162. Templul Gherga

Templul Gherga

Cele mai vechi temple din regiune erau din lemn şi dezvoltau tipul de casă comună constând dintr-o încăpere rectangulară, cu o singură uşă pe latura mică. Ele erau plasate totdeauna într-o poziţie care să le armonizeze cu peisajul din jur şi în acelaşi timp să le confere un aspect de calm şi de solemnitate. La începuturi - datorită calităţilor fundamentale de măsură, simplitate şi sobrietate - templele nu căutau să impună prin dimensiuni colosale, ci prin armonia proporţiilor, perfecţiunea tehnică constructivă şi plasarea într-o ambianţă naturală de efect. Realizatorii templelor erau tâmplarii: dulgherii erau meşteri foarte respectaţi (şi Iisus s-a bucurat - ca şi tatăl legal Iosif - de prestigiul slujbei).
Templul era prin definiţie lăcaşul zeului - ”locuinţa” sa - şi adăpostea statuia zeului în fundul încăperii, în întuneric, singura sursă de lumină fiind uşa unică, mereu deschisă, pentru ca divinitatea să poată asista la gesturile de pietate înfăptuite de participanţi afară. În jurul statuii se depuneau ofrandele aduse zeului, cele mai de preţ vase, etc. Statuile arhaice Cariane urmăreau principiul frontalităţii şi abia în perioada clasică Greacă au fost concepute poziţionat (de remarcat că frontalitatea era o trăsătură definitorie pentru sculptura Egipteană). În apropierea templului erau alte construcţii, asemănătoare dar mult mai mici: aşa-numitele tezaure ce conţineau “comoara” templului, preţioasele ofrande aduse de cetăţenii localnici credincioşi, de oaspeţi sau de conducători. Templul avea şi rolul de a tezauriza ofrandele aduse zeului, toate acelea fiind expuse pentru ca oricine să le poată admira. Nu existau 2 temple la fel.
Schiţa Templului Gherga
Templul Gherga - aflat la 362 de metri altitudine - n-are coloane, nici măcar ca decor (coloanele la templele Grecilor au apărut abia în secolul VII î.C.) şi deja construcţia era ridicată / inclusiv ca reproducere în piatră a templului din lemn existent acolo dinaintea ridicării sale. Templul Gherga a fost o construcție din piatră funcțional pentru un mileniu (între secolele VII î.C. şi IV) şi a fost o mândrie locală. Întregul Templu Gherga a fost construit din roci mari de granit şistos / gnais, ca un monument în cinstea comunităţii, o demonstraţie vizibilă a puterii şi conştiinţei de sine a sale, cu uşa permanent deschisă spre Sud (direcţia oraşului Hilarima), spre care privea - în postura de Veghetor / observator - statuia gardiană Cariană din interior.
Blocurile de piatră ale Templului Gherga au fost şlefuite individual pentru a se potrivi perfect. Pereţii sunt netezi şi au îmbinări foarte strânse, locul lucrat cel mai îngrijit fiind interiorul nişei, acolo la îmbinări abia putând pătrunde un ac. Ceva mai puţin exacţi sunt pereţii Templului pe lungimea lor, unde se recunosc unele reziduuri de mortar introduse mai târziu în îmbinări. Frontonul triunghiular al faţadei - inscripţionat Gherga - era colorat; literele cu care era scris au 50 cm, cea din mijloc - mărită intenţionat / ca atribut al nobleţii - având 85 cm. Acoperişul de piatră al Templului Gherga - cu panta de 19 grade - imită o construcţie ca de lemn, grinzile sale de piatră fiind similare bârnelor de lemn.
Acoperiş de piatră
Templul nu era loc de reuniune a credincioşilor pentru a se ruga, ci “Casa Zeului”, căruia îi era dedicat, în încăpere de regulă pătrunzând preoţii şi slujitorii săi (sacrificiile erau în faţa Templului); în timpul ceremoniilor, sacerdoţii purtau veşminte purpurii. Preoţii ţineau ceremonii comemorative în onoarea morţilor şi preziceau viitorul după ce dormeau în Templu ca în măruntaiele pământului, profeţia lor fiind inspirată divin.
Faţada Templului Gherga
Cercetând urmele existente, arheologul German Winfried Held afirma în 2008 că “lângă micile ferestre de la intrare, în partea din faţă a Templului Gherga, era un baldachin din lemn sau metal; inscripţia frontonului şi pilonii baldachinului erau concepute ca o faţadă decorativă, uşa oferind de afară o privire liberă către nişă, ce era ţinta optică a clădirii Templului Gherga” (iar acolo - în nişă - trona Statuia Gherga, a Zeului Fântânilor Gherga, descendent Atlant, ocrotitorul nimfelor, ai cărui preoți prin stropirea cu apă sfințită a credincioșilor Cariani - împreună cu cântarea rugăciunilor - le curăța păcatele). Este de ştiut că baldachinul provenea din N Canaanului - o regiune importantă acolo fiind Galileea, populată de Gherghei - servind onorarea funcţiei, subliniind autoritatea (funerar, semnifica statutul elitist şi era emblematic prin Coloanele sale spiralate - ca “funia vieţii” - de care atârnau brocardurile din materiale grele, respectiv perdele din pânză); baldachinul era oficial purtat în procesiunea mortuară - în timpul solemnităţilor - ca acoperământ decorativ deasupra capului înaltului prelat Gherga. Iniţial nu se dormea sub baldachin (obicei apărut mult ulterior). Datorită dogmelor şi textelor sacre, preoţii de acolo aveau pregătire teologică specială (ceea ce nu se cerea preoţilor Cariani din alte Temple); de aceea, preoţii Templului Gherga nu erau pe termen limitat ca în alte părţi, ci ereditar / pe viaţă.
În Templele din regiunea Caria în acele timpuri erau duse vase cu vin şi măsline, coşuri cu fructe şi grâne pe spinarea animalelor de povară, organizându-se mese şi în interior (însă doar pentru unii bărbaţi, care puteau mânca împreună cu preoţii ceea ce era gătit afară, în piaţeta de lângă Templu). În zona Sanctuarului Gherga au fost plantaţii de măslini, exploatate pentru ulei prin tehnica răspândită în Bazinul Mediteranei ca “trapetum”: morile constau din 2 semisfere de piatră suspendate pe un fundament tot de piatră, ele prin rotire sfărâmând măslinele, după cum se vede în imaginile următoare:

În faţa Templului Gherga, exact pe direcţia Sudică - în afara terasei principale Gherga, la baza Zidului Temenos - exista o asemenea moară; puţin mai la Sud, unde este o stâncă ce şi azi vara e sursă de agregare a apei pentru adăpatul animalelor, mai era o presă de ulei. Lângă se află un zid lung de peste 15 metri, protejând o “Sală de Vară” a Sanctuarului Gherga, pentru credincioşii veniţi dinspre oraşul Hilarima (conservată bine până acum), cu un rezervor larg de 2,07 metri, adânc de 2,70 metri şi înalt de 1,74 metri, acoperit cu o placă mare din piatră; pe peretele din spate se poate observa particularitatea că a fost construit pentru a încadra 2 statui, între acelea având o nişă lată de 51 cm, adâncă de 47 cm şi înaltă de 59 cm - în care ar fi putut fi aşezată o statuetă - ceilalţi pereţi interiori fiind inscripţionaţi Gherga (e de ştiut că la marile sărbători - începând cu cea a Noului An - statuete de lemn acoperite cu aur şi argint, îmbrăcate în purpură, erau purtate pe umeri în procesiuni ample prin Sanctuarul Gherga). Este de remarcat că exact pe direcţia Sudică de la statuia Mamei Gherga - tot în afara terasei principale Gherga, la baza Zidului Temenos - lângă un izvor şi având alături “Sala de Vară”, exista Conacul Gherga: reşedinţa unde locuia familia preotului Gherga (casa parohială); exagerarea consoanei “R” - prin mărimea sa faţă de restul literelor din numele Gherga de pe frontispiciul Templului Gherga - indica nobleţea (fapt regăsit de exemplu mai târziu şi în Bulgaria, pe plăcuţa militară Romană din anul 70 - scrisă Latin, nu Grec - despre Dacul Decebal ZuRaz, cu R de asemenea mărit / e de observat că versiunea Balcanică Juraj o echivala şi pe cea Germanică de George = un derivat Gherga, în 2006 Dr. Constantin Petolescu sugerând compararea Zurazis cu Zyraxes, conducătorul Geţilor Dobrogeni din secolul I î.C. despre care a scris istoricul Roman Dio Cassius, care îşi avea reşedinţa în Genucla, aliat cu Carianii din Histria, ceea ce implică ascendenţa Gherga a regelui Geto-Dacilor Decebal, alăturarea corespunzând nominal, nobiliar, temporal, teritorial şi indirect chiar genetic). În 2012, pictorul Turc Erkmen Senan a realizat tabloul Templului Gherga - din Sanctuarul Anatolian Gherga - astfel: