76. Ghirgasiţii şi Israeliţii

În Vechea Lume, vechii Evrei au fost robi pe 3 continente, anume în Africa la Egipteni, în Asia la Babiloneni și în Europa la Romani; așa ceva a fost în legătură cu identitatea specifică Evreiască, deopotrivă datorându-se aceleia și contribuind la aceea. La sfârşitul mileniului II î.C., Evreii vechi scăpați din Egipt s-au aşezat în Canaan în patrulaterul delimitat - în sens orar - de Marea Moartă, de Filisteni, de Fenicieni şi de Ghergai (Gherghe-sei / Ghirga-şiţi). În “cartea a treia a regilor”, capitolul 9 - “Dumnezeu Se arată lui Solomon a doua oară” - conține date biblice de interes, ca de pildă că regele Hiram al Fenicienilor l-a ajutat pe ginerele său (regele Solomon al Evreilor) să termine Templul din Ierusalim plănuit de tatăl aceluia = cuscrul David, însă nu a agreat cadoul de 20 așezări agricole cu Gentili din N Canaanului:

“10. După trecerea celor douăzeci de ani în care Solomon a zidit templul Domnului şi casa regelui,

11. Pentru care Hiram, regele Tirului, a dat lui Solomon lemn de cedru, lemn de chiparos şi aur după cerinţa lui, regele Solomon a dat lui Hiram douăzeci de cetăţi din pământul Galileii.

12. Și a plecat Hiram din Tir şi s-a dus în Galileea ca să vadă cetăţile dăruite de Solomon şi nu i-au plăcut”.

În continuare este înfăţişată starea populaţiei Canaanite aflată sub ocupaţia Evreiască:

“20. Pe tot poporul care a rămas de la Amorei, Hetei, Ferezei, Canaanei, Hevei, Iebusei şi Gherghesei, care nu erau dintre fiii lui Israel,

21. Şi pe fiii acestora, rămaşi în ţară după ei şi pe care fiii lui Israel nu au putut să-i stăpânească, Solomon i-a făcut lucrători de corvoadă până în ziua de azi,

22. Iar pe fiii lui Israel, Solomon nu i-a făcut lucrători; pe ei îi avea însă pentru oştirea lui, pentru slujitorii lui, pentru căpitanii lui, pentru căpeteniile lui şi pentru conducători la carele lui şi la călăreţii lui”.

Fiul regelui David - vasalul Solomon al Fenicienilor - a fost uns ca regele Evreilor vechi pe când avea 13 ani, de către suzeranul Fenician Hiram, care pentru a-l controla l-a pus să se însoare cu una din fiicele sale; după cum a rămas consemnat în Vechiul Testament, Evreii au exploatat la neplăcuta corvoadă cel puțin 2 generații de Gherghesei. Divizarea Evreilor vechi, ce a urmat după Solomon, între Israeliţii dintre Lacul Galileeii şi Fenicieni, respectiv Iudeii dintre Marea Moartă şi Filisteni, a durat 2 secole - cultura dominantă în Canaan fiind cea Nordică / către sfârşitul domniei sale înțeleptul rege Solomon al vechilor Evrei permiţând ascensiunea cultului idolatric - până când Asirienii din N au desfiinţat Israelul, statul reapărând abia după cel de-al doilea război mondial (Biblia - de pildă “cartea a patra a regilor” 16:5 - a consemnat luptele celor din Israel contra celor din Iudeea). În 1948, primul şef de stat din lume care a recunoscut oficial Israelul a fost Iosif Stalin (Gruzinul / Georgianul cu studii teologice, dictator al Uniunii Sovietice, bănuit de unii cercetători ca Evreu / Khazar, cel mai mare criminal vreodată, după dictatorul comunist Chinez, contemporan lui, acei criminali - sovietic și Chinez - omorând în total, proporțional cu procentele din statele lor, cei mai mulți bărbați genetic “N” din lume); e de ştiut că Israelul în războiul din 1967 în Fâşia Gaza a distrus complet vechea localitate Ghirga / Jirga: aşezarea Beit Gerga / Bet Gherga, din care a rămas doar cimitirul, la S de Aşkelon 31,36 lat. N, 34,34 long. E (Arabul “Beit” sau Ebraicul “Beth” - în ambele limbi derivat din beţe / respectiv stâlpi ritualici - însemnând “aşezarea”, prefix urmat de numele întemeietorului).

Cimitir Gherga în Israel
(la Nord de Gaza / Palestina)

În vechiul Israel, Gherganii erau văzuţi ca Uriaşi coborâţi din Caucaz. Ştiinţific, separarea Hamiţilor de Semiţi a fost datată în mileniul VI î.C.; de altfel, Hamiţii din Canaan aveau rude în Africa - cum ar fi în Egipt, Etiopia, Libia, etc. În organizarea Bibliei, “Cartea întâi a cronicilor” începe primul capitol - dedicat neamului patriarhilor până la Iacov - cu recapitularea de la primul om, Adam (rezolvată în prima duzină de versete), ajungând repede la detaliile considerate relevante:

“13. Lui Canaan i s-au născut: Sidon, întâiul său născut şi Het,

14. Iebuseu, Amoreu, Ghergheseu,

15. Heveu, Archeu, Sineu,

16. Arvadeu, Ţemareu şi Hamateu”.

În “Cartea lui Neemia”, capitolul 9 - “despre pocăinţa întregului popor” - revizuindu-se amintirile Evreilor vechi prin rugăciune apare:

“8. Tu ai găsit că inima lui e credincioasă înaintea Ta, Tu ai făcut legământ cu el şi Tu ai făgăduit să dai urmaşilor lui ţara Canaanului, a Heteilor, a Amoreilor, a Ferezeilor, a Iebuseilor şi a Ghergheseilor; şi Tu Ţi-ai ţinut cuvântul, pentru că Tu eşti drept”. 

“Cartea Iuditei” face ultima menţiune directă Gherga din Vechiul Testament, în capitolul 5 (“Olofern află de la Ahior care este starea trecută şi cea de faţă a Israeliţilor”):

“16. Pe urmă au izgonit din faţa lor pe Canaanei şi pe Ferezei, pe Iebusei şi pe locuitorii Sichemului, precum şi pe toţi Ghergheseii, şi au locuit acolo vreme îndelungată”. 

Regii Evreilor

Samaritenii din Regatul Nordic Israel - numiţi aşa deoarece erau locuitorii capitalei Samaria / Sebasta din S Galileeii (stabilită în 884 î.C. cu sprijinul Fenicienilor din Sur / Tyr) şi cunoscuţi drept “păstrătorii credinţei” - au ajuns să intre în dispute cu Evreii vechi din Regatul Sudic Iudeea mai ales deoarece afirmau cu veneraţie că locul unde Avram nu şi-a jertfit fiul, ci un berbec, a fost binecuvântatul Munte Garizim / Gherizim din Cis-Iordania 32,11 lat. N, 35,16 long. E; e de observat că în Ebraică s-a fixat “korban” pentru sacrificarea animală, în Balcani Festivalul Kurban / Kurbania fiind cel de Sf. Gheorghe, al mieilor (deoarece primăvara începutul Anului Pastoral celebrat de sărbătoarea Sf. Gheorghe e apropiat de sărbătoarea Paştilor cu ouă vopsite - ce exista de milenii, din Epoca Pietrei imediat după echinocţiul de primăvară, în ceremonialul începutului primăverii - a fost preluat de Paşti şi sacrificiul mieilor). Exemple despre Samaritenii din Galileea au fost oferite în Noul Testament, prin Luca în capitolul 10, care a descris în versetele 25-37 pilda bunului Samaritean dată de Iisus şi în capitolul 17 cum din 10 leproşi vindecaţi doar Samariteanul s-a rugat; Iisus s-a înţeles bine cu o Samariteană după cum a scris Ioan în capitolul 4 şi a fost acuzat de Iudei ca posedat / Ioan 8:48, etc. (de altfel, viziunile, întâlnirile supranaturale, puterea fantomelor, transfigurarea, exorcismul, învierea, ş.a. erau elemente tipice şamane). Influenţarea comportamentului Samaritenilor (deosebită de cea obişnuită a Evreilor vechi) a fost probată ca fiind categoric determinată de către fondul de bunătate al vecinilor lor de-a lungul secolelor - iar aceştia au fost Gherghe-seii / Ghirga-siţii; studiile au arătat că faptele bune contribuie la îmbunătăţirea stării de sănătate şi la promovarea încrederii de sine, specialiştii dovedind că aceia care ajută pe alţii de fapt se ajută şi pe ei înşişi. Profesorul American Sam Bowles a analizat Civilizaţiile străvechi şi a descoperit că tendinţa de supravieţuire a fost a grupurilor cu mai multe persoane amabile şi altruiste / generoase (trebuie ştiut că aproape de suprafaţa creierului uman, la joncţiunea lobilor temporal şi parietal, chiar în spatele urechii drepte, se află “busola moralităţii”, fiind demonstrat de către “Institutul Tehnologic” din Massachusetts / SUA că moralitatea nu depinde atât de educaţie sau filozofia de viaţă, cât de biologia creierului, cu magneţi puternici putând fi modificată activitatea acelei zone a capului, respectiv să fie influenţat comportamentul oamenilor; experimentele magnetizând emisfera dreaptă a creierelor umane revelând şi viziunile religioase intense ale subiecţilor). De altfel, în Vechea Lume o coafură tipică Ghergheilor - fie Troiani sau Gheți - era pe partea dreaptă a capului cu moț al lungului păr (care - netăiat - era ca o veritabilă “antenă”); pe verticala omului - ce e “cu capul în nori” şi “cu picioarele pe pământ” - întâlnirea forţelor cerului şi pământului este în centrul energetic din mijloc, ce e al inimii: referinţa sufletului, conform străvechiului concept uman (se ştie că în NV Indiei prima Civilizaţie post-diluviană independentă din lume - din Bazinul Ghaggar, unde primii cârmuitori au fost cei din dinastia numită acolo Garga - a intrat în patrimoniul universal şi prin realizarea hărţii energetice umane, foarte bine cunoscută de milenii). Prezenţa V Anatolienilor printre vechii Evrei a fost mult mai timpurie decât a Evreilor vechi printre V Anatolieni. De exemplu, mercenari Cariani - din Ţinutul Anatolian al Gherghiţilor - au fost prezenţi de la începuturi pe lângă cârmuitorii statali Evrei vechi, ca gărzi personale. Pe de altă parte, cea mai scurtă carte din Biblie, a lui Avdie, a consemnat că în Sefarad - dacă nu Sparda din Ghergania / Media, atunci Sardis, capitala Lidiei - existau deportaţi Evrei vechi din Ierusalim (de la ei a derivat apoi denumirea Evreilor Sefarzi, a diasporei lor în Sudul European, de pildă în Peninsula Iberică); imediat după moartea lui Platon, din 347 î.C. pentru 4 ani Aristotel a locuit în localitatea Assos din regiunea Troada / Troia a Gherghiţilor - unde a scris mai multe, între care Dialogul “Despre filozofie” - întâlnind acolo şi un Evreu, practicant al hipnozei, după cum a notat Klearkhos / Clearchus din Soli, Cipru (născut în 340 î.C., elev al lui Aristotel înaintea morţii aceluia în 322 î.C.): acelea au fost menţiuni timpurii despre prezenţe ale vechilor Evrei în V Anatoliei (e de ştiut că la începutul mileniului I cea mai mare sinagogă din lume nu era în Canaan, ci în Sardis - capitala Lydiană - ce a avut-o pe Sibila / Kybele ca Zeiţă protectoare).

Emblema Ierusalimului

Evreii vechi îl agreau pe Iahve, căruia îi repugnau sacrificiile sângeroase şi ritualurile multiplicate, cultul său fiind simplu, ca atotputernic (monoteist, nu păgân politeist / respectiv simplificat, nu sofisticat pentru multe divinităţi); aceeași tendință religioasă de reducere s-a manifestat de pildă ulterior la islam - monoteism ivit tot oriental apropiat - simplificator după creștinism. Vechiul Testament a început să fie tradus din Ebraică în Greacă în secolul III î.C. În secolul I, Ţinutul Galileean al Gherghe-seilor / Ghirga-siţilor a fost teritoriul în care şi-a început Iisus propovăduirea, după ce a postit 40 de zile şi nopţi pe Muntele Ispitelor care domină Ierihonul, fiind regiunea unde a făcut cele dintâi şi cele mai multe minuni, răspândind lumina Sa populaţiei - zona ajungând să fie leagănul credinţei creştine - pe atunci fiind, conform contemporanului Iosif Flaviu în “Istoria războiului Iudeilor împotriva Romanilor” 3:3, circa 300 mii de locuitori risipiţi acolo, pe o suprafaţă de 3500 kmp (în publicaţia din 1987 “Iisus şi epoca sa” - editată de Reader’s Digest - stă scris că “majoritatea evreilor credincioşi detestau celelalte credinţe; închinându-se unui singur zeu, ei nu aveau toleranţa pe care lumea antică o avea pentru zeităţile celorlalţi” / aceasta fiind şi inspiraţia intoleranţei apoi a unor creştini faţă de alte religii). Între obiceiurile scunzilor Evrei vechi era că Evreica trebuia să se adreseze soţului cu “domn” ori “stăpân”; în Canaan, Evreii vechi au ajuns să înveţe teatrul de la localnicii Grecizaţi. La mijlocul secolului IV î.C., în anul 350 î.C. împăratul Perşilor Artaxerxe III a deportat Evrei vechi din Canaan spre N, în Media / Ghergania - Ținut Caspic numit pe atunci Varkana sau Greceşte Hyrkania / Hurcania - în care au mai fost deportaţi vechi Evrei după înglobarea din 721 î.C. a Israelului în Asiria (denumirea Imperiului Asirian provenea de la regina Raiului Aşira / Aşura, aceeaşi cu Astarte - numită Derceto în Syria, Tanit în Cartagina); Ghergania / Hyrcania la Caspica era de la gura Ochos / Usboi (Râu dispărut ce se vărsa în Golful Balkan, cel mai mare din Khorasan, el fiind derivaţia lui Oksos / Oxus - care curge în Aral - spre Caspica / Marea Ghergană), până la gura Maxeras / Gurgan Rud, Râul ce uda Câmpia Gorgan. Acei Evrei vechi din Ghergania în mileniul I au trecut din Asia în Europa pe la poalele Caucazului, prin Poarta Herga din Derbent 42,03 lat. N, 48,17 long. E / Daghe-stan în N şi i-au convertit la mozaism pe urmaşii Hunilor, ai căror cârmuitori au dorit aşa şi i-au invitat, pentru a nu fi nici creştini, nici musulmani, apărând Gazarii / Khazarii - vorbind limba Gargarilor, conform Dr. Firuddin Agasioglu - dintre care Aşkenazii (denumire derivată - conform și geneticianului Evreu Eran Elhaik în 2016 - din Asirianul Aşkuzi pentru Sciţi, printre care în număr redus acum există acelaşi profil genetic “LLY22G” ca Gherga), în prezent reprezintă majoritatea populaţiei Israelului; e de ştiut că Aşkenaz în Evul Mediu era denumirea Evreiască pentru Germania / după Scitul Askanius, progenitorul Saxonilor, respectiv strămoş al Germanilor: denumirea de Aşkenazi / “Aș-kenazi” - derivată din cea Scită, adică a celor dinspre Asia - pentru Evreii din Europa răsăriteană era valabilă şi în Europa Centrală. După Khazarii din mileniul I răspândiţi în N Caucazului - între Volga şi Nipru - în mileniul II au apărut la apus Kazacii / Cazacii în Bazinul Niprului şi la răsărit Khazahii între Volga şi China (Khaza-stan este Țara care se întinde astfel azi); Khazarii (respectiv Hazarii, dezvoltați din foștii Huni) care au adoptat religia mozaică în N Caucazului - pentru a se diferenţia de bizantinii creştini şi de Arabii musulmani din S Caucazului - au fost urmaţi de Kazacii / Cazacii creştini în V şi de Kazahii musulmani în E. La ivirea lor, Khazarii au evitat relativ noile religii monoteiste (creştinismul şi islamul) şi au voit o religie monoteistă veche, însă după mitraism - foarte cunoscut oriental, fiind şi cea mai veche religie monoteistă - au optat pentru următoarea în cronologie, adică pentru religia mozaică; e de observat că în vechea Română, se folosea un termen depreciativ pentru Evrei: Târtani (o simetrie lingvistică faţă de Gârgani).