54. Gherga în hieroglife

“Dicţionarul hieroglifelor egiptene” de Wallis Budge, re-editat în 2003, a evidenţiat câteva inscripţii relevante despre Gherga:

Gerg: creatorul Cerului şi Pământului

Gergi: fondatorul Pământului

Gerg: proprietatea lui Osiris la Abydos 

Gergi: stăpânul celor 2 părţi ale Egiptului

Gerg: moşia lui Ramses II lângă Abydos

În “Muzeul Egiptean” din Cairo se găseşte, după cum a studiat Germanul Ludwig Borchardt 1863-1938, o uşă calcaroasă “falsă” de mormânt din mileniul III î.C. - de culoare roşie închisă - “a lui Gherg / profeta lui Hathor / onorată de către Pitah”: adică de creatorul din argilă al trupului primului om şi al Egiptului, de la care a derivat numele Țării, asimilat cu Gherganul Thot sau Osiris (uşile false la mormintele Egiptene făceau parte dintr-o practică arhitecturală obişnuită, fiind pragurile dintre lumea celor vii şi lumea celor morţi, prin care divinităţile şi spiritele decedaţilor puteau circula; în faţa uşilor false - plasate pe peretele Vestic, construite însă nu ca să se deschidă - cei apropiaţi răposaţilor îşi depuneau simbolic cadourile celor plecaţi în Lumea “Cealaltă”). Este interesant că Sanscrita “Ușa” = “Zori” (Vedicii astfel numindu-și Zeița Zorilor), echivalată European cu mama Crivățului: cel mai rece vânt, de o temperatură echivalată cu cea mortuară; ușile “false” din Egiptul vechi marcau granițele dintre Lumile “Asta” și “Cealaltă”.

În schiţa următoare apare uşa, cu inscripţiile de pe rama “a” şi din cadrele “b”, respectiv “c”:

În Regatul Vechi al Egiptului, faraonii erau supuşi unor reguli stricte (tabu), pe care trebuiau să le respecte pentru a-şi putea păstra puterile Magice ce li se atribuiau, căci ei răspundeau de starea recoltelor şi de sănătatea populaţiei, putând fi traşi la răspundere pentru seceta sau molima care s-ar fi abătut asupra Țării; din asta provenea şi obiceiul de a omorî faraonii care dădeau semne de bătrâneţe sau după ce domniseră un număr de ani şi de a-i înlocui cu un urmaş tânăr. La sfârşitul mileniului III î.C., datorită modificărilor curenţilor din N Atlanticului, o secetă neobişnuit de puternică a afectat zona dintre N Africii şi N Indiei: atunci a secat în SV Himalaiei Fluviul Ghargar şi s-a terminat perioada Vedică - apoi începând acolo perioada Ariană - în Mesopotamia s-a sfârşit Civilizaţia Sumeriei / Sumerului, Hitiţii au invadat Anatolia şi au atacat chiar Troada / Troia înfiinţată de Gargari (însă până la urmă s-au instalat în interiorul Peninsulei iar pe coastele Anatoliene au rămas Ghergarii) iar în Egipt s-a încheiat Regatul Vechi, punându-se capăt ridicării piramidelor, vechii Egipteni ajungând de foame chiar să-şi mănânce copiii; Lumea Veche a ajuns să treacă prin schimbări radicale (deoarece Bazinul Gherului / Nigerului deja a ajuns la forma actuală, mulţi Sahariani s-au adunat la acel timp în Bazinul Nilului, pe străvechea Cale Ghirga, ajutând consolidarea Egiptului).

Tărâmul Hucsoşilor

După o perioadă de câteva secole, considerată a Regatului Mijlociu / de “tranziţie” între orânduirea anterioară şi cea nouă, Regatul Nou Egiptean s-a format în secolul XVI î.C. prin alungarea Canaaniţilor / Canaaneilor - numiţi Hyksos / Hucsoşi, adică “prinţi străini”, printre care erau Gherghe-sei din Golan-Galileea şi Ghergari din Garga-miş - ce, ajutaţi şi de păcurari / păstori Caucazieni, au ocupat Nordul Egiptului pe durata unui secol (Hamiți care s-au extins profitând de erupţia Vulcanului Thera / Santorini 36,25 lat. N, 25,26 long. E din Arhipelagul Cicladelor în 1628 î.C., cu activitate vulcanică de 4 decenii - însoţită de cutremure simţite în Canaan / “Ținutul prinţilor Sfinţi” - a cărui cenuşă a afectat în strat gros mai ales Delta Nilului), de la ei Egiptenii vechi învăţând luptele cu care de război ori înconjurarea fortificațiilor cu un val de pământ, un alt element inedit introdus de ei printre Egiptenii vechi, pe lângă carele trase de cai ori tehnicile de zidiri, fiind lira / instrument muzical: se poate observa că în Asia “Mică” / Anatolia - la Sanctuarul Gherga - a fost tranșată supremația lirei / instrumentul muzical cu coarde față de străvechile instrumente muzicale de suflat (în legendarul concurs muzical câștigat de divinul Apollo față de satirul Pelasg Marsyas). Asiaticii Hamiți Hiksoşi / Hucsoşi - printre care erau şi Amorei - au cârmuit N Egiptului din Auris / Avaris 30,47 lat. N, 31,50 long. E (capitala pe care au avut-o, în răsăritul Deltei Nilului, aflată sub patronajul fiului lui Tartaros / Gargaros, după cum a scris în secolul I istoricul Evreu Flaviu Iosif), loc unde existau şi vechi Evrei, urmaşi ai lui Avram; a rămas interesant că pe stela lui Meșa / rege Moabit din secolul IX î.C., învingător al vechilor Evrei, literele “g” (“gimel”) și “p” (“pei”) au fost inscripționate aproape identic - asemănător cifrei “7” - ceea ce privind anteriorii cârmuitori Hyksoși știuți ca Apop ar duce la denumirea Agog: Hucsoșii / Hyksoșii din Canaan și N Egiptului au fost contemporani cu Hurianii / Huriții din Orientul Mijlociu și cu Hitiții din Anatolia, printre ei foarte probabil existând străvechi lideri de sorginte Gută / Ghetă, vechii Egipteni denumind Canaanul ulterior dominației Hyksosă ca Djahy.

Un loc sacru Hucsos a fost Muntele Karkom 30,17 lat. N, 34,45 long. E / acum acolo fiind Sudul Israelian (de la care se datorează denumirea şofranului), cu Sanctuare Ghirgare - aranjate circular - activ în Epoca Bronzului ca mare centru religios, artistic şi literar, lângă care s-a găsit desenat şi cadrul celor 10 porunci (după cum a studiat de pildă arheologul biblic Emmanuel Anati):

Mulţi savanţi - între care şi cercetătorul Evreu Yehuda Rotblum - au fost impresionaţi de miile de artefacte din perimetrul Karkom (altare, desene, morminte, etc.) aşa după cum nu mai există în zona Sinai; lângă Vârful Karkom - înalt de 842 metri - e o grotă (alt fapt neobişnuit pentru natura zonei) iar stâncile au fost inscripţionate rupestru până în mileniul II î.C., inclusiv cu numele lui Dumnezeu / unii presupunând că Evreii vechi în exodul lor din Egipt spre Djahy / Canaan au trecut pe la acel Munte în drumul spre pământul promis de profetul Moș = Moise, locul unde anterior cu 3 secole s-au dus prinţii care au stăpânit N Egiptului iar Evreii vechi îşi aduceau aminte că strămoşii lor au dus-o relativ mai bine în timpul când au cârmuit aceia decât în timpul faraonilor. Atunci când faraonii şi-au reluat stăpânirea din nou peste Delta Nilului, au emigrat din Egiptul de Jos / inferior în Peninsula Balcanică cei ştiuţi ca Danai / Ahei - “dana” = “fluviu”, deci Danaii, adică primii Ahei / “A-Hei” erau clar riveranii unei mari ape iar Nilul e cel mai lung Fluviu de pe glob, unii cercetători presupunând că ar fi fost Dunărea, din Bazinul inferior al căreia au apărut ulteriorii Doriani - iar tot din acea parte a Egiptului inferior / de Jos au emigrat în Canaan după 3 secole Evreii, scăpaţi din robia faraonică (în secolul când Africanii / vechii Egipteni au pierdut controlul asupra Nordului Țării lor datorită prinţilor / stăpânilor Asiatici, Aheii - care au mers în Europa, fiind strămoşii unora dintre Eleni - şi vechii Evrei care au mers în Asia s-au înţeles bine acolo); vechii Evrei au considerat şi stăpânirea prinţilor Canaaniţi / Hucsoşi însă totuşi ca neprielnică lor în N Egiptului, după cum a apărut consemnat în “Facerea” 15:13 (“prima carte a lui Moise”) “Atunci a zis Domnul către Avram: Să ştii bine că urmaşii tăi vor pribegi în pământ străin, unde vor fi robiţi şi apăsaţi patru sute de ani”.

SanTorini / Arhipelagul Ciclade

Calculul diferenţei dintre erupţia Vulcanului Thera / Santorini - întâmplată în anul 1628 î.C. - şi exodul / ieşirea vechilor Evrei din robia Egipteană (de 4 secole) dă exact anul 1228 î.C.: era la 12 ani după ce a căzut Troia Ghergarilor, căci vestea aceea a încurajat duzina de triburi Evreieşti să invadeze Canaanul Ghergheseilor, tărâm / Ţară Sacră în care au intrat în 1186 î.C., după o pribegie lungă prin Deşertul Sinai (unde au fost feriţi de patrulele Egiptene); apoi - în Vechiul Testament / “Ieşirea” 12:41 - apare că vechii Evrei au ieşit după 430 de ani din Egipt, ceea ce înseamnă că la 3 decenii după ce au ajuns în Delta Nilului au fost în sclavia / robia Hyksoșilor (aritmetic aflând astfel că urmaşii lui Avram s-au mutat din Canaan în N Egiptului în 1658 î.C., adică atunci când s-a încheiat Regatul Mijlociu Egiptean, atrași de bogățiile din Valea Nilului dar relativ curând - din cauza erupției Therei - au fost înrobiți de prinții Hyksoși / foștii lor găzduitori din Canaan, pe care au ajuns să-i urască fiindcă nu i-au liberat). Sfârșitul Regatului Mijlociu Egiptean nu a însemnat și renunțarea autohtonilor Bazinului Nilului la Tradiția că străinii nu erau bineveniți, astfel încât Evreii vechi (plecați din Canaan spre a-și rostui vieți mai bune în Egipt, din calculul politic al profitării de haosul dinastic apărut la vecini) au fost imediat înrobiți - de la sosire - în Delta Nilului; cataclismul provocat de evenimentul vulcanic din Egeea a determinat intrarea puternicilor Canaanului pe Valea Nilului, unde au cârmuit timp de un secol, stăpânindu-i inclusiv pe Evrei - foștii lor chiriași din Canaan - pe care i-au găsit ca sclavi acolo: prinții / nobilii Hucsoși însă nu au schimbat starea din Egipt a vechilor Evrei iar aceia, când au scăpat din înjugarea faraonică - cârmuiți de profetul Moise - au țintit Țara Sfântă Canaan a fostelor lor gazde, că li s-ar cuveni ca pământ făgăduit / promis de însuși Dumnezeu. Este de remarcat că în mileniul II î.C. prinţii Canaaniţi pentru a înlocui hieroglifele au lansat alfabetul iar inclusiv acest scris - în care e realizată prezenta lucrare, la începutul mileniului III - provine din acea iniţiativă.

Migrarea Ahee

Despre mileniul II î.C. în Egipt e de ştiut că pe fundaţia din “Tal-mis” / Talmis 23,36 lat. N, 32,49 long. E, existentă în timpul lui Amen-hotep II - în cel mai frumos Templu Nubian - inscripţia de fondare în nume divin era Ghergană, cu respect pentru Isis:

Prezenţa Ghergană la Dinastia Amen-hotep (cea care a inaugurat “Valea Regilor”, anume Dinastia 18) se datora părţii feminine a perechii conjugale faraonice; Amen-hotep II a fost un faraon negroid iar urmaşii săi III, IV, ş.a. erau mulatri, care au avut soţii Ghergare, din N Canaanului (faraonul Tutmes I - despre care se crede că era fiul lui Amen-hotep I - a ridicat în Garga-miş / pe Valea Eufratului un monument marcându-i stăpânirea până acolo). În imaginea următoare se poate vedea Obeliscul faraonului Tutmes III, tatăl faraonului Amen-hotep II (acum în Istanbul - cel mai mare oraș al Turciei și al Europei - monument amplasat în fostul hipodrom al capitalei bizantine Constantinopol / iar în Egipt, pe pilonul 7 al Marelui Templu din Karnak existând din vremea sa, adică din secolul XV î.C., Garga-miș inscripționat hieroglific sub forma “Karkamșa”):

Obeliscul tatălui faraonului Amen-hotep II

Este de remarcat că între amuletele faraonului Amen-hotep III (care a fost îngropat în Valea Regilor / lângă aşezarea Gherga a primului faraon) apare Gherg-Anu, după cum a evidenţiat în 1917 Flinders Petrie de la Şcoala Britanică de Arheologie din Egipt:

Amuleta albastră Gherga

Apariţiile legăturilor Ghergane la faraonul Amen-hotep III s-au datorat cununiilor sale cu 2 Ghergare din Canaan: întâi cu superba prinţesă Ghirghi şi după decesul ei cu nepoata aceleia, Tadukhipa / care a primit numele Egiptean de Nefertiti (el procedând similar ca bunicul său, faraonul Amen-hotep II, care la sfârşitul secolului XV î.C. a făcut pace cu Imperiul Hurian pentru controlul comun al Canaanului luându-şi o consoartă Ghergară: fiica împăratului Hur Artatama). Este interesant că Biblia a plasat exodul Evreilor din Egipt spre Canaan și în vremea faraonului Amenhotep II (deci la sfârșitul Epocii Bronzului), nu doar după căderea Troiei (deci la începutul Epocii Fierului): astfel, Vechiul Testament în “cartea a treia a regilor” 6:1 a indicat 480 de ani după ieșirea fiilor lui Israel din Egipt până în al patrulea an al domniei lui Solomon iar Noul Testament în “Faptele apostolilor” 13:20 a indicat 450 de ani între intrarea Evreilor din Egipt în Canaan și prorocul / profetul Samuel (ultimul judecător, predecesorul regilor Evrei); o explicație pentru diferențele temporale la același fenomen biblic ar fi că s-au ivit datorită autorilor diferiți (plasați inclusiv între ei la mari intervale temporale).

Preocupări de calcule biblice

O neconcordanță evidentă apare de pildă prin a face contemporani 2 personaje despărțite de multe secole, anume Isaac / fiul patriarhului Avraam = progenitorul Evreilor (de la începutul mileniului II î.C.) și Abimelec / “Abi-Melec” = regele Filistenilor (de la sfârșitul mileniului II î.C.), așa cum apare în “Facerea” 26:1; neverosimil e și numărul de 603550 Evrei dat de Numerii 1:46 că ar fi plecat prin deșertul Sinai spre Canaan - ce ar fi reprezentat circa un sfert din populația Egiptului a mileniului II î.C. - mulțime care vremea îndelungată petrecută acolo ar fi avut nevoie pentru subzistență printre altele și de multe animale / fără să fi existat condițiile naturale necesare: ipoteza multor savanți este că nicicând nu a fost însă vreun exod semnificativ Evreiesc din Egipt / Africa în Canaan / Asia - și deci fără vreo despărțire a apelor de către Moise - ci doar că a fost mimetic relatată biblic de către vechii Evrei retragerea Hyksosă de la sfârșitul secolului XVI î.C. (atunci numai Aheii au ieșit din Egipt, trecând însă în S Balcanic, navigând pe Mare). De fapt, vechii Evrei - de sorginte răsăriteană / Indiană - pe măsura înmulțirii, s-au emancipat treptat dinspre Sudica Iudee / tot mai infertilă spre mai rodnicul Nord Canaanit (intrând pe rând în conflicte cu băștinașii): ei - vechii Evrei - după înțelegerile dintre Imperiile Hurit și Egiptean / Hemi, pentru emancipare au profitat spre finalul Epocii Bronzului de încleștările dintre Imperiile Hemi = Egiptean din NE Africii și Hitit din SV Asiei (puteri ale Vechii Lumi care des s-au înfruntat în Orientul Apropiat al sfârșitului Epocii Bronzului); de altfel, așa cum cercetătorii coordonați de Chris Stantis și Arwa Kharobi de la Universitatea Britanică Bournemouth au studiat în 2020 anterioarele rămășițe Hyksose din Egipt - măsurând nivelului stronțiului din schelete în comparație cu al indigenilor - dominația prinților străini a fost de fapt ajutată de localnicii din răsăritul Deltei Nilului. Acceptarea exodului timpuriu - de la începutul Noului Imperiu Egiptean - ar confirma deopotrivă înrobirea vechilor Evrei curând după decesul progenitorului Avram / ceilalți descendenți ai lui Avram, anume Arabii, fiind mai departe de raza faraonică nepățind așa ceva iar în fruntea Evreilor ieșiți din sclavie profetul Moș / Moise, adică vechi, era fiul unui “prinț străin” = Hyksos atât prin moment, cât și prin nașterea misterioasă: el și-a condus sclavii “aleși” - ca sănătoși, anume neleproși - spre tărâmul dorit (în afara puterii faraonice) fie atunci, adică după sfârșitul puterii Hyksosă în Egipt, fie după Războiul Troian / profitând inclusiv de invaziile “Oamenilor Mării” asupra Egiptului; așadar, din perspectiva Gherga, nu au relevanțe deosebite nici dacă a fost ori nu exodul Evreilor din Egipt în Canaan iar dacă exodul a fost, atunci necontând nici când a avut loc precis (spre deosebire de începuturile Evreiești neclare, în Canaan descendenții Gherghesei ai Sfântului Gherghe = Ghergheseu au fost multiplu confirmați, anume atestați biblic, istoric / arheologic, onomastic, etc., acolo autohtonii Hamiți Gherga fiind anteriori patriarhului Avram și descendenților Semiți Evrei ai aceluia). Pe statuia faraonului Hamit Amen-hotep III (care printre altele lângă capitala Teba de atunci - peste structuri existente din timpul Regatului Vechi - a realizat mai multe construcţii în Karnak / N Tebei, Templul din Luxor / S Tebei, etc.) era inscripţia cu dedicaţia spre Thot / strămoşescul Gherga:

Este de ştiut - conform istoricului Antic Diodor Sicul - că “Osiris a înălţat părinţilor săi un templu vrednic de pomenit, atât prin măreţie, cât şi prin bogăţia lui: este vorba despre marele templu de la Karnak, care a fost refăcut de un şir de faraoni”. Mulatrul faraon Amen-hotep III - în familia sa practicându-se alungirea craniilor, ceea ce le modifica modul de gândire - a fost însurat întâi cu prinţesa Huriană Ghirghi-pa şi apoi cu nepoata ei, care a primit titlul Egiptean Nefertiti (era cea mai frumoasă femeie din lumea acelor timpuri), ce după decesul faraonului s-a măritat cu fiul aceluia, Amen-hotep IV, cu care a avut 6 fete:

Ghergana Nefertiti

Ea şi-a determinat noul soţ să-şi ia numele de Aken-Aten (însemnând “ochiul” soarelui Aten, “Aken” în Armeană însemnând “ochi”) şi împreună au declanşat “Revoluţia Armană” în vechiul Egipt - adică au cerut artiştilor să abandoneze poziţiile rigide în care înfăţişau personajele pentru ca să le prezinte firesc - în plus decizând mutarea capitalei într-o nouă locaţie, numită Aketaton / Amarna. Savantul A/Român Gheorghe Muşu în “Voci din depărtări” a scris: “Atenu / Atonu însemna ‘opus’ / ‘mijloc de vrajă’, cu desfăşurarea ‘în cerc’ (la vechii greci ‘a vrăji’ = ‘thelgo’) iar Circe / Kirke literalmente însemna ‘Cercul vrăjilor’; forma Kirke apărea paralel cu grecul ‘Kirkos’ sau latinul ‘circus’, toate dintr-o familie indo-europeană. Raportul Kirke-Kirkos a fost văzut şi în altă lumină, pus în legătură cu şoimul Kirkos, numit astfel sau după strigătul său în onomatopee ori după zborul rotitor al uliului, ambele fără nici o posibilitate de relaţie cu marea noastră Vrăjitoare, cu asemenea forme ori metamorfoze, fie ele şi magice. De fapt, se merge pe un drum greşit prin raportare la o pasăre care ‘croncăne’, explicaţie cu totul în gol pentru respectiva zână, orientare folosită şi la altă pasăre, corbul (a cărui zbor circular chiar este ‘în gol’ faţă de adevărata origine a miticei Circe = ‘Vraja în cerc’)”. Lingvistic dar și conceptual religios, se poate observa apropierea divinului Cerc Ghirghe = Circe / Kirke (popular știut ca Atonu / Atenu) de zona Africană, atât în Egipt / NE Africii de faraonii Aton, cât și în Anatolia - Frigia fiind pe atunci denumită Afrike - de credința în Zeița Atena: e de remarcat că în paralel cu dinaștii faraoni Aton, cetatea Troiei - al cărei Regat se învecina cu Frigia - se afla sub protecția Zeiței Atena (cultul său era mai vechi decât Grecii / Elenii, care imediat ce au apărut în istoria lumii au preluat-o); după moartea faraoanei Nefertiti, soţul ei Amen-hotep IV / Aken-Aten a cedat vasala cetate Garga-miş (de pe malul apusean al Eufratului) împăratului Hitit şi timp de peste 6 secole, Garga-miş a aparţinut Hitiţilor. În imaginea următoare este un fragment din “Cartea Morţilor” (papirusul scribului Ani), cu evidenţierea coloanei având hieroglifa Ghergană: