58. Gherga în EurAsia

EurAsia cu verde

EurAsia se găseşte între cele 4 oceane ale planetei: Îngheţat / Arctic în N, Pacific în E, Indian în S şi Atlantic în V. În EurAsia, partea occidentală e Europa și partea orientală e Asia - în Asiriană, Vest = Ereb” iar Est = Asu”, astfel bazându-se etimologic cele 2 denumiri continentale cuprinse în EurAsia, anume Europa și Asia - limita dintre ele fiind formată de Munţii Ural şi Caucaz, între care se află Marea Caspică (unde se varsă Ră / Volga, cel mai mare Fluviu European); la răsărit de Volga / Atel se află Fluviul Ural / Zhaik, lung de 2428 km (cu izvorul în Munţii Ural şi gura în Marea Caspică, notat de geograful Antic Claudiu Ptolemeu 6:14 - în secolul II - ca Daikos Δάϊκος, apoi ca Rhymnus), ce e parte a graniţei tradiţionale dintre Asia şi Europa: mai lungi decât Fluviul Ural - fost Daikos / Rhymnus - în Europa sunt 2 Fluvii, Volga / fostă Ră și Dunărea / Dună-Rhea” (în Asia, sunt mai multe). Vestul Kazakh - la fel ca şi Vestul Rus - se află în Europa (Kazah-stan e cea mai mare Țară din lume fără ieşire la Oceanul planetar, cu întinderea între China şi Europa); Federația Rusă este cel mai întins stat din lume, cu cele mai mari ieșiri din lume la Oceanul planetar. Cel mai Vestic punct al Asiei e Capul Baba 39,28 lat. N, 26,03 long. E (din fostul Regat Troian), în Anatolia = Asia “Mică”Asia e cel mai mare și cel mai populat continent, unde consonanţa Gherga rimează mai ales cu ceea ce din vremuri foarte vechi era ştiut ca Garga în N Indian, Ghilga în Mesopotamia, Ghirga în Canaan, Ghergania în S Caspic, Gargar în Caucaz / respectiv Gherghi în Anatolia, până la deplina concordanţă Gherga în Caria. Toponimia a numeroase locuri - mai mult sau mai puţin asemănătoare ca pronunţie sau scriere cu Gherga - e răspândită în Asia exact în zonele confirmate genetic şi istoric pentru Gherga. Europa este parte a EurAsiei şi de aceea în continuare Gherga nu este în material pentru Europa înfăţişat distinct, strict European (într-o situaţie asemănătoare cu “Gherga în Africa” - prin împărţire gen “Gherga în Asia” ori “Gherga în Europa”), ci cu legăturile fireşti ale originii din sursele răsăritene / de altfel, în prezent Gherga fiind tip European. Între Românii de la Marea Neagră – printre care sunt cei mai numeroși Gherga - și fostul Bazin Ghaggar / acum Ind, cârmuit cândva de dinaștii Garga, se află Marea Caspică / fostă Hyrkană = Ghergană și Munții Gherghi din nodul Pamirului:
(Sus e Sud)
Cea mai recentă mutaţie genetică Gherga - pe linie masculină - a avut loc în Asia Centrală, în nodul Pamirului, în urmă cu 10 milenii (când activitatea solară intensă a terminat ultima glaciaţiune şi calota EurAsiatică s-a retras în Nord), un loc faţă de care azi populaţia globului este egal răspândită, fiind punctul de echilibru demografic al planetei; de la început, traseul principal Gherga a fost de acolo spre Europa: zona de la apus unde Gherga a fost printre întemeietorii Vechii Civilizaţii Europene, sub patronajul Marii Zeiţe Ghirghe, în prezent cei mai mulți Gherga din lume trăind în Banat / Europa Centrală. Europa se întinde de la Siberia până în Iberia, respectiv de la granița Azerilor și Armenilor cu Iranienii până la Insulele Irlandezilor și Islandezilor / Oceanul Atlantic. De-a lungul impresionantului interval temporal – dintre ultima mutație genetică a bărbaților Gherga și prezent – au fost documentate mișcări Gherga mai ales spre Vest, din nodul Pamirian / central Asiatic în nodul Carpatic / central European și spre Sud, în subcontinentul Indian; înspre Vest, coborâți pe Fluviul Ox - ce inițial se vărsa în Marea Caspică - bărbații Gherghi au înaintat îndeosebi spre cele mai joase Lacuri din Vechea Lume, Pontic alimentat în principal de Dunăre și Galileea alimentat de Iordan (răspândindu-se apoi în Europa și în Africa): Gherga în Vechea Europă s-a regăsit începând cu Imperiul Atlant – ivit după ultima glaciațiune pe malurile apelor dulci rezultate din topirea calotei polare Nordice – iar în Vechea Africă a ajuns până în Bazinele marilor Fluvii Nil și Niger (Gherga în Vechea Indie acționând civilizator în fostul Bazin Ghaggar, ulterior în Bazinul Gange). Între traseele EurAsiatice Gherga – din Pamir spre V / Europa ori spre S / India – a fost cel spre SV / Africa, în Vechea Lume semnificative din S Caspic / Iranian (unde la început curgea Ox) până în S Mediteran (unde curge Nilul) existând: Ghergania / Hyrkania spre Ox și Media / Țara Magilor spre Tigru, Irak între Tigru și Eufrat, Siria între Eufrat și Iordan, Canaan între Iordan și Sinai. Pe fiecare din cele 3 mari direcții ale mișcărilor migratorii Gherga – care au pornit din Asia Centrală – a fost câte o Țară Sfântă / Sacră, anume cele 3 fiind: în Imperiul Atlant, cuprinzând inclusiv România, era Raiul / Edenul ce imediat a ajuns urmat de Vechea Civilizație Europeană, în NV Indiei, începând cu fostul Bazinul Ghaggar, s-a dezvoltat prima Civilizație post-diluviană independentă din lume iar în Canaan a existat tărâmul biblic vizat de vechii Evrei ca promis lor. Profesorul Italian Claudio Mutti - cercetător din 1970 la “Institutul de Filologie UgroFinică” a Universității din Bologna - în 2007 a reflectat despre unitatea EurAsiei: “Prin studierea tradiţiilor Europei şi ale Asiei, Mircea Eliade a putut să-şi dea seama de unitatea de fond a întregului continent. În impresionantul patrimoniu etnografic românesc, Mircea Eliade a identificat diverse elemente care trimit la teme mitice şi rituale prezente în diverse locuri ale continentului eurasiatic. Aria de răspândire a fenomenului şamanic, căruia Mircea Eliade i-a dedicat un studiu specific, care se află printre cele mai celebre din întreaga sa operă ştiinţifică, este constituită, în esenţă, din Siberia şi din Asia centrală, dar se extinde şi în câteva zone periferice ale continentului eurasiatic. În tot continentul el a descoperit cvasiuniversalitatea credinţei într-o Fiinţă divină cerească, creatoare a universului şi garantă a fecundităţii pământului. În 1983, Giuseppe Tucci a enunțat: ‘Eu nu vorbesc niciodată despre Europa şi despre Asia, ci despre Eurasia. Nu există eveniment care să aibă loc în China sau în India, care să nu ne influenţeze pe noi, sau invers, şi aşa a fost întotdeauna’. Chiar şi un etnolog şi antropolog aparţinând şcolii sociologice, precum Marcel Mauss, recunoştea în 2003 că ‘din Coreea până în Marea Britanie există o unică istorie, aceea a continentului eurasiatic’. Încă din 1978, Mircea Eliade afirma: ‘Am descoperit că aici, în Europa, rădăcinile sunt mult mai adânci decât am fi crezut; și aceste rădăcini ne dezvăluie unitatea fundamentală nu numai a Europei, ci a întregii lumi care se întinde din Portugalia până în China şi din Scandinavia până în Ceylon’. Mircea Eliade era foarte conştient de această unitate a EurAsiei. Fapt e că el, în calitate de român, nu era un occidental prin naştere, ci aparţinea unei naţiuni care s-a născut la o răscruce geografică, într-o regiune care a ocupat o poziţie ‘crucială’ în raport cu migraţiile popoarelor, într-atât încât conaţionalii săi au manifestat frecvent o anumită vocaţie de a îndeplini rolul de mediatori culturali şi de creatori de sinteze. În impresionantul patrimoniu etnografic românesc, Mircea Eliade a identificat diverse elemente care trimit la teme mitice şi rituale prezente în diverse locuri ale continentului eurasiatic. Unele personaje caracteristice ale folclorului românesc ne conduc la figuri eurasiatice foarte vechi. Aria de răspândire a fenomenului şamanic, este constituită, în esenţă, din Siberia şi din Asia centrală, dar se extinde şi în câteva zone periferice ale continentului eurasiatic. După cum scria un specialist al acestui subiect, ‘aria de extremă răspândire occidentală a şamanismului nord-eurasiatic este constituită de Laponia, unde tradiţia şamanică s-a păstrat vie până la sfârşitul secolului XVIII’. Un alt aspect caracteristic experienţelor ascetice, acela al ‘luminii mistice’, este prezent şi el în diverse contexte culturale ale continentului eurasiatic”.
Europa cu violet, Asia cu bej