 |
| Cu roşu e populaţia din NV Indiei în Epoca Pietrei |
În Epoca Pietrei, între India și Europa au fost mari fluxuri reciproce de migranți: pre-diluvian dinspre E către V, post-diluvian dinspre V către E (iar după Potopul biblic mișcările s-au repetat); iniţial, a fost marea mişcare tribală “As-Ok” din centrul Asiei - zona unde la începutul mileniului VIII î.C. s-a întâmplat mutaţia genetică Gherga - spre apus: reminiscenţele onomastice dar şi tipologice s-au regăsit atât în simbolismul legat de Ok = “ochi” dar şi deochi, etc., cât şi în simbolismul legat de As = “os” (Cultul Oaselor - al strămoşilor - răspândindu-se pe larg în Vechea Lume).
Efectiv, veşnicia redată de oase / “As” a fost reprodusă de “An” - anual Anul Nou înlocuind Anul Vechi - iar gutural (specific Altaic) “Ok” a dat sintagma “Kh”: împreună, “An-Kh” = Ankh a fost chiar numele străvechii Cruci Egiptene - văzută de unii ca îmbinând vulva şi falusul - în rest Crucea îmbârligată = Svastica rămânând emblematică, inclusiv până în India de azi. În plus, cei din Asia Centrală - albi care nu erau de genul Mongoloid galben cu ochii mijiţi, ci erau “ochioşi” - obişnuiau să-şi marcheze “tika” = “al treilea ochi” / “oki”, în mijlocul frunţii (pe lângă că respectau “Zuas-tika” / “Svas-tika”, ca semnul solar iubit - mai ales - desigur de către Nordici); Calendarul Indian s-a bazat pe Saka / “Sa-Ka” (forma pentru Asok = As-Ok / A-Sok în Bazinul Ghaggar).
Formarea primei Civilizaţii post-diluviene independente din lume a fost atunci când au coborât Gargarii din nodul Pamirian (respectiv Munţii Gherghi) în Nordul Gar-Gyar / Gyagar = Indian (respectiv Bazinul Ghargar / Ghaggar): în NV Indiei / Gyagar s-a dezvoltat prima Civilizaţie independentă post-diluviană din lume (ştiută ca “Indică”), în mileniul VII î.C. pornind acolo calendarul iar Gherga - sub forma Gărga - făcând parte din albii Nordici, era prezent acolo, atunci; Dinastia Gărga - care a condus în zonă timp îndelungat - a ajuns la apogeu în mileniul IV î.C. / înaintea Potopului biblic, datorită primului val Kurgan şi provenea din Ghergarii / Gargarii Caucazieni, în amestec cu cei sosiţi iniţial din nodul Pamirului (în 2007, geneticienii Faisal Khan, Atul Pandey, Manorma Tripathi, Sudha Talwar, Minal Borkar, ş.a. din Lucknow 25,50 lat. N, 80,56 long. E - capitala statului Uttar Pradeş, cel mai populat al Indiei - au calculat distanţele genetice ale populaţiei din N Indiei şi rezultatele au arătat o apropiere mai mare de Europeni decât de Asiatici iar dintre caste, cea a brahmanilor fiind mai apropiată de Caucazieni). În 2009, geneticienii conduși de Swarkar Sharma de la “Centrul Național de Genetică Umană” - din New Delhi / capitala Indiei - au publicat rezultatele cercetărilor avute, anume că grupul bărbătesc “LLY22G” (ca al lui Gherga) are cea mai mare răspândire din Țară printre brahmanii din Gujarat: peste 3%.
Corespunzător lucrării “Trecutul uitat” de Dr. Haluk Berkmen “în urmă cu 10 milenii, unii oameni din Asia Centrală - aparţinând populaţiilor As şi Ok - au migrat rapid spre Vest. Însuşi denumirea pentru Indo-Europeni de Kurgani reproducea ‘Ok-Ur-Gan’, însemnând ‘pământul unde stă Ok’, căci ‘Ur’ = ‘stă’ (oraşul Uruk din Mesopotamia e semnificativ pentru înţelesul străvechi al numelui decriptat astfel). Liderii Ok au fost Kurgani, avându-şi reşedinţele în locurile unde s-au aşezat - adică unde s-au stabilit - aceia. De altfel, s-a documentat despre cele mai vechi Gorgane că aveau în conţinuturile lor simboluri culturale timpurii Altaice. În mileniul I, Khazaria din E Europei încă reproducea prin denumirea sa ‘Kh-Az-aria’ grupările Ok şi As în acelaşi areal. Pe de altă parte, prefixul ‘In’ de la Ind şi India n-a apărut prin vreo coincidenţă, ci însemna ‘pogorât’ în proto-Altaică”. Așa cum a precizat în 2014 și profesorul emerit Edward Roberts de la Universitatea Centrală Michigan / SUA în “Dicționarul etimologic”, limba hindi având cuvântul “sindhuh” = “râu” redă India ca Țara Râurilor și pe Indo-Europeni (respectiv Kurgani) ca riverani Europeni: în mod similar, în Europa stră-Românii = Oamenii Râurilor / Valahi. Bazinul Ghaggar al Gargarilor din NV Gyagar / “Gya-Gar” = “Gar-Gya”, adică al Indiei, s-a caracterizat prin uriaşul Fluviu al său - azi secat - alimentat pe atunci (după topirea ultimei glaciaţiuni) din Munţii Karakoram / Himalaia, prin sute de alte ape curgătoare, cu care a format împreună o vastă reţea acvatică, foarte asemănătoare celei Atlante din E Europei / ca peisaj dar şi ca oferind condiţii de viaţă similare.
 |
| Cea mai mare şcoală din lume (Cartea recordurilor): în Lucknow / India |
În studiul “Genetica sistemului de caste din India” din 2007, Tatiana Zerjal, Arpita Pandya, Edmund Ling, ş.a. au relevat că pe atunci “LLY22G” - grupul genetic Gherga - se găsea în Nordul Gar-Gya / Gyagar = Indiei doar în casta războinicilor “Kshatriya” (în pronunție “Kșatria”, corespondența la Geți fiind “șatra”): “casta e definită de la naştere iar bărbaţii nu-şi pot schimba casta; la graniţa Indiei cu Nepalul am studiat doar castele superioare - brahmană şi războinică - cu o vechime de 3500 ani”. (În prezent, societatea Tradiţională Indiană este structurată în sistemul ierarhic de caste, apărut în Epoca Bronzului, bazat pe grupurile ereditare numite “Jăti”). În imaginea următoare este Poarta Indiei, din capitală:
De la Fluviul Ind - al cărui izvor din Munţii Karakoram se numea “Gura Leului” - a fost luat numele Țării, ce este independentă din 1947 (sub-continentul Indian n-a fost niciodată populat de o naţiune, ci de o colecţie de popoare, India cu peste un miliard de oameni acum fiind cea mai mare democraţie din lume); în India se vorbesc mai multe limbi decât în Europa, cea mai importantă limbă Indo-Europeană fiind hindi. Pasărea naţională a Indiei e păunul, cu mulţi “ochi” pe penele sale foarte colorate, reproducând curcubeul; se poate observa / vedea că religia de bază a hindușilor a fost cea Vedică (fundamentată pe ceea ce vedeau - inclusiv cu cel de-al treilea ochi - credincioșii care în general vegheau, de la vadurile de treceri peste ape ori din Munți, până la cer). Se poate remarca pasărea națională a Țărilor din SE Indiei - ca Thailanda, Indonezia, etc. - că e Garuda (Vulturul divin zis Phoenix în rest, anume în Africa și în Europa). Emblematic onomastic, Fluviul Ind izvorăşte din Tibet, străbate Podişul Caşmir / împărţit de China, India, Paki-stan (unde se produce celebra lână de capră numită “kork” în Iran) şi se varsă printr-o Deltă în Marea Arabiei / Oceanul Indian; Indul pleacă din China, parcurgând NV Indiei şi Paki-stanul.
 |
Bazinul Indului (în China, India,
Paki-stan, Afgani-stan)
|
În 2004, profesorul de istorie Rudolph Mattee de la Universitatea Delaware / SUA a scris despre fina lână Kork din care se produc celebrele şaluri în Caşmir: “Kork mai e numită şi lâna Kermăn / Ker-man. Este moale, e din capră şi e cunoscută ca un produs de valoare în fabricarea îmbrăcăminţii fine şi pălăriilor de fetru. Kork e produs de o varietate a caprei din Asia Centrală, tunsă primăvara devreme; varietatea roşie este cea mai scumpă”. (De altfel, Nordul Caşmirului se numeşte Ghirghit / Gilgit - populat de Dardi / Garghi - şi a fost cârmuit până în Epoca Modernă de Dinastia Targan, ai cărei membri erau veneraţi paradisiac solar de hinduşi).
 |
| Zeiţa Mamă |
Locuitorii din N Indiei dinaintea Potopului biblic - deci de la sfârșitul Epocii Pietrei / din neolitic - erau în majoritate Caucazieni / de origine Est-Mediterană. În continuare se poate vedea schița studiului genetic din 2015 a colectivului internațional de specialiști coordonat de Andrea Manica de la Universitatea Britanică Cambridge, Ron Pinhasi și Daniel Bradley de la Colegiul Trinității din Dublin / capitala Irlandei:
După ultima glaciaţiune, condiţiile climatice au făcut zona un adevărat paradis ce a atras la sfârşitul mileniului VIII î.C. oamenii în N Indiei, îndeosebi la S de Himalaia (cei mai înalţi Munţi din lume, numiţi în trecut Munţii Ghoorka, în E denumirea vârfului cel mai înalt de pe glob - mai sus cu 237 metri decât K2 al Munţilor Karakoram din V Himalaian - având şi acum înţelesul de “Maica Universului”): apa proaspătă din topirea gheţarilor şi zăpezii în clima caldă de atunci au alimentat Fluviul Ghargar / Ghaggar - denumit “Mama Râurilor” de Cultura Vedică / ştiut şi ca Ghăgra, Ghaghar, Ghagar, etc. - ce curgea în Oceanul Indian, amplitudinea sa majoră fiind între mileniile VIII î.C. şi V î.C. (în mileniul IV î.C. şi-a început geofizic declinul - ceea ce a determinat liderii din Dinastia Gărga, pentru a face faţă calamităţii, să se manifeste în Bazinul său la maxima amploare a capacităţilor de cârmuire - iar la sfârşitul mileniului III î.C. uriaşul Fluviu a secat, după cum au demonstrat măsurătorile efectuate în 2003 de Dr. Barbara Bock de la “Institutul Leibniz” din Germania şi Dr. Jayant Tripathi de la Universitatea din New Delhi / capitala Indiei). Ghargar / Ghaggar era un Fluviu mai mare decât oricare dintre Fluviile Indiei actuale, având şi delfini, ca şi cel din imaginea următoare, unul dintre ultimele exemplare, existent acum numai în Ind:
 |
| Genomurile paleolitice dezvăluie rădăcinile EurAsiaticilor Moderni |
 |
| Delfin în Ind |
Denumirea de Ghaggar deriva din Ghargar / Gharggar (un exerciţiu fonetic în Gar-Gya / Gya-Gar = India prin aspiraţia consoanei “r”, sinonim în Evul Mediu cu aspiraţia consoanei “n” din Mongoli, care acolo au devenit Moguli). Sursa a fost Graiul “Aratro” (“Îndărăt” / inclusiv “limba păsărească”, prin adăugarea şi unui sunet caracteristic între silabe: mecanisme de vorbire larg utilizate în trecutul îndepărtat, atestate şi în spaţiul Românesc, inclusiv acum mii de Români - în Oltenia, Maramureş şi alte regiuni - ştiindu-le şi fiind capabili să le practice la modul fluent); de altfel, în limba Română “a gargarisi” înseamnă “a grăi nedesluşit” iar la păsări era a “cârcâi”. Graiul “îndărăt” își are baza în gândirea “îndărăt”, de care sunt capabili destui, în mod natural (gândirea “inversă” e conectată de așa ceva). Graiul Gherga străvechi a dat ceea ce a fost numit “jargon” / “argou” (atestat până şi în Europa Medievală, chiar ca Jargonul Gherga); un procedeu simplu de a face un Grai greu de recunoscut - ca o altă limbă - a fost dintotdeauna vorbirea “îndărăt”: ruperea cuvintelor în silabe, pronunţându-le în altă ordine, aceeaşi limbă fiind astfel “spusă” altfel (uneori și cu artificii convenite direct între vorbitori, ca de pildă introducerea acelor sunete intermediare suplimentare, pentru a fi “păsărească”, etc). Exemple simple de vorbire “îndărăt” dar şi în formă “întoarsă” ar fi “jar” - îndărăt “raj”, sau “jăratec” îndărăt fiind “tecjăra”, adică stejar - însemnând cărbuni incandescenţi ori jarişte (codru ars / pustiit), unde se dezvoltă stejarul, gorunul de regulă dezvoltându-se foarte bine pe un teren ars, focul sacru fiind alcătuirea dintre jar şi lumină; “joc” - îndărăt “coj” - era arta de manifestare a locului, în relaţie cu “ocol”, de unde “a locui” (ocolul fiind rotundul stăpânit de proprietar, locul căruia acela îi dădea ocol în joc / dans). “Măr” - îndărăt “ram” - însemna că numai acela putea fi ram care avea şi fructul muncii sale, nu întâmplător acela fiind mărul (mâncat de unii, privit de alţii; Adam n-a rezistat ispitei). Enoh / “E-noh” e îndărăt “Nohe” (care după Potop a înnoit lumea); etc. Istoricul Român George Cadar în “Origini” din 2010 a enunţat: “Unul dintre elementele de esenţă ale comunicării interumane - şi ale umanului terestru cu divinitatea - este cuvântul. Parte din cuvintele limbilor cunoscute au fost construite prin anagramarea literelor. Logogramele - în schimb - au reprezentat părţile fundamentale ale cuvântului şi aceste logograme au fost protejate de părţi de cuvânt mai puţin însemnate. Cine ar asculta limba îndărăt, vorbită încă şi astăzi în teritoriile româneşti de către unii dintre descendenţii marilor voivozi ori de către urmaşi ai sacerdoţilor daci sau ar studia scrierea bustrafedonică (adică scrierea întoarsă), ar fi tentat să creadă că avem de-a face cu o limbă construită artificial pe structura unei limbi cunoscute, doar ca limbă de protecţie, ştiută şi vorbită de un grup de iniţiaţi. Şi chiar dacă ar fi aşa, mergând pe ideea limbilor dublate, avem de-a face cu o limbă care dovedeşte existenţa unui popor de geneză. Limba dublată - derivată prin ruperea cuvântului - era şi în Egiptul pre-dinastic. Concluzia la care am ajuns este că acele cuvinte sunt autentice în limba română, căci au logica definiţiei lor, în sensul că fiecare cuvânt decriptat este întărit de o interpretare percepută doar în partea de esenţă a limbii româneşti actuale. Limba îndărăt ajută la ajungerea la originile limbii bătrâne (dacice, dacă vreţi). De aceea se şi cheamă îndărăt, adică limba care te duce înapoi la rădăcina cuvintelor străbune. Un cuvânt este autentic şi aparţine unui popor atunci când acesta poate fi exprimat în multitudinea graiurilor ce desăvârşeşte limba acelui popor. Dau exemplul cuvântului ‘băţ’, cu diminutivul său ‘beţişor’. ‘Băţ’ care la maturitate ajunge ‘bâtă’, ori ca în Ardeal, ‘botă’. De unde derivă şi ‘băt’ (‘bătrân’), corespondentul lui ‘vâj’, a unui bătrân care se clatină, vâjâie asemenea botei, bot-rân sau băt-rân, adică băţ într-o rână, respectiv băţ căzut, îmbătrânit, ruinat. De aceea în comparaţie cu utilizatul cuvânt unguresc ‘bot’ - care poate fi interpretat numai ca băţ - bâta în limba română are o diversitate de corespondente, deci cu certitudine este un cuvânt autohton. ‘Raza’ = ‘zara’ (îndărăt): se înţelege ochiul luminii / soarelui (de altfel, are corespondenţa în sanscrită, ‘Ra’ = ‘Soare’, ‘za’ = ‘ochi’), în română fiind întâlnit cuvântul ‘zare’ ca ‘ochi de lumină’, de unde ‘roza’ pentru petalele / zalele aşezate în cerc = trandafir. Dacă analizăm, spre exemplu, originea cuvântului controversat Ardeal, susţin ipoteza originii autohtone, în comparaţie cu denumirea ungurească Erdely, care înseamnă pădure, din ‘erdo’ = pădure şi adaosul sufixal ‘ely’. Trebuie să se ştie un lucru, că originea hunilor albi a interferat o bună parte din istorie în vremurile de început ale aceleia, când au convieţuit împreună cu masageţi şi cu tysageţi, de-a lungul fluviului Araxes din nordul Iranului. Unii introspectivi suficient de interesanţi ar spune că ungurii cu românii vin dintr-o zonă comună a evoluţiei istorico-genetico-lingvistice şi nu numai, dând peste cap originile finico-ugrice ale limbii. Ardelenii pot înţelege cel mai bine acest lucru. Adaug amănuntul extrem de important, că sanscrita are un rol covârşitor în înţelegerea cuvintelor române. Ardeal-Hardeal-DealHar, adică potrivit limbii îndărăt: dealul cu har sau locul sfinţit, dealul sacru ori chiar Grădina Maicii Domnului (de care amintea şi papa Ioan Paul II, român gorul din sudul Poloniei, pe numele adevărat Voitilă). În relaţia dintre români şi unguri, mai multe sunt asemănările decât deosebirile. Deosebirile - în schimb - au fost exploatate ori de câte ori mizeria ţărilor asuprite şi-a pus amprenta pe viaţa locuitorilor, spunea marele sociolog Bibo Istvan. Noi, românii şi ungurii, ne-am tăvălit în istorie spre deliciul marilor puteri, dezbinându-ne de multe ori interesele comune. A sosit momentul istoric când lumea trebuie să ştie că ne identificăm la dans (cum după cum a studiat marele muzician Bartok Bela), la port, etc.: un dans din Zona Codrului este acelaşi cu un ceardaş; portul este aproape identic. Trebuie să se ştie că am avut conducători comuni, cum a fost cazul lui Ioan / Iancu de Hunedoara; că bazele statului feudal maghiar au fost puse atunci când fiul lui Arpad s-a căsătorit cu fiica neînvinsului Menumorut al Bihariei. Că avem în limbă cuvinte dace cu acelaşi sens, ca baci, care înseamnă păstor, om mai în vârstă, mai înţelept, în maghiară ‘bacsi’; ori cuvântul gaci, adică nădragi, moştenire de la daci, însemnând pantaloni în maghiară. Avem în popor oşeni ungureşti şi ceangăi româneşti iar secuii s-au aşezat în timpurile de demult pe înălţimea getică Har-Geta sau Har-Gheta, în judeţul Harghita, în prima aşezare numită Olah-Hegy = Muntele Românesc. Aproape toate cuvintele se puteau înţelege reciproc în Ardeal. Latina oficială a evului mediu n-a deranjat comuna înţelegere lingvistică din Ardeal. Demnă de interes ar fi scrierea obiectivă a unui dicţionar etimologic comun, care să demonstreze argumentat falsitatea traseului istoric parcurs de cele 2 frăţii. Fără îndoială că originea identică a albilor fiind, a putut influenţa cu certitudine şi transmiterea mesajului lingvistic de la prima legătură sonică avută cu divinitatea, la relaţia comună interlingvistică între naţiile aceleiaşi rase. Aşa cum codiţa face fructul impur dacă o privim ca sex masculin al aceluia, tot în înţelegerea românească putem spune că di vină - de vină - pentru creaţie e divinitatea cu întreg şirul de consecinţe, poate de aceea i se şi spune divinitate. Pe lângă faptul că limba îndărăt s-a vorbit în întregul teritoriu locuit de populaţia românească, urmaşa marelui popor pelasgo-traco-get, mai avem şansa de a descoperi în ‘Cartea Genezei’ numele ţării Havila - în legătură cu poporul valah - înconjurată de râul Fison / Phis-On (şuierător): lexemul Havila era anagrama cuvântului Valahia. Dumnezeu i-a dat grai omului să poată vorbi cu ajutorul sunetului, căci numai cu sunetul poate comunica lumina, cum comunică tunetul cu fulgerul. Din Cer - din graţia divină - a venit primul cuvânt pe Pământ. Acela a fost cuvântul de botez al Omului şi s-a chemat AUM. În sanscrită, acest cuvânt înseamnă Om iar arealul geografic de pe Pământ în a cărui limbă se personalizează şi acum e arealul carpatic, ceea ce demonstrează că păstrarea în limba locuitorilor acestui pământ are caracter divin. Pronunţând acest cuvânt prin separare - atunci când cu voce puternică spunem A - constatăm că sunetul vine de foarte departe (e şi sunetul noului născut când apare pe lume). Când însă rostim U, acest sunet se apropie de noi. La sfârşit e M pentru împerechere şi pronunţând observăm că este chiar lângă noi, AUM. Acum are loc creaţia, desăvârşirea. Dacă procedăm bustrafedonic cu AUM (adică pronunţând invers), ca MUA, îl personalizăm pe OM ca MO: când pronunţăm AUM inspirăm (ne însufleţim, primim viaţă); când însă pronunţăm MUA-MO expirăm, dăm viaţă. AUM e o silabă mantrică. Limba îndărăt a fost cu siguranţă limba de protecţie uzitată de strămoşi, pentru a proteja sacralitatea arhetipală a cuvintelor. Motivaţia pentru care poporul român a pus mai presus decât scrierea - de care a fost acuzat că duce lipsă - vorbirea, graiul său a fost să nu ajungă în gurile celor care au falsificat şi denaturat cuvântul, sunetul cu care Dumnezeu a vorbit în începuturi cu Omul. Limba îndărăt îl duce pe Om la rădăcinile sale udate de apa vie a cuvintelor lui Dumnezeu, ale primelor învăţăminte. ‘Rumân’ îndărăt e ‘mânru’, adică ‘mândru’. Zalmoxe era ‘moşul adevărului (‘zău’ fiind ‘adevăr’). Daci însemna ‘de aici’ / ‘d-aci’ (ai locului, de acasă). Cuvintele monosilabice dau esenţa. Jiu - din Oltenia - e echivalent cu Iza, adică ‘apă’ în Maramureş, Olteni însemnând oameni (‘eni’) ai lutului, ai pământului (‘aluta’), ai Oltului. ‘In’ = floarea albastră a cerului, una din plantele semnificative pentru civilizaţie, întrucât a îmbrăcat de-a lungul istoriei marea majoritate a omenirii; Enoh a primit sămânţa de in de la bunul Dumnezeu şi a cultivat-o, devenind primul croitor al pânzei de in. ‘Jug’ e cu semnificaţia în limba îndărăt de unire, de punere la unison a unui efort. Yoga provine din rădăcina sanscrită ‘Jug’: dispozitiv pus pe grumazul animalelor pentru a putea trage simultan poveri, a înjuga ori a subjuga fiind a exploata capacitatea altora în mod forţat şi nemilos; de la a prinde juganii şi a le anula posibilităţile şi dorinţele sexuale prin castrare n-a fost decât un pas pentru a extinde rădăcina sanscrită ‘jug’ în ‘jugănire’, ceea ce înseamnă a nu putea împreuna, a nu-şi epuiza energia prin sexualitate, protejând forţele pentru a trage în jug. Iată - alfabetic - câteva exemple: ‘barză’ / ‘bearză’ îndărăt e ‘arzăbe’, adică pasărea ce bea foc; în tradiţia românească se spune că barza aprinde casa celui care-i strică cuibul, putând duce în cioc jar. ‘Dulău’ îndărăt e ‘lăudu’, câine de stână cum ar fi ciobănescul carpatin, rasă de autenticitate. ‘Galben’ e îndărăt ‘bengal’ însemnând auriu, de culoarea lămâiei, chiar a lutului. ‘Hora’ îndărăt e ‘raho’, însemnând un dans închinat soarelui (la ‘horă’ i se mai spune şi ‘roată’). ‘Hiba’ îndărăt e ‘bahi’, adică bai, necaz, boală. Ş.a.m.d”. Corespunzător străvechii vorbiri îndărăt, interpretarea este că Ghaggar - cu 2 silabe, Gha şi Ggar - de fapt era Ggar-Gha / Garga, specific reproducând numele fondatorilor Civilizaţiei Indusului, a cărei apariţie a fost în Bazinul Ghaggar / Ghargar (acum zona având ca principala apă curgătoare Fluviul Ind), arealul de unde în Epoca Pietrei au pornit hinduşii; o rocadă similară se poate silabisi la Khakkhara (“caduceul” budist, un produs Dah / Nepalo-Indian, însuși denumirea derivând de la “Badea” = Budah / “Bu-Dah”): se poate vedea echivalenţa “Khak-khara” = “Khara-Khak” - în consonanţă cu “Ghara-ghak” - la ceea ce anterior a fost kerykeionul Gherganului Hermes (după cum au scris în “Dicţionar de simboluri” Francezii Alain Gheerbrant şi Jean Chevalier “Khakkhara e bâtul de sprijin pentru mers al călugărului, armă de apărare, instrument de exorcism dar şi face să ţâşnească izvoarele, e toiag al pelerinului sau nuieluşa fermecată a zânei”).
 |
Khakkhara
|
Înţelepţii Gărga şi împăraţii Gărga - cârmuitorii primei Civilizaţii post-diluviene independente din lume, cea din Bazinul Ghaggar / “Ghag-Gar” = “Gar-Ghag” / Garghag - şi-au avut atestările respective în istoria nu doar a Indiei, ci şi a Paki-stanului, a Afgani-stanului şi a altor Țări din zonă. După ultima glaciaţiune, musonii şi-au început ciclul valabil şi în prezent, ceea ce împreună cu prezenţa numeroasă pentru acele vremuri a oamenilor a făcut ca unele dintre cele mai timpurii contribuţii distincte la Civilizaţia universală să provină din zonă. Bazinul fostului Fluviu Gargar / Ghaggar era mărginit în NV de Gherghi-stan / Hindu Kuş (coloniştii săi venind din S Pamirului) şi în NE de Ghoorka / Himalaia, respectiv Tibet. În 1909, enciclopedistul Britanic Meyer Stevenson a afirmat că în N Indiei (lângă graniţa cu Nepal şi China) “există - la poalele Himalaiei, între Nainîtăl şi Almoră, adică între 29,14 şi 29,30 lat. N, respectiv 79,07 şi 79,37 long. E - lanţul muntos Gărgachal / Gagar, numit aşa deoarece se ştie din tradiţie că acolo cândva au sălăşuit ‘rişi’ Gărg”.
Până în Evul Mediu a rămas pozitivă ca orientare direcţia Sud, inclusiv pe hărţi (în perioada Vedică - cea mai veche, a Civilizaţiei Indice - orientarea se făcea luând poziţia spre ultimul punct de lumină al zilei, cu faţa spre direcţia unde se ştia că apune soarele, deci privind către Vest, după care celelalte puncte cardinale reieşeau imediat: Nord la dreapta, Sud la stânga şi Est / răsăritul în spate). Culorile asociate direcţiilor în India erau altele decât în Europa şi Africa: verde - N, albastru - E, galben - S, roşu - V, poziţia centrală fiind albă.
 |
| Sarasvati |
Fluviul Ghargar / Ghaggar, lat în medie de circa 3 km după cum a scris în 2011 cercetătorul Nicholas Kazanas, a fost numit de vechii Indieni ca Gayatri / Sarasvati - sub protecţia Zeiţei Inspiraţiei și Artei cu acelaşi nume, femeia lui Brahma - iar Civilizaţia dezvoltată în Bazinul său, acum denumită ca a Indului, după numele Fluviului paralel rămas, notat de istoricul Roman Pliniu ca Sindus (Zeița Înțelepciunii Sarasvati / Vac a fost creditată cu inventarea Sanscritei, portretizată pe porțile hindușilor); uriaşul Fluviu Ghargar / Ghaggar făcea parte din Hapta Hindu / Sapta Sindhu, adică “Sistemul celor 7 Râuri”, ce cuprindea apele importante din N Gyagar / N Indiei, pe lângă el mai fiind - alfabetic - Chenab, Gange, Ind, Ravi, Sutlej şi Yamuna: 5 dintre ele erau în fostul Bazin Ghaggar (acum Penciab / Punjab - de la Indianul “cinci” - respectiv Bazinul Indului), fără Gange şi afluentul său Yamuna / însemnând gemenii - ce se văd în răsăritul hărţii următoare - acelea 2 fiind în actualul Bazin al Gangelui (Gangă în hindi). În ordinea lungimilor, acum Ind are 3180 km, Gange are 2525 km, Sutlej are 1550 km, Yamuna are 1376 km, Chenab are 960 km şi Ravi are 720 km.
 |
| Civilizaţia în Bazinul Ghaggar |
Sacra Pentadă - bazată pe numărul 5 al degetelor unei membre - făcea parte din străvechea gândire (de pildă ca reprezentarea palmelor în picturilor rupestre din Epoca Pietrei): era în acelaşi timp “gamos” - la mijlocul Decadei regăsită în Decalog, Decapolis, etc. - ca semnul unirii nupţiale, al armoniei fecunde, al hierogamiei Cerului şi Pământului, adică simbol Gherga (unii au denumit Armânii ca “Țințari” auzindu-le pronunția “ținți” pentru “cinci”, însă adevărata derivație “Țințari” era din “Cezari”=“Cârmuitori”); dintre numeroasele ape aflate în N Gyagar / Indiei, localnicii - cârmuiți de Dinastia Gărga - s-au oprit în considerarea celor 5 principale din Bazinul Ghargar / Ghaggar. Descrierea efectuată în “Geografia” XV 1:13 de Anatolianul Strabon - contemporan cu Iisus - este elocventă: “Întreaga Indie e brăzdată de râuri; unele dintre ele sunt afluenţii altor 2 care sunt cele mai mari, este vorba de Ind şi Gange. Altele se varsă în mare prin gurile lor proprii. Toate izvorăsc din Caucaz (Himalaia) şi se îndreaptă mai întâi spre miazăzi, apoi unele rămân pe aceeaşi direcţie şi aşa se întâmplă mai cu seamă cu cele ce se varsă în Ind, altele însă cotesc spre răsărit, cum face fluviul Gange. Acesta, coborând din regiunea de munte, când atinge câmpiile se întoarce spre răsărit şi curge pe lângă Palibothra, un oraş foarte mare, apoi iese la marea din acele părţi şi crează o singură gură de revărsare, fiind cel mai mare dintre fluviile Indiei. Indul se varsă în marea de miazăzi prin 2 braţe cuprinzând între ele regiunea Patalene, foarte asemănătoare cu Delta Egiptului. Din pricina evaporării atâtor râuri precum şi a vânturilor periodice anuale, India este udată de ploile de vară iar câmpiile se umplu de bălţi. În timpul acestor ploi se seamănă inul, meiul şi - pe lângă acestea - susanul, orezul şi arpacaşul iar în timpul iernii, grâul, orzul, legumele şi alte plante comestibile care lipsesc la noi. În privinţa animalelor, în India se găsesc aproape aceleaşi animale ca în Etiopia şi Egipt. În privinţa Indienilor, cei dinspre miazăzi se aseamănă la piele cu Etiopienii dar la fizionomie şi la păr, cu ceilalţi Indieni; căci, datorită umidităţii aerului, nu li se încreţeşte părul. Cei dinspre miazănoapte seamănă cu Egiptenii”.
 |
| Civilizaţia Indului |
La început, legăturile cu divinul nu erau prin ridicări de Temple (atât în N Indiei, cât şi în Altai, rugăciunile erau în aer liber, sub eternul cer albastru, lângă Muntele Sacru ori cu faţa îndreptată spre direcţia lui); de fiecare dată când se rugau, în N Indiei oamenii alegeau un loc nou şi curat: scoteau glia de pe pământ în formă patrulateră - sau unde nu era posibil ridicau solul uşor prin aşezarea de pietre necioplite - pe acel altar făcând focul, ce “lua” sacrificiile aduse / în formă de hrană şi băutură (acela era primul altar, întotdeauna la nivelul solului, niciodată inclus în vreo construcţie). De exemplu, despre “Glia maternă”, “Atharva Veda” 12:1 a scris: “Adevărul înalt, legea aspră, taina sfântă, râvna, rugăciunea şi datina sprijină Glia: Stăpâna celor ce-au fost şi a celor care vor fi, îndură-te Glie să ne mai adăposteşti. Strâmtoare pentru noi să nu fie în mijlocul oamenilor. Pământul are povârnişuri şi coaste, are şesul cel larg şi ţine ierburi cu numeroase virtuţi; binevoiască să se întindă şi să propăşească pentru noi. Pământul are ape, are fluviul şi oceanul. Pe Glie şi-au dobândit nemurirea zeii, pe ea prinde suflet tot ce respiră şi vibrează; binevoiască Glia să ne împartă roade ale băuturii! Glia este a celor 4 zări, hrana şi ogoarele pe ea sunt născute; ceea ce respiră şi vibrează în număr mare se află pe ea. Binevoiască Glia să ne dăruie boii şi belşugul! În vremurile dintâi, cei dintâi oameni s-au despărţit pe ea şi tot pe ea îi supuseră zeii pe demoni; adăpost de boi, de păsări, binevoiască Glia să ne dea noroc şi fală! Purtătoare a tuturor lucrurilor, receptacul de bunuri, adăpost, piept de aur, ea este cea care opreşte şi pune în mers orişice, ea ţine focul universului iar Indra este taurul ei. Binevoiască Glia să ne ducă spre bogăţie! Zeii veghează neadormiţi zi şi noapte Glia cea întinsă şi veghea lor nu slăbeşte. Să ne lase să-i mulgem îndrăgita licoare care cu splendoarea ei ne împroaşcă. La obârşie, ea a fost o undă în sânul oceanului; cu farmecele lor, înţelepţii merseră în căutarea ei. Inima sa se află pe firmamentul cel mai de sus, este nemuritoarea inimă a Gliei înfăşurată în adevăr. Binevoiască a ne hărăzi Glia strălucirea şi forţa într-o împărăţie stăpână! Apele curgătoare curg peste ea în curgere neschimbată ziua şi noaptea, fără ostenire. Glie cu valuri nenumărate, mulge laptele, dă-ni-l şi fă să ţâşnească splendoarea asupra noastră. Acvinii au măsurat-o, Vişnu a sărit-o dintr-un pas, Indra - solul divinei Găgî - a liberat-o de vrăjmaşi. Binevoiască Glia să reverse pentru noi laptele ei, aşa cum face o mamă pentru fiii ei. Înălţimile tale, munţii tăi cu zăpezi, pădurea ta, Glie, să ne fie ospitaliere! Brună, roşcată sau neagră - cu toate înfăţişările ei - neschimbătoare e totuşi Glia cea largă păzită de Indra. Neviolată, neînvinsă, invulnerabilă este şi din ea ne-am făcut sălaşul. Miezul şi gălbenuşul tău Glie şi toate vigorile care purced din trupul tău, dă-ni-le nouă, purifică-ne prin ele. Glia este o mamă, noi suntem fiii Gliei. Ale tale sunt cele 5 neamuri de oameni, muritorii pentru care lumina nemuritoare se întinde sub razele soarelui ce răsare. Indra este cel pe care ea şi l-a ales soţ, ea Glia se dăruie Taurului puternic, Bărbatului. Fie ca sânul tău, ferit de rău, ferit de fierbinţeli, întru binele nostru să fie fecundat, o Glie! Iar dacă ne vom trezi pentru un răstimp lung de viaţă, tu eşti aceea care va primi dania ofrandelor noastre. Glie, maica noastră, încredinţează-ne harul unui sălaş bun; în armonie cu Cerul, tu înţeleapto, aşează-ne întru glorie şi fericire!” Cunoştinţele agricole s-au răspândit din Canaan către India - acolo ajungând în mileniul V î.C. (în timpul Egipteanului Osiris - de pe Calea Ghirga - sufixul numelui său rezonând şi cu cel conferit vechilor patriarhi “rişi” ai Bazinului Ghargar / Ghaggar din N Gyagar / N Indiei); s-a început cu cultivarea alacului, un soi de grâu primitiv, adaptat în zonă condiţiilor de sol şi climă (era adus din SE Turciei). În 1972, savantul Austriac Josef Haekel a explicat de exemplu că “în Gujarat primăvara se practica de femei ceremonii agricole împărtăşind civilizaţia protoistorică a Orientului Mijlociu şi Mediteranei, autoarele fiind cultivatoare pre-ariane, sosite via Iran” (obiceiuri regăsite de pildă mult ulterior - şi în mileniul I î.C. - grupate în ritualul grădinăritului din Insula Lesbos, de udare cu apă caldă a seminţelor semănate); de altfel, din Orientul Mijlociu Hurianii / Arianii au ajuns hinduşi în N Indiei. La sfârşitul mileniului I î.C., în primul volum din “Biblioteca istorică”, Diodor Sicul a descris expediţia lui Osiris din Egipt: “Când Osiris a ajuns la frontiera cu Etiopia, a îndiguit fluviul acolo, pentru reglarea revărsărilor. Apoi a trecut în Arabia şi - pe lângă Marea Roşie / Oceanul Indian - a ajuns în India, la extremitatea lumii locuite. A întemeiat mai multe localităţi în India, printre care Nysa, ridicată în stilul aşezării din Egipt în care a crescut. În acea Nysa din India a plantat iederă: singurul loc din India unde putea exista acea plantă. El a mai lăsat multe alte urme ale prezenţei sale în acele părţi, ceea ce i-a făcut pe localnici să-l venereze considerându-l ca pe unul născut la ei, în India. Lui Osiris îi plăcea mult să vâneze cu elefanţi şi ca atare au rămas monumente astfel pretutindeni unde a fost cu campania sa. Apoi a trecut prin restul Asiei şi a traversat cu armata Strâmtoarea Helles-Pont / Darda-nele, în Europa. În Tracia / N Balcanic, Osiris l-a omorât pe Licurg, conducătorul Barbarilor, care s-a opus planurilor lui; l-a instalat pe bătrânul Maro să coordoneze agricultorii din acea parte a lumii - stabilit în Maronea, aşezare ce i-a preluat numele - iar pe Macedo, fiul său, Osiris l-a făcut stăpân peste ceea ce ulterior s-a numit Macedonia, în Sud desemnându-l pe Triptolem să aibă grijă de culturi. În concluzie, Osiris a călătorit prin întreaga lume locuită şi a fost binefăcătorul omenirii prin dăruirea agriculturii peste tot; acolo unde via nu putea creşte, i-a învăţat pe localnici să facă bere, mai slabă decât vinul în gust şi tărie. S-a întors în Egipt cu o mulţime de cadouri de pe unde a fost; şi pentru ceea ce a transmis de la zei la oameni, şi-a câştigat nemurirea şi onorarea egală cu a zeilor paradisiaci”. Diodor Sicul 2:36 a mai scris: “În India, abundenţa hranei îi face pe oameni deosebit de înalţi la trup şi voluminoşi. La Inzi, agricultorii sunt socotiţi sfinţi şi inviolabili; ei îşi pot munci ogorul fără primejdie, chiar dacă sunt în apropierea unei armate rânduită în linia de bătaie. Căci războinicii se ucid unii pe alţii pe câmpul de luptă, însă pe oamenii care lucrează pământul îi lasă în viaţă, întrucât sunt socotiţi binefăcătorii tuturor”. Şefii politici şi religioşi din NV Indiei au fost Caucazieni şi venerau mama ancestrală, la început practicând poliandria (femeile aveau oficial mai mulţi bărbaţi).
 |
| Stâlpi Antici Indieni |
În cartea “Pe urmele vechilor civilizații” din 1987, istoricul Constantin Daniel din România a scris: “Ritul jertfei în aer liber, existent acum în India - şi practicat de religia brahmanică - s-ar putea să fie o perpetuare a unui rit străvechi existent cu peste 4 milenii în urmă. Folosirea rituală a marilor băi de la Mohendjo-Daro (oraș prosper - poate inițial denumit Vailasta - dar abandonat la începutul mileniului II î.C.) trebuie pusă în corelaţie cu ablaţiunile cu apă folosite atât de des în ceremoniile brahmanice de astăzi, şi cu riturile de curăţare cathartice care au avut o atât de vastă răspândire în mileniul II î.C. în Mediterana răsăriteană”. (De pildă, Sanctuarul Gherga din SV Peninsulei Anatolice - parte a Mediteranei răsăritene - a avut ca rol principal în funcționare chiar pe cel de curățirea păcatelor: acolo era Țara Gherghiților). În 1991, profesorul Thaneswar Sarmah de la Universitatea Indiană Gauhati - care a publicat lucrarea “Bharadvăja în vechea Indie” / “Bhara-dvăja” însemnând “Oamenii Indiei”, literalmente translaţia înţelesului lor fiind “divinii luminosului soare”, strămoşul prinţilor în N Indiei fiind numit în acea parte a marii Peninsule ca Bhărat / Bharata = “Frate” - descria pe larg prezenţa Gărga în “Sistemul celor 7 Râuri” din N Indiei (unde sunt şi aşezări cu denumiri ca Garghi 24,18 lat. N, 85,46 long. E, Gargha 24,43 lat. N, 76,18 long. E, Gargaria 23,48 lat. N, 87,36 long. E, Gorgarh 29,50 lat. N, 77 long. E, Kherka 28,58 lat. N, 78,22 long. E, Kherka 28,38 lat. N, 76,47 long. E, etc.), prezenţă înfăţişată sintetic în 1999 şi de către indologul American Niraj Mohanka, în cronologia regală a Indiei: “Garga era de origine divină - făcând parte dintre Ăngiraşi - descendenţii constituind un distins şi distinct clan care a contribuit la realizarea ‘Vedelor’, mitologiei şi religiei, cât şi în alte domenii ale Culturii Indiei, începând cu cea mai timpurie perioadă Vedică. Strămoşii au fost în intimă legătură cu Indra (deja - încă din perioada Vedică - praful mitologic începând să se aştearnă peste personajele istorice). Printre acei înaintaşi - locuind în peşteri - au fost cei care l-au asistat pe Indra în eliberarea vitelor, luptându-se cu demonii; au fost cei care au jucat rol semnificativ pentru Bhărata / India în conducere şi sacrificii. Poeţii i-au slăvit pe devotaţii lui Indra iar lucrări ca a şasea mantră din ‘Rig Veda’ (realizată cu ajutorul lui Garga) au fructificat venerarea vitelor, prin servirea marilor zei din panteonul Vedic. Imnurile puşane au concluzionat că familia sa a fost conectată cu un trib pastoral - şi nu-i nici o restricţie în a crede asta - chiar dacă evidenţele din sursele post-vedice sunt puţine pentru această tradiţie Indiană. Din unele pasaje ale ‘Rig Veda’ (cea mai veche lucrare religioasă din lume în continuă folosire, scrisă înaintea Bibliei), clanul Garga apare şi ca războinic; de pildă, ‘Oda bătăliei’ (‘Rig Veda’ 6:75) confirmă asta. Participarea în luptele de pe râuri - dovedite istoric, rămase şi în legende - întăresc rolul acela de clan marţial, care agresiv utiliza şi magia în timpurile conflictuale (ceea ce rezulta din ascendenţa Ăngiraşă). Preoţii des ajutau regii în lupte, toate referinţele confirmând aşa ceva. Textele epice (ca ‘Mahăbhărata’ şi ‘Rămăyana’), cel brahmane (ca ‘Jaiminîya Brăhmana’) sau ‘purane’ (ca ‘Brahma Purăna’), etc. au reliefat că Bharadvăja / ‘Oamenii Indiei’ = Garga erau practicanţi Yoga, ‘cunoscători şi propagatori ai învăţăturilor’, ‘Upanişadele’ înfăţişându-i chiar foarte ocupaţi în atingerea cunoaşterilor esoterice şi împărtăşirea lor altora; prin Yoga, ei produceau miracole (au fost caracterizaţi ca ‘bine hrăniţi’ cu tradiţiile Vedice, observaţi ca strict disciplinaţi şi remarcaţi ca fiind capabili de minuni prin sacrificii). Semnificaţia apariţiei ‘Oamenilor Indiei’ / Bharadvăja are o deosebită importanţă sociologică: aveau 2 taţi fraţi (Mamată era soţia celui mai mare şi a născut pentru cel mai tânăr); vechea societate era poliandră, când era acceptată - fără nici un tabu social - apropierea femeii de mai mulţi bărbaţi. Adoptarea de către Bharata = India are dublă semnificaţie, sociologică şi istorică - puncte de vedere egale ca importanţă - căci marchează strânsa legătură dintre brahmani şi regi: purănele (Agni, Bhăgavata, Brahma, Harivamsa, Matsya, Văyu, Vişnu) anunţă că din ‘Oamenii Indiei’ / Bharadvăja a apărut o categorie care era formată atât din brahmani, cât şi din conducători; din acel motiv, ei erau denumiţi ‘copii cu 2 taţi’ / ‘dvyămuş-yăyanah’ (născuţi prin efortul unui bărbat apropiat, pentru soţ). În ‘Vyavahără Dhyăya’ 127 e scris: ‘un prunc apărut la o femeie fără copii de la soţ devine moştenitorul proprietăţilor ambilor bărbaţi: al tatălui natural şi al tatălui legal’. Bharadvăja a îndeplinit dorinţa Bharata, astfel încât descendenţii erau brahmani după Bharadvăja şi conducători după Bharata. De aceea Garga, născut pe linia Bharata, a putut fi clarvăzător Bharadvăja: o situaţie singulară, de mare semnificaţie sociologică; nimeni în India n-a mai putut fi în dubla calitate. Adoptarea stipulează clar că în vremurile prevedice şi în perioada Vedică castele nu erau. La început, flexibilitatea sistemului de caste a fost confirmată şi de dezvoltarea familiei (ca în cazul exercitării puterii de către brahmanii conducători). ‘Purănele’ - în versiunile lor genealogice - informează despre aşa ceva: descendenţii Garga au fost primii menţionaţi; acei brahmani proveneau din clanul conducător Bharata (al Indiei). Garga provenea din Bharata şi Bharadvăja; până în perioada Vedică - pentru situaţii justificate - brahmanii puteau fi regi iar regii puteau deveni brahmani. Regii şi brahmanii au fost oracolele / profeţii - sau clarvăzătorii - imnurilor Vedice (castele n-aveau relevanţă). Sociologic, un alt sistem important a fost cel al gotrelor / gintelor în India: de la început, Ăngiraşii Garga au introdus excelenţa ramurilor fondatoare. Cea mai veche tradiţie Indiană e că Garga prefera pentru împerechieri pe Ăngirasa, Bhăhaspatya şi Bhăradava / alţii au indicat ca strămoşi 3 ramuri: Ăngirasa, Garga şi Şainya (Garga şi Şainya marcând întâia oară distincţia potrivită - prin ruperea de vechea tradiţie - ceea ce arată avansarea în obiceiuri / împreunările fiind în exterior, cu cei neaparţinând gintei lor). Geneza neamurilor - prin cronologia comparată relevată de ‘Rig Veda’ - redă că a doua şi a opta mantră sunt mai târzii decât a şasea mantră / cea la care direct a contribuit Garga. Imnurile din ‘Rig Veda’ pot fi fixate corespunzător războiului descris în ‘Măhabhărata’, pentru care e acceptat 3100 î.C.; imnurile din a şasea mantră - mai ales cele pentru Indra şi Sarasvatî - pot fi datate cu jumătate de mileniu anterior. Contribuţia imnică a fost de o excelentă valoare literară, cu o distinctă atingere socio-religioasă (având o mitologie narativă deosebită), Cultul Vitelor fiind de o natură extraordinară, ca un mare dar oferit Culturii Indiene. Garga a rezumat şi a format ştiinţa limbajului - inclusiv fonetica - astfel dezvoltând Cultura Indiană într-un mod remarcabil. Oamenii Indiei şi marea civilizaţie rămâne îndatorată pentru acest motiv, cu omagiu etern exprimat deja în ‘Rig Veda’ 10:14; o creştere a ritualurilor Vedice a fost realizată de către Garga, prin Dharma-şăstra şi Răja-şăstra / Artha-şăstra. Purănele - ca de pildă ‘Brhaddevată’ - afirmă că în timpul lui Manu, un discipol a fost Gărgya. Corespunzător ‘Purănei Vişnu’ 3:4, Gărgya - notat şi ca Pannagări de ‘Brahamănda Purăna’, ‘Văyu Purăna’, etc. - a fondat capitole în ‘Vede’ / datarea fiind la mijlocul secolului XXX î.C. Tradiţia brahmană a acordat o mare importanţă instituţiei gotrelor, care a jucat un rol proeminent în exogamie: e clar înţeles că iniţial - când populaţia nu era mare - exogamia n-a prea fost practicată (şi astfel, cununiile incestoase nu erau rare); în cursul timpului, pe măsură ce populaţia a crescut, exogamia gotrelor s-a dezvoltat rapid, practicându-se chiar cu măsuri punitive stricte / instituţia gotrelor fiind de interes sociologic şi religios. Brăhmanii descind din creatorul Brahmă, unul dintre cei 7 apăruţi la început - prin sacrificiu - fiind Ăngiras (strămoşul multor altora). Conform Sutrei ‘Puşpa’ - de practicare cultică ‘Sama Veda’ - gotra Garga era separată de gotrele ‘pure’ Ăngiras, ‘anomalie’ ce denotă cine era loial şi cine nu: Garga (şi Şainya) făceau parte din ‘Oamenii Indiei’ / Bharadvăja; de-a lungul timpului şi alţii s-au alăturat ‘ortodocşilor’ Garga şi Şainya - ‘vlăstare cu taţi incerţi’ - care au fost brahmani conducători. Clanul Garga a dezvoltat peste o sută de gotre, unele fiind conectate cu ‘purii’ Ăngiras, altele nu”. (Este ştiut că Ida - rămasă istoric cunoscută ca Zeiţa Ghirghe - s-a însoţit cu Manu, primul om; mult ulterior, o reflexie poliandră a fost înfăţişată şi de Noul Testament în Galileea, prin Maria care l-a născut pe Iisus din Tatăl supranatural, Fiu acceptat şi crescut de tatăl legal Iosif / pe de altă parte - conform “Sama Veda” 1:5 - primii călători între Cer şi Pământ au fost Ăngiraşii, care practicau Cultul Focului şi produceau Soma, elixirul nemuririi: Garga a făcut parte din “Ăngiraşi”, în plus putându-se observa sinonimia dintre “Veghe” şi “Vede”; Civilizația Indiei = Bhărat s-a ivit post-diluvian în mod independent dar frățesc - termenul Sanscrit “barat” fiind “frate” - cu ceea ce cunoștea Vechea Europă, a cărei Civilizație în neolitic a fost direct conectată de fostul Imperiu Atlant dominat de dinaștii Gherghi). De la declararea independenţei Indiei din 1947 - faţă de Imperiul Britanic - roata budistă a înlocuit în centrul steagului Țării fusul cu zurgălăi (pentru tors lâna) numit Charkha.
Gherganii din timpurile cele mai vechi în N Indiei au fost ştiuţi ca Gherga, Gherghiani, etc. dar mai ales drept Gărga / Garga. În Sanscrită, spre deosebire de vocala “A” ce e scurtă, vocala “Ă” este lungă iar fonetic - rostită separat - fiecare consoană se pronunţă urmată de un “A” scurt (cu “A” inerent), de exemplu G-R-G fiind Ga-Ra-Ga: “G” e gutural - adică având pronunţia din gâtlej iar “R” cu pronunţia din cerul gurii, astfel că numele ştiut Gărga / Garga duce la Gherga (accentul în Sanscrită nu cade niciodată pe ultima silabă); fixarea în scris a fost variată, în funcţie de diversele perioade istorice şi de către învăţaţii diferitelor şcoli din vasta întindere Indiană, astfel încât translaţia Latină târzie a fost deosebită, cea mai răspândită fiind Garga. Prezenţa Gherga sub forma Garga a fost în poziţia fruntaşă a primei Civilizaţii post-diluviene independente din lume, cu reverberaţii până în prezent, cu regăsire inclusiv pe ghergul / gherbul național Indian.
În 2006, Dr. Joye Pugh s-a referit şi ea la Ham (numit Hermes în Sumeriană şi Greacă, de unde a derivat “hermenautica”, adică metodologia filozofică de înţelegere a textelor, inteligentul Hermes - partenerul erotic al frumoasei “Afro-dita” / Afrodita - fiind curierul / mesagerul dintre Zei şi oameni, ca interpret al ordinelor, înrudit cu gemenii Gherghiţi Artemis şi Apollo): Ham / Hermes în Sumer - bazat pe “Tăbliţa de Smarald” unde era consemnat că “forţa este cauza oricărei perfecţiuni, a tuturor lucrurilor care există în univers” - afirma despre existenţă că la început “spiritul exista în natură şi a ieşit din întuneric, când totul era confuz şi obscur, înainte ca verbul să anime totul”, predicând faptul că “omul poate fi ca Dumnezeu şi Pământul poate fi ca Paradisul”, pretinzând că poate crea Paradisul, adică Raiul pe Pământ (prin descendenţii săi, între care a fost atestat Gherga - inclusiv de Vechiul Testament - s-a propagat cunoaşterea vechilor ştiinţe sacre, fiind propovăduită transcenderea materiei spre nemurire); amplificând imaginaţia prin utilizarea practicii alchimiste de a iniţia schimbări - devenind astfel creator - ca părinte al tuturor ştiinţelor şi inventatorul hieroglifelor, Ham / Hermes, notat şi Thot de către Egipteni, ca “tatăl” ce ştia “tot”, a explicat cârmuitorilor acelora puterea minţii, prin tehnica deschiderii, sub coroana de pe cap, a celui de-al treilea ochi, numit “Lumina lui Osiris” de către Egipteni, stimulând epifiza cu vibraţii provocate, în secvenţele sunetelor ritualice, de cei care distribuiau pulberea albă a “pietrei filozofale” pentru legătura cu divinul, rezultând simptome inclusiv ca acelea expresiv exprimate de femei prin dansul din buric (epifiza / glanda pineală - punctul de plecare pentru construirea embrionului în pântecul mamei - amplasată în centrul geometric al creierului, în spatele ochilor, la joncţiunea cu şira spinării, funcţionând într-o armonie directă cu hipotalamusul ce coordonează reacţiile legate de sete, foame şi ceasul biologic, e cea ce crează halucinaţii, viziuni ori coşmaruri prin neurotransmiţători, producând serotonina diurn şi melatonina nocturn, astfel inducând stări de la exaltare la linişte, controlând şi ciclul somnului, având denumirea Indiană “Ochiul lui Şiva”).
 |
| Şiva |
Melatonina - un antioxidant important - este duşmanul bătrâneţii; scăderea nivelului său reprezintă un semnal de îmbătrânire, căci protejează epifiza, normal restaurând ritmurile hormonale tinere. Prezenţa melatoninei întârzie deteriorarea organismului (redresând inclusiv stările depresive), sincronizând hormonii şi sistemul imunitar, prevenind bolile cardiace şi susţinând funcţia sexuală - se găseşte în orz, ovăz, orez, struguri, ceapă, etc. - în exces chiar întinerind persoanele; fiind un antioxidant mai puternic decât vitaminele, poate să pătrundă în orice celulă, având un mare potenţial de distrugere a radicalilor liberi răspunzători de degenerarea / “ruginirea” trupului, refăcând, reparând şi reîntinerind, îndepărtând semnele îmbătrânirii. Melatonina este stimulată de întuneric şi suprimată de lumină, nivelul său în sânge având vârful noaptea; împreună cu celălalt neurotransmiţător, serotonina (a dinamismului, vioiciunii, de acţiune, a cărui lipsă - conform “Institutului Chinez de Ştiinţe Biologice” - duce la homosexualitate) ajută relaxarea printr-un somn odihnitor, de refacere. Vechile mărturii despre Hiperboreii sosiţi în Europa din Asia - printre care au fost Gherganii - că erau fericiţi, scutiţi de boli şi mereu tineri, corespundeau de fapt profilului lor de practicanţi ai stimulării “ochiului” din centrul capului, adică a glandei pineale, producătoarea melatoninei (prin tot felul de exerciţii specifice orientale - tipice Nordului Indiei - ca somn sănătos / restructurant, Yoga, masaj, etc).
 |
| Kali |
Este de observat că soţia lui Şiva, “părintele” Yoga, a fost Kăla / Kali - care ştia adevărul existenţei, ajungând venerată ca Zeiţa timpului şi a schimbării, respectiv “Marea Mamă” - analoaga sa în apus fiind Kybela / Sibila iar îndeosebi în ceea ce a devenit lumea Greacă, fiind Gorgona (împărtăşind caracteristici la încheierea ciclului vieţii ca nemurirea şi moartea, liberarea şi robia, etc.), având corbii / Karga ca păsări însoţitoare; nevestei lui Şiva i se mai zicea şi Tără / Tara - preluată în Europa ca Terra - în Română terenului cultivat zicându-i-se “ţarină”, patria fiind “ţara” (cuvântul Indo-European “taran” însemna “fulger”, regăsit ca Uran la vechii Greci pentru Zeul Cerului ori în numele Zeului Fulgerelor Taranis la Keltai / Ghergai, având ca simbol roata solară, Dealul Sacru Tara 53,34 lat. N, 6,36 long. V al cârmuitorilor Irlandei, numit după Marea Mamă Tara, fiind închinat Zeiţei Telta - Gherga prin vechile translaţii “T” peste “G” şi “L” peste “R” - doica soarelui, patroana grâului şi a competiţiilor / ultimul festival în onoarea ei acolo, conform “Dicţionarului Celt” editat de Edain McCoy în 1995, ştiut ca Jocurile Olimpice Irlandeze, a fost în 1169). Din mare vechime oamenii se simţeau solidari cu ritmurile cosmice, descoperindu-se determinaţi şi de mişcările corpurilor cereşti, interpretând că îşi pot depăşi destinul printr-un concept nou, cel de morală - cei care reuşeau fiind divinizaţi - apărând ritualuri de iniţiere, sacru articulate în jurul Misteriilor vieţii şi morţii (prin ceremonii nocturne specifice, pentru păstrarea secretelor): puterea cunoaşterii ducea la stăpânirea naturii. De altfel, Grecilor Antici le-a rămas în memorie primul rege Trac ca Haîmos / Haem, fiul lui Boreas (în imaginea următoare e vizibil Boreas - patronul vântului Nordic - din Hadda / Gandhara 34,31 lat. N, 70,31 long. E, Afgani-stan):
 |
Boreas
|
În Vechea Lume, zona de influenţă a vântului rece din Nord - denumit Boreas de cei din Emisfera Boreală / Nordică - era populată de oameni puternici, ştiuţi şi ca “boieri”; Grecii vechi înţelegeau că Hiperboreii erau atât oamenii din Nordul îndepărtat, cât şi boierii puternici.
 |
| Smarald Hamit |
Este de remarcat că “părintele chimiei” Gheber / Jabir, unul dintre urmaşii Magilor Ghebri / Gherbi, respectiv Gherga, influenţat în carieră de tatăl său farmacist şi dascălul său Arab din familia profetului Mahomed, născut în 721 la Tus 36,27 lat. N, 59,34 long. E / Iran şi decedat în 815 la Kufa 32,02 lat. N, 44,24 long. E / Irak, alchimistul califului Harun al Raşid din Ghergania (care a domnit în 786-809, în timpul aceluia fiind scrisă antologia “1001 de nopţi”), cel care a subliniat necesitatea ştiinţifică a experimentului în chimie, a descoperit procese ca distilarea şi cristalizarea ori acizi ca apa regală, cel azotic, citric, clorhidric, etc., importanţa primordială dintre elemente acordând-o mercurului, adică singurului metal lichid din natură, a fost scriitorul celor mai multe cărţi despre “Tăbliţa de Smarald / Smaragd” = “floarea cerului” - concepţiile sale menţinându-se pe liniile trasate de Hermes - în plus el enunţând celebra teorie a “echilibrului în natură” şi a “rectificat” unele lucrări ale lui Pitagora, Socrate, Platon, Aristotel, ş.a.; foarte straniu, utilizând deliberat mijloace steganografice / ca simboluri ciudate şi un cod ascuns, savantul Gheber a investigat în “Cartea pietrelor” (nu toate lucrările lui au fost deocamdată descifrate) crearea artificială a vieţii - inclusiv umană - în condiţii de laborator, sub controlul direct al Creatorului. Pe atunci în Orient a mai trăit matematicianul Al Horezmi / Khwarizmi (780-850, născut în Uzbeki-stan şi decedat în Irak), primul savant al Şcolii din Bagdad, care a pus acolo bazele “Clădirii Înţelepciunii” - unde erau un observator astronomic şi o bibliotecă - el fiind considerat “părintele algebrei” şi al algoritmurilor: din cărţile acelui matematician oriental au fost preluate cifrele hinduse, utilizate acum universal; e de ştiut că jumătatea Vestică a Bagdadului - de pe malul drept al Fluviului - se numea Karkh (denumire presupusă de unii ca derivată de la Siriana Kharka pentru citadelă).
Civilizaţia Ghaggar utiliza în mileniul IV î.C. - conform lucrării “Civilizaţii dispărute” coordonată de Britanicul Kerr Jarrett în 2002 - scrierea de la dreapta la stânga, cu sute de simboluri şi măsura timpul prin număratul nopţilor, nu a zilelor / de pildă “zilnic” fiind “noapte după noapte” (noaptea era considerată începutul tuturor lucrurilor, întunericul ei favorizând fuziunea fiinţei umane cu elementele naturii): “Negustorii făceau comerţ cu alte oraşe din Valea Indului şi - potrivit textelor vechi din Mesopotamia - cu locuri mai îndepărtate, precum Sumeria / Sumerul (în Irakul Modern); negustorii aparţinând acelei civilizaţii au înfiinţat comunităţi comerciale în oraşele Sumeriene iar fildeşul, aurul, carneolul (calcedonie roşie de culoarea sângelui, considerată ‘piatra vieţii’) şi mărgelele de agat, lemnul şi alte mărfuri ale zonei au ocupat un loc important în importurile Sumerienilor”. Savantul Britanic Arnold Toynbee a reflectat: “O trecere în revistă a miturilor monumentale în care s-a întruchipat înţelepciunea neamului omenesc sugerează posibilitatea ca omul să fi ajuns să descopere civilizaţia nu drept urmare a unei înzestrări biologice superioare - şi nici ca urmare a unui mediu geografic favorabil - ci ca o ripostă la o provocare într-o situaţie deosebit de critică, situaţie ce l-a îndemnat să facă un efort până atunci fără precedent. Apariţia istorică a primei civilizaţii a fost un răspuns la o provocare climatică, prin fertilizarea cursurilor marilor ape (consecinţele acelea au fost evidenţiate pentru întâia oară de Dr. Francois Bernier în 1699). Nu condiţii uşoare de existenţă, ci - dimpotrivă - condiţii grele au ajuns să determine asemenea realizări. ‘Pământurile virgine’ provocau riposte mult mai viguroase decât cele ‘mai accesibile’ cuceritorilor. Cele mai strălucite manifestări iniţiale s-au realizat în ţinuturi aflate în afara suprafeţei ocupată de civilizaţia afiliată. Totdeauna populaţiile de la ‘graniţă’ - expuse - au izbutit să se dezvolte mult mai viguros decât vecinii situaţi la adăpost”. În N Indiei, prosperitatea Civilizaţiei Ghargar / Ghaggar nu se baza pe superioritate militară, căci populaţia era paşnică, ci pe rafinament intelectual, venerând suprema Zeiţă Mamă, ştiută ca Nordică; a existat în aşa-zisa perioadă Vedică (până la începutul mileniului II î.C., când prin mutarea spre răsărit, în Bazinul Gange, s-a ajuns la aşa-zisa perioadă Ariană), acoperind Bazinul Ghaggar până la secarea Fluviului Ghaggar, pe un teritoriu ce azi e împărţit de răsăritul Iranului, Afghani-stan, Paki-stan şi NV Indiei.
Paleogeografii au stabilit că în mileniul III î.C. - datorită continuării mişcărilor tectonice de împingere a plăcii Indiei în cea a Asiei - s-a întâmplat secarea Ghaggar, apele ce-l alimentau din Himalaia / Ghoorka fiind redirecţionate spre cele 2 Fluvii mari din N Indiei ce sunt acum - Ind şi Gange - pe cursul vechi mai existând doar câteodată apă, datorită musonilor (secarea marelui Fluviu Ghaggar provocând declinul serios al productivităţii agricole în fostul său Bazin - şi în prezent din cauza diminuării apelor freatice puţurile din N Indiei trebuind adâncite constant - în plus fiind distrugerea masivă a vegetaţiei de către locuitori, prin tăierea intensivă pentru necesităţile străvechilor aşezări); în Himalaia / Ghoorka, ce începe în Tibet, sursa Fluviilor din N Indiei - Muntele Meru sau Kailas / “Ka-Ilas” 31,40 lat. N, 81,18 long. E (al Zeiţei Ka / Ga = Marea Mamă, “Ila” fiind “Zeiţă”), cu înţelesul de “cristal” în Sanscrită, având numele local Tise - înalt de 6638 metri, este locul sacru pentru toate religiile regiunii: ultima destinaţie a sufletelor, centrul spiritual al lumii, ştiut drept Muntele Svasticii sau sălaşul puternicului Rudra / care purta părul împletit şi era îmbrăcat în piei de animale (acolo exista puritatea paradisiacă unde divinitatea era vegheată de Adunarea Gana, formată din paznici înspăimântători, de care puteau trece doar eroii - adică aceia care se puteau autocontrola şi îşi învingeau teama - Ganeşa fiind Gardianul intrării la Durga / Gauri, femeia lui Rudra, care era recunoscută drept Marea Zeiţă, fiica Himalaiei / Ghoorka. La Durga / fiica Ghoorka, de o mare celebritate s-a bucurat “faţa gloriei” - masca Gorgonă - numită Kirtti, reproducând Ghirghi, de către hinduşi (în 2012, cercetătorul Român Gheorghe Șeitan a echivalat denumirea Kirtti cu cea a comunei Cârța 46,33 lat. N, 25,41 long. E din județul Harghita):
 |
| Kirtti |
În 1938, autorul Sarup Joon în “Istoria Jaților” a scris că descendenții Gauri au fost deopotrivă brahmani și războinici; după cum a observat istoricul Bhim Dahiya în monumentala lucrare “Jații, străvechii conducători (studiul clanurilor)” din 1982, Epopeea “Maha-Bhărata” 2:1870 echivala descendenții Gauri ca urmași Ghoraka. Prima oară când Rudra a vrut să intre peste ea, Ganeşa a refuzat să-l admită, ba chiar a avut îndrăzneala să i se opună cu forţa, Rudra cerând atunci ajutorul lui Vişnu / “Veșnicul”, împreună reuşind să-l înfrângă pe Ganeşa, ceea ce a provocat furia femeii, care a început să se lupte cu Rudra - pacea intervenită între ei în final determinând aprecierea bravurii lui Ganeşa prin desemnarea lui drept cârmuitorul Adunării Gana. Ganeşa era foarte deştept şi avea un cap neuman - mare, cât al unui elefant - hinduşii considerând că astfel putea şi reţine toate câte le ştia.
 |
| Durga |
Strălucitorul Rudra - văzut ca o forţă pozitivă a Universului, deoarece pentru hinduşi distrugerea este urmarea firească a creaţiei şi de aceea a fost poreclit Şiva, adică “Bunul” (eufemism bazat pe “Şi” = “foc” şi “Va” = “Ba” / suflet), ştiut ca venit din “Si-Beria” / Siberia - a fost cel care a introdus Yoga printre oameni; el a fost “vraciul vracilor” (Magia sa fiind îndreptată în scopuri benefice). Rudra / Şiva - distrugător şi restaurator - a fost un simbol al senzualităţii, păstor milostiv al sufletelor şi răzbunător aprig (numele său Rudra a fost conectat și de înțelesul ca vâslaș - inclusiv simbolic printre vicisitudini - așa cum mult mai târziu l-au avut concret și Rușii ori Varegii = mari vâslași); “buna” Si-Vila = Sf. Vila - Sivila / Sibila - soţia sa, a fost cunoscută sub diferite forme, printre care Durga / Kalî (respectiv Kalka = Garga, corespunzător translaţiilor “G”/“K” şi “R”/“L”, al cărei animal preferat era tigrul / leopardul zăpezii din Himalaia: felină rară, din grupul panterelor). Nu s-au făcut escaladări acolo (la fel cum n-au fost pe Muntele Zeiţei Ghankar / Ghangkhar 28,03 lat. N, 90,27 long. E din Bhutan) şi nici în prezent nu se acordă permise de căţărare pe uriaşul Munte Sacru, la poalele căruia s-a dezvoltat Ghaggar, prima Civilizaţie independentă post-diluviană din lume, măreţia simetrică a sa în cele 4 zări, cu perspectivă piramidală şi albă - datorită zăpezii permanente - impresionând puternic pe cei de pe malurile marilor Lacuri de la bază.
 |
| Muntele Sacru de pe acoperişul lumii |
Muntele Sacru era adesea reprezentat piramidal, cu terase şi cele 4 faţete orientate spre punctele cardinale (modelul său - după cum aprecia şi lingvistul Pierre Gordon - a dus la apariţia piramidelor şi ziguratelor). Mer era cuvântul vechilor Egipteni pentru Muntele de piatră al piramidei: hieroglifa Egipteană ce desemnează Axul Lumii e un fel de piramidă abruptă; numele acelei hieroglife este “Mer” (aşezată de obicei sub hieroglifa “Kaf” / barda Egipteană, desemna polul şi deci un Munte polar, numit de musulmani Muntele Gîf). În mai multe mituri Egiptene, creatorul - pentru a plămădi lumea - s-a aşezat pe Muntele primordial sub forma unei păsări enorme (şoim sau ibis); numele şoimului derivat din rădăcina K-R-O (“cel-de-sus”) a fost verbalizat Horus: fiul lui Isis cu Osiris. În 2003, “Enciclopedia ocultismului şi parapsihologiei” de Lewis Spence a prezentat Vârful Muntelui Meru ca un câmp circular înconjurat de movile, denumit Ida-Vratta: Cercul Idei (e de remarcat că Troada / Troia era dominată în V Anatoliei de Masivul Sacru al Idei, ştiut drept Gargaros - întreaga regiune acolo fiind populată de Ghergarii întemeietori ai Civilizaţiei - piscul având un cerc ancestral de pietre aranjate înadins pentru sacralitatea locului); în N Indiei, Ida a fost mama oamenilor de pe cele “7 Râuri”, Ida în Anatolia fiind diminutivul Marii Mame (cea denumită de prima Civilizaţie Europeană - centrată în Banat - drept Ghirghe: Zeiţa Pământului avea aceeaşi denumire din Bazinul Ghargar / Bhărat până în Banat, de la Ida în Munţii Ghoorka / N Indiei şi pe Masivul Anatolian Gargaros până la Ghirghe în regiunea Europeană unde acum Gherganii sunt cei mai numeroşi din lume). Muntele s-a regăsit simbolic şi în tumul / Gorgan - movila de piatră - tabloul său fiind la mai multe niveluri decât cel fizic, căpătând înţelesuri până în subconştientul uman (chiar şi ascensiunea febrilă a unui alpinist ascunde misterul profund al escaladării limitărilor şi a căutării unei realităţi ultime): Muntele e metafora vieţii prin simpla-i existenţă statică, fiind pasul spre supra-uman; odată atingând înălţimile existenţei spirituale, renaşterea poate avea loc doar prin sacrificiul suprem - jertfă - sau moartea iniţiatică (prin coborârea în peşteră ori drumul spre celălalt tărâm, de unde iniţiatul se întoarce în lume fiind născut a doua oară de mama universală primordială).
În zona Muntelui Sacru, la Ghangaria 30,44 lat. N, 79,38 long. E / N Indiei, se află Valea Florilor, accesibilă doar vara (prezentă în mitologia hindusă ca locaşul zânelor): unul dintre cele mai frumoase locuri de pe glob, protejată ca parte a patrimoniului mondial UNESCO, fiind rezervaţie a biosferei; este o uriaşă grădină naturală - într-o mare depresiune din Himalaia, pe zeci de kmp - cu zeci de specii unice de flori sălbatice, în culori diferite, ce acoperă complet arealul:
 |
Ghangaria
|