173. Minunile lumii

Cu toate că nu au fost contemporane între ele, 3 din cele 7 minuni ale lumii Antice au existat în apropiere de Sanctuarul Gherga: Templul Artemidei din Efes în interior, Mausoleul din Halicarnas pe ţărm şi Colosul din Rodos în larg (celelalte minuni au fost Marea Piramidă din Egipt, Grădinile suspendate din Babilon, Statuia lui Zeus din Olimp şi Farul din Alexandria, toate 7 legate de Gherga). Este de remarcat că numărul Magic “7” provenea din Bazinul Ghaggar / India - răspândit ca simbolic de acolo în toată lumea - minunile lumii fiind doar limitate astfel la acel număr, căci ele erau mai multe.
Templul Artemisei din Efes
Ca stăpână a animalelor, Zeiţa Vânătorii Artemis - Gherghiţia - era şi patroana călăreţilor fără barbă (numiţi “ephebes” / efebi, numeroşi în Ephes / Efes, principalul lor oraş, unde tinerii călăreţi la celebrarea majoratului - după ce au exersat în şcoala denumită “gymnasion” - îşi manifestau adoraţia faţă de ea prin tatuaje speciale ori jertfe din sângele lor pe altarul său, ca demonstraţie iniţiatică de reciprocitate că sunt şi paznicii ei ca adulţi): lângă piaţa de metale Kerkopon din Efes, folosită şi ca agora (comerţul cu metale era practicat de Gherga din Efes până în Termopile şi Atena, pieţele respective preluând în prefix numele Kerko), la poalele stâncii cu chipul sculptat al lui Osiris - partenerul versiunii Egiptene Isis a Artemisei - în 550 î.C. a fost ridicat peste locul anterior de venerare al Artemidei, cel iniţial făcut de Amazoanele care au înfiinţat localitatea, noul său Templu, finanţat de regele Cresus / monarhul Vest Anatolian auto-declarat “anti-Elen”, lung de 126 metri şi lat de 51 metri, având 127 de coloane din marmură de 18 metri înălţime care susţineau acoperişul. În centrul Templului Artemidei se afla un altar în aer liber (acolo a fost copacul ei sacru), unde se făceau sacrificiile. În interior era statuia Zeiţei, din meteorit, placată cu aur şi argint, de 2 metri (împodobită pe piept cu un ciorchine de testicule de taur - simbolizând fertilitatea - arătând ca şi cu mulţi sâni). Vest Anatolianul Pausania 4:31 a scris că “nu există cetate în care Artemis din Efes să nu se bucure de un cult şi în care oamenii să n-o cinstească pe ea dintre toţi zeii în chip special: cauza îmi pare să fie renumele Amazoanelor, căci ele au faima că ar fi înălţat statuia iar templul ridicat zeiţei se spune că este din vremuri străvechi. Mai sunt alte 3 lucruri care au contribuit la faima zeiţei: proporţiile grandioase ale templului - ce depăşeşte toate edificiile ridicate pretutindeni - starea înfloritoare a oraşului Efes, precum şi manifestarea zeiţei acolo”. Templul a ars în 21 VII 356 î.C. într-un incendiu alimentat de masa de oase provenită din sacrificii, fiind distrus de Goţi în 267 şi demolat în 401 de patriarhul din Constantinopol, unele dintre coloanele sale regăsindu-se în catedrala Sfintei Sofia” din ceea ce azi e Istanbul (construită de împăratul bizantin Iustinian între 532 şi 537 peste vechea biserică de acolo, ridicată unde a fost timp de peste un mileniu Templul Artemidei, având şi 4 coloane din marmură verde aduse de la Oracolul din Delphi, conform planurilor arhitecţilor originari din Bazinul Meandrului - Anthemius din Aydîn / Tralles şi Isidor din Milet - într-un stil de artă religioasă care a fost adoptat ca model de întreaga lume bizantină).
Sfânta Sofia
Mausoleul din Halicarnas (351 î.C. - 1150) a fost monumentul funerar dedicat lui Mausol, conducătorul Cariei / Ţării Gherghiţilor în timpul Imperiului Persan, a cărui construcţie a fost încheiată de către văduva sa Artemisa / ce îi era şi soră (care pentru a-şi comemora soţul i-a amestecat cenuşa cu vin şi mirodenii şi a băut-o).
Mausoleul din Halicarnas
Pe un soclu având 5 trepte, cu dimensiunile de 39 de metri lungime şi 33 lăţime, se găsea un suport lung de 33 de metri, lat de 27 şi înalt de 22 de metri. Pe acela se înălţa templul funerar propriu-zis, susţinut de 39 de coloane, având 39 de metri fiecare; colonada era împodobită cu uriaşe statui de conducători şi războinici loiali, frescele de acolo înfățișând și Amazoane, cum ar fi o nobilă în picioare - cu căciula tipică - expusă în Muzeul Britanic”:
Amazoană atacând, pe Mausoleul lui Mausol
Imediat deasupra acoperişului se mai înălţa o piramidă cu 24 de trepte, pe al cărei vârf trunchiat era aşezată cvadriga (carul de luptă cu 4 cai). Înălţimea totală a Mausoleului a fost de 49 metri. Mâna omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al Antichităţii, al cărui nume a devenit generic pentru toate marile morminte construite mai târziu. Marii cuceritori - cum ar fi Alexandru Makedon cel Mare”, care a cucerit oraşul Halicarnas în 334 î.C. - au cruţat monumentul şi l-au tratat cu respect (e de ştiut despre împăratul Makedon Alexandru cel Mare” că vizitând Troia - în drumul spre stăpânirea Lumii Vechi - a adus ofrande celor care au luptat acolo şi purta cu el peste tot textele Homeride; de altfel, numele său era după cel al prinţului Troian Alexandru Paris, din familia căruia se trăgea împăratul Makedon). În secolul II, Carianul Pausania 8:16 a observat: “Cunosc multe morminte demne de admirat, voi aminti doar 2: unul, la Halicarnas iar al doilea în Ţara Evreilor: mormântul de la Halicarnas a fost ridicat de regele Mausolus şi este atât de impunător prin dimensiunile şi prin construcţia lui, încât Romanii - în marea lor admiraţie pentru acest monument - numesc cu numele de Mausoleu toate mormintele impunătoare; lângă oraşul Ierusalim din Ţara Evreilor - oraş distrus de împăratul Hadrian din temelie - se găseşte mormântul unei băştinaşe, numită Elena. Mormântul în întregime, ca şi uşa lui ce se deschide în fiecare an la aceeaşi zi şi oră, sunt din marmură. Uşa se deschide numai cu ajutorul unui mecanism. Nu rămâne prea multă vreme deschisă, ci se închide din nou. Dacă încerci să deschizi această uşă într-un alt interval de timp, truda îţi va fi zadarnică, căci nu vei izbuti altfel decât forţând-o” (mormântul acela era în formă de piramidă, a cărei uşă se deschidea automat printr-un mecanism complicat, probabil asemănător mecanismului unui ceasornic; tot aşa avea intrarea şi o piramidă utilizată de Cleopatra, ultima faraoană). De-abia în secolul XII, un puternic cutremur a distrus monumentul din fostul Halicarnas, rezervându-i o soartă tristă - cea de carieră pentru construirea cetăţilor fortificate ale cruciaţilor.
Colosul din Rodos (292-225 î.C.), dedicat Soarelui, a fost o statuie de 34 metri înălţime, pe un soclu de 15 metri din marmură, străjuind intrarea în principalul port al Insulei Rodos, ce întâmpina călătorii pe Mare cu torţa ridicată; statuia a fost construită drept recunoştinţă pentru înfrângerea Macedonenilor la 305 î.C., de sculptorul localnic Chares, din Lindos - care a terminat-o în 282 î.C. - cu bani proveniţi din vânzarea armelor capturate după bătălie (pentru ridicarea monumentului a folosit uriașul turn de asalt Helepolis” abandonat de Makedonii care nu au putut cuceri capitala Insulei). Statuia - ce privea spre răsărit - era construită din bronz şi şi a fost întărită ulterior cu fier şi piatră la soclu; când Soarele răsărea, se reflecta în suprafaţa de bronz şi făcea ca figura statuii, suflată cu aur - ca şi coroana de pe cap - să strălucească. În 225 î.C., în urma unui cutremur, i s-a rupt un picior. După prăbuşirea statuii, locuitorii din Rodos au vrut s-o reconstruiască, însă un oracol le-a interzis. După ce Arabii au cucerit Insula în anul 653, statuia a fost vândută de către aceia unui Evreu din Siria, căruia i-a trebuit materialul.

Colosul din Rodos