Inventarea vinului în neolitic de către Ghergarii Caucazieni iar apoi răspândirea sa în Vechea Lume au avut semnificative ecouri în apusul Anatolian: Gherghiţii dintre Sacrul Masiv Gargaron / Ida şi Strâmtoarea Dardanelelor au beneficiat timp îndelungat de struguri şi vin, producţii furnizate de pildă în mileniul II î.C. Curţii Troiane şi în mileniul I î.C. Curţii Persane. Podgoriile Gherga - generic denumite în vechea Greacă Gergithion - în timp s-au întins pe coasta V Anatoliană de la Delta Râului Gediz la Golful Idaios (în spaţiul căruia e Insula Lesbos 39,10 lat. N, 26,20 long. E), pe malul Dardanelelor, până în N la ceea ce Latin a rămas ştiut drept Gergithium; se poate observa că vechea denumire Românească pentru podgorean = îngrijitorul viei - dar și a gardianului său - e “vier” / la fel ca termenul pentru mistreț dar și pentru porc necastrat (Sanscrita are “vrșah” pentru taur și “vrsanah” pentru testicul, la Baltici existând în Letonia “versis” pentru bou și în Lituania “verșis” pentru vițel): apropiat e Românescul cuvânt “vers” - ca rândul scris în poem - dispăruta Latină având inițial “versus” ca locul unde întorcea plugul iar doar apoi (în plan secund) înțelegând sensul poetic.
O foarte veche Podgorie Gherga a fost la Gargara - denumită şi Gargaris - pe malul Golfului Idaios / Adramyttenos, azi Edremit, pe un loc unde a apărut portul Cebni; Tabula Peutingeriana a indicat importanţa Gargarei prin 2 turnuri, pe drumul dintre Antandros şi Assos:
La sfârşitul secolului VI î.C., geograful Grec Phileas a plasat Gargara între Assos şi Antandros iar în secolul IV î.C. istoricul Ephorus din Cume - principalul port al Eoliei - a reconfirmat vecinătatea Gargara cu localitatea Assos / azi Behram 39,29 lat. N, 26,20 long. E (zona Sudică a Masivului Ida se numea Plakos - cu principala localitate Teba - iar lângă portul Cume, arealul la N gurii Râului Hermos se numea Plakeia: denumirile rezonau deopotrivă cu cea anterioară Pelasgă şi cu cea ulterioară Vlachă); în secolul I, Anatolianul Strabon a scris în “Geografia” XIII 1:58 “Gargara a fost întemeiată de cei din Assos, fără să aibă însă o populaţie înfloritoare”. Podgoria era în strânsă legătură cu aşezarea Gargara II de la poalele Sacrului Munte Gargar / Ghergar Ida; zona a fost proverbială în vechime pentru fabuloasa ei fertilitate: e binecuvântată de 2 climate blânde, iarnă caldă şi respectiv vară însorită, cu o bogăţie de izvoare tot anul (irigarea în solul vulcanic face capabile recolte repetate şi abundente, de care se minunau chiar şi localnicii Ghergari, zona acum fiind cea mai productivă în domeniul măslinelor a Turciei). Poetul Vergiliu Maro / Vergiliu a menţionat în “Georgice” - lucrare sprijinită de către consilierul cultural imperial Gaius Mecena 70-8 î.C. - fertilitatea Gargarei (urmat de Ovidius Naso 43 î.C. - 18, Lucius Seneca 4 î.C. - 65, Gherganul Sidonius Apollinaris 430-489 şi alţii, ca referinţă agricolă exemplară); de pildă, în prima carte a “Georgicelor” (“Agricultura”, versurile 100-103), în traducerea din 1906 de la Tismana a poetului Român George Coşbuc, apare:
“Umedă vară să cereţi, plugarilor, însă senină
Iarna. De-o iarnă cu praf e vesel şi câmpul cu ierburi,
Vesel şi grâul. Iar Misia n-are nicicând mai bogate
Spice, de holdele lui se miră chiar însuşi Gargarul”.
Locaţia a fost plasată de geograful German Alfred Philippson (care a studiat zona începând cu 1887) după cum se poate vedea pe harta următoare:
La începutul secolului V, Nord Africanul Macrobius a analizat în a cincea carte din “Saturnalia” ce a scris Romanul Vergiliu în secolul I î.C. în “Georgice” (în traducerea din 1960 de la Timişoara a lui Gheorghe Tohăneanu, pentru Academia Română): “Gargarele sunt în Misia, care este o provincie a Helles-Pontului. Numele ‘Gargara’ este un plural, pentru că atât creasta Muntelui Ida, cât şi oraşul de sub acelaşi munte poartă acest nume. Despre vârful muntelui, Homer se exprimă în ‘Iliada’ 7:47 astfel: ‘sosi pe Gargaros, creştetul Muntelui Ida cel plin de izvoare, adăpostul fiarelor’. Acelaşi Homer - în alt loc, ‘Iliada’ 14:346 - se exprimă mai limpede: ‘În tihnă dormea pe Gargaros părintele Zeus’. Epicharm, poet din vremi bătrâne (secolul V î.C.), spune în opera sa ‘Troienii’: ‘Zeus - stăpânul - locuia pe Gargaros, vârf acoperit de zăpezi’. Din aceste pasaje rezultă că vârful Muntelui Ida se numeşte Gargara. Voi înşira acum pe cei care au vorbit de o aşezare Gargara. Ephorus - istoric de largă faimă - zice în cartea V: ‘Gargara este aşezată lângă Assos’. Nu numai Ephorus, ci şi Phileas - vechi scriitor - în cartea intitulată ‘Asia’ aminteşte că: ‘Lângă Assos este Gargara, aproape de Antandros’. Se citează şi o carte de elegii, a lui Aratus (secolul IV î.C.), în care se pomeneşte de un oarecare poet Diotimos: ‘Îl plâng pe Diotimos, care - şezând pe bolovani - tălmăceşte copiilor Gargarieni buchiile’. Din acestea aflăm şi de numele cetăţenilor, care se cheamă Gargarieni. S-a dovedit, aşadar, că numele ‘Gargara’ înseamnă când vârful muntelui, când oraşul de la poalele acestuia. Vergiliu vorbeşte de oraş, nu de vârful muntelui. Să cercetăm acum de ce a menţionat Gargara ca un loc bogat în roadele pământului. Se ştie - în adevăr - că Misia întreagă se bucură de foarte bogate recolte, datorită umidităţii solului. De aceea şi Vergiliu, după ce în versuri vorbeşte de veri umede, adaugă: ‘Cu nici o podoabă nu se făleşte atât de mult Misia’. Parcă ar zice: orice ţinut - având ploi la timp potrivit - va dobândi rodnicia câmpiilor Misiei. Iar când Homer spune ‘Ida cea plină de izvoare’ înţelege ogorul de sub munte. Gargara se bucura deci de atât belşug de roade, încât cine voia să exprime un ‘număr mare’, o ‘mulţime imensă’, reda aceasta prin ‘Gargara’. Martor este Alceu (poet din Insula Lesbos, de la sfârşitul secolului VII î.C. şi începutul secolului VI î.C.), care într-o tragicomedie grăieşte astfel: ‘Am întâlnit pe câmp foarte mulţi, ducându-se la serbare; să fi fost vreo 20. De pe o măgură văd o mulţime de oameni, aşezaţi în cerc: Gargara’. Precum se vede, e limpede: Alceu a întrebuinţat cuvântul Gargara cu sensul de ‘mulţime’. Tot astfel, Aristomenes în fabulele sale: ‘Înăuntru, avem o mulţime de oameni (Gargara)’. Iar comicul Aristofan - cum este el bun de glume - alcătuieşte (la sfârşitul secolului V î.C.) din Gargara ‘mulţime’ şi produce un cuvânt nou pentru nisip, voind să arate un număr infinit; astfel, în comedia sa ‘Acharnienii’ spune: ‘Durerile mele sunt nenumărate, ca nisipul mărilor’. Şi Varro - în satirele sale - a întrebuinţat deseori vorba respectivă, pentru a indica o mulţime. Aristofan însă a adăugat Gargara pentru a exprima o mulţime imensă. Aşadar - după cele discutate aici - sensul versurilor lui Vergiliu este acesta: ‘Dacă mersul vremii ne dă o iarnă senină şi o vară ploioasă va fi cu mare priinţă roadelor; aceste condiţii atmosferice sunt atât de necesare ogoarelor, încât, fără ele, nici faimoasele pământuri - atât de fertile, prin natura lor - nu vor răspunde numelui lor de rodnicie’. După Misia, citează pe nume Gargara. Pare - în adevăr - că oraşul acesta, aşezat în vatra Muntelui Ida, este irigat de apele ce coboară dintr-acolo şi astfel poate să nu prea ducă dorul ploilor de vară. Pentru ca să întărim interpretarea pe care am dat-o acestui text, că - în adevăr - sunt umede nu numai Ţinutul Gargara, vecin cu Muntele Ida, ci şi câmpiile întregii Misia, putem aduce martor pe Eschil: ‘O! şi voi, ape Misiane!’ Am arătat, în discuţiile noastre de aici, ce a luat Vergiliu de la Greci”. Din această geneză Ghergară a apărut şi la Români verbul de a se “agrega” pentru Adunarea în mulţimi / aşa după cum filologul Român Treboniu Laurean 1810-1881 a explicat pentru Academia Română în “Dicţionarul Limbii Române” din 1871 (ori s-a ajuns la spiritul gregar - al grupării în cârduri - ce îndeamnă la pierderea individualităţii în mijlocul mulţimii, cu extindere până la cârdăşie / adică însoţirea pentru fapte ilegale); strângerea în “gârguri” / “gherguri” - ori cârduri - a dus prin Etruscul “terg”, după cum a explicat în 1998 Lazăr Tonciulescu, la denumirea de târguri în răsăritul European / din Balcani până în Finlanda: de pildă, oraşul Turku din Finlanda e numit aşa fiindcă Medieval era mare târg (de altfel şi ţarcul - locul îngrădit pentru animale - echivalat cu Iranianul “cark”, Albanezul “thark”, preluat de Ruteni drept “carka”, etc. este un exemplu similar cu cel al târgului, oaia din ţarc cu lâna lungă şi aspră fiind ţurcană / rasă formată în Carpaţii Epocii Pietrei, ca primul tip de oaie la Români inclusiv acum, datorită însuşirilor sale de rusticitate, rezistenţă şi adapatabilitate sporită). Este de remarcat Masivul Ţarcu ca referinţă pentru Bănăţeni, în Ţinutul Gugulanilor: simetria Gargu-Ţarcu nu poate fi decât străveche, chiar Pelasgă (ca reper, Cabana Cerbul - centrală în staţiunea de pe Muntele Mic din Masivul Ţarcu - a fost administrată de Gugulanul Ioan Gherga, pasionat de schi, până în 2020, când acela a decedat). Este de ştiut că după Războiul Troian, în V Anatoliei (mai ales în Caria, ca de exemplu în Efes şi Milet, oraşe puternic dominate de Gherghiţi), principala celebrare din an a gemenilor Ghergari Artemis şi Apollo care le patronau - denumită Targheli / Tharghelia - era primăvara, în calendarul Grec luna mai chiar fiind numită “Thargelion”: la început a fost cu sacrificiile umane ale prizonierilor, criminalilor ori handicapaţilor - ca “ţapi ispăşitori”, victimele nebucurându-se de respectul comunitar - sărbătoarea fiind pentru purificare, apoi jertfindu-se miei, consumându-se supe de cereale şi felii de tort, într-un ritual de fertilitate; în timpul festivalului, la care se adunau mulţimile locale, de la bătrâni la copii, printr-o operaţiune de “farmacie” erau aleşi oameni liberi de rang inferior - ca neîndemânatecii, bastarzii, cerşetorii, ş.a. - care să părăsească aşezarea, fără îngăduinţa de a se întoarce (răniţii băştinaşi din lupte nefiind vizaţi, căci aceia erau eroi). Sărbătoarea Thargheliilor a fost foarte populară şi în coloniile Carianilor dintre Geţi, din Callatis / Mangalia până în Olbia / de la gura Bugului (lângă gura Niprului). Despre termenul de “târg”, sunt de ştiut radicalul pre Indo-European “terg”, Sanscritul “durga”, Hititul “gurta”, etc.; prin “burg”, Germanic se înţelegea mai mult decât “târg”: însemna loc întărit, legat de radicalul Indo-European “berg”, din care a provenit şi cel de loc înalt sau Munte / astfel, Burgundia ar fi Muntenia. La aşezări, sufixul “burg” desemna citadela cu gard, însemnând castru: provenea din Latinul “burgus” pentru “fortăreaţă”, ce era transliteraţia Grecului “pyrgos” derivat din Anatolianul Pergam / Bergama (oraş ce iniţial aparţinea Troiei Gherghiţilor). De altfel, Burgundu făcea parte din Munţii Baikal iar în N Caucazului a existat Burgu-stan (istoricul Anatolian Agathius din secolul IV a scris că un trib Hun era cel Burgund, primul cârmuitor al Burgundiei fiind Guðher / Gugher sau Gundahar / Gunther 385-437, ucis - datorită unei trădări - de împăratul Attila al Hunilor). Ca fapte diverse, în legătură cu mulţimea imensă numită Gargara de vechii Greci (similar după cum gruparea cailor era denumită în vechea Română gherghelie): Ţiganii / Romii folosesc termenul “cherga” pentru a se referi la aglomeraţiile de oameni; în 1938, matematicianul Evreu Edward Kasner (1878-1955), de la Universitatea Americană Columbia, a imaginat uriaşul număr 1 urmat de 100 de 0 ca “googol”, ceea ce a dus la denumirea celui mai mare motor de căutare acum pe Internet:
(Un alt termen tehnic a fost cel de “quarc” dat în 1964 de fizicianul Evreu Murray Gell-Mann particulei elementare ce interacţionează prin forţa nucleară puternică şi care constituie materia “grea”). În capitolul următor - 21, “Despre diferitele soiuri de pahare” - Macrobiu a scris: “Adesea Vergiliu dă paharelor nume Greceşti; iată exemple de Karkesion din ‘Georgice’ (4:380-381): ‘Ia aceste pocale Karkesia pline cu vin Meonian (adică Lidian) / Să le închinăm oceanului’. În alt loc (‘Eneida’ 5:77): ‘Atunci varsă, după datină, în cinstea lui Bachus / Dionisie, 2 cupe (Karkesia) de vin curat’. Ce formă aveau? Şi cine a amintit de ele? Nimeni nu cercetează, ci fiecare se mulţumeşte să ştie că sunt pahare, de diferite soiuri. Privind Karkesia, al cărui nume nu ştiu de va fi găsit vreodată la vreun scriitor Latin iar la cei Greci foarte rar, nu văd pentru ce nu se îndeamnă nimeni să cerceteze: ce-i cu aceste cuvinte străine? Karkesium este o cupă cunoscută numai Grecilor. Pherekydes aminteşte de ea în ‘Istoria’, spunând că Jupiter / Zeus a dăruit Alcmenei - drept preţ pentru dragoste - un Karkesium de aur (ea l-a născut pe Hercule, fiul lui Zeus). Karkesium este un vas zvelt, puţin îngustat pe la mijloc, având toarte uşor reliefate dar prelungindu-se din vârf până la picior. Asclepiades, bărbat care se distinge printre Greci prin cultura şi temeinicia pregătirii sale, crede că vorba Karkesium vine dintr-un termen marinăresc. În adevăr, spune dânsul, partea de sus a pânzelor corăbiei se numeşte Karkesium, de la care - spre ambele părţi ale pânzei - pleacă aşa-numitele ‘coarne’. Dar nu numai Asclepiades a pomenit de acest gen de pahare, ci şi alţi poeţi iluştri, cum e poeta Sappho (din Lesbos, secolul VII î.C.), care zice: ‘Toţi aveau Karkesii şi făceau libaţii’. Cratinus (secolul V î.C.) în comedia sa a pomenit: ‘Avea un veşmânt unicolor, o haină şafranie, un Karkesium pestriţ’. Iar Sofocle (tot în secolul V î.C.), în piesa întitulată ‘Tyro’: ‘La masă, lângă mâncăruri şi Karkesii’. Asta aveam de spus despre Karkesii, necunoscute Latinilor şi menţionate numai de scriitorii Greci”. În paralel, Ghergarii / Gherghiţii au dezvoltat la Nord de Gargara şi Gherghis - până pe coasta Dardanelelor, în Ţinutul Lampsacus / azi Lapseki 40,20 lat. N, 26,41 long. E - celebra, în Antichitate, Podgorie Gergithium: vinul său era de calitate şi în cantitate mai mare decât cel produs în Gargara; în mijlocul Podgoriei Gherghiţilor, pe Colina Tereia / azi Jali Dagh, era Templul Mamei Zeilor, Kybela (Lampsakos - protejat de falicul Zeu Min / Şiva - era principalul loc de venerare al “păzitorului” grădinilor şi viilor Priap / fiul lui Hermes şi al Afroditei, cinstit în iniţierile dionisiace).
 |
Kybele
|
Istoricul Britanic Walter Leaf a scris în 1912 despre Gergithion / Gergithium în contextul topografiei Văii Scamandru, adică a Meandrului Negru / Nordic (începându-şi analiza de la Troiana aşezare Dardanos 40,04 lat. N, 26,22 long. E / Turcia, de pe malul Anatolian al Dardanelelor, la jumătatea distanţei dintre cetatea Troiei şi vadul de la Abydos): “La N de Dardanos sunt dealuri paralele cu ţărmul; în spatele acelora, Gherghiţii / Gergithai trebuie să fi trăit în aşezări mici, în unele ocupându-se de turmele lor, în altele producând cherestea. Acele dealuri în mare vechime fără îndoială erau puternic împădurite cu pini şi stejari; nu se puteau dezvolta mari localităţi decât în vecinătatea minelor de aur de la Abydos. Teritoriul Gherghiţilor trebuie să se fi întins pe o distanţă considerabilă spre Nord; în Ţinutul Lampsacus a fost o regiune ce era denumită Gergithion, faimoasă pentru vinurile sale. Aceea probabil era în Valea superioară a Râului Praktios / Bargus - azi Bergaz - ce e separată de partea inferioară printr-un defileu dificil, însă este uşor accesibilă dinspre Lampsacus, peste dealuri (pe acea rută a mărşăluit Alexandru cel Mare, de la Abydos la Biga / Granikos). Limita sa Sudică poate fi numai ghicită: cel mai probabil s-a întins până în Valea Scamandrului, la defileul Bunarbashi şi pe o mică distanţă dincolo de el spre SV, zona acolo având acelaşi caracter deluros. Gherghis era în extremitatea Sudică a regiunii indicate de Herodot ca a Gherghiţilor, avându-şi numele de la ei, la fel ca şi Podgoria din partea Nordică a regiunii Gherghiţilor. Regiunea Gherghiţilor a fost adiacentă Ţinutului Ilionului, la aceeaşi distanţă ca şi de Rhoiteion în partea cealaltă, corespunzând cu ceea ce s-a auzit despre Gergis cu fiecare ocazie când a apărut ceva îndeajuns de important ca să fie înregistrat de istorie. Xenophon, care a fost în armata Spartană, a relatat atacul din 399 î.C.: imediat după ce au fost ocupate Kebren şi Skepsis, oştirea s-a întors spre Gherghis, nu pentru tezaurul adăpostit, ci pentru că era cetatea vitală strategic; prin cucerirea cetăţii era deschis drumul spre Dardanele, ce era pe întregime blocat de Gergis / Gherghis. Henry Schliemann a publicat o lungă inscripţie din 274 î.C. pe care a găsit-o acolo: Antiochos I dona lui Aristodikides din Assos pământ din ‘teritoriul ce mărgineşte regiunea Gergis sau Skepsis, pentru a-l include fie în Ţinutul Ilionului, fie în al celor din Skepsis’. Regiunea Skepsis era în câmpia din Nordul Râului Scamandru; dacă terenul era de luat de la limita regiunii Gergis şi adăugat fie Ilionului sau Skepsis însemna că era apropiat singurului punct unde cele 2 erau în contact şi anume în vecinătatea defileului Bunarbashi străjuit de Bally Dagh. În continuarea inscripţiei apare că prima moşie din terenul donat avea numele Petra, ce era un fort utilizat pentru refugiu în caz de nevoie; lui Aristodikides i s-a cerut să-l rezerve pentru casa regală atunci când aceea va solicita, din motive de siguranţă. Adjectivele Gergithian ale lui Apollo şi Sibilei nu derivă decât de la regiunea Gherghiţilor, care acopereau o vastă parte din ţară”. În Antichitate zona a intrat în posesia Romană, după cum se vede pe atlasul întocmit de Heinrich Kepert în 1898:
Din relatările Anticilor se ştie despre cel mai grozav vin al Misiei - “Moşiei” Troiei - că era cel de la Podgoria Gergithium, superior celui din Lampsacus sau Pergam. Lângă Gergithium a fost oraşul Abydos, ce avea atât minerii care săpau după aur, cât şi primul far din lume - la vadul trecerii din Asia în Europa - şi Myrmissus / Mermessus, loc considerat de unii ca acelaşi cu cel al naşterii profetei Gherghiţia (în anul 311, profesorul Lactanţiu în “Instituţiile divine” 1:6 a scris că distanţa dintre Marpessus - din vecinătatea Gherghis - şi Gergithium nu era mare). Vinul Gherga a rămas faimos timp îndelungat; de pildă, Artaxeres I - împăratul Perşilor - a cerut generalului Temistocle / a cărui mamă era Cariana Euterpe din Halicarnas (unul dintre artizanii de la Maraton din 490 î.C. și de la Salamina din 480 î.C., care apoi - fiindcă a fost ostracizat de Atenieni - a schimbat tabăra) să-i asigure personal vinul din Ţinutul Lampsacus - unde principala Podgorie era a Gherghiţilor - ceea ce acela a făcut până când s-a stins, în 459 î.C. / atunci guverna Magnesia pe Meandru. În 2005, istoricul Turc Mehmet Bircan a schiţat zona, populată din S de la Gargara, inclusiv în Gergis (lângă care a apărut oraşul Troiei), până în N, de Gergites:
În anul 19, Anatolianul Strabon a prezentat prin “Geografia” XIII 1:19: “În Ţinutul Lampsacus se află un loc foarte roditor în viţă de vie, numit Gergithion”. Apoi, acelaşi geograf Antic Grec a mai scris: “Există şi un oraş Gergitha întemeiat de Gergiţii din Kymaia; căci se află şi acolo un oraş, cu numele la plural şi feminin, Gergithes, unde s-a născut Kephalon Gergithul”. (Savantul se referea la Gergis / Gherghis). El a încheiat referinţele Ghergane din acel paragraf 19 al primului capitol din cartea XIII cu: “Şi azi se vede un loc Gergithion în regiunea Kymaia, lângă Larisa”. Se înţelege că în regiunea Kymaia, a Cumei Gherghinilor, lângă Larisa / Phriconis 38,40 lat. N, 27,01 long. E, acel “loc” Gergithion nu era localitate (ce ar fi fost explicit indicată aşa, mai ales că nu au rămas ruine semnificative); deoarece a fost similar notată - tot de el - ca Podgoria Nordică a Gherghiţilor, era deci în Sud tot aşa, o Podgorie Gherga. Portul Cume - ce a dat numele Ţinutului Kymaia / Cumane - a fost înfiinţat de Amazoane împreună cu partenerii lor Gargari iar după Războiul Troian, la sfârşitul mileniului II î.C., a fost întărit de Gherghini (după cum a notat şi învăţatul Athenaeus în secolul III). Podgoria Gergithion - conform şi savantului Englez Walter Leaf în 1911 - era pe Valea Hermos / Gediz: din delta aceluia în amonte până la auriferul afluent Pactolus (Bazinul Hermos era între Troiani și Cariani). Aşa cum istoriograful Grec Ephoros susţinea în secolul IV î.C., că odată întreaga coastă, de la Cume - portul Gherghinilor - până în Peninsula Biga la Abydos / unde era Farul Dardanelelor, se chema Eolida / Aeolia, Valea Pactol a fost populată de Gherghiţi: acolo se terminau Gergithion - Podgoria Gherga din Sud - şi tot acolo se încheia răspândirea populaţiei Gherghiţilor din Nord (întinsă de la marea plantaţie Gergithium din N şi Gherghis / Gergae, peste Muntele Garganus, până în zonă; după încheierea în secolul VI î.C. a domniei lui Karun / Cresus, cel mai bogat Anatolian, a cărui mamă era Kariană, adică din Caria - tronul lui din Lidia fiind cucerit de Perşi - Gargara şi Gherghis (din Ţinutul Ilionului / Troiei) au început să emită monede, inscripţionate şi acelea Ghergan.
Aşadar, pe coasta V Anatoliană de la S la N - probabil şi în aceeaşi succesiune cronologică - au existat 3 zone viticole ale Ghergarilor / Gherghiţilor, marcate de:
· Ţinutul / regiunea Cume a Gherghinilor - Larisa (Gergithion)
· Gargara - Assos - Antandros (Gargaris)
· Gherghis - Abydos - Lampsacus (Gergithium)
Tradiţia mult respectată de Gherga în podgoriile Troiei de a purta “târşuri” - adică bastoanele lui Dionisie, corcodite = împodobite cu vrejuri de viţă de vie şi cu iederă / “iarba lui Osiris” - a fost perpetuată după Războiul Troian de cei plecaţi spre apus, dintre ei şi de lângă ei, ştiuţi ca Aga-Târşi, însemnând cârmuitorii, prefixul “aga” în vechea limbă aia desemnând, stabiliţi în Carpaţi și știuți ca Trusci / Etrusci în Peninsula Apenină (privind Aga-Tîrşii / Agatârşii şi E/Truscii - utilizând târşurile - introducerea unei vocale a făcut diferenţa); o zonă Anatoliană de tranzit Aga-Târsă a fost Vitinia = Bitinia / Bithynia (însemnând viticola regiune a celor cu bâte - bastoane / târșuri - vecina Nordică a Frigiei şi Mysiei, de la Pontus / Marea Neagră). În timp, marile plantaţii de viţă de vie ale viticultorilor Gherghiţi din regiunea Troas / Troada au dispărut, în prezent fiind înlocuite de alte culturi (încă din fructuosul timp al Troiei, printre podgorii erau tot felul de livezi dar şi diverse plantaţii, de asemenea vitale existenței demne). În vechea Română, livezilor - dar şi luncilor - li se spuneau “trăoaş” (iar ca “trus” se ştia mustul, cuvântul Românesc “strugure” fiind înrudit astfel evident).
 |
| Femeie din Cume (secolul I î.C.) |