153. Regalitatea Britanică

Marea Britanie în forma actuală se bazează pe Tratatul din 1922, ce a consemnat apartenenţa Irlandei de N la Regatul Unit (Ţara Galilor - numită în vechime Cymru, adică a ţăranilor, colonizată după Războiul Troian de cei din Wilusa / denumirea Hitită a Troiei - s-a unit cu Anglia în 1535 iar din 1603 Anglia şi Scoţia au avut acelaşi monarh, de altfel în 1685 fiind atestat castelul lui Ealan Ghierg la Lacul Ridan din Scoția). Regalitatea Britanică e patronată de nimeni altcineva decât de Sf. George. Cercetătorul Român Nicolae Pintilie a publicat în “Enciclopedia Dacilor” din 2011: “Un accesoriu obligatoriu pentru încoronarea regilor britanici - ce stă sub tron - e o piatră cu 2 belciuge (pentru a fi cărată mai ușor); în Religiile păgâne ale Insulelor Britanice’ de Ronald Hutton (profesor de istorie la Universitatea Bristol), stă scris că ‘Piatra Virtuții’ a fost dusă în Scoția de niște coloniști cimmerieni veniți în 330 î.C. de la Marea Neagră. A folosit la încoronarea regilor în zona sacră Argyll (având mulți megaliți din Epoca Bronzului): atunci când regele era încoronat, stătea pe Piatra Virtuții”. (În prezent, se pare că piatra regală existentă o înlocuiește pe cea originală). Călugărul Galez Nennius în 830 a scris în “Istoria Britanică” că Troianul Brutus, strănepot al prințului Enei / Enea din Troia Gherghiţilor, care a emigrat în Albion / Arhipelagul Britanic, a fost primul rege în linia regală Britanică - de la care s-ar trage numele Britaniei şi al Britanilor - iar regele Arturiu / Arthur afirma că era descendent direct al acelui Brutus, continuitate urmată de actuala familie regală Britanică, care provine din Arthur (numele regelui Arthur reproducea Britonicul “Artoris”, adică “Regele Urs” / căci în Galeză “Arth” = “Urs”); piatra marcând debarcarea Troianului Brutus în 1103 î.C. la Totnes 50,25 lat. N, 3,41 long. V în cea mai mare Insulă a Europei este încă vizibilă (cronicarul Britanic Geoffrey Monmouth 1100-1155 a consemnat că numele iniţial al Londrei era Caer Troia, adică “Noua Troia”). Corespunzător Dr. Laurence Waddell - în 1924 - regele Brutus ar fi făcut parte dintre Arianii Barat (onomastică pusă de dânsul în legătură cu numele Bhărat al Indiei).
În 2009, cercetătorul Canadian Harold MacGregor a studiat clanul Gregor din Scoția - cu reședința în Argyll - și a scris: “Dinaintea mijlocului mileniului I î.C., negustorii Ibero-Celți din Tartessos - de lângă stânca Gibraltarului - numeau Arhipelagul Britanic ca Albann (de unde a provenit Albion). La sfârșitul mileniului I î.C., când Romanii au ajuns să vadă trupurile pictate ale autohtonilor Albionului, i-au denumit Picți. În mileniul I, din cauza evenimentelor turbulente de pe continent, ultimii Picți s-au retras să trăiască în Scoția. La mijlocul mileniului I, de fapt Nordul Irlandei se numea Scoția. De acolo au migrat Gaelii peste Canalul Nordului în ceea ce acum e Scoția (unde Picții respectau linia maternă). Clanul Gregor era știut ca Alpin / Albion (adică autohton). Conform lucrării din 1838 a istoricului James Browne, regele Grig / Gregor - întemeietorul clanului purtându-i numele de familie - și-a început domnia în 882 peste Regatul Dal Riada (pe ambele părți ale Canalului Nordului); numele tatălui său a fost - în versiune Latină - Ciricius, Pict Girig / Ghirig și Gaelic Grioghair (în Engleză Gregor). Regele a domnit timp lung și a sfârșit ucis de Picți, deoarece a impus egalitatea supușilor; a fost înhumat pe Insula Iona 56,20 lat. N, 6,25 long. V din Arhipelagul Hebride - din Canalul Nordului - unde a funcționat parohia Cirig (numită așa după el). Dinastia fondată a favorizat dezvoltarea clanurilor Scoțiene, începând chiar cu cel dintâi, clanul Gregor - Scoțian notat și Gregarach / Grega-rach - ce avea ca membri și unele persoane neaparținând neamului / neînrudite, așa cum a fost de pildă starețul Finghin de la Glen Dochart, care după ce l-a vizitat în 966 pe papă, a devenit șeful Bisericii Regatului; pentru identificare, rudele și-au păstrat numele Gregor iar ceilalți au început să poarte în prefix particula Mac (totuși, printre MacGregor au existat și unii cu tipologie tipic Gregoriană, cum a fost de exemplu eroul Rob Roy)”. În secolul X, “Cronica de origine Antiquorum Pictorum” a consemnat că în secolul anterior s-a încoronat “filius Run regis Britannorum nepos Cinadei ex filia” - cunoscut ca “licet Ciricium filium” - iar istoricul Irlandez Flann Mainistreach din secolul XI l-a numit pe acel rege al Scoției din secolul IX ca Girg, la fel notându-l și “Cronica Regum Scottorum” din secolul următor pe fondatorul clanului regal Gregor din Scoția. Ultimul rege autohton Scoțian a fost în secolul XI Malcolm III (învingătorul uzurpatorului Macbeth, tragedie descrisă de scriitorul Englez William Shakespeare), care s-a însurat în capitala Edinburgh / “Edin-burgh” cu nobila Margareta născută în fosta Morisena = Cenad / județul Timiș: lui i se zicea “Cneaz mare” (Gaelic “Canmor” / “Can-mor”, unde “Can” / “Chan” = Cneaz și “mor” = “mare”); osemintele sale au ajuns pe Insula Iona (necropola regilor Nordici, Insulă notată de Analele din Ulster și ca Iae / Ie). Conducătorii Scoției Malcolm III și Margareta s-au îngrijit de urmașii contemporanului lor Gyorgy / Gheorghe - născut tot în Banat, la fel ca și regina, poate mamele lor erau surori - care și-a lăsat fiul Marius / Maurice, nume rezonând cu Morisena de pe Mureș, născut de o nobilă din clanul regal Gregor împroprietărit cu moșia Drymen (acela a fondat acolo clanul Drummond).
Este de ştiut că frumoasa nobilă Galeză Ygerna, mama lui Arthur, a rămas văduvă după ducele Kelt Gorlois din Cornwall - cu care o avea ca fiică pe Gorgana / Morgana - şi s-a remăritat imediat cu Uther, ce a devenit ulterior regele Britanic (la curtea căruia au crescut atât Arthur, cât şi sora sa mai mare Gorgana / Morgana). Gorgana / Morgana îl suspecta pe consilierul regal Merlin că i-ar fi ucis tatăl şi a violat-o pe maică-sa, lăsând-o gravidă cu Arthur. Gorgana / Morgana - sora vitregă a regelui Arthur - a scandalizat prin aventurile amoroase cu Cavalerii; băiatul ei a devenit Cavaler al Mesei Rotunde (în Anglia secolului VI, Cavalerii Mesei Rotunde au continuat străvechea tradiție a Cavalerilor Kurgani / Ghergani, respectiv a Anticilor Cavaleri Traci / Dunăreni, Medieval așa ceva regăsindu-se ulterior prin creștinii Cavaleri Ospitalieri, Templieri și Teutoni). Din dorinţa de putere, Morgana a reuşit să-l îndepărteze pe vrăjitorul Merlin (poreclă însemnând în Graiul de acolo “Șoim negru”), devenit consilierul fratelui său, ştiind tot ce se cunoştea pe atunci ca vrăji. Arthur şi Cavalerii săi - care se întruneau în jurul Mesei Rotunde din Camelot - au rămas celebri în istorie ca promotori ai creştinismului printre Englezi şi prin rezistenţa împotriva invadatorilor Saxoni / Sași, care au venit din Germania începând cu anul 449, iniţial ca refugiaţi din calea Hunilor conduşi de Attila; o reproducere din lemn a mesei este acum în castelul Winchester (ce a fost construit în 1067), fiind făcută în 1275 de regele Eduard. În ziua morţii regelui Arthur pe cer s-a văzut un foc nemaipomenit, marcând sfârşitul unei epoci de glorie: era anul 537, când s-a produs o cădere masivă de meteoriţi (de fapt, putea fi depunerea cenuşii Vulcanului Krakatoa / Krakatau din Indonezia, ce a erupt anterior violent şi a cauzat un frig năprasnic pe glob, timp îndelungat). Este posibil ca barda lui Attila (fosta sabie a Zeului Marte găsită în timpul împăratului Hun - adică în secolul V - în ceea ce acum e România) ori o copie a sa să fi fost strania sabie în secolul următor a regelui Arthur - fratele Morganei / Gorganei - atât cronologic, cât şi funcţional, datele artefactului miraculos corespunzând, ei fiind şi din migraţia Gotă / Getă liberă continentală, ai căror lideri au ajuns conducători în Albion / Britania. Istoricul Galez Gildas în acel secol VI a scris că Britanicii erau conduşi de Ambrosius Aurelianus - popular denumit “Arturiu” - în 1998 pe Dealul Tintage 50,39 lat. N, 4,44 long. V din Cornwall / “Corn-Wall” fiind găsită placa în Latină a conducătorului de atunci, inscripţionată Arthnou (acolo - şi nu numai - mulţi şi-au botezat pruncii Arthur, în memoria lui); e de ştiut că în acele timpuri Medievale în areal erau chiar mai mulţi înţelepţi Gildas / Ghirga.
Masa Rotundă a Cavalerilor Britanici
Conform Dicţionarului Oxford de etimologie engleză, “Cornwall era pluralul de la vechiul Wealas - adică Walach / Vlah - ca şi Wales pentru Ţara Galilor”; e de remarcat că familia regală Britanică şi acum îşi revendică strămoşii nu doar de la Gorgana / Morgana şi fratele ei Arthur, ci şi drept conectaţi continental ulterior Medieval de Gherga, cum ar fi prin Baltazar Măcicaş - nobil Bănăţean din secolul XVI - a cărui urmă genetică Gherga se regăseşte între înaintaşii actualei Case Regale Britanice ori direct din Ghergana Rada, soţia domnitorului Vlad Călugărul al Țării Românești (actuala regină Britanică aparţinând generaţiei 16 a descendenţilor aceleia): în prezent, prințul Charles - fiul actualei regine Britanice - are una dintre proprietățile sale preferate de pe glob pe drumul dintre Sighișoara și Brașov, lângă localitatea Dacia, la Viscri 46,03 lat. N, 25,05 long. E / județul Brașov (numele așezării provenind de la Weiss Kirch” = Biserica Albă” după cum au numit Sașii sosiți în secolul XII capela folosită acolo de Secuii care păzeau granița Ungurilor cu Valahii / Românii).
Arc Gotic la Biserica fortificată din Viscri / județul Brașov
Până în prezent, în N Englez se mai vorbeşte Dialectul Geordie, rămas de la mercenarii angajaţi acolo după plecarea Romanilor. Limba Engleză în prezent a ajuns “Lingua Franca” - adică limba vehiculară - a Lumii Moderne. Tradiţia Herga din Anglia şi acum se manifestă public prin mimii Herga: actori cu măşti negre, echipaţi fantezist, care prin pantomimă la festivităţi simbolizează moartea şi învierea prin lupta dintre bine şi rău; ea este prezentă sănătos la N de suburbia londoneză Harrow 51,35 lat. N, 0,20 long. V, atestată din 767 - pe dealul sacru ce iniţial avea numele Herga / însemnând “templu” - ajungând să fie mai des personificată prin eroismul Sfântului Gheorghe decât prin tema fermierului care câştigă dragostea vreuneia (Englezii s-au creştinat mult după Irlandezi, oficial din 597, datorită misiunii organizate de un Ghergan - papa Grigore cel Mare” - condusă de stareţul mănăstirii ctitorită de el în propriul palat din Roma: Sf. Augustin / posibil numele de călugăr al fratelui său Gherman).

Londra
Elveţianul Jacob Hofmann a publicat în 1698 “Lexiconul universal” - ca una dintre primele enciclopedii umaniste - indicând câteva dintre locaţiile menţionate în prezentul material despre originea Gherga:

Lexiconul” universal Medieval