În Egiptul mileniului I î.C. au ajuns numeroși vorbitori de Greacă: întâi Cariani (secolele VII-V î.C.), apoi Makedoni (secolele IV-I î.C). Caria = Țara Gherghinilor / Gherghiților (din colțul SV al actualei Turcii) se găsea la jumătatea distanței dintre actuala Românie și actualul Egipt, Țări străbătute fiecare de câte un Fluviu având fiecare câte o mare Deltă: Da-Nubiul / Dunărea la Marea Neagră și Nilul la Marea Mediterană; în mileniul I î.C., după ce Carianii au început colonizarea Dobrogei - prima lor așezare în actuala Românie fiind în Delta Dunării a “moșului Gorga” la “Orga-me” / azi Jurilocva, județul Tulcea - ei au început să se așeze și în Valea Nilului; începând cu secolul VII î.C., experiențele contemporanilor Gherghini / Gherghiți din Caria / Asia “Mică” - descendenții foștilor “Oameni ai Mării” / piraților Gherga - au fost deopotrivă în medii acvatice, în N printre Geți / Europa și în S printre Egipteni / Africa. Este foarte probabil că membrii aceluiași clan Gherga - care administra Sanctuarul Gherga / cel mai mare așezământ religios al Cariei - să fi fost atât printre coloniștii Dobrogei (începând cu cetățile Carianilor Orgame, Histria, Tomis, etc.), cât și printre Gardianii faraonilor / ca mercenarii cârmuitorilor Egiptenilor. “Institutul Griffith” al Universităţii Britanice Oxford a decodat o inscripţie (din Teba / fostă capitală a Egiptului, Arab numită Karnak) de la începutul Dinastiei Psametik - ultima dinastie faraonică nativă Egipteană, care şi-a avut capitala la Zau / Sais, în Delta Nilului - despre “profeta Gergenesi, fiica marelui preot Esamun”:
În secolul VII î.C. regiunea Caria - de pe aceeaşi coastă Sudică la Mediterana a Anatoliei ca şi Cylicia / Kylikia - avea o perioadă instabilă, de dese conflicte cu vecinii, unii Ghergani plecând de acolo în Dobrogea Getă (unde după deja întemeiata colonie Orgame - a moșului Gorga - au fondat altă colonie, anume Histria, denumită așa corespunzător numelui de atunci al Fluviului Dunărea) și în Egipt, inclusiv în aşezarea Gherga / pe Fluviul Nil, prin “contracte” facilitate şi de regele Geto-Carian Gyges al Lydiei, creatorul primelor monede din lume; pe atunci în Caria - numele provenit din Karka / Kheriga, al zonei locuite de Gherghiţi - concentrarea bogăţiilor în proprietăţile aristocraţilor a determinat expansiunea prin colonizări în străinătate a maselor sărăcite, inclusiv înrolarea ca mercenari în Egipt, ştiut ca fiind locul de unde erau importate produse exotice.
 |
Ceramică din Caria în Egipt
|
Fluviul Nil este navigabil peste o mie de kilometri, între cataracta din S Asuanului şi Deltă. În 658 î.C., faraonul Psametik I (care a domnit lung, până în 610 î.C.), îndemnat şi de ideile împăratului Asirian Assurbanipal 685-627 î.C., a efectuat ceva inedit pentru Egipt: a început să preia Cariani în serviciul său, între care şi războinici Gherga - protejaţi de armuri din bronz pe care mândri şi le făceau - aşezându-i şi în Delta Nilului, unde la început au construit “Zidul Milesian” în Naucratis 30,54 lat. N, 30,37 long. E, aceia rămânând activi în Egipt (Carianii ziceau coloniei “Neilo-Mandros”, ca a Nilului mândru sau ca a Nilului meandrat); acolo - la cererea faraonului - unii i-au învăţat pe localnici limba Greacă, Gherghinii / Gherghiții fiind primii străini acceptaţi în Egipt să locuiască liber (la început în tabere) iar militarii au ajuns să constituie garda personală a faraonului, care era hărţuit de Kuşiţii din S: e de ştiut că vechii Egipteni se considerau singurele fiinţe cu adevărat umane - străinii fiind asimilaţi cu animalele şi sacrificaţi - deschiderile Egiptenilor începând doar prin mariajele faraonilor cu prinţese Nordice, în timpul Noului Regat. (Asirienii - atât bărbaţii, cât şi femeile - purtau cercei; Asirienele purtau brăţări în jurul gleznelor şi în public aveau văl, respectând o mulţime de restricţii: e de observat că Asirienii au fost înfrânţi de Gherganii Mezi din N aliaţi cu Ghargheii / Chaldeii din S, care au devenit stăpânii Babiloniei, în “Noul Imperiu Babilonean”, cu numele de Chaldei / Gharghei - după cum a consemnat şi “Enciclopedia Britannica” că se utiliza onomastica respectivă din mileniul I î.C. în Cornul Abundenţei pentru preoţii, astronomii şi alţi învăţaţi ai acelei zone, urmașii Sumerienilor).
Africanul faraon Psametik - după cum a scris istoricul Herodot Karka 2:2 - păzit de Gardieni Cariani, a ajuns convins că oamenii cei mai vechi din lume erau Afriki = Frigienii (vecinii Nord-Estici ai Carianilor, de lângă Caria Montană - zona Sanctuarului Gherga - la oarecare distanță de Caria Mediterană), fapt de mare importanţă pentru Egiptenii Antici: că existau unii mai de demult decât ei; e de remarcat şi că la NE de Frigieni, Carianii / Gherghiții din Milet în 756 î.C. - înaintea intrării organizate în Egipt - au înfiinţat Trapezus, capitala regiunii Anatoliene Chaldia / Gharghia, locuită de Chaldoi / Ghargoi (localnicii răspândiţi în Pont şi Capadochia), care în Evul Mediu au constituit Imperiul Pontic al Trapezuntului, cârmuit de dinastia bizantină Comnen, înrudită cu Gherga. În Antichitate, Makedonul Aristotel în lucrarea “Despre filozofie” a scris că mai vechi decât Egiptenii au fost Magii: așa ceva se lega de vechimea multimilenară zoroastră, propagată de Mezi (aceia nu erau doar în SV Caspic, ci răspândiți în Orientul Mijlociu, de pildă Anatolianul Strabon afirmând că în Capadochia numărul Magilor era foarte mare). Anticul Anatolian / Kylikian Diogene Laertius 1:6 a scris că “unii afirmă despre Gimno-sofiști că ar fi urmași Magi; unii spun chiar că Avram a fost Chaldeu” / adică Ghargheu (la începutul mileniului II î.C., mama lui Avram / strămoșul Arabilor și Evreilor putând fi Gorgonă, respectiv Hamită - ceea ce întărea caracterul său Semit, respectiv corcit, pe “jumătate” = “semi” fiind ca taică-său - iar “Gimno-sofiștii” erau înțelepții goi din Etiopia și India, care își demonstrau puritatea gândirii inclusiv prin nuditatea lor): observând că dintre urmașii direcți ai Semitului Avram, Arabii urmează ascendența paternă iar Evreii urmează ascendența maternă, s-ar considera că Evreii respectă vechea filieră Ghergană (Sarai - mama lui Isac / primul Evreu - a fost soția și sora vitregă a lui Avram, ei având mame diferite, evident însă ea fiind Semită); “Talmudul” - în “Baba Batra” 91 - a notat că mama patriarhului Avram se numea Amtilai / Amatlai Karnebo (despre o persoană atât de importantă - ca mama patriarhului Avram - Biblia n-a scris nimic deoarece nu era Semită, familia sa Karnebo / Karnevo, după cum au studiat în 2009 inclusiv cercetătorii Evrei Ammiel Hirsch și Yacov Reinman, fiind identificată ca nobilă de “Tăblițele din Ebla” / Siria, găsite acolo în palatul “G”, loc unde erau cele mai vechi mărturii scrise despre Garga-miș, metropola de pe Fluviul Eufrat a marelui rege Sumerian Ghilga-meș). Popular, numele Karnevo / “Kar-Nevo” era înțeles în areal ca “Mielul Nou” sau “Mielul lui Nevo” (Novac - respectiv “Cel Nou” la Români - a fost echivalat cu patriarhul Noe din diluviul biblic, datat la sfârșitul mileniului IV î.C).
Trebuie ştiut că până la timpul faraonului “Psame-tik” / Psametik (secolul VII î.C. / mileniul I î.C.) deoarece străinii - inclusiv negustorii - nu erau agreaţi în Egipt decât foarte rar şi cu mare greutate, înţelegerea Egipteano-Cariană a fost o premieră: un privilegiu extraordinar; istoricul Carian Herodot 2:154 a scris că faraonul Amasis (din secolul următor) a permis gărzilor Cariane / Kariane să aibă un district separat - numit Karikon - în capitala Memphis de atunci a Egiptului. Diodor din Sicilia a oferit detalii despre stabilirea în Egipt a luptătorilor Cariani, în volumul 1 din “Biblioteca istorică”: “Psametik aduse mercenari din Caria şi din Ionia, şi îşi birui vrăjmaşii într-o adevărată bătălie, orânduită în apropierea cetăţii Momenphis. Iar, dintre regii care i se împotriviseră, unii fuseră ucişi în luptă, alţii fugiră în Libia. Stăpân acum al întregii ţări, Psametik a dat mercenarilor, pe lângă simbria hotărâtă, daruri cu totul deosebite: şi, ca să-şi aibă aşezările lor, le dădu o regiune ce se numeşte ‘Tabăra’. I-a mai împroprietărit şi cu pământuri, puţin mai sus de Gura Pelusiacă. Faraonul Amasis, care după mulţi ani a urmat la domnia lui Psametik, a strămutat acea colonie la Memphis. Cum Psametik, pentru a ajunge domnitor, se folosise de mercenari, drept răsplată le încredinţă - înaintea tuturor - mari dregătorii, ţinând mai departe în jurul lui multe trupe de mercenari. Într-o expediţie pe care o întreprinse în Siria, le-a dat acestora locurile de cinste în rânduiala de luptă, căci îi aşezase la aripa dreaptă, pe câtă vreme pe ostaşii Egipteni - privindu-i cu dispreţ - îi rândui la aripa stângă a falangei. Furioşi de a fi fost înjosiţi, Egiptenii, care erau mai bine de 200 mii, l-au părăsit pe rege şi au pornit spre Etiopia, hotărâţi să-şi găsească un pământ care să fie al lor. Faraonul le trimise mai întâi câţiva comandanţi de-ai săi, ca să-l dezvinovăţească de faptul că i-ar fi înjosit. Dar ei nici nu au luat în seamă pe trimişii faraonului. Atunci Psametik a pornit într-o corabie, însoţit de prieteni, luându-se după fugari. Pe când aceştia îşi urmau drumul de-a lungul Nilului şi tocmai trecuseră de hotarele Egiptului, Psametik, ajungându-i din urmă, îi rugă să-şi schimbe hotărârea şi le aduse aminte de temple, de patrie, de nevestele şi copiii lor. Atunci, ostaşii toţi se porniră să strige şi să-şi lovească cu lăncile scuturile, spunând că, atâta vreme cât vor fi stăpâni pe armele lor, lesne îşi vor găsi o patrie. Şi, ridicându-şi tunicile, ca să-şi arate părţile ruşinoase, mai spuseră că, atâta vreme cât le vor avea pe acestea, nu vor duce lipsă de femei şi de copii. Ostaşii Egipteni, însufleţiţi de marea lor hotărâre şi dispreţuitori de ceea ce, în ochii altora, se arăta a fi vrednic de cea mai mare preţuire, au pus stăpânire în Etiopia pe ţinutul cel mai bun, împărţindu-şi între ei - prin tragere la sorţi - pământul şi statornicindu-se acolo. Psametik se necăji foarte mult pentru cele întâmplate, dar puse totuşi rânduială în treburile Egiptului. Putem spune că Psametik a fost cel dintâi dintre faraonii Egiptului care a deschis celorlalte popoare centrele comerciale din restul ţării. Acum, străinii care debarcau în Egipt se aflau, în fine, într-o mare siguranţă. Într-adevăr, faraonii de dinaintea lui Psametik se purtaseră cu ei în aşa fel, încât nici să nu mai îndrăznească a pune piciorul pe pământul Egiptului, fiindcă, de cum soseau, erau ori ucişi, ori înrobiţi”. În 593 î.C., când domnea faraonul Psametik II, care a mai adus 30 de corăbii de Cariani / Kariani, după luptele cu cei din Regatul Kuşit - în Sudan, loc populat de multe păsări migratoare când era iarnă în Emisfera Nordică - Carianii şi-au lăsat inscripţii şi în jurul Asuanului, ca de exemplu la Buhen 21,55 lat. N, 31,17 long. E (ce administra zona celei de-a doua cataracte a Nilului), Templul din Abu Simbel 22,20 lat. N, 31,37 long. E (ridicat de faraonul Ramses II pentru a comemora celebra bătălie de la Kadeş, acum monument UNESCO), Abydos, etc.; de exemplu, la picioarele colosalelor statui ce străjuiau intrarea Templului din Abu Simbel, Gherganii din Kariana / Cariana Hilarima 37,30 lat. N, 28,21 long. E (oraşul Anatolian din vecinătatea de sus a Sanctuarului Gherga) şi-au notat, conform şi istoricului Francez Alfred Laumonier - cu litere Cariane - numele şi textul “Acesta a fost scris de cei care au fost cu Psametik, fiul lui Teocle, când faraonul Psametik a venit la Elefantina. Ei au navigat şi au ajuns deasupra lui Kerki cât le-a permis fluviul”.
Elefantina 24,05 lat. N, 32,53 long. E era tropicala Insulă fortificată de lângă prima cataractă a Nilului, la frontiera Egipteano-Nubiană, avându-şi numele de la târgul său Tradiţional cu fildeş şi Kerki / Kerkios era scrierea reperului Gherghi / Gherga de pe Nil:
 |
| Palatul regal “G” din Ebla / Siria (mileniul III î.C.) |
 |
| Perspectivă elefantină |
 |
Kerki
|
Carianii / Karianii din Egipt - printre care era Gherga - au fost vizitaţi de-a lungul secolelor VI î.C. şi V î.C. de importante personalităţi ale acelei Vechi Lumi (este de remarcat că în istorie primii înţelepţi Greci - care apăreau pe toate listele celor grupaţi în jurul cârmuitorilor bogaţi şi puternici, sanctuarelor ori jocurilor - erau Cariani): poetul Alceu din Lesbos, fabulistul Esop 620-564 î.C. din Samos, părintele ştiinţelor Tales din Milet, de sorginte Feniciană (care a învăţat în Egipt iar ale cărui cercetări au fost inspirate de învăţaţi Mesopotamieni şi a fost apoi unul dintre dascălii lui Pitagora, el întemeind filozofia naturalist, desemnând apa ca element primordial şi ca origine a lumii), legislatorul Solon care a primit în dar de la Tales din Milet gheridonul / trepiedul Troian, matematicianul Pitagora - care, după spusele din secolul V î.C. ale Elenilor stabiliţi la Dardanele / Hellespont, a fost stăpânul lui Ghebeleizis / Zamolxe, presupus de unii că a devenit apoi cârmuitorul mult venerat al Gheţilor, identificat de Dr. Mircea Eliade ca “zeul războiului zis Ilie” - sculptorii Telecles şi Theodoros din Samos, astronomul Oinopides din Kios, istoricul Herodot din Halicarnas / Bodrum, filozoful Platon / înrudit prin mamă cu Solon (în Greacă, filozofia înseamnă “dragoste de cunoaştere”), ş.a. Mai mulți cercetători au făcut distincție între ucenicul “Zamolxe” al lui Pitagora și “Zalmoxe”, vechiul Zeu (deosebire inclusiv onomastică): se pare că printre Geţi (care practicau sacrificiul uman al adulţilor pentru “Zeul-moş” / Zalmoxe), discipolul lui Pitagora - cel numit Zamolxe, corespunzător obiceiului de a purta numele unui Zeu, ca “avatar” - a introdus jertfa primului prunc născut, prin sugrumare şi apoi incinerare; de exemplu, în Karia / Caria bunica Artemisa a istoricului Herodot se numea la fel ca Marea Zeiță Artemis (fără legătură cu integrala jertfire umană). A rămas scris de la sfârşitul secolului III î.C. de discipolul Mnseas al învăţatului Eratostene din Cyrene / Libia (dar şi de la alţii, ca Diogene Lerţiu din Kylikia / Cylicia ori lexicograful Hesychius) că “Geţii îl adorau pe Saturn, pe care îl numeau Zalmoxe” - adică Gargaros / Tartaros, după cum era Cron / Saturn, tatăl lui Zeus - iar Clement din Alexandria 150-215 l-a numit pe profetul Geţilor / Dacilor ca Zalmoxis “Hiperboreul”: conform academicianului American Alfred de Grazia, “marele peşte” al lui Şiva din Bazinul Ghargar / NV Indiei a fost în Egipt asociat cu Set, ajungând simbol Saturnian. Legislatorul Solon 638-558 î.C. (discipolul învăţatului Anacharsis din Dinastia Agatârsă Parga, cel care a împărţit Grecii vechi în 4 clase - similar cu împărţirea Indiană în 4 caste - dar a introdus şi principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii) a fost bun amic cu poeta Sapho şi cântăreţul Alceu din Insula Lesbos (care au instaurat poezia lirică de calitate în Balcani); Solon a înfiinţat bordelurile: a instituit o seamă de case de toleranţă publice subvenţionate, unde Elenele puteau fi cu oricare dintre cetăţeni. În opoziţia academică a lui Solon şi a “părintelui filozofiei” - mai tânărul Socrate 470-399 î.C. - dar şi a ucenicului Platon, a fost extraordinarul longeviv Gorghia / Gorgias 483-376 î.C. originar din aşezarea Siciliană Leontini 37,17 lat. N, 15 long. E a Siculilor din S Etnei, stabilit un timp și în Balcani (care s-a străduit să definească determinarea prin coexistenţa generală între frumuseţea / bunătatea morală şi frumuseţea fizică, potrivit ecuaţiei că se vede ceea ce sunt oamenii, urâţenia prespunând grosolănie specifică individului cu gânduri josnice / ca de pildă a omului laş ce poate fi recunoscut după umerii înguşti, etc.): era un sceptic care a practicat oratoria prin discursuri convingătoare de “magie” intelectuală şi a predat foarte pragmatic retorica, având paradoxurile ca principale teze, cum ar fi că nu există nimic şi dacă ar exista ceva nu ar putea fi cunoscut iar dacă ar exista şi ar putea fi cunoscut, cunoaşterea nu ar putea fi comunicată (căci cuvântul este un semn care nu are nimic în comun cu ce reprezintă el şi deci aceeaşi reprezentare nu poate exista la 2 persoane diferite, deoarece atunci nu ar fi o singură reprezentare, ci 2; chiar dacă aceeaşi reprezentare ar exista în minţile a 2 oameni, ea ar fi diferită din cauza deosebirilor individuale: reprezentarea unei culori nu poate fi comunicată prin cuvinte fiindcă urechea nu aude culori, ci sunete).
 |
| Sudul Vulcanului Etna |
De pildă, citirea fizionomiilor - dragă filozofului Γοργίας / Gorghia - este practicată şi la începutul secolului XXI de către Dr. Nicolae Mihu în România, în sensul conturării profilului unei persoane după gura ce arată intenţiile, nasul pentru comportament iar ochii exprimând ideile (la Gorghia / Gorgias - de la poalele celui mai mare Vulcan European - a mai fost interesantă şi afirmaţia că locuitorii “adevăratului” Pământ trăiau în “Insulele Fericiţilor” înconjurate de oceanul de aer). Aristocles / ştiut ca Platon - student al filozofului Socrate - a fost extrem de religios, platonismul creat de el fiind o sinteză plină de forţă a credinţelor şamanice vechi Greceşti, pe care le-a sistematizat şi spiritualizat; el afirma că sufletul e nemuritor şi considera moartea ca o purificare ce ducea la fericire, printre altele indicând că Raiul corespunde Ținutului preafericiţilor Hiperborei.
Aristocles / Platon l-a mai vizitat pe Nil şi pe Carianul Eudoxos 410-347 î.C. - locuind o perioadă la el - cel care a ridicat pe malul opus de Heliopolis un observator astronomic, la Kerkesyra / azi El Arkas, în actualul Cairo 30,03 lat. N, 31,13 long. E, a cărui construcţie a fost admirată acolo după aproape 4 secole şi de către geograful Anatolian Strabon (Heliopolis - ce avea ca emblemă corcodanul / păunul - era principalul centru de cult unde era venerat Kepra, a cărui energie făcea soarele să răsară zilnic). Unul dintre discipolii lui Aristocles / Platon a fost Aristotel, care în Macedonia a ajuns profesorul prinţului Alexandru şi al prietenului aceluia, Gergithius (devenit - atunci când Alexandru “cel Mare” a ajuns împărat - propagandistul oficial al Imperiului Macedon: cel mai mare din istoria lumii de până la ei, ce a inclus Elada dar şi Egiptul, încheind domnia faraonilor nativi acolo, după aceea - până la Imperiul Roman - fiind la putere Dinastia Makedonă a Ptolemeilor).
Fapte diverse: aşa cum unii Africani aveau obiceiul de a aprecia mâncarea prin râgâit, Carianul Herodot - căruia la timpul său i s-a părut foarte ciudat că în Egipt Magii Ghergani (veniţi din N Perşilor, care nu ucideau oameni şi câini, aşteptând ca păsările să ciugulească din cadavre înaintea îngropării / e de ştiut că ritualul descărnării morţilor de către vulturi are în Tibet şi azi denumirea de “înmormântarea cerului”) n-aveau statui sau Temple şi a navigat pe Nil până la prima cataractă - a remarcat că deosebirea dintre Egiptenii Antici şi Cariani era după felul cum urinau: Carianii din picioare iar Egiptenii Antici în stilul African de pe vine; statisticile de la sfârşitul mileniului II au arătat că poziţia pe vine pentru eliminarea excrementelor - aşa cum e acum în multe părţi din Orient - reduce bolile de inimă, atacurile de inimă şi cancerele intestinale faţă de cea şezând, ce face ca arterele să preia din presiunea actului de defecare (ceea ce influenţează inclusiv numărul infarcturilor). Este de ştiut că “Ordinul Magilor” - al Magicienilor regali - pe ai cărui membri i-a întâlnit Karianul / Carianul Herodot în Egipt, a fost fondat de nepoata Meda a Gorghidei / Georgianei Zeiţe Kirke, în Media (adică Ghergania: “Paradisul pe Pământ”, de la Marea Caspică). Anatolianul Herodot Karka i-a găsit pe Egiptenii Antici ca fiind cei mai sănătoşi oameni din lume şi tot el a mai consemnat că la ritualurile închinate lui Isis, Carianii iniţiaţi şi stabiliţi în Egipt se flagelau, prin crestarea pe frunţi cu cuţitele (autoflagelarea era un gest de pocăinţă, de sacrificiu şi de izgonire a răului).
 |
Cariani în Egipt
|
În 570 î.C., o armată formată din 30 mii de Cariani (pentru a hiperboliza învingătorii, numerele erau câteodată exagerate de sursele din vechime) a jucat un rol foarte important în lovitura de stat care a avut loc, ceea ce a dus la stabilirea unei baze noi a lor, chiar lângă capitala Egipteană. În 525 î.C. când Perşii, sfătuiţi de fostul rege Kroisos / Cresus al Lidiei, a cărui mamă era Cariană, au invadat Egiptul, atunci Carianii înrolaţi de faraonul Psametik III şi-au sacrificat copiii, înaintea bătăliei, însă ulterior, împreună cu comandantul flotei Egiptene, Carianii au dezertat - schimbându-şi tabăra - şi au rămas în slujba Perşilor (în vechime oamenii considerau moartea ca trecerea spre o altă formă a vieţii iar mai ales la nomazi copiii reprezentau o povară, ritualul infanticidului fiind frecvent printre ei iar bogaţilor sedentari le permitea menţinerea proprietăţilor prin nedivizarea la un număr mare de urmaşi, ajungând o formă convenabilă de planificare familială, permiţând preîntâmpinarea împărţirii averii între prea mulţi moştenitori; jertfele umane - iniţial în propriile familii iar apoi asupra altora - au fost practicate din Epoca Pietrei până în Antichitate şi de vechii Greci, Geţi, Gali, ş.a., de exemplu “distrugătorul” Rudra / Şiva în N Indiei purta agăţate la cingătoare craniile unora cu care a avut de a face ori pe hermele Anatoliene erau înfipte craniile duşmanilor să fie vizibile călătorilor aflaţi pe drumurile astfel marcate). Este de ştiut că în ritualurile paroxistice ale Carianilor se înscria autoflagelarea, prin autolovirea cu bice până ce le dădea sângele - în cazul când în pielea bicelor erau împletite gheare metalice, acelora le ziceau “scorpioni” = “ghiri” în vechiul Grai Sumerian - şi obiceiul, însoţit de strigăte puternice, al tăierii cu cuţitele, făcându-şi incizii rituale pe trup (îşi “dădeau drumul la sânge”). O ultimă menţionare a Carianilor în Africa a fost în 12 I 411 î.C., printr-un papirus în Aramaică (limba birocraţiei Persane); Egiptul şi-a câştigat independenţa faţă de Perşi 7 ani mai târziu, însă Carianii nu şi-au mai putut modifica starea, fiind destituiţi ca militari: ei și-au reluat prezențele în Egipt după nici un secol, căci Makedonii Ptolemei ai împăratului Alexandru “cel Mare” au preluat puterea acolo iar Carianii - Anatolieni vorbitori de Greacă - au fost din nou bine-veniți. În imaginea următoare este o inscripţie din aşezarea Gherga dedicată lui Apollo Gergithius:
Pe Nil până azi a rămas oraşul Gherga جرجا (în secolul XI, parohia sa Coptă - denumită şi Germium - era unită cu cea din Lycopolis / Asyut 27,11 lat. N, 31,10 long. E); fotografia următoare este a malului, din secolul XIX:
 |
Malul Gherga
|
Gerg din Egipt azi se numeşte Gerga / Girga / Girgeh (primii creştini au ridicat în localitate Mănăstirea Coptă închinată Sfântului Gheorghe, în prezent sediul Episcopiei Ortodoxe a Districtului Gherga / Copţii - denumire Arabă - fiind descendenţii direcţi ai vechilor Egipteni, numele lor provenind din Sumerianul Gopta, respectiv Indianul Gupta, Grecii vechi numind acea Țară astfel, ţinând cont şi de Gheb, tatăl lui Osiris). Numele Egipt vine de la pronunţia Sumeriană a sa, căci vechii Egipteni îşi numeau Țara Hemi iar pe ei înşişi Hamiţi (Peninsula Balcanică era Antic numită Peninsula Hemului - ea având în N Munţii Hemus drept cei mai înalţi - la S, printre Eleni, fiind demonstrat că aproape o treime din actuala populaţie a republicii Elene e genetic Egipteană, ei constituindu-şi Țara ca “Hellas”). Actualul Egipt şi-a câştigat independenţa în 1922; în prezent, oraşul Gherga are peste o sută de mii de locuitori. Iată ştampila poştală Gherga de la 1878:
Este de ştiut că pe malul Mării Roşii, la Ras Baridi / acum în Arabia Saudită, având coordonatele 24,16 lat. N, 37,50 long. E (pe malul Mării Roşii opus primei capitale a faraonilor - Gherga - unde se găseşte smirnă / răşină parfumată şi antiseptică scumpă, evaluată în vechime cu greutatea sa în aur), apare locaţia Gherga / acum Rirgha: era o staţie importantă pe ruta pelerinajului spre Mecca a musulmanilor din Egipt.
Sociologul Francez Alfred Chatelier şi-a publicat în 1887 observaţiile despre confreriile musulmanilor din mileniul I, arătând că printre cele ale dervişilor / sufi (de sorginte pre-islamică, derivaţie a practicilor fachirilor din N Indiei, denumirea “dervişi” însemnând “portari”), Ordinul Kherga era special în lumea Arabă, respectiv musulmană - ce opera puternic pe atunci în Egipt - prin care cei investiţi respectau 3 valori tipice Kherga: similaritate, binecuvântare şi dorinţă; Tradiţia implica asceza spre dimensiunea mistică a islamului, ritualul implicând legătura personală cu divinul prin dansul rotitor caracteristic - legat de înconjurarea meteoritului din Mecca - ca metodă. Termenul sufi pentru mantaua zdrenţuită purtată Tradiţional - ca un simbol al călătoriei pe calea mistică - era “kerqa”, de culoare turcoază (în timp - după Evul Mediu - cu folosinţă tot mai rară); conform “Dicţionarului Turc” publicat în 1838 de lingvistul Armean Artin Hindoglu - interpretul împăratului habsburg - otomanii numeau roba religioasă drept “qherqha” / “qherka”.
