108. Gherga în Mongolia

Gherghei în Mongolă

Mongolia - aflată între Rusia / N şi China / S - este independentă din 1921: a fost baza imperială pentru puterile stepelor (literalmente, prin Mon-Goli - “Mon” = “Om” iar “Ghiol” = “Lac” - înţelegându-se “Oamenii Lacurilor”, Mongolia fiind Țara lor); de pildă, doar într-o singură Vale, Orkhon - acum aparţinând patrimoniului mondial UNESCO - din Antichitate până în Evul Mediu au răsărit, în ordine cronologică, de-a lungul unui mileniu şi jumătate, marile Imperii Hun, Turk, Uigur şi Mongol (acolo - pe cursul Orkhon - fiindu-le primele capitale imperiale, numele “Or-Khon” însemnând “aşezarea Chunilor”, căci în înţelesul local Ur / Or = reşedinţă / aşezare iar Khon = Chun). Cu denumirea generică de Khuni / Cuni au fost ştiuţi în Asia Centrală strămoşii Hunilor, Turkilor, Uigurilor, Cumanilor, Mongolilor, ş.a. Prima capitală Hună (Xiongnu în Chineză) a fost - la sfârşitul mileniului I î.C. - în Valea Orkhon / Orhun, la S de Lacul Ugii 47,34 lat. N, 102,50 long. E; acolo Gok-Turkii - adică Turkii Albaştri - şi-au realizat monumentalele inscripţii memoriale (capitala Gok-Turkă a fost la Ordu-Baliq 47,25 lat. N, 102,39 long. E, numită Kara-Balghasun / Kar-Balgas de Uiguri, care şi-au stabilit capitala peste ruinele aceleia). Capitala Imperiului Mongol a fost - tot în Valea Orhun / Orkhon - la Karakorum, lângă care e actualul oraş Kharkhorin 47,11 lat. N, 102,49 long. E; e de ştiut despre Valea Orkhon / Orhun că e cea mai veche zonă agricolă Mongolă şi că a fost puternic populată, din cele mai vechi timpuri. În Mongolia, la S de vecina republică Tuva, Valea Râului Eg, cu alimentarea din cel mai întins Lac al Mongoliei, Khovs-Gol (în Graiul Tuvan “Khovs” însemnând “Albastru” iar “Gol” fiind “Lac”), aparţinând aceluiaşi sistem acvatic cu Râul Orkhon - al Lacului Baikal - a fost leagănul Hun; la sfârşitul mileniului I î.C., primul Imperiu Hun a cuprins Tuva, unde e tipic cântatul şamanic Kargyra: e de ştiut că în zona Arzhan 52,03 lat. N, 93,36 long. E din Tuva - pe Valea Râului Uyuk, afluent al Fluviului Yenisei, în bazinul căruia activau celebrii şamani Khargi - a fost leagănul Scit, cu foarte bogate Kurgane / Gorgane existente de la începutul mileniului I î.C. (având mii de piese din aur, după cum au studiat în 2002 Konstantin Chugunov, Anatoli Nagler şi Hermann Parzinger), căci de acolo au fost nobilii din elita Scită, anume “Sciţii regali”. Cercetătorii respectivi - de la “Institutul Arheologic” din Berlin / capitala Germaniei - au afirmat: “Sciţii apăruţi între sfârşitul Epocii Bronzului şi începutul Antic acolo (adică până la sosirea Hunilor în regiune) pot fi sincronizaţi cu Sciţii din stepa Nord-Pontică, după cum a investigat şi arheologul Rus Mikhail Gryaznov”. (În secolul V î.C., istoricul Carian Herodot a scris că Sciţii regali erau transportaţi pentru îngropare la mari distanţe, în Regatul Gherilor, cu care afirmau că erau înrudiţi / strămoşul lor comun - din Epoca Bronzului, corespunzător “Istoriilor” 4:7 - fiind cunoscut ca divinul Targita, fiu al lui Zeus). Necropola Egyin Gol - de lângă Lacul Egyin / de pe Valea Eg din Mongolia, datând din secolul III î.C., aparţinând primei Culturi Hune - a fost studiată în 2004 de către geneticienii Francezi coordonaţi de Keyser Tracqui de la “Institutul de Medicină Legală” din Strasbourg: acolo a fost identificat drept tipic polimorfismul T→C definitoriu pentru grupul genetic masculin “N” al lui Gherga (acelaşi fiind evidenţiat în 2008 de către geneticianul Maghiar Kovacsne Csanyi de la Universitatea din Szeged / Banatul Maghiar printre primii Unguri ajunşi în Panonia la sfârşitul secolului IX). În 2008, conform şi colectivului internaţional de geneticieni coordonat de către Paivi Lahermo de la Universitatea din Helsinki / capitala Finlandei, prezenţa grupului genetic “N” - al bărbaţilor Gherga - în Nordul EurAsiei a fost considerată ca reflectând un străvechi substrat, regăsit şi printre vorbitorii de graiuri Urale (polimorfismul respectiv fiind din neolitic / mileniul V î.C).
Apele Râului Orkhon ajung în Lacul Baikal
Istoricul Britanic Richard Cavendish a notat: “Mongolii - grozavi războinici - pretindeau că erau descendenţi Huni (‘Hun’ fiind cuvântul Mongol pentru ‘om’)”. Lingvistul Emyr Pugh - care a studiat “Istoria secretă a Mongolilor” scrisă la timpul ei de familia roșcovanului Gingis-han - a notat că până în Evul Mediu Gherghei în Mongolă însemna soţie. Ca şi înţelesul African “Berba” pentru domiciliu / casă, “Kherga” în Afghani-stan şi Paki-stan, “Gher” în Mongolia reprezintă adăposturile circulare ştiute ca iurte (care pot fi făcute din lemn, pânză, piele, etc. uşor de deplasat şi de montat, ce pot avea diverse dimensiuni), cu interiorul foarte colorat; nomazii din Mongolia şi în prezent călătoresc de-a curmezişul păşunilor cu turmele lor de iaci, oi şi capre, purtându-şi casa Gher - în general construită pe o ramă de lemn acoperită cu o ţesătură groasă făcută din lână - oriunde merg (Perşii o notau “Kharga” خرگاه).
Gher

După difuzia Hună din secolele III î.C. - V, la mijlocul mileniului I, în fostul spaţiu Tocarian - al Tocarianilor / Tocaroilor - din N Chinei, s-a cristalizat populaţia proto-Turcă denumită Gog-Turcă (utilizând acelaşi simbol al lupoaicei), în secolul VIII fiind consemnat termenul Chinezilor de Mon-Gol pentru cei din N lor; printre strămoşii Mongoli văzuţi şi de vechii Chinezi au fost inclusiv acei Caucazieni numiţi Chuni (Huni în mileniul I, apoi - la începutul mileniului II - Cumani). Imperiul Uigur a apărut prin rebeliunea din 744 faţă de Gok-Turki şi s-a întins până în Bazinul Tarîm. Este de ştiut (conform şi istoricului Evreu Raşid Al-Din 1247-1318 din Ecbatana / Iran, fosta capitală a Mediei ori corespunzător istoricului Abu al-Ghasi 1603-1663 din fosta capitală Khorasmă Gorganch / Uzbeki-stan - azi Urgench 41,33 lat. N, 60,38 long. E, derivat din numele Gurgench - de pe Fluviul Ox / Amu Darya) că marele împărat Gingis / Ghenghis care a condus Mongolii începând din 1206, fiul unei frumoase Alane, a fost un bărbos înalt, cu puternice trăsături Nordice, roşcovan cu ochi verzi; de altfel, descendenţii săi - ca fiul Ogotai, nepotul ManGu, ş.a. - au fost roşcovani, cu ochi albaştri (mormântul marelui împărat Gingis încă n-a fost găsit / după înhumare, groparii fiind omorâţi: descoperirea sa ar fi de răsunet mondial, la fel cum ar fi descoperirea mormântului marelui împărat Gherei Attila al Hunilor, la înhumarea ambilor împăraţi fiind deviat câte un Râu pentru a fi depuşi în albie, la Gingis-khan presupunându-se că a fost albia Râului Onon natal, în locul intenționat numit Ikh Khorig”). O redare a portretului său e în imaginea următoare:
În studiul “Românii și Hoarda de Aur”, istoricul Basarabean Alexandru Gonța a scris: “Partea de răsărit a MonGoliei, care era locuită de un popor tungus - format din giurgii - s-a numit apoi ManGiuria; partea de apus a Mongoliei hrănea câteva triburi turcice, dintre care cel mai important era acela al uigurilor. În mijlocul Mongoliei, locuiau mai multe seminții ale triburilor mongole, ca tătarii, keraiții, borei-ganii sau borjigin, ș.a.; șeful acelui ultim trib, Iesu-ghei (zis ‘cel Viteazizbuti la 1170 să înfrângă cerbicia tătarilor și să-și impună autoritatea asupra mongolilor. Dar stăpânirea lui n-a durat mult, căci în 1179 a fost otrăvit de un tătar. Văduva lui, urmărită de noul khan, își luă copiii și se refugie în munți, la izvorul râului Onon, la gura căruia se născuse cel deja adolescent atunci, care apoi a devenit Gingis; el când mai crescu se închină puternicului rege al keraiților: de acolo a pornit ascensiunea sa politică. A ajuns șeful keraiților și - susținut de ‘aristocrația stepelor’ - în adunarea generală a triburilor ținută la izvorul Onon a fost proclamat khanul tuturor mongolilor, cu numele de Gingis-khan = hanul cel mai puternic’. Bărbat de statură înaltă, cu osatură puternică, fruntea largă și ochi de pisică’, Gingis-khan și-a impus autoritatea și prin vioiciunea spiritului său; el a reorganizat armata turco-mongolă - pe mari unități de câte 10000 de oameni, unități mici de 1000 de oameni, subunități de câte 100 și grupe de câte 10 oameni - izbutind să facă din ea un instrument de luptă neîntrecut pentru vremea sa”. Tribul Gherg a trăit în Mongolia (pe locurile părăsite de Huni iar mai târziu şi de Cumani) până în 1633, când a reuşit să-şi întemeieze domeniul în regiunea Ulaan Qab din N Chinei. Este de observat că partea Nordică a Mongoliei - Țară aflată între China şi Rusia - se numeşte Khalka: e în S Lacului Baikal (numele fiind preluat de la Râul Khalka din răsăritul Țării, ce curge şi în China); populaţia Khalka formează grupul majoritar în Mongolia, capitala de acum fiind în teritoriul său Nordic (în imagini apare portul Khalka din secolul XIX și ceea ce se numea “Gugu” pe capul nobilelor de la Curtea Mongolă).
Khalka = Sudul Lacului Baikal
În 2010, biochimistul Rus Anatole Klyosov - preocupat de genealogia genetică - a consemnat: “Din grupul genetic ‘K’, în urmă cu 35-40 de milenii, la răsărit de Lacul Aral, s-a format grupul combinat ‘NOP’, împărţit apoi în ‘N’ care s-a aşezat în Siberia, ‘O’ care a migrat prin India în Sudul Asiei şi ‘P’, care în Sudul Siberiei s-a divizat în ‘Q’ şi ‘R’ (acelaşi grup ‘K’ a produs ‘L’ şi ‘M’). O altă versiune este că ‘NOP’ a părăsit Mesopotamia spre răsărit şi a populat Pamirul, Munţii Hindu Kuş şi Himalaia, ajungând în SE Asiei până la Oceanul Indian. O sugestie mai degrabă exotică este că ‘NOP’ a fost Caucazian iar desprinderea ramurii ‘NO’ în Mongoloizi ori orientali (ca Yakuţii din grupul ‘N’ sau Chinezii din grupul ‘O’) s-ar fi datorat localnicelor: femeile determină rasele umane, căci bărbaţii nu-şi pot transmite genele direct altor bărbaţi, totul fiind prin intermediul femeilor”. Schiţa răspândirii tiparului genetic Gherga (haplogrupul patern N”) pe ramurile Sudică şi Siberiană se poate vedea pe harta următoare: