145. Gherga în Peninsula Iberică

La fel cum denumirea Albaniei Caucaziene s-a regăsit în denumirea Albaniei Balcanice, inclusiv denumirea de la Caucazienii Iberi din actualul stat European Georgia s-a transmis în Europa spre apus, regăsindu-se în numele Râului Hebros (acum Mariţa, cel mai lung din Balcani), în Peninsula Italică Râului Tibru (pe malul căruia în secolul VIII î.C. s-a întemeiat capitala Roma) şi în numele Ebru - limita Sudică a Ţării Bascilor - cel mai mare Râu din Spania, de la care a fost numită în secolul VI î.C. Peninsula Iberică: acela - lung de 928 km - se varsă în Catalania printr-o Deltă în Marea Mediterană (de altfel, Barcelona / capitala Catalană a fost întemeiată cu numele Barkeno de generalul Cartaginez Hamilcar Barca 275-228 î.C. iar în N Catalaniei un oraş important acum e Berga 42,06 lat. N, 1,50 long. E, care Antic a fost locuit de Iberii Bergistani, aliaţi cu generalul Hanibal Barca din Cartagina - fiul generalului Hamilcar Barca - contra Romanilor); e de știut că populațiile majoritare pe atunci din Catalania / “Cat-Alania” erau IndiGeții și IlerGeții (denumirile semnificative ale acelor Geți conectându-i cu Inzii și Ilirii).
Istoricul Antic Diodor din Sicilia 4:18 a scris că primul copil al Gorgonei Meduza cu Poseidon - Zeu “Nepot” de Zei, zis Neptun de Romani - a fost Chrysaor (“numit aşa datorită bogăţiilor sale”, “Chry-saor” însemnând “Aurita sabie”), stabilit în Iberia; acela a fost tatăl lui Gheru / Geryon căruia Hercule cel Nou” i-a luat vacile roşii: “Heracles străbătu Libia, ajungând până la Ocean, acolo unde apele sale scaldă Gadeira şi înălţă 2 coloane, pe malurile celor 2 continente. Apoi - după ce ajunse pe Mare în Iberia - a dat peste cei 3 fii ai lui Chrysaor, care conduceau 3 oşti, aşezate la oarecare depărtare între ele. Stârnindu-l pe fiecare dintre comandanţi la o luptă în 2, Heracles îi ucise şi luă cu sine vestitele turme de vaci. Apoi, străbătu ţara şi primi onoruri din partea unuia dintre regii băştinaşilor - un bărbat foarte cucernic şi drept - căruia i-a lăsat în dar o parte din vaci. Iar regele, primindu-le, pe toate le-a închinat lui Heracles şi, în fiecare an, îi jertfea lui pe cel mai frumos taur, din câţi se năşteau. Vacile sacre au dăinuit în Iberia până în zilele noastre”. Aşadar, Gigantul GheryOn / Gherion a fost nepotul Gorgonei Meduza: Constelaţia Orion îi era asociată iar numele Uriaşului său tată - Khrysaor / “Khry-saor” - a fost des folosit pentru Constelaţia Orion / Ori-On” (el era frate cu Orion - fiul Gorgonei mijlocii - şi a fost însurat cu nimfa Kallirhoe, fiica Zeului Okeanos); roşcovanul Eurythion - fiul Hesperidei Erytheia / deci nepot al lui Atlas dar şi al geamănului său Gadeir = Prometeu - avea grijă de vitele sale Gherganului Gheri-On (ei ajungând cei mai apuseni pe continentul European, în Peninsula Iberică).

În S Iberic, la sfârşitul mileniului II î.C. erau activi mai ales cei din Valea inferioară a Râului Guadalquivir, ştiuţi ca Tartesi (în vechea logică lingvistică V Mediterană - unde “G” a fost înlocuit cu “T” - ei fiind Garghesi); capitala lor Tartessos / Carpia a fost la gura Guadalquivir (oraş scufundat între timp). Mari comercianţi, ei străbăteau drumul către “Insulele Cositorului” - Arhipelagul Britanic - având ca destinaţie principală Peninsula Cornwall din Anglia / Albion şi au intrat în cooperare cu Fenicienii, utilizând îndeosebi portul Gadir (Ghedeira pentru cei din Ionia, acum Cadiz): locul unde a murit Gheugher / Teucer, care a colonizat Insula Cipru cu Gherghiţi / Gherghini. Anatolianul Strabon a afirmat că legile lor erau scrise în versuri pe străvechi Tăbliţe din Bronz iar monarhia lor exista din mileniul VI î.C. (ceea ce i-a făcut pe unii să presupună legăturile acelora cu Atlanţii); Anatolianul Pausania 6:19 a consemnat că în Olimpia, locul unde s-au consacrat Jocurile Olimpice, statuia lui Zeus - una din cele 7 minuni ale lumii - a fost realizată cu bronz din Carpia (pentru mult timp, Garghesii / Tartessii au fost principalii furnizori de bronz şi argint în Bazinul Mediteran). Poetul Stesichorus 640-555 î.C. din Sicilia (considerat de filozoful Proclus Lycaeus 412-485 ca urmaşul Gherghinului Hesiod), a fost cel dintâi care a scris că acolo a domnit Uriaşul Gherion - înfrânt de noul Hercule - al cărui nepot Norax / “No-rax” = “Noul rege”, după cum au scris Carianul Pausania 10:17, autorul Roman Gaius Solinus în capitolul 4 din “Minunile lumii”, ş.a., a colonizat Cerdena: Insula Sardinia (cetatea sa Nora - care a generat primul oraș al Insulei Sardinia / Cerdena, azi Pula - a fost pe promontoriul “Capo di Pula” 39,01 lat. N, 9 long. E); apoi, zona din Sudul Peninsulei Iberice a fost condusă de regele Gargoris - care a sprijinit apicultura şi comerţul - urmat la domnie de bastardul Habidis, care a dezvoltat agricultura.
Carianul Herodot a indicat în “Istorii” 1:163 că pentru uriaşa sa bogăţie, la sfârşitul secolului VII î.C., era renumit acolo regele Argantonios - din dinastia cu acelaşi nume - de la care a rămas denumirea de “argint” (teritoriul Garghesilor / Tartesilor - ca de altfel, întreaga Iberie - era bogat în argint, cuvânt preluat de vechii Galezi ca “argant”, în Latină ca “argentum”, etc.): el a domnit 8 decenii şi a invitat coloniştii din Phokaia 38,40 lat. N, 26,45 long. E (Ioniani de la gura Râului Gediz din Golful V Anatolian Cume) să se stabilească în Iberia iar când aceia l-au refuzat, afirmând că vor acasă să se apere de cei din Media conduşi de generalul Ghergan Harpagus, le-a dat o avere ca să-şi ridice un zid protector. În secolul VI î.C., poetul Vest Anatolian Anacreon (din Teos / Ionia) a slăvit bogăţia şi complexitatea politicii Regatului Iber Tartes / Garghes; curând după aceea însă, capitala sa a fost afectată de aluviuni şi statul a dispărut relativ brusc din istorie, chiar dacă mai târziu Romanii - a căror prima colonie în afara Peninsulei Italice a fost în 206 î.C. Carteia, la baza stâncii Gibraltarului - au denumit gura Guadalquivir ca Tartessius. Conform geografului Strabon III 2:12, urmașii Tartesi în S Iberic au fost numiți Turzi / Turdetani (iar în V Iberic - unde acum e PortuGalia - ca Turdali, separarea între ei fiind prin Bazinul Guadiana); Strabon - din Peninsula Anatolică - în Geografia” III 1:6 a scris că Turdeanii erau cei mai învățați din Peninsula Iberică, afirmând că aveau (pe atunci) “scrieri și legi redactate în versuri, vechi de peste 6 milenii” / ceea ce le plasează originea în mileniul VII î.C., din timpul când a fost primul Potop: e semnificativă Cultura Turdaș-Grocka (știuta Cultură Vincea) post-diluviană, din spațiul Român / Turdaș fiind în județul Hunedoara, stațiune neolitică descrisă de Budai Deleanu ca “vatră preistorică pe Mureș”. Denumirea sturzilor / păsări cântătoare - între care mierlele, cele singuratice, obișnuitele codrilor, ce s-au obișnuit cu grădinile în Epoca Modernă - își au onomastica de la acei Turzi (după cum a scris Romanul Titus Plautus 254-184 î.C. în “Captivii” 1:2, căci zona lor era proverbial de faimoasă prin mulțimea păsăretului). În “Dacia preistorică”, savantul Român Nicolae Densuşianu a arătat: “În regatul lui Atlas, care domnise peste Hiperboreii din N Traciei, au existat - după cum a consemnat Platon în Dialogul Critias - cele mai vechi legi de origine divină, scrise pe o columnă. O mare parte din autorii vechimii atribuiau redactarea acelor legi lui Hermes (Armis al Daciei), căsătorit cu Maia, fiica lui Atlas. Hermes, după tradiţiunile Antichităţii, a fost secretarul zeilor din Olimpul cel vechi şi era considerat ca întemeietorul tuturor instituţiunilor sociale, politice şi religioase, ca dascălul şi maestrul tuturor ştiinţelor şi al artelor. Îndeosebi se spunea despre Hermes că dânsul a scris din ordinul divinităţii supreme legile, ce au fost destinate să conducă guvernul tuturor fiinţelor vii. Cărţile lui Hermes conţineau o serie vastă de precepte morale, religioase, politice şi civile; se mai ocupau cu astronomia, cosmografia, geografia, medicina şi cu toate invenţiunile ştiinţelor. În timpurile acelea, dominaţiunea rasei Pelasge se extinsese departe şi legile din regatul lui Atlas - sau legile lui Hermes - emanate în numele divinităţii, deveniseră universale pentru toate ţinuturile locuite de Pelasgi. Acea codificaţiune - după care se conducea guvernarea Lumii Vechi - purta la Hesiod numele de ‘lege arhaică’, la Eschil de ‘lege divină’, etc. În Peninsula Iberică, aflăm de asemenea urmele acelei legislaţiuni arhaice: Turditanii / Turdulii - care emigraseră în timpuri depărtate din regiunile de apus ale Transilvaniei - aveau o colecţiune de legi în versuri, vechi (după cum spuneau dânşii) de 6 milenii; acea dată, care se întemeia - fără îndoială - pe o veche cronologie a preoţilor Iberici, corespunde timpului în care trăiseră Atlas şi Hermes”.
Observatorul Ghergal

În Iberia, aşezarea Ghergal în S Spaniei 37,07 lat. N, 2,32 long. E, satul Gorga 38,43 lat. N, 0,21 long. E şi Guerga pe Râul Gherga 42,26 lat. N, 6,01 long. V - printre altele - sunt evidente urme Gherga. Ghergal / Gergal - aflat la altitudinea de 758 metri (unde, datorită timpului senin, este instalat cel mai puternic telescop din Europa) - a avut în vecinătatea sa un mare atelier de prelucrare a cuprului, activ de la sfârşitul mileniului IV î.C., cultura zonei ajungând să domine Peninsula Iberică. Apoi Ghergal a fost marcat de Cultura Argar, ce se întindea între Alicante 38,20 lat. N, 0,28 long. V şi Almeira 36,50 lat. N, 2,27 long. V în mileniul II î.C. (în special între secolele XIX î.C. şi XIV î.C.), ceea ce a corespuns Epocii Bronzului; aşezarea Gorga se află lângă Alicante, existentă cel puţin din timpul când Maurii dominau zona (când a fost atestată documentar). Mastia - actuala Cartagena din provincia Murcia - a fost înfiinţată în 1184 î.C. de Gherghiţii deportaţi după Războiul Troian (conform Anatolianului Strabon, erau din acelaşi stoc cu cei care au înfiinţat capitala Ciprului) fiind numită Cartagina “Nouă” de familia generalului Barca din Cartagina / care a întărit-o iar Catalanul Eliseu Climent într-un studiu socio-lingvistic din 1977 a indicat vechea prezenţă Gherga în apropiere, la N de Alicante: în secolul XIX, din aşezarea La Gerga 39,47 lat. N, 1,02 long. V (cu picturi rupestre din mileniile V-III î.C. în zona La Sarga, din 1998 în patrimoniul UNESCO) populaţia s-a mutat în oraşul Jijona 38,32 lat. N, 0,30 long. V. Trebuie ştiut că în S Pirineilor la sfârşitul Antic exista populaţia Dagenses, având puternice obiceiuri Hiperboree, identice cu Dagae din N Dunării inferioare şi respectiv Daghe-stan din Caucaz; de altfel, împăratul Marc Traian - născut în colonia Italica 37,26 lat. N, 6,02 long. V a Romanilor din Spania, care zicea că numele Traian al familiei sale provenea din Trakia / Tracia - când a atacat Dakia / Dacia a afirmat că se întoarce în ţinutul strămoşilor săi iar regii Vizi-Goţilor în Peninsula Iberică se intitulau dublu, ca “ai Goţilor şi Geţilor”. Prezenţa în NV Spaniol a numelui torentului Gherga / Gerga, afluent al Râului Esla, lângă oraşul Astorga 42,27 lat. N, 6,03 long. V, este legată de grupul nobililor Milesiani ajunşi din Egipt acolo sub conducerea lui Gaythelos / Mil Espane, supranumit Goidel Glas (fiul învăţatului Nel venit din Babilon, care a fost însurat în secolul XVIII î.C. cu Scota, fiica faraonului Nefer-hotep I, după cum a scris în secolul XI Lebor Gabala), Cariani aflaţi în exil acolo, stabiliţi în Groyne / Brigantium, azi Coruna 43,22 lat. N, 8,22 long. E, fosta capitală a Galiciei / până în 1982, loc unde Noul Hercule s-a luptat cu Uriaşul Gherion din Gadeira / Cadiz pentru a-i lua vitele şi împăratul Roman Marcu Traian 53-117 a ridicat acolo un far - numit Turnul lui Hercule - în funcţie şi azi: cel mai vechi far funcţional din lume (are înălţimea de 104 metri).
Turnul lui Hercule

Profesorul universitar Victoriano Lopez a studiat în 1999 istoriografia conducătorilor timpurii Iberici: “Regele Gargoris şi Grecul Gherion au fost citaţi atât de vechii Greci şi de Anticii Evrei, cât şi de tradiţiile Spaniole legate de lumea Greacă. Gargarii au apărut în Canaan, menţionaţi des în Biblie; etimologia este posibil Greacă regală. Istoricul Roman Trog Pompei a scris despre binefăcătorul Gargoris - primul care a descoperit metoda de colectare a mierii - ca urmat de Habis, regele care a dat legi civilizatoare: o asemănare pentru cuplul Gargoris-Habis a avut apoi fondarea Romei, inclusiv acolo cu cuplul gemenilor”. Dr. Valery Bebyk, rectorul Universităţii Ucraina, în lucrarea “Teukry, Oamenii Mării” a indicat că legendele Spaniole, confirmate de arheologi, au punctat că şi Pontevedra 42,26 lat. N, 8,38 long. V din Galicia a fost o bază Teucriană (de exemplu, în apropierea portului aceluia sunt picturi rupestre ce-i denotă vechimea, artefactele găsite corespund Teucrilor iar oraşul are şi azi cartierul Teucro). Urmaşii, conform “Cărţii invaziilor” scrisă în secolul XI, au colonizat întâi Irlanda şi apoi Scoţia; Dr. Daniel Bradley, de la Colegiul Trinităţii din Dublin 53,20 lat. N, 6,15 long. V, a confirmat genetic aceasta: Irlandezii şi Scoţienii în majoritatea lor se trag din Galicia / prin valuri masive de migrări (în Scoţia - numită Albania / Albannaich de către autohtonii săi Picţi / adică “pictaţi” de tatuaje - Scoţii s-au consolidat ulterior şi cu Sciţii ajunşi acolo, aşa fixându-se numele de Scoţia, din Sciţia). La începutul Medieval au fost și întoarceri (mișcări inverse), așa cum se pot vedea în schița următoare:
Armorica = Bretania și Galicia = Britonia erau în legături cu Britania
Învățatul Marcus Servius Honoratus din Peninsula Apenină / Italiană în comentariile sale de la cumpăna secolului IV cu secolul V privind “Eneida” a consemnat mutarea Agatârșilor în Scoția, mai recentă chiar de un secol față de timpul său. Steagul Scoțian reproduce - pe fond albastru / culoarea emblematică AgaTârsă - crucea în X” pe care a fost martirizat Sf. Andrei, patronul creștin al Scoției; declarația de independență față de Anglia din 1320 - emisă din Arbroath 56,33 lat. N, 2,34 long. V / Scoția și semnată de Adam Gordon - a susținut în scris tradiția că Scoțienii au deprins creștinismul de la însuși apostolul Andrei (care a propovăduit în Sciția Mică / Dobrogea). În Compostella 42,52 lat. N, 8,32 long. V / capitala Galiciei, sunt moaştele patronului Spaniei: apostolul Iacob “cel Bătrân”, fratele apostolului Ioan care a fost îngropat în Efes (ambii au fost martorii “Schimbării la Faţă” a lui Iisus pe Muntele Tabor / Tavor). Arhivele Medievale timpurii (646-1126) ale catedralei din Astorga - în Castilia, la răsărit de Galicia - păstrează datele luptei neamului local Gherga cu cele hispanice apărute în zonă. (Interesantă este observaţia cercetătorului Gabriel Gheorghe, că pătura conducătoare Iberică pentru a-şi demonstra nobleţea trebuia să dovedească ori măcar să-şi afirme descendenţa nu din Goţi, ci din Geţi; aristocraţii Iberi de altfel au introdus în lume sintagma “sângelui albastru” pentru a se deosebi de indigenii negricioşi, deoarece venele pe pielea deschisă la culoare apar albastre). Istoricul Român Alexandru Busuioceanu 1896-1961 a afirmat că “hispanicii sunt descendenţi din Geţi” şi că “Spania a fost fondată - la întemeierea sa finală, din secolul V - de poporul de la Dunăre” (Regatul ViziGot din Iberia a existat până în secolul VIII, condus de cei din Dinastia Baltă - înrudiţi cu Dinastia OstroGotă Amală - nobilii Gherghi fiind în ambele ramuri Gote deoarece erau mai vechi, Antic aparţinând Dinastiei Gurag, cea regală care a fost sursa); savantul Român - stabilit în Spania - a scris: “Căutând în izvoarele cele mai vechi cunoştinţe ale Spaniolilor despre Daci sau Geţi - cu un nume mai generic, despre Tracii de la Dunăre şi din Carpaţi - ajungem uşor până la mitologie. Istoria fabuloasă care umple cronicile Spaniole Medievale abundă în legende şi mituri Mediteraneene, legate de Orient şi, mai ales, de enigmaticele ţinuturi dintre Caucaz şi gurile Dunării, învăluite în nepătrunse neguri arctice şi în Misterii Tracice, care se pierd în noaptea vremurilor. La începuturile istoriei, când drumurile erau închise către Apus de înfricoşatele primejdii ale Mării Tenebroase, imaginaţia Ibericilor se întorcea cu predilecţie către Răsărit, pentru a căuta origini şi amintiri îndepărtate. Acolo, în negurile Munţilor Taurici (Caucaz), între Marea Hyrcană (Caspică) şi Bosforul Cimerian (Crimeea), trăia un neam de oameni care se numeau Iberi şi care nu puteau fi străini de Iberii de dincoace de Coloanele lui Hercule (Gibraltar). Cronicarii Medievali nu puteau spune limpede dacă cei de aici trecuseră acolo - poate cu argonauţii în căutarea berbecului cu Lâna de Aur - sau dacă nu cumva seminţia celor de aici se trăgea din Iberii Caucazului, veniţi în Spania din timpuri imemoriale. Lumea fabuloasă din acele ţinuturi mai călcase pe ţărmuri Hispanice. Se ştie că Amazoanele, despre care ciclul Homerid afirma că erau de origine din Tracia, nu pregetaseră să-şi câştige faima şi în Spania. Iar Hercule, care a fost un părinte pentru Iberi, a fondat, după cum a explicat în secolul XIII arhiepiscopul Rodrigo Jiménez de Rada, oraşul Hispalis, Sevilla de azi, populându-l cu un neam de oameni, Spalii, care veniseră cu el din părţile Sciţiei. După isprăvile lui Pirineice, Hercule avea să se întoarcă în Orient, mergând iar în Sciţia, unde avea să populeze ţinuturile pustii cu propria sa progenitură, din care s-au tras nu numai Sciţii, dar şi Agatirşii, Thyssageţii, Thyrageţii şi alte neamuri Getice, care au umplut repede tot Pontul Euxin. Hercule - afirma Herodot în ‘Istorii’ 4:8 - conducând vacile lui Gerion, ar fi ajuns şi în această ţară unde locuiesc Sciţii şi care era pustie. Gerion locuia în afara Pontului Euxin, în insula pe care Grecii o numeau Erythea, situată spre Gades, care e dincolo de Coloanele lui Hercule, în Ocean. Şi Grecii cred - susținea tot Herodot - că în Sciţia l-a apucat pe Hercule iarna şi gerul şi că, trăgând în jurul său pielea de leu, ar fi adormit, iar iepele care păşteau deshămate de la carul lui, dintr-o voinţă divină ar fi dispărut. Căutând prin toate colţurile ţării, Hercule a ajuns în regiunea ce se numea Hylaia (adică ‘Împădurita’) şi acolo, într-o peşteră, a găsit pe Echidna, fiinţă ciudată, jumătate fată, jumătate şarpe. Iepele erau în stăpânirea Echidnei, care n-avea de gând  le dea înapoi înainte ca eroul să fi consimţit a se împreuna cu ea. Se cunosc slăbiciunile lui Hercule în faţa femeilor şi se va înţelege uşor slăbiciunea lui în faţa unei femei atât de ciudate. Satisfăcându-i dorinţa, el a rămas destulă vreme alături de Echidna pentru a-i dărui 3 copii, după care, fireşte, eroul a plecat, lăsându-i o cingătoare şi un arc (căci în acea vreme - scria tot Herodot - Hercule avea 2 arcuri), cu care să încerce care dintre copii îi va semăna mai mult. Ascultătoare, Echidna a îndeplinit întocmai cuvântul lui Hercule. Şi cel mai tânăr dintre fii, cu numele de Scit, a fost cel care s-a arătat mai demn de numele tatălui său. El s-a încins cu cingătoarea şi a întins arcul la fel cum făcea Hercule. Pentru acel motiv, a rămas stăpân în ţară; şi din Scit - fiul lui Hercule - se trag toţi regii care au domnit peste Sciţi. Pomponiu Mela, care cunoaştea legenda, a precizat că neamul Scitic născut din Hercule şi Echidna purta numele de Bazilizi, că erau mândri ca nişte regi şi că aveau drept arme săgeţile (Mela, ‘Chorographia’ 2:1). Ceilalţi 2 fii, Agatirs şi Gelon, au fost alungaţi din ţară, potrivit cuvântului lui Hercule; din ei au purces toate celelalte nemuri care au populat Sciţia interioară şi ţărmurile Pontului până la Istru / Dunăre şi mai departe, în Tracia, până în Hellespont / Dardanele. Între acele neamuri, pe care Herodot le-a numit unul câte unul, se găseau şi Geţii ce se credeau nemuritori şi care - după el - erau cei mai viteji şi mai drepţi dintre Traci. Coborau toţi din fiii lui Hercule şi memoria lor, mereu a revenit în cronicile Spaniole, în forme atât de curioase, încât a sfârşit prin a fi înglobată în istoria legendară a poporului Hispanic. Geţii lui Herodot au fost totuna cu Dacii, aceste 2 nume fiind folosite deopotrivă de autorii Antici pentru a arăta poporul Tracic de la Dunăre şi din Carpaţi. Strabon a explicat limpede acest lucru: ‘Există - afirma el despre Țara Geţilor - şi o altă împărţire a Țării, o împărţire mai veche, astfel că unii se numesc Daci, alţii Geţi. Geţi se numesc cei din Răsărit, care sunt la Mare, iar numele de Daci se dă populaţiilor de la Apus, cele care trăiesc lângă Germani. Dacii vorbesc absolut aceeaşi limbă ca Geţii. Dacă noi Grecii îi cunoaştem mai bine pe Geţi, cauza e că aceştia şi-au schimbat necontenit aşezările şi au trecut de pe un mal pe altul al Istrului, amestecându-se cu Tracii şi cu Mysienii’ (‘Geografia’ VII 3:12)”. După încheierea Antichității - la începutul Evului Mediu - Peninsula Iberică a fost condusă de Goții ajunși acolo din spațiul stră-Român (urmașii Geto-Dacilor); în 2003, cercetătoarea Română Cătălina Lupu - stabilită în Barcelona / Catalania - a scris: “pentru că locuiesc în Spania, am cercetat izvoare autentice din cronicile hispanice vechi, ce vorbesc despre strălucirea geto-dacilor (Orosius, Isidor de Sevilla, Alonso de Cartajena, Rodrigo Jiménez de Rada, Alfonso el Sabio, etc). Aluziile la geți și daci au fost folosite întotdeauna pentru a da strălucire unei descendențe sau a favoriza o explicație genealogică. În ‘Anacephalaeosis’, episcopul Alonso de Cartajena (secolul XV) scria că regii Spaniei coborau din Dacia, din principii geți, luându-și numai numele de la locul în care trăiau. În scrierile hispanice medievale nici o tradiție n-a legat Dacia de numele lui Traian sau de legionarii hispanici. Dar în jurul sâmburelui de istorie care s-a păstrat, o curioasă legendă s-a țesut treptat și s-a amplificat, înglobând istoria geților și a dacilor în pădurea de legende ce a constituit istoria poporului hispanic. În istoria sa, în paragrafele referitoare la Traian, Orosius nu s-a risipit în prea multe informații. Cu toată mândria pentru originea hispanică a împăratului, istoricul i-a dedicat doar 3 fraze! Din ‘Cronica regelui Alfonso el Sabio’, unde e vorba de Dacia și istoria ei, lipsește doar un singur nume: cel al lui Traian. Mitul romanic lipsește și din ‘Historia Gothica’ a lui Rodrigo Jiménez de Rada. În schimb, apare ‘Mitul înțelepciunii și al bunei cârmuiri’, mitul getic a lui Deceneu ce se împletește cu amintirea despre Zalmoxis și tradițiile dacilor. Zalmoxis, Burebista, Deceneu, Decebal au intrat în scrierile istoricilor, arhiepiscopilor și regilor în istoria Spaniei nu ca niște oaspeți întâmplători, ci au luat loc în genealogia poporului hispanic”. Și somitatea în heraldică Vicente de Cadenas y Vicent 1915-2005 a evidenţiat semnele de arme ale nobililor Gherga în mai multe manuscrise aflate în Biblioteca Naţională din Madrid 40,23 lat. N, 3,43 long. V / capitala Spaniei, Arhivele Naţionale Istorice şi Cancelaria Regală din Valladolid 41,38 lat. N, 4,43 long. V / capitala Castiliei. Castiliana secolului XIII avea în vocabular mătăsurile Gherga ca produse Franceze mai ales din regiunea Gher, faimoasă şi pentru vinul său Gascon (afirma Alfau Solalinde în 1939, prin tratatul său despre numele vechi ale textilelor - de unde apoi hispanicii Americani şi-au botezat ţesăturile lor de lână ca “jerga”). Este de remarcat că la începutul secolului XIII, în 1201, regele Castiliei şi Aragonului a iniţiat Ordinul militaro-religios al Sfântului Gheorghe - oficial recunoscut de papă abia în 1363 - după care organizaţia însă a avut o existenţă scurtă (în Aragon - la poalele Munţilor Pirinei - pe Valea Guarga, din 1035 exista Castelul Guarga 42,31 lat. N, 0,21 long. V, azi în ruine); e de ştiut că Regatul Aragonului s-a format în 1162 prin fuziunea cu Catalania şi că în secolul următor regii săi au atacat Angevinii - Casa d’Anjou - stăpânind S Italic. În vecinătatea Castiliei - Ţara Bascilor / Gasconilor, unde în vechime Zeiţa Mamă Ida de pe Masivul Gargaros din Anatolia apărea ca Iru - proprietăţile Gherga au rezistat până în Evul Mediu (o menţiune din 1321 a Castelului Guerga / Gherga fiind consemnată în 1878 de Bascul Arturo Campion în “Istoria Navarrei”), acum existând încă pe Valea Valdorba din Pirinei ruinele Castelului Gherga / scris Gerga; lângă acela era capitala Regatului Navarra, Pamplona 42,49 lat. N, 1,38 long. E (denumită astfel după generalul Roman Pompei care şi-a avut tabăra acolo în iarna 75/74 î.C.), de pe malul Râului Arga: loc al celebrului festival anual de alergare în faţa taurilor (de altfel, în istorie a rămas că Maurul Musa - guvernatorul Tudelei din apropiere - în 841 a fost înfrânt de creştini prin Bătălia Gherga / e de observat că expansiunea musulmanilor peste Pirinei a fost oprită prin bătălia din 10 X 732 de la Tours / reședința din Galia a multor Ghergani). Dinaștii Garces în Pirineii de la cumpăna mileniilor I și II ca membri ai Dinastiei “Banu Abarca” (știută Basc ca Gimenez / Jimenez, adică a “Sfinților oameni” = “Si-meon”) au condus diverse părți ale Peninsulei Iberice în perioada 921-1234: fondatorul a fost cunoscut hispanic (după cum a consemnat “Codexul Roda” genealogiile locale, cu scris ViziGot) ca regele Garcia în zona Navarra-Pamplona. Despre starea Medievală, Arhivele Vaticanului au dezvăluit că Ordinul Iezuiţilor - înfiinţat de un nobil Bascon / Gascon din N Văii Valdorba pentru a fi în slujba directă a papei - la început utiliza Jargonul Gherga (este de ştiut că lingviştii au catalogat limba Bască drept mai veche decât cele Indo-Europene, fiind înrudită cu cele Caucaziene şi Berbere); Cavalerii Gherga controlau Medieval zona din care a provenit întemeietorul Iezuit:

Montserrat (“Muntele sfințit”) în Catalania
În secolul XIX, Ecuadorianul Juan Montalvo afirma că scriitorul Spaniol Miguel Cervantes a uitat să publice în opera Don Quijote (realizată în 1604, despre aventurile unui Cavaler din S Castiliei) pe Tartufo llamado Pinipín de la Gerga; autorul Iberic / Spaniol a trăit un timp în zona Pescara 42,27 lat. N, 14,12 long. E - pe litoralul Adriatic al Peninsulei Italice - unde țărăncile erau sosite de pe partea cealaltă a Mării, din Dulcigno / azi Ulcinj, în MunteNegru, așa inspirându-se pentru Muza Dulcineea a eroului său (el a și fost în vizită pe malul Balcanic / Dalmat al Adriaticii): în Evul Mediu, autohtonele din Dulcigno / MunteNegru erau Morlace / Armâne (autorii Antici - ca de exemplu Tit Liviu, Pliniu cel Bătrân”, ș.a. - au scris că așezarea a fost întemeiată de coloniști din Colchis / Georgia, adică de Ghergari). Dicţionarul Spaniol-Englez” realizat de Felipe Fernandez în 1811 a echivalat Gerga cu Xerga, termen regăsit de exemplu şi în Complexul Maur Alhambra din Granada 37,10 lat. N, 3,36 long. V / Andaluzia (anterior, Sf. Ieronim în lucrarea Despre credinţă” a scris despre existenţa episcopului Grigore al Granadei, predicator plin de originalitate şi de viaţă); de altfel - tot în S Spaniei - la Cordoba 37,53 lat. N, 4,46 long. V a fost executat de Mauri în 27 VII 852 călugărul Gheorghe din Palestina Ghergheseilor (fondatorul emiratului Cordobei - în secolul precedent - a fost un Uriaş roşcovan, fiul unui nobil Sirian şi al unei Berbere).
Alhambra / Granada
În plus, Ampelio Alonso de Cadenas şi Liliana Ruiz Carrasco Recopila în Blazoanele Iberice” din 1997 au colectat referinţele nobiliare Gherga din lumea Spaniolă. În 1979, Lino Chaparro D’Acosta a scris în Heraldica din Canare” despre prezenţa nobililor Gherga printre cuceritorii Arhipelagului Canare începând cu 1402 (ultima Insulă ocupată fiind Tenerife 28,16 lat. N, 16,36 long. V) iar în 1992 şi Carlos Platero Fernandez în lucrarea despre apelările din Arhipelagul Canare a indicat numele Gherga acolo; cercetătorii Spanioli au convenit că ei au fondat peste Atlantic - în America - localităţi ca San Antonio 29,25 lat. N, 98,30 long. V / Texas în 1691 (acolo apărătorii Gherga ai Fortului Alamo s-au remarcat şi la asediul din 1836, fiind răpuşi de Mexicani deoarece au proclamat independenţa Texasului faţă de acea Țară, acum în SUA cel mai întins stat după Alaska şi cel mai populat stat după California), Montevideo 34,53 lat. N, 56,10 long. V / capitala Uruguay în 1726, ş.a.