 |
Zeul Bes, protectorul Ciprului
|
Denumirea cuprului vine de la Insula Kypros / Cipru, aşa cum denumirea cretei vine de la Insula Krîti / Creta. Protectorul Insulei Cipru a fost Zeul Familiei / Gospodăriei Bes (vechii Greci îl aveau oarecum similar ca Zeul Bes pe Zeus / Deus, considerat Zeul Familiei); se poate remarca printre credincioșii Traci - din N Peninsulei Balcanice - că unii viguroși (foarte religioși) au fost denumiți Besi: aceia erau răspândiți până în Canaan / țărmul continental Asiatic din răsăritul Insulelor Creta / Krîti și Cipru iar la sfârșitul Antichității s-au creștinat. Zeul Bes a fost portretizat purtând pene pe cap, la fel fiind și pirații Gherga / “Oamenii Mării” (în Europa, de la războinicii Bănățeni Medievali s-a răspândit termenul de “husari”, provenit din “corsari” / “gursari”, după cum a studiat și Dr. Philip Gove 1902-1972 iar comandantul husarilor Maghiari Nagy Kalman a identificat titlul și în Uigura Hunilor, toți acei luptători afișându-și mândri penele, care cu cât erau mai numeroase indicau că rangurile purtătorilor erau mai mari). Tracii Besi - urmași ai credincioșilor Zeului Poseidon - gospodăreau o puternică flotă, activă dinaintea existenței Grecilor îndeosebi între Insula SamoTracia și Strâmtoarea Bosfor / “Bos-for”; se poate observa că radicalul “P*s” / “P*ș” - întâlnit la Poseidon / “Pos-Eidon”, păsări / “păs-ări”, ș.a. dar și la pești / “peș-ti”, peșteri / “peș-teri”, etc. - echivala radicalul “B*s” (prin larg răspândita sinonimie consonantică “P”/“B”). În vechime, Bes era știut - și notat consonantic - ca Zeul “PNT”: așa ceva poate însemna Zeul Pontului - adică al Mării Negre / Bazinului Pontic - zona de bază a Tracilor Besi întinzându-se între Marea Mediterană / Egee, Marea Albă / Marmara și Marea Neagră / Pont (pe partea Balcanică a Dardanelelor, căci pe partea Anatolică a Dardanelelor erau Troianii). În Egipt, Zeul Bes era reprezentat hidos - de fapt, purta o mască având limba scoasă - pentru a speria duhurile rele iar statuetele sale flancau intrările (fiind prototipul ulteriorilor pitici de grădină): era muzical - folosind tobe și clopoței - era războinic / luptător (animalul favorit fiind felina) și propaga fertilitate; nu a fost nicicând venerat în Temple, mereu având capul acoperit cu un coif penat. Un ritual al Tracilor Besi - păstrat în Bulgaria până azi de mascații Kukeri - a inspirat în Evul Mediu Carnavalul Venețian (care așa își are proveniența): în preajma Anului Nou, mascații merg prin localitate din poartă în poartă cântând și zornăindu-și clopoțeii, cu scopul de a alunga duhurile rele și de a aduce fertilitatea în Noul An. Pentru asemenea ceremonii nici nu aveau nevoie de Temple; echivalentul Românesc la Kukeri e “Jocul cu Capra” (până în Epoca Modernă, Anul Nou a fost la 1 Martie). Corespunzător E Europenilor Kukeri, în V Asiei - din Canaan până în Anatolia - de Anul Nou pastoral (începând de SânGiorz = Sf. Gheorghe, în luna următoare celebrării Anului Nou de către Români, respectiv în Balcani) se ardeau jertfe pentru Zeul suprem, numite de mozaici קָרְבַּן עוֹלָה “Korban Olah” iar de musulmani “Kurban Bairam” = Sărbătoarea Sacrificiului”, organizată în luna 12 a calendarului islamic, având semnificația de Crăciun islamic (în secolul XVI, sclavul la otomani Bartholomaeus Gourgieuiz a descris maniera de sacrificare Turcă la fel ca la Armeni ori “Gretani” / Grecii Cretei, prin împărțirea cărnii în 3 părți egale: una păstrată în familie, una oferită vecinilor și una nevoiașilor; atunci trebuie să se facă pelerinaj la cel mai Sfânt loc, în acea perioadă organizându-se “hagialâcul”, respectiv călătoriile creștinilor în Palestina / la Ierusalim și ale musulmanilor în Arabia / la Mecca, unde fiecare credincios ar fi dator să ajungă măcar o dată în viață).
Arcaşul Teucer / Teucru, fratele vitreg al asediatorului Ajax al Troiei, a luat din cetatea cucerită Ghergani / Gherghiţi ca prizonieri, cu ei întemeind după 7 ani de la Războiul Troian pe coasta răsăriteană cetatea Salamis / Salamina, prima capitală a Ciprului - acum în partea Turcă a Insulei - până atunci zona fiind controlată de Hitiţi; în secolul II - în timpul împăratului Roman Marcu Traian - răsculaţii Evrei din Cipru au distrus vechea capitală Salamina, Romanii apoi exterminând întreaga populaţie Evreiască din Insulă iar localitatea (refăcută parţial) a fost distrusă din nou, de musulmani, în secolul VII. Acelaşi Gheugher / Teuker - Ghergan după mamă - la bătrâneţe a plecat în Peninsula Iberică, unde a murit. Amintirea sa a rămas şi prinţesei Feniciene Dido - întemeietoarea Cartaginei în secolul IX î.C. - când a primit cu drag în ospeţie refugiaţi Troiani, după cum a apărut în cartea întâi din “Eneida” scrisă de poetul Roman Vergiliu:
“Ţin pe Teucrus aminte şi-acum: venise la Sidon,
Bietul din ţară gonit, cerând ajutorul lui Bellus,
Ca să-şi găsească regatul altinderi. Şi-n Cipru intrat-a
Bellus, prădându-l de avere şi-n jugul supunerii dându-l.
Eu vă cunosc şi poporul Troianic şi soarta
Troiei, şi numele tău şi pe regii Pelasgici de-acolo
Însuşi Teucrus, al vostru duşman, lăuda pe Teucrii,
Fală făcându-şi că este născut din Troianica viţă”.
Pentru întemeietoarea Cartaginei, Troianii erau bineveniţi - ca şi cei din Qart = Tyr, după cum a notat poetul Roman - căci atât Regatul Troiei, cât şi Regatul Feniciei, au fost puteri maritime înrudite (cea Feniciană - Finică / Punică - fiind succesoarea celei Troiane).
 |
| Salamis |
Ultimul rege din Dinastia Troiană cârmuitoare a Ciprului, până la ocuparea Insulei de către Perşi la începutul secolului V î.C., a fost Gorgos, ocupanţii aducând Fenicieni la putere, la sfârşitul acelui secol regele Ev-agora / Evagoras - cu sprijinul rudelor sale, spionii Gherghini - reuşind totuşi să revină din partea Dinastiei Troiane. În oraşul Soli din Cipru (numit aşa după numele lui Solon / cel care l-a conceput) în secolul IV î.C. nobilii Ghergani erau ştiuţi drept Gherghini / Gergini. Cronicarul local Clearchus care i-a menţionat, discipol al lui Aristotel, a scris şi despre nunta în actualul teritoriu Uzbec al Makedonului Alexandru “cel Mare” cu prinţesa Dahă Roxana (cuvânt Persan semnificând “Strălucitoarea”), dedicându-le lucrarea “Gergithios” - despre arta măgulirii - fiind inspirat de către curteanul Gergithius al împăratului Makedon Alexandru “cel Mare”, care-l însoţea peste tot, fiind împreună cu împăratul ca admirator şi prieten / afirmând că doar cei foarte inteligenţi pot aprecia meritele altora: flatarea era un obicei Cipriot şi implica o excelentă oratorie - aducând practicianului un venit consistent pe de o parte şi crescând stima de sine a cârmuitorului pe de altă parte; Alexandru “cel Mare” a fost stăpânul celui mai întins Imperiu vreodată de până atunci, avându-l pe generalul Gergithius / Gherga lângă el în exercitarea puterii (prezent în subtilităţile cârmuirii şi cunoscător al detaliilor, inclusiv de culise). Unii invidioşi - observând megalomania datorată alcoolului din ultimii ani de viaţă ai împăratului, ce consuma mai ales vin cu “Pocalul lui Hercule” - considerau postul propagandistului care oficial aducea laudă Curţii Imperiale ca nedemn, parazitar şi linguşitor, însă rezultatele activităţii lui Gergithius împreună cu împăratul Alexandru “cel Mare” de-a lungul timpului au rămas incontestabile (şi în Tradiţia din N Indiei - după cum a fost consemnată în secolul XIX de coloniştii Britanici - Gergithius / Gherga a rămas cunoscut în armata imperială a lui Alexandru Macedon cu funcţia de general).
În “Revizuirea istoriei religiilor” din 1880, Francezul Jean Reville a notat: “Fără dubiu, Gherghina era numele unui neam regal întâlnit în Cipru, cu care Teucer a fondat Salamina, ce pe coasta opusă - din Kilikia / Cilicia - a fost şi în aşezarea Olbia, unde alternativ a dat prinţi şi preoţi. Ei erau apropiaţi de Gherghinii / Ghirgasienii plasaţi de Biblie în Siria, Ghirgaşii aliaţi cu Kheta / Hattusili contra lui Ramses II şi Gherghiţii care au dominat anumite părţi din coasta Asiei Mici / Anatoliei, numele lor fiind conservat în Milet, Cume / Kyme dar şi în oraşul Gherghis. Gherghiţii Teucriani pot fi consideraţi ca una dintre ramurile Indo-Europenilor, ce au format Traco-Frigienii, descendenţi în paralel din Asia şi Grecia. Cu toate acestea, oare Lelegii de pe Masivul Ida sau din Milet au fost aceiaşi cu Gherghiţii Teucriani din Troia, Salamina sau Olbia? Chestiunea e complexă iar ştiinţa încă nu e pregătită să răspundă”. Principalul centru de influenţă Fenician pe Insulă a fost Larnaca (34,55 lat. N, 33,38 long. E, în actuala parte Cipriotă Greacă), sub protecţia zidurilor Ciclopice ridicate la sfârşitul secolului XIII î.C. de Ghergani, când au fost duşi acolo din Troia / pe atunci localitatea se numea Kition. Este de ştiut că ulterior - în timpul Imperiului Bizantin - Salaminei Ciprului i s-a spus Constanţa / semnificând “Statornica”. La începuturile bizantine, Gherghinii din Cipru au fost foarte activi, de pildă în secolul VII remarcându-se geograful Georgios care a realizat în 610, după un lucru de peste un deceniu, o descriere amănunţită a Romaniei, adică a Imperiului Bizantin iar în 679-686 Gheorghe, venit din Cipru, a fost patriarhul Constantinopolului (deşi a cochetat cu monotelismul, a prezidat Sinodul din 680, care a condamnat monotelismul, reafirmând Crezul primului Sinod - de la Niceea - şi a condamnat ca eretici pe cei susţinând altceva, fiind anatemizat / afurisit în 754 de iconoclastul împărat bizantin Constantin V). Trebuie ştiut că în 1283-1289 “primul dintre egali”, patriarhul Constantinopolului, şi-a luat numele de Grigore (era din Cipru, nobil născut George în Lapethos 35,20 lat. N, 33,10 long. E în 1241, din vechea familie Gherghină cârmuitoare a Insulei, mare iubitor de cărţi, după plecarea lui de acolo prima staţionare a sa fiind în 1258 la Acra 32,55 lat. N, 35,04 long. E, ce pe atunci era capitala Cavalerilor Ospitalieri); a fost cel mai strălucit ucenic al lui Gheorghios “Acropolitul” 1217-1282 şi patronând în Tracia la Constantinopol Sinodul de la Palatul Blachernae din 1285, a clarificat învăţătura despre sorgintea Duhului Sfânt (a murit în 1290, retras la Mănăstirea Crisei). Cipru şi-a obţinut independenţa de stat în 1960, în 1974 rezultând o formaţiune statală în partea de N a Insulei prin invadarea de către Turci, situaţie de divizare existentă în prezent.
