83. Exorcizarea Gherga


Geneza Gherga - ca rezultatul fuziunii dintre Cer şi Glie - s-a replicat și în apariţia lui Iisus, ca născut (iar nu făcut) din cerescul Tată Dumnezeu şi pământeana Mamă Maria: subiectul nu era agreat de vechii Evrei, care nu doar că erau împotriva Gentililor Gherga, ci fiind monoteişti radicali - în sensul recunoaşterii unicităţii absolute a Domnului - au ajuns să fie desigur și împotriva lui Iisus, rodul Fecioarei cu Dumnezeu (religia mozaică nu acceptă Sfânta Treime - a Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh - văzută de Evrei ca expresia politeiştilor, concepţia respectivă Evreiască despre politeismul “păgân” întărindu-se de-a lungul timpului şi datorită numeroşilor Sfinţi apăruţi după Iisus, canonizaţi de creştini, mult mai mulți decât Sfinții profeți respectați de către Evrei). Iisus a scos demoni atât din iubita sa provenită din Garighe / numele local Aramaic, Taricheae / numele Grec, respectiv Magdala / numele Ebraic 32,50 lat. N, 35,30 long. E - din Ţinutul Gherghe-seilor / Ghirga-siţilor - cât şi din Gherga (“Sf. Gherghe” = Gherghe-seul din Ghergasa): a fost una dintre primele minuni săvârşite din lista celor prezentate de Biblie. Satana în Ebraică înseamnă “adversar” şi se referă la cel mai frumos şi mai inteligent dintre îngeri, care s-a revoltat împotriva condiţiei lui (numit Saturn de Romani, celebrat la solstiţiul de iarnă, când e cea mai lungă noapte); trebuie ştiut că atât în Ebraică, cât şi în Greacă, “înger” înseamnă “mesager” (creştinii celebrează naşterea lui Iisus la 3 zile după solstiţiul de iarnă, de Crăciun). Preotul Gabriel Marincaş de la Facultatea de Teologie din Cluj consemna în 2006: “Exorcizarea este slujba de alungare a diavolului. Ea e anterioară Evreilor sau creştinilor, fiind practicată dintotdeauna de diferite popoare. Mântuitorul însuşi nu a fost numit niciodată cu numele de exorcist / scripturile prezintă exorcişti scoţând demoni în numele lui Iisus, fără a fi discipolii Lui dar pe care Mântuitorul nu i-a condamnat pentru acţiunile de a scoate demonii din diferiţi posedaţi. Iisus alunga demonii prin autoritatea pe care o degaja fiinţa Sa. Exorcismul în forma sa plină de evlavie este un act al credinţei autentice în puterea binelui ce biruie întotdeauna. Apostolii şi ucenicii lui Iisus au preluat puterea de a alunga răul (aceasta de altfel putând fi exercitată de către oricare botezat), ea fiind practicată şi azi de unii iniţiaţi. Acţiunea diavolilor în cazul demonizaţilor nu este una morală ci fizică, organică, ei acţionând asupra organelor fizice ale posedaţilor. Starea celui ce a ajuns lăcaş pentru diavol devine din ce în ce mai ciudată, maladivă, dezvoltându-se în paralel cu evoluţia unor boli şi însoţită de manifestări care depăşesc cadrele naturale, prin prezenţa fenomenelor inexplicabile. Persoana este cuprinsă de agitaţie incontrolabilă, solicitarea la maxim a sistemului nervos, însingurare înfrigurată, toate însoţite adesea de boli cunoscute (cu semne fizice, intelectuale şi afective). Diavolul nu poate niciodată pune stăpânire pe voinţa omului, aceasta fiind doar anesteziată, paralizată în timpul manifestărilor diabolice sau cucerită prin întunecarea ori păcălirea inteligenţei. Voinţa rămâne locul de unde porneşte întotdeauna eliberarea, refacerea şi vindecarea omului. Mântuitorul se purta deosebit de blând cu cei demonizaţi, în timp ce faţă de diavoli nu avea decât cuvinte aspre; Domnul manifesta faţă de bolnavi o compasiune absolută, neconsiderând-o în mod neapărat ca pedeapsă, ci ca un rău de care oamenii suferă. Evangheliile scriu ce a făcut Iisus cu demonizaţii din Ţinutul Ghergheseilor: Mântuitorul s-a adresat diavolilor poruncitor, ca un Stăpân căruia nu i se pot împotrivi, vindecarea fiind imediată şi completă (ei chiar cerând ulterior un fel de milă, prin aceasta recunoscând că nu pot face nimic fără permisiune divină)”.
Gherghesa
Gher-ghes-aynos (din Arameană / Aramaică - limba oficială la V de Efrat / Eufrat din secolul VII î.C. - ce a înlocuit toate limbile din regiune, până şi Ebraica la Evreii vechi, Aramaica oficială stingându-se în secolul VII datorită apariției islamului și răspândirii Arabei / a cărei scriere însă se trăgea din alfabetul Aramaic) e menţionat de apostolii Matei 8, Marcu 5, Luca 8, ca fiind cel din care în acea zonă a Gherghe-seilor / Ghirga-siţilor Iisus a scos dracii şi i-a băgat în porci: procedură tipică Sfintei Circe, după cum a făcut ea de exemplu cu peste un mileniu înainte pe ţărmul Mediteran cu echipajul lui Ulise / Odiseu (fapt redat de către poetul Gherghin Homer în opera sa); Gherghesainos / “Gherghe-sainos” - termenul “sainos” fiind utilizat în Noul Testament, conform autorului David Lowe în 2005, pentru a descrie “dislocarea” - s-a stabilit în cimitirul localităţii deoarece vechea credinţă era că sufletele morţilor se constituiau în potenţial şamanic, puterile fiind primite prin vise de la rudele decedate, de aceea mulţi după ce au renunțat la a-şi mai îngropa morţii sub podeaua casei la nevoie dormind pe morminte (mai târziu în istorie, din teama ca morţii să nu-i bântuie, fenomenul fiind dificil de stăpânit, oamenii au abandonat şi acel ultim obicei, căci în credinţa arhaică, perpetuată în anumite cazuri până azi, deranjarea morţilor putea fi inclusiv prin mersul şi mai ales săriturile sau jocurile pe morminte, reprezentând chiar profanarea supremă a rămăşiţelor, respectiv ultragierea memoriei acelora). Acţiunea a avut loc lângă Ghergasa, pe malul răsăritean al Lacului Galileeii, în acelaşi Ținut cu Gadara - ce a fost cea mai cunoscută localitate din Palestina Romană (numele folosit atunci pentru provincie) - şi cu fosta Gherasa / Gerasa, acum ruinată.

Cea mai corectă relatare a avut-o din Antiochia medicul Luca, în anul 62 - care a scris şi “Faptele Sfinţilor Apostoli” în anul 63, pe lângă Evanghelia sa - căci el ştia direct zona, unde în capitolul 8 (“Pilda semănătorului. Mama şi fraţii lui Iisus. Demonizatul din Ţinutul Gherghesenilor. Învierea fiicei lui Iair. Vindecarea femeii bolnave de 12 ani”), în versetele despre faptele întâmplate a consemnat:

“26. Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în faţa Galileeii.

27. Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte.

28. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui.

29. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie.

30. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el.

31. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc.

32. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit.

33. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat.

34. Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate.

35. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat. 

36. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. 

37. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a înapoiat.

38. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând:

39. Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus.

40. Şi când s-a întors Iisus, L-a primit mulţimea, căci toţi Îl aşteptau”.

Gherga în Biblie
Se ştie că iniţial Vechiul Testament a fost scris în Ebraică iar Noul Testament în Greacă (se presupune că discipolul lui Clement din Alexandria, teologul Origen, ar fi transcris în Greacă tot). Cu această ultimă menţiune directă Gherga din Noul Testament - şi din Biblie - este atestată multiplicarea creştinismului de către misionarii Gherga: prima sămânţă pentru recolta din lumea Gentilă / a celor necredincioşi (unora din zonă le păsa mai mult de pierderea animalelor decât de salvarea sufletelor, căci deşi nu mâncau carnea, vechii Evrei creşteau porci pentru negoţ; aşa cum Indienii nu consumau vaca pentru c-o venerau, datorită prohibiţiei porcului la Evrei, printre Romani era răspândită remarca despre ei că se închinau unui Zeu porc, căci de aceea se abţineau să-i mănânce carnea). Manifestările publice ale lui Iisus au durat 3 ani - de când avea 30 ani, până când a fost de 33 ani - pe un teritoriu mai mic ca suprafaţă decât judeţul Timiş, populaţia locală acolo fiind dominată de Gherghei (de aceea vorbind cu autohtonii deopotrivă Greaca și Arameana / Aramaica dar nu Ebraica); învăţăturile - cu tot timpul scurt şi cu tot numărul redus iniţial de adepţi - au fost transmise însă rapid şi departe de către localnici, fiind “altfel”: se poate observa că existența lui Iisus pe Pământ a durat la fel ca a împăratului Alexandru Macedon = “cel Mare” (care a decedat anterior cu 3 secole la vârsta de 33 ani), acel lider, divinizat încă de pe când trăia, dispărând după un deceniu de acțiuni imperiale / desfășurate la scară geografică intercontinentală - cuprinzând inclusiv Canaanul - având de a face cu foarte mulți oameni. Teologii au remarcat că de obicei Iisus le poruncea celor pe care îi vindeca să nu spună nimănui despre miracolul înfăptuit deoarece nu dorea ca oamenii să-şi formeze o părere despre El pe baza unor relatări senzaţionale; în acest caz, Gherghe-seul dedemonizat reprezenta o dovadă vie a puterii lui Iisus şi putea să depună mărturie oamenilor la care Iisus nu mai ajungea. De asemenea, mărturia lui putea pune capăt eventualelor comentarii negative referitoare la pierderea turmei de porci; astfel, bărbatul plecă şi a început să vorbească în Decapole despre ce a făcut Iisus pentru el: Gherghe-seul - adică Sf. Gherghe - de pe malul Galileeii a fost cel dintâi episcop din lume (el din păgân a devenit credinciosul om al lui Iisus și a propagat chiar apostolic și foarte eficace învățăturile lui Iisus, spre deosebire de unii apostoli din anturajul apropiat al lui Iisus, care L-au vândut, s-au lepădat ori au dovedit necredință). Indigenii din Decapole, care aveau experiența relativ recentă și foarte puternică a venerării împăratului Alexandru “cel Mare” - divinizat chiar fiindcă a făcut posibilă existența organizată a băștinașilor - și-au manifestat ca atare considerația (constatând miracolul puterii lui Iisus), până la nivelul religios al credinței creștine; așadar, Ghergheii din Decapole - mulțumiți de decizia împăratului Alexandru Macedon = “cel Mare” la propunerea lor de organizare imperială a arealului avută din secolul IV î.C. - au reacționat la începutul secolului I în noua conjunctură imperială venită tot din Europa, anume cea Romană, prin altă acțiune de impact, cu creștinismul: divinizarea împăratului Universului Iisus, Ghergheii din aceeași zonă Decapole / Decapolis (veneratori experimentați în mod deosebit după întâlnirea cu Alex-Andros însemnând “Ales bărbat”), în contextul Antic al contactului cu alt Imperiu provenit din Europa, demonstrând puterea lor de influență.
Primul episcop: Ghergheseul exorcizat din Ghergasa

Din Galileea - via oamenii perimetrului Decapolis - credinţa în Iisus a început mai întâi să se răspândească în lume nu prin intermediul apostolilor pescari (strâns grupați în jurul Fiului Domnului), ci prin propaganda avându-l ca primă voce pe Gherghe-seu = Sf. Gherghe, unul dintre puţinii avantajați ca oameni fericiţi de uriașul privilegiu al contactului direct cu Iisus; abia după misiunea Sfântului Gherghe / Gherghe-seu = primul episcop din lume, propovăduitor printre concetățenii Decapolitani (anume în Palestina, în Iordania și în Siria) apostolii oficiali - de la Cina cea de Taină - s-au răspândit din Galileea în diverse părți ale lumii pentru mărirea creștină: Ghergheseul din Ghergasa - exorcizat de Iisus - a fost concret primul episcop din lume (căci Biblia - indicându-i începerea misiunii sfinte chiar înaintea răstignirii lui Iisus - nu a menționat că primul episcop ar fi murit imediat, ci dimpotrivă, ca să arate începerea unei noi vieți religioase tocmai printre cei mai apropiați). “Evanghelia după Marcu” în capitolul 5 a descris îndemnarea spre episcopat a fostului demonizat Ghergheseu de către Iisus astfel:

“18. Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-l ia cu El.

19. Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit.

20. Iar el s-a dus şi a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui; şi toţi se minunau”.

Așadar, Fiul lui Dumnezeu = Iisus nu l-a luat din areal, ci intenționat l-a desemnat pe Gherghe-seu să-i vestească minunile în Decapole (cu orașele aflate în Palestina, Iordania și Siria): a fost cea dintâi organizare bisericească din lume; până la acea premieră mondială, Iisus nu a îndemnat pe nimeni să facă așa ceva (ba dimpotrivă, până atunci a insistat chiar ca oamenii să păstreze ascunse minunile Sale / fiind de remarcat că succesul convertirii la creștinism - demonstrat drept și universal apoi prin cei mai numeroși credincioși de pe glob - nu a fost printre Evrei ca să-și schimbe religia mozaică, ci a fost printre Gentili ca să-și schimbe religia păgână).

Inscripţie din Biserica Ghergasa
Cu numai câţiva ani înaintea exorcizării Gherga, în “Geografia” XVI 1:35 Anatolianul Strabon a scris: “Nu judecă bine Elenii care plăsmuiesc chip de om pentru zei, deoarece zeul este numai unul singur, acela care îi cuprinde pe toţi ca şi pământul şi marea, numit cer, univers şi natură a celor ce sunt. Care om cu mintea sănătoasă ar îndrăzni deci să-i plăsmuiască acestuia chipul la fel ca al unei făpturi pământene? Dimpotrivă, se cuvine părăsirea idolatriei şi construirea unui sanctuar divinităţii pentru cinstire fără vreun chip cioplit. Au şi Iudeii obiceiul să doarmă în templu şi să afle - atât pentru ei, cât şi pentru alţii - voinţa divinităţii prin vise. Aceia care duc o viaţă cumpătată şi cu dreptate trebuie să aştepte de la divinitate tot binele, fie un dar oarecare, fie vreun semn, ceilalţi însă nu au de aşteptat nimic”.

Considerând că Noul Testament a fost scris în mare prin secolul I şi că a reflectat cele mai recente realităţi ale acelor timpuri, Dr. Ioan Mircea în “Dicţionarul biblic” din 1995 sublinia că “poporul ales trebuia să fie ‘râvnitor de fapte bune’ şi primitor al lui Mesia; cum la venirea Lui ei (Evreii vechi) L-au respins şi L-au răstignit, Dumnezeu, prevăzând aceasta, a vestit dinainte prin proroci că-l va părăsi şi va alege un nou popor, dintre toate neamurile care vor primi pe Mesia / Christos şi vor crede în el. Acest ‘nou popor al lui Dumnezeu’, răscumpărat cu sângele Domnului, îl constituie creştinii”. Prin Vechiul Testament, în secolul VIII î.C., profetul Osea - originar din N Canaanului - e menţionat la începutul capitolului 2 (“Pedepsirea fărădelegii lui Israel. Dumnezeu făgăduieşte întoarcerea”) cu viziunea despre infidelitatea faţă de Dumnezeu: “Iar numărul fiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, care nu se socoteşte, nici nu se numără. Şi în loc să vă zică vouă: Voi nu sunteţi poporul Meu”. În “Faptele Apostolilor” - din Noul Testament - la capitolul 15 (“Apostolii hotărăsc în Ierusalim că Legea lui Moise nu este şi pentru păgâni”) stă scris “14. Simon a istorisit cum de la început a avut grijă Dumnezeu să ia dintre neamuri un popor pentru numele Său” iar prin “Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru”, apare în capitolul 2 (“Christos este piatra cea din capul unghiului”):

“9. Iar voi (creştinii) sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată, 

10. Voi care odinioară nu eraţi popor iar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; voi care odinioară n-aveaţi parte de milă iar acum sunteţi miluiţi”. 

Titulusul lui Iisus
Iisus din Nazaret / Galileea după ce l-a exorcizat pe Gherghe-seu (unul dintre primii creştini ai lumii) şi-a încheiat parcursul terestru la Ierusalim, unde Evreii strânşi la Templu au hotărât condamnarea Sa. Înțelepții Magi au fost primii care, încă de la apariția Sa, L-au considerat pe Iisus ca Împăratul / Regele Lumii (de la ei aflând și vechii Evrei că Iisus exista), Magii numindu-l inclusiv ca “Regele Evreilor”, Iisus - ca Regele / Împăratul Lumii - fiind desigur al tuturor, divinitate deopotrivă pentru Magi / Gentili și pentru Evrei: cei 4 evangheliști au scris despre Iisus ca “rege al lui Israel” (Matei 27:42, Marcu 15:32), respectiv ca “regele Iudeilor” (Ioan 18:39, Luca 23:37). Inscripția / însemnarea pusă deasupra capului lui Iisus pe Cruce a fost mai mult decât un simplu titlu. “Evanghelia după Ioan” 19:17 a consemnat că era “scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul Iudeilor!” Mulţi Evrei / Iudei au citit acea însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Iisus era aproape de cetatea Ierusalim: era scrisă trilingv, în Evreieşte, Latineşte şi Greceşte (Ioan 19:20); Evreii o citeau în limba lor, Romanii în limba administrației iar ceilalți în Greacă. Arhiereii Iudeilor i-au zis guvernatorului Pilat (Ioan 19:21): “Nu scrie: Împăratul Iudeilor, ci că Acela a zis: Eu sunt Împăratul Iudeilor”. “Pilat a răspuns: Ce am scris, am scris” (Ioan 19:22). Pentru mulți, acea inscripție a fost doar un fapt menționat în “Evanghelia după Ioan”, care însă le-a displăcut total Evreilor. La o analiză mai atentă a relatărilor din Biblie, apare că acea inscripție, scrisă din ordinul lui Pilat și țintuită pe Cruce, a produs multă anxietate fariseilor și saducheilor vremii. Punerea unei inscripții în dreptul răstignitului - numită “titulus” - era o regulă Romană, întâi să atârne la gâtul celui condamnat, ca s-o poarte pe drumul spre locul răstignirii (era o placă de lemn acoperită cu ghips pe care scria motivul condamnării celui în cauză); când condamnatul ajungea la locul răstignirii, inscripția era luată de la gâtul aceluia și bătută în cuie pe cruce, deasupra capului celui răstignit, ca toți s-o poată vedea: scopul ei principal era să descurajeze orice act de nesupunere față de legea și autoritățile Romane. Scribii din acea vreme obișnuiau să ia primele litere ale cuvintelor dintr-o frază și să le pună împreună, ca să vadă dacă nu cumva - în acea ordine - aveau un înțeles secret (prima menționare istorică a acelui obicei a fost din perioada captivității Babilonene a Evreilor; și în prezent se mai folosește tehnica formării frazei în așa fel încât primele litere ale cuvintelor să însemne ceva, fiind numită “acronim”). Scripturile Vechiului Testament aveau multe acronime și Evreii erau obișnuiți cu ele. Biserica folosește “INRI”, inscripționând pe crucifixuri acele litere: acestea sunt primele litere ale celor 4 cuvinte inscripționate pe Crucea lui Iisus (căci versiunea Latină se folosește, abrevierea Greacă - având litera “B de la “Basileu” în loc de “R” de la “Rege” - fiind “INBI”).
Numele Iisus în Latină era IESVS, deci prima literă este “I”. Următoarea literă a acronimului - “N” - este prima din al doilea cuvânt și reprezintă cuvântul Nazaret = NAZARENVS în Latină. Apoi “R”, care este prima literă a cuvântului Rege = REX în Latină și în final “I”, de la Iudei = IVDAEORUM. Deci primele litere ale celor 4 cuvinte inscripționate în Latină sunt “INRI”, inițialele inscripționate pe crucifixuri corespunzând pentru Iisus-Nazaret-Rege-Iudei. Privind inscripția Evreiască, se poate vedea ce i-a ofensat atât de profund pe vechii Evrei: aceia au citit cu atenție primele litere ale cuvintelor, ca să afle dacă textul avea vreo semnificație ascunsă; când au înțeles mesajul, s-au supărat tare, știind că inscripția era publică (o putea citi oricine trecea pe acolo).
Primele litere ale fiecărui cuvânt de pe inscripție, așa cum se văd scrise în imaginea anterioară (se citește de la dreapta la stânga), deci cele 4 litere, puse împreună, sunt “YHVH”: Yehoshua (Iisus), Hanatzri (din Nazaret), Vemelech (Regele), Hayhoodem (Iudeilor), adică tetragrama “YHVH” = Dumnezeu. Pronunțarea originală s-a pierdut, datorită fermei hotărâri a Evreilor de a nu-l rosti niciodată, fiind numele Sfânt al lui Dumnezeu (ei preferau să enunțe Adonai, ziceri cum sunt Iehova sau Yahve fiind folosite de mulți, fără să existe certitudinea corectitudinii vreunei forme). Liderii religioși Evrei erau ofensați de mesajul secret al inscripției puse pe Crucea Domnului Iisus. Dumnezeu a folosit un lider al Romanilor - pe Ponțiu Pilat / aristocratul Get din Pontica Garghia sau din Dobrogea - ca să pună numele Său Sfânt “YHWH” pe Cruce, ca să arate cine era Iisus Christos. După ce liderii religioși Evrei au citit inscripția, au cerut guvernatorului s-o modifice. Voiau să fie scris că “El a zis: ‘Eu sunt Împăratul Iudeilor’.” Dacă guvernatorul Pilat ar fi schimbat textul la cererea lor, pe “titulus” nu s-ar mai fi regăsit numele lui Dumnezeu. Evreii l-au condamnat pe Iisus pentru “păcatul blasfemiei” de a se fi considerat egal cu Dumnezeu, așa că au încercat să-l convingă pe guvernator că dacă înscrisul rămânea, acela vestea tuturor că acolo era Dumnezeu și tocmai acela era motivul răstignirii; guvernatorul Pilat însă a ajuns la limita acceptării cerințelor liderilor religioși Evrei: știa de nevinovăția lui Iisus, hotărând că a cedat destul și a rămas ferm, replicându-le despre ce a fost scris că așa rămânea. În timp ce mieii de Paști erau sacrificați de Evrei la Templu și sângele lor curgea pentru iertarea păcatelor celor care i-au adus pentru jertfă, pe Golgota sângele fără păcat al lui Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, curgea pentru răscumpărarea credincioșilor iar deasupra capului Său, toți puteau vedea că era scris “YHWH”, numele Domnului.
Cununa din gherghin
Cununa de spini pusă batjocoritor pe capul lui Iisus înaintea răstignirii a fost realizată prin împletirea ramurilor ţepoase ale arbustului din specia “Crataegus”, popular având denumirea de gherghin = păducel; din Evul Mediu a ajuns să fie păstrată în Catedrala Notre-Damme din Paris / capitala Franței. Bogatul negustor din Arimateea (adică din partea Nordică a Ierusalimului, aşa cum a indicat Petrus “Comestor” / “Devoratorul”, cancelarul teologilor din Paris, care a început ridicarea Catedralei Notre-Dame = “Doamna noastră”) Iosif după răstignirea lui Iisus a cerut Getului Pilat de la Pont, care guverna pentru Romani, trupul lui Iisus şi L-a depus în mormântul pe care îl avea - ca proprietar - în apropiere; acel comerciant Iosif făcea comerţ cu metale între Canaan şi Cornwall, cei din Albion / Anglia păstrând amintirea că la Glastonbury 51,08 lat. N, 2,42 long. V au prins rădăcini păduceii speciali aduşi de la Ierusalim în secolul I, fiind gherghinii din ultima coroană pământeană a lui Iisus: acolo sunt neobişnuiţi, deoarece înfloresc de 2 ori pe an, de Crăciun şi primăvara (în secolul VI, călugărul Ghilda / Gildas a afirmat că la 5 ani după răstignirea lui Iisus au apărut primii creștini în Anglia / Britania).
Gherghesai
Până la Iisus, atracţia altora decât Evreii vechi faţă de religia monoteistă, alta decât cea zoroastră, era foarte mică, doar unii “prozeliţi”, ca puţinii sclavi ori membrii familiilor mixte convertindu-se spre Dumnezeu, căci în proporţii mai mari vechii Evrei căutau să se integreze politic şi cultural, de exemplu renunţând la circumcizie pentru a face sport în gimnazii - goi după cum era obiceiul, căci Grecii vechi venerau trupul uman, calităţile fizice fiind considerate dar divin / liceele = “lykeu” fiind școlile frecventate de “lupii” tineri, căci “lykaios” = lup - sau recunoscând imaginile Zeilor, schimbându-şi celebrarea sărbătorilor după ceilalţi, etc. / deoarece doreau foarte mult accesul la educaţia Greacă şi chiar s-au străduit să-şi găsească puncte ce să le unească Tradiţiile (pentru menţinerea controlului asupra turmei, porunca - din “Facerea” 17:10, ce prevedea ca pruncii de parte bărbătească să fie “tăiaţi împrejur” / circumcişi - era un sistem introdus de Avram, de însemnare a celor din neam în mod asemănător cu crestarea urechilor vitelor de către crescători pentru a le deosebi de cele străine; obiceiul circumciziei era de înlăturare a laturii feminine din fiinţa bărbatului, fiind în legătura cu cruda excizie / mutilarea genitală a femeilor: tăierea / extirparea clitorisului, ca semn a eliberării lor de o latură masculină). Evreii Grecizaţi au descoperit cu surprindere că în literatura de până atunci nu era nici o remarcă semnificativă despre strămoşii lor (nici măcar la “părintele istoriei” Herodot Karka; în secolul III, nici istoria universală “Liber Memorialis” scrisă în Latină de Romani nu cuprindea Evreii pe lista celor vrednici / vestiţi, ca Mezii / Gherganii din Asia, ca Geţii / Dacii din Europa ori ca Garamanţii şi ca Ghetulii din Africa, care au fost menţionaţi). Când creştinismul a apărut distinct faţă de vechii Evrei şi a început negarea ordinii credincioase sociale de până atunci, atitudinea tolerantă faţă de cult s-a schimbat deoarece dezorganiza importante funcţii ale vieţii curente, cum ar fi refuzul asumării unor responsabilităţi civice - inclusiv a plăţii taxelor, ş.a. - ceea ce a atras un început greu al creştinilor, cu multe persecuţii, începând cu înfiinţarea Bisericilor (separat de casele de rugăciuni ale Evreilor vechi denumite sinagogi, cuvântul “sinagogă” venind de la Grecescul “sinod” însemnând “comunitate”), până la martiriile creștinilor uneori voluntare / ca experienţe finale cu Romanii, mai ales în Anatolia; e de ştiut că în Greacă “martir” însemna “martor”: un termen juridic folosit în judecarea creştinilor care refuzau politeismul, ceea ce conducea la pedeapsa capitală. “Doamna-zeu” - Mama Natură Gherga, al cărei nume provenea dinaintea Indo-Europenei / Kurganei prin combinaţia religioasă unică a cerului Ker cu glia Ga - atunci a fost înlocuită de “Domnul-zeu”: Dumnezeu. Lângă Lacul Galileeii, pe locul numit Gherghesai / Gergesai, a fost o mare Mănăstire bizantină, ridicată pe locul exorcizării, avariată în 614 şi apoi abandonată datorită invaziei musulmanilor (micul izvor cald ce era aproape de cimitir a fost locul construcţiei de către călugări a băilor într-un complex balnear pentru primii pelerini creştini aflaţi în vizită la locul exorcizării efectuată de Iisus, considerat de ei ca destinaţie foarte importantă în Palestina bizantină / după cum menţiona în 2003 şi Charles Page, vicepreşedintele “Institutului de Explorare Biblică” din Ierusalim). Conform “Dicţionarului biblic Easton”, exorcizarea Gherga ar fi fost la câţiva km de Ghergasa, la Khersa / Kursi 32,49 lat. N, 35,39 long. E (tot în Ţinutul Ghergheseilor - cu vedere spre Lacul Galileeii - dar pe platoul Başan / Bashan, nu departe de Înălţimile Golan), unde de asemenea ulterior a existat o Mănăstire bizantină, ruinată din cauza marelui cutremur ce a afectat regiunea în secolul VII; teologul Grec Origen, răposat pe litoralul Palestinian, a scris că “Ghergasii din Başan erau printre Gheşuriţi, care n-au putut fi eliminaţi de copiii Israelului”, afirmaţie întărită şi de episcopul Eusebiu din Cezareea Palestiniană (unul dintre “Părinţii Bisericii”). Evreii au căzut jertfă autoidolatrizării de “aleşi” şi nu l-au primit pe Iisus: Evreii pe de o parte se pretind aleșii lui Dumnezeu iar pe de altă parte nu-l acceptă pe Fiul lui Dumnezeu. Din Cer, omenirea e vegheată de Sfânta Treime - Tatăl Dumnezeu, Fiul Iisus și Sfântul Duh - împreună cu îngerii; prin ambiția afișată de populație “aleasă”, cea Evreiască / mozaică și-a nesocotit statutul cuvenit printre celelalte populații umane iar de-a lungul vremurilor, agresiunea n-a fost doar religioasă (a început cu invadarea sângeroasă a Canaanului - Țara Sfântă a altor populații decât cea Evreiască - și a continuat inclusiv cu agresiuni politice sau materiale / financiare exercitate în lume).

În 1908, academicianul Britanic Crawford Burkitt a analizat Ghergasa / Gherghesa pentru Universitatea Cambridge, unde preda religia: “Exorcizarea / vindecarea posedatului a fost în Ţinutul Gadarenilor (conform cel mai bun text după Matei) sau în Ţinutul Gherasenilor (conform celui mai bun text după Marcu); Gherghesenii au fost substituiţi cu Gadareni / Gheraseni. Consider că Origen în anul 230 n-a fost cel dintâi care i-a echivalat cu Ghirgaşiţii / Ghergheseii Vechiului Testament, ci aşa a fost în versiunea Siriacă de la sfârşitul secolului II”. Este de știut despre Sirianul Tatian - mort în 185 la Arbela / Irak - din anturajul Sf. Iustin “Filozoful” de la poalele Muntelui Gherizim din Nablus 32,12 lat. N, 35,15 long. E / Palestina, care l-a avut ca discipol pe Alexandrinul Clement / profesorul lui Origen, că a scris “Diatessaron” = cele 4 Evanghelii canonice în Siriacă, adică în limba Aramaică răsăriteană iar anterior lui, biblicul Acvila - zis Onkelos din Sinop / cel mai Nordic port Anatolian, oraș colonizat de Gherghiții Cariani din care în secolul precedent lui a fost Mitradates VI, ultimul rege circum-Pontic - a egalat în “Targum” biblicii Ghergheseni ca Ghirgașiți: versiunea scriptică a aceluia era clasică Aramaică (Anatolianul Acvila / Onkelos era însurat cu Evreica Priscila, ei comercializând corturi în Balcanicul port Corint, unde l-au găzduit pentru aproape 2 ani pe colegul de breaslă Evreu Pavel). În 2011, cercetătorul Gordon Franz din Pennsylvania / SUA a publicat - după 2 decenii de la primul studiu în domeniu - analiza sa de arheologie biblică privind faptele lui Iisus în Galileea (la versiunile biblice în Română sunt discrepanțe evidente / fățișe față de alte limbi - ca în Vechiul Testament și în Noul Testament - de pildă evanghelistul Luca 8:26 e tradus pentru Români că scria despre Ghergheseni dar la alții că scria despre Gadareni, în Engleză apare că evanghelistul Matei 8:28 scria despre Ghergheseni iar în Română că scria despre Gadareni, etc.): “Parcurgând evangheliile sinoptice - respectiv cele 3, ale lui Matei, Marcu și Luca, căci Evanghelia lui Ioan a fost mult diferită - apar totuși ceva probleme cu cele întâmplate, de exemplu care text nominalizează (Ghergheseni, Gadareni ori Gheraseni) și care text localizează (în Ghergasa, în Gadara sau în Gherasa). Erau regiuni diferite sau erau nume diferite pentru aceeași regiune? Propun răspunsul că erau diverse nume față de același loc, căci e de observat audiența: Matei a fost încasator de taxe din Capernaum - pe țărmul Nordic al Lacului Galileeii - unde probabil se găseau și Evrei (evanghelistul folosind denumiri Semite) iar Luca scria pentru Gentili. Un asemenea fenomen e ilustrat de capitala zonei Decapolis: Beth Șean în Ebraică / Beisan în Arabă, Scythopolis în Greacă ori (conform și lui John Lightfoot în ‘Comentarii despre Noul Testament din Ebraică și Talmud’ din 1859) Gherghesenii erau ‘un vechi neam Ghirgașit’ iar Gadara - capitala zonei Ghilead - era denumirea Greacă. Altă chestiune interesantă apare din numărul posedaților: să fi fost mai mulți - corespunzător evanghelistului Matei erau 2 - sau 1? În modul de gândire Evreiesc, la o faptă e decisivă existența unui martor (cel puțin); evanghelistul Matei - care se adresa unei audiențe având și Evrei - a accentuat prezența celui de-al doilea posedat (ambii Gentili) cu scopul de a evidenția puterea vindecătoare a lui Iisus față de discipolii săi dintr-o zonă Gentilă. Toți geografii au convenit asupra localizării exorcizării în partea răsăriteană a Lacului Galileeii. Un aspect moral e conectat de faptul că Iisus a permis distrugerea turmei porcine (animalele erau parte a divinei creații): să fi fost în legătură cu vreun element cultic? După distrugerea turmei de către Iisus, Gentilii din Decapolis I-au cerut să părăsească zona: se pare că le-a deranjat economia locală ori obiceiurile alimentare bazate pe carnea de porc. De ce a pierit turma? Unii sunt de părere că a fost o pierdere inutilă; însă e de ținut cont - din nou - de profilul audienței: Matei a accentuat prohibiția Semită față de consumul porcin iar Luca viza diferit (după cum a analizat în 1989 și Dr. Earl Johnson), anume că sacrificiul porcin - practicat de păgâni față de zei - nu mai era relevant la creștini. Pentru a aprecia semnificația implicației teologice a exorcizării, e necesară o revedere a evenimentelor: pregătirea a fost interesantă, căci unui discipol exaltat, cărturar care a zis ‘Învățătorule, Te voi urma oriunde vei merge’ (Matei 8:19), Iisus i-a răspuns: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi, Fiul Omului însă nu are unde să-Și plece capul (Matei 8:20), ceea ce era o aluzie la ce urma; se pare că Iisus - ‘în numele căruia nădăjduiau neamurile’ = Gentilii / conform Matei 12:21 - a mai vindecat un posedat (Matei 12:22), ceea ce a impresionat mulțimile (Matei 12:23). Gentilii nu L-au respins pe Iisus (așa cum făceau fariseii / Evreii); după jumătate de an, o mulțime Gentilă Îl urma, voind să-L facă rege (așa cum a scris Evanghelia după Ioan în capitolul 6, când Iisus a hrănit 5 mii de oameni). Foarte semnificativă a rămas reacția fostului posedat (conform Luca 8:35), care imediat după exorcizare era ‘omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus’: oriental - stând la picioarele cuiva - se transmitea starea supusă de urmare a aceluia (aici, ca un discipol); starea divină de grație a determinat trecerea foarte rapidă la dorința urmării noului Maestru. Domnul Iisus l-a trimis în cetatea lui - înapoi la familie și prieteni - astfel acela devenind primul misionar Gentil al creștinismului consemnat de Biblie; acel Gentil avea o înaltă hristologie față de Iisus, fiindcă a mers nu numai la casa lui, ci și prin toată regiunea Decapolis, pentru a spune tuturor ce faptă măreață a făcut Iisus pentru el! A înțeles foarte clar cine l-a eliberat de demoni și l-a mântuit, anume Iisus, deopotrivă Domn și Dumnezeu. În următorul an și jumătate, el a vorbit numai de bine în Decapolis despre Iisus, astfel încât atunci când Iisus a revenit era așteptat de 4 mii de Gentili (conform Matei 15:32 și Marcu 8:1). Se poate reține că Iisus i-a poruncit să se ducă acasă dar el a trecut prin întreaga zonă Decapolis (însemnând Zece orașe), proclamând vestea bună a lui Hristos. Harul Domnului în viața sa l-a determinat să facă mai mult decât i s-a zis. Nu ar trebui ca așa ceva să fie valabil pentru fiecare dintre cei care îl cunosc pe Domnul Iisus Hristos ca Mântuitorul nostru? Această parte a Sfintei Scripturi e fascinantă atunci când este înțeleasă în contextul său istoric, geografic și teologic, având câteva învățăminte foarte practice inclusiv pentru credincioșii de astăzi. În concluzie, sugerăm citirea în consecință și considerarea faptului că posedatul a fost din Ghergasa / Gadara (nume diferite pentru același loc). Motivul pentru care Iisus a permis demonilor să intre în porci și să se distrugă a fost pentru a arăta publicului că mântuirea e de găsit numai prin credința în Hristos iar nu în ispășire porcească”. De altfel, datorită obiceiului oriental al asistenței pentru mărturie, de pildă și orbul prezentat de Marcu 10:46 a fost dublat de Matei 20:30; la Mănăstirea Deceani / “Dece-ani” din Medievala regiune Aromâno-Sârbă Coșava / Kosovo - a cărei Biserică a fost realizată în premieră chiar odată cu creșterea acolo a credinciosului ortodox Nicolae Gherga din apropiata așezare Poiana, zisă Părleap / Prislop, devenit în N Dunării Sfântul Nicodim de la Tismana - pictura exorcizării a fost sugestiv intitulată “vindecarea posedaților” (cu ilustrarea demonilor fugind în apa Galileeii):
În prezent, creştinismul este cea mai răspândită religie în lume; aşa după cum e ritualul creştin, serviciul religios al botezului începe cu un element de exorcizare (chiar dacă e bebeluș): lepădarea de Satana. În secolul XIX, filozoful German Friedrich Nietzsche - a cărui operă a fost tradusă integral în Română în secolul XXI în Belinţ / Banat - considera că religiile atât mozaică cât şi creştină sunt expresii ale “moralităţii de sclav”, pentru că glorificau pe cei slabi şi denunţau pe cei puternici, împiedicând umanitatea să-şi exprime forţa vitală în toată plenitudinea sa. În eseul “Viaţa, o împletire a visului cu aprecierea mitului şi sensului misterului”, eruditul Oreste Teodorescu din România afirma: “În vremurile de aur ale omenirii, viaţa era strâns legată de natură, ritualuri şi mituri. Modernitatea, odată cu hiperdezvoltarea tehnologică şi cu exacerbarea raţionalului, aduce oamenii în conflict cu ei înşişi, căci metoda educativă exclude universul interior, studiul viselor, al amintirilor şi al reflecţiilor, toate fiind dăruite omului de către Marele Creator, ca semn al asemănării dintre elohimi şi om. Boala psihică şi mai ales nervoasă este consecinţa acestei rupturi. Înlăturând prăpastia dintre persoană şi fiinţă, dintre eul conştient şi sinele inconştient, se recapătă sănătatea mentală. Natura subtilă a tuturor sufletelor este religioasă, fiecare individ întrupat tânjind după Regatul Spiritului. Nimic nu se poate explica fără dimensiunea spirituală”. Faţă de standardele din vremea lui Iisus, Galileea era o regiune dezvoltată (populată de harnicii Gherghesei, care lucrau pentru progresul ei) iar întâlnirea dintre Gherga - aflat în conflict interior - şi Iisus s-a încadrat acelui fond. Noul Testament a relatat exorcizarea Galileanului de către Iisus; de aşa ceva - scoaterea diavolilor din cineva păgân, tocmai de către El - n-a mai beneficiat nici un neam de pe planetă: atestarea biblică chiar despre Gherghe-seu = Sf. Gherghe - prin actul lui Iisus - denotă calitatea specială conferită lui Gherga (confirmând și ascendenţa îngerească Gregori).