 |
| Schiță de Dr. Carlos Quiles, 2019 |
 |
| Cu albastru, umbra Pământului (văzută de pe Piscul Gargaș) |
Este interesant ce au făcut Perșii la sfârșitul secolului V î.C. pentru a avea gheață în calda lor Țară: au realizat construcții ca un dom, pentru stocarea gheții din timpul iernii în partea subterană, cu denumirea Yakh-chal (“Yakh” fiind “gheață” iar “chal” fiind “groapă”): onomastica “Yakh” pentru “gheață” e similară celei Tibetane găzduind Yaci / iaci - rumegătoare trăind la altitudini mari - și respectiv cu a populației Yakută din Siberia, care locuia în Nordul extrem / subpolar în adăposturi având configurația supraterană asemănătoare (Eskimoșii folosind pentru așa ceva termenul “iglu”); în imaginea următoare se poate vedea un “Yakh-chal” Antic - pentru păstrarea gheții, ca într-un frigider - din Yazd / centrul Iranului:
La început, Indo-Iranienii foloseau pentru divin / Zeitate termenul “baga” (din aşa ceva a derivat mult mai târziu “beg” / “bey”, pentru prinţesă folosindu-se “bai”): oraşul Bagdad / capitala Irakului - însemnând fondat de “BaGa” - cetatea Bagis de pe Râul V Anatolian Hermos / Gediz, Râul Bug din Ucraina, Râul Bega în Banat, etc. au avut asemenea legături onomastice; e de remarcat că jumătatea Vestică a Bagdadului (de pe malul drept al Fluviului Tigru) se numea Karkh şi în Antichitate pe Valea Hermos / Gediz - apărată de cetatea Bagis - a fost marea Podgorie Gergithion, la gura Bugului în Antichitate era o importantă colonie a Gherghiţilor din Karia / Caria iar în Banat de atunci şi până acum sunt cei mai mulţi Gherga din lume, populând inclusiv Valea Begăi. În “Dicţionar al religiilor”, Dr. Mircea Eliade şi Dr. Ioan Culianu au scris: “Religia Iranului de dinainte de reforma lui Zoroastru nu se lasă uşor descifrată. Alături de elemente originale, ea prezenta trăsături comune cu India vedică, de exemplu sacrificiul animalelor şi uzul băuturii ‘haoma’ (sanscrita ‘soma’), cu proprietăţi halucinogene. Divinităţile erau de 2 tipuri: stăpânii ‘ahura’ (sanscrit ‘asura’) şi zeii ‘daiva’ (sanscrit ‘deva’), ambele pozitive. Acea religie corespundea unei societăţi dominate de aristocraţia războinică şi de confreriile ei iniţiatice, ale cărei practici violente culminau cu ‘furoarea’ / ‘aesma’. Jertfele de animale, mai ales de boi ‘gav’ şi băutul de ‘haoma’ (menţionat de cea mai veche parte din Avesta ca o băutură rezultând din urina eliminată după ingestia unui drog) erau în centrul cultului. Mesajul originar al lui Zoroastru - mileniul II î.C. - s-a opus experienţei religioase anterioare: el a condamnat sacrificiile sângeroase şi băutul ‘haomei’, propunând totodată o radicală schimbare a panteonului, ce devenise astfel monoteist: noua religie, zoroastră. Sursele zoroastre au constat din mai multe straturi succesive: partea cea mai veche - Imnurile Găthă - din Avesta s-ar fi datorat lui Zoroastru însuşi iar Mica Avesta - Rugăciunile zilnice - era Khorda. Reforma zoroastră a fost o reacţie împotriva cultului orgiastic al confreriilor iniţiatice de războinici: o revoluţie puritană a moravurilor. Stăpânul suprem Ahura Mazdă a avut 2 fii gemeni, spiritele ‘binefăcător’ şi ‘negator’, care aveau de ales între ordinea adevărului / ‘aşa’ şi minciună / ‘druj’, ambele constând în gânduri, vorbe şi acţiuni bune sau rele. În era indo-iraniană comună, ca şi în religia pre-zoroastră, ‘daiva’ şi ‘ahura’ erau - deopotrivă - fiinţe divine; ele au suferit - în zoroastrism - o evoluţie în sens invers decât aceea din India: ‘ahura’ erau zeii care alegeau ‘aşa’ şi ‘daiva’ erau demonii care alegeau ‘druj’. Funcţia de intermediari între Spiritul Bun şi omenire a fost îndeplinită de 7 ‘Nemuritori binefăcători’, ei reprezentând - totodată - cortegiul virtuţilor lui Mazdă, făptura plină de adevăr ajungând la o înaltă stare de desăvârşire, numită ‘maga’, capabilă să fie una cu Spiritul binefăcător. Geneza mazdeană - ce a datat istoria universului, în totul, de 12 milenii - a pus în evidenţă 2 forme de existenţă: starea ‘spirituală’, dezvoltând - la rândul ei - starea ‘fizică’ (ce se caracteriza ca ‘amestec’ rezultat din acţiunea lui Ahriman, Spiritul rău); starea de ‘amestec’ a luat sfârşit odată cu despărţirea celor 2 Spirite. Istoria cosmosului se desfăşoară în 3 etape: trecutul, dominat de ‘omul primordial’ Gayo-Mart, prezentul, stăpânit de Zoroastru cu mesajul său şi viitorul, dominat de Mântuitorul Saoş-yant / Soş-An. Preoţii avestici din răsărit, numiţi ‘athravan’ şi mai apoi preoţii din apus - mezi, cunoscuţi sub numele de magi - au supus mesajul puritan al lui Zoroastru unei reinterpretări care avea să repună în vigoare obiceiurile pre-zoroastre şi să sistematizeze datele zoroastre de-acum tradiţionale; sinteza sacerdotală s-a exercitat asupra întregului patrimoniu străvechi: ea a recuperat chiar practica jertfelor sângeroase şi folosirea băuturii ‘haoma’. Acelei sinteze îi datorăm probabil divinităţile mazdeene menţionate în Avesta, ca Sură Anăhită şi Mitra - zei foarte importanţi sub Ahemenezi - provenind din reinterpretarea unei zeiţe indo-iraniene pe care indienii o numeau Sarasvatî şi a zeului indo-iranian Mitra. Artaxerxes a fost restauratorul zoroastrismului. Şapur I avea puternice simpatii pentru Manî dar Bahrăm I - secondat de temutul Kerdîr, căpetenia preoţilor focului - l-a întemniţat pe Manî, care a murit în închisoare şi i-a persecutat pe adepţii aceluia. Şapur II - care a preluat puterea în 309 - a continuat politica intolerantă a lui Kerdîr. Acea situaţie a durat până în timpul lui Yezdigird zis ‘Păcătosul’, a cărui toleranţă a fost lăudată de păgâni şi de creştini. Zoroastrismul s-a menţinut în Iran după cucerirea arabă, la sfârşitul mileniului I majoritatea zoroastrienilor părăsind Iranul pentru nordul Indiei, unde ei formează până azi o comunitate bogată de parşi”. De la sfârşitul mileniului V î.C., Susa (ce avea vechiul nume “Şuş”) funcţiona ca poartă între Podişul Iranian şi Mesopotamia; de la începutul mileniului IV î.C. făcea un important trafic cu aramă din Podişul Iranian, necesar celor din şesul Mesopotamiei - unde acel metal nu se găsea.
 |
| Yakh-chal în Yazd |
În secolul V î.C. Perşii şi-au conectat capitala Susa cu capitala Sardis a Lidiei din V Anatoliei - de pe Râul aurifer Pactol - prin “Drumul Regal”, de 2700 km (pe care curierii îl puteau parcurge integral într-o săptămână datorită poştei rapide inaugurate atunci prin staţiile de-a lungul său): de fapt, acela era parte din vechile căi de comunicare, utilizat şi de Drumul Mătăsii.
În nomenclatura geografică Iraniană din proximitatea fostului Bazin Ghaggar (pe lângă cea hidrografică a Paradisului cu Râurile Kerkha şi Gargar / azi Karun) sunt rezonanţe Ghergane - pe tiparul Tradiţional înpământenit Garga - ca: Garga 31,36 lat. N, 49,07 long. E, Jergah 35,24 lat. N, 59,43 long. E, Gargar 31,24 lat. N, 50,40 long. E, Gharghan 32,54 lat. N, 50,22 long. E şi 33,26 lat. N, 50,03 long. E, Karkar 33,53 lat. N, 48,05 long. E, etc.; în Iran, localităţi Gargar sunt plasate pe diverse coordonate, ca 31,27 lat. N, 50,01 long. E, 36,55 lat. N, 49,16 long. E, 30,46 lat. N, 48,58 long. E, 33,53 lat. N, 48,05 long. E, 38,49 lat. N, 45,39 long. E, etc., alte denumiri mai mult ori mai puţin asemănătoare (datorate transcrierii Latine) regăsindu-se în Gharganeh 30,46 lat. N, 48,56 long. E, Ghargăneh 30,28 lat. N, 49,37 long. E, Ghergazu / Kargazlu 37,23 lat. N, 48,27 long. E, Ghergheki 32,15 lat. N, 49,01 long. E, Ghergher / Ghirgir 35,01 lat. N, 47,16 long. E, Gherghereh 39,08 lat. N, 44,16 long. E, Ghergherh 35,41 lat. N, 51,25 long. E, Ghargheh 37,47 lat. N, 47,19 long. E, Ghorgun 39,50 lat. N, 44,59 long. E, Gurgai 34,01 lat. N, 46,54 long. E, Gurgu 32,39 lat. N, 59,28 long. E, ş.a., Altarul Ghargî 28,02 lat. N, 52,04 long. E, etc.: e de ştiut că prin denumirea de “Altar” se înţelegea şi străvechiul “Al-Tor” pentru locul de onoare / sacru într-un anume perimetru.
Acum peste 6% din populaţia Nord Iraniană face parte din grupul genetic “N” ca al Gherga; în prezent, capitala Țării se află în fosta Gherganie: este Teheran 35,41 lat. N, 51,25 long. E (fost Rhaga - “oraşul razei” - aşezare veche de aproape 8 milenii). Densitatea umană actuală Iraniană se poate vedea în imaginea următoare (aglomerările sunt în general apusene / spre Caucaz):
 |
| Densitatea umană actuală Iraniană |