20. Gherga în Genografie

Harta similarităţii genetice umane
Societatea National Geographic” şi compania IBM” au lansat în 2005 Proiectul Genografic” ca o iniţiativă de cercetare menită să urmărească istoria migrărilor speciei umane; acest parteneriat de cercetare foloseşte tehnologii sofisticate de laborator şi analize ADN prelevate de pe tot globul, pentru a contura modul în care a fost populat Pământul, creându-se totodată cea mai mare bază de date genetice din lume. În ADN (acidul dezohiribonucleic, cu structura în spirală dublă, identificat în 1869 de Elveţianul Friedrich Miescher şi descifrat în 1953 de către Britanicul Francis Crick) este prezentă întreaga istorie a umanităţii, de la începutul speciei; informaţia înmagazinată a sa depăşeşte capacitatea cumulată a tuturor computerelor existente deocamdată pe planetă: identitatea individuală este dată de o minusculă diferenţă a codului genetic. Fiecare om primeşte jumătate de ADN de la tată şi jumătate de la mamă. Geneticienii pot indica strămoşii comuni ai oricărei persoane, utilizând ADN. Astfel, poate fi urmărită genealogia umană până la rădăcini. Cromozomul Y este transmis exclusiv de la tată la fiu, în vreme ce ADN-ul mitocondrial este transmis de mamă la toţi copiii ei (cromozomul Y este cel care determină sexul masculin iar mitocondriile - care provin numai de la mamă - sunt structuri de foarte mici dimensiuni ce intră în compoziţia tuturor celulelor, găsindu-se în citoplasma din jurul nucleelor, cu rolul de a ajuta celulele să folosească oxigenul pentru producerea de energie). Omul are 46 de cromozomi (grupaţi în 23 de perechi, fiecare pereche având un cromozom feminin şi unul masculin); spre deosebire, maimuţele au 24 de perechi - adică 48 de cromozomi - ceea ce înseamnă, în teoria strămoşului comun, că lipsa unei perechi la om s-a datorat fuziunii cromozomilor respectivi, astfel fiind explicată evolutiv apariţia omului (spre exemplu, maimuţele n-au o tendinţă anume la nivel populaţional în a fi dreptace sau stângace, însă oamenii - făuritori de unelte, etc. - sunt predominant dreptaci). În om se întâlnesc animalul şi divinul: omul are o parte jivină şi o parte divină, sufletul fiind legat de partea jivină iar spiritul fiind legat de partea divină. Crearea omului - teorie mult mai veche / de fapt, prima - indică apariţia omului prin acţiune divină; cele mai vechi relatări nu pomenesc despre evoluţia oamenilor, ci despre crearea oamenilor.
Cercetătorii au identificat în Africa cel mai vechi ADN uman, masculin “A”, acolo fiind şi cea mai mare diversitate genetică umană, cele mai puţine mutaţii genetice în prezent avându-le oamenii tufişurilor Africani - Boşimanii din partea Sudică - ce practică un limbaj nazal pleoscăit, caracteristic celor mai vechi Graiuri (de altfel, în limba lor se proclamă ca fiind din neamul KhoiKhoi / al primilor oameni); în 1944, Dr. Nicolae Petrescu - antropolog Român - nota în cartea “Primitivii” că ei (dar şi pigmeii din junglă) aveau cea mai veche guvernare din lume, supravieţuitoare a trecutului: o organizare din teama de forţe supranaturale, fără Sfatul Bătrânilor” ori şef suprem (în 2019, geneticienii Vanessa Hayes de la Universitatea din Sydney și Eva Chan de la Institutul de Cercetări Medicale Garvan, împreună cu Axel Timmermann de la Universitatea Pusan și geologul Andy Moore de la Universitatea Rhodes, au confirmat că Boșimanii San din Deșertul Kalahari - care a fost o mare mlaștină la apariția oamenilor - sunt descendenții direcți ai primilor Homo Sapiens). Este de știut că în secolul XVIII, mulatrii rezultați din Europenii sosiți prin Olanda în Colonia Capului (azi Cape Town 33,55 lat. S, 18,25 long. E / capitala legislativă a Africii de Sud) și Boșimane - respectiv femeile Khoi - au format populația de bastarzi Griqua”; e de remarcat că până în secolul XII Olandezii (vecini cu Germanii = Deutsche”) și-au zis Dieți”: cârmuitorii lor - deopotrivă ai Germanilor și Olandezilor - au fost urmași ai Anticilor Daci (din Bazinul Dunării). Tot în Africa dar în partea Nordică “GroGro” / “Gro-Gro (Oamenii Grotelor) au ajuns a fi nuanţat numiţi Tro-Glo / Troglodiţi, adică Zeităţile sau Sfinţii Troglo: cei trăind în sânul Pământului (în grote şi în preajma lor, având adăposturi subterane, sub nivelul solului), conceptul vechi Grec de Tartar / GarGar fiind strâns legat de acea existenţă; în pre Kurgană - adică pre Indo-Europeană - rădăcina pentru “Grotă” a fost “Ghordo”.
Despre grupul genetic patern “N” - căruia îi aparţine Gherga - în 2015 geneticienii Ruşi coordonaţi de Vadim Urasin au susţinut că e înrădăcinat în urmă cu 36 de milenii iar geneticienii Americani coordonaţi de Bennett Greenspan i-au prezentat legăturile în N planetei (cuprinzând EurAsia şi America de N), aşa cum s-a putut vedea în imaginea anterioară.
Ruta globală Gherga
În 2006, Dr. Spencer Wells - coordonatorul pe glob al Proiectului Genografic tocmai lansat în anul precedent - poposit în România, a afirmat: “România este o ţară deosebit de incitantă pentru antropologi; pe acest teritoriu au trecut ‘valuri’ succesive de migraţii iar poporul din această ţară - deşi are o limbă românică - se înrudeşte din punct de vedere genetic mai curând cu grecii, ucrainenii, ruşii şi populaţiile din Italia. Acest proiect este la fel de important pentru omenire ca aselenizarea. Cercetările făcute au dus la înţelegerea mai profundă a cromozomului Y şi a abilităţii acestuia de a dezvălui migraţiile umane timpurii. Una din metodele recente de cercetare a fost studiul comparat al genotipurilor, care a adus noutăţi despre evoluţia şi metabolismul omului”. Proiectul Genografic indică Gherga pe linie paternă ca actual N1*” (LLY22G”) / o grupă genetică rară în România (însă dintre vecinii Românilor, tipul genetic Gherga aflându-se în cel mai ridicat procent la aproape 8% din Ucraineni), într-o proporţie evidenţiată cu galben pe imaginea următoare:
Tabloul genetic patern din România
Opţiunea alegerii paterne a fost atât datorită faptului că doar bărbaţii deţin cromozomul Y”, cel cu cea mai rapidă evoluţie din întregul cod genetic uman, ca o casă în permanentă reconstrucţie (ce le conferă masculinitatea şi-l au numai ei, căci nu există la femei), cât şi datorită transmiterii - în prezent, prin organizarea societăţii mai ales astfel - a numelui neamului. La Români şi unii Aromâni, cel mai consistent grup genetic patern e “I”, regăsit tot în cea mai mare proporţie în Orient la Iranienii Vestici, Kurzii din Nordul Irakului, ş.a., în Caucaz la Darghinii din Daghe-stan iar strict European - continent dominat de grupul genetic patern “R” - grupul respectiv “I” aflându-se pe primul loc printre Norvegieni, Suedezi, Ruşii extrem Nordici (la Est de Kareli, lângă Marea Albă), Găgăuzi, Bulgari, Sârbi, Bosniaci, Croaţi, Macedoni, Sardini / foști Cerdeni, ş.a.; ambele grupuri genetice paterne - “I” / major la Români şi “R” / major la Europeni - au avut ultimele mutaţii în Orientul Mijlociu, tipul uman Cro-Magnon numărându-se printre strămoșii lor (în lume, cea mai mare răspândire paternă “I” e între Bosniaci iar “R” e între Basci). În Epoca Pietrei (la sfârşitul paleoliticului / începutul neoliticului, adică la Potopul Pontic) “şuvoiul” patern “N” - mai recent numit “X” - în spaţiul dintre Karia / Caria şi Karja / Karelia, mai precis în cel Carpato-Dunăreano-Pontic, a fost peste grupurile umane genetic masculine “I” / cel mai numeros al Românilor şi respectiv “R” / cel mai numeros al Europenilor; răspândirea celor 3 tipuri esenţiale - pe linia genetică paternă - a fost schiţată în 2008 de profesorul Kalevi Wiik de la Universitatea Turku din Finlanda / Suomi (locul 1 = “R” / Europeni, locul 2 = “I” / Români, locul 3 = “N” / Ghergani):
Între atâtea grupe genetice bărbăteşti, dominaţia în Europa tocmai ale celor 3 tipuri - dintre toate celelalte - reflectă realitatea ultimelor 10 milenii: Românii “I” au format străvechiul popor Atlant al Raiului, sub cârmuirea Gherghilor “N”, continentul ajungând dominat de Europenii “R” (de 2 feluri, răsăriteni şi apuseni), profilul Gherga devenit “X” din “N” în nomenclatorul genetic acum regăsindu-se masiv doar în Estul Baltic; de asemenea, vechea grupare genetică paternă “I” se regăseşte partajată - ca şi aceea mai recentă “R” - gruparea genetică masculină “I” fiind pe de o parte în zona A/Română (fostă Valahă) şi pe de altă parte în zona Scandinavă (fostă Varegă / Vikingă), aparţinând deopotrivă locuitorilor Văilor care mereu au iubit valurile apelor, din Atlantida la Atlantic, adică începând cu paleolitica Atlantida din Pont - de la Marea Neagră - până la Atlanticul Medieval şi Modern: deplasarea Atlanţilor pe aceeaşi direcţie - din Atlantida la Atlantic - a fost înregistrată de către istoricii Antici şi în N Africii. Foştii albi Caucazieni, care în urmă cu 10 milenii populau Bazinul Pontic, formând Imperiul Atlant (în general având părul şi ochii deschişi la culoare), după dezgheţarea calotei / respectiv după Potopul Pontic şi-au continuat Civilizaţia în spaţiul Românesc, predominant în Bazinul Dunării inferioare iar o bună parte a ajuns în Bazinul Baltic, predominant în Scandinavia: ei au fost majorii strămoşi ai Europenilor actuali; în Europa, mişcarea de la SE la NV a rămas consemnată că a fost cea iniţială şi principală (precedând-o pe cea generală ulterioară de la E la V). Pe Țări, cele 3 grupuri genetice masculine dominante în Europa “I”, “R” şi “X” - fost “N” - apar în imaginea următoare (grupul genetic patern “N”/“X” al lui Gherga fiind evidenţiat cu violet în 4 Țări Est Baltice, anume în Lituania, Letonia, Estonia şi Finlanda / Suomi):

Grupurile genetice bărbăteşti principale pe Țări

Tot din Orient - ca şi cele 2 tipuri majore “I” şi “R” - dar cu originea mai răsăriteană, din Asia Centrală, a provenit grupul genetic patern “N” al lui Gherga (redenumit provizoriu ca “X” în 2013, aflat acum într-un amănunţit proces de reconsiderare ştiinţifică, atenţia deosebită fiind şi pentru că genetic e vorba despre cei mai recenţi bărbaţi din lume, purtând titulatura generică de “Novac”, însemnând “Nou”, cu zicerea “Noe”). Încă din timpuri imemoriale, cei vechi investeau încredere în cei noi, fapte regăsite prin aceea că bătrânii transmiteau tinerilor Tradiţiile ori existând credinţe ca de pildă ale perpeutărilor însuşirilor morţilor în vii (inclusiv prin canibalism ritualic ori de preluare a calităţilor prin omor), etc.; aşadar, respectul celor din trecut pentru cei aparţinând viitorului s-a reliefat chiar în acceptarea cârmuirii societăţilor lor de către cei având mai multe energii, fiind mai puternici / aceia fiind tinerii (sau fiind tipul uman mai recent - instinctiv recunoscut şi acceptat - anume cel genetic al lui Gherga).
Răspândirea umană post-diluviană
Vechii Evrei au notat în Vechiul Testament - după ce au constatat că în Vechea Lume post-diluviană contau 3 tipuri de bărbați - că mai vechii “Iafiți” / “Însemnați” și “Semiți” / “Corciți” au fost urmați de mezinii Hamiți: pe aceia mai recenți - mai tineri / mai viguroși și mai numeroși - evident cu invidie i-au blestemat ca să-și servească frații mai vârstnici (însuși întâmplarea descrisă în textul biblic ca sursa blestemării fiind semnificativă, fiii găsindu-și tatăl Noe deopotrivă beat și gol, alegoria conectând Tradiția pre-diluviană / a celor vechi cu respectul post-diluvian / al celor noi).
Bazinul Tisei superioare
În 2014, cercetările geneticienelor Elvețiene Joelle Apter și Tamara Brown - pentru proiectul internațional “iGenea” - despre bărbații Homo Sapiens inițiali din spațiul României, s-au concretizat prin concluzia că dintre ei au ajuns circa 21% să fie identificaţi ca Finico-Ugri, care majoritar aparțineau aceluiași grup genetic ca Gherga. Tot în 2014, în Câmpia Panonică - la Ludaş / Varjudulo, Ungaria - a fost de pildă analizat de către un colectiv internaţional de specialişti coordonat de Cristina Gamba şi Ron Pinhasi de la “Şcoala de Arheologie” din Dublin / Irlanda rămăşiţele umane de la începutul mileniului I î.C. (din Epoca Fierului, aparţinând Culturii Mezocsat de lângă Mişcolţ) având haplogrupul patern “N”, cu evidenta provenienţă din Stepele EurAsiei: acolo a fost apoi o necropolă Celtă. În “Jocul clanurilor” din 2019, Dr. Carlos Quiles a scris: “Prezența profilului genetic N-M231 se datora extinderii Cimeriane iar ascendența Siberiană / Altaică printre Sciți admite integrarea Ugrică în paralel cu migrările spre Vest, dinspre Ural (zonă unde și acum sunt mulți bărbați cu acel profil)”. Iată aşadar - foarte concret - o dovadă genetică masculină Gherga în Valea Tisei, din Epoca Fierului (de la sfârşitul secolului X î.C., deci cu mult dinaintea stabilirii în spațiul Carpato-Dunăreano-Pontic a nomazilor Asiatici formând etniile “tradiționale” din prezent / inclusiv minoritari Medievali sau Moderni ca Arabi, Chinezi, Evrei, Iranieni, Indieni, Turci, Țigani, ș.a.): pe acolo, pe atunci, populaţia indigenă era formată din Geto-Daci (iar Gherga a aparţinut - pe linie paternă - chiar dinastiei regale); arheologul Britanic Barry Cunliffe - de la Universitatea Oxford - a apreciat că “în acel timp, regiunea respectivă era nodală în vecinătatea Carpatică şi a trecerilor pe direcţia Nord-Sud, descoperirile arheologice indicând o creştere vădită a puterii fortificaţiilor şi afinităţi tipologice cu Culturile Stepelor, inclusiv importarea de cai pentru călărit, care / căruţe şi unele tehnici metalurgice”. Savantul - în cartea “Europa dintre oceane”, prin care i-a studiat perioada de 10 milenii dintre anii 9000 î.C. şi 1000 - a constatat că Europenii, tocmai deoarece nu erau aşa de vechi ca vecinii lor Africani sau Asiatici, au ajuns în fruntea omenirii, prin neobositele lor acţiuni de schimbări şi adaptări. Pe imensa scară istorico-genetică - datorită ultimei mutaţii - Gherga se află printre cei mai recenţi oameni din lume (prin comparaţie cu clasificarea maşinăriilor - ca autovehicule, avioane, computere, etc., la care în general ultimele modele sunt cele mai sofisticate - Gherganii pot fi asemănaţi cu cele mai noi “modele” umane, de tip uman ştiut popular Româneşte ca “Novac”, adică Nou / orice asemănare cu Noe de la Potop sau cu Iorgu Iorgovan având uriaşa Brazdă megalitică în N Dunării inferioare - cel mai mare megalit din lume - nefiind întâmplătoare): ca atare, apariţia acestei lucrări “Originea Gherga” nu are de ce uimi, deoarece expune rădăcinile celor mai noi Homo Sapiens pe linie paternă (iar toţi oamenii au filiaţii genetice anterioare celor 10 milenii tratate); iar bărbații Gherga - care nu sunt similari genetic cu cei mai mulți bărbați Români - au proporția foarte redusă procentual în totalul poporului Român, constituind chiar rarități (foarte concret, actualul tip genetic masculin Gherga e ultima versiune umană a unui program vechi de foarte multe milenii).
Procentele grupului genetic N” în Estul European
Genetica e una dintre resursele ştiinţifice aflate la baza acestui material - întărind aserţiunea că poate nu orice asemănare de nume este doar o coincidenţă - prin care voluntariatul Gherga special făcut în 2007 (ca o contribuţie în proiectul mondial Genografic) s-a concretizat cu analize genetice comparate efectuate la Universitatea Arizona, difuzate în 2008 şi ulterior prin mai multe comunicări: în 2009 a încolţit ideea realizării lucrării Originea Gherga iar în 2010 aceasta a fost pregătită pentru lansare, apariţia sa fiind în premieră mondială în 2011, pe Internet (actualizată de atunci anual, până la prezenta ediţie); e de ştiut că psihologii de la aceeaşi Universitate Arizona au cercetat “imaginea morţii”, din trecut - ca desene, sculpturi, picturi, icoane, etc. - şi din prezent ca fotografiile, filmele celor dragi, etc., concluzionând că reprezentările încurajează oamenii în faţa destinului inevitabil. În prezenta lucrare - ca în refacerea unui cartof după cojile sale tăiate - itinerariul Gherga are secvenţe oarecum grupate în tronsoane geografice, prezentând unele staţii ale traseului Gherga şi unele momente Gherga din istoria cunoscută: uneori sunt amănunţite ceva aspecte pentru descrierea mai largă a situaţiilor (se ştie că şi cel mai mic detaliu, fie şi cât de depărtat, poate prezenta un deosebit interes în explicarea labirintului trecutului); alteori - pentru a nu se prelungi materialul prin prezentări de context având legături indirecte cu Gherga - sunt solicitate cunoştinţele generale sau documentări contextuale, empatia (respectiv capacitatea de a înţelege sentimentele şi faptele altora) ori imaginaţia pentru acest “domino” Gherga / academicianul Albert Einstein 1879-1955 afirmând chiar că imaginaţia - puntea de legătură între minte şi trup - este mai importantă decât cunoaşterea. În 2015, cercetătorul Armean Sjur Papazian a scris: “În neolitic / sfârşitul Epocii Pietrei, primul grup genetic masculin care a pătruns în Scandinavia - inclusiv în Finlanda şi Laponia - în timpul tranziţiei agricole (începând cu mileniul V î.C.) a fost ‘I’, care a provocat ‘efectul fondator’, deoarece era în exclusivitate; a doua migrare majoră în Nordul Europei a fost în Epoca Bronzului a grupului genetic patern ‘R’, despre care se crede că şi-a răspândit graiul până în centrul continentului. Acum, haplogrupul ‘I’ se găseşte la o treime din bărbaţii Nordici: e cel mai vechi grup major masculin European (probabil Cro Magnon în general era ‘I’). Deoarece - din cauza climei reci - culturile au fost destul de restrânse în Nord, acum printre Scandinavi sunt procentual mai mulţi bărbaţi de tip ancestral faţă de ceilalţi Europeni. Distribuţia cromozomilor paterni printre Saami e dominată de 3 grupe majore: ‘N’, ‘I’ şi ‘R’ (în ordinea procentuală); ‘R’ e răspândit printre Indo-Europeni, în timp ce ‘N’ se corelează cu limbile Finico-Ugre. Haplogrupul ‘N’ e tipic Nordului EurAsiei; e considerat relativ recent, apărut după glaciaţiune: a descins din macrogrupul ‘NO’ după dispariţia punţii Bering (şi de aceea nu s-a aflat în Americi), în prezent 1 din 5 Ruşi fiind genetic ‘N’. Probele au arătat că bărbaţii ‘N’ au avut cel mai important rol în culturile neolitice ale Siberiei; au ajuns până în răsăritul European, Saami din Laponia fiind ultimii vânători din Europa (apoi au trecut la creşterea animalelor, în special a renilor: domesticirea acelora întâi au făcut-o în Nordul Asiei)”. Pe lângă calculele mai recente ale geneticienilor, există deja cercetările specialiștilor istorici: savanți din mai multe Țări au estimat numărul foștilor Kerghi / Gherghi - de-a lungul timpurilor - de ordinul milioanelor; într-adevăr, așa ceva e relevat de însuși uriașul impact al înaintașilor Gherga din Vechea Lume încoace, căci - pe lângă forța rezultată din calitatea de persoane puternice - inclusiv un număr semnificativ trebuie să fi justificat faima lor milenară și pe spații foarte largi.
Proiectul Genografic confirmă în secolul XXI ceea ce a studiat cândva, anterior cu aproape un secol - şi a publicat în “Dacia preistorică” - savantul Român Nicolae Densuşianu, originar din Ţinutul Haţegului, de la graniţa cu Banatul (locuitorii Ţinutului Haţegului - conform şi cercetătorului Petre Făgaş 1924-2010 - numindu-se Gugani, fiind în atingere cu Ţinutul Gugulanilor din Banatul Montan), care a scris nu numai că strămoșii Românilor au sosit din Asia Centrală, ci și despre “cele 2 diluvii legendare”, etc.: “Încă înainte de emigraţiunea Grecilor, Celţilor şi a Germanilor din ţinuturile Europei, cea mai mare parte a acestui continent era ocupată de o rasă de oameni veniţi din Asia, pe cari autorii Greceşti îi numeau, în general, Pelasgi. Aceşti Pelasgi formaseră, în timpurile ante-Elene, cel mai întins, mai puternic şi mai remarcabil popor, o naţiune, care din punct de vedere moral şi material, a schimbat faţa Europei arhaicePelasgii ne apar în fruntea tuturor tradiţiunilor istorice, nu numai în Elada şi în Italia, dar şi în regiunile din Nordul Dunării şi ale Mării Negre, în Asia Mică, în Asyria şi în Egipet. Ei reprezintă tipul originar al popoarelor aşa-numite Arice, care a introdus în Europa cele dintâi beneficii ale civilizaţiunii. Urmele extensiunii lor etnografice, precum şi ale activităţii lor, le mai aflăm şi astăzi pe cele 3 continente ale Lumii Vechi; începând din munţii Norvegiei până în pustiurile Saharei, de la izvoarele fluviilor Oxus şi Arax până la Oceanul Atlantic. Însă, istoria lor politică şi istoria civilizaţiunii lor sunt acoperite de întunericul vechimii. Puţinele date, ce ne-au rămas asupra Pelasgilor, ne înfăţişează pe acest mare şi admirabil popor numai în ultimul period al istoriei sale, atunci când independenţa sa politică era distrusă aproape peste tot locul şi când numele său începe să dispară. Din nefericire însă, chiar şi aceste puţine date, fragmentare, ce ne-au rămas despre Pelasgi, ne sunt transmise de cei cari i-au cucerit, i-au distrus, i-au persecutat, i-au împrăştiat şi, în urmă, i-au calumniat. Astfel că istoria epocei lor de înflorire, de putere şi de extensiune teritorială în Europa, Asia şi Africa, istoria imperiilor şi instituţiunilor sale, a artelor şi industriei lor, a rămas înmormântată. Pelasgii apar în tradiţiuni şi în monumente ca oameni avizi de glorie. Ambiţiunea lor era să aibă morminte colosale şi memoria lor să fie celebrată în cântări de generaţiunile viitoare. A ştii că după moarte oamenii îi celebra gloria, era cea mai mare fericire pentru un erou din timpul Pelasg. Pelasgii au fost oamenii cei avuţi ai Lumii Vechi. Ei dispuneau de turme nenumărate de oi, cirezi de boi uriaşi şi de herghelii mari de cai minunaţi, totodată şi de cantităţi enorme de aur şi aramă. Pelasgii erau în stare să răscumpere un prizonier de război cu preţ infinit de mare. Troia Pelasgă trecea ca avută de aur şi de aramă (‘Iliada’ 10:315, 18:289). Dardan, patriarhul Troianilor şi al Romanilor, era după legende cel mai avut om din toţi muritorii lumii sale. În ruinele cetăţilor şi ale mormintelor Pelasge, arheologia găseşte astăzi cele mai preţioase vase şi ornamente de aur şi de argint, cari ne deşteaptă totodată o adevărată uimire de opulenţa acelui popor. Încă în Antichitatea Grecească, Pelasgii au fost poporul cărora tradiţiunile şi poeţii le-au atribuit numele de Uriaşi. Lor le aparţineau construcţiile Titanice de pietre enorme. Lor li s-a atribuit o deosebită forţă fizică individuală şi o valoare războinică mare. Marte, Zeul Pelasg, protectorul Troianilor - a cărui reşedinţă se afla la Dunărea de Jos - avea la Homer (‘Iliada’ 7:208) numele de ‘Uriaş’. Pentru poporul Grecesc, Pelasgii erau cei mai vechi oameni de pe Pământ. Rasa lor li se părea atât de arhaică, atât de superioară în concepţiuni, puternică în voinţă şi în fapte, atât de nobilă în moravuri, încât tradiţiunile şi poemele Greceşti atribuiau tuturor Pelasgilor epitetul de ‘divini’ / ‘dioi’, adecă oameni cu calităţi supranaturale, asemenea zeilor, un nume ce ei întru-adevăr l-au meritat prin darurile lor fizice şi morale. Grecii îşi perduseră de mult tradiţiunea, când, cum, şi de unde au venit ei în ţinuturile Eladei; însă, ei aveau o tradiţiune că înainte de dânşii a domnit peste pământul ocupat de ei un alt popor, care a desecat mlaştinile, a scurs lacurile, a dat cursuri noi râurilor, a tăiat munţii, a împreunat mările, a arat şesurile, a întemeiat oraşe, sate şi cetăţi, a avut o religiune înălţătoare, a ridicat altare şi temple zeilor şi că aceştia au fost Pelasgii. După vechile tradiţiuni Greceşti, Pelasgii locuiseră în părţile Greciei încă înainte de cele 2 diluvii legendare ce se vărsaseră, unul în timpul regelui Ogyges şi altul în timpul lui Deucalion. Ei domniseră aşadar încă înainte de timpul lui Noe. Un ram al poporului Pelasg, Arcazii, care locuiau în Peloponez, aveau tradiţiunea că dânşii au fost pe Pământ încă înainte de ce Luna ar fi apărut pe Ceriu. Cu privire la această importantă tradiţiune, scoliastul lui Apolloniu din Rodos se exprimă astfel: ‘Se pare că Arcazii au existat încă înainte de Lună, după cum scrie Eudoxus în scrierea sa Periodos. Iar Theodor scrie că Luna a apărut pe Ceriu cu puţin înainte de războiul lui Hercule cu Giganţii. Tot astfel ne spun Aristo din Chios şi Dionysiu din Chalcida în cărţile lor despre Origini’. În fine Ephor, unul dintre scrutătorii cei mai diligenţi ai Antichităţii şi istoric iubitoriu de adevăr, care trăise în seculul V î.C., a scris: ‘Tradiţiunea ne spune că Pelasgii au fost cei mai străvechi cari au domnit peste Grecia’. Când Pelasgii apărură pentru prima oară pe pământul Eladei, ei nu aflară - după cum ne spun tradiţiunile - decât o populaţiune rară şi sălbatică, risipită prin munţi şi păduri, trăind în caverne, fără societate, fără legi, fără religiune şi fără cunoştinţe utile. Arcazii, popor pastoral şi viteaz, cei mai vechi locuitori în Elada, povesteau - după cum ne spune Pausania - că cel dintâi om născut pe Pământ a fost Pelasg, un bărbat care se distingea prin mărimea, prin puterea şi frumuseţea figurei sale şi care apoi a întrecut pe toţi ceilalţi muritori apăruţi prin facultăţile spiritului său; că acel Pelasg, după ce a început să domnească, a fost cel dintâi care a învăţat pe oameni să-şi construiască colibe / ‘calybas’, spre a se apăra de incomodităţile frigului, ale ploilor şi căldurilor; că el a învăţat pe oameni să-şi facă haine din piei de oaie, le-a interzis ca să se nutrească şi mai departe cu frunze, cu buruieni şi rădăcini, din cari unele erau periculoase sănătăţii; că el a învăţat pe oameni ca să nu mai mănânce tot feliu de ghinde, ci numai ghinda de fag. Un alt reprezentant al vechii civilizaţiuni Pelasge a fost divinul Prometeu, fiul lui Iapet, fiul Gaaei. Poetul Eschil, în una dintre cele mai frumoase lucrări ale sale, înfăţişează pe Prometeu expunând singur beneficiile ce le-a adus dânsul omenirii: ‘Oamenii - zicea Prometeu - erau la început cu mintea de copii şi eu i-am făcut înţelepţi şi cu putere de judecată. La început, lucrurile pe care ei le vedeau, le vedeau în zadar, şi cele ce le auzeau nu auzeau. Timp îndelungat ei confundau toate lucrurile unele cu altele, întocmai precum se confundă fantomele unor visuri. Oamenii aceia - urmă Prometeu - nu cunoşteau nici arta cum să construiască case de cărămizi expuse la lumina Soarelui, nici modul cum să lucreze lemnele, ci locuiau pe sub pământ în ascunsurile cele întunecate ale cavernelor, întocmai ca furnicile cele agile; ei nu aveau nici un semn sigur ca să cunoască când are să fie iarna, când are să sosească primăvara, anutimpul florilor, când are să fie vara, anutimpul fructelor, ci duceau o viaţă de pe o zi pe alta, lipsiţi de orice cunoştinţe, până când eu i-am învăţat să cunoască răsăritul stelelor şi apusul lorlucruri de altminterea greu de însemnat. Afară de acestea, i-am învăţat sistemul tuturor ştiinţelor utile; eu am aflat modul de scriere cum oamenii pot să ţină în minte toate ştiinţele. Eu - cel dintâi - am prins în jug animalele, ce pot servi la transporturi. Nime’ altul decât eu singur am inventat corăbiile cu pânze, ca oamenii să poată trece peste mare. Mai înainte, dacă se întâmpla ca cineva să se bolnăvească, murea din lipsa mijloacelor de vindecare, până când le-am arătat cum au să compună leacurile şi cum se pot vindeca de toate boalele; am introdus diferite moduri de a cunoaşte viitorul şi - în fine - cine poate să afirme că ar fi aflat mai înainte de mine lucrurile cele folositoare ascunse sub pământ, cum sunt metalele? Rezumând toate acestea în puţine cuvinte: să ştiţi că toate artele (adică ştiinţele), oamenii muritori le-au învăţat de la Prometeu’. Pelasg şi Prometeu sunt personificări ale vechii culturi Pelasge şi tot ce ne spun tradiţiunile că a inventat, ori că a creat spiritul lor, aparţine întregului popor. De asemenea, există în Creta o veche tradiţiune, relatată de Diodor din Sicilia 5:64, că Dactylii şi Corybanţii - triburi Pelasge - au fost cei dintâi în acea insulă care au învăţat pe oameni să formeze turme de oi, să domesticească şi alte genuri de animale, porci, capre, vite, cai, că ei au învăţat pe oameni măiestria de a arunca cu lancea (arma naţională Pelasgă) şi de a trăi în societate comună, că ei - cu deosebire - au fost autorii bunei înţelegeri, a vieţii regulate şi cumpătate. Datele ce le avem despre istoria veche a Pelasgilor corespund pe deplin cu faptele ce ni le procură arheologia din neolitic. Pelasgii ne apar - după vechile tradiţiuni istorice - ca una şi aceeaşi populaţiune cu neoliticii, cari introduc în Europa cele dintâi elemente ale civilizaţiunii, animalele domestice, cultura cerealelor şi o artă mai progresată. Chiar şi olăria neolitică poartă semne de ornamentaţiune şi simboale mistice Pelasge. Tot astfel, tradiţiunile Greceşti atribuie Pelasgilor cel dintâi cult al zeilor în Europa. Cu deosebire, se spunea despre Arcazi că dânşii au fost cei dintâi cari au făcut sacrificii şi ceremonii religioase zeilor. Grecii, de altă parte, după cum ştim, împrumutaseră principalele lor divinităţi de la Pelasgi. Jupiter / Joe cel vechi al Romanilor purta în mână o peatră în loc de fulgere şi pe acest Jupiter Lapis, Romanii făceau cele mai obligatoare şi mai solemne jurăminte ale lor. Chiar şi în ritualul jurămintelor, Romanii păstrară până târziu uzul petrilor sfinte de silex / cuarţ. Pelasgii au fost adevăraţii fundatori ai stării noastre actuale”. Iată aşadar că în urmă cu peste un secol savantul Român Nicolae Densuşianu explicit relata despre 2 diluvii, cel dintâi fiind legat de numele Ogyges - veche pervertire Greacă a lui Okeanos - unchiul lui Poseidon / Neptun (adică “Nepotul”), care i-a avut ca primi născuţi pe gemenii Pelasgi Atlas şi Prometeu / Gadeiros; e de remarcat şi că în Peninsula Gharghi-diki = Khalkidiki primul nume al Muntelui Athos a fost Ogygia: în secolul V î.C. - înainte de Platon - dramaturgul Eschil din Eleusis şi în secolul III î.C. Licofron din Khalkida / capitala Insulei NegroPonte = Euboea (după Creta, cea mai mare dintre Insulele Egeeii) au scris că Ogygos şi-a avut Regat în Egipt iar corespunzător lui Wilamowitz Moellendorf în 1956, Walter Otto în 1969, ș.a., Insula Negro-Ponte / Eubeea - în vechime numită și Doliche / Chalcis - a fost locuită de Traci. Conform lui Platon, Atlas l-a avut ca frate geamăn pe Gadeiros (acela fiindu-i numele nativ - în Graiul Atlant - după cum a specificat filozoful în “Dialogul Critias, în versiunile Elenă / Greacă acelaşi nume fiind şi pentru păstorul Eumelos / chibzuitul Prometeu); corespunzător Anatolianului Hesiod în “Teogonia, frate cu Atlas era Prometeu - gemeni după cum a completat şi poetul Claudian 2:470 - ei având-o ca mamă pe Pontica / Oceanida Clymena şi ca tată pe “Însemnatul” Iapet (purtând probabil pe frunte Ciclopicul “al treilea ochi”, însemn avut şi azi de hinduşi, vechii Greci ştiindu-l pe Iapet ca frate cu Cronos / Crăciun): Anticii apreciau că Prometeu a adus multe beneficii civilizaţionale, el fiind eliberat - din Caucazul unde a fost pironit de furiosul Zeus - de către Hercule, care era în drum spre Grădinile Hesperide (în general - în marele trecut - vechii Europeni îi recunoșteau pe albii care nu erau de-ai lor prin faptul că erau “însemnați”, căci în afara castrării practicate şi de Europeni, albii Africani se însemnau prin circumcizie iar albii Asiatici se însemnau prin marcarea pe mijlocul frunții cu ochiul Magic). Iniţial, circumcizia repeta secţionarea cordonului ombilical practicată la naştere şi simboliza o nouă naştere, adică accesul la o nouă fază a vieţii (tăierea împrejur fiind pe băieţii ajunşi la vârsta bărbăţiei); exista la unii Egipteni vechi şi la unii orientali Asiatici (din Orientul Apropiat / Mijlociu): de exemplu, ritul nu era folosit de Babiloneni, Fenicieni, ş.a. Învăţăturile Prometeice / Atlante - începând cu întreţinerea vitalului foc în vetre, pentru căldură şi gătit, până la focurile mari rituale numite de vechii Români “pălălăi” / “gălgare” - au fost propagate de Vede în India, de Avesta în Iran, de Vesta în Europa, etc. În diversitatea genetică a Europei (ale cărei maxime densităţi la începutul mileniului III sunt evidenţiate luminos pe analiza efectuată de specialiştii geneticieni, ca Zoe Rosser, Tatiana Zerjal, Matthew Hurles şi mulţi alţii) se poate observa în răsăritul continentului că în afara Munţilor Caucaz şi Ural - de la limita cu Asia - primele zone de impact sunt regiunile Baltică şi Banatică: