziană” = Nordică și “TransCaucaziană” = Sudică e de știut că a fost generată de perspectiva Rusă (așadar Cultura TransCaucaziană - a celor din Godin - era Sud Caucaziană); la începutul mileniului I î.C., în Godin şi-a avut palatul regal cârmuitorul Magilor / Mediei (construcţie ce a constituit ulterior modelul pentru palatele Persane). Imperiul Nord Canaanit al Hurianilor / Medianilor a fost cuneiform notat Hanigal-bat / Khanigalbat, denumit Mitani de către Egiptenii vechi şi Hurit de către Hitiţi, fiind întemeiat în secolul XVI î.C. de principele Kirta (în secolul XIV î.C., maestrul imperial Mitan / Hurit pentru arta călăritului cailor a fost consemnat de un text Hitit - utilizând mulţi termeni din Sanscrită - drept Kikkuli); Tezaurul Gargar desigur că era semnificativ - din moment ce a fost zestrea faraoanei - Egiptul fiind ştiut drept unul dintre cele mai bogate locuri de pe planetă, astfel încât pecetluirea mariajului imperial nu putea fi altfel decât foarte serios: Ghergarii erau ştiuţi în cele 4 zări - puncte cardinale - ca bogaţii Vechii Lumi, rămânând în memoria omenirii veştile despre bogăţiile lor de-a lungul timpului (începând cu îngerii Gregori de pe Înălţimile Golan, primii faraoni, proprietarii Lânii de Aur / Cergii din Gorghis / Georgia, Gherghiţii Troadei / Troiei, Gherghe-seii Galileeii, Dinastia Gărga din Bazinul Ghargar şi mulţi alţii, inclusiv de pildă Medievalul guvernator - marele pârcălab - Gherghina, cel mai bogat demnitar al Ţării Româneşti, care în 1481 a operat tranziţia monetară de la ducaţi la aspri / banii utilizaţi de Români din Evul Mediu până la introducerea leilor, după aproape 4 secole, în Epoca Modernă).
 |
| Apariția Imperiului Mitan / Median (al Magilor Horei / Huriani) |
 |
| Medianii / Mitannii - Mezii / Magii - se învecinau cu Egiptenii în Canaan |
În “Dialogurile” lui Platon e consemnată revelaţia pe care un bătrân preot Egiptean la începutul secolului VI î.C. o făcea lui Solon la mormântul lui Osiris din Delta Nilului (capul lui Osiris era la Abydos) despre ce prezerva Țara piramidelor: “O, Solon, voi toţi aveţi o minte tânără care nu păstrează vechile credinţe întemeiate pe o lungă tradiţie, nici cunoştinţele îngropate de timp. Motivul este acesta: au avut şi vor avea loc şi în viitor multe şi diferite distrugeri ale speciei umane. Orice înfăptuire măreaţă ori nobilă sau orice întâmplare neobişnuită în vreun fel care a ajuns să se petreacă, fie în regiunile voastre, fie aici sau în vreun loc despre care avem veşti, a fost consemnată în epocile trecute în catastife ce se păstrează în templele noastre; în timp ce, în cazul vostru şi în cel al altor popoare, viaţa a ajuns să fie îmbogăţită cu alfabetul şi cu toate celelalte nevoi ale unei civilizaţii, torentele cerului au năvălit ca o epidemie, lăsându-i între voi doar pe cei necivilizaţi şi fără ştiinţă de carte. Şi astfel aţi început din nou precum copiii, fără să ştiţi nimic din ce exista în vechile timpuri aici sau chiar în propria voastră ţară. Pentru început, poporul tău îşi aminteşte doar de un potop, deşi înainte au existat multe altele; în plus, nu ştii că cea mai nobilă şi neînfricată rasă din lume a trăit cândva în ţara ta. Tu şi toţi compatrioţii tăi vă trageţi dintr-o mică rămăşiţă a unei seminţii; dar nu ştiţi nimic despre ea, căci timp de multe generaţii, supravieţuitorii au pierit şi ei, fără să lase nici un cuvânt scris”. (Iată aşadar menţiunea făcută de Platon, că înaintea ultimului Potop - din mileniul IV î.C. - au mai fost diluvii, ca acela din mileniul VII î.C., că scrierea era practicată înaintea ultimului Potop, etc).
În 2006, cercetătorul American Jared Olar a studiat familia lui Cain: “După ce păcătosul Cain şi-a omorât fratele, a plecat de lângă Rai şi a întemeiat o aşezare, fiind strămoşul unor patriarhi pre-diluvieni. Relatarea biblică a familiei lui Cain n-a fost în van. Adam şi Eva au fost excluşi din Rai imediat după păcatul primordial; atunci s-au născut primii lor prunci, după cum apare la începutul capitolului 4 din ‘Facerea’ / ‘Geneza’:
‘1. După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: Am dobândit om de la Dumnezeu.
2. Apoi a mai născut pe Abel, fratele lui Cain. Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ.
3. Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului.
4. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui,
5. Iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a întristat Cain tare şi faţa lui era posomorâtă’.
Exclamaţia triumfătoarei mame la naşterea primului ei fiu că ‘Am dobândit om de la Dumnezeu’ ar fi crescut speranţele Evei că ‘răscumpărătorul’ păcatului ei era Cain: a fost însă setat un model repetat de mai multe ori în istorie, întâiul născut căzând în păcat, în timp ce fratele său mai mic a urmat căile sfinte (acel lucru n-a fost valabil doar la Cain şi Abel, ci şi la al treilea fiu Set, care l-a înlocuit pe Abel ca progenitor drept); de asemenea, dintre fiii lui Noe, Sem - al treilea şi cel mai tânăr - aproape totdeauna a fost scris primul, biblic fiind şi alte exemple de ostilitate între mezin şi fraţi. La prima vedere, Cain părea a fi un adorator credincios al lui Dumnezeu (sau aşa ar părea că a fost la început); el şi fratele său Abel au oferit lui Dumnezeu darurile lor, aşa după cum părinţii i-au învăţat să facă. Cain a oferit o parte din rodul muncii sale agricole iar Abel a oferit o parte din turma sa, Dumnezeu făcând cunoscut faptul că era mulţumit de darul lui Abel şi nemulţumit de darul lui Cain. Probabil că - aşa după cum au consemnat legende străvechi - Dumnezeu şi-a semnalat aprobarea prin trimiterea de foc pentru a consuma ofranda lui Abel, în acelaşi fel cum a făcut-o ulterior cu ofranda adusă de Ilie. Scriptura nu precizează din ce a constat ofranda lui Cain; desigur nu era faptul că darul de cereale / grâne era inferior sacrificiului de animale, căci de exemplu în Psalmii 50 şi 51 Dumnezeu a explicat faptul că - într-un sens real şi ultim - sângele de tauri sau capre nu însemna nimic pentru el. Cain a oferit Domnului o parte din recolta sa agricolă, pe când Abel a adus întâii născuţi ai turmei sale, cei mai graşi; prin implicaţie, Cain n-a fost atent să dea Domnului cele dintâi şi mai bune roade ale muncii sale, prin aceasta fiind indicat faptul că devotamentul lui Cain faţă de Dumnezeu nu a fost la fel de puternic ca al lui Abel. În continuare, ‘Facerea’ / ‘Geneza’ este diferită în lectură faţă de manuscrisele de la Marea Moartă:
‘6. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât faţa ta?
7. Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!’
În manuscrisele de la Marea Moartă e următoarea versiune:
‘Şi Domnul a zis lui Cain: Pentru ce te-ai mâniat şi de ce e posomorâtă faţa ta?
Dacă faci bine, atunci nu vei fi acceptat? Dacă nu faci bine, atunci păcatul se ghemuieşte la uşă. Dorinţa sa e să te aibă, însă tu trebuie să-l domini’.
Manuscrisele de la Marea Moartă par să aibă o mai bună lectură, arătând o morală sublimă: prezintă drama luptei interioare şi înclinaţia spre păcat experimentată de oricine; oricum e citit însă, pasajul din ‘Facerea’ / ‘Geneza’ este corect, indicând faptul că Dumnezeu a fost nemulţumit de oferta lui Cain, apostolul Ioan - în ‘Întâia epistolă sobornicească’ 3:12 - afirmând despre faptele lui Cain că ‘erau rele’. Într-unul din manuscrisele apocrife - ‘Viaţa lui Adam şi Eva’ - apare că încă de tânăr Cain s-a afişat mândru, cu inimă profană şi violent (intenţionând apoi să se însoare cu sora sa Luluwa, pe care Adam şi Eva voiau s-o mărite cu Abel): ‘Cain s-a purtat arogant cu fratele său, îndepărtându-l de la altar. Pentru Abel a făcut cu pietrele aflate la îndemână un alt loc şi i l-a oferit viclean. Cain stând în picioare la altar l-a strigat pe Dumnezeu să-i accepte cadoul. Însă a rămas în picioare lângă altar, uitându-se răutăcios la Abel, să vadă dacă oferta aceluia e primită. Şi Abel s-a rugat lui Dumnezeu să-i accepte jertfa. Apoi, un foc divin a coborât şi i-a consumat oferta. Şi Dumnezeu a mirosit savoarea darului, deoarece Abel Îl iubea şi-L bucura. Dumnezeu a fost mulţumit de el şi i-a trimis un înger de lumină sub forma unui om, care a întărit inima lui Abel. Dar Cain a fost furios din cauza asta. El l-a hulit pe Dumnezeu, că nu i-a acceptat oferta. Iar Dumnezeu i-a spus: De ce te uiţi trist? Fii drept şi poate îţi accept oferta. Nu murmura împotriva Mea, ci împotriva ta! Dumnezeu a zis asta lui Cain ca mustrare. Şi Cain a coborât de la altar, cu culoarea schimbată şi faţa tristă, spunând părinţilor săi tot ce s-a abătut asupra lui. Şi Adam s-a întristat foarte tare deoarece Dumnezeu n-a acceptat ofranda lui Cain’. În secolul I şi istoricul Evreu Flaviu Iosif a scris despre acel episod: ‘Adam şi Eva au avut 2 fii: cel mai mare era Cain, însemnând Posesivul şi Abel - mai mic - însemnând Regret; ei, de asemenea, au avut fiice. Cei 2 fraţi au avut cursuri diferite ale vieţii: Abel a fost un iubitor de dreptate şi credea că Dumnezeu e prezent în toate acţiunile sale, excelând în virtute; ocupaţia sa era de păstor. Cain a fost slab din alte puncte de vedere, dedicat integral investiţiei în glie. El şi-a ucis fratele în următoarea împrejurare: au decis să sacrifice Domnului; Cain a adus roadele pământului iar Abel a adus lapte precum şi primele animale din turmă, Dumnezeu fiind mai încântat de darurile acestea din urmă, Cain supărându-se foarte tare că Abel a fost preferat de Dumnezeu înaintea lui’. În ciuda mustrării de către Dumnezeu, Cain a căutat un prilej pentru a-şi satisface gelozia (‘Facerea’ / ‘Geneza’ 4): ‘8. După aceea Cain a zis către Abel, fratele său: Să ieşim la câmp! Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât’. Cea mai timpurie consemnare nebiblică despre moartea lui Abel este în ‘Cartea lui Enoh’ 22: ‘L-am întrebat pe îngerul Rafael, care era cu mine: Cine e acest spirit, a cărui voce se duce departe în Rai? El mi-a răspuns: Acesta e spiritul care a plecat de la Abel, pe care l-a omorât fratele său Cain şi nu se va linişti până când sămânţa lui Cain nu va fi anihilată din oameni’. Similar cu acea plângere după răzbunare a scris ‘Apocalipsa’ 6:10, că martirii creştini din Rai se roagă lui Dumnezeu să le răzbune sângele ‘faţă de cei ce locuiesc pe pământ’. În ceea ce priveşte ‘Cartea Jubileelor’, aceea arată concis în capitolul 4: ‘Pe câmp, Cain l-a omorât pe Abel şi sângele aceluia a strigat de la pământ la cer. Domnul l-a mustrat pe Cain că l-a ucis perfid pe Abel, cu o piatră’ (e prima sursă ce indică arma crimei). În ‘Viaţa lui Adam şi Eva’ apare o viziune a Evei în timp ce dormea, cum că ‘sângele lui Abel se scurgea în mâna lui Cain’, ceea ce a condus - după ce Eva i-a spus lui Adam de vis - la decizia părinţilor ca fiii lor să fie separaţi: ‘şi au făcut din Cain un gospodar iar din Abel un cioban, pentru ca să fie separaţi’. Clemenţa lui Dumnezeu este demnă de remarcat, căci n-a emis o sentinţă de moarte pentru fapta lui Cain (‘Facerea’ / ‘Geneza’ 4):
‘9. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: Unde este Abel, fratele tău? Iar el a răspuns: Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?
10. Şi a zis Domnul: Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ.
11. Şi acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura sa, ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta.
12. Când vei lucra pământul, acesta nu-şi va mai da roadele sale ţie; zbuciumat şi fugar vei fi tu pe pământ.
13. Şi a zis Cain către Domnul Dumnezeu: Pedeapsa mea este mai mare decât aş putea-o purta.
14. De mă izgoneşti acum din pământul acesta, mă voi ascunde de la faţa Ta şi voi fi zbuciumat şi fugar pe pământ, şi oricine mă va întâlni, mă va ucide.
15. Şi i-a zis Domnul Dumnezeu: Nu aşa, ci tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va pedepsi. Şi a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare’.
În ce priveşte ‘semnul lui Cain’, Biblia nu explică: nu putea fi decât un tatuaj distinctiv, o marcă de identificare. Despre fapta lui Cain, ‘Cartea Jubileelor’ a consemnat că a rămas scris de îngeri pe ‘Tăbliţele Cereşti’: ‘Blestemat este acela care perfid îşi loveşte aproapele; toţi să audă şi să vadă asta, aşa să fie! Iar cel care vede şi nu spune, să fie blestemat. Iar noi - îngerii - atunci când venim în faţa Domnului vom anunţa toate păcatele comise pretutindeni, în Rai şi pe Pământ, în lumină şi în întuneric’. Astfel, ‘Cartea Jubileelor’ arată că fapta lui Cain a dus la consemnarea legii divine pe ‘Tăbliţele Cereşti’ şi la necesitatea ca îngerii să vegheze la păcatele săvârşite pe Pământ, pentru a le spune Domnului (căci până atunci nu făceau aşa ceva, pe de o parte deoarece nu erau oameni iar pe de altă parte că omorul a fost semnalat de strigătul sângelui, nu de observarea de către vreun înger). Istoricul Evreu Flaviu Iosif - în secolul I - a scris că pedeapsa ‘înşeptită’ însemna pe 7 generaţii; e semnificativ că în continuarea textului din ‘Facerea’ / ‘Geneza’ apar 7 generaţii (o altă remarcă interesantă a acelui istoric a fost în legătură cu teama lui Cain de a fi ucis, ce mai degrabă era - la puţinătatea oamenilor existenţi pe atunci - cauzată de către animalele sălbatice). Cain n-a rătăcit mult ca nomad, ci s-a stabilit la E de Eden, unde şi-a ridicat o aşezare şi - căsătorit în fine cu sora sa - l-a avut acolo ca fiu pe Enoh; unii cercetători au presupus că localitatea lor a primit numele de Ereh - menţionată în ‘Facerea’ 10:10 - adică ulterioara capitală Sumeriană Uruk / Warka” (fondată, corespunzător ciclurilor jubiliare, la 197 ani de la creaţie, de unde ulterior a cârmuit Ghilga-meş, cel mai important erou Sumerian, Patriarhia Maronită susţinând însă că prima aşezare din lume - întemeiată de Cain mai devreme, la 133 ani de la creaţie - a fost Baalbek, în fertila Vale din Liban: în secolul I, istoricul Evreu Iosif Flaviu a notat în cartea sa “Antichități Iudaice” 1:2 că agricultorul Cain și-a denumit cetatea unde s-a așezat după numele primului său născut, Anoh).
“Cu acea întemeiere, Biblia nu mai relatează nimic despre viaţa lui Cain, însă o face literatura nebiblică. ‘Viaţa lui Adam şi Eva’ a consemnat: ‘Abel a fost înmormântat de părinţi, care l-au plâns 140 de zile. Abel a avut 15 ani şi jumătate iar Cain a avut 17 ani şi jumătate. Când doliul pentru fratele lui s-a încheiat, Cain a luat-o în căsătorie pe Luluwa - sora lui - şi s-a mutat departe de grădină, într-un loc împădurit, cu mulţi pomi fructiferi. Sora lui i-a născut copii, care - la rândul lor - au început să se înmulţească, umplând acel loc’. O altă completare este în ‘Cartea Jubileelor’, în capitolul 4 al aceleia fiind scris: ‘Şi Cain a luat-o de soţie pe Awan, sora lui, care l-a născut pe Enoh la sfârşitul celui de-al patrulea jubileu. Şi în primul an al celui de-al cincilea jubileu, Cain a întemeiat o aşezare numită după fiul său Enoh’. Despre ce s-a întâmplat în continuare, ‘Viaţa lui Adam şi Eva’ oferă câteva date: ‘După moartea lui Adam şi Eva, Set şi-a separat copiii de cei ai lui Cain. Set şi copiii săi s-au stabilit în Nord, pe muntele Cavernei Comorilor, ca să fie aproape de tatăl Adam. Şi bătrânul Set, înalt şi bun, cu suflet grozav şi minte pătrunzătoare, a condus oamenii cu înţelepciune, păstrându-i inocenţi şi nepermiţându-le să se ducă la copiii lui Cain’. Începând cu naşterea lui Enoh - fiul lui Cain - ‘Facerea’ 4:18 a trasat descendenţii pe 5 generaţii, până la patriarhul Lameh: ‘Iar lui Enoh i s-a născut Irad; lui Irad i s-a născut Maleleil; lui Maleleil i s-a născut Matusal, iar lui Matusal i s-a născut Lameh’. Un fapt remarcabil este că 6 dintre numele din familia lui Cain (prezentate în ‘Facerea’ 4) sunt asemănătoare sau identice cu 6 dintre numele din familia lui Set (prezentate în ‘Facerea’ 5): în familia lui Cain sunt numele Cain, Enoh, Irad, Maleleil, Matusal şi Lameh; în familia lui Set sunt numele Cainan, Enos, Iared, Maleleil, Matusalem şi Lameh. Aceste corelaţii nu sunt surprinzătoare, deoarece în vechime filiaţiile erau deseori confuze; mulţi exegeţi au explicat că descendenţele neamurilor lui Cain şi Set erau de fapt 2 versiuni ale aceleiaşi legende / tradiţie de bază. În orice caz, popularitatea şi reapariţia numelor în familiile foarte apropiat înrudite a fost un fenomen frecvent; evident că familiile lui Cain şi Set vorbeau aceeaşi limbă şi au fost conştiente reciproc de existenţa celeilalte: în acele vremuri, verii alegeau nume similare ori identice fiilor lor. Asemănarea filiaţiilor nu constituie în sine un motiv suficient pentru a concluziona că una dintre ele e imaginară. Enoh al lui Cain a fost cunoscut ca eponimul primei aşezări cunoscute vreodată iar Enoh al lui Set a fost cunoscut pentru evlavia sa: primul era legat de succesele materiale iar cel de-al doilea era devotat Domnului. După enumerarea celor din familia lui Cain, povestea a ajuns la patriarhul Lameh (‘Facerea’ / ‘Geneza’ 4:19): ‘Lameh şi-a luat 2 femei: numele uneia era Ada şi numele celeilalte era Sela’; este prima înregistrare a poligamiei (înainte de Lameh, căsătoriile menţionate biblic erau monogame). Cu Lameh a fost pentru întâia dată când s-a schimbat instituţia căsătoriei: este semnificativ faptul că Biblia menţionează prima poligamie în familia lui Cain, care l-a părăsit pe Dumnezeu. În ‘Viaţa lui Adam şi Eva’, Cainii sunt prezentaţi ca ‘frecvent căsătoriţi, cu pofte animalice’, însă poligamia nu e menţionată explicit; un episod e descris când Iared din familia lui Set - aflat la bătrâneţe - a coborât de pe munte şi s-a întâlnit cu Cainii de la poale (care i-au oferit pentru ospeţie femeile lor) după care s-a rugat Domnului să-i trimită un înger care să-l poarte înapoi pe munte. În secolul III, istoricul creştin Iuliu Africanul a interpretat începutul capitolului 6 din ‘Facerea’ / ‘Geneza’ ca fiind despre cununiile dintre credincioşii familiei lui Set - coborâţi de pe munte - şi păcătoasele familiei lui Cain de la câmpie, ceea ce a dus la căderea morală şi a celor din familia lui Set, păcatul răspândindu-se în lume”. Considerând că primul bărbat a fost creat de Dumnezeu - Zeul din Cer - iar materia primă a fost “ţărână din pământ” (“Facerea” 2:7), la Adam se poate recunoaşte tema Gherga, a legăturii trainice dintre Cer și Pământ.
 |
| Nordul Galileeii |
Este probat istoric că poliandria (femeia fiind cu mai mulţi bărbaţi) a precedat poligamia (bărbatul fiind cu mai multe femei). Cainele / Cainitele nu erau depravate sexual, ci cultural se purtau corect cu morala începuturilor - care s-a stabilizat monogam - şi desigur că patriarhul din clanul Cainit a impresionat prin a avea mai mult de o soţie (de altfel, Adam s-a însoţit cu Lilith şi Eva; Tăbliţele din Nuzi, Mari şi alte locuri Mesopotame au relevat că Sumerii / Sumerienii acceptau cununiile între fraţii vitregi, împreunarea dintre copiii primilor oameni putând fi şi între fraţii vitregi / fiii lui Lilith cu surorile vitrege / fiicele lui Adam). Este interesant deopotrivă - conform și Dr. Evgenii Tsypanov de la Academia Rusă în 1992 - că termenul Indo-Iranian “Koin” însemna “Lup” (ceea ce poate conecta la Cain totemul lupesc) și că, după fapta sa, sedentarului Cain i-a fost hărăzită hoinăreala (ceea ce - înaintea Potopului biblic - într-adevăr i-a caracterizat descendenții, care au răspândit agricultura în Vechea Lume); în 1994, Dr. Merritt Ruhlen - lingvist American, consilier în Proiectul Genografic încă de la lansare - a studiat rădăcina universală “kuon” pentru “câine” reliefând și formele Samoyedă / N Asiatică “kana” = “câine”, Komi “koin” = “lup”, Saami “gâidne” = “lup”, proto Iraniană / veche Persană “verka” = “lup”, proto Afro-Asiaticul “kjn” fiind “câine” / “lup”, etc. (hiena, câine, lup erau din aceeași familie lingvistică a lui Cain iar la vechii Greci “koine” a ajuns să însemne “comun”). Acum (în Epoca Modernă), ținând cont că la începuturile Vechii Lumi legăturile cu viețuitoarele - animalele și plantele - așa cum erau cele ale păstorilor și agricultorilor, respectiv ale vânătorilor și culegătorilor erau mai solide cu mult decât în prezent, se poate vedea atacul lui Cain asupra fratelui său păstor similar cu cel lupesc asupra turmei: acel conflict - prin deznodământul sângeros tragic, anume uciderea / mai aprigă ca mușcarea - a fost mai mult lupesc decât câinesc, redând realitatea primordială violentă, a puterii agricole față de altceva; iar descendenții lui Cain, ziși Caini - onomastic cu înțelesul efectiv de “Câini” ori “Lupi” - aveau contraponderile muierești drept “Cățele” = străvechile poliandre (anterioarele femei care se însoțeau cu oricare bărbați voiau, așa cum a demonstrat matriarhatul dar și egalitatea sexelor). Gregori, Veghetorii îngeri - “fiii lui Dumnezeu” / “copiii cerului” - de pe Înălţimile Golan, care s-au împreunat cu frumoasele pământence din Galileea, ambele locaţii vecine fiind în Gharu / N Canaanului, au fost pe larg descrişi de “Cartea lui Enoh”, patriarh care pe linia lui Cain era fiul aceluia iar pe linia lui Set era al cincilea descendent (fiul lui Iared, nepotul nepotului lui Set). Vechiul Testament în a cincea carte a lui Moise (“Deuteronomul” 32:8 “Când Cel Preaînalt a împărţit moştenire popoarelor, când a împărţit pe fiii lui Adam, atunci a statornicit hotarele neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu”) a asociat frontierele cu îngerii, aceia ca divini grăniceri / Veghetori = gardieni / paznici, contemporani atât cu fiii lui Adam, cât și - prin analogie - cu fiicele lui Adam, respectiv cu partenerii acelora: ginerii lui Adam. Deoarece a intervenit Potopul biblic - prin voia Domnului, pentru eradicarea păcatului - n-au mai fost dezvoltări biblice despre Caini / Kainiţi, ci despre Canaaniţi / Kanaaniţi (locuitorii Ţării Sacre Kanaan / Canaan), urmaşii lui Canaan / Kanaan, fiul lui Ham, care a fost pe arca tatălui său Noe. Patriarhul Noe a fost indicat de Biblie ca descendent din Set - care în vechiul Egipt era fratele rău al lui Osiris - însă datorită echivalenţelor onomastice biblice din familiile pre-diluviene Set şi Cain iar lucrarea lui Enoh fiind apocrifă (e canonică doar pentru ortodoxia Etiopiană / nefiind inclusă între învăţăturile pentru alţi creştini pe motiv că “nu poate fi înţeleasă de oameni”), posibilitatea ca Enoh să fi fost din clanul lui Cain - fiul aceluia - e aceeaşi cu cea că ar fi fost străbunicul lui Noe, din clanul lui Set; deoarece după glaciaţiune au fost 2 diluvii, poate că filiera pre-diluviană a primului Potop a fost transferată celui de-al doilea Potop: e o ipoteză de reţinut (mai ales că Biblia l-a indicat pe Enoh ca patriarh pre-diluvian - pe ambele linii ale celor 2 fii rămaşi de la Adam şi Eva - vechile manuscrise notându-l pe Enoh / Anoh chiar ca Eno / Anu, în plus fiind şi asimilat post-diluvian de Ham / Toth). “Cartea lui Enoh” a descris împreunarea dintre îngeri şi oameni, ca şi învăţarea multor lucruri fundamentale de către oameni, de la îngerii Gregori: acele fapte desigur că se pretau mult mai bine faţă de prima generaţie a pământencelor - fiicele lui Adam şi Eva - care pe de o parte aveau nevoie de parteneri iar pe de altă parte aveau nevoie de cunoştinţe folositoare traiului; pe atunci era timpul începutului, când îngerii au fost mai apropiaţi de oameni decât ulterior. Eno / Enoh - nepotul lui Adam şi Eva - de fapt a relatat ceea ce s-a întâmplat cu surorile tatălui său Cain, primul născut al lui Adam şi Eva. Ginerii lui Adam şi Eva - partenerii fiicelor acelora - au fost nu doar proprii fii Cain şi Set, ci şi îngerii observatori Gregori (“Cartea lui Eno / Enoh” 2:18 precizând că la început 3 îngeri Grigori au coborât de pe Muntele Chermon / Hermon iar apoi frumoasele fiice ale lui Adam şi Eva s-au cununat poliandric cu liderii numeroşilor cheruvimi / heruvimi - Enoh notând că fiecare “copil al cerului” / “fiu al lui Dumnezeu” a avut femeie - născându-se astfel “Uriaşii”, care au provocat probleme celorlalţi descendenţi ai lui Adam şi Eva, deoarece consumau prea mult, toţi fiind însă câştigaţi prin vastele cunoştinţe teoretice şi practice necesare traiului în afara Raiului, dobândite de la îngerii Gregori / Gherga); e de observat că marii îngeri cheru-vimi / heruvimi - adică din ker / cher = cer, întâi apăruţi pe Muntele Chermon / Hermon - purtând, conform “Facerea” / “Geneza” 3:24, “sabie de flacără vâlvâitoare” păzeau drumul spre Arborele Vieţii din Rai şi erau înaripaţi, fiindu-le acordată puterea înţelepciunii lui Dumnezeu, rolul lor de Gardieni cuprinzând şi păzirea cunoaşterii supreme, inclusiv purtarea tronului divin: în Bazinul Ghargar din NV Indiei carele cereşti erau ştiute ca “Vimana”, reieşind despre cârmuitorii lor - desigur cereşti - ca fiind cheru-vimi / heruvimi, nominalizaţi pe Înălţimile Golan ca Gregori (literalmente îngerii Gregori - știuți ca heruvimi / “Cheru-Vimi” - erau “Zburători din Cer” / Cher, respectiv cârmuitorii carelor zburătoare numite “Vimana”).
 |
| Masivul Hermon |
Denumirea Hermon reproducea Cher-mon, adică literar era al “Oamenilor Cerului”, “Cher” = Cer iar “mon” fiind pluralul de la “man”, influenţa lingvistică Sanscrită fiind activ prezentă acolo şi în conversia grupajului “ch” / “kh” în simplul “h”, după cum a indicat inclusiv învăţatul Indian Bâl Tilak). Conform lui Enoh, nemuritorilor îngeri Veghetori - dezertori, întrupaţi masculin - Dumnezeu le-a hărăzit un alt destin decât cel infernal din Iad, ca “să rămână în preajma Pământului, agăţaţi pentru totdeauna” (aceea fiind semnificaţia “căderii” / “pedepsei” divinilor Gardieni: un statut special, diferit de cel demonic - de adversitate - al Satanei), deci o postură neutră / “a treia cale”, anume nici iubiţi în Rai, nici urâţi în Iad, ci aflaţi între Cer şi Pământ iar “Uriel - unul dintre îngeri - era şeful peste lume şi Tartarus” (Dumnezeu prin vocea lui Uriel - un nume ca şi Ural - l-a prevenit pe Noe despre Potopul biblic). De altfel, Adam şi Eva erau “căzuţi” din Rai, astfel încât au acceptat firesc apropierea de fiicele lor - mai ales ca gineri - a îngerilor de asemenea “căzuţi” din Rai (faţă de mulţimea îngerilor androgini - adică asexuaţi - Gregori s-au răzvrătit bărbăteşte împotriva castrării impuse de Dumnezeu şi au fost consideraţi “renegaţi”, căci au întemeiat familii şi au avut prunci Uriaşi, vestiţi viteji / după cum a consemnat Biblia); e interesant - în legătură cu sentimentul de “cădere” - că oamenii nu sunt învăţăţi, ci sunt născuţi cu teama căderii în gol: a rămas că păcatul e făcut fie cu gândul / mental, fie cu vorba / afectiv, fie cu fapta / fizic (triada spirit-suflet-trup e păcătoasă). Filozoful Francez Gaston Bachelard 1884-1962 după ce a studiat reprezentările Zeului Hermes (Thot Egiptean) cu aripi la călcâie, a văzut în călcâiul dinamizat simbolul călătorului nocturn, adică al viselor de călătorie; acea imagine dinamică trăită era cu mult mai semnificativă în realitatea onirică decât aripile prinse de umeri: “Adesea visul despre nişte aripi fâlfâinde e visul unei căderi. Te aperi împotriva ameţelii mişcând din braţe şi acea mişcare poate naşte aripi pe umeri. Dar zborul oniric natural, zborul pozitiv ce e opera nocturnă, are continuitatea unui elan, e creaţia rapidă a unei clipe dinamizate”. Prinsă de picior, aripa nu implica în mod necesar ideea de sublimare, ci pe aceea de eliberare a forţelor creatoare; de exemplu, inspiraţia mereu a fost înaripată. Discipolul Carianului Leucip, filozoful Democrit 460-370 î.C. (care a călătorit în Etiopia, India, etc. şi a predat Tracilor la Şcoala din Abdera) a reflectat: “Zeii dau oamenilor tot binele, astăzi ca şi altădată. Nu zeii au dat însă oamenilor, nici astăzi, nici altădată, ce este rău, vătămător sau inutil; aceştia înşişi au căzut în ele, din orbirea sau prostia lor”. Indiferent de identitatea pre-diluviană a patriarhului Enoh - despărţirea dintre cei 2 Enoh fiind de doar 3 generaţii - ceea ce a relatat Enoh e important: înaintea Potopului, pământenele au avut ca parteneri îngeri Gregori; aşadar - şi din această perspectivă - istoricul Gherga este mai vechi decât Noe. Biblia - Vechiul Testament în “Facerea” / “Geneza” 5:4 - a consemnat că lui Adam şi Eva li s-au mai “născut fii şi fiice”, pe lângă cei 3 feciori nominalizaţi Cain, Abel şi Set (comparând timpul creaţiei ca zile pentru Dumnezeu cu Ere geologice pentru oameni, similar şi indicarea celor 3 fii ar echivala cu cele 3 rase umane pre-diluviene, la care s-au adăugat progeniturile Gregori şi ale celorlalţi copii ai cuplului primordial, toţi însă dispăruţi la Potop, în afara familiei lui Noe); dar subiectul împreunării dintre bărbatul din Cer cu femeia de pe Pământ - relatat de patriarhul Enoh despre ce a fost înaintea Potopului, între îngerii cereşti şi pământencele Amazoane - s-a reluat după Potop, prin continua atestare Gherga, sub forma puternicei cununii “păgâne” Ker / Gher cu Ga: motivul Gherga (inclusiv numărul de mutaţii genetice de la Adam corespunzând până la tipul patern “N” al lui Gher-Ga / Gherga, nomenclatorul mutaţiilor genetice putând fi echivalat cu personajele biblice - predecesorii lui Gherghe-seu - sub forma atribuirii mutaţiei codate “9” pentru tatăl Canaan, mutaţiei codate “89” pentru bunicul Ham şi mutaţiei codate “168” pentru străbunicul Noe / o concordanţă între ştiinţă şi religie, confirmată deopotrivă genetic şi biblic). Corespunzător Evreilor vechi, Gherga a fost Hamit iar corespunzător Elenilor vechi, Gherga a fost Hiperboreu (în mileniul II î.C., dintre Egipteni - aflaţi în N Etiopienilor - s-au desprins strămoşii Elenilor spre NV şi strămoșii Evreilor spre NE); Hamiţii au fost răspândiţi mai ales în Africa şi Asia iar Hiperboreii mai ales în EurAsia: cei mai mulţi Anatolieni vechi - respectiv cei din Asia “Mică”, o zonă de intersecţie între răspândirile Hamiţilor şi Hiperboreilor - au fost atât Hamiţi / Sudici, cât şi Hiperborei / Nordici, atât pentru vechii Evrei, cât şi pentru vechii Eleni (desigur că atât pentru vechii Egipteni, cât şi pentru vechii Etiopieni).
De aceea nu este de mirare că aspectul general al Hamiţilor (roşcovani ori negricioşi, cu pielea închisă la culoare) şi cel general al Hiperboreilor (roşcovani ori blonzi, cu pielea deschisă la culoare) se manifestă şi în prezent - în general - la Gherga, în înfăţişările din stadiile de copii, respectiv de adulţi dar şi alternativ, pe generaţii / pe lângă alte elemente caracteristice, ca înălţimea, speranţa de viaţă, etc.; de pildă, depăşind media de înălţime dar şi de viaţă a Românilor, decedat la 88 ani, Bănățeanul Vasilie Gherga - născut în noaptea de Anul Nou 1931 / 1932, arbitru de fotbal până la vârsta pensionării de la 65 de ani, zis “Ceacea” / tatăl autorului prezentei lucrări - la fel petrecându-se la vremea lor şi cu viața lungă a bunicului său Ioan Gherga care a trăit 81 de ani, bunicul bunicului său Achim Gherga care a trăit 76 de ani, ş.a.m.d. (durata de trai fiind alternativă, la fiecare a doua generaţie fiind mai redusă, autorul prezentei lucrări - datorită simetriei ereditare - “picând” pe viaţa “scurtă”: în 2011, colectivul de geneticieni Italieni coordonat de Dr. Alberto Montesanto a concluzionat că privind longevitatea, factorii genetici la bărbaţi au mai mare impact decât la femei).
 |
Gemenii Gherga - Ceacea și Lelu - arbitri de fotbal în Banat / 1990 (foto: jurnalistul sportiv Racz Cornel 1953-2017) |
