Mutarea Garga / Gherga din N Indiei în Europa a fost dovedită atât genetic, cât şi istoric (însă şi în prezent în castele superioare Indiene sunt mulţi descendenţi Garga): pe ambele sensuri între Siberia şi India au fost interacţiuni umane, Nordicii după Potopul Pontic contribuind la dezvoltarea în “Sistemul celor 7 Râuri” a celei mai vechi Civilizaţii independente din lume, începând cu Bazinul Ghargar / Ghaggar (cu apogeul în perioada Vedică) şi apoi a fost migrarea unora - între care Gherga - din N Indiei mai ales spre Scandinavia şi Anatolia dar şi Indo-China. Cel mai recent segment genetic al rutei paterne Gherga - corespunzător mutaţiei 231 ce a dus la grupul genetic “N*-LLY22G” - înfăţişat cu actualele frontiere ale statelor de “Atlasul călătoriei umane” al Proiectului Genografic, a legat direct N Indiei (zona Bhutan-Nepal-Tibet) cu graniţa dintre Rusia şi Ucraina (Țara în a cărei vecinătate Sud-Vestică e România, pe un aliniament în prelungirea Căilor Gorgane, respectiv al Brazdei lui Iorgu, în N Dunării inferioare fiind toponime semnificative, ca Gherghina, Gherghiţa, Ghergani, Gherdap, ş.a.):
Inclusiv în prezent Cultul Falic este foarte răspândit în zonă, mai ales în Bhutan (Regat la poalele Himalaiei, aflat între India şi China, al cărui nume “Bhut-An” îl redă pe cel al bătrânului - “Bâtu” - An, steagul roşu-galben prezentând emblematic Dragonul alb în centrul său): credinţa generală este că penisurile alungă răul şi ca atare pictarea lor uriaşă pe faţadele locuinţelor nu este considerat un afront adus moravurilor; nu are nici o legătură cu vulgaritatea / obscenitatea condamnate de bunacuviinţă a oricărui om cu educaţie minimă. Arhitectura falică din Regatul Bhutan îşi are rădăcinile în străvechea religie bună - “Bon” - a arealului: un ansamblu de credinţe cu puternice rezonanţe animiste şi şamanice. Simbol ambivalent al fertilităţii, masculinităţii şi - în egală măsură - al iluziilor şi dorinţelor lumeşti, falusul şi imagistica sa erau deosebit de prezente în străvechile ritualuri “Bon”, peste care s-a suprapus budismul venit din India în urmă cu aproape 2 milenii. Chiar şi numerele de înmatriculare ale maşinilor au pictat câte un penis, pentru a proteja de accidente. Prezenţa simbolică a falusurilor nu se limitează la imagini pictate, desenate sau gravate, ci şi la sculpturi, unele impozante, aşezate în câmpurile cultivate cu scopul de a speria păsările. Penisurile Bhutane (“bune”, adică falice) sunt propriu-zis de Gardă contra demonilor: o credinţă similară cu cea străveche, din Epoca Pietrei.
Un grup internaţional de savanţi (Bumbein Dashnyam, Arpita Pandya şi Fabricio Santos de la Universitatea Oxford, Evgeny Ginter şi Oleg Evgrafov de la Academia Rusă, Dashnyam Semjidmaa de la Academia Mongolă, Tatiana Zerjal şi Chris Tyler de la “Centrul Internaţional pentru Inginerie Genetică şi Biotehnologie” din Trieste, Wulf Schiefenhovel de la “Institutul Max Planck”, Lutz Roewer şi Manfred Kayser de la Universitatea Humboldt din Berlin, Neale Fretwell şi Mark Jobling de la Universitatea Leicester, Antti Sajantila şi Pia Salo de la Universitatea Helsinki, Shinji Harihara de la Universitatea Tokyo, Koji Shimizu de la Universitatea Naruto şi Michael Crawford de la Universitatea Kansas) a studiat în 1997 legăturile genetice ale Nordului Indiei cu Nordul său, pe linie paternă, privind mutaţia Gherga ca poliformismul Indic “LLY22G”, prin împărţirea din centrul Asiei spre apus în Scandinavia şi spre răsărit în Extremul Orient, după cum poate fi observată pe harta următoare mişcarea “grupei 12”, datată ca vechime până în perioada Ariană:
 |
| Mutarea grupului genetic Gherga |
În mijlocul Asiatic, supergrupul bărbaților genetic “NO” - caracterizat prin fertilitate, hărnicie, etc. - în paleolitic s-a despărțit în grupul “N” / tipic Gherga și grupul “O” / tipic Chinez (căci peste jumătate dintre bărbații Chinezi sunt așa); în prezent, pe glob bărbații genetic “N” sunt mult mai mulți decât toți bărbații Români - printre care se află onomastic Gherga în cel mai mare număr - iar bărbații genetic “O” sunt mult mai numeroși decât “N” (de altfel, cel mai mare popor din lume e cel Chinez, unde trăiesc majoritatea acelora).
 |
| Răspândirea bărbaților genetic “O” |
 |
Meluha / Mlecca
|
De asemenea, din fostul Bazin Ghaggar - unde Harappa a fost un centru important - migrările Indo-Europene mai ales spre NV au fost documentate în 1997 de Johanna Nichols de la Universitatea Americană Berkeley, după cum redă schiţa următoare:
“Valmiki Ramayana” 1:55 a scris că Mleccha erau urmaşii lui Vasişta, şeful celor 7 patriarhi; aveau - conform cărţii a şaptea din “Mahabharata” - puterea “Asura”, a celor care au colonizat Sumeria / Sumerul: în Orientul Mijlociu, sfintele crânguri - zone vegetale consacrate divin - erau denumite “aşera”, în care se consumau orgii, patronate de Aşera / însemnând în vechea Ebraică “Fericita”, Zeiţa Erosului şi Fertilităţii (conform şi “Enciclopediei Britanice”, soţului Aşerei i se zicea El, “adesea descris ca un bătrân cu barbă albă şi aripi, scriitorii Vechiului Testament folosindu-l ca sinonim pentru Iahve / Iehova dar şi ca termen general pentru divinitate”, Elohim fiind în Ebraica Iudeilor “cei care vin din cer”). La sfârşitul secolului IX î.C., matematicianul Indian Baudhayana - cel care printre altele a indicat valoarea numărului iraţional “pi” - a scris despre ei că “mâncau carne de vită, vorbeau un dialect ciudat, dispreţuiau etica majorităţii fiind imorali, etc.” (“asura” au fost consideraţi demonii opuşi Zeilor / “deva”, fiind consideraţi răi în India dar buni în Iran: “asura” se ocupau cu sacrificiile). Savantul Român Petriceicu Haşdeu în 1875 a scris: “Pentru Inzi, orice străin - ‘Mleccha’ - s-ar putea traduce prin ‘mormăitor’ (de la radicala Sanscrită ‘mlech’ însemnând ‘a mormăi’); în toate ţările şi-n toţi timpii, o schimbare de religiune expunea pe zeii din vechiul panteon a deveni demoni în noua teogonie (chiar la Români, necuratul ‘drac’ nu este decât strălucitul dragon de pe stindardul Dac). Împăcată asupra acestei îndoieli, de la Sanscritul ‘daiva’ şi Zendicul / Zoroastrul ‘daeva’, filologia comparativă păşi înainte: ea află la Armeni pe ‘dev’, la Latini pe ‘divus’ / ‘deus’, la Celţi pe Irlandezul ‘dia’, etc.; înaintea diferenţierii Indianilor, Zenzilor, Armenilor, Latinilor, ş.a. străbunii lor comuni credeau în divinitatea numită ‘daiva’. Radicala cuvântului ‘daiva’ apare în Sanscritul ‘div’ = ‘a lumina’; ‘daiva’ însemna ‘luminos’: filologia comparativă demonstrează la patriarhii Ario-Europeni din periodul cel mai îndepărtat caracterul de lumină al divinităţii. Să luăm un exemplu Românesc, care urcă în aceeaşi eră primordială: ce este ‘doina’? Doina nu este melancolica elegie / plângere; scurtă ca şi simţământul, ea este simţământ sub orice formă: bucurie şi tristeţe, amor şi ură, entuziasm şi disperare, pace şi război. Dar de unde vine cuvântul ‘doina’? Teopomp scria - la mijlocul secolului IV î.C., în fragmentul 244 - că Geţii mergeau în ambasadă ţinând harpe şi zbârnăind din ele; dacă punem în cumpănă natura prozaică a Romanilor şi geniul poetic al Dacilor, e legitim a conchide că admirabilele noastre ‘doine’ sunt moştenite de la cei din urmă. Forma Zendică / Zoroastră ‘daina’ - cu rădăcina ‘dina’ - însemna ‘lege’.” Dr. Mircea Eliade şi Dr. Ioan Culianu în “Dicţionar al religiilor” au scris: “cele 2 tipuri de zei ‘asura’ şi ‘deva’ în India au fost asemănătoare cu acelea ale divinităţilor ‘ahura’ şi ‘daiva’ în Iran dar cu semn invers: în timp ce ‘devii’ erau benefici (precum zeii ‘ahura’ la iranieni), ‘asurii’ erau demoni (precum ‘daiva’ la iranieni)”. În secolul X şi analistul Indian Bhattotpala i-a identificat pe Mleccha - termen deja consacrat folosit pentru cei din Asia Centrală şi Grecia - drept Ioniani (inclusiv Chandra Chakraberty în “Istoria rasială a Indiei” afirmând că “Moloşii Epirului erau Mleccha”). În 2009, cercetătorul Indian Jayasree Saranathan a sugerat că aceia plecaţi din N Indiei înspre Anatolia s-au desprins din dinastia solară înaintea existenţei lui Rama, adică în mileniul VI î.C. (datorită presiunii ordinii de viaţă asupra poporului, ca urmare a aservirii spirituale a brahmanilor şi aservirii materiale a guvernanţilor / cârmuitorilor, ceea ce i-a făcut să-şi piardă vechea bucurie a existenţei); de altfel, la începutul mileniului II î.C. unul dintre descendenţii lui Rama, Avram - numele lui aia şi însemnând - ajuns în Canaanul Gherghe-seilor a apreciat învăţătura de acolo ca să-şi iubească primul născut legitim (ce pentru el a fost Isac / strămoşul Evreilor), ajungând să promită aceluia locul în detrimentul lui Ismael, feciorul lui mai mare / înaintaşul Arabilor, provenit însă din relaţia sa extra-conjugală cu o servitoare Egipteană, fapta având urmări până în prezent deoarece a fost luată în serios de către urmaşi, cu toate că Avram a promis un teritoriu ce nu era al lui - ci al Ghergheseilor şi rudelor acelora - acolo el fiind intrus după propriile sale vorbe, trăind din bunăvoinţa gazdelor. De fapt, Arabii erau mai vechi decât Avram: “Catalogul” lui Hesiod din portul Cume al Gherghiţilor, care conform traducătoarei Felicia Vanţ “a constituit pentru Antici cel mai vechi şi mai preţios document al istoriei ginţilor şi a familiilor oamenilor iluştri” (păstrat însă doar în fragmente), a consemnat că Arabos - strămoşul Arabilor - a fost fiul lui Hermes. Anatolianul Strabon - geograf Antic - a scris că “Erembii / Arabii (ca şi Etiopienii) erau vecinii din Estul Egiptenilor”; în Epoca Bronzului, Agar - femeia Hamită a lui Avram - l-a născut pe fiul lor ca înaintaşul Arabilor iar Isac, fiul lui Avram cu soţia Sarai, a fost strămoşul Evreilor (la Evrei, mama face diferenţa iar la Arabi, tatăl): toate versiunile vechi au reliefat adevărul că Arabii i-au precedat pe Evrei (dintotdeauna, Arabii au fost şi mult mai numeroşi decât Evreii). În N Indiei până în prezent a rămas ca foarte popular portul regal Ghagra (utilizat acum ca de gală, la sărbători sau cununii):
Textele sacre despre “Veșnicul” / Vişnu - cum ar fi purănele din mileniul I î.C. - au descris vechea migraţie spre apus a unor învăţaţi Garga, aceia întâlnindu-i în V Anatoliei pe Ioniani, Indienii vechi ajungând să numească matematicienii şi astronomii Greci vechi ca “Gargacharyas”, adică “discipoli Garga”. Migrarea unei ramuri Garga din N Indiei în Anatolia a însemnat transferul de cunoştinţe provenit de la iniţiaţii Civilizaţiei Ghaggar nu numai printre vechii Greci - Ionianii erau numiţi Yavana de Indienii vechi - ci şi în Canaan (unde Evreii vechi au ajuns să numească Ionianii ca Iavana / asemănător cu Iahve şi Ianus, după cum a indicat şi profesoara Maria Ciornei în 2009), o parte dintre Gargari rămânând pe loc în N Indian, bucurându-se de privilegiile sociale ale funcţiilor de cârmuire pe care le deţineau, în perioada Ariană mai ales ca nobili printre războinicii protectori din casta regală Rayana / Kshatriya; trebuie ştiut că de acolo a provenit titlul de rege, în Malaiană derivând în termenul pentru statutul aristocratic al Cavalerilor iar în Persană a apărut “kşatrapa” pentru cel de guvernator = satrap (însemnând “păzitorul puterii”). De pildă, teorema lui Pitagora - că pătratul ipotenuzei este suma pătratelor catetelor - era ştiută de constructorii de megaliţi din neolitic, în India ori Babilon cu mult înaintea celui care a popularizat-o (ce mai spunea şi că Pământul se mişcă în jurul Soarelui), fiind de pildă explicit notată în “Sulba Sutras” din secolul VIII î.C., scriitorul Francez Voltaire afirmând în secolul XVIII că misoginul matematician Grec din secolul VI î.C. a învăţat-o de la cei de pe Gange; pe de altă parte, astronomii Garga ştiau de principiul universal bazat pe atracţie şi de sistemul planetar cu soarele în poziţia sa centrală (Britanicul Ralph Griffits în 1790 a publicat informaţia că în secolul VI î.C., Yavan Achaiya din N Indiei a călătorit în V Anatoliei, unde a împărtăşit acea cunoaştere ştiută de Gherga chiar lui Pitagora). De altfel, sistemul zecimal utilizat în prezent pe glob a fost introdus din India, inclusiv conceptul “zero”, cifrele transmise de acolo prin Arabi fiind utilizate acum universal.
Cercetătorul Indian Hitesh Sharma a studiat “Originea Gotrei brahmanilor Garga” și a scris în 2015: “Autorul operei ‘Garga Samhita’ a fost un înțelept brahman pe linie paternă și războinic pe linie maternă. Așramul Garga - întemeietorul Garga al așezământului fiind remarcat între fondatorii astrologiei - a fost la Dunagiri, unde își are izvorul Râul Gagas (denumit astfel după Garga), în districtul Almora de la poalele Kumaon ale Himalaiei, loc știut ca ‘Muntele Divin’; acolo - în splendidul mediu natural Montan - au făcut pelerinaj principalii înțelepți ai Indiei, așa cum a rămas în Tradiția locală dar și în scrieri ca ‘Manas Khand’, ‘Satya Yuga’, etc., ca loc de meditații și inițieri ale unor personaje importante din trecutul Indiei (inclusiv Garga Muni). Divina Zeiță Mamă Durga la Dunagiri a fost descrisă că în perioada Vedică avea forma lui Agni. La Dunagiri este unul dintre cele 2 centre puternice energetice ‘Vaishnavi Shaktipeeths’ (celălalt e în Cașmir). Upanișada ‘Shwetashwet’ se presupune că a fost inspirată ori realizată la Dunagiri. Unii descendenți Garga au migrat spre apus printre Yavani / Ioniani iar posibil de aceea vechii savanți Greci - astronomi sau matematicieni - au fost știuți ca GargaCharyas. Au existat 2 narațiuni ale lui Garga, având același titlu ‘Garga Samhita’: cartea despre viața lui Krișna - care s-a pierdut - și fragmente din tratatul de astrologie (cu mari diferențe față de cealaltă lucrare), datând de la sfârșitul perioadei Vedice cu recopierea în mileniul I î.C.” (Este interesant că principalul așram - adică așezământ religios - Garga este cel din zona Montană a Nordului Indiei la Dunagiri 29,49 lat. N, 79,26 long. E, denumire în rezonanță cu Kurgalul / Sumerianul Dingir = “Din Cer” așa cum erau străvechii Îngerași, indicați în N Indiei ca Angirași = ascendenții Garga / Gherga; în vecinătatea apuseană a zonei Dunagiri trăiește populația Indo-Ariană Garhwal, vorbind aceeași limbă, înregistrată de UNESCO ca fiind pe cale de dispariție, căci provine din străvechea Prakrită / Pali).
O consemnare timpurie a fost făcută de Homer în “Odiseea” 8:294, despre prezenţa Sinti în Insula Lemnos - care pentru vechii Greci vorbeau o limbă rustică - în Epoca Bronzului; Herodot Karka 6:137 a scris că locuitorii Insulei Lemnos erau Pelasgi iar Tucidide 7:57 a afirmat că aceia vorbeau aceeaşi limbă cu Pelasgii din Insula vecină SamoTracia şi cu cei de la Strâmtoarea Dardanele (după cum a scris istoricul American Jack Cargill în 1995, epitaful unui mormânt din secolul IV î.C. în Hephaistia 39,57 lat. N, 25,19 long. E - fosta capitală a Insulei Lemnos - comemora pe fiica lui Gergisian). Istoricul şi geograful cultural Grec / Carian Pausania 4:32 a consemnat: “Ştiu că cei dintâi care au spus că sufletul omului este nemuritor au fost Magii Indieni. Mulţi dintre Greci s-au lăsat convinşi de această afirmaţie şi nu cel mai puţin dintre toţi Platon”. În 1856 Britanicul Edward Pococke, preocupat de vechile mutări ale oamenilor din India în Grecia, menţiona eufonia familiară Grecilor vechi Karketios / Garghetios pentru Zeul hindus al războiului Kartikeya (al doilea fiu al lui Şiva şi Ganga / Uma, în legătură cu Fluviul Gange şi cu Uma-zoanele, femeile sale), Garga din India ca Ghora în Galileea / Canaan şi spaţiul Grec, toponimia Munţilor Kerketius din Afghani-stan cu Vârful Kerketcha 34,25 lat. N, 69,30 long. E dominând Râul Kabul / afluent al Indului existând şi în Pind la Muntele Kerketius 39,30 lat. N, 21,35 long. E, etc., observând masivele influenţe orientale din trecut în spaţiul devenit Grec; el a demonstrat că dispariţia unor dinastii din NV Indiei a fost urmată de apariţia lor în Anatolia şi Balcani, că războinici de sorginte Indiană au fost de partea Troadei / Troiei şi că începuturile Greceşti erau dominate de cele Indiene în sentimente, religie, arte, lupte şi limbă (Pelasgii vorbind asemănător Prakritei). De fapt, vasta extindere migratorie Pelasgă (autorul a localizat Hiperborei în Caşmir) se suprapunea primei istorii Indiene, el legând Ciclopii menţionaţi de vechii Greci de populaţiile N Indiene - prin “ochiul” de pe frunte - botezarea lui Krişna în mileniul IV î.C. de Arhipelagul Cicladelor (ca al celor ajunşi acolo din Gokula / N Indiei, având şi aceleaşi rituri faţă de Apollo ca pentru Krişna / Crișan), toponimia Colchis / Kolkis de nomenclatura Indiană, denumirea Mării Negre “Euxeinos” de Valea Bovinei “Oxos”, etc., observând că “Asiaticii” erau cei din mileniul II î.C. practicând festivalul solar de sacrificiu suprem “Aswa-Medha” / Aşvamedha - regal, al calului alb - de pe Valea Gharghara din N Indiei, ce era rit şi la Geţi; influenţe Indiene au fost de pildă şi pe splendida cupă aurită a argonautului Nestor - a cărui palat din Pulos / Pylos 37,01 lat. N, 21,41 long. E încă are ruine vizitabile în Sudul Pelo-ponezului - cupă descrisă de Homer în Iliada, o copie în ceramică din secolul VIII î.C., fabricată în Rodos 36,10 lat. N, 28 long. E, fiind descoperită şi pe Insula Ischia 40,43 lat. N, 13,53 long. E din largul coloniei Italiene Cume a Gherghiţilor Anatolieni, ş.a. De altfel, pentru a atinge performanţele Ciclopilor care îşi stimulau natural “al treilea ochi” - având în consecinţă realizări Ciclopice remarcabile din EurAsia până în N Africii - ulterior unii oameni au trecut la folosirea drogurilor, în sensul de a dobândi mai facil aceleaşi puteri / energii Ciclopice (ce firesc au uimit la timpul lor şi au rămas până azi impresionante). În imaginea următoare este un zid Ciclopic din Sanctuarul Gherga, în apusul Anatoliei:
 |
| Zid Gherga în Asia “Mică” |
Dr. Emilian Popescu - membru de onoare al Academiei Române - a scris în 2010: “Greco-romanii aveau şi ei speranţa într-o viaţă după moarte, pe care credeau că o petrec sub protecţia zeilor Mani / Manes. De aceea, unele îndemnuri de pe pietrele funerare din partea celor morţi pentru cei vii, rămaşi pe pământ, erau: ‘Fiţi sănătoşi, cei care rămâneţi în viaţă şi cinstiţi pe Mani cu tămâie, fiindcă şi voi veţi veni la noi’. Cinstirea care li se dădea zeilor Mani de către cei vii le hrănea speranţa că vor avea după moarte o situaţie bună, adică vor ajunge într-un loc plin de fericire, de lumină iar sufletele să aibă numai bucurii. Se credea că sufletele găseau în Rai odihna deplină, însoţită de ceea ce era plăcut, ca răsplată pentru toate necazurile şi suferinţele din viaţa pământeană”. (De pildă, jocurile gladiatorilor au fost instituite la ceremoniile funebre, în onoarea Geniilor / Ginilor şi Manilor, respectiv a spiritelor protectoare; sacrificiile oferite celor plecaţi erau anual la Romani în 19 II, de Paternalia: atunci - după cele 2 luni de hibernare declanșate odată cu solstițiul de iarnă - începeau cele 2 luni de sărbători ale primăverii, ce țineau până în 21 IV, la Parilia).
