67. Rezistenţa Gherga

Galileea

În teritoriul Gherga (având o şeptime din populaţia Canaanită), care era mai ales între Lacul Galileii şi poalele Muntelui Grădină / Carmel 32,44 lat. N, 35,03 long. E, a ajuns  se stabilească peste o treime din triburile Evreilor vechi, aglomeraţia desigur datorându-se bogăţiei regiunii. Asocierea dintre Munte şi Grădină era chiar sfântă / religioasă, regăsindu-se explicit de exemplu în Carpaţi la Geto-Daci, prin binomul format de Muntele Kogaionon şi Grădişcea Muncelui. Muntele Grădină, în Ebraică denumit “Carmel” = “Grădină”, se bucura de o climă blândă şi umedă ce favoriza o vegetaţie bogată, fiind acoperit cu flori multicolore, prezente pe suprafeţe întinse tot anul; în acea zonă a coastei răsăritene Mediterane, Muntele respectiv era o oază: o grădină (în timp, nu doar condiţia sa naturală l-a individualizat în Canaan ca deosebit, ci şi populaţia sa grădinară, de exemplu după Războiul Troian pe litoral la N de el fiind Fenicienii şi la S de el fiind Filistenii, demarcajul celor 2 populaţii ne-Evreieşti datorându-se grădinarilor mândrului Munte / urmaşii autohtonilor din Canaan, straşnic invidiaţi şi vânaţi de vechii Evrei). Aşadar, majorităţii populaţiilor autohtone în Canaan le-au fost luate teritoriile de către duzina de triburi Evreieşti vechi (unite de către primul lor rege, Saul - socrul lui David - care a fost omorât de Filisteni în lupta de la Muntele Ghelboa / Gilboa 32,26 lat. N, 35,24 long. E: o denumire însemnând că “Baal e cerul” / “Bel e soarele”); e de observat că “Bel” era legat de “Ghel” - străvechiul termen pentru “strălucitor” - iar Baalat era stăpâna Hathor (“Ha-Thor” = “Ha-Tiera”), în Europa înțelesul pentru Terra fiind Pământ”. Zeița Feniciană Baaltis - care de pildă patrona portul Byblos - era Derketo / Ghergheto = Dea Syriae” (după cum a scris istoricul Carian Ctesias în secolul V î.C.):
Zeița Derceto (Baalat Gebal / Atar-Gatis”)
Semnificativ în cartea lui Iosua Navi”, la capitolul 12 (Regii care au fost bătuţi de Israeliţi”) este că nu apar Gherghe-seii / Ghirga-siţii, ci celelalte 6 populaţii importante din Canaan: “8. La munte sau la loc şes, la câmpie sau la locurile de sub munţi, în pustiu şi la miazăzi şi care fusese al Heteilor, Amoreilor, Canaaneilor, Ferezeilor, Heveilor şi Iebuseilor”. Terminarea de către Semiţii Evrei a populaţiilor autohtone Hamite din Canaan n-a reuşit complet. Existenţa şi rezistenţa Gherga - ca populaţie Hamită special individualizată inclusiv de Biblie - s-a datorat în timp şi contribuţiei gărzilor personale ale primilor regi Evrei, formate din Cariani (războinici din Ţara Anatoliană a Gherghiţilor / Gherganilor), care s-au implicat decisiv în treburile de stat Evreieşti; istoricul Antic Herodot a apreciat că în timpul său Carianii - între care erau Gherghiţii - erau cei mai grozavi luptători din lume (el însuşi a fost Carian). De exemplu, Vechiul Testament în cartea a patra a regilor” 11:4 a scris despre Cariții” organizați în detașamente de câte o sută de oșteni, angajați de Marele Preot Iehoiada al vechilor Evrei - din secolul X î.C., care și-a trăit copilăria sub regina Gheșură Maaca, nora regelui Solomon, căci era cununată cu fiul Roboam al aceluia - implicat într-o lovitură de stat la Ierusalim (după dezmembrarea Regatului Evreilor vechi în Iudeea și Israel): climatul politic la curtea regală din Ierusalim a vechilor Evrei era de neîncredere în Evrei = proprii oameni și ca atare apelarea pentru gardienii regelui a fost la mercenari Anatolieni, dintre care cei mai pricepuți erau Gherghiții din Caria; pentru acei Cariți” notați de Biblie, versiunea Română folosește termenul de sutași”. De fapt, din mileniul I î.C., scripturile n-au mai scris despre Gherghei de rău - direct şi agresiv ca până atunci - căci regele David s-a însurat cu prinţesa Maaca din puternicul Regat Ghirghes / Gheşur al Gherghe-seilor din N Galileii. Evreii vechi când s-au stabilit în Israel au reţinut sărbătorile Canaanului dar le-au schimbat semnificaţia, fiind sistematic opuşi contextului regional.
După moartea înţeleptului rege Solomon, fiul regelui David - în timpul căruia a continuat scrierea Vechiului Testament - statul Evreiesc s-a scindat în 2: Regatul de N Israel cu capitala la Samaria 32,14 lat. N, 35,26 long. E şi Regatul de S Iudeea cu capitala la Ierusalim, acelea având de a face cu Fenicia, respectiv cu Filistia (Samaritenii nu recunoşteau Ierusalimul ca oraş sfânt şi nu acceptau decât Tora” / Pentateuhul” ca scriptură, aşezarea lor fiind incendiată de către regele Asirian Sargon II în 721 î.C., care a deportat de acolo circa 27 mii de Evrei - o parte în Ghergania / Media - şi a repopulat-o cu locuitori din rândurile celeilalte populaţii, a Gherganilor autohtoni dar şi cu Amazoane, izvoarele Evreieşti, între care şi Biblia despre timpul lui Iisus, ajungând să-i numească pe aceia “Samariteni”: o denumire Sumeriană / iniţial Samaria era Ţinutul Tirţa); e de remarcat că în acele vremuri armatele - cum au fost de pildă cele Asiriene sau Babiloniene - erau mult mai mari decât armatele Romane în Antichitate ori armatele Europene în Evul Mediu, având puterea deportărilor în masă. În 2005, cercetătorul Steven Collins a considerat că Iudeii - centrați pe Ierusalim - și-au avut denumirea ca o altă formă de la ceea ce erau Jații în Asia / ajunși de exemplu ca Iuți în Europa (în Peninsula Daneză Iut-land); inclusiv genetic se poate observa că din haplogrupul masculin “IJ” s-au desprins bărbații genetic “I” majoritari printre Români - urmași Geți - și bărbații genetic “J” majoritari printre Evrei / Iudei (astfel încât, ipoteza apropierii dintre Jați - adică Geți, în Asia - și Jidani / Iudei e deschisă: de exemplu, Evreii deportați în Hyrkania / Ghergania au dispărut, însă în lume au ajuns apoi mulți migranți de acolo, probabil angrenându-le amintirea). În 2011, istoricul Evreu Sebag Montefiore a scris că “atunci 10 din cele 12 triburi ale vechilor Evrei au dispărut din istorie; Evreii Moderni sunt descendenţii ultimelor 2 triburi care au supravieţuit în Iudeea”. O schiță privind răspândirea genetică a bărbaților în Epoca Bronzului se poate vedea în continuare (Cultura Otomani - întinsă între România și Slovacia - și-a preluat numele de la localitatea Otomani 47,26 lat. N, 22,14 long. E din județul Bihor):
În Europa, puținii Evrei / Iudei s-au răspândit similar cum s-au răspândit mulții Geți: au ajuns aproape peste tot. De altfel, cronicarul Sulpicius Severus 363-425 (creștin în Tours / Galia din anturajul Sf. Martin născut în Savaria / Szombathely azi 47,14 lat. N, 16,37 long. E, Ungaria) a scris în “Istoria sacră”: “Cele 10 triburi de Evrei care au ajuns printre Mezi, Parți, Indieni și Etiopieni nu s-au mai întors niciodată în Canaan și până acum au rămas sub influența națiunilor Barbare”.
În secolul XX, istoricul Britanic Arnold Toynbee a scris: “Transplantarea silită a populaţiilor constituia mijlocul cel mai eficace al imperialismului babilonic de a sfărâma moralul popoarelor cucerite. Acel mijloc nu şi-a limitat aplicaţiile la popoarele străine: în războaiele interne / fratricide, puterile care ajungeau să domine lumea babilonică nu se sfiau să-şi aplice una alteia aceeaşi măsură; astfel, comunitatea samariteană, ce mai are şi astăzi reprezentanţi care trăiesc în umbra Muntelui Gerizim, constituie un vestigiu al transplantării deportaţilor aparţinând mai multor cetăţi din lumea babilonică”. Arameii au fost cuceriţi de Asirieni în secolul VIII î.C. (Asirienii au stăpânit din Elam până în Egipt; Imperiul lor s-a prăbuşit în secolul VII î.C., datorită înţelepţilor Gharghei / Chaldei din S aliaţi cu Gherganii Mezi din N, prin coaliţia dintre Nabopolassar - primul rege al Dinastiei Ghargheilor - cu Cyaxares, primul rege al Dinastiei Ghergane a Mezilor, copiii lor cununându-se: Nabucodonosor - fiul întemeietorului Ghargheu / Chaldeu - cu prinţesa Amytis, fiica întemeietorului Ghergan / Med, pentru care a realizat una dintre cele 7 minuni ale lumii, extraordinarele Grădini “suspendate”).

Mezi

Celeilalte capitale Evreieşti, Ierusalim - a Regatului Iudeii, Evreii Sudici fiind denumiţi Iudei de la începuturi după unii din populaţia Yadav veniţi din India - i-a sosit rândul mai târziu, în 597 î.C. / când împăratul Nabucodonosor, care era din Karga-miş, conducătorul Chaldeilor / Ghargheilor a cucerit-o şi a deportat de acolo în Mesopotamia elita formată din circa 10 mii de Evrei (unde aceia s-au înmulţit de 5 ori în doar 6 decenii, după cum a enunţat Biblia în “Ezdra” 2:64). În S puternicilor Gherghe-sei din Ka-naan / Canaan, Evreii vechi - înrudiţi cu descendenţii Yadu din India - de la care s-a consolidat cuvântul Iad / Gheena, şi-au luat denumirea de Iudei (însemnând “cei care mulţumeau divinului”), în virtutea existenţei diminutivului Ida pentru Sfânta Mamă, general adorată pe atunci, cu forme ca idilic”, idolatru”, etc.; în aceeaşi cheie, vechii Greci au inventat cuvântul idiot” pentru a defini omul ezoteric (adică pe cel pregătit insuficient, interesat de iniţierea în Misteriile Idei / Marii Mame). Rezistenţa armată prin “gherilă” - strategie prin raiduri, hărţuiri, etc. care prin semnificaţie şi etimologie îşi are conceptul în luptele tactice ale războinicilor Ghergani pentru independenţă - era practicată în N Canaanului ca necesară împotriva invaziei Evreilor, fiind apoi răspândită în lume mai ales de către Goţi / tehnică valabilă până în prezent. “Dicționarul onomastic al Vechiului Testament” de Alfred Jones a indicat că Ghirgaș era conectat de termenul Chaldeu pentru “argilă” și respectiv de cel Arab pentru “mâl” (Aramaic era “piatră de var”, ca în Isaia 27:9); la Evrei, rădăcinile sale au generat 3 forme principale:
·         Gara” גרה cu înțelesul de militant (luptător / războinic)
·         “Garar” גרר cu înțelesul de tragere ca al peștilor în plasă, ca o vijelie (menționat de exemplu în Vechiul Testament / Ieremia 30:23), cu derivate de gen masculin Gargar” גרגר pentru grăunțos” sau feminin “Gargherot” גרגרות pentru “granulă”
·         “Gur” גור însemnând “pui de leu”, cu sensul și de “străin” itinerant / călător (ca în “Ieșirea” 12:49 sau “Leviticul” 16:29)