Istoricul Basarabean Alexandru Gonța a scris: “Celții, care au locuit în Moldova și Transilvania înainte de era noastră au avut ‘ordinul celor puternici’ numiți ‘gali’ (de la ‘gal’ = ‘puternic’ / ‘viteaz’ în limba celtă). Ulterior, longobarzii care s-au așezat în nordul Italic și-au numit vitejii ca ‘arimani’ și ‘eroi’ (‘heros’, din rădăcina ‘ard’; ‘harimanii’ lui Iancu de Hunedoara erau viteji organizați după alte criterii decât cei din armata otomană). Spre deosebire, la goții organizați pe familii și rudenii apropiate, cei din ‘ordinul corăbierilor’ erau numiți ‘vikings’ (la fel ca și la scandinavi: din simbioza geto-gotă, receptarea cuvântului românesc ‘viteaz’ a fost ‘viking’). Începând din anul 1066, cuvântul ‘viking’ și-a schimbat sensul în apusul Europei: urcând pe corăbii și săvârșind acte de piraterie, ‘vikingii’ normanzilor au fost socotiți ‘pirați’; în schimb, în răsărit, cei cărora varegii le-au organizat statul au păstrat sensul original”. Exceptând Galii Anatolieni / adică Gaulii, în Europa Celţii - din care făceau parte Galii - s-au poziţionat la apusul Geţilor. Cercetătorul Român Gabriel Gheorghe în “Studii de cultură şi civilizaţie românească” din 2001 a susţinut că “strămoşii galilor au sosit în Galia - sudul actualei Franţe - din Ardeal, Banat şi Oltenia după finele mileniului III î.C.” (adică după ultimul val Kurgan, când în Anatolia au apărut Hitiţii şi în Balcani au apărut Tracii, anume încă din Epoca Bronzului): ei au premers migrarea Keltă / Ghergă acolo, cea din mileniul I î.C. / Epoca Fierului (Galii făcând apoi parte dintre Celţi / Keltoi). În 2004, profesorul Elveţian Philippe Borgeaud a observat ca interesant că, venerată din mileniul VI î.C. în Mesopotamia, divina Inana / Iştar după ce a vizitat lumea subpământeană / subterană (loc unde a coborât şi Ghirga-meş / Ghilgameş) a revenit însoţită de demoni asexuaţi numiţi Gala în Sumeriană; preoţii ei - Gardieni ai vieţii - erau numiţi Kur-ga-ra / Kurgarru, fiind precursorii oficianţi ai castraţilor Gali din Imperiul Roman: slujitorii săi (şi Dr. Mircea Eliade afirma că “tema castrării era de origine orientală, automutilarea anumitor credincioşi în timpul transelor lor extatice asigurându-le castitatea absolută, spre dăruirea integrală divinităţii”, observându-se şi că testosteronul slăbea imunitatea organismelor, castraţii ajungând cu mulţi ani mai longevivi decât restul, alegerea - răsfrântă până azi şi prin existenţa Mănăstirilor - fiind între viaţa lungă sau viaţa fertilă). În 1994, Britanicul Raymond George a prezentat rugăciunea de dimineaţă - cu faţa spre răsărit - a preoţilor “Kurgar-Ru” / Kurgarru în Babilon (ce începea prin “O Şamaş, care asiguri reînnoirea pentru marii zei, care iluminezi părţile lumii, păstorind oamenii adormiţi în luncă, care te confrunţi cu agresorul, care cucereşti Iadul şi-l distrugi! Vino spre noi, din îndepărtatul Rai, aici suntem, stând în faţa ta!”):
 |
| Rugăciunea Kurgar-Ra |
“Îngerii căzuţi” Grigori erau sexuaţi - de gen masculin - spre deosebire de ceilalţi îngeri, care erau asexuaţi; de altfel, e de remarcat că primii îngeri din Biblie - care au fost menţionaţi ca taţii vestiţilor viteji din vechime - n-au fost alţii decât tocmai acei îngeri Gregori / “Veghetori”. A rămas cunoscut că îngerii în general erau “asexuaţi” şi a mai rămas ştiut că unii îngeri au “dezertat” (fiind în acel timp afurisiţi pentru aşa ceva); aceia dintre ei care au refuzat castrarea au fugit (şi s-au împreunat cu băştinaşele orientale, având copii): a fost o străveche / pre-diluviană divizare Ghergară, perpetuată după Potop, inclusiv via Galileea, începând cu Înălţimile Golan. Ceea ce în răsăritul Europei era Kurgan, în apusul Europei a ajuns GalGal - de unde denumirea de Gauli / Gali pentru cei care respectau Cultura Gorgană (conform vechilor echivalenţe lingvistice “G”=“K” şi “R”=“L”). Amazoanele erau cele care venerau cultura respectivă în Caucaz şi Anatolia, ca preotese Gherghiţe / retezându-şi sânii iar castraţii - după cum nota profesorul Eugene Lane de la Universitatea Americană Yale în 1996 - se automutilau pentru fi împreună cu ele, în onorarea Gherga (mai târziu astfel au apărut eunucii care păzeau haremurile, simbolic castrarea fiind asociată şi cu celebra decapitare a Gorgonei Meduza); în Antichitate, cei care o făceau au fost oamenii regelui Gallus de pe Râul cu acel nume de lângă Pessinus / locul de unde Romanii au luat statuia din meteorit a Gherghiţiei şi au instaurat cu ea Templul Vaticanului, declarând-o protectoarea lor (la poalele Muntelui Agdistis / Agdos dominând zona - numit astfel, conform unei poveşti Frigiene, după o creatură hermafrodită ce castrată a devenit Marea Mamă Cybela - Anatolianul Pausania 1:4 notând că acolo era îngropat iubitul Cybelei, Zeul Vegetaţiei Attis / fiul nimfei Nana a Râului Sakarya / Sangarius, care provocat de Cybele într-un acces de nebunie s-a castrat: Apolloniu din Rodos 2:722 a scris că numele acelui Râu era de la Sangas - fiul lui Ocean şi Tethys - care a ofensat-o pe Zeiţa Rhea, ceea ce a dus la deosebirea între sângeroasa dar importanta Sakarya din Afriki, adică Valea principalei ape curgătoare a Frigiei şi nesângeroasa dar importanta Sahara din Africa, adică uscatul principalului deşert al lumii). Automutilarea iniţial la femeile Amazoane era din motiv religios - nu războinic - iar la bărbaţi similar, din motiv religios. Dr. Mircea Eliade a explicat în “Istoria ideilor şi credinţelor religioase”: “Pe lângă pulsiunile mai mult sau mai puţin inconştiente care îi cârmuiau pe neofiţi, trebuie ţinut seama de nostalgia unei androginii rituale sau de dorinţa de a-şi spori rezerva de ‘forţe sacre’ printr-o infirmitate neobişnuită şi spectaculoasă ori chiar de voinţa de a se simţi excluşi din structurile tradiţionale ale societăţii - printr-o imitaţie divină totală - cultul făcând posibilă redescoperirea valorilor religioase ale sexualităţii, suferinţei fizice şi sângelui; transele îi eliberau pe credincioşi de autoritatea normelor şi a convenţiilor, într-un anume sens fiind o descoperire a libertăţii”. Emascularea preoţilor (consideraţi amanţi divini), ce putea fi împlinită numai prin castrare, trebuia să asigure Marii Zeiţe surse de energie generatoare pe care ea, la rândul ei, o degaja tuturor. În Antichitate, preoţii Gauli / Gali din Templul Vaticanului, de exemplu de Ziua Sângelui - 24 Martie - pe fondul absorbţiei de plante halucinogene, a unei muzici asurzitoare de tobe şi flaute, precipitaţi în dansuri demenţiale, despletiţi şi agitându-şi spasmodic capetele, ofereau Gherghiţiei sângele ca ofrandă, cu cioburi şi cuţite crestându-şi braţele şi pieptul, împroşcând altarul cu sângele ce le ţâşnea din răni / nou-primiţii în rândul preoţilor sacrificându-şi virilitatea, depunându-şi resturile însângerate ale automutilării “sub baldachin” = “zona nupţială”, în calitate de amanţi / soţi mistici ai Zeiţei (Kernos era vasul de lut ars în care se aduceau sub baldachin testiculele - ritualul în timp ajungând ca să nu mai fie de provenienţă umană, ci din sacrificiul vreunui taur ori berbec, Romanii instituind astfel pentru acea zi sărbătoarea “Taurobolium”); apoi, era explozia extatică prin Ziua Bucuriei, numită “Hilaria”: 25 Martie / analogia lingvistică de hilar - ce a căpătat ulterior până şi semnificaţia de “caraghios” din partea celor care nu apreciau jertfa respectivă - putând fi legată etimologic şi de vechiul oraş Hilarima al Gherghiţilor, de la poalele Templului Anatolian Gherga, la apogeul său în acele vremuri Antice (atunci avea loc “baia” purificatoare a Marii Mame / în prezent, hilar fiind marcată “ziua păcălelilor”, a proştilor păcăliţi - 1 Aprilie - ce-şi are rădăcina în acea sărbătoare). În imaginea următoare se poate vedea reproducerea în marmură, aflată la “Muzeul Capitolin” din Roma, a unui Gal murind: iniţial, statuia era din bronz - realizată în 223 î.C. de Epigon, fiul lui Charios din Pergam - ca parte a ansamblului ştiut drept “Marea Ofrandă Attaliană” (comandată de cârmuitorul Attalus al Pergamului - care a domnit în 241-197 î.C. - şi a deportat în 218 î.C. Gherghiţele din Gherghis I / Troia în Gherghis II / Gherghita, la izvorul Râului Anatolian Caicos, acum Râul Bakîrcay / Turcia).
 |
| Gal |
Galii, cărora le plăcea curăţenia (ei au inventat săpunul pentru oameni, căci pentru rufe exista de la începutul mileniului III î.C., datorită Sumerienilor) aveau locuinţe din lemn, de formă rotundă şi în Antichitate au fost prezenţi din Anatolia până în V Europei (canalul de comunicare al Galiei din S Franţei cu Pontul, adică Marea Neagră, era Valea Dunării; utilizau alfabetul Grec şi fiecare comunitate era condusă de câte un Consiliu al Bătrânilor. Galii din Galia aveau aur (dorit de Romani); o altă distincţie între ei era că Galii îşi respectau copiii, pe când Romanii aruncau la gunoi copiii nedoriţi. Titus Livius 23:24 a povestit că Galii CisAlpini care în 216 î.C. l-au ucis pe consulul Roman Postumius i-au luat capul tăiat: “craniul le-a folosit drept vas sacru pentru libaţii şi drept cupă preoţilor”. Vercingetorix / “Vercin-Geto-Rix” - la Gali sufixul “rix” însemna “rege” - născut la Ghergovia / Gergovia (S Franţei) în 82 î.C., a fost cel care a unit Galii pentru a rezista Romanilor, însă a fost învins de Iuliu Cezar şi s-a predat, fiind sugrumat la închisoarea din Roma în 46 î.C., din ordinul aceluia. Privind sufixul “via” se poate observa la Varșovia, Cracovia, Moravia, Ghergovia, ș.a. că semnifica “viața” / “a dura” (ca atribut al orașului “Var”, al Cavalerului Krak, al Măreției, al lui Gherga, etc). În 1897, Academia Vaucluse din Avignon 43,56 lat. N, 4,48 long. E / regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur a scris că șefii Galilor utilizau moneda inscripționată “CCETIO” (ce însemna “Getio”, căci dublul “C”=“G”): cârmuitorii Geți ai Galilor erau Gherghini; Vercin-getorix (ultimul lider independent) a fost regele Get = “Geto-rix” Vercin / în pronunție “Werkin” din Gergovia; în plus, pe lângă evidențele onomastică și numismatică e cea topografică, regele Get “Werkin” / Gherghin al Galilor fiind din Ghergovia. Ca fapte diverse: Iuliu Cezar a fost surprins să constate despre socoteala Galilor că noaptea preceda ziua (Romanii calculau ziua începând cu răsăritul soarelui); pe de altă parte, e de ştiut că deoarece accesul femeilor în corurile bisericeşti era interzis, castraţii au cântat la Vatican - în corul Capelei Sixtine - până în 1903, capacităţile muzicale ale castraţilor fiind dintotdeauna foarte apreciate (prin dereglarea hormonală întâmplată datorită castrării, corzile vocale putând acoperi toată gama de sunete, de la joase la înalte). Tenorul Italian Evan Gorga 1865-1957 (de lângă Vatican / Roma), care a avut colecţii uriaşe de artefacte, a rămas în Țara sa drept cel mai mare donator statului, pentru ca obiectele strânse - între care numeroase instrumente muzicale - să fie expuse în principalele muzee. Dincolo de Râul Rubicon ce era graniţa de N a Romanilor în timpul său, generalul Iuliu Cezar n-a putut cuceri în 52 î.C. capitala Galilor Ghergo’via / Gergovie (Ghergoa / Gergoia în provansală - dialectul Coastei de Azur, din Monaco până în Catalania); pe atunci Galii adorau Marea Zeiţă Anatoliană, fondatorii Marsiliei fiind Pelasgii de pe teritoriul Cume al Gherghiţilor: gherbul Marsiliei a fost tridentul.
 |
| Ghergoa |
Fortăreaţa Ghergoviei era la poalele Muntelui Gergovius, pe Platoul Gergoie, pentru a-i adăposti pe agricultori la 744 metri altitudine / azi satul Francez Merdogne (în N Ghergoviei bogată în vin era Gorgobina, populată de Galii din Ghergovia); în vecinătatea Nordică a Ghergoviei - la aproape 10 km - s-a dezvoltat orașul Clermont, de unde în 1095 papa a anunțat public începerea cruciadelor.
 |
| Blazonul Gargas |
 |
| Carcasonne |
O denumire semnificativă în fosta Galie s-ar reține pentru Carcasso, cetate înfiinţată de neamul Carca / azi Carcasonne 43,12 lat. N, 2,21 long. E, în patrimoniul mondial UNESCO. Cetatea Carcasonne era în Galia TransAlpină - după cum i-au zis Romanii, pentru deosebirea față de Galia CisAlpină, din Nordul Peninsulei lor Apenine - și popular i-au spus “Provincia Nostra” (apoi, zona din Sudul Franței rămânând Medieval știută simplu ca “Provence”); partea apuseană a Galiei TransAlpine a fost “Septimania”, având reședința Viena / Vienne 45,31 lat. N, 4,52 long. E (la Est era delimitată de Râul Ron / Rhone, la Sud de Munții Pirinei iar la Vest de Râul Garonne): după ce a aparținut ViziGoților - între secolele V și VIII - Septimania a fost cunoscută până la sfârșitul secolului IX ca “Gothia” / “Marca Gothica” (așadar, la începutul Medieval, o parte a Galiei a fost Gotă, atacată frecvent de Nordicii Germanici). Galii întreţineau legături în S mai ales cu Grecii vechi şi Gherghinii au contribuit (a mai rămas în S Francez aşezarea apropiată de Râul Garonne - hotarul cu Gasconia - populată de Gorgasieni, în pronunţie “Gurga”, azi denumită Saint-Etienne-de-Gourgas 43,46 lat. N, 3,22 long. E); de exemplu, în vecina Lodeve 43,43 lat. N, 3,19 long. E, episcopul din 870 până la moartea din 19 II 884 a fost George, născut în Rodez 44,21 lat. N, 2,34 long. E, călugăr canonizat, care în 862 a ctitorit Mănăstirea Vabres 43,55 lat. N, 2,50 long. E (în 885, contele Geraud / Guiral 855-909 din Saint-Etienne 44,56 lat. N, 2,26 long. E, fiul nobilului Gerald - primul model clasic de Cavaler creştin, conform Benedictinului / Binecuvântatului Sfânt Odo 878-942 din Cluny 46,26 lat. N, 4,39 long. E - a fost la Mănăstirea Vabres pentru a-şi lua călugări ca să fondeze Mănăstirea Aurillac lângă castelul său din Valea Râului Jordanne / a murit pe când voia să mai ridice ceva: Biserica “Sf. Cirice” - a martirei Cyricus din Anatoliana Konya, copilă creştină decapitată în Tarsul Ciliciei la 16 VI 304 - în Saint Cirgues 44,44 lat. N, 2,07 long. E; apoi, Gerbert de la Aurillac a fost Benedictinul Silvestru II = primul papă Francez, în perioada 2 IV 999 - 12 V 1003, cel care cu abacul său a favorizat introducerea în Europa a cifrelor zise Arabe, fiind creditat - a fost om foarte învățat, având studii în Sevilia și Cordoba - inclusiv ca realizatorul în premieră al ceasului cu pendul). Romanii conduşi de Iuliu Cezar au avut pierderi majore la Ghergovia 45,42 lat. N, 3,07 long. E (însă şi Galii), reuşind cucerirea Galiei doar ulterior, în bătălia de la Alesia 47,32 lat. N, 4,30 long. E / Burgundia, victoria fiind decisivă pentru crearea Imperiului Roman; în Războaiele Galice, Romanii au omorât circa un milion de Gali (un sfert din populaţie). Este de ştiut că “Murus Gallicus” era un zid cu 2 feţe de piatră legate prin bârne din lemn şi miezul umplut cu piatră sfărâmată (“Murus Dacicus” era umplut cu pământ).
 |
Zidul Ghergoviei
|
Gergeau / azi Jargeau 47,52 lat. N, 2,07 long. E şi-a deschis prima Biserică în 326 (după ce Sf. Elena - mama împăratului bizantin Constantin - a descoperit în Ierusalim Crucea pe care a fost răstignit Iisus, atunci din “oraşul Sfânt” lipsind Evreii) şi a fost ulterior sfinţită de Sf. Martin 316-397 din Tours 47,23 lat. N, 0,41 long. E / protectorul Dinastiei Merovingiene a Francilor, născut în Panonia; în 451, Attila şi-a condus Hunii pe drumul dintre Gergeau şi Troyes (cetate pe care a cruţat-o la intervenția episcopului Lupus de acolo), după care a purtat - pe Câmpiile Catalaune 48,57 lat. N, 4,21 long. E / Franța - ultima mare bătălie Antică şi una dintre cele mai sângeroase din istoria lumii / pe care a pierdut-o, retrăgându-se înfrânt în actualul spaţiu Român, unde a şi murit după 2 ani. După cum a observat inclusiv Dr. Sorin Mitu în “Imagini europene și mentalități românești” din 2000, etimologia Francea-Vrancea e probabilă, sorgintea fiind Frigiană, Nemții ducând-o până în apusul Europei, ca Francia (în spațiul Românesc existând și vecinătatea Medievală dintre Vrânceni și Sași / similară cu cea Vestică dintre Franci / Nemți și Francezi); așadar, peste ancestrala rădăcină onomastică Uran / Vran - din vremea Uriașilor - s-a fixat Vrancea în legături mai recente cu Frigia (Regat care - după ce a fost condus vreme îndelungată de către dinaștii Gordios - s-a mai remarcat în secolul IV î.C. prin Nodul Gordian tăiat în capitala sa de împăratul Alexandru Macedon ori în secolul III prin faptul că de acolo au provenit împărații Gordion ai Imperiului Roman). În 480, când Roma era condusă de generalul Odoacru al G/Herulilor, la Puy-en-Velay 45,02 lat. N, 3,53 long. E misionarul George trimis de Roma - pentru creştinarea Galilor - a ctitorit Biserica, fiind sărbătorit la 10 XI (apoi în Piemont la Aosta 45,44 lat. N, 7,19 long. E, a fost episcop Sf. Gall în 15 VII 529 - 5 X 546; e interesant că în Alpii Maritimi din Piemont / “Pie-Mont”, pe Valea Valasco / adică Valahă şi în prezent ciobanii la iernat ţin “între lumini” Festivalul “Tarluc” - despre care acum localnicii nu-i mai ştiu provenienţa - însă Românescul “târlă” înseamnă chiar locul de iernat al turmelor, cu bordeie pentru păzitori). Sfântul Gal / Gallus (489-551, episcopul din Clermont / “Cler-Mont” 45,46 lat. N, 3,04 long. E / adică “Muntele Clerului”), fiul cel mare al senatorului Georgius al regiunii unde a fost capitala Ghergoa a Galilor - Francez acum numită Auvergne - a relatat despre tatăl său că “nimeni în Galia nu era mai nobil decât el”, familia lor fiind înrudită şi cu aristocraţia Romană, respectiv ca senatorii Georgini; se poate observa despre plasarea Clermont-Ferrand că e lângă Ghergovia. Nepotul Georgius - ştiut ca Sfântul Grigore (pe numele complet Georgius Florentius Gregorius / Florentius fiind prenumele tatălui său), ajuns episcop în Tours - a fost primul genealog al cârmuitorilor Franţei, anume al liderilor Francilor despre care a scris că erau din Panonia: cea mai mare parte din regiunile ce formează Franţa actuală au fost aduse sub un cârmuitor unic de către regele Clovis / fiul regelui Ghirghe (notat Childe-ric / ştiut drept Childeric I) la sfârşitul secolului V, care în 511 - anul morţii lui - l-a slăvit pe Sfântul Gheorghe ridicând Mănăstirea Baralle în onoarea sa; episcopul Grigore din Tours aparținea nobilei familii notată Georgius (deopotrivă numele și prenumele lui, laic sau religios - Georgius Gregorius - erau Ghergane). Acelaşi episcop Grigore a scris că Nimrod, văr primar cu Ghergheseu, a fost fiul celui venerat zoroastru mai ales în Asia Centrală, Iran şi Azerbaidjan din mileniul II î.C. - ca Mitra după numele dat de Indieni sau Cuş după numele dat de vechii Evrei - şi că ideea Turnului Babel pe care a început să-l ridice după Potop a fost a tatălui său, mezinul lui Ham. Denumirea de Francezi, provenită de la Frânci, adică Frigieni, a fost primită de la Francii conduşi de suliţaşul Francio, care a migrat ulterior Războiului Troian împreună cu familia sa din Troia Gherghiţilor în Galia urcând pe Dunăre, având prima aşezare pe Sena / Fluviu ce izvorăşte în Burgundia, denumită Troyes 48,17 lat. N, 4,04 long. E - după numele Troiei - devenită renumită pentru producerea şampaniei, fiind prima capitală a acelei regiuni (Parisul 48,51 lat. N, 2,21 long. E, tot pe Sena, capitala Franţei, a fost numit după Troianul Paris, devenind capitala Țării datorită Francului Clovis, de la care a derivat numele regal Louis / Ludovic: sora sa era cununată cu regele Teodoric “cel Mare” al OstroGoților, având capitala în Ravenna / Italia); e de remarcat că prin consumul asociat cu caviarul de la Marea Gherganilor, şampania a ajuns la rafinament monden. De altfel în Franţa, localitatea Burgundă Gergy 46,52 lat. N, 4,56 long. E a fost atestată din 1135 ca aparţinând familiei Gergy (e de ştiut - aşa după cum a indicat în 2002 şi cercetătorul Murad Adji de la Fundaţia Internaţională Sf. Gheorghe - că Burgunzii proveneau de la Lacul Baikal, care în ruta lor au lăsat urme şi în Karaciai-Cherchezia / N Caucazului iar patronul Burgundiei e Sf. Gheorghe). Din Autun 46,57 lat. N, 4,17 long. E / Burgundia era episcopul Grigore de la Langres 47,51 lat. N, 5,20 long. E, care a murit pe drumul dinspre Dijon - cetate devenită capitala Burgundiei - spre casă în 4 I 539 (a avut o mare reputaţie de creştin, influenţa sa fiind imensă). Cronicarul German Godefrid de Viterbo 1125-1192 a scris că Francii erau oameni din Troia care - înainte de a se aşeza în patria lor - au întemeiat “Pa-dova” / Padova 45,25 lat. N, 11,52 long. E / N Italiei (regiunea Veneto), unde l-au îngropat pe liderul lor Antenor, consilier al regelui Priam în Războiul Troian. Francii au ajuns puternici în ceea ce e Franța iar Alemanii - vecinii lor - au ajuns puternici în ceea ce e Germania; denumirile lor rezonau cu cei din Vrancea, unde Antic au trăit Alani (fiind zona știută ca Țara Luanei): inclusiv din acea parte - existentă în ceea ce e România - au urcat pe Dunăre strămoșii Vest Europenilor Nemți, Francezi dar și Catalani / “Cat-Alani” (din actuala Catalanie). Ca fapt divers, se poate observa că în 1532 călugărul Francez Francois Rabelais (cel care a introdus în medicină disecţia pe cadavre) a scris cu umor despre Uriaşul Gargantua - o temă de succes - fiind inspirat de Grecii Antici: un model de creaţie artistică; e de știut că în 1118, autorul Aymon de Varennes - din zona Lyonului - al lucrării “Florimont”, a scris despre Uriașul Garganeus (ceea ce a precedat cu peste 4 secole textul călugărului Rabelais). Autorul Honore de Balzac 1799-1850 din Tours / Franța a observat (în “Comedia umană”): “Toate popoarele posedă 2 istorii, una mincinoasă care se învață la școală și pe care guvernul / statul își bazează puterea iar a doua istorie - adevărată - se ascunde de elevi și de popor, căci odată știută adevărata istorie, sistemul se prăbușește”. Pe malul Atlantic din N Francez, sub forma foarte veche Bretonă Kerga - conform studiului despre originea şi evoluţia numelor din 1928 al lui Albert Dauzat asupra neamului nobil Kerga atestat şi în secolul XV / care a atras atenţia romancierului Francez Honore de Balzac în prima jumătate a secolului XIX - sunt menţiuni în jurul localităţii Roscoff 48,43 lat. N, 3,59 long. V, ca de pildă a cavalerului Guillame de Kergariou de la 1248, menţionat în sala cruciaţilor din palatul regal de la Versailles iar Biserica închinată arhanghelului Mihai, ridicată în 708 după viziunea inspirată la sfârşitul Antic în Italia de către Garganus, este pe Insula stâncoasă din faţa coastei Normande 48,38 lat. N, 1,30 long. E, ca monument UNESCO spectaculos (regiunea a fost cucerită de Francezi în secolul VII de la cârmuitorul local Gargui / Gargouille).
