116. Ghergania


Ghergania şi capitala Gorgan
Ghergania / din S Mării Caspice (cu capitala Gorgan) a fost vecina apuseană a Chorasmiei / din S Lacului Aral (cu capitala Gurganj) şi în acelaşi timp, vecina răsăriteană a Mediei - acum Provincia Gîlăn din Iran - la S de Albania Caucaziană, cu care se învecina; e de ştiut despre Chorasmi că erau “acvaticii As” (denumirea având-o dialectal formată din Choar / Khuar + As). În 2002, academicianul Tătar Mirfatyh Zakiev - care a analizat “Originea Turcilor” - a susținut foarte explicit / clar: “Termenul ‘As’ e cel mai vechi etnonim al Turcilor. În Orientul Mijlociu, Asii / Azii erau știuți din mileniul IV î.C., etnonimul de Uzi fiind folosit de asemenea în unele regiuni, ca de pildă la Marea Caspică, în mileniul III î.C. Prin transpunerea uzuală Turkă ‘d’ = ‘z’, conchidem că Ud e o variantă de Uz, așa fiind de exemplu la Oguzi: ‘Ok-Uz’ = ‘nobil Uz’; versiunile fonetice ale etnonimului Uz au fost mult știute ca Ud, Os, Yas, Aș, ș.a.” Tot în 2002, Dr. Eckart Ehlers de la Universitatea din Bonn / Germania a scris: “Tehnic, regiunea de stepă din SE Caspic, pe distanţa de circa 200 km, având ca principale repere Morăva Tappa şi Districtul Gomişăn de-a lungul coastei Mării iar în interior pe de o parte Râul Atrak de la graniţa Turkmeno-Iraniană iar pe cealaltă parte poalele Munţilor Alborz, forma fosta Hyrkanie = Gorgăn (denumirea cea mai folosită). Era o zonă de tranziţie între Asia Centrală şi Iran (în timpul ultimei glaciaţiuni - când nivelul Mării Caspice a fost cu 75 de metri mai ridicat - largi porţiuni din Gorgăn au fost acoperite de ape). Geomorfologic, până la începutul secolului XX, S Gorgăn s-a bucurat de existenţa unor mari codri; în N Gorgăn au trăit mai mulţi oameni în trecutul îndepărtat decât în prezent: aspectul cu numeroasele ‘tappa’ - adică ‘movile’ - rămase de la agricultorii de acolo (care formau majoritatea populaţiei Gorgane) începând cu mileniul VI î.C. confirmă multitudinea celorlalte date arheologice”. (Gomişăn / “Go-mişăn” - denumirea districtului din marginea Gorgăn - literalmente însemna “Pământeana moşie”). În perioada pre-islamică, de-a lungul consecutivelor Imperii Median, Persan, Makedon, Arsacid / Part și Săsan - adică între secolele VI î.C. și VII - Ghergania / Hyrkania a fost provincie imperială; de exemplu, Imperiul Part avea Hyrcania în partea sa Nordică, după cum se poate vedea în imaginea următoare:
Ghergania = Hyrcania în N Imperiului Part
Conform “Observatorului triburilor”, Ghergania a fost Țara - ştiută ca a lupilor - numită în Antichitate de Perşi Verkâna / Varkana şi apoi de Greci Hyrcania, pe coasta Sudică a Mării Caspice (de fapt, cel mai întins Lac al planetei, cu cea mai mare producţie de caviar autentic din lume, de unde a provenit Perun, divinitatea supremă a Slavilor, al cărui arbore sacru era stejarul / acelaşi cu fratele mai mare Indra a lui Vişnu în India sau Zeus la Grecii vechi, având aniversarea în acelaşi timp cu Sfântul Ilie din Regatul Gheşur); de altfel, denumirea Perun / Perkun - a Zeului Fulgerului, în mitologia Slavă - deriva din Parikani / Hyrcani, locuitorii Ghergani ai Gherganiei (soţia lui Nordică era ştiută ca Gorka / Lado, nume rezonând cu Leto, mama gemenilor Gherghiţi Apollo şi Artemis). În “Morfologia religiilor”, Dr. Mircea Eliade a consemnat: “Balticul Perkunas a fost apropiat de Phorkys, părintele Graielor-Pleiadelor, prin nume (perkus, querqus) şi prin cult fiind în strânsă legătură cu stejarul şi cu păsările prevestitoare ale primăverii”. Este de remarcat că în săptămâna după Paşti şi acum Slavii Nordici au Festivalul “Krasnaya Gorka”, de sărbătorire cu ouă roşii a primăverii, ţinut pe înălţimi deoarece apele umflate din topirea gheţii / zăpezii în acea perioadă inundă zonele joase. În Antichitate, Marea Caspică era ştiută ca Marea Gherganilor (spre exemplu, Australianul Craig White în 2003 a documentat aceasta), regiunea fiind foarte fertilă, cu climat tropical, Perşii considerând-o una dintre cele mai bune zone - un colţ paradisiac - dar ce pentru vechii Evrei deportaţi acolo, inclusiv la mijlocul secolului IV î.C., reprezenta un infern.
Trebuie ştiut că la mijlocul mileniului I î.C., călăreţii Mezi - între care erau Gherganii - au început utilizarea permanentă a pantalonilor; până la ei, popoarele anterioare nu i-au cunoscut, doar răzleţ şi ocazional unii practicând învelirea picioarelor. Perşii (la început, numai membrii cavaleriei lor armate îi purtau) au fost cei care i-au răspândit - literar la ei însemnând îmbrăcăminte pentru picioare “pajama” / pijama; la sfârşitul Antichităţii, pantalonii au fost utilizaţi doar de femeile Europene / portul la început de către bărbaţii Europeni fiind considerat “nepotrivit”, devenind populari abia în Evul Mediu (spre exemplu, în spaţiul Românesc, unii locuitori la primele contacte cu năvălitorii răsăriteni - până la venirea otomanilor - încă se mirau de şalvari). Unii Geţi - dar şi unii Germani - au fost înfăţişaţi de sculpturile Romane purtând nădragi (denumiţi “gaci” sau “cioareci”).
Media
Ghergania se afla pe vechile rute comerciale, inclusiv pe cea mai recentă în timp, a Drumului Mătăsii; partea apuseană a Gherganiei era Media (aşa cum se poate vedea şi pe harta realizată de Charles Picquet 1771-1827, împreună cu Adrien Brue 1786-1832): acolo azi e Provincia Iraniană Gîlăn / cu capitala Raşt 37,16 lat. N, 49,34 long. E, a cărei populaţie zisă “Gheli” / “Gelae” - conform cercetării din 2006 condusă de Ivan Nasidze de la Institutul Max Planck” din Germania - genetic e aceeaşi cu cea din Daghe-stan şi din Georgia (deosebindu-se de cea din restul Iranului). Localnicii Ghilani / Ghilaki ai Provinciei Gîlăn din Iran grăiesc asemănător Caucazienilor, începând cu varianta Tat (adiacent e judeţul Iranian Khalkhal, cu reşedinţa având acelaşi nume Khalkhal 37,37 lat. N, 48,31 long. E, populaţia fiind Azeră / Turcă şi Kurdă); despre Kurzii dintre Azeri şi Anatolieni e de ştiut că li se ziceau Herki (numeroşi lângă Lacul Urmia / Armean numit Gabuyd). Istoricul Roman Pliniu cel Bătrân” a scris că în timpul său Amazoanele - Pontice / Caucaziene - se întindeau “până la Marea Hircană sau Caspică” (în V Mării Caspice fiind şi Media / Ghergania şi Albania Caucaziană = Ţara Ghergarilor).
“Societatea Britanică de Geografie” a publicat în jurnalul său din 1911 că prin Valea Gurgan zona Gherganiei era legată de zona Kurdă; fosta Gherganie este plină de denumiri geografice de tipul Gorgan, ca Golful Gorgan, Râul Gorgan, etc. În 2013, Reza Ardekani de la Universitatea de Medicină din Teheran / capitala Iranului împreună cu Fariborz Moattar şi Alireza Ghannadi de la Universitatea de Medicină din Isfahan 32,39 lat. N, 51,40 long. E / Iran au scris despre savantul Ismail Gorgani 1042-1136: “Cea mai importantă lucrare a sa a fost ‘Comoara regelui Khwarazm’, o enciclopedie reală şi completă în Persană; el a descris şi a explicat la multe boli simptome şi tratamente, devenind faimos în timpul său, supranumit ‘Supremul Înţelept’. S-a născut în Gorgan, lângă ţărmul Caspic, învăţând acolo: oraşul său era cel în care a trăit Avicenna 980-1037; în acel timp, Gorgan / Jorjan avea o bună statură ştiinţifică dar savantul a vizitat şi multe alte şcoli medicale din areal. În 1110 şi-a dedicat măreaţa carte - cu trei sferturi de milion de cuvinte - şahului, apreciat de el ca un conducător deosebit; timp de 6 secole, a fost cel mai popular atlas de medicină în Persană, larg publicat în lume, căci savantul a fost de valoare universală”. În 1986, istoricul Britanic Edmund Bosworth a documentat viaţa lui Tigin Gharcha, născut în Gherghistan / actualul Afghani-stan, guvernatorul Gherganiei / actualul Iran din 1077 pentru 2 decenii (până la deces): notat şi Tigin Gharcha’i, el a fost fondatorul dinastiei care a condus Imperiul Khorasm (Khwarezm sau Chorasmia, arhaic numit Kanga, ca şi străvechea Sumerie) până în 1231, când Mongolii au distrus capitala Gherganiei.

Imperiul Chorasm
În 2009, Dr. Ahmed Quraishi din Paki-stan a descris sfârşitul Dinastiei Ghergane şi a Chorasmiei: “Imperiul Kwarezmid / Chorasm era foarte dezvoltat, cu un înalt standard educativ; avea frumoase râuri, lacuri, livezi şi grădini: a inclus ceea ce azi sunt Iran, Afghanistan, Punjab, până şi răsăritul Uzbekistanului (la nord de râul Amu). Oraşul Ghergania a fost desemnat drept capitală şi a fost redenumit Khawrizm. Călătorii din acele timpuri au relatat despre Ghergania că era cel mai mare, cel mai frumos şi cel mai bogat oraş existent. Împărăţia dinastiei conducătoare era extinsă până la Ind; prosperitatea şi grandoarea sa umilea califul Bagdadului - figura cea mai venerată a islamului pe atunci - ceea ce l-a determinat pe acela să-l încurajeze pe Gingis-han / împăratul mongolilor ca să cotropească Ghergania. Deşi poseda o mare armată, împăratul Alaudin, care a domnit în 1200-1220, a evitat o confruntare directă cu Gingis-han iar ca reacţie la acea uneltire a califului, a destabilizat întreaga lume musulmană (în acel timp, Gingis-han cucerea N Chinei şi E Europei). Frontiera dintre Imperiile lor avea vama pe Drumul Mătăsii la Otrar (Kazakh-stan, 42,47 lat. N, 68,17 long. E). Observând că Alaudin conducea un vast Imperiu şi că era un împărat puternic, Gingis-han a decis să cultive relaţii de prietenie: a trimis o scrisoare şi daruri, sugerând relaţii comerciale şi de bună vecinătate. Alaudin a fost încântat şi a trimis în reciprocitate câteva cadouri scumpe. Apoi, Gingis-han a trimis o caravană cu 400 de negustori, oprită la graniţă: Ainalgaq - unchiul lui Alaudin - care era guvernatorul Otrar, când a văzut toate acele bunuri de valoare şi-a pierdut orice simţ al realităţii şi a conspirat pentru a le obţine; l-a informat în mod fals pe nepotul Alaudin că negustorii erau spioni iar Alaudin - fără să se gândească la consecinţe - a ordonat uciderea lor. Ca urmare, Ainalgaq a executat dispoziţia împăratului şi a confiscat tot. Un comerciant care a supravieţuit - fiind plecat din tabără la acea vreme - s-a întors şi i-a relatat lui Gingis-han ce s-a întâmplat. Împăratul mongol şi-a arătat toleranţa trimiţând un emisar la Alaudin, cerând fie pedepsirea guvernatorului, fie predarea aceluia mongolilor, pentru dreptate. În aroganţa sa, Alaudin l-a omorât pe emisar. Gingis-han a trimis alt emisar, plângându-se de încălcarea normelor diplomatice - cerând oprirea acelor acte - însă şi acel emisar a fost ucis. Atunci când vestea a ajuns la Gingis-han, acela era pe un deal şi martorii au relatat că el şi-a îndreptat mâinile spre cer, spunând: ‘O creatorule, Alaudin nu-i un conducător. E un ticălos. A violat toate regulile diplomatice. Dă-mi te rog puterea să-l distrug’. Alaudin, care avea o armată de jumătate de milion, şi-a trimis trupele la graniţă, însă mongolii au spulberat orice rezistenţă. Aspectul cel mai nefericit atunci a fost intriga comisă de califul din Bagdad împotriva împăratului Chorasmiei, prin încurajarea mongolilor ca să atace; în loc de a forma un front comun împreună şi cu regele Indiei, califul a refuzat să-l ajute inclusiv pe Jalal / fiul lui Alaudin, care a fost ultimul conducător al Imperiului; în 1231 acela a murit, ucis de un kurd (al cărui frate a fost cândva omorât de către soldaţii săi). Datorită unei schimbări de ultim moment în planurile mongole, pentru un timp India a fost salvată de mânia acelora. În 1259, ultimul calif a fost omorât la Bagdad de către călăreţii mongoli, prin călcarea în copite. Potrivit istoricilor, mongolii au masacrat peste 10 milioane de musulmani; dezbinarea musulmană a dus la distrugerea formaţiunilor lor statale. Abia în 1260 mongolii au suferit prima înfrângere, la Nazaret, când au fost învinşi de către mamelucii din Egipt” (“mameluci” însemnau “proprietari”: dinastia conducătoare a mamelucilor acolo a fost Cherkeză / Circasă, ca de altfel şi în Chorasmia, unde a început în secolul XI prin Tegin Gharcha / Tigin Garca’i, în N Indiei în secolul XIII prin Sultanatul de la Delhi - urmând Dinastiei Ghuride - ori în Irak în secolele XVIII-XIX, sub forma Dinastiei Georgiene pentru Imperiul Otoman).
Dinastia Ghergană a condus Ghorasmia / Chorasmia - adică Imperiul Khorasm - timp de 8 generaţii, prin şahi (doar ultimul, Jalal 1220-1231, a avut mai modestul titlu de sultan): întemeietorul Anuş-Tigin Garca / Garca’i (conform profesorului Başkir de istorie Zeki Togan 1890-1970) era de fel Uigur sau Kîpceak / Cuman - cu puternică prezenţă genetică Gherga - şi s-a lansat în cariera publică din 1073, ca păstrător al veselei regale; fiul său Qutbudin a domnit din 1097 timp de 3 decenii. Atisz, băiatul aceluia, a condus în perioada 1128-1156. Arslan, feciorul său, a domnit până în 1172 (în timpul aceluia călătorii Evrei din Peninsula Iberică - Abraham din Toledo şi Benjamin din Tudela - l-au întâlnit în Ghergania, consemnând şi ei prezenţa Gherga în Imperiu). Tekeş, fiul lui, a condus Imperiul până în 1200, aducându-l la cea mai mare extindere. Cu feciorul Alaudin - ultimul şah - şi sultanul Jalal, băiatul aceluia, s-a încheiat regalitatea Medievală Gherga din Ghergania. În prezent, un oraş important în fosta Gherganie este Gorgan / Verkhana, reşedinţa actualului judeţ Iranian Gorgan, pe traseul Marelui Zid Gorgan (acolo acum existând o puternică diasporă Kazahă).
Actuala răspândire genetică N* (cu roșu)