Vechii hinduşi credeau că medicina - adică “ştiinţa vieţii” - era de origine divină. Preşedintele “Societăţii Asiatice”, Britanicul William Jones, în 2 II 1786 - pe atunci India cuprindea în N Caşmirul şi Tibetul iar în SE se întindea până în Java / Indonezia - a făcut publică observaţia că primul tratat medical al hinduşilor, din perioada Vedică, a fost intitulat “Chercca”, adică Ghergga / Gherga (în vechea Latină deseori pentru “G” se utiliza “C” ori “C” dublu, el chiar afirmând că în traducerile Indiene practica a fost similară); în “Cercetări Asiatice” - cu care a debutat activitatea științifică a “Societății Asiatice” - savantul a scris: “În Caşmir, sunetul nazal e produs lângă ceea ce este litera ‘G’ pentru Britanici. O adăugare a unei litere distincte lângă ‘G’ - ca Ga - e un mod nepotrivit de exprimare a sunetului nazal; astfel, în Sanscrită ca metodă de distingere poate fi cel mult utilizat ‘ă’, ca de exemplu ‘şămăn’ pentru gospodar. Litera ‘C’ poate reprezenta diferite altele, ca de exemplu ‘K’ - sau ‘G’ - aspirat. Hinduşii sunt de admirat pentru premierele lor - adoptate de toate naţiunile civilizate - ca scala zecimală, jocul de şah, etc. Cea mai veche carte medicală a lor este intitulată Chercca şi se presupune că e o lucrare a lui Şiva (fiecare divinitate din Triada lor a lăsat cel puţin o compoziţie sacră, atribuită câte unuia, însă în Caşmir nu mi-a fost în putere să procur lucrările de istorie şi de geografie). Scrierile lor astronomice şi matematice cred că nu vor mai fi timp îndelungat un secret. Sistemul filozofic, fundat pe conceptul atracţiei, e denumit Yavana Achaiya, după cel care a călătorit în Ionia (Pitagora a învăţat aşa): în Sanscrită, titlul unei lucrări de astronomie e Yavana Iatica, ceea ce înseamnă pentru Ioniani. Cele mai vechi nume ale corpurilor cereşti apar la Indieni, împrumutate de Arabi şi Greci; provenienţa lor este de la rasa ingenioasă şi întreprinzătoare din care au descins populaţiile atât ale Indiei, cât şi ale Greciei. Dionis i-a descris, acele nume fiind de fapt ale lor, ale primilor savanţi care au observat mişcările aştrilor”.
Lucrarea medicală Ghergga / Gherga, conţinând şi cunoştinţe de chirurgie - disciplină considerată creaţia divină a lui Rudra - în acel timp exista păstrată în Caşmir, regiunea de la întâlnirea dintre India, China şi Paki-stan, cu contur roşu pe harta următoare (în care există aşezări ca Gargăl 32,50 lat. N, 74,41 long. E, Gargar 33,24 lat. N, 73,35 long. E, Ghirgaon 30,02 lat. N, 80,11 long. E, Karka 34,27 lat. N, 73,32 long. E, Kărka 34,42 lat. N, 73,54 long. E, etc.):
“Tratatul Gherga” a făcut parte din contribuţia medicală Ghergană la Civilizaţia Ghaggar (şi a lumii), denumirea Sanscrită a sa fiind “Garga Sidhanta”: încă o echivalenţă lingvistică Gherga = Garga. Pe larg, în medicina Indiană “Ayurveda” - al cărei fondator formal Divodăsa, regele populaţiei Dăsa / Dahyu, conform “Rig Veda” 6:47, şi-a donat aurul înţeleptului Gărga - “Tratatul Gherga” a apărut drept “Chereca / Charaka Samhita” (lucrarea budistului Caraka din secolul III î.C. a prezentat conceptele de digestie, metabolism şi imunitate - preluate din studiile străvechi Gherga - inclusiv de anatomie umană şi genetică avansată, ca de exemplu că defectele apărute la naştere, precum orbirea, paralizia, etc., ce nu sunt datorate unor defecte similare ale părinţilor, ci unor defecte apărute la nivelul secreţiilor gonadice ale acelora, lucru admis şi de medicina Modernă); “Jurnalul cercetării ştiinţifice al Indiei” din 2010 a publicat studiul lui Prasanta Sarkar de la Colegiul Ayurvedic din Kolkata şi Anand Chaudhary de la Universitatea din Varanasi 25,16 lat. N, 82,57 long. E, despre cea mai veche aplicaţie a nanomedicinii: “Conceptul utilizării piliturilor metalelor ca medicamente - de la mijlocul mileniului II î.C. - a fost descris în Charaka Samhita” (adică în Compendiul lui Caraka din Caşmir).
 |
Caraka
|
Terapiile alternative sunt de multe milenii, cunoaşterea fiind în domenii ca demonologie / psihiatrie, imunologie, obstetrică, oftalmologie, oto-rino-laringologie / nas-gât-urechi, pediatrie, terapie, toxicologie, medicina afrodisiacelor şi tonifiantelor, etc.; de exemplu, în Bazinul Ghaggar în stomatologie pentru perforarea dinţilor cariaţi - ca la Mehrgarh 29,12 lat. N, 67,40 long. E - încă din mileniul VII î.C. se utiliza un instrument ca în imaginea următoare:
(În Mehgahr / Mehgarh - loc în Paki-stan la poalele Trecătorii Bolan dintre Podişul Iranian şi fertila Vale a Indului - femeile aveau coafuri artistice iar bărbaţii purtau turbane încă de la începerea calendarului Indian; acolo au fost şi primii agricultori din Civilizaţia Ghargar). Numele Paki-stan provine din Pa-Ki, însemnând “Ţara Pură” (cu acest înţeles atât în limba locală Urdu / derivată de la “hoardă”, cât şi din cea a vecinilor din Iran / foşti Perşi): literar, în vechime Pa era “supremă” iar Ki era Marea Mamă (“stan” fiind Indo-Iranianul pentru “ţară”), aşadar “Ţara Pură” = Pakistan fiind “Ţara Supremei Mame”. Este de ştiut că Bharata - particula “Bha” în Sanscrită sintetizând sensul de “Strălucitor” - a fost eponimul Indiei = “Regatul Strălucit”. Prima şcoală de medicină din lume a fost înfiinţată în Taxila / Paki-stan - oraş întemeiat de Bharata, fratele lui Rama, la sfârşitul mileniului VI î.C. - unde se practica inclusiv chirurgia plastică, de pildă reparând nasurile, fără altă anestezie în afară de inhalarea de opiu şi folosind paie pentru reconstruirea nărilor (tăierea nasului, practicată de pildă de Sciţi faţă de duşmani, era ulterior o infamie pentru musulmani şi a fost până în Evul Mediu executată de pildă pretendenţilor nenorocoşi la domnia Românilor, ştiută ca “tăierea nărilor”). La sfârşitul mileniului I î.C., în volumul 1 din “Biblioteca istorică”, Diodor din Sicilia a scris despre practicile vechilor Egipteni: “Aceluia care dăduse în vileag duşmanului unele secrete militare, legea poruncea să i se taie limba. Falsificatorii de măsuri sau greutăţi, ca şi aceia care imitau peceţile ori scribii care întocmeau înscrisuri false, erau pedepsiţi să li se taie amândouă mâinile. În felul acesta, fiecare era pedepsit tocmai în acele mădulare ale trupului cu ajutorul cărora săvârşise fărădelegea, păstrând până la moarte semnul de neşters al fărădelegii sale şi astfel arăta celorlalţi oameni - prin exemplul pedepsei - că nu trebuie să făptuiască lucruri împotriva legilor. Omului liber care ar fi necinstit o femeie, i se tăiau părţile ruşinoase, socotindu-se că fărădelegea aceluia cuprindea în sine 3 foarte mari ticăloşii: silnicia, stricarea bunelor moravuri şi faptul că nu se mai ştia ai cui erau copiii. Când era vorba de un adulter săvârşit cu voia femeii, omului cu care aceasta păcătuise i se dădeau lovituri de nuiele iar femeii i se tăia nasul, socotindu-se ca femeia să fie lipsită de acea podoabă care, făcând-o mai frumoasă, îl împinse pe bărbat la desfrâu. Ca să preîntâmpine bolile, Egiptenii îşi îngrijesc trupurile prin spălături, prin posturi şi vomitive. Unii fac lucrul acesta în fiece zi; alţii doar la 3 sau 4 zile. Într-adevăr Egiptenii susţin că hrana prea multă pe care-o primeşte trupul dă naştere la multe boli. Şi iată de ce îngrijirile pe care le-am pomenit înlătură cauzele răului şi, mai ales, păstrează sănătatea. În timpul expediţiilor militare ori al călătoriilor prin ţară, locuitorii Egiptului sunt îngrijiţi de medici, fără nici o plată, deoarece medicii sunt întreţinuţi pe socoteala obştii. Ei hotărăsc tratamentele după o lege scrisă a lor, pe care au întocmit-o mulţi medici vestiţi din vremurile de demult. Dacă, ţinându-se de poveţele pe care ei le citesc în cartea lor sfântă, medicii nu izbutesc a-l lecui pe bolnav, ei nu sunt socotiţi că au vreo vină. În schimb, dacă lucrează altfel decât conform celor prescrise, ei sunt aduşi în faţa unei judecăţi care-i poate osândi la moarte. Desigur, legiuitorul a socotit că puţini ar putea găsi vreun mijloc de lecuire mai bun decât acela pe care din vremuri atât de îndepărtate l-au statornicit oamenii cei mai pricepuţi în meseria lor”. (Mult ulterior Inzilor, medicina Egipteană a ajuns la un grad de dezvoltare relativ avansat, căci cunoştinţele anatomice rezultate din practica îmbălsămărilor celor defuncţi au permis atingerea unui nivel de cunoştinţe medicale destul de ridicat, lucru reieşit de altfel şi din specializarea înaltă a medicilor - care ajunseseră să se ocupe numai de bolile din domeniul specialităţii lor - după cum a consemnat şi Anticul Herodot Karka în “Istorii” 2:77). “Istoria medicinei Indiene” din 2003 a consemnat că referinţe la autori medicali Garga au fost de pildă şi în “Matsya Purana”, “Prayogaratnakara”, etc. Dr. Thaneswar Sarmah a scris: “Caraka ‘Samhită’, ce prezintă tradiţia Ăyurvedică împreună cu ‘Suşruta Samhită’, relatează legenda propagării ştiinţei medicale printre muritorii de pe Pământ. O echipă de gânditori - având în componenţă eminenţi ai vechii lumi, între care Gărgya - s-a deplasat în sacra Himalaie. Ei erau preocupaţi de faptul că bolile furau fericirea vieţii şi doreau găsirea ieşirii din acea situaţie, prin rezolvarea sa; pe când meditau, le-a apărut viziunea că Indra era singurul capabil să le dezvăluie remediul pentru boli. Bharadvăja a fost voluntarul care s-a oferit să discute cu Indra şi a aflat astfel cele 3 doctrine fundamentale Ăyurvedice: cauza, simptomul şi remediul. Apoi, prin cunoaştere şi practicare, prin ‘Vede’ s-au răspândit terapiile alternative”.
