Şcoala Gherga - în Sanscrită “Garga Kula” / o indicaţie onomastică a Marii Kălî, ştiută de Grecii vechi ca Gorgona - a produs în N Indiei / Bhărat de-a lungul timpului mulţi astronomi, astrologi, diverşi învăţaţi, etc. care au rămas în istorie ca figuri marcante prin contribuţiile lor la Civilizaţia Lumii (se poate observa asemănarea fonetică între “kula” şi “pula”: pentru vechii oameni din Bazinul Ghaggar / N Gyagar = N Indiei, “kula” însemna “măreţ” iar unul dintre ajutoarele lui Şiva - a cărui reprezentare era falică - se numea Pula / cuvintele Române de “fală” şi “fălos” sunt pe aceeaşi idee de măreţie, fălos fiind legat de puternic, o conexiune etimologică putând fi între Kula şi vechiul nume Nicolae / “Ni-colae”); de altfel, sălaşul obişnuit al multora era coliba (literar găzduind - în Kulă - energia sufletului Ba). Pe lângă academia observatorilor cerului Gherga (ocupaţie foarte importantă în acele vechi vremuri pentru păstrarea calendarului, pentru agricultură, pentru navigaţie ori călătorii şi deci pentru comerţ, etc.), ale căror preocupări s-au regăsit în Asia şi pe Înălţimile Golan de exemplu - după cum au consemnat scripturile - Şcoala Garga s-a evidenţiat în mai multe alte domenii de avangardă; este relevant că în Europa Sud-Estică s-au regăsit Medieval la A/Români stabilimentele întărite cu turnuri de observaţie ştiute drept kule / cule (denumire ce a fost preluată şi de populaţiile care au interferat cu ei): la Sumerieni, Zeul Cărămizii se numea Kulla (fu zămislit dintr-un pumn de argilă luat din Apson / “Ap-son” - Fluviul primordial - şi era însărcinat cu restaurarea Templelor).
Una dintre teoriile emise de Garga Viruda - adică “Vechiul” - a fost geologică, explicând metaforic principala cauză a cutremurelor (confirmarea venind abia prin ştiinţa Modernă, avansată): “Cutremurele se datorează unor cauze ce nu pot fi văzute. În cele 4 direcţii cardinale există câte un elefant uriaş susţinând pământul; când se relaxează, apar cutremurele, însoţite de taifunuri”; conceptul Garga despre cutremure prin acumularea presiunilor sub scoarţa Pământului s-a dovedit cel just, alte şcoli din India în vechime având opinii diferite despre cauzele acelora, ca influenţa corpurilor cereşti, că pământul ar pluti pe apă, presiunea atmosferică prea mare ar mişca scoarţa, etc. (după cum a relevat în anul 2000 şi Dr. Srinivas Madabhushi, analizând vechea ştiinţă). De altfel, se ştie că N Indiei este o parte a lumii intens seismică - datorită întâlnirii acolo a plăcilor tectonice Indiană şi Asiatică, producându-se astfel cei mai înalţi Munţi de pe glob - de unde şi preocuparea din vechime faţă de cutremure.
La mijlocul mileniului II î.C. Rişiputra Garga - care totuşi n-a fost cârmuitor al Şcolii Garga - a fost original în reînvierea unui cult străvechi: a scris în vechea limbă Pali / Prakrit (adică limba “naturală”, cea dinaintea Sanscritei, înrudită cu limba Gandhari din N Paki-stanului şi E Afghani-stanului), lucrările religioase inclusiv de prevestiri “Rişiputra Samhita” şi “Nimita Sastra”, de importanţă decisivă în jainism, o credinţă - cu Svastica drept emblemă - ce a contribuit la încetarea sacrificării animalelor, căreia i se datorează conceptul de neviolenţă şi opunerea sistemului castelor, în prezent cu numeroşi adepţi pe glob.
 |
| Patriarhul jainismului |
Garga / Gargia cunoştea ştiinţific ecoul dar şi raportul dintre sunet şi viteza lui supersonică, cel puţin din mileniul I î.C., aşa după cum apare de exemplu în “Mandhu” 2:10 - prima parte a “Upanişadei Brihadaranyaka” - prin textul “Gargia zise că sunetul acela care-l urmează pe cel ce merge îl respect ca pe suflet”; de altfel, ulterior în acustica Indiană a apărut tot în premieră mondială şi justa teorie potrivit căreia înălţimea unei note - deci numărul vibraţiilor - e în raport invers proporţional cu lungimea corzii emiţătoare.
 |
| Undele ecoului |
Profesorul Thaneswar Sarmah - şeful “Departamentului de Sanscrită” al Universităţii Gauhati din India - scria în 1982: “Şcoala Garga a fost o autoritate în gramatica Indiei vechi, fiind cea mai celebră. În secolul VII î.C., învăţatul Yaska şi în secolul VI î.C. învăţatul Panini din Regatul Gandhara (azi împărţit de Paki-stan şi Afghani-stan), preocupaţi de morfologia Sanscritei - printre primele limbi Indo-Europene scrise, oficială şi azi în India - au notat că s-au inspirat din Şcoala Garga; post-vedic, s-a relevat şi că Garga / Gărghia a fost un etimolog de prim rang: în ‘Tratatul Prătişăkhya’ pentru ‘Rig Veda’ 6:10 - ce arăta aspectele fonetice ale Sanscritei utilizate - se prevedea nazalitatea Gargya / Gărghia iar în ‘Sama Veda’ el a fost autorul Pada-patha (indicarea recitării cuvânt cu cuvânt a mantrelor, cu repetări, pentru realizarea impactului urmărit). Şcoala de gramatică Gărgya (conducător care era urmaş al lui Garga) poate fi plasată în jurul anului 1000 î.C. (anterioară cu secole învăţaţilor Săkatăyana, Yăska şi Pănini). Gărgya a fost o autoritate în gramatică şi s-a bucurat de mare celebritate. Învăţatul Yăska în ‘Nirukta’ (1:3, etc.) l-a comparat pe predecesorul Săkatăyana - din secolul VIII î.C. - cu Gărgya iar din citatele învăţatului Pănini (‘Aştădhyăyî’ 7:3, etc.) reiese că Şcoala Garga avea o distinctă secţie de gramatică, ce şi-a câştigat cel mai mare prestigiu în India. Gărgya şi literaţii de la şcoala sa au grupat substantivele în 3 grupe (corespunzătoare acţiunilor efectuate, acţiunilor imaginate şi absenţei acţiunilor), gramatica preocupându-se de prima categorie iar etimologii de celelalte 2; Gărgya a fost un mare învăţat, în etimologie şi gramatică. De exemplu, Yăska l-a citat pe Gărgya în legătură cu sinonimele: ‘când un obiect seamănă cu altul - ce e totuşi diferit - poate fi denumit cu un sinonim’ (definirea fiind prin compararea unui obiect inferior cu unul de calitate superioară ori faimos). Gărgya a fost un savant de prim rang şi a oferit explicaţiile unor expresii vechi, ce sub autoritatea lui au devenit chiar reguli. ‘Tratatul Prătişăkhya’ despre ‘Rig Veda’ - avându-l ca autor pe învăţatul Şaunaka - care l-a menţionat de mai multe ori pe Gărgya (1:15; 6:36; 13:31, 19:17, etc.), duce la concluzia că Gărgya a existat şi înaintea aceluia”. “Dicţionarul Sanscrit” realizat în 1999 de Monier Williams prezintă diverse forme de scris ale Gherga-rilor:
 |
Garga
|
Majoritar - dintre posibilele scrieri Ghergare - în scripturile Sanscrite era formatul Garga, cu accepţiunea ca descendent al lui Angiraş: astronom, medic, judecător, consemnat ca urmaş al regelui Vidathin / Vitatha, fiul lui Brahma; numele Garga a fost folosit şi pentru denumirea taurului, la măsuri muzicale, etc. Versiunile întâlnite în compunere împreună cu Garga sunt multe, ca de exemplu:
· Garga Bhangini / Garga Bhago (soră cu Garga)
· Garga Bhargavika, însemnând cununia dintre descendenţii Garga şi Bhargu
· Garga Bhumi (numele unui prinţ)
· Garga Kula sau Gărgyasa / Gărgyayoh
· Garga Maya (însemnând ca provenind de la Garga)
· Garga Tara (un excelent reprezentant al familiei Garga)
· Garga Triratra (numele Festivalului Garga, o ceremonie de 3 zile)
· Garga Vahana (adică trăsura utilizată de Gargari)
 |
Gărgaka
|
Gărgaka era genericul celor ce credeau în Gărgya, respectiv celor aparţinând lui Gărgya, în forma Gărghikă însemnând urmaşă a lui Garga iar ca Gărgam fiind ansamblul descendenţilor lui Garga.
 |
Gărgarya
|
Gărgarya era patronimul Gargara, în legătură şi cu Gargaraka ori Gargăta.
 |
Gărghi
|
Gărghi, însemnând şi femininul de la Garga / Gya, a fost învăţata brahmană Vacknavi / Văcaknavî, cea care în premieră mondială a dezvăluit organizarea lumii (probată ştiinţific). Printre versiunile utilizând denumirea Gărghi au apărut Garghi Putra - adică fiul lui Gărghi - sau Gărghi Bhuta, însemnând cineva care a devenit Gărgya. Variaţiuni consemnate Gărgî sunt şi Gărgîya, Gărgheya, Gărgî Putrăyani, Gărgî Putrakăyani, etc. Acelaşi “Dicţionar Sanscrit” indică şi că Garga ori formulările începând astfel - ca de pildă Gargâdi sau Gana Garga - la începuturile Vedice constituia un grup special de şamani, Adunarea condusă de elefantinul Ganeşa, fiul lui Durga / Dîrgha şi a lui Rudra / Şiva, denumită Gargâdi / Gana, fiind cea care păzea Muntele Svasticii (profesorul universitar Mircea Eliade a arătat că - în acel fenomen mistico-religios caracteristic Asiei Centrale şi Siberiei - şamanul era figura centrală a unui univers spiritual straniu: Magician şi vindecător, mistic, preot şi uneori poet, el deţinând, în urma unei iniţieri complicate, tehnica faimosului “extaz şamanic“ / a călătoriei mistice); de altfel, obiceiul hindus este de a-l venera pe şeful Ganeşa al Adunării Gana Garga în India cu flori roşii de santal (în Europa, măceşul Gherghin are fructele roşii). Ca şi la cinstirea vechilor Zeiţe din imediata vecinătate continentală - de exemplu Isis la Egiptenii vechi, Artemida la Grecii vechi, ş.a. - la Indieni obiceiul purtării gherdanelor / ghirlandelor de flori, mai ales din căruje, la festivităţi este puternic şi în prezent, după cum se poate vedea în imaginea următoare (la cea mai mare şcoală din lume - cotată astfel în “Cartea recordurilor” - din Lucknow / în cel mai populat stat al Indiei, la graniţa cu Nepalul):
Este interesantă bogăţia toponimică Ghergană din areal - N Indiei, Paki-stan, Afghani-stan, răsăritul Iranului dar şi în apusul Chinei, inclusiv regiunile Caşmir şi Tibet - ca de exemplu concentrarea cea mai mare fiind în centrul acelei zone, respectiv în actualele Țări ale Paki-stanului şi Afghani-stanului, corespunzând fostului Bazin Ghaggar:
· Paki-stan (Garga 32,34 lat. N, 69,26 long. E, Gargai 30,52 lat. N, 67,22 long. E, Gargat / Gurgut 28,31 lat. N, 66,19 long. E, Gherke / Ghurki 31,28 lat. N, 74,35 long. E, Gherkwa 30,23 lat. N, 68,16 long. E, Ghega / Ghoga Keri 31,07 lat. N, 73,02 long. E, Ghărgai 34,38 lat. N, 71,56 long. E, Gărgai 31,02 lat. N, 67,03 long. E, Ghergaiu / Gher Gajju 26,50 lat. N, 68,10 long. E, Gurgai 27,54 lat. N, 67,56 long. E, etc.); la acele aşezări se adaugă Karga 31,07 lat. N, 66,56 long. E, Kharka 32,58 lat. N, 73,22 long. E, zona Gurgîna 29,24 lat. N, 66,20, cu Râul intermitent Gurgîna 29,50 lat. N, 66,28 long. E, aşezarea Gurghina 29,31 lat. N, 66,24 long. E şi localitatea Gurgîna 29,39 lat. N, 66,23 long. E, Gurgia 34,50 lat. N, 71,52 long. E, Muntele Gurga 30,20 lat. N, 69,47 long. E, Muntele Wucha Garga 30,37 lat. N, 66,21 long. E, izvoarele Garga 30,14 lat. N, 68,03 long. E, Ghergăn Kaur 28,58 lat. N, 65,27 long. E, ş.a.
· Afghani-stan (Garga 34,54 lat. N, 71,17 long. E, Gargah 31,46 lat. N, 62,39 long. E, Gargar 34,46 lat. N, 70,07 long. E, Gărga 31,46 lat. N, 62,39 long. E, Gargi 34,27 lat. N, 64,52 long. E, Gharghi 33,58 lat. N, 66,35 long. E, Gergak 31,59 lat. N, 65,06 long. E, Gergera 33,30 lat. N, 69,57 long. E, Gargau 36,25 lat. N, 67,11 long. E, Ghorka 33,24 lat. N, 64,32 long. E, Gwergăn 32,13 lat. N, 62,54 long. E, etc.); la acele aşezări se adaugă Ala Jerga 31,21 lat. N, 67,45 long. E, Berga 33,32 lat. N, 63,01 long. E, Cerga 32,34 lat. N, 67,03 long. E, Chirga / Chergah 32,34 lat. N, 67,03 long. E, Derga 31,32 lat. N, 66,15 long. E, Khargha 34,32 lat. N, 69,03 long. E, Karga 33,56 lat. N, 68,11 long. E, Karga 34,39 lat. N, 67,09 long. E, Kergo 34,45 lat. N, 69,53 long. E, aşezarea abandonată Garga / Gărgah 31,47 lat. N, 62,40 long. E, Zeray Cherga 33,29 lat. N, 68,47 long. E, Muntele Gerda 32,49 lat. N, 68,09 long. E, Dealul Gărga 31,48 lat. N, 62,39 long. E, izvorul Rode Garga 31,47 lat. N, 62,39 long. E, ş.a., cât şi lanţul Munţilor Gherghi constituind Gherghi-stanul
În vechime, existenţa lumilor paralele era acceptată ca un fapt obişnuit. Maya, însemnând “iluzie creatoare” - conceptul central hindus - semnifica în “Vede” raportarea la puterea divină de a crea formele lumii. Universul este mai extraordinar decât poate fi imaginat. O încercare este fizica cuantică, care pe lângă faptul că explică natura universului, chiar şi la nivelul cel mai fundamental şi nematematic explică realitatea aşa cum este ea experimentată în viaţa de zi cu zi de către toate formele de viaţă, conştiente sau altfel, afectând profund realitatea fiecăruia, fără excepţie; ea ilustrează modul în care tot ceea ce există - în toate dimensiunile vieţii şi realităţii - este alcătuit în cele din urmă: din cuante de energie. Nu există separaţie decât prin iluzia creată de către ego şi de către simţurile fizice. Absolut tot ceea ce există e una, fără excepţie. Cuantele de energie sunt influenţate de minte, care ea însăşi este energie. Ori de câte ori e privit ceva, de fapt nu e nimic mai mult decât o formă de organizare a energiei sau cuante. Dacă obiectele ar fi analizate foarte de aproape, s-ar vedea că nu sunt solide în realitate, ci mai degrabă sunt compuse din cuante de energie care vibrează şi se mişcă cu acceleraţii foarte mari spre şi dinspre observator. Fizica cuantică recunoaşte că poate exista ceva cu adevărat doar atunci când este observat. Desigur, existenţa este un termen aferent simţurilor fizice: tot ceea ce există acum a existat dintotdeauna şi va exista întotdeauna, doar iluzia formei fiind cea care se schimbă, ca răspuns la gând. Fiecare gând, ca energie, influenţează direct şi instantaneu câmpul cuantic, determinand cuantele sub formă de energie să se organizeze într-un eveniment localizat, observabil, indiferent că e obiect sau alt mod de manifestare. De fapt, aceasta este şi baza adevăratei magii: magicianul şi toţi aceia care înţeleg - şi sunt în armonie cu legile universului - sunt creatori conştienţi, în timp ce majoritatea celorlalţi sunt creatori inconştienţi, care îşi crează, în permanenţă, propria realitate cu ajutorul propriilor gânduri dar atribuind totul unor noţiuni cum ar fi noroc, şansă, soartă. De exemplu, copiii mici nu fac distincţie clară între lumea interioară şi cea exterioară, căci lumea exterioară este un construct al percepţiilor. Nenumărate cuante de energie constant se mişcă înăuntrul şi în afara zonei de concentrare, adunându-se pentru a apărea simţurilor fizice ca un obiect solid. Marile lumi astrale - deseori cunoscute ca Lumea “Cealaltă” sau viaţa de apoi - sunt o creaţie consensuală a omenirii, bazată pe percepţii învăţate în timpul existenţei fizice. Astfel, lumile astrale includ orice realitate consensuală a fiecărei culturi, rase şi tradiţii care există, au existat vreodată şi vor exista vreodată în legătură cu conceptul de timp, toate create de minte. Lumile astrale există la un nivel mult mai scăzut al densităţii şi la un nivel vibraţional mult mai înalt al universului decât lumea fizică a materiei iar ca rezultat energia este influenţată mult mai uşor şi mai rapid. Există un singur set de legi imuabile în operare şi acestea se aplică tuturor planurilor vieţii şi realităţii. Aceleaşi legi se aplică şi în lumea fizică, unde fiecare îşi crează propria realitate dar din cauza densităţii mai mari şi vibraţiei mai joase a energiei ce predomină în lumea fizică este nevoie de o energie mai concentrată a minţii pentru o perioadă mai îndelungată de timp înainte ca gândul să se manifeste ca realitate observabilă fizic; în termeni cuantici, cuantele pot fi privite ca pachete de probabilitate: fiecare cuantă de energie are potenţialul de a fi oriunde, oricând şi poate fi influenţată de gând sau de alte cuante. Cuantele nu sunt limitate de spaţiu sau de timp; cuantele sunt aspaţiale, atemporale şi există pretutindeni simultan manifestându-se total în frigul absolut. Sursa / întâia cauză este în acelaşi timp onmipotentă şi omniprezentă. Tot ceea ce cineva are de făcut este să aducă obiectul dorinţelor sale în conştienţa realităţii locale observabile şi să se concentreze asupra sa: oricine are deja toată bogăţia imaginabilă; tot ceea ce este nevoie de făcut e s-o aducă în realitatea individuală. Universul constă în mod conceptual din iluzii ale observatorului şi ale observatului; astfel, sursa evoluează experimental, având capacitatea atât de a observa, cât şi de a fi observată, aşa cum se întâmplă cu toate individualizările, inclusiv ale fiinţelor umane. Observatul nu are sens fără observator şi - în acelaşi fel - observatorul nu are rost fără a fi observat; astfel, prin acest proces de individualizare, se perpetuează procesul observatorului şi al observatului iar expansiunea şi creşterea continuă, la infinit. Întregul univers este o vastă expansiune a energiei ce vibrează cu diferite viteze, de la cea mai joasă vibraţie, a materiei, până la cea mai înaltă vibraţie, a sursei. Iluzia separării este perpetuată în virtutea modului în care mintea percepe şi decodează aceste vibraţii: lucrurile există numai pentru că mintea decodează vibraţiile energiei lucrului ce este observat; fără această observare, lucrul observat nu poate exista decât ca o probabilitate în cadrul vastei expansiuni a energiei ce constituie universul. Aşa că totul în univers este o probabilitate a existenţei până când vine momentul să fie observat şi energia sa îi e decodată de minte (moment în care probabilitatea devine realitate în timp ce este observată), după care redevine probabilitate. Totul în univers este direcţionat spre viaţă, evoluţie şi creştere. Nimic nu stă vreodată pe loc: aceasta este legea care se aplică la absolut toate nivelurile. Prin procesul individualizării şi implicit al perpetuării iluziei observatorului şi al observatului, creşterea poate continua dar este nevoie de amândouă: nu poate exista creştere fără observator şi observat, pentru că nu ar exista nici o bază. De asemenea s-a demonstrat de către fizica cuantică că există un infinit de lumi paralele; la nivel cuantic totul este dincolo de spaţiu şi timp: totul poate exista şi există simultan ca un număr infinit de realităţi paralele. Aceasta dă naştere modelului holografic universal, după cum este el postulat de fizicieni. Acest model holografic este cel care explică realităţile paralele. Ca trup, suflet şi spirit, realitatea de bază este formată din forţele energetice infinite şi inteligente dincolo de limitele spaţiului şi timpului, ce fiinţează infinit şi simultan, pretutindeni în univers, în toate sferele vieţii şi realităţii.
Teoria relativităţii a enunţat (la nivel macro-cosmic) că în Univers “mariajul” spaţiu-timp este distorsionat de masele şi forţele energetice din el; teoria cuantică de câmp a enunţat (la nivel micro-cosmic) similar: “micul” şi “marele” se conţin reciproc (precum în vechime Universul era imaginat ca o sferă nemărginită, instrumentarul Epocii Moderne a confirmat şi că la scară atomică organizarea e în sfere). Realitatea localizată este pur şi simplu punctul de focalizare, punctul de prezenţă conştientă, care - pentru majoritatea oamenilor - este în trupul fizic. Majoritatea oamenilor încă se percep ca fiind indivizi complet separaţi, găzduiţi într-un trup de carne. Numai atunci când fiecare îşi va înţelege pe de-a-ntregul propria natură ca fiinţă spirituală infinită, a minunatului univers multidimensional - convenţional denumit “Multi-vers” / “Omni-vers” - va putea rasa umană să se reîntoarcă la adevărata sa menire, aceea de a evolua spre prima cauză: lumina. Din timpuri imemoriale, toţi marii învăţători au spus acelaşi lucru: că vin din lumină, referindu-se nu la o lumină fizică, ci la lumina sursei, a primei cauze. În acest context, ca energie şi părţi componente ale sursei, cu toţii sunt lumină, fiinţe ale luminii. Cu cât oamenii ajung mai aproape de sursă, cu atât experimentează gloria luminii, până când - în cele din urmă - vor ajunge la potenţialul de reunire cu sursa luminii, încetând existenţa ca fiinţă individuală, devenind una cu ea: acesta este sensul suprem al vieţii, scopul suprem, realitatea supremă explicată atât de către străvechii învăţători, cât şi de Moderna fizică cuantică (e de ştiut că o mare importanţă în ‘Cartea Tibetană a Morţilor’ era acordată luminii în care se scaldă muribundul, profesorul Mircea Eliade explicând că “lumina interioară are rol fundamental atât în metafizica indiană, cât şi în teologia creştină, fiind atestată din şamanismul eschimos”; pentru înţelegere, discipolul său Ioan Culianu a translatat chestiunea mai multor dimensiuni prin analiza felului cum este spaţiul tridimensional faţă de cel bidimensional - când un zid din realitate, cu lungime, lăţime şi înălţime, apare pe un plan ca o linie - în mod similar fiind acţiunile din perspectiva multidimensională faţă de cea tridimensională: explicate matematic dar ciudate prin însuşiri). Acum se ştie că frecvenţele genomului uman sunt foarte înalte - cu vibraţii foarte fine - fiind de fapt lumină, ceea ce explică prezenţa aurei la Sfinţi: cei care au simţit ori au înţeles organizarea universală.
