23. Sângele Gherga

Templul Anatolian Gherga
Oamenii își moștenesc predecesorii în dimensiuni față de care nu au puterea alegerii, anume dacă acele caracteristici sunt dorite ori nedorite; de exemplu, Neandertalii aveau puterea de coagulare a sângelui mult mai mare în comparație cu Homo Sapiens (oamenii Moderni având sângele mai “subțire”, respectiv mai fluid): așa ceva conta de pildă în luptă, regenerarea Neandertală fiind oricând mai rapidă, ceea ce îi făcea - și astfel - adversari de temut (însă - pe de altă parte - sângele “gros” cauzând, printre altele, inclusiv probleme circulatorii datorită cheagurilor, ceea ce îi făcea pe mulți să moară relativ tineri, datorită atacurilor cardiace sau cerebrale). În 2018, grupul de cercetători coordonat de Thiseas Lamnidis de la Institutul Max Planck / Germania și Stephan Schiffels de la Universitatea din Turku / Finlanda, a studiat genomurile Finice străvechi și - printre altele - a publicat: Actualii Europeni sunt descendenții a 3 mari valuri umane, anume cel al vânătorilor-culegătorilor paleolitici, al agricultorilor neolitici și al Oamenilor Stepelor din Epoca Bronzului. Cei mai mulți Europeni sunt amestecuri ale celor 3 tipuri de populații dar printre Europenii Nord-Estici - Ruși, Finici, ș.a. - sunt caracteristici ancestrale Asiatice, a căror sorginte a rămas nedeslușită. De exemplu, Finicii sunt recunoscuți ca având structură genetică distinctă printre Europenii actuali; până în Epoca Fierului, populația Saami a dominat integral zona Finică, deci influența respectivă atunci a avut loc. Este de știut că în Nordul Rus, pe Insula Marelui Ren de lângă Peninsula Kola - ‘Bolshoy Oleny’ - am identificat cele mai vechi rămășițe umane bărbătești genetice ‘N’ din zona Finico-Scandinavă, datând de 3 milenii și jumătate (de la mijlocul mileniului II î.C., anume dinspre încheierea Epocii Bronzului)”. De cele 3 valuri umane menționate s-au legat principalele 3 grupe de sânge, anume O I”, A II”, B III” (ale vânătorilor-culegătorilor și păstorilor-agricultorilor din Epoca Pietrei, respectiv Barbarilor). În sânge, pe lângă globulele roșii și albe, există somatidele / somatoidele: micro-organisme poliformice, mai mici decât globulele, care reacționează la boli, fiind ca niște artefacte” existând parcă accidental în trup; cu pH-ul ușor alcalin, sângele a fost mereu considerat important ca asigurând viaţa iar în vechime - pentru comuniunea cu divinul - s-au practicat felurite sacrificii sângeroase. Relativ recent, analizele genetice au confirmat atât unele Tradiţii şi mituri multi-milenare, cât şi unele probe istorice, respectiv dovezi arheologice; variaţia genetică de pildă măsurată de academicianul Italian Cavalli Sforza 1922-2018 pentru Academia Americană de Ştiinţe în 1997 faţă de spaţiul Antic Grec al mileniului I î.C. - în care Gherga a existat, cu Templu personal vizibil şi acum în V Turciei - indică pe prima dintre cele 7 trepte de evaluare similaritatea Nordului extrem European cu spațiul Românesc dar și cu Anatolia, Canaan, etc. (vecinii din imediata apropiere de Anticul spaţiu Grec):

Variaţia genetică faţă de Grecia Antică
Se ştie că regenerarea trupului uman - de la care Gherga nu face excepţie - este prin reînoirea integrală a celulelor în cicluri de aproximativ 7 ani, organismul “acordându-se” cu toate cele 3 bioritmuri (fizic, emoţional, intelectual), corespunzând celor 3 dimensiuni ale corpului (anume trupului, sufletului și spiritului), o dată la circa 248 zile, interval care a fost numit an “biologic”, deci deosebit de anul “calendaristic” al celor 365 zile / bisectul având 366 zile.
Răspândirea actuală în Europa a grupului genetic N”
Sângele dintotdeauna a fost considerat drept vehiculul informaţiei (transmisă prin fluidul vital). Grupele sanguine - la fel ca şi culorile pielii, ochilor, părului, etc. - n-au mare importanţă în moștenirea umană, căci determinarea este binară (dată doar de părinţi), astfel încât în timp Gherganii au putut avea oricare sânge: cel mai vechi “O I” (al vânătorilor), Antic “A II” (de la agricultori), cel apărut la Barbari “B III” sau combinaţia Medievală “AB IV”; acestea sunt de altfel în ordine nu numai cronologică, ci şi procentele de răspândire ale lor pe glob în prezent, denumirile fiind preluate de la Cehul Jan Jansky prin cifre Romane (1907) şi de la Austriacul Karl Landsteiner (1930) prin litere Latine.
Culorile pieilor oamenilor
Spre exemplu, harta din 1940 a culorii pielii oamenilor arăta ca şi cea anterioară ei cu milenii, aşezarea oamenilor devenind destul de stabilă după Potop; pierderea culorii pielii nu este specifică unei populaţii anume, ci variază cu latitudinea: pielea cea mai închisă la culoare se găseşte în apropierea ecuatorului iar cea mai deschisă la culoare în apropierea polilor (cazul Scandinavilor în N Europei şi al Boşimanilor în S Africii), caracteristicile evoluând în corelaţie direct cu intensitatea luminii solare / e de ştiut că în proto Indo-Europeană “polul” era “gherdh”, lingviştii susţinând că de pildă Germanicul Gerda / Gherda îşi are astfel etimologia. Pe harta următoare - realizată de un satelit - se poate vedea intensitatea radiaţiei ultraviolete:
Radiaţia ultravioletă
Melanina - pigmentul pielii - este un ecran natural şi prezenţa sa în pielea închisă la culoare serveşte drept protecţie împotriva razelor ultraviolete, ce provoacă arsuri ori cancere ale pielii (în Macedo-Română / Aromână, “cancer” = “cărkin”); pe plan internațional și intercontinental, se pot distinge 3 mari feluri de oameni:
La nivelul anului 2014 - după cum au coordonat studiul geografii Marcel Şuri şi Tomaş Cebecauer din Slovacia - se poate observa, dintre cele 4 Peninsule mari ale Nordului Mediteranei, adică Anatolică, Balcanică, Apenină / Italică şi Iberică, înregistrarea mai redusă a iradierii solare în Peninsula Balcanică (în N căreia e spaţiul Român / fostul Rai), energia solară mai redusă ajunsă la nivelul solului datorându-se cerului acoperit timp mai îndelungat, favorizând astfel acolo puţin mai mult, prin comparaţie, conservatorismul Nordic / spre deosebire de restul Sudic European:
Iradierea solară 
Măsurările celor mai ridicate temperaturi din Europa au redat în Epoca Modernă următoarea situație:
Reprezentarea celor mai calde temperaturi în Țările Europei
Variaţiile semnificative între populaţii rezultă din adaptarea la climă. La fel în timp s-a păstrat în Europa proporţia craniilor, în răsărit fiind în general mai mari decât în apus (“S = Epoca Pietrei, “J = Epoca Fierului, “N = prezent):
Mărimile craniilor Europenilor
Este de ştiut că în timp creierul uman şi-a micşorat dimensiunile, de la Neandertal la Homo Sapiens (deoarece schimbările comportamentului conduc la adaptări fizice şi mentale, nu invers); reacţia la stresul supravieţuirii a fost motorul cel mai puternic al dezvoltării mentale, conducând la moduri de gândire şi de existenţă inovatoare, cumulative (accelerate brusc în ultimele 10 milenii).
Înălțimile medii ale bărbaților și femeilor
Media staturii Europenilor (bărbați și femei) variază însă mult - acum fiind, ca densitate proporțională față de populațiile înconjurătoare, de la cea mai scundă printre Laponi / Nordul continentului până la cea mai înaltă printre Balcanici / Sudul continentului, în centrul Alpilor Dinarici - înălţimea în general fiind influenţată de adaptabilitatea la mediu, incluzând temperatura medie, puterea gravitaţională a zonei de trai, hrana şi alte condiţii: doar în câteva generaţii persoanele din regiunile mai calde devin mai înalte, cu braţele şi picioarele mai lungi, pentru a li se permite pierderea mai rapidă a căldurii (cele din regiunile reci devin mai scunde, având braţele şi picioarele mai scurte, pentru a-şi putea păstra mai bine căldura trupului); în SE European, statura înaltă Ghergană a corespuns acelui model, fiind a celor ajunşi în zonă din răcoarea ultimei glaciaţiuni, prin coborârea din Munţii nodului Pamirului ori ajunşi dinspre Nordul EurAsiei ori din Siberia (pe glob, cele mai înalte persoane sunt la izvoarele Nilului - mai ales în Burundi - iar ca medie planetară, în 2016 cel mai mult au Europenii).
Culorile părului Europenilor (blond și roșcat)
Spre deosebire de acestea, hărţile Europene recente - la început de mileniu III - a culorii părului, respectiv a culorii ochilor (următoarele), reflectă doar tipul majoritar / şi sunt foarte diferite faţă de cele din trecutul îndepărtat; e de ştiut că din cele mai vechi timpuri, în multe Culturi, oamenii purtau părul foarte lung - tăierea fiind considerată de rău augur - femeile având părul câteodată până la călcâie iar bărbaţii bărbi lungi până la brâu (de exemplu, la începutul mileniului I î.C., Grecul Hesiod în “Catalogul Femeilor” - papirusul 98 păstrat în Muzeul din Berlin / Germania - făcea referire la “părul bogat al lui Gorga” / desigur Gherga, căci ei erau din acelaşi oraş V Anatolian Cume, populat de Gherghini, probabil și din același neam). În vechime se considera că podoaba capilară reflecta omul, pletele fiind unite de om prin legături de simpatie (derivând astfel cultul moaştelor, începând cu şuviţele de păr); tăierea părului era ca o capitulare, însemnând renunţarea la propria personalitate: femeile îşi ascundeau părul ca să nu fie ispititoare datorită puterii de seducere - ori “vrăjire” - ce putea fi emanată, până în prezent rămânând Tradiţiile Evreicelor, creştinelor, musulmanelor, ş.a. de a-şi acoperi părul, îndeosebi la serviciile religioase (în plus, fundamentalistele oricăreia dintre confesiuni făcând-o şi oriunde în public).
Culorile ochilor Europenilor (albaștri și verzi)
Ochii Mongoloizi sunt utili în zonele reci: adaptarea la condiţiile de vânt îngheţat, împotriva viscolului, etc. este cu un pliu suplimentar al pielii - având rol protector - deasupra pleoapelor; la așa ceva s-a referit în secolul I Anatolianul Apollonides din Niceea care a scris că în Sciția erau femei cu câte 2 pleoape la fiecare ochi. Majoritatea Caucazienilor au la naştere ochi albaştri datorită cantităţii scăzute de melanină, pigment a cărui concentraţie la nivelul irisului creşte după primii ani de viaţă (ochii verzi se întâlnesc mai des în Afgani-stan, Irak, Ungaria şi Islanda: populații dispersate în EurAsia); toţi bebeluşii se nasc cu ochi albaştri iar la câteva ore după naştere, culoarea se poate schimba. Metamorfozele înfăţişărilor se petrec în cursul vieţii fiecărei persoane, uneori în cote puternice; ca exemple, iată şi transformări ale Bănăţenilor Gherga - tată şi fiu - de la copii blonzi la maturi şateni (de-a lungul vieţii, ochii nu-şi mai schimbă culoarea / putându-se observa tatăl cu ochi căprui şi fiul cu ochi albaştri):
În 2008, Dr. Hans Eiberg de la Universitatea din Copenhaga - capitala Danemarcei - a coordonat colectivul de geneticieni care au stabilit că ochii albaştri au apărut la Marea Neagră în urmă cu 7 milenii, din cauza afectării genei “OCA2 programată pentru producerea melaninei / responsabilă de culoarea pielii, părului şi ochilor oamenilor iar în 2014, geneticieni Catalani și Americani - printre care Inigo Olalde, Michael DeGiorgio de la Universitatea Californiei, ș.a. - au relevat că ochii albaștri au apărut înaintea pielii albe. Hărţile înfăţişând culorile părului şi ochilor oamenilor corespund geografic prin distribuţie cu actuala răspândire genetică Gherga, fiind evidentă accentuarea multidimensional consolidată şi de repartiţia lingvistică (cu albastru sunt limbile Indo-Europene, cu galben sunt limbile Uralice / Finico-Ugrice iar cu gri sunt limbile Altaice):
Răspândirea actuală în Europa a familiilor lingvistice 
În Europa, Finico-Ugrii există la întâlnirile celor 3 mari familii Europene, anume ale Românicilor, Germanicilor și Slavilor; de exemplu, în Panonia / “Pa-nonia Maghiarii (parte a ramurii Finico-Ugre) sunt vecini cu Românii - Românicii cei mai răsăriteni - printre care există Gherga; e de ştiut că termenul de Ugric provine din Yugra (regiune Urală dominată de bărbaţi genetic ca Gherga, vorbitori de Grai apropiat celui al Ungurilor). În general, actualii Scandinavi sunt urmaşii direcţi ai primilor Europeni, amestecaţi cu cei mai recenţi Europeni; în 1988, Americanul Robert Sokal de la Universitatea de Stat din New York a indicat într-un model tridimensional proximităţile dintre principalele familii lingvistice Europene pe axe reprezentând răspândirea, respectiv (pe înălţime) mărimea asemănării lor:
În 2013, cercetătorul Alex Imreh din Cluj-Napoca a afirmat despre “Istoria neştiută a geţilor şi genomul european”: “Înainte de litere, au fost semnele. Mare parte din istoria omenirii a fost desenată. Am folosit ‘traseul semnelor’, pentru a-l suprapune peste hărţile întocmite pe baza studiilor de azi, ce urmăresc genetic strămoşii pe linie maternă şi paternă. Se leagă. Oamenii au lăsat în urma lor semne. Nu poţi practica agricultura decât dacă stai pe loc (în cadrul populaţiei sedentare). Când cultivi pământul, e vitală fertilitatea solului, prezenţa apei, soarele, anotimpurile. Vei folosi semnele mai mult cusute, pe pânză, căci ai la îndemână culturi de in şi cânepă. Dacă eşti dintr-un neam de păstori, eşti mereu pe drum. N-ai in şi cânepă, dar ai lână. Din lână trebuie să faci haine, covoare şi cort, pentru că n-ai o casă cu pereţi. Vei folosi semnele mai mult ţesute, semne care sunt importante pentru nomazi: steluţa nordului (călăuza), coarnele berbecului, cârligul ciobanului, colţii lupului, cumpăna. Prin România au trăit mereu şi agricultori şi păstori; e o ţară mare, relief variat. Au stabilit relaţii, au avut nevoie unii de alţii; şi-au împrumutat semnele şi le-au folosit în atâtea combinaţii, încât varietatea modelelor de la noi este copleşitoare, ameţitoare, fără sfârşit. Pentru că noi le avem pe toate. Legende sunt multe şi multe se verifică. Cel mai ‘românesc’ semn este coloana. Este cel mai vechi semn (descoperit până acum) pe teritoriul nostru; vechimea: mijlocul mileniului XI î.C., descoperit pe o piatră, într-o grotă din Mehedinţi. Genomul europenilor scoate la iveală o înrudire care - dacă ar fi conştientizată - multe conflicte ar fi înăbuşite din ‘faşă’. Pentru că - la origine - toţi suntem fraţi, mai mult sau mai puţin vitregi! Dacă se ia în considerare părul blond şi ochii albaştri, mutaţie genetică apărută la Marea Neagră - după cum au constatat geneticienii din Suedia şi Danemarca - toţi sunt fraţi cu geţii! Şi dacă tot am pomenit Danemarca, e bine de amintit că istoricii danezi spun că se trag din daci?”
Motive populare
În urmă cu 10 milenii, strămoşii actualilor blonzi cu ochi albaştri din jurul Mării Baltice au fost albii Caucazieni dintre Mările Caspică şi Neagră: încet-încet, de-a lungul mileniilor, “centrul lor de greutate” s-a tot deplasat în Europa dinspre SE spre NV (ei fiind reţinuţi de restul omenirii ca “Hiperborei” = “extrem Nordici”, poziţia lor în mod constant fiind la marginea de miazănoapte a Civilizaţiei), caracteristicile albilor Caucazieni din timpul glaciaţiunii în general transmiţându-se actualilor albi Balți / Baltici. Capacitatea de a consuma produse lactate este cea mai ridicată acum în acealaşi areal din NV Europei, după cum se poate observa pe schiţa distribuţiei lactozei (ca urmaşii albilor păstori):
Harta fericirii realizată pe baza raportului Organizaţiei Naţiunilor Unite din 2013 despre nivelele sale a reliefat că Europenii sunt cei mai fericiţi oameni din lume, Țările cu cele mai înalte cote de fericire fiind cele Nordice (în 2018, 2019 și 2020, cei mai fericiți oameni din lume au ajuns Finicii / Finlandezii = Suomi / Su-omi”, literalmente - conform Dicționarului etimologic” realizat în 2004 de Kaisa Hakkinen, studiilor lui Jorma Koivulehto în 1993, Vihtori Laurila în 1964, ș.a. - însemnând Sfinții oameni”); o rădăcină multimilenară a populaţiilor acelor Țări Europene a fost între vechii Caucazieni, până la Potop renumiţi drept cei mai fericiţi din lume, împreună cu cei din V şi N lor (anume, Anatolienii şi cei din spaţiul Carpato-Dunăreano-Pontic), mutaţi - din cauza tragică a diluviului - înspre V şi N Europei, locuri unde urmaşii le sunt azi:
Comparativ, în Uniunea Europeană cea mai nefericită zonă acum cuprinde România (așa cum se poate vedea în ilustrarea unui studiu); de altfel, se pot observa suprapunerile răspândirilor pe de o parte ale persoanelor inteligente și fericite iar pe de altă parte a apropierii răspândirilor nefericirii / depresiei și prostiei. În 2017, un studiu al Universității din Wroclaw 51,06 lat. N, 17,02 long. E / Polonia (oraș fost Vratislavia în Latină ori Breslau în Germană) a indicat că Românii se simt cel mai confortabil față de străini când păstrează distanța personală cea mai mare:
Alte cercetări recente au indicat printre cele mai sigure Țări din lume ca fiind cele Nord Europene iar Finlanda - găzduind cei mai mulți bărbați genetic de tip Gherga - s-a plasat în vârful topului continental privind atât coeficientul de inteligență, cât și siguranța umană.
Media coeficientului de inteligență
În 2020, psihologul Dragoș Iliescu de la Universitatea din București și George Luca de la Universitatea din Nurnberg au afirmat - pe baza unui amplu studiu despre Efectul Flynn” / indicator al scorului de inteligență - că nivelul din 1989 a fost cel mai mare pe care România l-a avut în coeficientul de inteligență” (atunci deșteptăciunea” mai ridicată a dus la explozia mămăligii” Românești în Revoluție / eveniment imediat urmat de prăbușirea în prostia neadaptării la noua viață, acum procesul fiind de recuperare lentă a situației):
Evoluția coeficientului de inteligență în România
Pe glob, situația coeficienților de inteligență - cu măsurătorile publicate în 2019 - plasează Românii la mijlocul planetar (Chinezii - de exemplu - fiind mult în față):
Inteligența oamenilor în 2019
În Vechea Lume, de pe traseul albilor Caucazieni de la graniţa cu Asia până în N Europei, Gherga a fost reţinut în spaţiul Român de ceva îndeajuns de semnificativ, anume ca să-i cârmuiască pe cei care au trăit în areal (de aceea profilul genetic regăsindu-se în zonă - însă nu în proporţia de masă ca în N bătrânului continent - ci în cea concludentă dinastică), Gherga desprinzându-se în urmă cu milenii dintre cei care au ajuns în Nord / făcând parte dintre cei cândva numiţi ca Hiperborei. De exemplu Danezii, aflaţi în Nordul Germanilor - care se autonumesc Doici” - ei avându-i ca strămoşi pe Daci / aceiaşi înaintaşi Antici ca ai Românilor, sunt cei mai fericiţi acum dintre cele 3 popoare tocmai nominalizate: în prezent, Nemţii sunt ceva mai serioşi iar Românii nu au rămas în general decât cu nostalgiile după faimoşii Blajini / Fericiţi de odinioară. În vocabularul Românesc, a râde” / a râ-de” pare un verb înrădăcinat în ocrotitorul bucuriei / fericirii celor străvechi, anume Ra-Domnul” / Zeul Solar: datorită străvechii sale venerări a ajuns să fie desigur cuprins de Dr. Mihai Vinereanu în Dicţionarul etimologic al limbii române, pe baza cercetărilor de indo-europenistică”, în analiză cu termenul opus de ruşine” (în Sanscrită vrida”); după cum just a analizat Dr. Alexandru Ciorănescu, cuvântul ruşine” a derivat de la a roşi”, aşa că ambele - râsul şi ruşinea - au provenit din culoarea roşie a Soarelui Ra” (începând cu fericirea adusă de răsăritul său şi respectiv cu sentimentul opus datorat retragerii adusă de asfinţitul său), temperamentele asociate apariţiei şi dispariţiei Soarelui fiind conectate de temperaturile latitudinilor trăitorilor. Un alt aspect interesant la Caucazieni este că au rămas cei mai păroși bărbați din lume:
Cercetători ca Algis Kuliukas de la Universitatea Vestului Australiei, Marc Verhaegen de la Centrul de Studii Antropologice din Belgia, Mario Vaneechoutte de la Universitatea Ghent în 2011, Britanicul Rhys Evans în 2019, ș.a., au considerat că înnotul - conectat unei vieți implicând multe activități acvatice - a determinat părțile păroase la Homo Sapiens (așa cum sunt acum):
Omul are mai puțin păr pe măsura udării frecvente, ceea ce duce la concluzia despre Caucazieni - iviți între Mările Caspică și Neagră - că au fost primii din Vechea Lume care au utilizat ambarcațiuni, astfel preferând să se ude mai puțin, ceea ce a avut ca rezultat păstrarea părului în mai mare măsură la ei față de alți Homo Sapiens: iar în Vechea Lume, părul bogat era foarte apreciat (atitudine conservatoare, provenită din vremuri străvechi); de exemplu, în 1938 Italianul Giuseppe Sera din Napoli, în 1942 Germanul Max Westenhofer din Berlin, în 1960 academicianul Britanic Alister Hardy, ș.a., au documentat - inclusiv pe baza studierii urechilor - că vechii oameni își petreceau mult timp în mediu umed, ceea ce a dus la diminuarea părului de pe trup (de altfel, despre cei dintâi Homo Sapiens, geneticienii și geologii au demonstrat - în primul rând biologilor și antropologilor - că oamenii nu s-au ivit în vreo savană relativ uscată, ci în mediul umed al uriașei mlaștini Kalahari din Africa). Filogeograful American Hunter Provyn a schițat în 2019 unele mișcări ale bărbaților genetic “N” - ca Gherga - la sfârșitul Epocii Pietrei:
Mai mulţi savanţi, printre care în 1958 hematologul Britanic Arthur Mourant, au observat la Laponi cea mai neobişnuită distribuţie de homozigoţi nu numai de pe continent, ci din lume (apariţie frecventă acolo de exemplu la aproape jumătate din populaţia cu sângele A II, pe harta următoare cu culoare închisă):
Distribuţia alelei P2 în Europa
Prin alelă se înţelege una din multiplele forme pe care le poate avea o genă (gena este un segment specific al acidului dezoxiribonucleic ce determină expresia fenotipică a unui caracter); alela heterozigotă determină boli genetice ce se transmit de-a lungul generaţiilor după modul dominant iar cea homozigotă e recesivă: spre comparaţie, caractere dominante pot fi ochii drepţi, pleoapele mari, părul închis, pielea închisă la culoare iar respectivele caractere recesive pot fi ochii piezişi, pleoapele mici, părul deschis şi pielea deschisă la culoare. Structura acidului dezoxiribonucleic are 2 spirale răsucite una în jurul celeilalte; fiecare spirală reprezintă un lanţ lung (polimer) de nucleotide ce se repetă: adenina, citozina, guanina şi timina. Cele 2 spirale conţin informaţii complementare: adenina formează legături de hidrogen doar cu timina iar citozina doar cu guanina (calculatorul este bizar de asemănător cu aparatul de codificare genetic; codul genetic nu este un cod binar ca în calculator, ci un cod cuaternar, cu 4 simboluri). Grupul genetic N” al Gherga e definit de polimorfism uninucleotidic, adică are o variaţie de la guanină la adenină - numită mutaţia 231 în cromozomul patern - care a apărut la strămoşul comun al tuturor celor aparţinând azi grupului genetic N”; e de reţinut că în 1995 geneticienii de la Universitatea din Te/Salonic au cercetat frecvenţa neobişnuit de crescută a alelei “P2 constatată în N republicii Elene faţă de restul Țării: acelaşi indicator genetic “P2 existent şi în N Scandinav. Despre “efectul de fondator”, genetica prezintă că atunci când o colonie nou formată este mică, fondatorii pot afecta puternic constituţia genetică a populaţiei departe în viitor: în populaţia rămasă cu un efectiv redus timp de mai multe generaţii, alelele prezente relativ rar la început au evoluat spre extremă, o anume alelă având posibilitatea răspândirii frecvente în majoritatea indigenilor. Despre “efectul de fondator în serie”, genetica afirmă că a apărut atunci când populaţiile au migrat pe distanţe lungi (de obicei mişcări rapide, urmate de perioade de sedentarizare): populaţia fiecărei migraţii transporta doar un subset al diversităţii genetice ce caracteriza migraţia anterioară şi ca rezultate, diferenţele genetice au crescut în raport cu distanţele geografice, aşa cum au fost descrise de modelul “izolării prin distanţă”. Migrarea oamenilor Homo Sapiens în afara Africii - în Asia fiind Denisovii iar în Europa fiind Neandertalii - s-a caracterizat prin “efectul de fondator în serie” (Africa are şi acum cea mai mare diversitate genetică); după migrarea iniţială Homo Sapiens din Africa, subcontinentul Indian a fost primul punct major de sedentarizare (India e pe locul 2 al diversităţii genetice din lume): în general, diversitatea genetică Indiană este un subset al diversităţii genetice Africane, la fel cum diversitatea genetică în afara lor este un subset al celei din India. În 2014, Dr. Huerta Sanchez de la Universitatea Californiei / SUA a demonstrat că adaptabilitatea Tibetanilor la altitudinile mari - de pildă să respire aer rarefiat - se datorează genei Denisove “EPAS1”, ce frânează producerea în exces a hemoglobinei (acea genă e prezentă consistent mai ales la șerpașii din Nepal, Țara aflată la cea mai mare înălțime de pe glob / condusă de dinaști Ghirăg, Gurka, ș.a.; printre șerpașii Nepalului se află bărbați genetic “N” - ca Gherga - cu mutația 231). Este de știut că fiecare grupă de sânge are o specificitate biologică, atât de structură cât şi de manifestare, indiferent dacă analiza e “matematică” sau “organică”.
Sunt 4 grupe sanguine dar există multe subgrupe sanguine (grupele sanguine sunt determinate de membranele globulelor roşii). O repartizare în subgrupe - cea mai cunoscută - este cea care are la bază Rh-ul / purtătorul de oxigen din sânge: negativ (adică având predominant cupru, fiind la circa 15% din indivizii umani, în Europa cele mai semnificative valori existând printre Laponi) sau pozitiv (adică având predominant fier, la aproximativ 85% din indivizii umani).
Asemănări sanguine între spațiile Sudic Mediteran / fost Fenician și Nordic European / al Laponilor Finici
O altă repartizare este în funcţie de statutul de secretor (cam 80% din populaţie posedă antigenul întâlnit în majoritatea secreţiilor organismului: salivă, spermă, etc.) sau statutul de nesecretor (până la 20% din populaţie are antigenul întâlnit strict la nivelul sângelui). Sunt şi alte repartizări care tind să diversifice mai mult sau mai puţin semnificativ cele 4 grupe sanguine de bază, să “creeze” indubitabil un “particular” din ce în ce mai bine precizat; fiecare dintre elementele de particularizare este înglobat într-o medie dată de practicile şi linia cercetărilor ce au loc permanent la nivel medical, psihologic şi chiar zodiacal, în sensul că oamenii au fost creaţi pentru a rezista unei abordări de medie: trupul permite de multe ori “corectări” / “retuşuri” ale erorilor de estimare de la medie la particular. Medicina actuală - chiar supertehnologizată - depinde de acumulări de observaţii efectuate de practicieni într-o perioadă de timp mai mult sau mai puţin îndelungată, toate aceste observaţii fiind concentrate şi sintetizate pentru a avea o rezultantă generală cât mai viabilă pentru un grup cât mai mare de oameni, în baza unor proceduri bine stabilite. Sângele reprezintă toate valorile “întrupate” în viaţă, precum şi tot ceea ce este legat de frumuseţe, generozitate, elevare (fără a uita de simbolistica generală a culorii roşii); de multe ori el este considerat a fi ceva fundamental precum însăşi creaţia (din punct de vedere natural şi religios fiind considerat a fi chiar viaţa iar din punct de vedere medical reprezentând semnătura strămoşilor transmisă pe lungul drum al istoriei). Mai mult, pretutindeni, el este considerat a fi vehiculul de principiu al re/generării. Sângele mai corespunde şi căldurii vitale şi trupeşti, precum şi pasiunilor; fie prin asociere, fie axiomatic, sângele este vehiculul sufletului, ajungând a fi considerat simbolul comuniunii prin sânge sau al legăturii de înfeudare prin jurământul sângelui: rudenia “de sânge”, “legăturile de sânge”, “legământul de sânge” - întâlnite la toate popoarele. Magia sângelui a apărut odată cu omul, Civilizaţiile, triburile, monarhiile, elementarele legături de rudenie şi altele asemenea fiind dovada vie că sângele a stat la baza istoriei şi evoluţiei umanităţii; mai nou (datorită studiilor Moderne de medicină, genetică, psihologie, etc.) s-a ajuns până la o simbolistică a sângelui legată de sănătate, longevitate şi vitalitate, precum şi de manifestarile generale de natură psihologică sau de prestaţie intersocială: s-a ajuns până la a se identifica o relaţie directă şi concretă de interpretare a variaţiilor individuale, atât în caz de boală, cât şi în starea sănătoasă. În plus, sângele - prin grupele sanguine şi elementele genetice - a ajuns să fie o măsură de identificare mai sigură decât oricare alta / cum ar fi actele de identitate, cultura, religia, ş.a. (cu utilizare directă în medicina legală şi criminalistică, în determinarea unor comportamente psihologice de bază, etc; în trecut se credea că puterea / “mana” oamenilor se afla în sângele lor, din aşa ceva derivând riturile de sacrificiu sângeros). Străvechiul concept tridimensional uman în perspectivă fizică avea ca referinţă materială trupul iar ca referinţe imateriale lega sinele / sufletul de inimă şi spiritul de creier; de altfel, cercetători Moderni ca Americanii Gregg Braden, Lynn McTaggart, Dr. James Oschman şi alţii au reliefat că legea rezonanţei cu universul pentru conectarea la fluxul vieţii se realizează la oameni tridimensional, prin intermediul trupului - adică gene / ADN - prin intermediul inimii şi prin intermediul creierului (măsurătorile arătând că puterea sufletului este mai mare decât a spiritului, deoarece câmpul electromagnetic al inimii este mult mai puternic decât al creierului); faţă de puterea câmpurilor planetei, puterea câmpurilor electromagnetice ale oamenilor (chiar în cumulare cu ale tuturor vieţuitoarelor) este însă minisculă. În prezent, filiaţiile sunt atestate genetic iar nu sanguin dar interesante sunt suprapunerile originare ale grupelor de sânge cu traseul şi tipologia Gherga, descrise de specialiştii în zodiac sanguin (profesorul Francez Leone Bourdel a emis ipoteza conform căreia între sânge şi comportamentul psihologic există legături iar matematicianul Japonez Masahiko Nomi le-a studiat statistic, demonstrând că fiecare grupă sanguină corespunde unui caracter precis, metoda sa de caracteriologie fiind acum de pildă frecvent folosită în Japonia şi SUA de către psihologi). În imaginea următoare sunt grupele sanguine majoritare pe glob: cu galben “O I”, cu roşu “A II”, cu albastru “B III” (grupa “AB IV” fiind minoritară).

Grupa “O I”

Prima grupă sanguină, “O I”, este “suprapusă” perioadei de evoluţie a omului spre vârful lanţului trofic şi - totodată - perioadei de alimentaţie preponderent proteică (carnivoră / crudă). Pe atunci - în Epoca Pietrei - indivizii erau deosebit de bine adaptaţi vieţii în mişcare, în continuu efort, căliţi şi rezistenţi la factorii de mediu (acum suportul fizic s-a deteriorat enorm de mult dar poate fi exploatat în special în domeniile sportive). Predominanţa sa e demnă de luat în seamă la nivelul Africii şi e caracterizată de un sistem imunitar puternic şi bine înzestrat; este grupa de sânge care caracterizează inteligenţa nativă, rezistenţa, îndrăzneala, intuiţia, viclenia şi optimismul înăscut. Oamenii cu această grupă sunt cei mai înclinaţi spre “beneficiile” eforturilor fizice, organismul acestora având un metabolism “de efort” care exploatează bine şi conservă substanţele nutritive, fiind genul care îşi “descarcă” eficient stresul pe fondul efortului fizic, însă aceştia au o intoleranţă ridicată la schimbarea condiţiilor de mediu, dietă, bioritm, etc. (tractul digestiv, sistemul nervos şi sistemul imunitar al acestor persoane fiind deosebit de viguroase dar numai în condiţii de stabilitate şi de “exploatare normală”). Persoanele de grupa “O I” se simt mult mai bine în condiţiile în care activitatea lor solicită efort fizic, aceasta având darul de a le calma şi de a le mări moralul; ele se bizuie aproape în exclusivitate pe propriile puteri, fiind caracterizate prin mare concentrare, siguranţă, beneficiind de o “completare” a acestor calităţi cu înclinarea spre acţiune şi un dezvoltat simţ al autoconservării, fapt care le propulsează de multe ori în ierarhia socială. (Tipul “O I” este extravertit, cercetător, coleric şi generos, gelos fără a fi ranchiunos, realist, organizat, concentrat, afectuos, puţin agresiv şi nervos, uneori prea orgolios ori încăpăţânat). Dieta hiperproteică şi hiperlipidică îi determină metabolismul cetonic - optim pentru reacţii rapide şi instinctuale, o altă rezultantă fiind starea de relativă euforie (de neimplicare mai mult sau mai puţin accentuată în “responsabilitatea” vremurilor trăite; acest tip de metabolism este cel care favorizează cel mai bine alcoolismul. Statisticile indică ca deţinătorii grupei “O I” au acea capacitate necesară liderilor de a intui drumul corect, având simţul conducerii. Este grupa de sânge a celor melodici, care se adaptează cu uşurinţă pretutindeni. Riscurile medicale sunt predispoziţiile evidente către ulcer (în formele gastrice sau duodenale) precum şi spre complicaţii hepatice de genul colecistitelor, hepatitelor, etc. ori spre bolile intestinale inflamatorii cum ar fi colitele, cu o localizare demnă de luat în seamă în special la nivelul colonului; următoarea “pondere” de risc o deţin afecţiunile inflamatorii, în special cele de tip reumatic - care merg foarte uşor până la manifestările cardiace care ţin de acestea sub forma stenozelor, cardiopatiilor, etc. Pot apărea carenţe vitaminice severe mai ales la nivelul complexului de vitamine B (cu manifestări la nivelul psihomotor - tulburări de atenţie, depresie, hiperactivitate, etc.) sau de vitamina K (favorizând tulburările hemoragipare). Mai pot fi alergiile şi tulburările endocrine (îndeosebi cele tiroidiene, datorită lipsei iodului din alimentaţie - cu “rezultate” directe în ceea ce priveşte supraponderalitatea). Grupa are o uşoară intoleranţă în ceea ce priveşte alimentaţia lactată, fapt ce poate merge până la apariţia afecţiunilor legate de lipsa de calciu / destul de des semnalate.

Grupa “A II”

În urmă cu 20 de milenii, în Orientul Mijlociu a apărut grupa sanguină “A II”, datorită şi trecerii omului de la stadiul preponderent de carnivor la cel de omnivor / albii au apărut prin modificarea metabolismului vitaminei D; albilor la început li se atribuiau de către ceilalţi oameni - a căror piele nu era albă - cele mai mari rele (albul este şi în prezent asociat doliului la mulţi, în special în Asia). Este de remarcat că Gherganii ca albi / Garghi au apărut acum 10 milenii, în Asia Centrală. Necesitatea colaborării indivizilor nou apăruţi a dus la structurarea lor psihologică în sensul interdependenţei oamenilor pe fondul noului regim alimentar. Aglomerarea a născut probleme legate de rezistenţa la boli, fapt ce a dus la creşterea fondului imunologic al acestor indivizi (în prezent, rata de supravieţuire este superioară faţă de cei cu grupa “O I”), ceea ce i-a făcut să fie recunoscuţi ca mai puternici şi mai utili grupurilor umane şi dezvoltării, asigurând progresul omenirii până la cotele actuale. Grupa este caracterizată prin capacităţi crescute de organizare, abilităţi în sensul planificării şi muncii în echipă, printr-un stil predominant cooperant, răspunzând destul de bine la diverse cerinţe de adaptare în condiţiile în care acestea sunt cunoscute şi acceptate (atât din punct de vedere al organismului, cât şi din punct de vedere intelectual). Membrii săi sunt inteligenţi dar şi lenţi, mai ales dacă sunt puşi în faţa cerinţelor de reacţie rapidă (de aici existând un fond psihologic destul de “înclinat” spre ordine şi societate ordonată). Principalul câştig este legat de o dezvoltare a respectului faţă de ceilalţi, inclusiv faţă de proprietăţi (comparativ cu fondul psihologic al deţinătorilor de grupa “O I”, care sunt “necomplexaţi” din acest punct de vedere). Un oarecare dezavantaj al “integrării” este legat de diminuarea capacităţilor de cârmuire (în care deţinătorii de grupa “O I” excelează), în favoarea cooperării. Totuşi, sunt capabili de a fi lideri mult mai eficienţi şi mai carismatici decât oricine; au caractere tari, deoarece au tendinţe spre căderile psihice cărora le rezistă mocnit (mai ales că “pun totul la inimă”). Este grupa de sânge a celor armonici, care se dezvoltă şi se împlinesc în măsura în care se găsesc în acord afectiv cu mediul în care trăiesc. Datorită tendinţelor spre statornicie, cei din grupa “A II” sunt destul de sensibili mai ales în condiţiile schimbărilor de mediu ori de activitate, reacţionând pozitiv doar dacă le este permisă o perioadă de adaptare. (Tipul aparţinând grupei “A II” este ordonat, stabil, organizat, fidel în dragoste, la care raţiunea însă domină afectivitatea; este tipul dragostei de durată, frecvent pesimist, timid, încercând uneori o lipsă de încredere în sine). Sistemele imune şi toate celelalte componente ale organismului sunt sensibile la schimbări rapide. Stresul este destul de uşor de “căpătat” şi “închiderea” persoanei, lipsa de randament sau altele asemenea sunt destul de “garantate”; la această grupă, el este în directă relaţie cu activităţile intelectuale (producând anxietate cu reacţii de inhibare şi / sau ostracizare de tip protectiv, iritabilitate şi / sau hiperactivitate cu reacţii de cele mai multe ori violente - sociabilitatea ridicată neînsemnând că indivizii “A II” n-au fost şi printre cei mai buni războinici). O realitate deosebit de importantă pentru posesorii de grupa “A II” este necesitatea de a îmbina activitatea fizică cu cea psihică; fiind caracterizaţi de isteţime dar şi de sensibilitate, ei sunt cei mai înclinaţi pentru activităţile mentale de tip meditativ atât în sens constructiv, de implicare în viaţa de zi cu zi (cu reacţii de răspuns la stimuli), cât şi în sens direct (cu reacţii de integrare). Reversul în privinţa acestei “puteri” este o mare sensibilitate la “dezintegrarea” sistemelor de valori construite eronat sau neacceptate de societate; dacă aceasta apare şi este “conştientizată”, poate duce la reacţii grave la nivelul organismului, cu efecte din cele mai diverse - cum ar fi prăbuşirea sistemului imunitar (ca un fel de renunţare la luptă), cancer (ca un fel de autodizolvare punitivă), boli cardiovasculare severe (ca un fel de interiorizare a neputinţei proprii), etc. Gherganii cu această grupă de sânge pot fi sensibili la boli ereditare - ca erorile de metabolism - deoarece sunt homozigoţi, adică genele cu aceeaşi funcţie, situate la acelaşi nivel şi purtate de cromozomii aceleiaşi perechi sunt identice (majoritatea umană e heterozigotă).

Grupa “B III”

Prin amestecul albilor cu galbenii în urmă cu 15 milenii, al locuitorilor Stepelor dintre Ural şi Ind, a apărut grupa sanguină B III”, care caracterizează începuturile cerinţelor reale de adaptare versatilă a indivizilor umani. Nomazi sau sedentari, ei au fost obligaţi să devină mult mai creativi, mai inventivi, mai practici şi mai tehnici decât înaintaşii lor, fapt ce a dus la apariţia unei linii psihologice clare a deţinătorilor grupei, fiind una a adaptării. În plus, a intervenit o creştere a cerinţelor de rezistenţă fizică (necesară deplasării pe distanţe mari sau a muncii susţinute pentru sedentari). Este grupa de sânge a celor ritmici, perseverenţi, capabili să-şi urmeze drumul fără să sufere prea mult din pricina loviturilor vieţii (sunt pasionali, intuitivi, originali şi creativi, acestei grupe aparţinându-i mulţi artişti; dezinhibaţi, sunt adesea seducători dar sunt imprevizibili, solitari, uneori deprimaţi şi neascultători). Din punct de vedere organic, aceşti oameni beneficiază de capacităţi net superioare tuturor celorlalte grupe sanguine, caracteristice fiind un sistem imunitar cu adevărat puternic, un suport psihologic de adaptare dintre cele mai eficiente şi având sistemul digestiv cel mai flexibil (în comparaţie cu deţinătorii de alte grupe sanguine); totuşi, această “flexibilitate” are reversul ei, deoarece sistemul digestiv tolerant favorizează deficite semnificative la nivelul metabolismului magneziului, cu repercusiuni la nivelul sistemului imunitar - “căderi” imunitare severe. Sedentarii sunt mult mai adaptaţi aglomerărilor, fiind orientaţi spre evoluţie individuală (în detrimentul evoluţiei de grup, a muncii în echipă) iar cei nomazi sunt mult mai pragmatici. Dotaţi cu capacitatea de a suporta privaţiuni şi tensiuni pentru o perioadă de timp îndelungată, au totuşi predispoziţia spre oboseală cronică sau cedări ale sistemului endocrin (în special la nivel pancreatic - cu rezultante diabetice semnificative), mai ales pe fondul dezechilibrării sistemului nervos sau al excesului de efort fizic / caracteristic acestora fiind efortul fizic moderat. Empatici prin excelenţă, deţinătorii de grupa “B III” au capacitatea de a se înţelege foarte uşor cu cei din jurul lor.

Grupa “AB IV”

Grupa sanguină “AB IV” (cea mai nouă şi mai puţin răspândită) este cea a asimilării şi complexităţii, caracterizată prin cea mai bună rezistenţă la boli transmisibile sau boli autoimune dar şi cea mai slabă faţă de cancer sau stress; a luat naştere din amestecul populaţiei albe de grupă sanguină “A II” cu populaţia nomadă având grupa sanguină “B III”, după momentul istoric al “valurilor” migratoare (care au “rupt” graniţele stabilite de societăţile dominante din acea perioadă), fiind grupa complexităţii dar şi a nesiguranţei, caracterizată prin evitarea eforturilor fizice exagerate iar la nivel psihologic marcată de anxietate şi iritabilitate. (Membrii grupei “AB IV” sunt foarte sensibili, intuitivi, adesea imprevizibili, generoşi, sociabili şi diplomaţi; totuşi, sunt irascibili, indecişi şi uneori ranchiunoşi şi nedisciplinaţi). Pot avea afecţiuni cardiace grave şi anemii greu de controlat. Datorită “fundamentului” bazat pe toate celelalte grupe de sânge, “AB IV” este deseori numită şi grupa “cameleonică”. Pe planul aptitudinilor, membrii săi sunt foarte dotaţi dar adesea instabili, fiind fie “excelenţi” moştenitori de zestre ai grupelor “iniţiale”, caracterizaţi printr-un răspuns optim la stres în plan spiritual sau fizic, fie “bastarzi” moştenitori ai deficienţelor, integraţi în mediu până la anularea persoanei ori inhibaţi la nivelul activităţilor comunitare; mândri şi spirituali, foarte atrăgători şi populari, au un comportament relativ bizar datorat abordărilor aspectelor vieţii, fără a conştientiza integral consecinţele şi responsabilităţile (de aceea există de multe ori pericolul ca “să aibă 2 feţe” sau să fie uşor interpretaţi a fi lipsiţi de loialitate). Cancerul - mai ales cel gastric - le penalizează imediat erorile de comportament, având o incidenţă crescută, atât prin intermediul dezechilibrelor psihice, cât şi prin ale celor alimentare. Delicateţea posesorilor de grupă “AB IV” este completată de reala lor înclinaţie spre mister (spre exemplu, a fost identificat ca “AB IV” sângele de pe giulgiul din Torino).

Combinaţii sanguine
Copilul primeşte grupa sanguină în funcţie de părinţi şi familia poate trece de-a lungul generaţiilor prin toate grupele sanguine; de exemplu, Vasilie Gherga - tatăl autorului lucrării “Originea Gherga” - avea grupa sanguină “O I” iar fiul are grupa sanguină “A II” (ca a mamei). Ceea ce se ştie din bunul simţ popular este împrumutul în sensul că foarte des fiica seamănă tatălui şi fiul mamei iar nepoţii moştenesc evident bunicii iar cu trecerea vârstei diminuarea naturală a metabolismului uman este foarte redusă, cu circa două procente la fiecare deceniu de viaţă. Transfuziile mici de sânge integral sunt în sensul de la “O I” (donator universal) la “AB IV” (receptor universal) dar pentru transfuzii mari - mai mult de jumătate de litru - trebuie aceeaşi grupă sanguină / pentru evitarea producerii în exces a anticorpilor.
Compatibilităţi sanguine