88. Primii astronomi atestaţi din lume: Garga

Dintre primii astronomi atestaţi din lume - care au pornit în Kulele Garga din Bazinul Gargar / Ghaggar calendarul Indiei în mileniul VII î.C. - au fost probabil observatorii cerului Gregori / Ghergari în Caucazianul Observator Kara-hunge, de tip Gargar, în mileniul VI î.C. (după transformarea Lacului Pontic / Sarmat în Marea Neagră, fenomen înţeles în zona aceea ca Potop); ca “ecou”, în mileniul V î.C., de la poalele orientale ale Caucazului - având populaţie Ghergară - a fost introdusă în Bazinul Ghaggar din N Indiei agricultura, prin efortul civilizator al Gherganului Osiris (ştiut de vechii Greci ca Dionisie).
India vedică
În vechime, cugetările au fost dominate de fapte reale, nu de imaginaţie. Savanţii Garga sunt recunoscuţi drept cei mai vechi / primii astronomi profesionişti nu numai din India, ci din lume (lăudaţi printre altele ca “mari astronomi” şi de uriaşa epopee Mahabharata” / “Maha-Bharata”, însemnând “Măreaţa Indie”, respectiv “istoria urmaşilor lui Bharata”). În timpul Vedic se ştiau prin ciclurile brahmanice vechimile de miliarde de ani ale planetei Pământ şi ale vieţii (probate ştiinţific doar recent); oamenii înţelegeau foarte bine mişcările corpurilor cereşti - numite Sanscrit “Graha” - dezvoltând metode matematice de observaţie ale spaţiului vizibil. De exemplu, astronomul senior Garga a fost preocupat de mişcarea cometelor în “Saptar”, adică “Timpul celor 7 Râuri”, ceea ce alţii anterior lui n-au făcut, el explicând şi că datorită Soarelui coada cometei se alungeşte, pe măsura apropierii; Garga a descris şi ruperea unui corp ceresc în 3 părţi, fenomen - denumit de el “Trişira” - ce l-a observat direct, deoarece s-a petrecut în timpul vieţii sale, fiind martorul tragediei căderii bucăţilor în N Indiei, când aerul lipsea şi cutremure au zguduit regiunea, atrăgând atenţia ignoranţilor faţă de natura stelară şi distructivă a aşa ceva (după urmând o ploaie enormă), Ramayana” completând: “Sute de meteori căzură din cer. Un fum stăruitor şi gros ca noroiul înăbuşea oamenii şi animalele care încercau să iasă pe străzi”. Academicianul Indian Narayana Iyengar în 2007 a indicat că pe sigiliul Garga din Harappa 30,38 lat. N, 72,52 long. E / Paki-stan (centru important al Civilizaţiei Ghaggar) apărea acea cometă studiată de Garga sub forma unui animal cu 3 capete, cu mitologizare ca provocându-i probleme şi lui Rama cândva la sfârşitul mileniului VI î.C., imaginea regăsindu-se şi în alte locuri ale Bazinului Ghaggar:
Cometa Garga


Prima cometă a fost ştiinţific - nu mistic - clar observată de Garga în timpul Potopului biblic, conform tuturor însemnărilor Vedice din domeniu. Garga a studiat 11 comete - sub forma “Grupei Rudra” - după cum a apărut consemnat de “Parăşara / Parasara Samhita” (lucrarea unei rude a sale, care a mai menţionat încă 15 comete din perioada Vedică, totalul cometelor observate de vechii astronomi din N Indiei şi în perioada Ariană ajungând în final la 101). Este de ştiut că la începutul secolului XX Academia Franceză ironiza ideea căderii de “pietre încinse din cer” ori zborul unor aparate mai grele decât aerul, ce n-ar fi fost “decât un vis” (ceea ce anterior cu milenii Garga anunţa din N Indiei iar în acelaşi an al afirmaţiei academice Franceze, Bănăţeanul Traian Vuia - născut în satul Surducu Mic 45,45 lat. N, 22,05 long. E / judeţul Timiş, fost bursier al Fundaţiei Aromânului Emanuil Gojdu 1802-1870, cu finanţare şi de la Gherga, familiile Vuia şi Gherga în Banat devenind şi înrudite - ajungând să breveteze în premieră mondială avionul tocmai în scepticul Paris, în 17 VIII 1903; la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, bogatele Ghergane din Banat făceau acte de caritate și prin Clubul Concordia iar bogaţii Ghergani donau prin Clubul Poganilor din Lugoj, academicianul A/Român Henri Coandă - inventatorul motorului cu reacţie în 1910 - afirmând că “de la Vuia, creatorul avionului, s-au introdus în vorbirea populară de pe acest pământ avion, aviaţie, aviator”). Bănăţeanul Traian Vuia a creat primul avion din lume, oficial înregistrat şi realizat de el: avion înseamnă aparat mai greu decât aerul, operaţional cu mijloacele proprii (adică nu aerostat ca balonul Francezului Etienne Montgolfier din 15 X 1783, planor ca al inginerului Britanic George Cayley din 25 IX 1852 sau fără tren de decolare şi aterizare ca al fraţilor Americani Wright din 17 XII 1903). Dr. Dumitru Dulcan a studiat fenomenul real al apariţiei aceleiaşi idei deodată la persoane diferite, care niciodată n-au avut vreun contact între ele - ca de pildă despre zbor ori despre alte diverse revelaţii, inclusiv istorice - şi a concluzionat că sursa cauzând aşa ceva aparţine “Celeilalte Lumi” (o “matrice” - de “dincolo” - cu rezonanțe / vibrații în unii oameni “aleși” ca receptori pe criterii cunoscute numai divin, aflate în afara cunoașterii umane).
Primul avion din lume

Este de remarcat că înălţarea şi zborul Magic ocupă un loc de cea mai mare însemnătate în credinţele populare şi tehnicile mistice ale Indiei: rişii - adică primii patriarhi de acolo, curieri / mesageri între Pământ şi Cer - îşi luau zborul spre ţinutul divin şi misterios din Nord (este vorba fireşte de un spaţiu ce aparţinea deopotrivă structurii unui Rai şi unui spaţiu interior, accesibil doar iniţiaţilor); se cuvine subliniată identitatea de expresie a acelor experienţe supraomeneşti cu simbolismul arhaic al ascensiunii şi zborului, atât de specifice şamanismului. Bhava Siddhanta” a fost o lungă lucrare de astronomie întocmită de Garga (manuscrise păstrate în localitatea Dospur din N Indiei).

Garga Hora, scris de Garga-carya, a fost şi primul text astrologic Indian - în care erau descrise existenţa celor 9 planete ale sistemului solar cu influenţele lor asupra oamenilor - precedându-l pe Parasara / Parăşara de la sfârşitul mileniului IV î.C. (acel GargaCarya, provenind din aceeaşi familie, a fost şi întemeietorul astrologiei, ocupaţie ce încearcă prezicerea destinului pe baza traiectoriilor corpurilor cereşti, spre deosebire de astronomie, ştiinţa care studiază Cosmosul); e de remarcat că nu toate planetele sistemului solar sunt vizibile cu ochiul liber, existenţa celor mai îndepărtate planete fiind întâi evidenţiate prin calcul astronomic. Astronomul Garga afirma: “Sistemul a fost creat de Brahma şi am primit această cunoaştere de la el; este folositor determinării erelor - Yuga / Yaga - şi e apreciat divin, fiind util în cei 3 timpi: trecut, prezent, viitor. Ceilalţi rişi au învăţat de la mine şi astfel a apărut tradiţia; de asemenea, discipolii şi-au creat propriile texte astrologice”. Sunt interesante 3 aspecte majore despre extraordinarele cunoştinţe astronomice ca acelea deţinute de Garga cu aşa de mult timp în urmă, care puteau fi ştiute:
·         doar acumulând observaţii îndelungate, de milenii
·         numai utilizând instrumente complexe şi calcule sofisticate (ale căror urme - din acea vreme - nu există)
·         prin transmitere de cineva care nu aparţinea acestei lumi (conform propriei afirmaţii a astronomului Gărga)
În 2011, astroloaga Română Alina Bârcă a explicat diferența de circa o lună dintre zodiacul sideral și cel tropical: “Pe lângă mișcarea de rotație în jurul axei sale și cea de revoluție (mișcarea în jurul Soarelui), Pământul are și o mișcare oscilantă, circulatorie a axei polilor. Această mișcare, extrem de lentă, descrie pe cer un cerc cunoscut sub denumirea de arc precesional. Acest arc are o deplasare de un grad la 72 de ani, prin urmare el realizând un cerc complet în 26000 de ani. El are o mișcare inversă și, astfel, traversează în sens invers semnele zodiacale, parcurgându-l pe fiecare dintre cele 12 în aproximativ 2150 ani. Astrologia este divizată în 2 sisteme, cel sideral (utilizat în special în astrologia orientală, inclusiv vedică / indiană) și cel tropical (utilizat în astrologia occidentală). Zodiacul tropical are ca punct de referință punctul vernal, punctul pe care se găsește Soarele la echinocțiul de primăvară (21 martie), primul grad al zodiei Berbecului când, din punct de vedere astronomic, începe un nou an solar. Sistemul tropical are în vedere relația dintre Pământ și Soare. Zodiacul sideral nu ține seama de precesiunea echinocțiilor, deoarece nu are ca sistem de referință relația dintre Pământ și Soare, ci aceea dintre Pământ și constelații. Cândva, punctul vernal se găsea la începutul constelației Berbecului și astfel cele 2 sisteme de astăzi coincideau însă, datorită deplasării arcului vernal, s-au distanțat unul de altul în timp ajungând ca, în acest moment, diferența de punct de reper dintre ele să dea naștere unei diferențe de 24 de grade în identificarea semnului zodiacal al unui moment sau al altuia. În zodiacul tropical, semnele zodiacale se mută ușor în fiecare an deoarece se stabilesc în raport cu punctul vernal și nu cu constelațiile de pe cer, a căror poziție rămâne aproape neschimbată deoarece stelele au o mișcare extrem de lentă în raport cu Pământul; în zodiacul sideral semnele ‘rămân pe loc’. O zodie are 30 de grade (360 de grade împărțite la 12 zodii = 30 de grade/zodie) și, având în vedere că zodiacul sideral este ‘în urmă’ cu 24 de grade, rezultă că în acest sistem aproape fiecare dintre noi aparținem, de fapt, zodiei anterioare. Aceasta este ‘marea descoperire’ care ‘răstoarnă astrologia’ - cu alte cuvinte niște occidentali neinițiați, ca să spunem așa, au descoperit ceva ce există și se folosește de milenii în astrologie, adică sistemul sideral. Când un astrolog occidental vorbește despre o zodie sau alta, se referă nu la constelații, ci la poziția Soarelui în raport cu punctul vernal (momentul echinocțiului de primăvară) și de aceea apare diferența de aproape o zodie (în sens invers) despre care se vorbește atât de mult. Ambele sisteme, și cel sideral și cel tropical, coexistă, au reguli stricte și sunt funcționale în aceeași măsură. Un Berbec occidental va fi aproape întotdeauna Pești oriental - nimic nou sub Soare! Însă sistemele de interpretare sunt sensibil diferite, metodele de asemenea, și de aceea nu este nici un motiv de panică sau de desconsiderare a astrologiei”. În 2014, autorul Român Costel Popescu a observat în Religia nemuririi” că la Dacii creștinați - în primele secole ale mileniului I - a apărut diferența de o lună în calendar: “Se pare că echinocțiul de primăvară era la Sf. Gheorghe, cel de toamnă la Sf. Dumitru, solstițiul de vară la Sf. Ilie iar cel de iarnă la Crăciun” (așa ceva însemna situarea Crăciunului în luna lui Hermes - numită luna lui Ianus de către Romani - ce a fost introdusă în calendar împreună cu cea mai scurtă lună din an abia după fondarea Romei); din asemenea perspectivă, se poate deduce că înaintea introducerii în calendar a celor 2 luni de iarnă - ianuarie și februarie - ceremonia păgână a Dragobetului / acum cu sărbătoarea în 24 II, pe atunci era înrădăcinată cu o lună anterior, ca derivată din cea a străvechiului Crăciun (marcat deci pentru celebrare și ulterior solstițiului de iarnă cu o lună, în fostul interval calendaristic al lui Hermes). Pe de altă parte, Dr. Iulia Brânză Mihăileanu în cartea “Credințe magice geto-dacice” din 2017 a observat - ca și Dr. Ion Ghinoiu, Dr. Aurora Pețan, ș.a. - că anterior cu o lună de Crăciun era Anul Nou Dacic, marcând începutul iernii (peste care s-a suprapus Sf. Andrei). De fapt, în spațiul stră-Român - din negura timpurilor - marea ceremonie a trecerii de la Anul Vechi la Anul Nou dura astronomic / “cosmic” între solstițiul de iarnă / 22 XII și Mărțișor / 1 III, prin arderea buștenilor / buturugilor de Crăciun: în perioada de iarnă, așa ceva - folosirea lemnelor grele - era evenimentul important al trecerii dintre Ani, căci în rest, vreme de aproape 10 luni, pentru întreținerea vetrei ajungeau crengile / lemnele ușoare (focul redus sau întreținerea jarului); Românii ortodocși din jurul României - care sunt încă pe calendarul vechi - au Moșul Nicolae odată cu ajunul Ignatului al celor din România / care urmează calendarul nou creștin și au preluat pentru acela unele dintre atributele generoase ale Moșului Crăciun. Vedicii îl aveau pe Zeul Focului Agni - de fapt Argi, ca ecou Gargi - iar în vatra Română la 20 XII e marcat și în prezent Ignatul, când se sacrifică porcul (furnizorul de grăsimi necesare trecerii iernii), atunci debutând focul mare în gospodărie, domolit abia primăvara, odată cu îmblânzirea vremii; e de știut că Vedicii timpurii aveau ca expresii ale existenței 5 elemente: pe lângă focul Argi / Agni, mai erau spațiul Akașa, apa Ap, aerul Vayu și Pământul Prithvi.
Focul Agni, parte majoră a ritualului Vedic al “trecerii”
Marele Zeu Brăhma - conform atestării explicite Vedice - l-a iniţiat în astronomie pe Gărga. “Alesul” divin a fost aşadar Gărga. Brahma a fost primul dintre cei 3 Zei ai Trimurtei - trinitatea hindusă - alături de Vişnu şi Şiva (în simbolismul Trimurti, cele 3 Zeităţi au fost unite într-o singură formă cu 3 feţe). Brahma a provenit din oul primordial şi a creat universul, fiind ordonatorul care a transformat nearticulatul în articulat; din împreunarea lui cu Zeiţa Sarasvati - Gayatri / Ghaggar - s-a născut Manu / “Legiuitorul” (care a dat naştere oamenilor), venerat şi Anatolian ca Men, patronul calendarului / lunar. Este de remarcat că “oul de aur” al mitologiei Vedice s-a regăsit în tradiţia “oului lumii” din străvechiul Egipt şi în oul suspendat deasupra “ombilicului” / buricului templului Grec (plasat în centrul clădirii, unde se aşeza sfeşnicul cu lumânarea, în jur cădelniţându-se) şi că Trikala - termenul Indian al celor 3 timpi - s-a regăsit Antic în N Greciei, la baza Meteorelor, ca zonă a Gherganilor; la Romani, oul era începutul fiecărui ospăţ. Cosmogonia orientală a explicat separarea Pământului de Cer prin spargerea oului (motivul serbării - primăvara, în EurAsia şi N Africii - cu ouă roşii a nunţii Gher-Ga, reproducând simbolic, în stil primordial, unitatea dintre Cer şi Pământ: la 1 martie, atunci când era Ziua Ei, apărea El - Anul Nou în locul Anului Vechi - cu care, după un festival de 3 săptămâni, avea nunta, în 21 martie / la echinocţiul de primăvară); timp de milenii, Gherganii au celebrat asta, în zonele din emisfera Nordică în care erau răspândiţi, specificurile locurilor, de-a lungul vremurilor, erodând acele tradiţii din Epoca Pietrei până la ce mai există azi (Mărţişoare pe Valea Dunării inferioare, dansuri colective în chipul horei în spirală sau circulare, ouă colorate de Paşti, etc).
Prin cea de-a patra scriptură din Vede”, şamanul / “rişi” Gargya a indicat calendarul lunar folosit la mijlocul mileniului III î.C. - pe timpul său - bazat pe poziţiile principalelor stele în fiecare noapte (Vedele sunt cele mai vechi scripturi, încă folosite, cuprinzând înţelepciune atemporală iar calendarul lunar a fost primul tip de calendar folosit în lume). Printre alţii, Dr. Savitha Balakrişna de la NASA / Agenţia Spaţială Americană în 1998 a observat ca de mare importanţă începutul listei întocmită de acel Gherghia / Gărgya cu “Krittika”, adică Pleiadele - asociate cu focul - în care e cuprins sistemul solar (spre deosebire de astrologi, care au situat Constelaţia Berbecului pe primul loc). Pleiadele - ştiute ca Gardienele Cerului - sunt un roi de stele foarte luminoase din Constelaţia Taurului; în emisfera Nordică a Pământului, răsăritul Pleiadelor la V primăvara şi apusul lor la E toamna au marcat - din timpuri străvechi - deschiderea, respectiv sfârşitul sezonului agricol ori al călătoriilor pe Mare: conform cercetătorului Andrew Robinson în “Istoria scrisului” din 1995, Pleiadele în cele mai vechi texte din India erau denumite “Aru-min” (“min” însemnând “astru” dar și “pește”). Alegerea Garga era logică, deoarece corespundea ciclurilor vremii, respectiv anotimpurilor: echinocţiul de primăvară anunţa în emisfera Nordică sosirea unui An Nou iar în perioada Vedică 21 martie era data considerată a începutului anului (şi în prezent, calendarul Indian începe primăvara, acolo oficial prima zi fiind 22 martie). Studierea precesiunii Pământului - adică a devierii graduale spre apus a elipsei, respectiv a drumului pe care pare să-l urmeze Soarele - a transformat lucrările astronomilor Garga în veritabile calendare, prin simulările computerizate acum putând fi datate foarte precis evenimentele din vechime.
Carul Mare pe Cerul Vedic

Este de menţionat şi contribuţia originală a bătrânului astronom Garga la onomastica Vedică, prin numirea diferită a unora dintre cei 7 patriarhi din Sistemul celor 7 Râuri de sub cele 7 stele ale Ursei Mari / Carului Mare; de asemenea, Garga a insistat pe provocarea acuităţii vizuale, căci doar pentru unii o a opta stea - a lui Vasişta, şeful celor 7 patriarhi, fiul lui Brahma - e vizibilă pe osia Carului Mare (de remarcat că subiectul celor 8 patriarhi a fost reluat de Biblie mult ulterior, prin cei dintre Adam şi Noe / conform calendarului Evreilor, Adam a fost creat în 7 X 3761 î.C). În desenul următor este înfăţişat astronomul Garga din N Indiei Vedice:

Astronomul Varaha Mihira din Ujjain 23,10 lat. N, 75,46 long. E în secolul VI (locul sacru unde la sfârşitul secolului XXXIII î.C. au învăţat sfinţii fraţi Balarama şi Krişna, reper pentru primul meridian în geografia hindusă), bazat pe lucrarea “Garga Jataka” a afirmat că numele celor 7 stele dominante din Carul Mare au fost date de către Viruddha Garga - adică bătrânul Garga - în perioada Vedică, corespunzător primilor 7 patriarhi / “rişi”; în “Brihat Samhita” el a scris că “ne-a rămas prin autoritatea bătrânului Garga că pe cerul Nordic stelele celor 7 rişi din Carul Mare se rotesc ca un colier în jurul Stelei Polare”, în aceeaşi carte el arătând şi că maestrul Garga a indicat arhitectura Vedică Vastu Sastra (fiind cea mai veche menţiune databilă istoric). Britanicul Meyer Stevenson 1860-1922 a scris că “descoperitorul longitudinii a fost vechiul astronom Garga, din Gagraun 24,37 lat. N, 76,11 long. E (unde a trăit şi Krişna)”. Meridianul lui Garga a fost reperul principal pentru Egipteni de la sfârşitul mileniului IV î.C., de când au început dinastiile faraonilor. Sistemul de orientare spaţială despre care Garga a lăsat şi un document cu acel titlu, plasând optim atât construcţiile, cât şi oamenii, ulterior Chinezii preluându-l ca “Feng Şui” (însemnând “vânt şi apă” / singurele elemente naturale ce transportă energia):

În perioada Vedică numai o stea a fost menţionată de pe cerul emisferei Sudice: Canopus, cea mai vizibilă după Sirius - cea mai strălucitoare de pe cer - prima indicaţie despre ea fiind dată de către vechiul astronom Garga (e de ştiut că sub-continentul Indiei este integral situat în emisfera Nordică, aceea însemnând cunoaşterea de către Garga a cerului emisferei Sudice a globului). În ierarhia corpurilor cereşti, Soarele a fost considerat de Garga drept cel mai important, apoi fiind Selena / Luna. Este de remarcat că acum majoritatea calendarelor Asiatice sunt lunisolare (pun de acord mişcările lunii cu anotimpurile). Capacitatea globală şi în premieră mondială de conceptualizare la scară a diverselor aspecte naturale - inclusiv întocmirea hărţilor - a fost atribuită lui Garga şi de către învăţatul Bengalez Ballalasena din secolul XII, prin lucrarea sa “Adbhut Sagara”. Astronomic se ştie că rotaţia ca de uriaş titirez lent a axei Pământului determină orientarea sa către diverse constelaţii, pentru Anul Mare (al precesiei echinocţiilor) fiind parcurs în peste 7 decenii câte un grad din bolta cerului, împărţire din care prin astrologie - ţinând cont şi de corpurile cereşti ale sistemului solar - au rezultat zodiacul şi horoscopul, cu legături în numerologie şi în conectarea omului cu natura: poate părea suprinzător că omul respiră într-o zi de tot atâtea ori câţi ani umani durează un An Mare, număr de altfel egal cu cel al zilelor necesare parcurgerii unui grad din firmament. Este de știut că termenul Sanscrit pentru “horoscop” e “hora”, în vechea Greacă “horo-scop” însemnând “observarea timpului”; horoscopul e previziunea astrologică realizată în urma analizei astrogramei, fiind diferit la apus de Babilon față de răsărit, interpretarea astrologică bazându-se de fapt pe mai multe zodiace. Este stranie cercetarea “Noi, Aryanii-Daci” din 2016 a Bănățeanului Dinu Linta - stabilit în Olanda - care în partea 7 a afirmat: “Ciclul etern al universului se repetă la fiecare 26 de milenii, noi acum fiind în era ‘Kali Yuga’ - începută în 3102 î.C. - cea mai întunecată perioadă a omenirii (cea mai înapoiată și mai violentă). Pelasgii de pretutindeni știau să calculeze exact nu numai cursul astrelor dar și perioadele ciclului de 26 milenii; există puzderie de dovezi despre capacitatea lor de calcul a tot ce exista dar și capacitatea lor științifică de a prezice viitorul, bazat pe acele calcule: acele calcule - dar la scară mai mică în timp - sunt expuse și în cartea ‘Zodiacul Chinezesc’ scrisă de Virgil Ionescu, publicată în România (știm deja - chiar și de la chinezi - că ce numim azi ‘chinezesc’ referitor la științe antice era de fapt arian / dacic, chinezii recunoscând că știința și civilizația lor le-a fost dată de ‘zeii soarelui’ care au construit și multe zigurate = piramide acolo / în China și a căror mumii erau din zona tochariană). Știm că svastica, semnul vieții eterne cunoscut apoi ca ‘Yin’ și ‘Yang’, medicina, muzica, etc. au fost create de ariani / daci prima dată; tot ei au creat zodiacul (bazat și pe știința caracterelor oamenilor) și l-au început arienii, berbecul fiind prima zodie. Egiptenii care știau  prezică viitorul se rugau la ‘salvatorul’ lumii - ‘Mesia’ - care se credea că apărea întotdeauna în cele mai vitrege perioade, când lumea avea mai mare nevoie de susținere / ajutor. Conform multor cercetători în domeniul ăsta și din multiple indicii antice, respectivul ‘salvator’ era (în știința vedică / indiană) același om reîncarnat în diferite momente istorice, în timpul erei ‘Kali Yuga’ născându-se cel puțin de 2 ori pe secol; în credința egipteană însă el era perpetuu / ‘nemuritor’, fără reîncarnări repetate. Este documentat că el se naște întotdeauna în zodia racului, care e între 22 iunie și 22 iulie; neputând însă să folosim luna iulie - a șaptea - căci ieșim din grupul lui 26 (adică 2 și 6), neputând să folosim nici ziua 2 și nici ziua 6 din neapărat luna iunie, căci nu-s în zodia racului, cercetătorii susțin că s-a născut în 26 iunie 1926, precum și în 26 iunie 1962. Următorul (același personaj, după credința indiană ‘reîncarnat’ din nou) se va naște întotdeauna în aceeași zi și aceeași lună, trebuind menținută atât zodia racului, cât și numerele 2, 6, 26 și 62, nașterea fiind deci în anul 26 și în anul 62 al fiecărui secol, până când se va sfârși era ‘Kali Yuga’ (mileniul viitor). Acest ‘salvator’ al lumii are sarcina  salveze civilizația și omenirea prin a perpetua cunoașterea și a nu lăsa să se uite istoria arienilor și istoria lumii, pentru ca generațiile viitoare să le aibă și ele. Având în vedere că vorbind de străvechea știință și civilizație, vorbim de fapt despre civilizația pelasgă / ariană, acest ‘salvator’ ar trebui  fie preocupat de istoria dacică la ora asta; sigur acum e activ cel născut în 26 iunie 1962 (zodia rac). Fiindcă acest personaj e presupus de rasă ‘pură’, trebuie  aibă neapărat grupa de sânge a ‘zeilor’: ‘O’. Multiple aspecte au exclus ideea unui singur om, cel puțin din cauză că perioada când omenirea are nevoie de salvare e îndelungată - de milenii - și nimeni nu trăiește așa mult; deci trebuie să fie un șir întreg de ei, pe toată perioada ‘Kali Yuga’. Este inutil  ne preocupăm cu găsitul respectivilor, căci conform științei străvechi și prezicerilor, nimeni nu poate influența nici în bine, nici în rău munca acestor salvatori care apar cu regularitate, ei făcându-și munca oricum, indiferent de condiții”. Data de 26 iunie 1962 din calendarul vechi corespunde datei de 9 iulie 1962 din calendarul nou, cel actual (zodia racului păstrându-se): a fost tocmai ziua nașterii autorului Originea Gherga”; așa ceva pare chiar tulburător dar grupa sanguină A” - moștenită de la mamă - nu confirmă necesara grupă sanguină O” a profeției (aceea având-o tatăl autorului, născut însă nu în 1926, ci la 6 ani după). Este interesant că zodia racului - animal acvatic - în astrologia Vedică avea semnul numit Karka și se afla sub patronajul Lunii iar pentru aceeași zodie, vechii Greci utilizau numele de Karkinos Καρκίνος (în a doua sa muncă, eroul Hercule l-a învins pe uriașul rac Carcinos care era împreună cu Hydra pe care a înfruntat-o în Balcani).
Zodiacul din Dendera debuta cu racul roșu = Karka / Karkinos
La intrarea Templului din Dendera / Egipt, pe tavan a fost sculptată în piatră roata zodiacului, cu racul în poziția centrală, la originea spiralei existenței (numele lui - Karka la vechii Indieni ori Karkinos la vechii Greci - era divin): acolo e cea mai bună reprezentare zodiacală din Vechea Lume, fiecare zodie având energia sa specifică ce era luată în considerare cu seriozitate în Lumea Veche; văzând cele 12 zodii - oricare corespunzând la mai mult de 2 milenii - s-a putut estima cronologia înfățișată, racul fiind anterior berbecului cu care în mod convențional începe zodiacul, căci racul a fost la facerea lumii, nu la începutul ulteriorului zodiac (racul a fost ființă primordială - datat, de către matematicianul Alsacian Rene Schwaller 1887-1961, în urmă cu 10 milenii, adică în vremea Atlantă, la topirea ultimei glaciațiuni, când datorită intensificării activității solare în Asia Centrală a fost mutația genetică Gherga - forța sa în mod simbolic fiind ca șira spinării existenței, cu regăsire la Zeul Osiris prin Dged” / Djet”). În vechea Indie, instituţia pentru astronomie condusă de Garga funcţiona ca o academie - denumită din mare vechime drept Kula - unde observatorii cerului erau instruiţi / specializaţi.

Observator astronomic Medieval în Jaipur, India