49. Gherga în hieroglife

“Dicţionarul hieroglifelor egiptene” de Wallis Budge, re-editat în 2003, a evidenţiat câteva inscripţii relevante despre Gherga:

Gerg: creatorul Cerului şi Pământului
Gergi: fondatorul Pământului

Gerg: proprietatea lui Osiris la Abydos
Gergi: stăpânul celor 2 părţi ale Egiptului

Gerg: moşia lui Ramses II lângă Abydos

În Muzeul Egiptean” din Cairo se găseşte, după cum a studiat Germanul Ludwig Borchardt 1863-1938, o uşă calcaroasă “falsă” de mormânt din mileniul III î.C. - de culoare roşie închisă - “a lui Gherg / profeta lui Hathor / onorată de către Pitah”: adică de creatorul din argilă al trupului primului om şi al Egiptului, de la care a derivat numele Țării, asimilat cu Gherganul Thot sau Osiris (uşile false la mormintele Egiptene făceau parte dintr-o practică arhitecturală obişnuită, fiind pragurile dintre lumea celor vii şi lumea celor morţi, prin care divinităţile şi spiritele decedaţilor puteau circula; în faţa uşilor false - plasate pe peretele Vestic, construite însă nu ca să se deschidă - cei apropiaţi răposaţilor îşi depuneau simbolic cadourile celor plecaţi în Lumea “Cealaltă”). Este interesant că Sanscrita “Ușa” = “Zori” (Vedicii astfel numindu-și Zeița Zorilor), echivalată European cu mama Crivățului: cel mai rece vânt, de o temperatură echivalată cu cea mortuară; ușile “false” din Egiptul vechi marcau granițele dintre Lumile “Asta” și “Cealaltă”.
În schiţa următoare apare uşa, cu inscripţiile de pe rama “a” şi din cadrele “b”, respectiv “c”:

În Regatul Vechi al Egiptului, faraonii erau supuşi unor reguli stricte (tabu), pe care trebuiau să le respecte pentru a-şi putea păstra puterile Magice ce li se atribuiau, căci ei răspundeau de starea recoltelor şi de sănătatea populaţiei, putând fi traşi la răspundere pentru seceta sau molima care s-ar fi abătut asupra Țării; din asta provenea şi obiceiul de a omorî faraonii care dădeau semne de bătrâneţe sau după ce domniseră un număr de ani şi de a-i înlocui cu un urmaş tânăr. La sfârşitul mileniului III î.C., datorită modificărilor curenţilor din N Atlanticului, o secetă neobişnuit de puternică a afectat zona dintre N Africii şi N Indiei: atunci a secat în SV Himalaiei Fluviul Ghargar şi s-a terminat perioada Vedică - apoi începând acolo perioada ariană - în Mesopotamia s-a sfârşit Civilizaţia Sumeriei / Sumerului, Hitiţii au invadat Anatolia şi au atacat chiar Troada / Troia înfiinţată de Gargari (însă până la urmă s-au instalat în interiorul Peninsulei iar pe coastele Anatoliene au rămas Ghergarii) iar în Egipt s-a încheiat Regatul Vechi, punându-se capăt ridicării piramidelor, vechii Egipteni ajungând de foame chiar să-şi mănânce copiii; Lumea Veche a ajuns să treacă prin schimbări radicale (deoarece Bazinul Gherului / Nigerului deja a ajuns la forma actuală, mulţi Sahariani s-au adunat la acel timp în Bazinul Nilului, pe străvechea Cale Ghirga, ajutând consolidarea Egiptului).
Tărâmul Hucsoşilor

După o perioadă de câteva secole, considerată a Regatului Mijlociu / de “tranziţie” între orânduirea anterioară şi cea nouă, Regatul Nou Egiptean s-a format în secolul XVI î.C. prin alungarea Canaaniţilor / Canaaneilor - numiţi Hyksos / Hucsoşi, adică “prinţi străini”, printre care erau Gherghe-sei din Golan-Galileea şi Ghergari din Garga-miş - ce, ajutaţi şi de păcurari / păstori Caucazieni, au ocupat Nordul Egiptului pe durata unui secol (care s-au extins profitând de erupţia Vulcanului Thera / Santorini 36,25 lat. N, 25,26 long. E din Arhipelagul Cicladelor în 1628 î.C., cu activitate vulcanică de 4 decenii - însoţită de cutremure simţite în Canaan / “ţinutul prinţilor sfinţi” - a cărui cenuşă a afectat în strat gros mai ales Delta Nilului), de la ei Egiptenii vechi învăţând luptele cu care de război, un alt element inedit introdus de ei printre Egiptenii vechi, pe lângă carele trase de cai, fiind lira / instrument muzical: se poate observa că în Asia Mică / Anatolia - la Sanctuarul Gherga - a fost tranșată supremația lirei / instrumentul muzical cu coarde față de străvechile instrumente muzicale de suflat (în legendarul concurs muzical câștigat de divinul Apollo față de satirul Pelasg Marsyas). Asiaticii Hiksoşi / Hucsoşi - printre care erau şi Amorei - au condus N Egiptului din Auris / Avaris 30,47 lat. N, 31,50 long. E (capitala pe care au avut-o, în răsăritul Deltei Nilului, aflată sub patronajul fiului lui Tartaros / Gargaros, după cum a scris în secolul I istoricul Evreu Flaviu Iosif), loc unde existau şi vechi Evrei, urmaşi ai lui Avram: Hucsoșii / Hyksoșii din Canaan și N Egiptului au fost contemporani cu Hurianii / Huriții din Orientul Mijlociu și cu Hitiții din Anatolia.
Un loc sacru Hucsos a fost Muntele Karkom 30,17 lat. N, 34,45 long. E / acum acolo fiind Sudul Israelian (de la care se datorează denumirea şofranului), cu Sanctuare Ghirgare - aranjate circular - activ în Epoca Bronzului ca mare centru religios, artistic şi literar, lângă care s-a găsit desenat şi cadrul celor 10 porunci (după cum a studiat de pildă arheologul biblic Emmanuel Anati):
Mulţi savanţi - între care şi cercetătorul Evreu Yehuda Rotblum - au fost impresionaţi de miile de artefacte din perimetrul Karkom (altare, desene, morminte, etc.) aşa după cum nu mai există în zona Sinai; lângă Vârful Karkom - înalt de 842 metri - e o grotă (alt fapt neobişnuit pentru natura zonei) iar stâncile au fost inscripţionate rupestru până în mileniul II î.C., inclusiv cu numele lui Dumnezeu / unii presupunând că Evreii vechi în exodul lor din Egipt spre Canaan au trecut pe la acel Munte în drumul spre pământul promis de profetul Moș = Moise, locul unde anterior cu 3 secole s-au dus prinţii care au stăpânit N Egiptului iar Evreii vechi îşi aduceau aminte că strămoşii lor au dus-o relativ mai bine în timpul când au condus aceia decât în timpul faraonilor. Atunci când faraonii şi-au reluat stăpânirea din nou peste Delta Nilului, au emigrat din Egiptul de Jos în Peninsula Balcanică cei ştiuţi ca Danai / Ahei iar tot din acea parte a Egiptului au emigrat în Canaan după 3 secole Evreii, scăpaţi din robia faraonică (în secolul când Africanii / vechii Egipteni au pierdut controlul asupra Nordului Țării lor datorită prinţilor / stăpânilor Asiatici, Aheii - care au mers în Europa, fiind strămoşii unora dintre Eleni - şi vechii Evrei care au mers în Asia s-au înţeles bine acolo); vechii Evrei au considerat şi stăpânirea prinţilor Canaaniţi / Hucsoşi însă totuşi ca neprielnică lor în N Egiptului, după cum a apărut consemnat în Facerea” 15:13 (prima carte a lui Moise”) Atunci a zis Domnul către Avram: Să ştii bine că urmaşii tăi vor pribegi în pământ străin, unde vor fi robiţi şi apăsaţi patru sute de ani”.
SanTorini / Arhipelagul Ciclade
Calculul diferenţei dintre erupţia Vulcanului Thera / Santorini - întâmplată în anul 1628 î.C. - şi exodul / ieşirea vechilor Evrei din robia Egipteană (de 4 secole) dă exact anul 1228 î.C.: era la 12 ani după ce a căzut Troia Ghergarilor, căci vestea aceea a încurajat duzina de triburi Evreieşti să invadeze Canaanul Ghergheseilor, tărâm / Ţară Sacră în care au intrat în 1186 î.C., după o pribegie lungă prin Deşertul Sinai (unde au fost feriţi de patrulele Egiptene); apoi - în Vechiul Testament / “Ieşirea” 12:41 - apare că vechii Evrei au ieşit după 430 de ani din Egipt, ceea ce înseamnă că la 3 decenii după ce au ajuns în Delta Nilului au fost în sclavia / robia Hyksoșilor (aritmetic aflând astfel că urmaşii lui Avram s-au mutat din Canaan în N Egiptului în 1658 î.C., adică atunci când s-a încheiat Regatul Mijlociu Egiptean, atrași de bogățiile din Valea Nilului dar relativ curând - din cauza erupției Therei - au fost înrobiți de prinții Hyksoși / foștii lor găzduitori din Canaan, pe care au ajuns să-i urască fiindcă nu i-au liberat). Sfârșitul Regatului Mijlociu Egiptean nu a însemnat și renunțarea autohtonilor Bazinului Nilului la Tradiția că străinii nu erau bineveniți, astfel încât Evreii (plecați din Canaan spre a-și rostui vieți mai bune în Egipt, din calculul politic al profitării de haosul dinastic apărut la vecini) au fost imediat înrobiți - de la sosire - în Delta Nilului; cataclismul provocat de evenimentul vulcanic din Egeea a determinat intrarea puternicilor Canaanului pe Valea Nilului, unde au condus timp de un secol, stăpânindu-i inclusiv pe Evrei - foștii lor chiriași din Canaan - pe care i-au găsit ca sclavi acolo: prinții Hucsoși însă nu au schimbat starea din Egipt a vechilor Evrei iar aceia, când au scăpat din înjugarea faraonică - conduși de profetul Moise - au țintit Țara Sfântă Canaan a fostelor lor gazde, că li s-ar cuveni ca pământ făgăduit / promis de însuși Dumnezeu. Este de remarcat că în mileniul II î.C. prinţii Canaaniţi pentru a înlocui hieroglifele au lansat alfabetul iar inclusiv acest scris - în care e realizată prezenta lucrare, la începutul mileniului III - provine din acea iniţiativă.
Migrarea Ahee
Despre mileniul II î.C. în Egipt e de ştiut că pe fundaţia din “Tal-mis” / Talmis 23,36 lat. N, 32,49 long. E, existentă în timpul lui Amen-hotep II - în cel mai frumos templu Nubian - inscripţia de fondare în nume divin era Ghergană, cu respect pentru Isis:
Prezenţa Ghergană la Dinastia Amen-hotep (cea care a inaugurat “Valea Regilor”, anume Dinastia 18) se datora părţii feminine a perechii conjugale faraonice; Amen-hotep II a fost un faraon negroid iar urmaşii săi III, IV, ş.a. erau mulatri, care au avut soţii Ghergare, din N Canaanului (faraonul Tutmes I - despre care se crede că era fiul lui Amen-hotep I - a ridicat în Garga-miş / pe Valea Eufratului un monument marcându-i stăpânirea până acolo). În imaginea următoare se poate vedea Obeliscul faraonului Tutmes III, tatăl faraonului Amen-hotep II:
Este de remarcat că între amuletele faraonului Amen-hotep III (care a fost îngropat în Valea Regilor / lângă aşezarea Gherga a primului faraon) apare Gherg-Anu, după cum a evidenţiat în 1917 Flinders Petrie de la Şcoala Britanică de Arheologie din Egipt:
Amuleta albastră Gherga

Apariţiile legăturilor Ghergane la faraonul Amen-hotep III s-au datorat cununiilor sale cu 2 Ghergare din Canaan: întâi cu superba prinţesă Ghirghi şi după decesul ei cu nepoata aceleia, Tadukhipa / care a primit numele Egiptean de Nefertiti (el procedând similar ca bunicul său, faraonul Amen-hotep II, care la sfârşitul secolului XV î.C. a făcut pace cu Imperiul Hurian pentru controlul comun al Canaanului luându-şi o consoartă Ghergară: fiica împăratului Hur Artatama). Pe statuia aceluiaşi faraon Amen-hotep III (care printre altele lângă capitala Teba de atunci - peste structuri existente din timpul Regatului Vechi - a realizat mai multe construcţii în Karnak / N Tebei, Templul din Luxor / S Tebei, etc.) era inscripţia cu dedicaţia spre Thot / strămoşescul Gherga:
Este de ştiut - conform istoricului Antic Diodor Sicul - că “Osiris a înălţat părinţilor săi un templu vrednic de pomenit, atât prin măreţie, cât şi prin bogăţia lui: este vorba despre marele templu de la Karnak, care a fost refăcut de un şir de faraoni”. Mulatrul faraon Amen-hotep III - în familia sa practicându-se alungirea craniilor, ceea ce le modifica modul de gândire - a fost însurat întâi cu prinţesa Huriană Ghirghi-pa şi apoi cu nepoata ei, care a primit titlul Egiptean Nefertiti (era cea mai frumoasă femeie din lumea acelor timpuri), ce după decesul faraonului s-a măritat cu fiul aceluia, Amen-hotep IV, cu care a avut 6 fete:
Ghergana Nefertiti

Ea şi-a determinat noul soţ să-şi ia numele de Aken-Aten (însemnând “ochiul” soarelui Aten, “Aken” în Armeană însemnând “ochi”) şi împreună au declanşat “Revoluţia Armană” în vechiul Egipt - adică au cerut artiştilor să abandoneze poziţiile rigide în care înfăţişau personajele pentru ca să le prezinte firesc - în plus decizând mutarea capitalei într-o nouă locaţie, numită Aketaton / Amarna. Savantul A/Român Gheorghe Muşu în “Voci din depărtări” a scris: “Atenu / Atonu însemna ‘opus’ / ‘mijloc de vrajă’, cu desfăşurarea ‘în cerc’ (la vechii greci ‘a vrăji’ = ‘thelgo’) iar Circe / Kirke literalmente însemna ‘Cercul vrăjilor’; forma Kirke apărea paralel cu grecul ‘Kirkos’ sau latinul ‘circus’, toate dintr-o familie indo-europeană. Raportul Kirke-Kirkos a fost văzut şi în altă lumină, pus în legătură cu şoimul Kirkos, numit astfel sau după strigătul său în onomatopee ori după zborul rotitor al uliului, ambele fără nici o posibilitate de relaţie cu marea noastră Vrăjitoare, cu asemenea forme ori metamorfoze, fie ele şi magice. De fapt, se merge pe un drum greşit prin raportare la o pasăre care ‘croncăne’, explicaţie cu totul în gol pentru respectiva zână, orientare folosită şi la altă pasăre, corbul (a cărui zbor circular chiar este ‘în gol’ faţă de adevărata origine a miticei Circe = ‘Vraja în cerc’)”. Lingvistic dar și conceptual religios, se poate observa apropierea divinului Cerc Ghirghe = Circe / Kirke (popular știut ca Atonu / Atenu) de zona Africană, atât în Egipt / NE Africii de faraonii Aton, cât și în Anatolia - Frigia fiind pe atunci denumită Afrike - de credința în Zeița Atena: e de remarcat că în paralel cu dinaștii faraoni Aton, cetatea Troiei - al cărei Regat se învecina cu Frigia - se afla sub protecția Zeiței Atena; după moartea faraoanei Nefertiti, soţul ei Amen-hotep IV / Aken-Aten a cedat vasala cetate Garga-miş (de pe malul apusean al Eufratului) împăratului Hitit şi timp de peste 6 secole, Garga-miş a aparţinut Hitiţilor. În imaginea următoare este un fragment din Cartea Morţilor” (papirusul scribului Ani), cu evidenţierea coloanei având hieroglifa Ghergană: