Conform nomenclatorului geneticienilor, marile mutaţii ale ramurii Gherga - cronologic şi geografic - au survenit astfel (datările precedente ultimei mutaţii - adică 9 şi 89 - sunt estimate în plafoanele temporale cele mai recente, având amplitudine multimilenară, marja la mutația 168 de exemplu fiind apreciată și de 20 milenii, astfel încât există inclusiv opinia vechimii sale de 70 milenii, relativ curând după manifestările Hoba-Toba):
· 168 pentru grupul din Etiopia, în urmă cu circa 50 de milenii
· 89 pentru grupul din Orientul Mijlociu, în urmă cu circa 45 de milenii
· 9 pentru grupul din Iran, în urmă cu circa 40 de milenii
Bărbații Gherga - aparținând grupului genetic “N” - au fost mai apropiați structural de străvechii Europeni “I” decât de mai numeroșii “R” (care în prezent formează majoritatea Europenilor): totuși - din perspectivă temporală - bărbații Gherga sunt cei mai noi Europeni, datorită ultimei mutații genetice majoră (intervenită acum 10 milenii, în Asia Centrală); academicianul Italian Cavalli Sforza a afirmat în 2000 că Europenii în general sunt o treime Africani și două treimi Asiatici. Situația la începerea topirii calotei polare Nordice - de la începutul mileniului XI î.C - era așa cum se poate vedea în schița următoare:
În 2011, savantul Rus Anatole Klyosov - președintele “Academiei de genealogie genetică” - a prezentat formarea și expansiunea bărbaților genetic “N” astfel:
Într-adevăr, în EurAsia ramura masculină Homo Sapiens “N” s-a desprins la sfârșitul glaciațiunii iar la frontiera Siberiei cu Europa - adică pe hotarul Uralic - s-a produs despărțirea principală a filonului major, spre Sudul agricol și spre Nordul pastoral (repetând anterioarele bifurcări, începând cu ale luntrașilor-culegători și luntrașilor-vânători sau cea din care au rezultat limbile Indo-Europene / Kurgane, respectiv cele ne Indo-Europene / Ugro-Finice). În 2013, geneticienii Chinezi conduşi de Dr. Hong Shi de la “Institutul Zoologic” din Kunming 25,04 lat. N, 102,41 long. E (SV Țării, lângă India) au studiat evidenţele migrării paleolitice a grupului uman “N“ către N: “Am efectuat mii de analize genetice şi cea mai mare diversitate a ancestralelor subgrupuri genetice ‘N’ le-am identificat în Sudul Asiei. Propunem cea mai timpurie migrare spre Nord - pornind din Sudul Chinei - în urmă cu circa 21 de milenii (adică în mileniul XIX î.C.), atingând Siberia în urmă cu circa 13 milenii (adică în mileniul XI î.C.) şi mutarea spre Vest, către Europa, în urmă cu circa 9 milenii (adică în mileniul VII î.C.); cei având mutaţia 231 - strămoaşa grupului genetic ‘N’ - sunt doar 6% din populaţia Est Asiatică, însă prezintă cea mai mare răspândire geografică. Diversitatea ‘N* 231 / LLY22G’ este mai mare în S Asiei decât în N Asiei şi am realizat astfel harta migrării paleolitice”:
 |
| Migrarea bărbaților “N” între Estul Asiei și Estul Europei |
Ultima mutaţie la Gherga a fost 232 / “LLY22G” (“N1*”) pentru grupul din S Siberiei, în mileniul VIII î.C. / dominantă acum printre bărbații Finlandei = Suomi. Schiţa următoare a fost publicată în 2013 de către geneticienii Chinezi Chun Chao şi Hui Li (cu centrul de difuzie din N Mongoliei al mutației 231, Gherga având mutația 232, întâmplată în nodul Pamirului):
În 2014, cercetătorul Asko Vuorinen din Finlanda a scris: “Cel mai mare grup genetic uman din Finlanda e ‘N-M232’, căruia îi aparțin 60% din bărbații Țării; rădăcinile au fost printre cei care au trăit în apropierea Munților Ural în urmă cu 10-6 milenii”. Având mutația respectivă (“N-M232”), bărbații Gherga din România sunt clar parte a acelui profil; în urmă cu 10 milenii, când intensificarea radiației solare a determinat sfârșitul ultimei glaciațiuni în Emisfera Nordică dar și începerea aridizării Stepei zisă “Șamo” brăzdată de Râuri cu lunci puternic împădurite ce a devenit Gobi - cel mai mare deșert din lume după Sahara - prin încetarea aportului umed Sudic (dinspre Oceanul Indian, ce s-a calmat și nu a mai trecut de Himalaia / barajul format de cei mai înalți Munți de pe glob), a fost contextul ce a dus la părăsirea zonei respective de către străvechii Gherga, după cum a studiat în 2014 grupul bărbătesc “N” și cercetătorul Igor Rojanski / Rozhansky de la “Academia de genealogie genetică”: strămoșul direct Gherga a fost printre cei ajunși de acolo - din Șamo / Gobi - în Pamir, la sfârșitul glaciațiunii (iar din Pamir apoi - relativ curând - urmașii au înaintat mai departe spre Vest, în zona umedă Atlantă, zisă “Eden”, cu resursele cele mai abundente de hrană din Lumea Veche a acelor vremuri îndepărtate).
În 2015, colectivul de geneticieni coordonaţi de Kang Hu şi Shi Yan de la Universitatea Chineză din Tibet a publicat studiul asupra bifurcării / dihotomiei existente în grupul genetic uman masculin “N” (al lui Gherga): “Mutaţia 231 în cromozomul uman se regăseşte din E Asiei până în N Europei, fiind una dintre cele mai frecvente la populaţiile Altaice şi Uralice (în China, dezvoltarea sa a pornit de la sfârşitul paleoliticului). Filogenia ne permite cercetarea populaţiilor umane despre care nu sunt urme scrise în izvoarele istorice. O cheie spre înţelegerea populaţiilor timpurii Sino-Tibetane, Altaice şi Uralice poate fi mutaţia 231 din Asia; foarte frecvent, grupul genetic ‘N’ apare în culturile neolitice de-a lungul Marelui Zid Chinezesc: probabil că a fost şi o componentă majoră în populaţiile nomade Uigure / Turce din Marea Stepă a EurAsiei (cele mai mari proporţii sunt la Yakuţi şi Baltici / Finici). În Tibet, circa o treime din locuitorii Yi şi Lhoba de pe înaltul Platou Tibetan aparţin grupului patern ‘N’. Din sutele de probe examinate, definim împărţirea ‘N1’ în Nord / spre Mongolia - incluzând Tunguşii, Tuva, ş.a. până la Balticii Europeni - şi ‘N2’ în Sud / spre Tibet, Birmania, etc.: Chinezii Han sunt împărţiţi astfel între cele 2 ramuri genetice ‘N’. ‘LLY22G’ a existat dinaintea separării ‘N’ în ‘N1’ şi ‘N2’: afirmăm că mutaţia ‘LLY22G’ e echivalentă cu mutaţia 231 (o recurenţă, conform teoriei conversiei genetice)”. De altfel, din 20 XI 2014 “Societatea Internațională de Genealogie Genetică” a renunțat la uzul nomenclaturii “LLY22G”, înlocuind-o cu codarea (temporară) “CTS11499/L735/M2291”; cel mai recent profil genetic bărbatesc Gherga a apărut la momentul disocierii 231/232, în nodul Pamirian.
În 2017, o echipă interdisciplinară de la “Institutul Max Planck” din Germania, printre care arheologul Patrick Roberts, Chris Hunt de la Universitatea din Liverpool / Anglia, Damian Evans de la “Școala Franceză a Orientului Îndepărtat” / Extremului Orient din Paris, ș.a., au afirmat că “încă din urmă cu 45 de milenii în SE Asiei oamenii au început să ardă pădurile tropicale pentru a-și stabili așezările sezoniere, în acele poiene cultivând unele plante, crescând găini, etc. (limita dintre viața nomadă și cea sedentară pe atunci și pe acolo fiind flexibilă); în urmă cu 20 milenii de exemplu în ecuatoriala Mlaștină Kuk din Melanezia erau exploatări bananiere: la tropicul Asiatic oamenii practicau agricol monocultura, pastoralismul dar și urbanismul din timpuri străvechi - ale ultimei glaciațiuni din paleolitic - ceea ce în final a însemnat evitarea destinului Neandertal de către Homo Sapiens”.
 |
| Prezențe Gherga după ultima mutație genetică bărbătească |
Marile mutaţii genetice Gherga, în ordinea lor din preistorie, au fost numerotate convenţional, 168 (de la rădăcină la grupul “F” - prezent azi mai ales în Caucaz / Georgia, Armenia şi Asia Centrală / Iran, Uzbeki-stan şi Kazah-stan), 89 (de la grupul “F” la grupul “K” - prezent azi mai ales în Orient / Indonezia şi China) şi 9 (de la grupul “K” la grupa “NO”), în Europa apărând prin mutaţia 231 sub codul “LLY22G” din grupul “N” - cu violet pe harta inclusă:
 |
| Cu violet răspândirea genelor Gherga în Europa |
Grupurile “N” şi “O” sunt înfrăţite (“O” fiind răspândit în Orientul Îndepărtat / Extremul Orient în urma mutaţiei 175, “N” fiind şi la Est de Munţii Altai): bărbații Gherga aparțin grupului genetic “N” iar de pildă bărbații Chinei aparțin - în majoritate - grupului genetic “O” (China - cea mai populată Țară din lume - are mai mulți oameni decât, de exemplu, toată Țările Europene la un loc).
Proiectul Genografic a descris pe scurt istoria genetică Gherga astfel: “Grupul ancestral ‘NO’ e foarte rar în populaţia actuală; se găseşte mai ales în Nordul Chinei. Marcajul Siberian 231 a apărut în ultimele 10 milenii. În prezent, sunt zeci de milioane de Homo Sapiens - unii vânători, pescari, alţii agricultori, etc. - care vorbesc îndeosebi limbi Urale. Unul dintre bărbaţii unui grup al clanului care a călătorit spre Nord prin nodul Pamirului a lansat marcajul 231 ce defineşte ascendenţa haplogrupului ‘N’. Probabil că în ultimii 10 mii de ani s-a născut în Siberia. În prezent, se poate urmări eficient migraţia descendenţilor săi în ultimele milenii ca oameni vorbind limbi Urale. Acest neam s-a dispersat de-a lungul generaţiilor iar acum se găseşte mai ales în Sudul Scandinav, precum şi în Nord-Estul EurAsiatic. Culturile vorbitorilor de limbi Urale sunt extrem de diverse. Cei mai mulţi vorbitori de limbi Urale din Nordul Europei au fost agricultori. Maghiarii, în istoria lor timpurie, au fost călăreţi nomazi ai stepei. Mulţi Ruşi din extremul Nordic sunt, de asemenea, membri ai haplogrupului ‘N’. Saami - poporul indigen din Nordul Rusiei, Finlandei, Suediei şi Norvegiei - se sprijină în mod tradiţional pe vânătoare şi pescuit, circulaţia lor fiind dictată de efectivele de reni. În prezent, s-ar putea să fi rămas maxim 85 mii de Saami. Micile comunităţi indigene, ca ale lor, au fost forţate, prin reducerea habitatului (ca de exemplu datorită mineritului, silviculturii, etc.) şi de căutarea slujbelor, să se alăture masei lumii globalizate de azi. Proiecte precum Proiectul Genografic poate ar fi ultima şansă de a captura date ce să dezvăluie o parte din primele noastre modele de migraţie. Aici traseul dvs. genetic - aşa cum îl ştim acum - se încheie; cu toate acestea, asiguraţi-vă că veţi reveni: pe măsură ce date suplimentare sunt colectate şi analizate, se vor afla mai multe despre locul dvs. în istoria bărbaţilor şi femeilor care au populat la început Pământul. Vom actualiza aceste poveşti de-a lungul vieţii proiectului”.
 |
| Bărbații genetic “O” |
Grupul genetic uman “N” are ramurile “N*”, “N1”, “N2” şi “N3” iar Gherga e “N1*” / coloana din stânga a imaginii următoare indică mileniile, conform “Jurnalului European de genetică umană”:
 |
Linia
genetică Gherga
|
Paragrupul * este totdeauna distinct în grupul genetic - pentru grupul “N” fiind rar - iar mutaţia respectivă i-a întărit masa musculară dar l-a făcut sensibil la schizofrenie. În 2016, colectivul coordonat de David Poznik și Carlos Bustamante de la Universitatea Americană Stanford a observat mutațiile genetice 2308 și 2313 conectate de Vest Siberianul “Ust-Ișim”, respectiv de Vest Românescul “Oase1” iar în 2017, Toomas Kivisild de la Universitatea Cambridge / Marea Britanie și BioCentrul Estonian din Tartu a indicat desprinderea grupului masculin “N” după acelea:
Există opinii că grupa “NO” a premers grupurile “N” şi “O” prin mutaţia 214 din urmă cu 42 de milenii - conform Dr. Michael St. Clair în 2018 - iar prin mutaţia 231 în urmă cu 21 de milenii, petrecută în Sudul Asiei, s-a desprins grupul genetic “N”, din a cărui subgrupă “N*”, individualizată în Sudul Siberiei în urmă cu 13 milenii, făcând parte Gherga:
Ulterior (începând din urmă cu 10 milenii, prin mutaţia “LLY22G” petrecută în coridorul Altai-Pamir), “N1*-LLY22G” s-a desprins genetic ca tipic Gherga şi curând a ajuns în Estul Europei. În 2007, Universitatea Chineză Shanghai a redefinit grupul “N” considerând mutaţia 231 valabilă până la “N*” iar “LLY22G” ca ducând la împărţirea în “N1*-LLY22G”, “N1a-M128”, “N1b-P43” şi “N1c-Tat”, Gherga aparţinând ramurii “N1*-LLY22G” / mutația 232. Este de observat că mutaţia genetică a afectat un singur bărbat Gherga - fraţii săi Gherga nefiind afectaţi la fel - ceea ce în timp a dus la ramurile genetice respective de tip “N”, prin multiplicarea transmisă de urmaşii Gherga.
Dr. Michael St. Clair a prezentat în 2012 cele mai importante grupuri bărbătești din preistoria Europei, definitorie fiind marea mutație 89 (la recenții bărbații genetici “N”, mutația 46 se regăsește printre cei de origine Asiatică iar mutația 178 a fost decisă ca aceea ce a mutat o parte dintre bărbații definiți inițial “N3” ca “N1” în final); poziția “LLY22G” - succesoarea mutației 231 - este în prezent catalogată (doar provizoriu în nomenclatorul genetic, nu definitiv, căci s-ar putea distinge drept linie specială / distinctă în genetica umană) ca M232: e cea a bărbaților Gherga (îndeosebi geneticienii Chinezi susțin definirea “LLY22G” / Gherga în afara “N”, poate ca “X” ori chiar altceva / rămâne de decis științific - și oficial - cândva). Laboratorul genetic European “Living DNA” a încadrat în nomenclatura oficială din 2020 tipul bărbătesc Gherga ca “N1” - mai exact “N1c1a1” - cu următorul text specific alocat: “O ramură a acestei linii paterne s-a extins în Stepa EurAsiei. Semnătura paternă aparține grupării ‘N-M46’. Linia paternă ‘N-M46’ (cunoscută și sub numele de linia paternă ‘N1c1’) este puternic asociată popoarelor Uralice, adică atât popoarele Samoyedice, cât și popoarele Finico-Ugrice găsite în Scandinavia, Europa de Est și Rusia. ‘N-M46’ este o ramură a liniei de bază ‘N1c’ mai mare și se crede că s-a despărțit în propriul său haplogrup în urmă cu aproximativ 4400 de ani. Este filonul principal ‘N’ care se găsește astăzi pe tot globul. Popoarele Urale vorbesc unele dintre puținele limbi non Indo-Europene native din Europa de astăzi. Finica / Finlandeza, Estona și Maghiara sunt exemple de limbi Urale și e sugerată o origine geografică îndepărtată pentru vorbitorii lor, cu mult înainte de apariția geneticii populației actuale. Urmărind prevalența și variația în diferitele linii paterne și subramuri ale acestora, este posibil să se urmărească mișcarea strămoșilor popoarelor Uralice de-a lungul mileniilor. Se pare că linia tatălui original ‘N1’ a apărut în Bazinul Liao din China și o mișcare lentă de oameni de-a lungul mileniilor a dus linia tatălui mai departe spre Vest, cu ramuri precum ‘N-M46’ care au apărut probabil în pădurile și în Stepa Eurasiatică. Numele ‘Uralic’ este derivat din Munții Ural, aflați în Rusia modernă și în Nordul Kazahstanului. În diferite momente ale istoriei, migrările spre Vest par să fi adus atât popoarele Uralice, cât și linia de bază ‘N-M46’ în Europa. Una dintre ultimele migrări majore de acest fel a fost invazia Maghiară a Ungariei în secolul IX. Maghiarii erau o colecție de triburi nomade Urale situate probabil lângă Nistru în Ucraina modernă. La fel ca Anglo-Saxonii din Marea Britanie, unii Maghiari ar fi fost deja familiarizați cu Panonia (inima Ungariei) datorită diverselor puteri Medievale timpurii - precum Imperiile Bizantin și Bulgar - care îi angajau ca mercenari pentru a lupta în numele lor. Istoricii încă dezbat motivul exact pentru care Maghiarii au invadat zona, unii văzând fenomenul ca război pre-planificat pentru o nouă patrie, alții văzând fenomenul ca reacție la agresiunea statelor vecine. În secolul următor a fost trecerea Maghiarilor de la o coaliție tribală de grupuri semi-nomade la un regat European puternic și centralizat. Cultura Slavă Medievală a avut o importantă influență, la fel ca și Biserica: la circa un secol după invazie, regele Maghiarilor Ștefan I a abandonat credința Tengri și a impus închinarea creștină”. Cu profilul genetic bărbătesc Gherga au corespuns primii Unguri, unii Huni, Daci regali, ș.a.; înainte de oricare, s-a dovedit cea mai semnificativă echivalare, anume cea dintre Gherga și stră-Români.
În 2017, geneticienii Americani Rajiv McCoy, Jon Wakefield și Joshua Akey au evidențiat că oamenii cu o moștenire mai importantă de ADN Neandertal sunt mai sensibili la depresii, schizofrenie și mai înalți decât ceilalți; în studiul lor - printre altele - au prezentat: “Moștenirile timpurilor străvechi se regăsesc în expresia genetică a oamenilor actuali. Secvențele Neandertale nu sunt discrete, ci au impact măsurabil, de exemplu influențând înălțimile oamenilor dar și riscul la schizofrenie”. La femeile Gherga s-a înregistrat asemenea tipologie, deopotrivă mulți bărbați Gherga fiind mai înalți decât media iar în legătură cu sensibilitatea schizoidă sau depresivă, e de știut că unele mătuși pe linia paternă a autorului Gherga - în Epoca Modernă - au fost schizofrenice. Ereditatea, mediul din fragedă copilărie, factorii neurobiologici, procesele psihologice și sociale apar drept factori importanți care contribuie la apariția tulburării schizofrenice iar unele droguri par a înrăutăți simptomele. Schizofrenia este o psihoză caracterizată prin deteriorarea gândirii, cu răspunsuri emoționale inadecvate (tulburarea se manifestă prin halucinații auditive, deliruri paranoide sau bizare ori prin vorbire dezorganizată, însoțită de disfuncție socială / ocupațională semnificativă); e cauză majoră de handicap (în lume însă demența fiind mai răspândită, apoi este psihoza activă, respectiv schizofrenia). Printre simptomele de prim rang identificate sunt incluse delirul de a fi sub controlul unei forțe externe, credința că gândurile proprii sunt difuzate altor oameni, auzirea de voci halucinatorii care ar comanda gândurile / acțiunile, etc. Plecând de la premiza existenței unei baze ereditare, o întrebare este de ce s-au perpetuat genele care măresc probabilitatea de a avea o psihoză, presupunând că acest lucru ar fi o proastă adaptare din punct de vedere evolutiv. O teorie pleacă de la ideea de gene legate de evoluția limbii și a naturii umane. O pistă de răspuns poate fi aceea legată de observația corelației între creativitate, genialitate și un coeficient înalt de inteligență pe de-o parte și schizofrenie pe de cealaltă: studiile - ca ale lui Melanie Molan, Brad Folley, Sohee Park în 2005, Dr. Richard Emes în 2012, ș.a. - au arătat că indivizii cu comportament și limbaj bizar (personalități de tip schizotipic, gen Van Gogh sau Albert Einstein) sunt mai creativi decât indivizii normali; de exemplu, matematicianul John Nash = “o minte sclipitoare”, premiat cu Nobel pentru economie în 1994, suferea de schizofrenie. Conform Dr. Stanley Zammit, Theresa More, Thomas Barnes, Peter Jones, Margaret Burke, ș.a. în 2007, consumul de cânepă Indiană = canabis / marihuana s-a corelat cu creșterea riscului de psihoză / schizofrenie. În 2010, Suedezii Andreas Calborg, Kajsa Winnerback, Erik Jonsson, ș.a. au observat că la schizofrenici există un procent mărit de sinucigași, printre factorii de risc fiind depresia și coeficientul de inteligență înalt (traiul obișnuit în fum, respectiv fumatul, s-a mai dovedit puternic corelat); schizofrenia a fost uneori asociată cu o rată ridicată de acțiuni violente, deși ele s-au datorat în mod primar folosirii drogurilor (după cum au studiat Seena Fazel, Gautam Gulati, Matthew Large, ș.a., în 2009).
Cercetători ca Ulysses Torres, Stefan Borgwardt, ș.a. în 2013 au evidențiat că schizofrenicii au ventriculele laterale ale creierului mărite (s-ar observa că Neandertalii aveau emisferele creierului mai mari decât Homo Sapiens iar la Neandertali nu exista creierul “mare” și creierul “mic” ca la Homo Sapiens, împărțirea Neandertală fiind simetrică); spre deosebire de unele femei Gherga, la bărbații Homo Sapiens cu profilul genetic Gherga prezența de ADN Neandertal chiar protejează față de influența factorului de risc codificat “ADAMTSL3” al schizofreniei, însă prezența de ADN Neandertal majorează riscul de atac cardiac (după cum au studiat Corinne Simonti, Dr. John Capra, ș.a. de la “Institutul Genetic” al Universității Vanderbilt din Nashville 36,10 lat. N, 86,47 long. V / Tennessee, în 2016). Academicianul Dilip Jeste - președintele “Asociației Psihiatrilor Americani” - Dr. Oury Monchi din Canada, Dr. Gene Cohen 1944-2009 din SUA, ș.a. au observat că la oamenii Homo Sapiens în etate creierele nu mai sunt rapide dar la cei sănătoși ajung mai elastice prin acumularea de mielină, ceea ce ajută concluzionarea / înțelepciunea (e redusă impulsivitatea și e accelerată transmiterea neuronală, mărindu-se raționalitatea): la cei în vârstă, câteodată emisferele cerebrale ajung să lucreze concomitent, astfel fiind favorizată creșterea intuiției. În 2016, Quintana Murci de la “Institutul Pasteur” din Paris / Franța împreună cu Dr. Luis Barreiro de la Universitatea din Monreal / Canada au demonstrat că străvechii Europeni / Neandertali și Africani / Homo Sapiens aveau sisteme imunitare diferite (nici unul însă mai bun ori nu în comparație cu celălalt, fiecare sistem imunitar având avantajele și dezavantajele sale).
 |
| Principalele grupuri bărbătești din Europa preistorică |
 |
| Grupa genetică Gherga |
Polimorfismul “LLY22G” este localizat pe banda genetică la poziţia Yq11.223 de pe cromozom.
 |
|
Localizarea
polimorfismului Gherga pe cromozom
|
Încă dinainte de fenomenele Hoba-Toba (din urmă cu 74 de milenii), oamenii nu s-au schimbat esenţial, ci doar parţial, prin câteva mutaţii: practic, azi oamenii Homo Sapiens sunt aproximativ aceiaşi din Epoca Pietrei; totuşi, e de observat că frecvenţa mutaţiilor genetice la oameni a fost mai deasă temporal decât la alte vieţuitoare, fiind în legătură mai ales cu mărimea oaselor şi a dinţilor, sistemele imunitar şi digestiv, capacităţile spermei şi creierului, etc. Analizele Gherga au fost efectuate prin procedura standard pe prima duzină de segmente ADN din harta genetică: 19 (cunoscut ca 394) / 14, 385a / 11, 385b / 13, 388 / 12, 389-1 / 13, 389-2 / 16, 390 / 23, 391 / 11, 392 / 14, 393 (cunoscut ca 395) / 14, 426 / 11 şi 439 (cunoscut ca “Y-GATA-A4”) / 10, în secvenţele repetate de atâtea ori cât indică numerele respective după “/”; astfel, câte 14 secvenţe 394 şi 395 sunt repetate la genele “SRY” (a determinării sexuale), “RPS4Y” şi “ZFY” (a deprinderilor gospodăreşti), “PCDHY” (a dezvoltării creierului) şi “AMELY” (a dinţilor), restul secvenţelor repetându-se în numerele respective lor la gena deprinderilor casnice “SMCY” şi la genele fertilităţii “AzF” şi “AzFa”. Numărul repetării secvenţelor genetice ajută la identificarea prin comparaţia cu altele a generaţiilor / respectiv anilor din urmă când au avut acelaşi strămoş, în plus numele jucând un rol crucial la potrivire. Conform Dr. Bruce Walsh - genetician American - dacă toată duzina de secvenţe se repetă identic la 2 persoane, atunci acelaşi strămoş poate fi până în urmă cu 29 de generaţii, dacă 11 secvenţe corespund atunci strămoşul comun poate fi până în urmă cu 47 de generaţii iar dacă se potrivesc 10 secvenţe, atunci strămoşul comun poate a fost cu mai mult de o sută de generaţii în urmă (de altfel, cu cât incursiunea în trecut e mai îndepărtată, cu atât oamenii sunt mai înrudiţi). Secvenţele genetice obligatorii pentru înrudire - care trebuie să corespundă exact - sunt 385, 389 şi 439; un alt indicator caracteristic e 390 - cu valoarea de 23 - prezent la Gherga pe linie masculină, ce se găseşte în Scandinavia dar nu şi în Ural, identic de exemplu cu cel al lui Rurik, primul rege al Ruşilor (aspectul mai Mongoloid al Yakuţilor / “Ya-Kuților” - grupul genetic patern cu cea mai mare concentraţie Gherga - şi aspectul mai Caucazian al Saami, ambele populaţii fiind Nordice în EurAsia, cu exact acelaşi profil genetic masculin, se datorează mamelor Asiatice la Yakuţi / “Ya-Kuți” şi mamelor Europene la Saami).
În actuala Europă, procentele genetice “N” cele mai semnificative - conform şi altor studii, măsurătorile fiind pe Țări, nu pe naţiuni - sunt în Suomi = Finlanda 60%, Lituania 42%, Letonia 38%, Estonia 34%, Rusia 23%, Suedia 9%, Bosnia 6%, Bielorusia 5%, Ucraina 5%, etc. Iată evoluţia grupării genetice N, de la mutaţia majoră precedentă (cu anii înainte de prezent, în rest fiind vizibile - în paralel - grupurile genetice majoritare în Europa):
În EurAsia este un amestec serios de populaţii, în care neamul Gherga e integrat deosebit acum în spaţiul European; prezenţa EurAsiatică Gherga în spaţiul Românesc nu este singulară: similar, în România / Europa au ajuns din Asia minorităţile considerate în prezent “Tradiţionale” - adică stabilite de un oarecare timp - ca Evreii, Maghiarii / Ungurii, Romii / Ţiganii, Tătarii, Turcii, ş.a. Pe parcursul celor câteva sute de generaţii umane de la Potopul Pontic încoace, în decursul mileniilor / miilor de ani, au fost deplasări pe mii de km ale unor populaţii, dintre cele mai recente fiind de menţionat migraţiile Medievale ale Asiaticilor printre Europeni ori colonizările peste Oceanul Atlantic din Lumea Veche în Lumea Nouă; în urmă cu 2 generaţii, un exemplu al secolului XX a fost Vasile Guţu (16 III 1909 - 7 IV 1973), bunicul matern al autorului, fiul lui Ioana şi Ioan Guţu, născut în Sălcuţa 46,34 lat. N, 29,15 long. E, comuna Căuşeni, judeţul Tighina / Imperiul Ţarist - acum comuna Sălcuţa din raionul Căuşeni / republica Moldova - care s-a mutat din Basarabia în Banat: o mie de km la apus (el s-a mutat în interiorul spațiului Românesc), mama autorului fiind refugiată în România din Cadrilater / Dobrogea Sudică după ce teritoriul respectiv a fost inclus în cel Bulgar, în ultimul război mondial.
Migraţiile oamenilor n-au caracterizat doar trecutul, ci continuă şi în prezent / ca proporţii, la scară similară. Aşa după cum au putut unii chiar din mare vechime să se mute la mari distanţe - Gherganii nefăcând excepţie - procesul continuă şi azi; e de ştiut că Românescul “tata mare” (de origine Tracă) are echivalentul Sanscrit “tata-maha” pentru “bunic”.
 |
| Distribuția genetică masculină actuală |
 |
| Ultima mutaţie genetică Gherga |
Gherga a fost marcat istoric (în timp) şi geografic (pe hartă), inclusiv genetic, ca de pildă tronsonul Asiatico-European de la ultima mutaţie, după cum relevă ruta paternă Gherga după Potopul Pontic - dintre prima Civilizaţie independentă din lume şi prima Civilizaţie din Europa - documentată de Proiectul Genografic şi de alte structuri preocupate despre ceea ce a fost. Datorită ultimei mutaţii genetice Gherga - petrecută când calota glaciară Nordică s-a topit şi de aceea apoi Lacul Pontic / Sarmat s-a transformat în Marea Neagră, din cauza aportului de apă - a fost prima deplasare majoră Gherga, de la răsărit la apus, din Altai în Banat / via Caucaz (simplificată matematic, a fost ca deplasarea de la punctul “A” la punctul “B”, prin punctul “C”). Despre Gergesaeus ca părintele Sarmat / aşa după cum a fost notat şi de “Cronica Pascală” bizantină, academicianul Maghiar Horvath Istvan 1784-1846 împreună cu istoricul Mailath Johann 1786-1855 au scris: “Numele Gergesaeus - foarte important pentru Maghiari - s-a regăsit Sirian şi Scit; Gergesaeus şi Georgius sunt sinonime. Parcurgând vechile documente Maghiare se poate observa că pe vremuri se utiliza forma de nume Gergh / Gerg; rădăcina Gerg a fost la baza apariţiei Georgius din Gergesaeus, Girtgaschim din Gergithae, etc. Între Egipt şi Eufrat, cândva trăiau Gergesaeos / Gergetae. Moise ştia de existenţa naţiunii Gergesaeum, ca mai puternică decât a lui. Maghiarii i-au avut ca strămoşi pe Gergesaeus, aşa cum Hunii i-au avut ca strămoşi pe Canaanei: o denonimare similară cu cea Bulgară în Ragusa / Raguza; aşa cum Pelasgii au fost în EurAsia şi Filistinii / Palestinienii din Asia au ajuns în Europa. Cine însă erau Pelasgii Ioniani? Eleni sigur nu erau. Dar atunci cine erau? Cei din Georgia au trecut şi prin Bazinul Niprului în Bazinul Dunării, ca să trăiască în Carpaţi / Valahia. Din timpul lui Homer se ştia de agricultorii Geurga, capi întreţinători de familii, conducătorii comerţului cu grâne; numele s-a consolidat ca Georgius, derivat din Chorasmul Georgu. În Caucaz - aşa cum a scris şi Pliniu cel Bătrân în ‘Istoria naturii’ 6:12 - Georgi şi Amazoanele convieţuiau, formând acelaşi neam; el a mai indicat (6:13) că Gherganii / Georgu şi Amazoanele trăiau pe o arie mai extinsă decât cea costală Sarmată. Oare naţiunea Maghiară mai reţine rădăcinile Chorasme şi Caucaziene Georgiare? Sciţii regali se numeau Jurianum, ceea ce era în legătură cu Magyaria şi Georgia. Cronicarul Simon de Keza a scris ceva în acest sens: Panonia era secundară, pământul matern a fost Chorasmia - zona din care se trăgea neamul lui Attila - iar marea armată a lui Attila era majoritar formată din ţărani / agricultori. Apoi Gepizii au fost numiţi de către bizantini ca oamenii pământului (Ge / Gi = Pământ): adică experimentaţi, educaţi, înţelepţi. Toţi oamenii de pe timpuri - din Armenia până la vechii Greci - aveau legături cu pământul, aşadar de ce nu şi Ungurii cu agricultura? În Cronica lui Carol Robert al Ungariei din 1323 e scris că Georgius era fiu Maghiar: un nume mai vechi decât Hungar. Slavii au preluat ca Jury ceea ce Ungurii au drept George, ca de exemplu Gyurka la Ruşi”. Prin Scit / Scut în mileniul I î.C. se înţelegea nomadul din zona Bazinului Oxos / Amu Darya şi a Mării Caspice, locaţie numită Iranian Ghergania iar Grec Hyrcania, acolo fiind ulterioara Chorasmia (denumire Iraniană compusă din “Khar” pentru zona Deltei Oksos / Oxos şi “zam” pentru ţinut): “izvor” Asiatic de migraţii şi Imperii, de pildă împăratul Attila al Hunilor - cu familia provenită din areal - având descendenţi dovediţi patern ca făcând parte din grupa genetică “N”, ca a lui Gherga; Raguza / Ragusa - dominată Medieval de nobila Casă Georgi, la acel timp fiind cea mai importantă localitate Dalmată / pe coasta Mării Adriatice - reflectă prin denumirea sa Ra-Gu-Za / Ra-Gu-sa sfinţenia soarelui Ra şi a pământului Ga. Situația grupului genetic de care aparține Gherga printre actualii bărbați Români este redată cu violet:
 |
| Gherga în Nordul Europei |
În 22 XI 2013, geneticienii Vincent Tilroe din Canada, Christian Rottensteiner din Italia, Andrew Grierson din Marea Britanie şi Gregory Magoon, Raymond Banks, Bonnie Schrack din SUA - luând în considerare mii de analize - au propus o schimbare revoluţionară a clasificării generale genetice paterne în arborele universal, sub forma revizurii radicale, datorită identificării factorului “X” ca sursa grupării “N*” a lui Gherga; denumirea sub forma “X” - aşa cum au afirmat cercetătorii respectivi - e până la încadrarea precisă de către comunitatea ştiinţifică internaţională a descoperirii în arborele genetic uman (problema este deosebită / specială, deschisă pentru explorările genetice viitoare):
Raportul Proiectului Genografic din 2016 a explicat câte ceva din ultimele cercetări genetice, pentru profilul masculin Gherga: “Strămoşul patern al tuturor oamenilor Homo Sapiens a fost un African născut în urmă cu 140 de milenii; el n-a fost primul bărbat, nici singurul om care a trăit atunci. El a fost singurul bărbat a cărui paternitate se regăseşte azi genetic. Toţi bărbaţii din lumea actuală îşi au ascendenţa într-unul din urmaşii săi. De exemplu, segmentul genetic A - cel mai vechi - este numai în Africa. În urmă cu peste 100 de milenii, strămoșul era caracterizat de mutația convențional notată P305. În urmă cu circa 80 de milenii, s-au desprins multe ramuri - începând cu B - având inclusiv mutaţia convenţional numerotată M42, a vânătorilor-culegătorilor care au început să părăsească Africa, cu destinaţia Orientul Mijlociu (acum 74 de milenii). Printre primii care au ieşit din Africa au fost cei care în urmă cu circa 70 de milenii au avut mutaţia genetică numerotată convenţional M168 - probabil survenită în Marele Rift dar în afara Africii, pe coasta Arabă a Mării Roșii - iar în urmă cu circa 65 de milenii aceia s-au regăsit în S Peninsulei Arabe (unii din ei au migrat de-a lungul coastelor Sudice ale Asiei şi acum 50 de milenii au ajuns până în Australia, fiind strămoşii aborigenilor de acolo). În urmă cu circa 55 de milenii, în Orientul Mijlociu a survenit mutaţia numerotată convenţional M89; datorită aridităţii ce însoţea glaciaţiunea din Emisfera Nordică, întoarcerea în Africa nu era o opţiune: ei s-au mutat în stepele din Asia Centrală iar un mic grup - via Anatolia - a pătruns în Europa, prin Balcani (acei nomazi căutau o climă mai bună şi atunci a intervenit o mare schimbare în capacităţile intelectuale, îmbunătăţindu-se uneltele şi armele, abilităţile de planificare şi cooperare reciprocă, migrările rapide după noi resurse determinându-i să înceapă înlocuirea Neandertalilor). Acum 50 de milenii, printre cei din Peninsula Arabă care nu s-au dus în Nord spre Bazinele Caspic și Pontic a intervenit mutația notată M578. După circa 5 milenii, între cei rămaşi în Orientul Mijlociu a survenit mutaţia genetică numerotată convenţional P128, ai cărei bărbaţi au luat-o spre Nord (majoritatea Europenilor provin din acel grup). Printre cei care au luat-o spre răsărit, ajunși la Nord de Peninsula Indiei, acum 42 de milenii a apărut mutația notată convențional M526. În urmă cu circa 35 de milenii, în Asia Centrală a survenit mutaţia genetică numerotată convenţional M214, dintre care mulţi au ajuns în Siberia şi Scandinavia. În fine, mutaţia genetică notată convenţional M231 a survenit în urmă cu circa 20 de milenii în Sudul Siberiei, poate - cel mai târziu - la începutul mileniului XIII î.C., bărbaţii săi luând-o spre Vest (de exemplu, a fost identificată la 11% din Mongoli): în Europa, aceia azi sunt urmaşii vorbitorilor de limbi Altaice (ca de pildă 23% din Tătari sau 28% din Ciuvaşi) și de limbi Uralice (ca de pildă 46% din Saami ori 63% din Finici), între Eschi-moşi ei fiind 55%”. Actualul tip patern Gherga a apărut la începutul mileniului VIII î.C. în nodul Pamirului iar privind potrivirea sa în tabloul genetic general uman încadrarea încă e studiată pentru desluşirea cât mai exactă de către savanţii Moderni, cercetările ştiinţifice fiind acum în plină desfăşurare.
 |
| Schema genetică paternă (2014) |
 |
| Răspândirea bărbaților genetic Gherga în 2017 |