Ţinutul Gherghe-seilor / Ghirga-siţilor era plasat în N Canaanului şi tot teritoriul său a fost dorit de Evreii vechi; în acea zonă accentul oamenilor era mai gutural decât în restul Canaanului. De la Ghor / Garu - numele regiunii de pe cursul superior al Iordanului - musulmanii numesc aşa şi Râul Iordan (respectivul Râu în Română este Iordan, local este Ghiordan - în Ebraică e Jarden - şi sonorizat internaţional este Giordan, etc.); în Antichitate, zona Gherganilor era cea a Ghiordanului. Ţinutul Gherganilor / Gherghiţilor (Ghergheseilor / Ghirgasiţilor) era în preajma Lacului Galileeii / Ghenezar - pe aceiaşi crăpătură a scoarţei terestre în care a apărut omul, în capătul opus, Nordic, faţă de locul primordial de origine Africană Gherga. În Galileea mileniului II î.C., Ghergarii / Gherganii erau ştiuţi în timpul Vechiului Testament ca Ghirga-siţi mai mult concentraţi nu în N - Ghor / Garu - ci în S şi V Lacului Ghenezar, la E fiind Gheşuriţii, răspândirea lor ajungând ca în timpul Noului Testament să fie recunoscută în tot arealul Galileeii cu genericul de Gherghe-sei / Ghergheşi (e de ştiut că denumirea Galileea - aşa cum s-a fixat şi s-a păstrat pentru regiunea respectivă - dăinuie din secolul III î.C., de la migraţia acolo a unor Gali din Anatoliana Galie; anterior, Ţinutul Ghergheilor a condus la cuvântul vechi al Evreilor “tărâm” / “circular” pentru ceea ce se ştia ca “Galileea neamurilor”: regiunea “goimilor galil” - după cum a rămas scris în “cartea lui Isaia” 8:23 - a celor care nu erau Evrei). În versiune Egipteană, Canaanul - la răsărit de Egipt - era “Huru după Hemi” iar Siria era Kharu; Biblia de altfel a scris despre vecinii Ghirga-siţilor / Gherghe-seilor din N şi E ca fiind Horei / Horiţi, respectiv Huriani / Huriţi (divinul împărat Kirta, al cărui tron era străjuit de lei, întemeietorul ultimei Dinastii Hurite la mijlocul mileniului II î.C., a rămas în legenda Ugarită / U-Garită că suferind de insomnie a asediat cetatea unde era femeia dorită de el - tema Troadei / Troiei - cu sunet tare de trompete, aşa cum ulterior au procedat Evreii vechi la Ierihon; descendenta sa, frumoasa prinţesă Ghergară Nefertiti, măritată cu faraonii Amen-hotep III şi IV = tată și fiu, a susţinut în Egipt monoteismul - de care a aflat apoi Moise - unii profeţi Evrei prezicând în oracolele lor că faptele petrecute se pot repeta / în înţeles primar, a profeţi însemna a vorbi în stare de extaz). Epopeea lui Kirta / Keret - rămasă pe Tăbliţe în U-Garit / Ugarit - nu separa istoria de religie nici în acel mileniu II î.C. al sfârşitului Epocii Bronzului, referindu-se la divinul rege Kirta / Ghirga de pe fertilul Fluviu Hubur / Eufrat (unul dintre cele 4 Râuri paradisiace, ce îşi trăgea apele din subteranul miticului Munte Maşu al Sumerienilor, care generic numeau Munţii drept Kur iar partea muntoasă a împărăţiei lor drept Kurgal): povestea lui Kirta începe cu un prosper cârmuitor care şi-a pierdut foarte repede familia, din cauza bolilor şi războaielor (“şi-a văzut odraslele topindu-se ca nişte lumânări, toată averea lui a dispărut, tronul lui se clătina”). Jalea sa creştea pe zi ce trecea iar Zeul suprem “El” a coborât “să vadă ce are Kirta de plânge” (textul dezvăluind despre Kirta că era semidivin, născut din împreunarea lui “El” cu o pământeană / Tăbliţele din Sirianul Ugarit confirmând inscripţiile Sumeriene despre împreunările dintre cereştii Anuna şi pământene, respectiv manuscrisul “Cărţii lui Enoh” despre apariţia acelor Gregori din areal, etc.: surse independente - distanţate în timp, aparţinând unor diverse culturi - relatează aceeaşi geneză Gherga). “El” l-a sfătuit pe Kirta să se recunune, fiindcă va fi binecuvântat cu moştenitori şi să ceară mâna prinţesei din Udum / Edom (care pe atunci aparţinea Regatului Gheşur, al Ghergheşilor din Valea Iordanului); Kirtu / Kirta s-a dus, însă tatăl ei n-a acceptat aurul, ci a cerut ca pruncii pe care îi va naşte prinţesa să fie şi ei semidivini. Kirta prin rugăciuni a obţinut ca Zeiţa Aşera să-i alăpteze primul născut dar apoi “inima i s-a semeţit” şi a început să se laude cu originea divină, ceea ce a supărat-o pe Zeiţa Aşera, care i-a trimis o boală mortală. Când a devenit clar că tatăl lor Ghirga / Kirta era pe moarte, pruncii lui s-au rugat Zeilor, întrebând: “Cum se mai poate spune ‘Fiul lui El e Kirta, odraslă a nobililor, om sfânt’? Un zeu moare? O odraslă a nobililor nu trăieşte?” Stânjenit, “El” a făcut apel la “făurarul” Zeilor şi la ajutoarele aceluia - Zeiţele meştere - care cunoşteau toate farmecele; “zeiţa care scotea bolile a zburat peste o sută de aşezări” şi ajungând la Kirta / Kirtu, a reuşit să-l facă bine. Moştenitorul i-a cerut lui Ghirga / Kirta să abdice, în final însă rămânând în viaţă doar o fiică a sa: Kirtu / Ghirga a fost din nou martor la distrugerea familiei (un trist sfârşit). În continuitatea cronologică a Regatului Hyksos - al prinţilor străini, mai ales Canaaniţi / Caucazieni - din N Egiptean (tocmai dezmembrat) a apărut Imperiul Hurianilor (Huriţilor / Horiților) întemeiat de nobilul Kirta / Ghirga: stăpânirea acelui împărat Median / Mag a fost mai mare decât cea a împăratului Hitiţilor din N. “Făurarul” Zeilor era ştiut în acel spaţiu drept Atra-hasis Gardu / Kohtar-hasis - de la care vine şi denumirea de “hotar” - asimilat de Egiptenii vechi cu Ptah / Thot (conform “Textelor Piramidelor” 4:204 şi “Cărţii Morţilor” 82) iar de Grecii vechi cu Hefaistos / Vulcan.
Numele Siriei a fost prin adaptarea Greacă după vechiul nume Ghera / Kera - Etrusc Kara, Basc Herri - ce intermediar a devenit Huru şi apoi în Luviană / Graiul Leka drept Suru (de aceea Capadocii erau denumiţi “Sirieni Albi”). Este de ştiut că urmaşii Moabiţi şi Amoniţi ai lui Lot (nepotul lui Avram) de lângă ruinele Gharqa 30,32 lat. N, 35,31 long. E s-au stabilit îndeosebi în oraşul Karka / azi Al-Karak 31,11 lat. N, 35,42 long. E - în actuala Iordanie - ajungând în NE Mării Moarte până la ceea ce azi e Amman 31,56 lat. N, 35,56 long. E, capitala Țării.
 |
| Lacul GheNezar / Galileea |
În jurul Lacului Ghenezar / Galileeii, pe lângă scorpioni - ca şi în V Nilului - erau ţânţari în dimensiuni şi în număr neobişnuit de mari, ce provocau probleme mai ales animalelor mari, între care erau cămilele. Pământurile fertile din Galileea produceau grâu şi orz, legume, verdeţuri şi in (din care se ţeseau pânze), nuci, smochine, struguri - pentru vin şi stafide - precum şi alte fructe; varietatea de grâu “tare”, mai roşcat - având spice mici, ţepi lungi şi rigizi, bogat în componentele proteice cumulativ denumite gluten - e numită de Români ghircă, de Ucraineni “hyrka”, etc. (denumirea Latină pentru grâu / grâne a fost “granum”). Pe de altă parte, ca hrişcă / grecică Românii au denumit planta “Fagopyrum” (răspândită în Europa de Asiatici) ce - cu toate că nu e cereală - are seminţele asemănătoare cu ale grâului, folosindu-se ca faină. Acele culturi erau suficiente pentru a permite numeroaselor aşezări să aibă un nivel de viaţă relativ ridicat. Lemnul pentru construcţii venea din Munţii din N şi - graţie Lacului - se dezvoltase şi o adevărată industrie a pescuitului.
Alfabetic, Ţinutul Gherghe-seilor / Ghirga-şiţilor avea ca locuri de rezonanţă pe teritoriul său inclusiv Gadara, Gherasa, Ghergasa, Nazaret, Muntele Tabor, etc. - azi aflate în diversele Țări ce au împărţit zona respectivă Gherga. Rimând oriental cu vechile denumiri “sei” / “şiţi”, din mileniul I musulmanii s-au împărţit în “suniţi” (cei care consideră credinţa mai importantă) şi “şiiţi” (care consideră filiaţia mai importantă): ramura sunită e centrată pe Arabi iar ramura şiită e centrată pe Iranieni.
