158. Inscripţiile Gherga


Centrul Antic Gherga
Unul dintre lucrurile frapante în cadrul aşezământului este multitudinea de inscripţii Gherga - în zeci de locuri - pe stânci şi pe clădiri; ele erau atât pentru orientarea pelerinilor - unii veneau de foarte departe - cât şi pentru a face clar oricui mesajul Gherga (în aceeaşi credinţă ca şi cea veche Egipteană, pierderea numelui echivala cu uitarea, ceea ce i-a determinat fixaţia şi repetiţia puternică de către păstrătorii săi). Vizitatorii - inclusiv localnicii - aduceau în aşezământul Gherga tot ce aveau mai bun dar nu plăteau, căci nu se simţeau obligaţi să plătească vreun obol de care să beneficieze zeii sau concret preoţii (în Sanctuarul Gherga - conform cutumelor Cariane ca sacerdoţii să fie locali - preoţii aparţineau neamului Gherga). Apariţia monedelor în V Anatoliei la începutul secolului VII î.C. - în premieră mondială, ce au impulsionat comerţul, inclusiv maritim - au dus rapid la o economie monetară ce a însemnat o adevărată revoluţie (nu numai economică, ci şi socială), pentru că uşurând şi accelerând schimburile, s-a ajuns brusc la constituirea unor mari averi, creând însă prin diferenţieri şi grave probleme sociale: piraţii Cariani care dominau Mediterana s-au stabilizat în aşezări, aristocraţii Cariani şi-au concentrat bogăţiile / deci şi puterea iar masele sărăcite care n-au acceptat lucrul pentru aşa stăpâni fie au plecat în colonizări, fie s-au înrolat ca mercenari, mai ales în Egipt; atunci - anul 657 î.C. - bogaţii Ghergani din Caria au întemeiat în piatră pe vechiul lor loc de cult aşezarea religioasă Gherga. În 2005, Dr. George Grigore de la Universitatea Bucureşti scria: “Banii n-au rămas prea multă vreme doar mijloace de intermediere între participanţii la viaţa economică. Întrucât ofereau posibilitatea  se cumpere orice şi oricât, banii au devenit întruchiparea bogăţiei şi puterii, fiind căutaţi, înmulţiţi, tezaurizaţi tot mai avid. Considerate sacre şi inviolabile, templele au reprezentat cu mult timp în urmă locurile preferate pentru adăpostirea de resurse vitale şi de avuţii, stocuri de cereale, obiecte preţioase, instrumente monetare. Preoţii care serveau templele nu s-au limitat numai la marea putere spirituală exercitată în baza credinţelor religioase, ci au căutat  adauge şi forţa mai concretă pe care o conferea bogăţia, mai cu seamă în forma cea mai concentrată şi producătoare de câştig, prin camătă: banii. Decontările, circulaţia bănească, sistemul de credit şi gradul de acumulare a capitalului bănesc erau în reală ascensiune, în mod special în conglomeratul statal Grec; templele Greceşti s-au ocupat timp de secole de afaceri băneşti, oraşele-cetăţi obişnuind să-şi depună în ele tezaurele. Motivând slujirea interesului public, templele efectuau operaţiuni financiare cu raţiuni precise, având ca scop foloase economice directe”. Sanctuarul Gherga - plasat pe drumul dintre importantele oraşe Cariane Alabanda şi Hilarima - corespundea unui aşa scop, mai ales că era deschis şi locuitorilor din zona rurală dintre ele, îndeosebi surplusurile de măsline şi vinuri din zonă fiind stocate acolo. Până azi s-a păstrat tradiţia de a stropi cu vin colacul sau coliva unui mort ori de a vărsa o picătură întru pomenirea sufletului său (cea mai sfâşietoare experienţă în societatea umană este frica de moarte: pur şi simplu, conştiinţa morţii a avut un mare rol în construcţia mitologiei şi religiei). Pentru Cariani, cultul rezervat morţilor era cel mai important dintre toate / de fapt specializarea Gherga pe atunci, în acel loc: tocmai acela era practicat în Sanctuarul Gherga. Morţii nu erau plimbaţi cu cortegii funerare la Sanctuarul Gherga; acolo aparţinătorii lor - după înhumările din localităţile lor - doar îi comemorau pe cei duşi în Lumea Cealaltă”, la datele corespunzătoare convenite, scopul rugilor fiind pentru sufletele lor (prin solidaritatea generaţiilor, viii se rugau în numele celor morţi). Celelalte temple din regiune - ale Ghergarilor Zeus, Artemis, Apollo, ş.a. - erau dedicate altor ceremonii decât cele funerare (ce erau îndeosebi în Sanctuarul Gherga). O situaţie de favoare deosebită o deţineau strămoşii nobili Gherga, al căror cult era obligatoriu pentru oricine aflat acolo. Fenomenul de divinizare Gherga se datora credinţei localnicilor că au avut puteri supranaturale, ce puteau fi accesate prin ritual. Gherga este un loc important care reflectă Cultura Cariană; meterezele sunt tipice stilului Carian. Numele Gherga este atât al zeităţii, cât şi al aşezământului (mai întins decât multe localităţi contemporane timpurilor sale). Inscripţiile săpate în piatră au literele mari, unele de peste jumătate de metru înălţime şi sunt printre cele mai vechi din lume utilizând alfabetul Grec (care era în acea formă din secolul VIII î.C).
Dolmeni Gherga
Formele numelui variază de la Gher / Γερ până la Ghergau / Γεργαυ pe stânci, pe dealul răsăritean e Ghergas = Γεργας, cel mai des fiind însă Gherga în interioarele construcţiilor (apărând şi Gherga Cume / Γεργα Κώμη în interioarele a 3 construcţii pe dealul Vestic). Deja din secolul XII î.C. existau 3 Cume pe coastele din 3 Peninsule, pe lângă cea V Anatolică fiind “Kymi” în E Balcanic şi “Cumae” în V Apeninic, toate înfiinţate de Gherghiţi (“come” / “cume” era scris identic în alfabetul vechi, însemnând şi “val”). În aşezământul religios Gherga există gravat un delfin în interiorul uneia dintre construcţii, acela fiind considerat şi simbol funerar / ca emblema lui Apollo, iubitul frate al Gherghiţiei; de altfel, roşcovana Gherghiţia a profeţit căderea Troiei şi a fost divinizată în Templul din Delphi de la început, acolo fiind creat apoi faimosul oracol al Grecilor vechi dedicat lui Apollo (numele locului Delphi provine de la matrice dar şi de la delfin). În trecut - începând poate cu Caria, care a consolidat uriaşe experienţe de navigaţie inclusiv pe rute îndepărtate - se credea despre corăbierii scufundaţi în Mare că reapăreau în chip de delfini. Vechile prescripţii acordau primului născut de parte bărbătească o demnitate aparte şi prerogative speciale, sub incidenţa sacralităţii; ulterior - în monarhiile Europene - “delfinul” a devenit titulatura primului născut / respectiv a prinţului moştenitor. În Sanctuarul Gherga din Caria se întâlneau Misteriile indigenilor, mai ales ale Cabirilor, Coribanţilor, Cureţilor şi Dactililor.
Trebuie ştiut că în 1997, cercetătorul Danez Ove Hansen a legat torentul de lângă platforma vorbitorului (activ doar temporar) ce trecea pe lângă zidul aşezământului Gherga ca portal cu Lumea “Cealaltă”, numit în Greacă “enbolo”: intrarea în ceea ce mai târziu în lumea creştină catolicii au înţeles să numească Purgatoriu. Platforma vorbitorului era utilizată în stadiul contemplaţiei, ceea ce însemna confesiunea publică faţă de audienţă, cu recitarea doctrinei religioase şi prezentarea ofrandelor; mai jos - lângă platforma vorbitorului - există o curioasă formă de stâncă, cu partea superioară netedă, inscripţionată Gherga Enbolo (Γεργα ἐνβόλο).

Ruinele Gherga sunt considerate o stranie aşezare, căci încă de la intrarea în vechiul aşezământ - unde s-au găsit şi urmele unei mori Antice pentru măsline - se poate observa că toate stâncile au direcţii inscripţionate pe ele (în Greacă, cu excepţia uneia, care e şi în alt alfabet: Gherga - în Latină Gerga). Pe pietre mai apar doar 2 alte nume decât Gherga, câte o dată: Mar(i)og (ΜΑΡ[Ι]ΟΓ) şi Thiges (Θ̣ΙΓΗΣ) / în anul 75, Thiges a fost primul fort durat pe graniţa Tunisiană a Imperiului Roman, devenit Castelul Thigensium 34,20 lat. N, 8,24 long. E. Alte 2 inscripţii din aşezarea Gherga sunt:
Printre alţii, când istoricul German Winfried Held - profesor universitar - a studiat Templul Gherga, a corelat existenţa sa şi cu adorarea Zeiţei Gherghiţia (în 2011, savantul şi-a dat acceptul oficial - şi special - pentru prezentările din acest material, Originea Gherga); dânsul a catalogat celălalt nume diferit de Gherga (în afară de fortul Thiges), ce apare doar o dată inscripţionat - Maryog - cu Marsyas / denumirea veche a Râului din apropiere, în legătură cu Apollo Gergithius. Se ştie că Pelasgul Marsyas, devotat Gherghiţiei (simbolic reprezentant al vechii orânduiri), a concurat cu Apollo Gergithos (reprezentant simbolic al orânduirii noi), la cântat - primul cu flautul dublu iar celălalt cu lira - eveniment desfăşurat în Bazinul Meandrului: juriul coordonat de arbitrul Midas (regele Frigiei) şi format numai din “Muze” l-a declarat câştigător pe Gherghitul Apollo iar înţeleptul şi cumpătatul satir Marsyas - admirat mult în epocă pentru acele umane calităţi ale sale, în ciuda aspectului său brutal de păros - a murit în Valea Râului din Caria ce i-a preluat numele, unde exista Sanctuarul Gherga.
Prințul Marsyas și Zeul Apollo
Profesional, prinţul Marsyas a fost frate cu Orfeu - şaman care patrona Misterii, iniţiatorul ritualului ce i-a preluat numele, despre nemurirea sufletului - ambii ca fiii lui Ghiagros / Oeagros, rege al Tracilor (alte versiuni însă l-au considerat pe Orfeu ca fiul lui Apollo Gergithios iar pe Marsyas ca nepot al Ghergarului Hercule); din secolul VI î.C., Orfeu/s şi orfismul (adică vechea religie a Misteriilor ce s-a bazat pe Cultul Trac al lui Dionysos Zagreus) au avut în actuala Bulgarie lângă oraşul Kărgeali / Kârdjali 41,39 lat. N, 25,22 long. E de pe Râul Arda - afluent al Mariţei - celebrarea masivă la Sanctuarul Perperek-On / Perperikon 41,42 lat. N, 25,27 long. E, în partea Tracă a Bulgariei, în vecinătate fiind deschisă o mină de aur, din mare vechime: a fost cea mai mare aşezare megalitică din Europa (a cărei denumire reflectă Perperudele, adică Paparudele Românilor, zânele bune grupate în cete numite Gogul). În acea zonă din răsăritul Munților Rodopi, Tracii au avut Sanctuarul Vulvei, prin modelarea la sfârșitul mileniului II î.C. a Grotei “Utroba” 41,42 lat. N, 25,14 long. E (însemnând “Uter” în Bulgară): acolo, pe la amiază razele solare provoacă un joc falic de lumini și umbre, ca o fecundare; regiunea a fost denumită Zherkovo în timpul Imperiului Scito-Vlah / Bulgaro-Armân și apoi Kîrca de către otomani (spre sfârșitul Medieval ei presupunând că atunci când au cucerit-o, în areal ar fi murit un mare militar de-al lor, numit Gazi Kirdzhi / Kardzha, dintr-o familie Uzbeko-Anatoliană, de la care s-ar fi transmis onomastica Kârga / Kărgealî).
Sanctuarul Vulvei / Grota Uterului din Kîrca / Kărgeali
Istoricul Diodor Sicul 3:58 a scris că Meion - regele Frigiei şi Lidiei - a fost tatăl Cybelei, pe care Marsyas o adora (Meion a fost etnonimul Meonilor, ulterior ştiuţi ca Lizi / Lidiani); apoi pentru Romani, Marsyas a rămas inventatorul “augur”: cel care studia zborul păsărilor şi declara dacă “auspiciile” sunt bune ori nu (acel rol de interpetare a voinţei divine a fost preluat prin Etrusci - despre care istoricul Herodot Karka a afirmat desluşit că erau din Lidia, pe care au părăsit-o datorită unei secete cumplite - de la Anatolieni de către Romani, aceia oficial instituind un colegiu de preoţi / pontifi, ce până în secolul I î.C. a emis “decrete” ca formulând răspunsurile supreme la problemele cercetate, acel mod de ghicire fiind așadar preluat de Latini de la Lidiani). La izvorul Meandrului se ştia că a fost competiţia muzicală dintre înţeleptul Lunii / Selenei Marsyas / Ma-rsyas cu flautul şi Zeul Soarelui Apollo cu lira. Sărbătorile de primăvară ale Geto-Dacilor aveau ca simbol Mărţişorul şi erau patronate de Zeul Trac Maryas Silen (considerat inventatorul flautului). Despre Regatul Frigian - căruia i se zicea şi Afriki - e de ştiut că s-a întemeiat după Războiul Troian pe ruinele imperiale Hitite şi a ajuns să-şi aibă centrul politic în oraşul Gordion, numit astfel după întemeietorul său Gordius (vecinii Frigienilor îi numeau locuitorii ca Muşki); imediat după Războiul Troian - adică la sfârşitul mileniului II î.C., conform şi Talmudului - în Frigia au migrat o parte a Gherghe-seilor din Canaan, dislocaţi de acolo din cauza invaziei Evreilor: după căderea Troiei, aportul acelor Gherga în Frigia poate fi văzut concretizat în revigorarea regiunii prin dinastia celebrilor regi Gordios, care din capitala Gordion au condus Regatul Frigiei (în paralel, vecinul Regat al Cariei - din Sudul Frigiei / delimitarea dintre ele fiind realizată de Carianul Bazin al Râului Meandru, emblematic prin meandrele sale - a fost condus de Gherghiţii locali, care în Sanctuarul Gherga aveau capitala religioasă, aşezământul religios Gherga din Caria fiind cel mai mare din Ţara Gherghiţilor).